Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


DREPTUL LA LIBERTATE SI LA SIGURANTA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DREPTUL LA LIBERTATE SI LA SIGURANTA

Sediul materiei: art. 5

Din punct de vedere tehnico-juridic, art. 5 e structurat in trei parti:




1. consacrarea dreptului – art 5 para 1 fraza 1

2. cazurile de privare de libertate (adica limitele dreptului la libertate individuala)

3. garantiile de care se bucura persoanele private de libertate

I. CONSACRAREA/ AFIRMAREA DREPTULUI

Consacrarea dreptului la libertate si siguranta se gaseste in-art 5 paragraful 1 fraza 1: „Orice persoana are dreptul la libertate si siguranta.

II. INGERINTELE (LIMITELE) - CAZURILE DE PRIVARE DE LIBERTATE

Acestea se gasesc in art 5, paragraful 1, fraza a 2-a, lit a-f

Pentru validitatea privarii de libertate conform Conventiei, textul impune 2 conditii cumulative:

1. respectarea dreptului intern („potrivit cailor legale”)

2. sa se regaseasca unul dintre cele 6 cazuri indicate la literele a-f (prevazute alternativ si limitativ)

Particularitatea art 5 : respectarea Conventiei depinde de respectarea dreptului intern.

Curtea nu verifica daca s-a incalcat/ respectat dreptul intern, ci verifica doar daca s-a incalcat Conventia. Curtea nu cenzureaza dreptul intern. In cazul art 5., respectarea Conventiei depinde de respectarea dreptului intern. Incalcarea dreptului intern determina eo ipso (automat) incalcarea conventiei. In acest caz, dreptul intern este „absorbit” in Conventie.

Notiunea de „lege” folosita in articolul 5 este o notiune europeana autonoma.

Incadrarea in unul din cele 6 cazuri/ ipoteze in care Conventia permite o privare de libertate. Conventia permite, nu impune aceste cazuri. In consecinta, in dreptul intern nu se pot adauga cazuri suplimentare, dar pot exista mai putine astfel de situatii (sisteme mai favorabile). In dreptul roman sunt prevazute doar 5 cazuri.

Cele 6 cazuri / ipoteze:

1. privarea de libertate ca masura sanctionatorie (numai in materie penala si doar pronuntata de o instanta)

Notiunea de penal este o notiune europeana autonoma. Pedeapsa privativa de libertate urmareste un scop legitim - scop aflictiv/ punitiv (apararea societatii)

2. privarea de libertate ca masura de constrangere corporala. Persoana este deposedata de corpul sau (principiul habeas corpus – corpul e al tau). Constrangerea corporala este permisa numai pentru garantarea executarii unei obligatii legale sau judiciare, dar este interzisa pentru garantarea executarii unei obligatii contractuale. Eliberarea trebuie sa aiba loc in clipa executarii obligatiei.

Exista o corelatie perfecta in acest sens intre art 5 al 1 lit b si art 1 P4, care interzice constrangerea corporala pentru executarea obligatiilor contractuale. Este interzisa inchisoarea datornicilor.

Nu este vorba despre o masura sanctionatorie, ci are rolul de a constrange o persoana sa execute o obligatie. Dreptul roman nu o prevede, asa ca o astfel de masura ar incalca dreptul intern, ceea ce deschide calea unei unei plangeri la CEDO. Totusi, exista sisteme de drept in care, pentru obligatii fiscale sau vamale, o persoana poate fi constransa corporal.

3. privarea de libertate ca masura de preventie/ preventiva (notiunea de „penal” in sens autonom)

Astfel de cazuri apar pe parcursul procesului. Desi persoana nu este condamnata, fiind prezumata nevinovata, exista un interes social important pentru luarea masurii. Regula pentru procesul penal este ca urmarirea si judecarea se fac in libertate, pana la ramanerea definitiva in caile de atac.

O astfel de masura trebuie sa respecte 3 conditii:

1. trebuie sa existe motive temeinice la momentul luarii masurii (ex. persoana supusa masurii ameninta martorii, fuge etc.)

2. organul care ia masura restrangerii libertatii trebuie sa justifice expres luarea acelei masuri (Nota: conditia nu mai apare in cursul predat de CLPopescu in 2006)

3. motivele trebuie sa continue sa subziste pe toata durata privarii de libertate. O data cu disparitia motivelor, masura nu se mai justifica (art 5 alin 1 lit c : motive temeinice)

4. privarea de libertate ca masura educativa cu privire la minori

5. privarea de libertate ca masura de siguranta cu privire la anumite categorii de bolnavi sau marginali sociali (ex alcoolici, alienati, toxicomani, vagabonzi)

6. privarea de libertate ca masura de siguranta in legatura cu trecerea unei frontiere fie pentru a preveni patrunderea ilegala pe teritoriu, fie pentru a garanta o masura de deportare silita de pe un teritoriu (expulzare, extradare).

III GARANTIILE DE CARE SE BUCURA PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATE

Aceste garantii sunt reglementate de paragrafele 2,3,4 si 5 ale art 5.

Exista 2 tipuri de garantii: generale si speciale:

generale - sunt recunoscute persoanelor private de libertate in oricare din cele 6 cazuri / ipoteze (paragraful 1, lit a-f)

speciale - sunt prevazute in text numai pentru persoanele private de libertate pe temeiul paragrafului 1 litera c- privarea de libertate ca masura de preventie.

Garantiile speciale sunt garantii suplimentare in raport cu garantiile generale, iar nu garantii de substituire. Rolul lor este de a asigura o protectie sporita.

Garantii generale (3):

1. paragraful 2 - dreptul de a fi informat cu privire la motivele privarii de libertate, si daca este cazul (pentru ca nu toate privarile de libertate presupun o acuzatie), cu privire la natura invinuirii. Cel privat de libertate trebuie informat in termenul cel mai scurt. Conform jurisprudentei CEDO, aceasta informare trebuie facuta in principiu, la momentul luarii deciziei sau de indata ce este posbil.

Informarea trebuie facuta in mod complet in fapt si in drept (motivul privarii de libertate si acuzatia adusa) si pe intelesul celui in cauza (tinandu-se seama de nivelul intelectual al acestuia, intr-o limba pe care o intelege, fara sa fie neaparat vorba de limba oficiala a statului sau de limba sa materna).

2. paragraful 4 - dreptul la un control judiciar al privarii de libertate. Este vorba despre dreptul de a face plangere la un judecator care sa verifice legalitatea detentiei si, daca este cazul, sa ordone eliberarea detinutului. (Conventia nu stabileste cine poate lua masura privarii de libertate, aceasta problema privind dreptul intern – ex. o comisie de medici, procurorul) Aceasta garantie urmareste impiedicarea existentei unor privari de libertate arbitrare si abuzive.



In jurisprudenta CEDO s-a afirmat ca, daca insasi luarea masurii privarii de libertate s-a facut de un judecator, nu mai exista dreptul de a face plangere, pentru ca garantia prevazuta de art. 4 este respectata de la inceput.

3. paragraful 5 - dreptul la dezdaunari in cazul unei privari nelegale de libertate.

Garantiile speciale, aplicabile numai in cazul privarii de libertate ca masura de preventie (para. 1, litera c)

Au rol de garantii suplimentare, nu de substituire, sunt in numar de doua si sunt reglementate de paragraful 3.

1. dreptul persoanei private de libertate de a fi adusa de indata in fata unui judecator sau altui magistrat abilitat prin lege cu exercitarea functiilor judiciare, care sa verifice legalitatea pretentiei si sa-l elibereze in caz de nelegalitate.

Aceasta garantie este mai favorabila decat cea din paragraful 4, care vorbeste despre dreptul unei persoane detinute de a face plangere, aceasta persoana putand exercita sau nu dreptul. In cazul paragrafului 3, obligatia si dreptul de a aduce persoana in fata instantei revin autoritatilor care au dispus privarea de libertate.

Notiunea de „de indata”. Conform jurisprudentei CEDO, termenul de 4 zile si 6 ore nu a fost considerat „de indata”, chiar si pentru infractiuni grave de terorism sau crima organizata.

Judecator sau magistrat imputernicit prin lege”. Judecatorul este un magistrat de scaun apartinand puterii judiciare care se bucura de impartialitate, independenta, inamovibilitate si a carui hotarare trebuie garantata prin executare silita. Acel „alt magistrat imputernicit prin lege” nu este un judecator, dar nici un reprezentant al Ministerului Public (un procuror) nu satisface aceasta conditie (ex. condamnarea Romaniei in cazul Pantea).

CEDO are o jurisprudenta constanta in acest sens din 1978. Scopul paragrafului 3 este acelasi ca la paragraful 4, anume o garantie impotriva abuzurilor. CEDO apara drepturi reale si efective (iar nu teoretice sau iluzorii), or pentru ca garantia din paragraful 3 sa fie reala si efectiva este necesar ca persoana in fata careia este adus cel privat de libertate sa fie (a) independenta; si (b) impartiala.

Exigentele de independenta si impartialitate pentru acest magistrat nu trebuie sa se ridice neaparat la cele pentru judecator; putand fi mai reduse. Este posibila o subordonare ierarhica intre acesti magistrati cu conditia ca subordonarea sa se faca tot fata de un magistrat iar sistemul din care fac parte sa fie independent si impartial, adica cel din varful sistemului sa fie pe deplin independent si impartial. In Romania, capul Ministerului Public este Ministrul Justitiei, om politic si membru al puterii executive. In consecinta, procurorii nu sunt impartiali.

Procurorul este parte in procesul penal. Procurorul apare in faza de judecata, in care nu este impartial si, conform teoriei contaminarii, nu poate fi considerat impartial nici in faza de urmarire.

2. persoana privata de libertate are dreptul sa fie judecata intr-un termen rezonabil (judecarea arestarii preventive – termenul este diferit de cel din art. 6) sau eliberata pe parcursul procedurii

Eliberarea poate fi subordonata conditiei depunerii unei garantii (cautiuni).

Starea de libertate este regula pe parcursul procesului penal (perioada in care opereaza prezumtia de nevinovatie). Privarea de libertate ca masura preventiva este posibila (art. 5 para. 1 lit. c), dar aceasta masura nu poate dura exagerat de mult, sau persoana trebuie sa fie eliberata pe parcursul procesului.

Motivele care justifica detentia preventiva trebuie:

1 sa existe cand s-a luat masura

2. treubie sa subziste tot timpul cat persoana e detinuta. In caz contrar, eliberarea e obligatorie.

Termenul „rezonabil” de art. 5 este mai scurt decat cel prevazut de art. 6.

LIBERTATEA DE CIRCULATIE SI CHESTIUNEA EXPULZARII

Sediul materiei: art 2,3,4 Protocolul 4

Libertatea de circulatie are 2 mari dimensiuni: una interna si una internationala (sau externa).

Dimensiunea interna a libertatii de circulatie presupune doua elemente

1. libertatea / dreptul de a circula in mod liber

2. libertatea de a-si stabili in mod liber resedinta pe teritoriul statului

Aceste doua elemente ale libertatii de circulatie interne sunt conditionate de legalitatea aflarii pe teritoriul unui stat. Libertatea este recunoscuta atat cetatenilor cat si strainilor, neexistand nici o conditie de cetatenie. Libertatea de circulatie in dimensiunea interna este un drept civil, nu politic.

Dimensiunea internationala a libertatii de circulatie are 2 elemente:

1. libertatea/ dreptul de a parasi teritoriul unui stat (dintr-o tara spre exterior), inclusiv propriul stat. Acesta este un drept recunoscut oricarei persoane, pe care il au atat strainii cat si proprii cetateni. Acest prim element este un drept civil.

2. dreptul de a intra intr-o tara (art 3 para 2) este recunoscut exclusiv cetatenilor acelui stat, fiind un drept politic. Pedeapsa exilului este interzisa. Dreptul de a intra intr-un stat nu este recunoscut strainilor. Ca drept al omului, nu exista dreptul de a intra intr-o tara straina, fiecare stat poate stabili in mod liber politica de primire sau nu a strainilor. Un strain se poate plange totusi pe temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vietii private si familiale).

Dreptul la libera circulatie e uneori drept civil si uneori drept politic.

Problema expulzarii

In aceasta materie exista doua reguli:

1. pentru cetateni expulzarea este interzisa ca masura individuala sau colectiva (art. 3 Prot. 4)

2. este permisa expulzarea ca masura individuala, dar este interzisa expulzarea ca masura colectiva (art 4)

Cetatenii nu pot fi expulzati sub nici o forma. Ei nu pot fi siliti sa plece din tara si nu pot fi impiedicati sa intre in tara. Exilul e interzis.

O masura individuala presupune (a) individualizarea persoanei; si (b) analizarea si prezentarea tuturor motivelor expulzarii. Expulzarea mai multor persoane se poate face printr-un singur act, dar analiza motivelor se face pentru fiecare persoana in parte.

Expulzarea este coleciva daca este conditionata de simpla apartenenta la un anumit grup (ex. rrom).

Interzicerea expulzarii colective este un drept civil. Interzicerea expulzarii individuale este un drept politic.

Exista o garantie procedurala specifica in privinta expulzarii care vizeaza numai cetatenii straini-(art. 1 Prot. 7) – „Garantii procedurale in cazul expulzarilor de straini”. Este vorba despre un drept de procedura intim legat de aceasta libertate fizica.



II. DREPTURILE PRIVIND RESPECTAREA INTIMITATII

Aceste 4 drepturi sunt reglementate prin 3 articole:

1. dreptul la respectarea vietii private – art 8 CEDO

2. dreptul la respectarea vietii de familie – art 8 CEDO, dreptul la casatorie- art 12 CEDO, egalitatea intre soti (art 5 din Prot 7)

3. dreptul la respectarea domiciliului

4. dreptul la respectarea corespondentei

Toate aceste 4 drepturi au fost interpretate foarte larg. CEDO a extins foarte mult domeniul este aplicare a art 8.

DREPTUL LA RESPECTAREA VIETII PRIVATE- art 8

Viata privata este o notiune europeana autonoma, cu un sens extrem de larg, care nu poate fi definita cu precizie. Este mereu interpretata extensiv si poate fi descrisa printr-o enumerare

Protectia intimitatii persoanei sub aspectul vietii private personale

vietii private sexuale

vietii private sociale

protectiei mediului

a) Viata privata personala (intimitatea privita ut singuli)

Elemente:

  • dreptul de a avea un nume si un prenume si de a le schimba
  • dreptul la protectia integritatii fizice si psihice
  • dreptul la imagine
  • dreptul la onoare si reputatie
  • dreptul la protectia datelor cu caracter personal
  • dreptul la protectia datelor care tin de starea persoanei (inclusiv situatia medicala – medicilor nu li se permite sa transmita informatii cu privire la starea medicala a persoanei altora decat acelei persoane sau rudelor apropiate. Statul are obligatia de a adopta o legislatie care sa sanctioneze acest comportament. Exista o Conventie cu privire la protectia datelor cu caracter personal.

b) Viata sexuala (inclusa de unii autori in cadrul vietii private personale)

Curtea are o jursiprudenta evolutiva.

  • dreptul la relatii sexuale, inclusiv homosexuale. Acest drept exista daca relatiile sexuale sunt cumulativ:

intre adulti

sa fie liber consimtite

sa se desfasoare in privat

sa nu presupuna o contraprestatie baneasca

Conditiile sunt aplicabile si pentru relatii heterosexuale, si pentru cele homosexuale. Conventia protejeaza practici foarte largi, inclusiv sado-masochiste, daca au loc cu consimtamantul sotilor (jurisprudenta vs. Belgiei)

Reprimarea penala a relatiilor homosexuale in conditiile de mai sus incalca art 8. (ex. Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit neconstitutionalitatea variantei tip a art 200 din Codul Penal)

  • dreptul la identitate sexuala (ex. problema transsexualilor) si dreptul la schimbarea sexului

Transsexualismul consta in absenta de identitate intre sexul bilogic (sexul genetic, al aparatului sexual (organe sexuale de un anumit tip) si somatic (infatisarea de femeie sau barbat) si sexul psihologic (cum se „simte” persoana). Sexul aparatului sexual si cel somatic se pot adapta sexului psihologic. Cel genetic nu poate fi schimbat. Dreptul la identitate sexuala presupune si dreptul de a face toate aceste schimbari, plus toate celelalte modificari ce decurg din acestea.

c) Viata privata sociala

  • dreptul de a stabili sidezvolta relatii sociale cu semenii

d) Protectia mediului inconjurator

  • dreptul de a trai in conditii optime de mediu inconjurator, fara poluare fonica, chimica

Toate elementele sunt protejate cata vreme se mentin in sfera privata. Daca, in mod voluntar, individul face publice aceste aspecte, acestea nu mai fac parte din viata sa privata si nu mai beneficiaza de protectie.

Statul are doua obligatii:

1. o olbigatie negativa (de a nu incalca drepturile)

2. o obligatie pozitiva (de a proteja intimitatea persoanei fata de toata lumea)

DREPTUL LA RESPECTAREA VIETII DE FAMILIE

Se intrepatrunde de multe ori cu viata privata.

Notiunea de familie este o notiune notiune europeana autonoma foarte larga. Familia nu se reduce la casatorie si relatiile cu copiii (familia de drept), ci cuprinde si familia de facto (existenta unor relatii stabile si de durata care trebuie protejate). Relatiile de familie se stabilesc:

intre soti – corelare cu art. 12 – prin casatorie se intemeiaza o familie,dar casatoria nu e singura forma de familie protejata de art. 8



intre parinti si copii

intre alte rude decat parinti si copii (ex. bunici-nepoti)

concubinajul (familie de facto protejata)

Exista multe situatii in care familia nu izvoreste din casatorie (ex. relatiile parintelui cu copilul din afara casatoriei, relatiile copilului cu parintele divortat la care nu este incredintat). Chiar si uniunea stabila de fapt, neoficializata (ex. concubinajul) intra in notiunea de familie.

Art. 8 protejeaza familia existenta, nu protejeaza dreptul de a avea o familie. Acest drept e recunoscut doar pe temeiul art. 12, sub forma casatoriei

Exista totusi o exceptie, o situatie in care in mod absolut natural si obiectiv o familie s-ar naste daca nu ar fi impiedicata. (ex. ipoteza separarii nou-nascutului de parinti imediar dupa nastere – e firesc sa se creada ca, in mod normal, s-ar crea relatii de familie, desi familia nu s-a creat inca).

Curtea a facut sa prevaleze realitatea bioligica asupra fictiunii juridice:

Exemplu    stabilirea filiatiei – cazul unei femei despartite de multi ani de sot (disparut), care avea relatii de concubinaj cu un alt barbat. Se naste un copil. Tatal, este, conform prezumtiei de paternitate, sotul mamei, care era disparut, acesta fiind singurul care putea contesta paternitatea. Curtea a preferat stabilirea paternitatii reale decat protejarea fictiunii juridice.

Protectia pe temeiul art. 8 se intinde si asupra memoriei stramosilor (ex. dreptul de a asista la inmormantarea parintilor, de a muta ramasitele parintesti ale rudelor)

Prin art. 8 se realizeaza si protectia indirecta a strainilor. „Migrantii de a doua generatie” sunt persoane fara cetatenia, dar care au familia in tara respectiva, unde s-au nascut si careia ii vorbesc limba. Acestia au dreptul la protejarea vietii private si de familie (art. 8, art. 12, art.5 Prot. 7)

DREPTUL LA CASATORIE – art 12

Viata de familie izvoreste din casatorie dar nu exclusiv din casatorie.

Casatoria prevazuta de art 8 este cu 2 trasaturi fundamentale:

monogama (caracter de ordine publica in dreptul international privat)

heterosexuala (un barbat si o femeie) (uneori nu mai e considerat de ordine publica)

CEDO nu interzice casatoriile homosexuale dar nici nu confera un astfel de drept.

Textul Cartei privind drepturile fundamentale ale UE nu mai prevede obligativitatea existentei unui barbat si a unei femei. Totusi, o astfel de evolutie nu e posibila inca la nivelul Consiliului Europei.

Conform Curtii, transsexualii au dreptul la casatorie (ex. Goodwin vs. Marea Britanie – transexualul poate, potrivit Curtii, sa se casatoreasca cu o persoana de sex opus actualului sex.) Conform unei jurisprudente evolutive, dreptul la casatorie nu e conditionat de posibilitatea de a procrea.

Egalitatea la casatorie presupune doua aspecte: sotii sunt

(a) egali intre ei

(b) egali fata de copii.

Curtea a refuzat sa recunoasca pe temeiul art. 12 dimensiunea negativa a dreptului la casatorie, adica dreptul la divort

DREPTUL LA DOMICILIU

Sediul materiei – art 8

Acest drept are in vedere

  • domiciliul/ resedinta personala (statornica sau temporara – camera de hotel, rulota, cort, zona in care locuiesc persoanele nomade)
  • sediul profesional al membrilor profesiilor liberale
  • sediul si depozitele comerciale ale societatilor comerciale

Exista divergente cu privire la notiunea de domiciliu intre CEDO si CJCE.

Principala ingerinta adusa dreptului la domiciliu (art. 8) este perchezitia.

Dreptul la corespondenta se refera la orice forma de corespondenta (ex. telefon, email, scrisori) Ascultarea convorbirilor telefonice este o ingerinta care trebuie sa aiba un scop legitim, sa fie necesara intr-o societate democratica si sa existe garantii impotriva arbitrariului.

Dreptul la corespondenta este aparat in mod special pentru detinuti, pentru ca reprezinta un mod de mentinere a relatiilor sociale. Conventia apara drepturi efective si reale, iar nu teoretice si iluzorii, asa ca secretul corespondentei implica in primul rand dreptul de a avea o corespondenta, iar statul are obligatia pozitiva dea a-i furniza detinutului cele necesare.

Exista 3 tipuri de ingerinta, gradate si care trebuie justificate temeinic.

1) deschiderea corespondentei

2) citirea corespondentei

3) interceptarea corespondentei – oprirea ei (ex. suspiciuni de evadare, coruperea martorilor)

Curtea e foarte severa privind protejarea corespondentei cu avocatul, care nu poate fi supusa in principiu unor ingerinte, decat la limita deschiderii corespondentei. (art.8, art. 6 – dreptul la un proces echitabil si la aparare)

Nu este permisa nici o ingerinta in corespondenta cu Curtea EDO, pentru ca s-ar incalca dreptul persoanei de a face plangere la Curte (art. 8, art. 34)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 948
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site