Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


DREPTUL UNIUNII EUROPENE - Curtea Europeana de Justitie

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
OCROTIREA MINORILOR IN CAZURI SPECIALE
INCETAREA CASATORIEI
Prescriptia raspunderii penale
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA ( COMODATUL)
CONTRACTUL DE INTRETINERE
Limitele libertatii de exprimare, ca interdictii constitutionale
SUCCESIUNEA LEGALA
Principiul specialitatii
Statutul magistratilor


UNIVERSITATEA ``ALEXANDRU IOAN CUZA ``IASI

FACULTATEA DE DREPT




REFERAT LA

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

Curtea Europeana de Justitie

Generalitati. Crearea celor trei comunitati europene a avut ca element de unitate constituirea unor institutii similare, chiar daca, in ceea ce priveste denumirea, au existat unele diferente. S-a avut in vedere insa, aceeasi structura institutionala, respectiv:

-organe de decizie: Consiliul (respectiv Consiliul Special al Ministrilor in cazul C.E.C.O. si Consiliul, in cazul C.E.E. si C.E.E.A.);

-organe executive: Comisia (respectiv, Inalta Autoritate pentru C.E.C.O. si Comisiile, in cazul C.E.E. si C.E.E.A.);

-organe de control: Parlamentul, (respectiv Adunarea Comuna, in cazul C.E.E. si C.E.E.A.);

-organe jurisdictionale: Curtea de Justitie;

Aceasta structura identica a fost elementul care a facilitat ulterior fuziunea celor patru organe specifice fiecarei comunitati in patru organe comune. Aceasta fuziune s-a realizat insa, in timp, in cadrul unui proces politic si juridic.

Astfel, prin Tratatele de la Roma din 25 martie 1957, care au creat C.E.E. si C.E.E.A., s-a stabilit ca organ comun pentru cele trei Comunitati Curtea de Justitie, iar prin Rezolutia din 20 martie 1958 s-a stabilit denumirea comuna de Adunare Parlamentara pentru ca prin Rezolutia din 30 martie 1962 sa se adopte denumirea de Parlament European.

Prin Tratatul de la Bruxelles din 04 aprilie 1965 intrat in vigoare la 01 iulie 1967, Consiliul Ministrilor si Comisia au devenit organe comune pentru cele trei Comunitati.

Faptul ca s-a realizat fuziunea celor patru organe ale celor trei Comunitati nu a insemnat, desigur, fuzionarea Comunitatilor, intrucat fiecare organ isi exercita in continuare puterile si competentele care ii erau atribuite prin tratatele de instituire a Comunitatilor respective.Fiecare Tratat se aplica, deci, cu privire la domeniul de activitate pentru care a fost adoptat.

Evolutia Comunitatilor, a institutiilor acestora si a vietii comunitare impunea insa o modificare in planul reglementarii juridice, in sensul unificarii normelor de instituire a Comunitatilor.

Operatiunea,insa, se dovedea destul de dificila, avand in vedere procesul complex de adaptare a unor astfel de norme si ratificare a acestora pe plan national.

Faptul ca in cadrul Comunitatilor s-a adoptat o structura cvatripartita, in locul celei tripartite traditionale pentru organizatiile internationale are o justificare, nu numai de natura formalaa ci isi gaseste reflectarea si in ceea ce priveste competenta acestora.

Sprijinindu-se pe patru piloni institutionali, Comunitattile dau expresie faptului ca ele nu reprezinta nu numai vointa statelor, ci si a cetatenilor acestora, Parlamentul European fiind ales prin vot direct, incepand din anul 1979.

Conform art.4 din Tratatul C.E.E., prin institutii comunitare se au in vedere patru organe: Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Comisia si Curtea de Justitie. Tratatul de la Maastricht mai include in cadrul institutiilor Curtea de Conturi. Aceasta enumerare este limitativa, celelalte organe prevazute de tratate, nefiind institutii, ele avand alt regim juridic.

O pozitie diferita o are Consiliul European, instituit din punct de vedere juridic, prin art.2 al Actului Unic European. Pe langa aceste institutii exista si numeroase organe comunitare.

Institutiile Uniunii Europene

Functionarea Uniunii Europene se sprijina pe urmatoarele institutii:

1-Parlamentul European;

2-Consiliul European/Consiliul Uniunii Europene;

3-Comisia Europeana;

4-Curtea de Justitie;

5-Curtea de Conturi;

Aceste institutii colaboreaza indeaproape cu mai multe organisme, si anume:

1-Comitetul Economic si Social;

2-Comitetul Regiunilor;

3-Mediatorul European;

4-Banca Europeana de Investitii;

5-Banca Centrala Europeana;

CURTEA DE JUSTITIE

Reglementare



Curtea de justitie este cel de-al patrulea organ al Uniunii Europene. Constituirea, organizarea si functionarea sa sunt prevazute in fiecare dintre cele trei tratate de instituire a Comunitatilor, precum si prin Protocolul privind Statutul Curtii de Justitie, care este anexa a Tratatelor (avand deci aceeasi valoare juridica) si prin care Curtea de Justitie devine institutie comuna pentru cele trei Comunitati. De asemenea, exista un regulament de Procedura, elaborat de Curte si supus aprobarii Consiliului, care a fost modificat de mai multe ori in decursul timpului. Instructiunile privind grefierul reprezinta completarea reglementarii adoptate de catre Curte.

2. Compozitia Curtii

Asa cum s-a apreciat in literatura de specialitate, modul de desemnare si statutul membrilor Curtii de Justitie prezinta unele asemanari cu dispozitiile privind alegerea Comisarilor, motivul constand in necesitatea asigurarii independentei Curtii fata de organele politice si fata de interesele de grup si particulare.

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene este jurisdictia careia ii incumba misiunea de a asigura respectarea “dreptului in interpretarea si aplicarea” tratatelor comunitare (art.220 TCE). Ea este in acelasi timp, o institutie care trebuie sa asigure ”realizarea sarcinilor incredintate Comunitatii” (art.7 TCE), alaturi de institutiile politice (Consiliu, Comisie si Parlament) si avand acelasi rang cu ele.

In sistemul institutional al Comunitatii, Curtea dispune de o putere suverana: ea interpreteaza in ultima instanta tratatele, deciziile sale neputand fi puse in discutie nici de statele membre, nici de institutiile comunitare. In acelasi timp insa, indiferent ca ar fi intinderea competentelor sale si spiritul in care ea le exercita, Curtea de Justitie ramane un judecator ale carui competente sunt atribuite de tratate, in timp ce magistratul national apare ca un judecator comunitar ”de drept comun”. Cel din urma, de fapt, este acela care pune in practica dreptul comunitar, cu exceptia ipotezelor in care competenta este expres data C.J.C.E.

Functia judecatorului comunitar la care ne-am referit putea comporta pentru uniformitatea dreptului comunitar riscuri evidente, ce nu puteau fi prevenite prin instaurarea unui judecator comunitar superior ierarhic judecatorului national, caruia sa fi putut sa ii cenzureze hotararile. De aceea, colaborarea dintre Curte si judecatorul national a fost conceputa pe calea unui mecanism original, chestiunea prejudiciala reglementata de art.234 TCE.

Acest mecanism traseaza o modalitate de colaborare intre judecatorul national investit cu solutionarea unui litigiu si C.J.C.E. careia ii revine interpretarea uniforma si autentica a dreptului comunitar, interpretare ce nu se impune datorita unui rang superior al interpretului, ci gratie preeminentei dreptului comunitar in raport cu dreptul national al statelor membre.

Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori si asistata de 8 avocatt generali (potrivit art. 221-222 TCE, al 9-lea avocat general a fost desemnat in perioada 1 decembrie 1995 – 6 octombrie 2000).

Mandatul membrilor Curtii are o durata de 6 ani si poate fi    reinnoit (art 223 TCE). O reinnoire partiala a judecatorilor si a avocatilor generali are loc din trei in trei ani. Mandatul unui judecator sau avocat general se intrerupe prin deces, demisie sau decizia unanima a colegilor sai de-al inlatura din functie.

Judecatorii desemneaza dintre ei presedintele Curtii pentru un mandat de trei ani care poate fi reinnoit.

Curtea de Justitie are un grefier, care nu face parte din compunerea sa in sensul cel mai strict al termenului. Totusi, prevazand - in art.224 TCE- “Curtea isi numeste grefierul si-i stabileste statutul” Tratul a vrut fara indoiala sa sublinieze importanta grefierului. El este numit de Curte pentru o perioada de 6 ani cu posibilitatea reinvestirii.

Rolul Curtii de Justitie

Art. 234 TCE investeste Curtea cu o competenta prejudiciala in interpretarea tratatului, in urma trimiterii jurisdictiilor statelor membre. Aceasta competenta ramane o atributie exclusiva a Curtii, instituirea Tribunalului de prima instanta neaducandu-i atingere.

Articolul citat duspune ca – cu titlu prejudicial - Curtea de justitie este competenta sa hotarasca :

a)       Asupra interpretarii tratatului;

b)       Asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile comunitatii si de BCE;

c)       Asupra interpretarii statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, daca statutele prevad aceasta;

Acelasi text dispune, in alineatul 2, ca atunci cand o asemenea chestiune este ridicata in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta- in cazul in care considera ca pentru a statua este necesar o decizie asupra acestei chestiuni – poate cere Curtii de Justitie sa dea o hotarare in acest sens. Potrivit alineatului 3, cand o astfel de chestiune este ridicata intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie.

Justificarea, functia si natura procedurii astfel instituite au fost caracterizate de Curte care a prezentat-o ca pe o forma speciala, particulara, de cooperare judiciara, prin care judecatorul national si judecatorul comunitar, fiecare exercitandu-si competentele proprii, sunt chemati- direct si reciproc – la elaborarea unei decizii, in vederea asigurarii unei aplicari uniforme a dreptului comunitar. In ansamblul statelor membre (CJCE, hotararea. din 1 decembrie 1965).

Competenta Curtii asfel cum ea este definita in obiectul sau si in domeniul sau, determinand regimul chestiunii prejudiciale inca din stadiul punerii in practica de judecatorul national, poate fi studiata prin impartirea in trei etape succesive, consacrate hotararii de trimitere, procedurii in fata Curtii si, in fine, hotaraaii pronuntate de Curte.

Hotararea prin care se pune chestiunea prejudiciala raspunde ansamblului de reguli fixate de dispozitiile tratatului pe care Curtea le-a detaliat. Aceste reguli privesc caracterul jurisdictional al organului national, natura procedurilor in fata acestora, facultatea sau obligatia de a trimite si hotararea prin care se pune chestiunea prejudiciala.



Astfel, cum indica expresiile, “jurisdictii ale statelor membre”sau “instante nationale” pe care ele le utilizeaza, dispozitiile tratatului nu se aplica decat organelor statelor membre avand calitatea de jurisditii.

Dreptul national poate institui organe a caror calificare este incerta, iar dreptul comunitar este stapanul propriilor calificari. Asa fiind, Curtea a stabilit criterii proprii pe care le examineaza pentru a determina daca un anumit organ dintr-un stat determinat poate fi considerat instanta sau jurisdictie in intelesul tratatului. Criteriile utilizate de Curte sunt: originea legala, permanenta organului, pronuntarea de hotarari obligatorii, utilizarea dreptului la pronuntarea solutiei si aplicarea unei proceduri contradictorii.

S-a pus intrebarea daca o chestiune prejudiciala poate fi pusa de o instanta indiferent de natura procedurii cu care judecatorul national este sesizat, aceasta intrebare se justifica prin faprul ca textul leaga chestiunea prejudiciala de necesitatea pentru judecatorul care o pune de a obtine un raspuns pentru a pronunta hotararea sa, ceea ce nu ar fi cazul in procedurile de urgenta cu caracter sumar si din care unele nu prezinta intotdeauna, cel putin in prima lor faza, un caracter contradictoriu. Raspunzand intrebarii, Curtea a facut sa se prevaleze aspectul institutional in dauna diversitatilor procedurale si a decis ca ea ar putea raspunde unei chestiuni puse de o jurisdictie actionand in cadrul misiunii sale generale de a judeca, independent si conform dreptului, chiar daca anumite functiuni incumba aceste jurisdictii in procedura in cauza nu au un caracter strict jurisdictional (CJCE, hotararea. din 11 iunie 1987).

Dispozitiile tatatului fac trimiterea prejudiciala obligatorie sau facultativa plecand de la o distinctie care se intemeiaza pe regimul deciziilor pe care jurisdictiile nationale le pronunta. Nu se are astfel in vedere rangul jurisdictiei in ierarhia nationala careia ii apartine, ci numai daca hotararea pe care instanta urmeaza sa o pronunte este sau nu susceptibila de cale de atac in dreptul intern.

Obligatia este astfel legata de circumstanta ca in absenta unei cai de atac o trimitere ulterioara nu ar mai fi posibila, putand aparea intr-un stat membru o jurisprudenta contrara dreptului comunitar.

Cand are de stabilit daca urmeaza sa solicite Curtii sa raspunda unei chestiuni prejudiciale, judecatorul national trebuie sa se gaseasca in fata unei invocari pertinente a dreptului comunitar, ridicand o problema de interpretare a acestuia, raspunsul fiind necesar pentru rezolvarea litigiului. Fata de fiecare din aceste trei elemente libertatea de apreciere a judecatorului national pemtru care trimiterea este facultativa, este intreaga. Ea nu ar putea fi alterata de conventii intre parti, al caror obiect ar fi constrangerea judecatorului de a formula o chestiune prejudiciala.

Judecatorul national pentru care trimiterea este obligatorie nu se bucura de aceeasi libertate de actiune, masura in care acest judecator ar putea sa o utilizeze in vederea sustragerii de la obligatia de trimitere pe care o are.

Totusi obligatia impusa de tratat nu trebuie sa fie inteleasa ca facand trimitere automata, deoarece exista ipoteze in care un astfel de automatism ar merge dincolo de functia proprie acestei proceduri, facand folosirea sa foarte dificila si fara prea multa uitlitate. Curtea a acceptat ca si judecatorii nationali care pronunta hotarari in ultima instanta pot statua fara a apela la chestiunea prejudiciala atunci cand chestiuni de interpretare nu este pertinenta, altfel spus, cand raspunsul la intrebare, indiferent care ar fi, nu ar avea influenta asupra solutiei litigiului; de asemenea atunci cand chestiunea este materialmente identica uneia care a fost deja obiect de hotarare prejudiciala intr-o speta analoga sau atunci cand probleme de drept in cauza a fost rezolvata printr-o jurisprudenta stabilita a Curtii, indiferent care ar fi natura procedurii care a dat loc acestei jurisprudente; in fine atunci cand aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune cu atata evidenta incat nu lasa loc nici unei indoieli rezonabile.

Judecatorul national este liber sa aleaga in ce stadiu al procedurii suspenda cursul acesteia si formuleaza intrebarea. Recunoscand aceasta libertate de alegere a magistratului national, Curtea a estimat ca ar putea fi avantajos ca faptele sa fie stabilite si ca problemele de drept national pur sa fie transate la momentul formularii intrebarii.

Hotararea de trimitere consta dintr-o cerere de interpretare, care nu poate fi adresata decat Curtii de Justitie. Pot fi formulate mai multe intrebari, chiar subintrebari alternative si consecutive si chestiunile vizand validitatea pot fi combinate cu acelea privind interpretarea. Cooperarea jurisdictionala al carei instrument este aceasta procedura presupune ca solicitarea sa fie motivata prin prezentarea elementelor de fapt si de drept care caracterizeaza litigiul cu care judecatorul national este sisizat astfel incat sa rezulte cadrul juridic din care trebuie sa vina sa se inscrie interpretarea solicitata.

Procedura in fata Curtii raspunde unor regului particualre care tin de natura propie a chestiunii prejudiciale. Hotararea judecatorului national care sesizeaza Curtea este notificata statelor membre, Comisiei si Consiliului, cand cel din urma este autorul actului de interpretat, precum si partilor in litigiu national.

Aceasta notificare permite exercitarea de catre destinatari a dreptului de a depune observatiile si memoriile lor scrise.

Competenta Curtii in procedura prejudiciala are ca obiect emiterea unei interpretari, misiunea care incumba cu acest titlu fiind de a contribui la administrarea justitiei, si de nu a formula opinii generale si ipotetice.

Astfel cum este determinata de dispozitiile care reglementeaza procedura, competenta Curtii se limiteaza la interpretrea tratatelor, actelor institutiilor si statutelor organismelor, Curtea nefiind abilitata a proceda la interpretarea dreptului national, nici atunci cand i se cere sa raspunda la intrebari referitoare la compatibilitatea dispozitiilor dreptului national cu cel comunitar. Jurisprudenta Curtii in acest sens este constanta.

Hotararea pronuntata de Curte in procedura prejudiciala are o autoritate de interpretare, judecatorul national autor al intrebarii fiind tinut sa ia in considerare interpretarea pe care a solicitat-o. El conserva insa posibilitatea de a formula o noua intrebare prejudiciala, fie pentru a cere Curtii o explicitare a raspunsului, fie pentru a-i supune noi chestiuni.

Toti ceilalti judecatori nationali pot aplica ei insisi o dispozitie de drept comunitar cu autoritatea care este proprie in termenii care rezulta dintr-o interpretare deja data de Curte.

Aceasta posibilitate este lasata la aprecierea lor, ei putand intotdeauna sa interogheze din nou Curtea daca considera ca elementele litigiului cu care sunt sesizati necesita alte clarificari.

4. Competenta Curtii de Justitie 

In cadrul atributiilor jurisdictionale ale Curtii de Justitie, pot fi exercitate in fata acestuia urmatoarele tipuri de actiuni:

a) Actiunea (recursul) in anulare - prin care reclamantul contesta legalitatea unui act comunitar care provine de la o institutie comunitara.

Pot fi atacate cu recurs in anulare actele adoptate de Parlamentul European si de Consiliul UE, in comun, actele Consiliului, Comisiei, ale Bancii Central Europene (altele decat avizele si recomandarile), precum si actele adoptate de Parlamentul European menite sa produca efecte fata de terti.

Acestea trebuie sa fie acte juridice si sa produca efecte de drept.

Motivele de anulare sunt incompetenta, incalcarea formelor substantiale, incalcarea tratatului sau a oricarei reguli de drept referitoare la aplicarea sa. Recursul poate fi formulat de catre un stat membru, de catre o institutie comunitara (mai ales de Comisie si Consiliul UE, dar si de catre Parlament si Banca Central Europeana in vederea ocrotirii prerogativelor lor) precum si de orice persoana fizica sau juridica, resortisant al statelor membre ale UE, daca actul atacat il priveste in mod direct si individual.



Termenul de recurs este de doua luni si incepe sa curga fie de la publicarea actului, fie de la notificarea sa reclamantului, fie din ziua cand reclamantul ia cunostinta de actul respectiv, atunci cand beneficiar este un alt subiect de drept.

Efectul admiterii recursului consta in declararea nulitatii actului contestat. In situatia in care actul este un regulament, Curtea de Justitie va indica, daca apreciaza ca este necesar, acele efecte ale regulamentului anulat care trebuie considerate ca definitive.

Un caz special de recurs in anu1are il constituie plangerea introdusa de functionarii publici comunitari impotriva sanctiunilor disciplinare ce le-au fost aplicate, sau impotriva modului in care le-a fost rezolvata petitia inaintata autoritatii investite cu puterea de numire.

Inainte de a se adresa Curtii Europene de Justitie, functionarii comunitari trebuie sa parcurga o procedura administrativa prealabila, in fata autoritatii care a dictat sanctiunea disciplinara sau a celei investite cu puterea de numire.

In termen de 3 luni de la primirea raspunsului la procedura administrativa prealabila trebuie sa fie sesizata instanta judiciara comunitara.

b) Recursul in carenta - este actiunea aflata la dispozitia institutiilor comunitare (cu exceptia CEJ), a statelor membre si a persoanelor fizice si juridice prin care acestea solicita Curtii sa constate abtinerea institutiilor comunitare. (Parlament, Consiliul U.E. si Comisia Europeana) intr-o problema in care acestea aveau obligatia sa actioneze.

Inainte de sesizarea Curtii cu un recurs in carenta este obligatorie efectuarea unei proceduri administrative prealabile, constand in invitarea institutiei respective sa actioneze. Daca in termen de doua luni de la aceasta invitatie, institutia nu-si exprima pozitia, reclamantul poate sa sesizeze Curtea Europeana de Justitie intr-un alt termen de doua luni care curge de la data cand institutia comunitara trebuia sa raspunda.

Admitand actiunea, Curtea declara ilegala abtinerea institutiei comunitare; aceasta fiind obligata sa ia masurile care se impun pentru executarea hotararii Curtii, deci sa emita actul respectiv, reclamantu1 avand si dreptul de a fi despagubit.

c) Exceptia de ilegalitate - este procedura prin care se poate obtine anularea unui act normativ ilegal in momentul in care acesta este executat printr-­un act individual; anulare care nu s-a putut obtine pe calea unui recurs in anulare fie datorita termenului scurt in care poate fi introdus acesta, fie din pricina lipsei calitatii procesuale active, actele normative putand fi contestate doar de catre statele membre sau institutiile comunitare.

In acest caz, potrivit Tratatului CEE, persoanele fizice sau juridice pot sa ridice, in cadrul procesului de anulare a deciziei individuale, exceptia de ilegalitate a actului normativ. Exceptia de ilegalitate apare astfel ca o procedura accesorie cererii principale de anulare a deciziei individuale si nu poate fi invocata de catre particulari in cazul in care puteau contesta actul pe calea unui recurs in anulare . Ea poate fi insa invocata de orice parte a litigiului, chiar si de catre un stat membru, desi acesta putea actiona si pe calea unui recurs in anulare. Daca prin hotararea Curtii este constatata ilegalitatea actului normativ in discutie, el devine inaplicabil in cazul respectiv insa nu este anulat, continuiind sa produca efecte juridice. Doar decizia emisa in baza actului normativ va fi anulata.

d) Actiune in constatarea neindeplinirii de catre un stat membru a obligatiilor ce-i revin - este actiunea intentata de catre Comisia Europeana sau de catre un stat membru prin care i se cere Curtii Europene de Justitie sa se pronunte cu privire la conformitatea cu dreptul comunitar a actiunilor statului membru.

Inainte de investirea Curtii, cu judecarea cauzei se desfasoara o faza administrativa constand in examinarea cauzei de catre Comisie, pe baza observatiilor prezente de statul in cauza si emiterea unui aviz prin care i se cere luarea unor masuri pentru inlaturarea abaterii. In cazul in care statul nu se conformeaza, Comisia poate sesiza Curtea de Justitie. Aceasta faza administrativa este obligatorie si in situatia in care un stat membru invoca neindeplinirea de catre alt stat membru a obligatiilor ce-i revin, trebuind sa fie sesizata mai intai Comisia care emite de asemenea un aviz motivat. Sesizarea directa a Curtii se poate face numai daca intr-un termen de trei luni de la data cererii Comisia nu emite avizul. Prin hotararea pe care o ia, Curtea poate numai constata neindeplinirea obligatiilor si obligarea statului parat la indreptarea comportamentului sau, dar nu poate anula actele emise de autoritatile interne, pentru ca astfel s-ar substitui judecatorului national.

Executarea hotararii Curtii este obligatorie, prevazandu-se si posibilitatea aplicarii unor sanctiuni pecuniare statelor care nu se conformeaza, sub forma unei sume forfetare sau a unei amenzi.

e) Recursul in interpretare - este actiunea prin care, la cererea organelor de jurisdictie nationale, Curtea intervine pentru interpretarea regulilor comunitare sau pentru a aprecia validitatea actelor adoptate de catre institutiile comunitare.

Astfel, judecatorul national caruia, in solutionarea unui litigiu, i se ridica o problema referitoare la interpretarea dreptului comunitar sau validitatea actelor institutiilor, poate sesiza Curtea cu aceasta chestiune, inainte de a se pronunta asupra fondului. Actiunea cu care este investita Curtea este o actiune prealabila sau prejudiciala, care presupune o apropiere a organelor de jurisdictie nationala si a celor comunitare. Prin hotararea preliminara a Curtii se precizeaza sensul dispozitiilor a caror interpretare i s-a cerut sau se pronunta cu privire la validitatea lor, organul jurisdictional national fiind obligat ca la solutionarea cauzei sa respecte interpretarea data.

Prin aceasta procedura se asigura o aplicare uniforma a dreptului comunitar de catre instantele tuturor statelor membre.

f) Actiunea in daune contra institutiilor comunitare - este o actiune in raspundere necontractuala care prevede ca in materie de raspundere extracontractuala, comunitatea trebuie sa repare daunele cauzate de institutiile si de agentii sai in exercitarea functiilor lor. Prin introducerea ei reclamantul urmareste obtinerea de compensatii pentru daunele cauzate prin actul comunitar.

De obicei actiunea in daune insoteste recursul in anularea actului comunitar din care izvorasc prejudiciile, dar poate fi exercitata si separat, atunci cand persoana interesata nu poate sa atace direct actul sau cand acesta a fost anulat.

5. Sesiunile plenare si camerele

Curtea de Justitie se poate intruni in sesiuni plenare si in Camere de 3 sau 5 judecatori. Aceasta se intruneste cand statul membru sau institutia comunitara care este parte la audieri sau in cazuri deosebit de grele si importante. Alte cauze sunt solutionate de Camere.

Tribunalul de prima instanta se intruneste in Camere de 3 sau 5 judecatori si se intruneste in sesiuni plenare in caz de cauze deoseebit de importante.

6. Registratura si administrarea

Registratorul este numit de Curtea de Justitie pe un termen de 6 ani. El are aceleasi obligatii ca si registratorul instantei judiciare nationale, dar el activeaza ca secretar general al institutiei.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1312
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site