Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Elemente de drept comparat

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




Elemente de drept comparat

Sectiunea I





Preliminarii

Controversa doctrinara in jurul idei de raspundere penala a persoanei morale a marcat adoptarea unor solutii legislative distincte. Vom incepe abordarea problemei din perspectiva dreptului comparat prin prezentarea succinta a anumitor legislatii care refuza sa accepte aceasta forma a raspunderii penale. Vom continua prin analiza celor mai importante aspecte din perspectiva dreptului comparat privind implementarea principiului raspunderii penale a persoanei juridice.

Sectiunea II

Legislatii care nu accepta raspunderea penala a persoanelor juridice

Sistemul de drept penal german exclude raspunderea penala a persoanei juridice adoptand astfel teoria fictiunii persoanei juridice in ceea ce priveste raportul de raspundere penala. Printr-o decizie a Curtii Constitutionale din 25/10/1956 culpabilitatea ca baza a raspunderii penale a fost considerata valoare constitutionala, iar persoana morala fiind o fictiune a dreptului lipsita de constiinta si vointa nu poate prin urmare sa raspunda penal.[1]

Constitutia Italiei a dat o interpretare restrictiva principiului personalitatii raspunderii penale tot pe baza teoriei fictiunii persoanelor juridice si a respins ideea de angajare a raspunderii penale a acestora stipuland in art. 27 : raspunderea penala este personala.

In Elvetia legislatia nu contine dispozitii exprese cu referitoare la temeiul angajarii raspunderii penale sau la raspunderea persoanei morale dar prin interpretarea a doua articole din Codul Penal, (Art. 172 si 326) se ajunge indirect la solutia inadmisibilitatii raspunderii penale a persoanei juridice. Astfel, pentru infractiunile comise in intreprinderi, vor raspunde penal doar organele de conducere, eventual membrii, colaboratorii sau dirigentii, gestionarii de fapt.

Politica penala a legiuitorului rus are in vedere imposibilitatea angajarii raspunderii penale a persoanei morale. Sub influenta noilor realitati politice care au marcat regiunea in 1998 a fost adoptata insa o lege care ii permite judecatorului sa dispuna dizolvarea unei persoane juridice care a desfasurat actiuni teroriste sau in privinta careia exista indicii serioase ca urmareste un asemenea obiectiv. Cu toate acestea legislatiile mentionate nu ignora pericolul social pe care il determina desfasurarea unor activitati ilicite prin intermediul persoanelor juridice. Mijloace de drept penal, civil sau comercial compenseaza responsabilitatea penala a persoanei juridice. Astfel persoana morala poate fi considerata ca garant pentru plata amenzii la care a fost condamnat reprezentantul sau, poate sa fie dizolvata sau sa ii fie suspendata activitatea, poate sa suporte sechestru asupra bunurilor sale la fel cum poate fi controlata repetat etc.[3]

Sectiunea III

Legislatii care accepta rapunerea penala a persoanelor juridice

Subsectiunea I

Consideratii generale. Fundamentele consacrarii

Astfel cum am aratat in capitolul introductiv, evolutia diversilor factori de configurare a legislatiei a determinat inevitabil si o evolutie a interpretarii principiului personalitatii raspunderii penale. Consacrarea responsabilitatii penale a persoanei morale nu ar fi putut sa isi gaseasca insa locul in diferite legislatii fara un fundament teoretic. Dupa cum vom arata si cu ocazia abordarii problemei cumulului raspunderii penale a persoanei morale in dreptul intern, diferitele legislatii au consacrat raspunderea morala a persoanelor juridice fie apeland la teza responsabilitatii indirecte, fie la cea a responsabilitatii directe.

Teza responsabilitatii indirecte permite angajarea raspunderii penale a persoanei juridice doar daca persoana fizica aflata la originea infractiunii a fost gasita vinovata. In ciuda faptului ca aceasta teza prezinta avantajul de a proteja persoana juridica de eventualele abuzuri ale membrilor sai (evita folosirea persoanei juridice de catre persoana fizica drept un paravan, un ecran protector care sa permita comiterea nestingherita de infractiuni), poate totusi determina o intarziere sau chiar o golire de sens a raspunderii penale a persoanei morale. Aceasta teza a fost adoptata ca fundament al consacrarii raspunderii penale a persoanei juridice de catre legislatiile din Anglia, Finlanda, Estonia, Norvegia etc.[4]

Conform teoriei responsabilitatii directe persoana juridica are o viata proprie, iar pe baza disfunctionalitatii de functionare, respectiv de organizare din cadrul sau, responsabilitatea ei penala poate fi direct angajata. Nu este necesar ca persoana fizica aflata la originea infractiunii sa fi fost condamnata.[5] Raspunderea penala a persoanei juridice a fost fundamentata astfel in legislatiile din Belgia, Olanda si Romania.

Nu suntem de acord cu sustinerea exprimata in doctrina potrivit careia in dreptul roman responsabilitatea penala a persoanei morale a fost fundamentata pe teza raspunderii indirecte (teoria efectului de ricoseu).[6] Ne sprijinim afirmatia pe prevederile art. 45 alin. 1 din noul Cod penal care reclama calitatea de organ sau reprezentant al persoanei morale, a persoanei aflate la originea infractiunii pentru retinerea infractiunii in sarcina persoanei juridice. Astfel, persoana juridica nu raspunde penal pentru altul niciodata iar raspunderea penala a persoanei morale ar putea fi retinuta nu doar pe baza vinovatiei in forma intentiei ci si pe argumentul culpabilitatii de organizare.

Aceeasi viziune asupra problemei este promovata si de art. 45 alin.2 din noul Cod penal al Romaniei, potrivit caruia raspunderea penala a persoanei morale nu exclude raspunderea penala a acelei persoane aflate la originea infractiunii. o asemenea prevedere privind posibilitatea cumulului raspunderii penale a persoanei juridice cu cea a persoanei fizice cu cea a persoanei juridice aflate la originea infractiunii    nu si-ar mai avea rostul credem noi, in conditiile admiterii tezei ricoseului. Astfel, nu ar mai fi normala admiterea acestui cumul de raspunderi daca persoana juridica nu ar raspunde direct ci numai datorita unei forme de vinovatie retinuta in sarcina persoanei fizice aflata la originea infractiunii. Prin admiterea tezei ricoseului ne-am intoarce astfel indirect la admiterea teoriei fictiunii persoanei juridice; lucru inacceptabil in opinia noastra.

Subsectiunea II

Sistemul de drept romano – germanic

1. Sfera persoanelor juridice care raspund penal

1.1. Persoanele juridice de drept privat

Doctrina este aproape unanima in fata acceptarii calitatii persoanelor juridice de drept privat de subiect activ al infractiunii, respectiv de subiect pasiv al raportului de raspundere penala. Spre deosebire de materia societatilor comerciale carora calitatea de subiect al raspunderii penale le este unanim recunoscuta de doctrina nu exista in privinta celorlalte subiecte de drept privat un punct de vedere unitar. Totusi, in baza principiului egalitatii subiectelor de drept in fata legii penale s-a considerat necesara consacrarea raspunderii penale a tuturor persoanelor de drept privat; exceptie privitoare in special la persoanele juridice fara scop lucrativ urmand sa fie prevazute expres de legislatia fiecarui stat in parte. Astfel art. 121-2 din Codul Penal francez si art. 5 alin. 1 din Codul Penal Belgian consacra regula raspunderii penale a tuturor persoanelor juridice de drept privat, iar Codul Penal olandez in art. 51, dupa ce arata in alin.1 ca infractiunile pot fi comise de persoane fizice sau juridice, prevede in alin. 3 ca in scopul aplicarii dispozitiilor precedente persoanele juridice ii sunt asimilate: societatea care nu are personalitate juridica, asociatia si fundatia.

Pe langa asociatii si fundatii mai pot intra in campul raspunderii penale si partidele politice cunoscand evident un regim sanctionator special.

1.2. Persoanele juridice de drept public

In materia raspunderii penale a persoanei juridice de drept public controversa a purtat atat asupra admisibilitatii acestei raspunderi cat si asupra limitelor sale. Astfel, cei ce pledeaza pentru inadmisibilitatea persoanelor juridice de drept public ca subiecte ale raspunderii penale isi motiveaza sustinerea cu urmatoarele argumente:

Principiile necesitatii si continuitatii, conform carora aceste structuri au rolul de a raspunde interesului general, interesului de exercitare si protectie a unor drepturi fundamentale; fiind in acest sens prestarea de catre aceste structuri a unor servicii caracterizate de continuitate in beneficiul comunitatii;[7]

Teoria efectului de ricoseu, dupa care condamnarea penala a unor asemenea persoane ar atrage consecinte nefaste atat asupra celor ce nu au nici o legatura cu cauza cat si asupra persoanelor vatamate care ar suferi de doua ori, odata de pe urma infractiunii comise asupra lor, iar a doua oara din cauza nefunctionarii serviciului respectiv.[8]

Opinia favorabila raspunderii penale angajate de aceste persoane isi motiveaza pozitia luata prin argumentul utilitatii si prin cel dat de principiul constitutional al egalitatii in fata legii conform caruia nu este admisibil pentru aceeasi fapta ca o persoana juridica de drept privat sa raspunda penal iar o alta persoana de drept public sa nu raspunda penal.[9]

In opinia noastra subzista obiectiile privitoare la principiul necesitatii si continuitatii din motivele deja aratate. Totusi apreciem ca s-ar putea retine raspunderea penala in sarcina anumitor persoane juridice de drept public fara a se aduce atingere acestor principii. Astfel, desi in plan legislativ s-a consacrat regula responsabilitatii penale a persoanei juridice de drept public au fost prevazute si unele exceptii legate de unele persoane juridice precum statul si unitatile administrativ – teritoriale etc. In mod regretabil dupa parerea noastra solutia nu se regaseste in dreptul penal roman.

In dreptul francez, conform art. 121-2 alin.1 din Codul Penal singura excludere totala de la raspundere penala a persoanelor juridice de drept public opereaza in cazul statului. Alin. 2 al aceluiasi articol contine limitari ale raspunderii penale ale persoanelor juridice dupa cum urmeaza: „colectivitatile teritoriale si gruparile acestora nu raspund penal decat pentru infractiunile comise in exercitarea activitatilor susceptibile de a face obiectului unei conventii de delegare de serviciu public”.

In dreptul belgian sunt excluse de la raspunderea penala a persoanei juridice de drept public conform art.5 alin. 4 din Codul penal belgian: statul federal, regiunile, organele teritoriale, organele teritoriale si intracomunale, comisia comunitara franceza, comisia comunitara flamanda, comisia comunitara comuna si centrele publice de ajutor social.[10]

1.3. Entitatile lipsite de personalitate juridica

In aceasta materie nu se poate vorbi despre un punct de vedere unitar, nici pe planul doctrinei nici pe plan legislativ. Unii autori sustin ca limitarea raspunderii penale la persoanele juridice in sens restrans ar constitui o sursa de securitate juridica in timp ce in conceptia altor autor existenta personalitatii juridice potrivit legii civile nu trebuie sa fie o conditie absolut necesara a angajarii raspunderii penale a entitatilor colective, aratandu-se printre altele ca relevanta pentru angajarea raspunderii penale nu este existenta personalitatii juridice potrivit legii civile ci existenta unui subiect autonom ce prezinta o organizare institutionala.[11]

O solutie unitara privind aceasta problema nu exista nici pe plan administrativ. Dreptul francez stabileste ca subiecte pasive ale raspunderii penale doar persoanele juridice; lucru care rezulta din exprimarea folosita in cadrul alin. 2 al Art. 121, astfel nu ar putea avea calitate de subiect activ al infractiunii entitati precum societatile in participatie sau grupurile de interes economic.

Solutia a fost criticata de o parte a doctrinei franceze pe urmatoarele considerente:

Societatile care alcatuiesc grupul de interes economic depind economic de cei care alcatuiesc conducerea grupului de firme;[12]

Ar fi nedreapta impunerea sanctiunii unei firme in conditiile in care aceasta a actionat din dispozitia grupului de intreprinderi;[13]

Cu toate acestea solutia legala franceza arata ca filiala si societatea mama vor raspunde impreuna pentru infractiune prima in calitate de autor, iar a doua in calitate de complice sau instigator; sub rezerva dovedirii raportului de dependenta totala dintre filiala si societatea mama.

Solutia contrara este consacrata de codul penal olandez cat si de codul penal belgian care prevede in art. 5 alin. 3: „sunt asimilate persoanelor juridice:

a). Asociatiile momentane si asociatiile in participatie;

b). Societatile comerciale vizate de art. 2 alin.3 din legile coordonate asupra societatilor comerciale si societatilor comerciale in formare”.

Asimilarea nu priveste toate entitatile lipsite de personalitate juridica asa cum se proceseaza in dreptul olandez, ci doar cele care desfasoara activitate economica.

1.4. Persoanele juridice in formare, lichidare sau transformare

A. Persoanele juridice aflate in curs de constituire

Desi legea penala spaniola nu accepta raspunderea penala a persoanei morale, doctrina nu este unitara in aceasta privinta. Astfel referitor la problema in discutie o parte a doctrinei sustine chiar ca este posibila angajarea raspunderii penale a societatii pentru infractiunile comise in faza de constituire motivand ca viitoarea societate este prelungirea, continuarea societatii aflate in formare.[14]

Lucrurile stau diferit in conceptia doctrinei franceze. In principiu faptele comise de fondatori    in perioada de constituire nu pot angaja raspunderea penala a persoanei juridice aflate in curs de constituire. Totusi, persoana juridica aflata in curs de constituire ar putea raspunde penal dar nu pe fundamentului teorii ricoseului care asa cum vom mai arata pe parcursul lucrarii constituie baza raspunderii penale a persoanei juridice in dreptul francez ci va fi vorba de o raspundere pentru fapta proprie, o raspundere directa. Mai precis, persoana juridica aflata in curs de constituire va raspunde penal doar in situatia in care prin modul concret de indeplinire al actelor si faptelor necesare constituirii se realizeaza continutul constitutiv specific vreunei infractiuni pentru care persoana morala ar putea avea calitatea de subiect activ conform conceptiei legiuitorului francez privind definirea domeniului raspunderii penale a persoanei juridice.

Aceasta este, de altfel, si conceptia adoptata expres de legiuitorul belgian. Potrivit art. 5 alin.3 din codul penal belgian printre entitatile asimilate persoanei juridice se numara si acele persoane morale al caror proces de constituire fie nu s-a incheiat, fie nu a fost inca facut public in conformitatea cu dispozitiile legilor speciale. Acele persoane juridice in constituire dar care nu au un scop lucrativ fac insa exceptie de la aceasta regula pe de-o parte pentru ca interesul unei responsabilizari penale in acest caz este mult redus decat in cel al societatilor asociatiilor cu scop lucrativ, iar pe de alta parte pentru ca asa cum precizeaza doctrina belgiana entitatile fara scop lucrativ ar fi „asociatii de fapt” fiind asimilate entitatilor fara personalitate juridica; entitati ce raspund penal doar in cazul in care conform legii penale belgiene desfasoara activitate economica.

B. Persoanele juridice in curs dizolvare sau lichidare

Exista in doctrina de drept comparat un consens aproape unanim asupra ideii ca in acelasi mod cum moartea, cu toate etapele ei (agonie, moarte clinica, moarte biologica) face parte din viata persoanei fizice, persoana juridica inceteaza sa existe propriu-zis numai dupa indeplinirea ultimului act de publicitate aferent lichidarii, si anume radierea din registrul comertului. Astfel nu este exclusa de nici o legislatie care accepta raspunderea penala a persoanei morale, raspunderea penala a societatii aflate in lichidare.

C. Persoana juridica in transformare

In doctrina predominanta este conceptia favorabila a angajarii raspunderii penale a acestor persoane pentru infractiunile comise anterior transformarii in baza succesiunii raspunderii societatii. Cateva probleme si intrebari pot insa aparea. Una dintre acestea este pusa de situatia in care o entitate fara personalitate juridica dupa comiterea unei infractiuni se transforma in persoana juridica. Solutia va fi diferita in sensul raspunderii penale a noii persoane juridice create sau respingerii acesteia dupa legea penala aplicabila califica acceptabila sau inacceptabila raspunderea penala a entitatilor fara personalitate juridica.

Probleme ridica si tehnica legislativa folosita in dreptul francez. Legea penala franceza nu contine precizari referitoare la problema in discutie. Astfel, apeland la prevederile codului civil francez (art. 1844 prevede ca schimbarea formei persoanei juridice nu echivaleaza cu crearea unei noi persoane) majoritatea doctrinei apreciaza ca persoana juridica va putea raspunde pentru infractiunile comise anterior transformarii.[15] Nu impartasim acest punct de vedere deoarece nu este normal ca un subiect de drept sa-si poata vedea angajata raspunderea penala prin procedeul de analogie al dreptului.

Cu totul altfel stau lucrurile in dreptul belgian, unde legiuitorul insusi a recurs la prelungirea personalitatii juridice dincolo de momentul dizolvarii sau lichidarii. Astfel art. 86 din codul penal belgian prevede ca pierderea personalitatii juridice a persoanei condamnate nu stinge pedeapsa, iar art. 20 din Codul de procedura penala arata ca actiunea penala se stinge si prin inchiderea lichidarii dizolvarea judiciara sau dizolvarea fara lichidare.

Actiunea poate fi exercitata si ulterior daca inainte de intrarea in lichidare, dizolvare judiciara sau dizolvare fara lichidare a avut drept scop sustragerea de la urmarirea penala sau daca persoana juridica a fost inculpata de catre judecatorul de instructie inainte de pierderea personalitatii juridice.

1.5. Persoanele juridice straine

Problema raspunderii penale a persoanelor straine este una deosebit de delicata si controversata putand aparea serioase semne se intrebare privind eficienta unei condamnari pronuntate asupra    unei persoane juridice de nationalitate straina. Principiul teritorialitatii aplicarii legii penale reclama ca in cazul savarsirii unei infractiuni pe teritoriul unui stat sa fie aplica legea acelui stat indiferent de nationalitatea persoanei juridice care a savarsit-o si indiferent daca potrivit legislatiei nationale persoana juridica raspunde sau nu penal.

Probleme apar in special in situatia in care pentru angajarea raspunderii penale este nevoie de existenta personalitatii juridice deoarece exista posibilitatea ca o anumita legislatie sa recunoasca posibilitatea de a raspunde penal entitatilor colective in timp ce legislatia altui stat poate sa nu recunoasca entitatii respective o asemenea posibilitate.

In doctrina franceza unii autori afirma ca problema ar trebui rezolvata potrivit legii franceze neluandu-se in considerare statutul personal national al entitatii respective.[16] Alti autori propun ca problema sa fie rezolvata avandu-se in vederea legea nationala a persoanei juridice astfel incat se poate ajunge la situatia in care o entitate colectiva ar putea sa nu raspunda penal.

In doctrina belgiana majoritatea autorilor analizeaza existenta personalitatii juridice, de asemenea pornind de la legea nationala a persoanei morale.[18]

Probleme si mai delicate pot aparea referitor la executarea sanctiunilor penale aplicate si la modul de executare al acestora. Ce efecte ar putea produce o hotarare de condamnare la pedeapsa amenzii si la pedeapsa dizolvarii persoanei juridice impotriva unei persoane juridice cu sediul in strainatate? Pentru a lamuri aceasta problema este absoluta nevoie de adoptarea la fel ca in cazul persoanei fizice a unor conventii internationale de asistenta penala. Alte probleme apar si in privinta aplicarii principiului personalitatii, aplicarii legii penale ce impune in legatura cu problema in discutie conditia dublei incriminari. Astfel, chiar la nivel european, cum am aratat anterior, exista legislatii care nu recunosc persoanei juridice capacitatea de a raspunde penal, incat o condamnare penala pronuntata in principiul teritorialitatii aplicarii penale nu ar putea in principiu produce vreun efect.

2. Domeniul raspunderii penale a persoanei juridice

Analiza reglementarilor si doctrinei juridice corespunzatoare atat sistemului de drept romano – germanic cat si sistemului common law releva aplicabilitatea in materie a doua sisteme distincte de determinare a domeniului raspunderii penale a persoanei juridice. In sistemul raspunderii generale, domeniul raspunderii penale nu este unul prestabilit de lege in mod limitativ, legea oferind doar o reglementare generala sarcina stabilirii raspunderii penale in mod concret revenind instantei. Ratiunea unei asemenea viziuni asupra problemei apare a fi temerea ca in conditiile stabilirii limitative a unui domeniu al raspunderii penale a persoanei juridice acestea ar putea eluda dispozitiile legale.

O alta particularitate a acestui sistem de raspundere este capacitatea penala deplina conferita atat persoanelor fizice cat si celor juridice, ambele categorii de subiecte de drept putand comite orice tip de infractiune. Sistemul a fost adoptat atat de majoritatea statelor cu legislatia apartinand sistemului common law cat si de unele legislatii ale sistemului de drept romano – germani precum Belgia sau Olanda.

Un argument ce justifica criticarea acestui sistem ar fi pe de o parte generarea unei surse de insecuritate juridica si de injustitie totodata pentru persoana juridica implicata in lumea deosebit de dura a comertului care ar fi cu mult incetinita in luarea deciziilor, tocmai din cauza inexistentei unui cadru legal, bine definit al raspunderii sale penale, iar pe de alta parte, faptul ca aplicarea acestui sistem, da nastere la o contradictie: conform raspunderii penale generale capacitatea penala a persoanei juridice este teoretic identica cu cea a persoanei fizice; practic lucrurile nestand deloc astfel, daca avem in vedere ca domeniul raspunderii penale a persoanei fizice este intotdeauna clar definit.

In aplicarea sistemului raspunderii speciale, particulare, legiuitorul stabileste clar si limitativ domeniul raspunderii penale a persoanei juridice prin mentionarea in cazul fiecarei infractiuni a posibilitatii savarsirii acesteia si de catre o persoana juridica. Aceasta conceptie este dominanta in majoritatea legislatiilor apartinand sistemului de drept romano – germanic.

Legiuitorul francez a ales stabilirea domeniul raspunderii penale a persoanei juridice dupa sistemul raspunderii speciale, prin stabilirea clara, limitativa a infractiunilor pentru care persoana juridica poate raspunde.    In doctrina franceza, insa punctul de vedere impus de legiuitor este unul deosebit de discutat. Opinia favorabila sistemului raspunderii legale aduce ca principale argumente:

Legiuitorul francez a avut posibilitatea de a alege modelul utilizat tocmai pentru ca introducerea raspunderii penale a persoanei juridice a avut loc odata cu adoptarea noului Cod penal, astfel incat a fost posibila reconsiderarea tuturor infractiunilor existente;[19]

Avantajul oferit de principiul specialitatii raspunderii penale a persoanei juridice de a putea evita anumite situatii aparent absurde precum consacrarea raspunderii penale a persoanei juridice pentru infractiunile de agresiuni sexuale, viol sau violente intentionate.[20]

Ambele argumente propuse de doctrina si-au demonstrat in practica ineficienta. Pe de o parte datorita posibilitatii pe care o are legiuitorul de a fi reglementat oricand raspunderea penala a persoanei juridice independent de adoptarea unui nou cod penal, iar pe de alta parte datorita imprejurarii ca este foarte posibila angajarea unui asasin platit de catre organului sau reprezentantul unei persoane juridice pentru eliminarea unui concurent care nu a fost capabil sa accepte una dintre acele „oferte de nerefuzat”, ca si comiterea infractiunii de proxenetism; exemplele putand continua la infinit. In realitate o justificare valabila a adoptarii sistemului raspunderii sociale ar tine de urmatoarele considerente:

Este profund nedreapta si de nejustificat aplicarea unei pedepse fara stabilirea corecta a cadrului legislativ si a contextului in care poate fi aplicata (nulla poena sine legi) deoarece fiecare pas al configurarii unei legislatii de calitate trebuie in opinia noastra sa aiba ca ghid principiul potrivit caruia dreptatea trebuie sa primeze oricarei alte valori sociale, sa fie pusa chiar inaintea supravietuirii unei lumi intregi (pereat mundus fiat justitia);

Stabilirea corecta si limitativa a domeniului raspunderii penale a persoanei morale reprezinta o sursa de securitate juridica pentru toate subiectele de drept persoane fizice sau juridice.

Argumentarea prin care doctrina franceza a respins ideea adoptarii principiului specialitatii raspunderii penale a persoanei juridice s-a bazat in principal pe urmatoarele aspecte:

Imposibilitatea stabilirii unui criteriu care sa fi stat la baza legii infractiunilor pentru care ar putea fi antrenata raspunderea penala a persoanei juridice;[21]



Numeroasele erori de reglementare prin excluderea nejustificata de la domeniul de raspunderii penale a persoanei morale a unor fapte si includerea discutabila a altora in acest domeniu.[22]

Absenta oricaror reglementari cu caracter general care sa permita delimitarea modalitatilor de raspundere penala a persoanei juridice (autor, coautor, complice, instigator).[23]

In opinia noastra, imperfectiunile semnalate nu reprezinta totusi argumente pentru abolirea sistemului raspunderii speciale, ci pentru perfectionarea lui. Trecem astfel la o analiza a metodologiei concrete de incriminare franceza. Potrivit art. 121-2 din codul penal „persoanele juridice raspund penal () in cazurile prevazute de lege sau regulament pentru infractiunile” Astfel pentru a putea fi angajata raspunderea penala a persoanei juridice aceasta trebuie sa fie expres prevazuta de textul de incriminare al faptei. Aceasta raspundere speciala fiind de stricta interpretare nu este suficienta simpla mentiune ca fapta poate fi savarsita de orice persoana, pentru angajarea raspunderii penale a persoanei juridice .

Patru metode principale sunt folosite de legiuitorul francez pentru stabilirea domeniului de raspundere penala a persoanei juridice.

includerea unui articol distinct    cu privire la infractiunea sau infractiunile in cauza. De exemplu cu privire la crimele si delictele contra persoanei art. 221-7 arata ca „persoanele juridice pot fi declarate responsabile pentru infractiunea prevazuta la art. 221-6”;

consacrarea unei sectiuni speciale referitoare la pedepsele complementare si raspunderea penala a persoanelor juridice. Astfel in cartea a III-a ce se refera la infractiunile contra patrimoniului dupa fiecare capitol consacrat uneia sau mai multor infractiuni exista o sectiune referitoare la pedepsele complementare si raspunderea persoanei juridice care contine un articol cu formularea : „persoanele juridice pot fi declarate responsabile penal () pentru infractiunile definire in acest capitol”;

consacrarea dispozitiei referitoare la raspunderea penala a persoanei morale in ultimul aliniat al articolului care incrimineaza o anumita infractiune;

includerea articolului referitor la raspunderea penala a persoanei juridice intr-un capitol situat la finalul titlului care incrimineaza o anumita grupa de infractiuni. Astfel s-a procedat in cazul Titlului I din Cartea a II-a referitoare la crimele contra umanitatii, unde in art. 213-3 se prevede ca persoanele juridice pot fi declarate responsabile penal pentru crime contra umanitatii;

In lumina Codului penal francez, raspunderea penala a persoanei juridice poate fi retinuta cu privire la urmatoarele specii de infractiuni:

infractiunile contra persoanei in cazul majoritatii incriminarilor, (uciderea din culpa, vatamarea corporala din culpa, cazarea unor persoane in conditii contrare demnitatii umane, proxenetismul, experimente medicale ilicite, discriminare, atingere aduse vietii private, trafic de stupefiante etc.)

infractiunile contra patrimoniului, in cazul majoritatii incriminarilor (furt, abuz de incredere, santaj, bancruta frauduloasa, distrugere, infractiuni de fals etc.)

infractiuni contra natiunii si ordini publice (tradare, spionaj terorism, acte de terorism etc.).

Raspunderea penala a persoanelor juridice este consacrata in dreptul francez si de legi speciale, in modalitati precum: infractiuni la legislatia privind jocurile de noroc, infractiuni la protectia mediului, infractiuni privind dreptul de autor, infractiuni la libertatea preturilor si regimul concurentei.

Dreptul belgian consacra sistemul raspunderii penale generale a persoanelor juridice, astfel persoana juridica poate comite orice infractiune fiind impusa indeplinirea unei singure conditii: fapta sa fie legata de realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice sau sa fie comisa    in contul , in interesul persoanei juridice (art.5 alin 1 din codul penal belgian).

3. Conditiile de fond pentru angajarea raspunderii penale a persoanei juridice

3.1. Persoanele care pot angaja penal persoana juridica

Este evident ca datorita naturii speciale de subiect de drept a persoanei juridice si conditiile referitoare la angajarea de catre aceasta a raspunderii penale sunt diferite fata de cazul persoane fizice. Astfel legea trebuie sa precizeze categoriile de persoane fizice care pot angaja penal persoana juridica, astfel neputandu-se discuta despre raspunderea penala a acesteia.

In dreptul francez, conform art. 121-2 din Codul penal, persoanele juridice raspund penal pentru infractiunile comise de organele sau de reprezentantii lor. Altfel spus, pentru ca o persoana sa poata angaja penal persoana juridica aceasta trebuie sa aiba calitatea de organ sau de reprezentant al acesteia.

Notiunea de organ al persoanei juridice trebuie tratat distinct dupa cum este vorba de un organ de drept, (statutar sau legal) sau de un organ de fapt. Organul de fapt al persoanei juridice este o persoana care conduce din umbra activitatea societatii, nedorind din motive obiective numirea sa oficiala la conducerea persoanei juridice, organele de fapt spre deosebire de cele de drept nu angajeaza raspunderea penala pentru persoana morala, putand avea cel mult calitatea de complice sau instigator.

In cazul persoanelor juridice de drept privat, organe de drept (persoane insarcinate cu conducerea sau administrarea societatii) pot fi:

doar adunarea generala si consiliul de administratie, directorul general si managerul putand fi doar reprezentanti, potrivit unei opinii;

presedintele, directorii generali, consiliul de supraveghere;

presedintele, biroul, congresul sau adunarea generala in cazul asociatiilor si sindicatelor.

In cazul persoanelor juridice de drept public pot avea calitatea de organe de drept:

consiliul unui sindicat de comuna,

consiliile municipale, departamentele si regiunile

biroul sau consiliul de district,

primarii, consiliile de administratie si presedintii lor, nefiind importanta titulatura purtata de acestia in cazul stabilimentelor publice administrative sau comerciale.

In doctrina s-a mai subliniat pe de-o parte ca primarul are un statut aparte fiind in acelasi timp un reprezentant al statului ( caz in care actele sale nu atrag rapunerea penala a persoanei juridice), dar si reprezentant al comunei iar pe de alta parte ca au aptitudinea de a angaja rapunerea penala a persoanei juridice doar actele organelor de gestiune nu si cele ale organelor de control ale persoanei juridice.

Notiunea de reprezentant fiind mai extinsa fata de cea de organ exista persoane care au calitatea de reprezentant fara a o avea si pe a cea de organ. Acestea sunt: administratorul provizoriu, lichidatorul, mandatarul special insarcinat cu reprezentarea persoanei juridice, directorul unei publicatii si persoana beneficiara a unei delegari de putere in cadrul persoanei juridice.

In dreptul francez, actele unor membri sau prepusi ai persoanei juridice nu pot atrage raspunderea penala a acestora, chiar daca raspunderea respectivelor acte sunt efectuate in interesul persoanei juridice. Solutia nu este impartasita de dreptul belgian unde tocmai in ideea de    nu limita nejustificat raspunderea penala a persoanei morale nu sunt precizate persoanele fizice sau organele a caror activitate ilicita ar atrage raspunderea penala a persoanei juridice. Astfel, raspunderea penala a persoanei juridice poate fi atrasa de conduita:

organelor;

reprezentantilor;

mandatarilor;

prepusilor;

tertilor, in masura in care persoana juridica apare ca beneficiar al infractiunii.

3.2. Conditiile de imputabilitate ale actului material comis persoanei juridice

Indiferent de pozitia persoanei fizice in ierarhia persoanei juridice nu orice actiune a persoanei fizice poate atrage raspunderea penala a societatii. De exemplul nu poate atrag raspunderea penala a persoanei juridice o infractiune savarsita impotriva acesteia. Doctrina a propus mai multe solutii pentru determinarea actelor ce pot atrage raspunderea penala a persoanei morale cu toate ca o parte a acesteia a sustinut ca existenta unor criterii de imputabilitate ar permite persoanei juridice sa eludeze raspunderea penala in numeroase cazuri.[25]

Unii autori au sustinut ca raspunderea penala a persoanei juridice poate fi angajata doar atunci cand organul nu si-a depasit atributiile prin conduita sa.[26] Alti autori au sustinut ca este necesar ca infractiunea sa fi fost comisa in sfera de activitate a corporatiei.

Criteriul care se bucura de acceptarea opiniei majoritare este acela potrivit caruia raspunderea penala a persoanei juridice va putea fi retinuta in cazul infractiunilor sfarsita in scopul de a satisface interesul persoanei juridice sau cu mijloace furnizate de aceasta.

Un alt criteriu de imputabilitate propus de literatura de specialitate este cel al imbogatirii persoanei juridice in conformitate cu care actul persoanei fizice va fi imputat persoanei juridice daca si in masura in care a determinat s-au ar fi putut determina imbogatirea persoanei juridice respective.[29]

In dreptul francez potrivit art. 121-1 cod penal, persoana juridica raspunde penal pentru infractiunile comise in contul sau de organele sau reprezentantii acestuia, astfel incat raspunderea penala nu va fi retinuta in sarcina persoanei juridice in cazul infractiunilor comise de persoana fizica in interes personal sau in dauna persoanei juridice.

O precizare importanta de facut este aceea ca in cazul unei infractiuni al carui element material se realizeaza printr-un act comisiv scopul faptei este intotdeauna legat de obtinerea unui profit, ceea ce nu se intampla in cazul unei infractiuni al carui element material se realizeaza printr-o omisiune (de exemplu, neglijenta in verificarea unor echipamente de protectie, neglijenta in verificarea aparatelor de zbor etc.).

De asemenea este irelevant pentru realizarea laturii obiective a unei infractiuni retinute in sarcina persoanei morale daca organul sau reprezentantul a actionat sau nu cu depasirea atributiilor de serviciu.

In dreptul belgian potrivit art. 5 alin. 1 din codul penal persoana juridica raspunde penal pentru infractiunile intrinsec legate de realizarea obiectului sau de activitate sau de aparare a intereselor sale ori pentru cele in cazul carora „faptele concrete demonstreaza ca au fost comise in contul sau”. Se face asadar distinctie intre infractiunile comise de insasi persoana juridica in cadrul activitatilor sale si infractiunile comise    in contul persoanei juridice.

In prima categorie ar putea intra: infractiunile economice, infractiuni la regimul protectiei muncii sau la protectia mediului. Este necesar existenta unei legaturi intrinseci intre comiterea infractiunii si realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice pentru retinerea acestor infractiuni in sarcina persoanei juridice.

Notiunea de infractiuni comise in contul persoanei juridice are un continut mai restrans decat in dreptul francez incluzand doar actele care nu se leaga strict de obiectul de activitate dar sunt comise in numele persoanei juridice, de exemplu, discriminarile rasiale sau sexuale comise la ordinul unei persoane juridice, fapte care nu sunt legate de obiectul de activitate al acesteia, dar care ii pot fi imputate.

Un alt aspect necesar de precizat tine de faptul ca persoana juridica nu va raspunde penal atunci cand persoana fizica a profitat de cadrul material sau juridic oferit de persoana juridica, pentru a comite o infractiune in interes propriu dupa cum nu va raspunde nici de infractiunea comisa nici de persoana fizica impotriva ei, a persoanei morale.

3.3. Elementul subiectiv in cazul persoanei juridice

In dreptul francez potrivit art. 121-2 din Codul penal organul sau reprezentantul poate comite in contul acesteia atat infractiuni intentionate cat si infractiuni din culpa.

Elementul subiectiv al infractiunii poate fi retinut ca indeplinit in cazul in care organul sau reprezentantul a actionat cu forma de vinovatie ceruta de legea penala (intentie sau culpa). Pentru infractiunile din culpa persoana juridica va raspunde indiferent de natura directa sau indirecta a raportului de cauzalitate intre conduita organului sau reprezentantului si rezultatul produs si indiferent de gradul de tipul culpei ce caracterizeaza fapta comisa.

Ca si in dreptul francez, in dreptul belgian nu este admisa raspunderea penala obiectiva, angajarea raspunderii penale, a persoanei juridice fiind conditionata de indeplinirea cerintelor specifice laturei subiective a infractiunii privite in general.

In concret trebuie indeplinite trei conditii:

Prima conditie presupune la randul ei indeplinirea alternativa a cel putin uneia dintre urmatoarele doua cerinte:

Infractiunea sa fi fost urmarea unei decizii adoptate de persoana juridica;

Infractiunea sa provina dintr-o neglijenta a persoanei juridice; neglijenta ce poate rezulta din: deficiente ale organizarii interne, organizarea deficitara si totodata insuficienta masurilor de securitate, restrictii bugetare nerezonabile de natura a fi creat conditiile savarsirii infractiunii.

A doua conditie presupune ca persoana juridica sa fi avut cunostinte de intentia organului sau reprezentantului de a comite infractiunea.

A treia conditie presupune ca persoana juridica sa fi indemnat sau sa fi consimtit ori in privinta infractiunilor din culpa sa fi avut cunostinta de riscul comiterii infractiunii si sa fi neglijat masurile preventive necesare.

Persoana juridica nu va raspunde penal in cazul in care actiunea incriminata de lege nu a fost comisa cu acceptul persoanei juridice sau nu se incadreaza intr-o practica tolerata de aceasta considerandu-se fapta angajatului drept un accident in ceea ce o priveste pe persoana juridica.

Subsectiunea III

Sistemul common law

1. Sfera persoanelor juridice responsabile penalmente

1.1. Persoanele juridice de drept privat.

In dreptul englez persoane juridice care raspund penal pot fi atat societatile comerciale cat si asociatiile, fundatiile si partidele politice; raspunderea penala a fiecarei categorii comportand un regim juridic sanctionator evident distinct. Aceeasi situatie este si in Statele Unite.

Cu toate acestea in ceea ce priveste dreptul englez trebuie mentionate anumite particularitati legate de raspunderea penala a sindicatelor. Potrivit legii privind sindicatele din 1971, sindicatele nu raspundeau penal, raspunderea penala putand sa poarte doar asupra administratorului sindicatului (trustee). Instanta suprema britanica a decis insa ca este justificata tragerea la raspundere penala a sindicatului pe argumentul ca daca legea ii recunoaste capacitatea de a poseda bunuri sau de a publica scrieri defaimatoare tot legea trebuie sa ii recunoasca si capacitatea de a raspunde pentru fapte comise in cadrul activitatii desfasurate. Totusi, in 1906 ca urmare a protestelor deosebite a sindicatelor parlamentul a emis un act legislativ prin care se reglementa imunitatea de jurisdictie penala si delictuala a sindicatelor, acestea neputand fi trase la raspundere pentru nici o infractiune. Cu toate ca ulterior imunitatea sindicatelor a fost limitata prin norme referitoare la infractiunile comise in cadrul unui conflict de munca, sindicatele engleze raman singurele entitati colective din Marea Britanie care nu raspund penal.[30]

Situatia sindicatelor difera insa in Statele Unite unde orice persoana juridica de drept penal poate raspunde penal. Solutia a fost consacrata in 1922 de catre Instanta Suprema care a decis ca este anormal ca o uniuni de persoane care gestioneaza sume enorme si grupeaza peste 400.000 de oameni sa poata actiona la adapost de orice responsabilitate, astfel incat trebuie instituita raspunderea penala si pentru acestea.[31] Ratiunea instituirii acestui tip de raspundere penala si pentru sindicate a fost de ordin pur pragmatic. Situatia sindicatelor ramanand neschimbata pana astazi cu toate protestele insistente ale sindicatelor.

1.2. Persoanele juridice de drept public

In common law persoanele juridice de drept public in principiu nu raspund penal; principiul imposibilitatii angajarii raspunderii penale a statului fiind formulat de jurisprundeta secolelor trecute prin expresia „the queen can do not wrong”. Totusi regula nonresponsabilitatii penale a statului reprezentant prin monarhie sufera in dreptul anglo-saxon exceptii deosebite, astfel ca multe state permit in anumite situatii tragerea la raspundere penala a statului.

In ceea ce priveste dreptul Marii Britanii raspunderea penala a persoanei juridice de drept public urmeaza o cale distincta dupa cum este vorba de infractiuni pe cale jurisprudentiala sau de infractiuni create prin actele puterii legislative.

In cazul infractiunilor create pe cale jurisprudentiale se aplica regula non responsabilitatii coroanei, in timp ce infractiunile create prin actele ale puterii legislative in pot avea pe monarh ac subiect activ.

Acelasi rationament este valabil si in cadrul reglementarii raspunderii penale a persoanelor juridice de drept public de catre legislatia australiana.

Cateva precizari se impun totusi referitor la conceptia legiuitorului canadian. Potrivit codului penal canadian prin termenul „persoana” este desemnata atat coroana cat si mandatarii acesteia; ceea ce a generat controverse in doctrina cu privire la posibilitatea angajarii raspunderii penale a acestor mandatari. Luand in considerare si decizia Curtii Supreme care a aratat ca dispozitia codului penal nu e suficient de clara pentru a angaja intotdeauna raspunderea persoanelor morale de drept public , trebuie facuta o distinctie dupa cum actiunea sau omisiunea incriminata este comisa de catre institutia publica, in cadrul puterilor acordate de Coroana prin mandat sau in afara acestora. In primul caz persoanele nu raspund penal (in baza regulii non responsabilitatii penale a persoanelor mentionate) dupa aceleasi reguli ca persoanelor juridice de drept privat. Altfel spus, cu toate controversele deosebite din doctrina canadiana, persoanele juridice de drept public nu raspund penal in contextul in care activitatea lor a fost calificata astfel de catre instanta (ca ar fi actionat in urma delegari a Coroanei).

In cel de al II-lea caz vor raspunde penal la fel ca persoanele juridice de drept privat.

Cu totul alta este situatia in dreptul Statelor Unite. Codul penal model american exclude expres din categoria posibililor subiectii activi ai unei infractiuni    entitatile organizate ca agentie guvernamentala pentru executarea programelor guvernamentale.

In dreptul federal pozitiv insa, raspunderea penala poate purta fara nici un fel de problema asupra unei institutii guvernamentale indiferent daca este federala, statala sau locala.

1.3. Entitatile lipsite de personalitate juridica

In common law    regula generala este egalitatea de tratament in materia legii penale intre persoanele juridice si entitatile colective considerate ca neavand personalitate juridica ( institutiile eclesiastice, cele de invatamant, fundatiile, parteneriatele de afaceri etc.).Astfel, in Marea Britanie, in intelesul dat de Interpretation Act din 1978, prin notiunea de persoana, in sensul legii penale, se intelege totalitatea de subiectii de drept in care intra si toate entitatile colective fara personalitate juridica – unincorporated association.

Solutia opusa este consacrata de catre dreptul american, astfel aici ideea traditionala este acea ca in absenta unei norme speciale, un parteneriat de afaceri sau o alta asociatie fara personalitate juridica nu pot raspunde penal pentru infractiunile savarsite e parteneri, asociati sau angajati cat timp ele nu au capacitate distincta fata de cea a acestora. Cu toate acestea, in dreptul federal notiunea de „persoana” desemneaza la ora actuala si parteneriatele putandu-se astfel constata o evolutie e la ideea iresponsabilitatii penale a entitatilor colective considerate ca lipsite de personalitate juridica la statutul actual al acestora.

1.4. Persoanele juridice aflate in proces de dizolvare sau transformare

In problema succesiuni corporatiei, situatie care apare in special in ipoteza in care doua companii fuzioneaza pentru a da nastere unei noi persoane morale, doctrina canadiana s-a pronuntat in favoarea transferului de raspundere penala adoptand ideea continuitatii vechii societati in cadrul celei noi.

Problema este insa controversata in situatia in care societatea isi vinde toate activele unei alte societati. Astfel, unii autori sustin ca atat timp cat in dreptul canadian cumparatorul nu este responsabil de pasivul corporatiei, solutia nu ar trebui sa difere in planul dreptului penal.[34] Alti autori au apreciat aceasta situatie ca reflectand o succesiune de facto ce ar trebui sa produca aceleasi efecte ca o succesiune de iure (cu exceptia situatiei vanzarii silite a activelor in cadrul procedurii de faliment).

In dreptul penal american se aplica in caz de transformare a persoanei juridice reguli identice cu cele din dreptul civil astfel incat succesorii persoanelor juridice disparute vor raspunde pentru infractiuni retinute in sarcina acestora. Jurisprudenta a admis chiar si posibilitatea condamnarii penale a unei corporatii dizolvate sanctiunea transformandu-se intr-un debit in patrimoniul persoanei morale.[36]

2. Domeniul raspunderii penale a persoanei juridice

Majoritatea statelor apartinand din punctul de vedere al legislatiei adoptate sistemul de drept anglo-saxon consacra sistemul de raspundere generala predominant jurisprudentiala a persoanei juridice in conformitate cu care persoana juridica raspunde pentru aproape orice fel de infractiune. Cu toate acestea, in dreptul englez exista limitari importante ale raspunderii penale a corporatiei. In baza principiului conform caruia legea nu poate sa prevada ceea ce este imposibil ( lex non cogit ad imposibilla ) sunt determinate trei categorii de infractiuni pentru care persoana juridica nu ar putea raspunde penal.

In primul rand persoanele juridice nu raspund pentru infractiunile a caror singura sanctiune aplicabila este inchisoarea, o instanta britanica neputandu-se autoironiza prin inceperea unui proces in care in caz de condamnare nu se poate aplica nici o pedeapsa.

Mai exista astazi doar doua asemenea infractiuni: murder[37] si treason ; in ce priveste manslaughter persoana juridica raspunzand penal in baza unui regim sanctionator special. Tot in baza acestui principiu unele infractiuni nu pot fi comise de catre o persoana morala datorita vointei exprese a legiuitorului (exemplu: o corporatie in conceptia legiuitorului britanic nu poate comite infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui camion care depaseste limitele maxime ale greutatii admise).



Alte infractiuni, cu toata opozitia anumitor autori, nu pot fi comise de persoana juridica datorita naturii faptelor incriminate (exemplu: bigamia, incestul, marturia mincinoasa, violul). Exceptiile amintite referitor la regimul juridic britanic al raspunderii penale nu sunt valabile si in dreptul american, unde responsabilitatea persoanei juridice este in principiu identica cu cea a persoanei fizice. Avem astfel in vedere existenta unor condamnari ale persoanelor juridice pentru furt, inselaciune, criminal contemp of court, pentru a nu mai aminti condamnarile pentru manslautaghter (ucidere din culpa) devenite obisnuinta. De mentionat este si cazul celebru in care compania Ford a fost condamnata pentru o infractiune de omocidere - fapta care presupune o forma de vinovatie apropiata de intentia indirecta comisa prin tolerarea unor defecte grave e proiectare a anumitor automobile si mai ales prin lipsa unor hotarari de retragere a acestor de pe piata dupa descoperirea respectivelor erori.

O alta companie a fost judecata chiar pentru omor – murder – fara a fi condamnata dar si fara ca instanta sa califice drept imposibila raspunderea sa penala pentru o astfel de infractiune.[41]

Consideratii asupra sistemelor de angajare a raspunderii penale a persoanei morale in dreptul anglo – saxon

In sistemul common law modalitatea de reglementare a raspunderii penale a persoanei juridice in dreptul pozitiv se bazeaza pe mai multe conceptii, sisteme propuse de literatura de specialitate dintre care de referinta ar fi teoria identificarii si teoria raspunderii pentru fapta prepusului. Acestea doua sunt la randul lor completate de teoria culpabilitatii cumulate si de aceea a identitatii proprii. Le vom examina sumar pe fiecare in cele ce urmeaza.

Teoria identificarii – teoria alter ego

Acest sistem de raspundere a fost imprumutat din dreptul civil si presupune fundamentarea raspunderii penale a persoanei morale pe pozitia detinuta in cadrul persoanei juridice in ierarhia organizatorica a acestora de catre persoana aflata la originea infractiunii. textual principiul identificarii a fost enuntat de Camera Lorzilor in considerente unei decizii astfel: „o persoana in viata are un centru nervos care cuprinde cunostintele si intentiile sale, oricare este neglijent precum si membre care materializeaza intentiile centrului nervos. O corporatie nu are nimic din acestea: ea trebuie sa actioneze prin intermediul unei persoane fizice chiar daca nu intotdeauna prin una si aceeasi persoana. Atunci cand o anumita persoana reprezinta centrul director si vointa companiei ci controleaza ceea ce face aceasta, aceasta persoana nu vorbeste sau actioneaza in numele companiei. Ea vorbeste ca si companie iar centrul sau nervos care ii directioneaza actele este centrul nervos al companiei. Astfel compania nu va fi responsabila pentru altul. Persoana fizica nu actioneaza ca si prepus, reprezentant, agent ori delegat ea este intruparea companiei, vorbeste si aude prin personalitatea companiei inauntrul sferei acesteia, iar mintea sa este mintea companiei. Daca actiunea acestei persoane contine elementele vinovatiei, atunci aceasta vinovatie este vinovatia companiei”.[42]

Un reputat jurist englez – Lord Dening – s-a exprimat anterior in termeni asemanatori: „o companie poate fi in multe feluri asemanata unui corp uman, ea are un creier si un centru nervos care controleaza ceea ce face. Ea are de asemenea maini care tin uneltele si actioneaza in concordanta cu directia data de centrul nervos. O parte din oamenii din companie nu sunt nimic altceva decat prepusi sau agenti. Adica mainile companiei si nu se poate spune ca reprezinta mintea sau vointa companiei. Altii sunt directori sau manageri care reprezinta mintea directoare si vointa corporatiei. Starea mintii acestor conducatori este starea mintii companiei si este tratata de lege ca atare”.[43] Desi initial aceasta teorie a fost deosebit de bine primita in doctrina ea a ajuns sa fie puternic criticata apelandu-se mai ales la urmatoarele doua argumente:

Sistemul nu functioneaza corect in cadrul corporatiilor de mari dimensiuni, mai ales ca sistemul presupune intotdeauna determinarea persoanei fizice care a comis actul incriminat.[44]

Teoria creeaza o inegalitate nefondata intre actele unei persoane aflate in varful intreprinderii si cele ale unei persoane inferioare ca pozitie in ierarhia structurala a respectivei corporatii.[45]

Teoria raspunderii pentru fapta prepusului – teoria respondeat superior

Aplicarea acestui sistem de responsabilitate penala presupune parcurgerea a trei etape.

In primul rand este realizat continutul constitutiv specific infractiunii sau pluralitatii    de infractiuni in discutie in conduita persoanei fizice.

In al doilea rand se analizeaza existenta raportului de prepusenie intre persoana fizica si persoana juridica; raport care in intelesul legii penale poate proveni atat din contract de munca cat si din alte contracte ce confera puteri, abilitati de reprezentare

( exemplu: mandatul, agentia, comisionul etc.).

In sfarsit, pe baza raportului de prepusenie raspunderea penala poarta si asupra persoanei juridice.

Este usor de observat asemanarea de fundament intre teoria identificarii si teoria raspunderii pentru fapta prepusului. Ambele au la baza acelasi model antropomorf. Astfel, teoria raspunderii pentru fapta prepusului are la baza fictiunea prin care actul comis de catre o persoana prin intermediul unui mandatar sau prepus este considerat a fi fost realizat de ea insasi. Ceea ce apare aici diferit fata de prima teorie este lipsa exigentei ocuparii de catre persoana fizica in cauza a unei anumite pozitii ierarhice in structura intreprinderii, fiind suficienta intrunirea conditiilor de existenta a raportului de prepusenie, in intelesul legii penale pentru angajarea legii penale a persoanei juridice.

Critica acestei teorii a vizat pe langa aspectele referitoare la neajunsul teorii identificarii si faptul ca raspunderea pentru fapta altuia ar conduce de prea multe ori la o condamnare inechitabila a persoanei juridice in ciuda depunerii de catre aceasta a tuturor diligentelor necesare.

3.3. Teoria culpabilitatii cumulate – aggregation doctrine

Teoria culpabilitatii cumulate vine sa completeze criteriile propuse de teoria alter ego si de cea a raspunderii pentru fapta prepusului in situatiile in care nu s-ar putea ajunge la condamnarea unei persoane juridice desi vinovatia acesteia ar fi evidenta.

Criteriul complementar propus de teoria culpabilitatii cumulate pentru definirea vinovatiei persoanei juridice intr-o situatie data se bazeaza pe aprecierea atitudinii angajatilor priviti ca un intreg. Si aceasta teorie a fost in cele din urma criticata pe urmatoarele considerente:

Sistemul nu reuseste sa iasa din modelul antropomorfic ce sta la baza teoriei alter ego, respectiv la baza teoriei respondeat superior ramanand tot in sfera unor fictiuni considerate ca fiind departe de realitate.[47]

Aplicarea acestui sistem teoretic ar putea avea ca rezultat negarea principiului simultaneitatii intre actul de executare si vinovatia penala, ceea ce ar transforma infractiunile de raspundere bazata pe culpa in infractiuni de raspundere obiectiva.[48]

Acceptarea unei asemenea teorii implica admiterea ideii ca o entitate artificiala ar ajunge sa isi controleze creatorii, ceea ce nu ar fi de conceput.[49]

3.4. Teoria identitatii proprii – self identity doctrine

Elaborata de teoreticienii americani, teoria identitatii proprii pleaca de la ideea castigarii de catre persoana morala a unei identitati juridice, ajungandu-se astfel la situatia in care persoana juridica „socializeaza” persoana fizica si nu invers, impunand angajatului regulii de conduita.[50] Sistemul propune si o raspundere proprie, directa a corporatiei pentru infractiune nu in considerarea unui act al unui angajat ci avandu-se in vedere o anumita politica generala de desfasurare a activitatii promovata in ansamblul structural ierarhic al persoanei juridice.

4. Angajarea raspunderii penale corporative in diferite legislatii

In dreptul englez raspunderea penala a persoanei morale poate fi retinuta apelandu-se la teoria respondeat superior sau la teoria alter ego in functie de natura infractiunii. Teoria respondeat superior (teoria raspunderii pentru fapta prepusului) se aplica infractiunilor de raspundere obiectiva (strict liability) si celor pentru care legea stabileste expres acest mecanism al angajarii raspunderii penale. Aplicarea sistemul in dreptul pozitiv reclama in principiu doar dovedirea imprejurarii ca activitatea ilicita a fost efectuata in folosul persoanei morale; majoritatea infractiunilor pentru care raspunderea penala a persoanei juridice este angajata astfel fiind cele de raspundere obiectiva. Desigur, trebuie parcurse in prealabil celelalte trei etape ale examinarii raspunderii penale conform teoriei deja prezentate.

Teoria alter ego (teoria identificarii) este aplicata in cazul acelor infractiuni care implica un element subiectiv numite si mens rea crimes. Astfel, instanta procedeaza mai intai la identificarea persoanei fizice autoare prevazute de legea penala, la stabilirea vinovatiei cu care a actionat aceasta si la verificarea pozitiei acesteia in cadrul companiei.

Retinem astfel patru conditii ale angajarii raspunderii penale a persoanei juridice conform acestui sistem in dreptul englez:

Persoana sa fi ocupat o anumita pozitie in ierarhia organizatorica a companiei;

Fapta sa fi fost savarsita cu ocazia indeplinirii atributiilor de serviciu;

Identificarea persoanei fizice care a stat la comiterea infractiunii;

Intrunirea laturilor obiectiva respectiv subiectiva a infractiunii in conduita persoanei fizice aflate la originea comiterii infractiunii.

Spre deosebire de dreptul englez, dreptul american permite angajarea raspunderii penale a persoanei juridice pornind doar de la teoria respondeat superior, preluata in opinia noastra in mod inoportun din dreptul civil. Jurisprudenta americana a argumentat aplicarea acestei teorii in planul dreptului penal recurgand la considerente de ordin pur pragmatic, apreciind rolul deosebit jucat de marile corporatii in viata economica si sumele deosebit de mari manipulate de acestea drept argumente hotaratoare pentru o eventuala angajare a raspunderii penale a acestora.[51]

Conceptia este aplicata intr-un mod deosebit fata de dreptul englez. Astfel raspunderea penala a persoanei juridice in principiu nu este angajata in mod indirect doar pe baza aprecierii raportului de prepusenie si a conduitei persoanei fizice – autor direct al faptei prevazute de legea penala ci este vorba de o raspundere penala directa. Astfel teoria respondeat superior este aplicata in codul penal model in trei modalitati distincte:

Sistemul aplicabil infractiunilor naturale (furt, inselaciune, ucidere din culpa etc.). Persoana morala va fi responsabila doar in ipoteza in care infractiunea a fost fie comisa, fie acceptata de un agent cu functii de conducere;

Sistemul aplicabil in cazul unei infractiuni precum fraudele prin instrumente financiare in cazul carora norma de incriminare prevede expres ca se aplica si corporatiilor;

Sistemul aplicabil pentru regullatory offences pentru care raspunderea penala este obiectiva (absolute liability)[52].

In dreptul american nefiind aplicabila teoria identificarii spre deosebire de dreptul englez, identificarea persoanei fizice aflate la originea infractiunii nu este o conditie a raspunderii penale a persoanei juridice fiind suficienta doar stabilirea indubitabila a imprejurarii ca unul dintre angajatii companiei a comis infractiunea. Etapele aplicarii teoriei respondeat superior in dreptul american sunt urmatoarele:

Examinarea imprejurarii comiterii faptului incriminat de catre un prepus al persoanei juridice sau un colaborator al acesteia neavand importanta deosebita natura juridica a contractului;

Elementele constitutive ale infractiunii intrunite in activitatea prepusului sau colaboratorului identificat sau neidentificat sunt transmise comitentului in baza principiului raspunderii penale obiective recurgandu-se astfel la o fictiune in baza careia actele si vointa prepusului sau a colaboratorului sunt asumate de corporatie.

In dreptul american au mai fost aplicate atat teoria culpabilitatii cumulate cat si sistemul identitatii proprii (self identity doctrine). Prima neavand inca principiile bine cristalizate a fost respinsa de majoritatea doctrinei americane cu motivarea ca daca este posibil ca informatiile de care o companie are cunostinta sa reprezinte o suma a informatiilor detinute de catre functionarii sai, elementele de natura emotionala precum intentia sau culpa nefiind cumulabile deoarece sunt specifice doar persoanelor fizice. Cum ar putea fi cumulate dorinte contradictorii ale functionarilor persoanelor juridice? Sistemul acesta a fost totusi aplicat desi o buna parte a doctrinei americane l-a contestat, de catre jurisprudenta in speta legata de New England Bank a carei vinovatie a fost retinuta apelandu-se la teoria culpabilitatii cumulate cu privire la incalcarea unor prevederi legale privitoare la evidenta tranzactiilor bancare.[53]

A doua teorie mentionata a fost aplicata chiar si in plan european in modalitatea sistemului raspunderii penale directe a persoanei morale.

Sectiunea IV

Cumulul raspunderii penale a persoanei juridice cu raspunderea penala a persoanei fizice, autor direct al infractiunii

Problema cumulului raspunderii penale a persoanei morale cu raspunderea penala a persoanei fizice la fel ca si aceea a admiterii de principiu a raspunderii penale a persoanei juridice a facut si ea obiectul controversei doctrinare.

Unii autori au exprimat opinii in sensul inadmisibilitatii cumulului intre cele doua raspunderi intrucat in opinia acestora am fi in prezenta unei incalcari a regulii non bis in idem, prin sanctionarea aceleiasi persoane de doua ori pentru aceeasi fapta: o data ca autor a infractiunii si o data ca reprezentant sau organ al persoanei juridice.[54]

Cu toate acestea, pe langa argumentele utilitatii si al eficientei represiunii penale considerentul care justifica reglementarea posibilitatii cumulului celor doua raspunderi se regaseste in imprejurarea ca admitand capacitatea penala a persoanei juridice si egalitatea de tratament al persoanei juridice cu persoana fizica din punctul de vedere al dreptului penal trebuie sa admitem si posibilitatea ca persoana morala sa poata raspunde penal in orice forma a participatiei penala, asemeni persoanei fizice.

Prin urmare, reglementarea cumulului celor doua raspunderi apare ca o consecinta a consacrarii raspunderii penale a persoanei juridice. Desigur unele legislatii, dupa cum vom vedea, consacra textual si exceptii aparente, dupa parerea noastra, de la cumulul celor doua raspunderi. Le numim exceptii aparente intrucat acestea au doar rolul de a defini continutul notiunii de cumul al raspunderii penale a persoanei juridice cu raspunderea penala a persoanei fizice, de a specifica anumite situatii (deja aratate dupa parerea noastra in cuprinsul regulilor partii generale a oricarui cod penal cu ocazia definirii formelor de participatie penala ) in care urmarirea penala va purta fie numai asupra persoanei juridice fie numai asupra persoanei fizice. Singura exceptie veritabila de la regula admiterii cumulului celor doua raspunderi este consacrata dupa cum vom vedea de catre legislatia belgiana prin instituirea criteriului culpei celei mai grave.

Este de retinut de asemenea ca daca in unele state domeniului de aplicare al cumulului celor doua raspunderi penale fie este limitat, fie ii este precizat atent continutul, inalte legislatii (dreptul roman, dreptul Statelor Unite, dreptul englez) problema cumularii celor doua raspunderi penale este lasata la aprecierea organului de cercetare judecatoreasca.

In dreptul francez art. 121-2 alin.3 al Codului Penal prevede: „ raspunderea penala a persoanelor juridice nu exclude raspunderea penala a persoanelor fizice autori sau complici la aceleiasi fapte sub rezerva dispozitiilor alin.4 al art.121-3 din Codul Penal”. Astfel poate fi urmarita o singura persoana sau ambele persoane dupa distinctiile facute de legea penala referitor la institutia participatiei penale. Art.121-3 alin.4 din Codul penal francez prevede ca in situatia in care raportul de cauzalitate este indirect persoana juridica raspunde indiferent de forma culpei in vreme ce persoana fizica raspunde doar pentru culpa calificata. Astfel, in ipoteza in care organul sau reprezentantul persoanei morale a actionat cu culpa simpla nu se va angaja raspunderea sa personala dar va putea fi trasa la raspundere persoana juridica.

In dreptul belgian potrivit art. 5 alin. 2 din Codul Penal raspunderea persoanei fizice care a savarsit fapta poate fi cumulata cu raspunderea persoanei fizice numai in situatia in care autorul, persoana fizica, a actionat intentionat. Daca insa rezultatul produs le este imputabil ambelor persoane dar cu grade de culpa diferita iar rezultatul socialmente periculos nu s-ar fi produs fara culpa grava a persoanei fizice fara a carei interventie sa nu se fi putut ajunge la producerea acestui rezultat va raspunde doar persoana asupra careia poarta culpa cea mai grava, respectiv persoana fizica, autor direct al infractiunii. Altfel spus, cumulul celor doua raspunderi penale este exclus in situatia in care raspunderea penala a persoanei juridice apare a fi angajata exclusiv prin interventia unei persoane fizice identificate. Raman astfel de precizat mai multe aspecte. Interventia persoanei fizice identificate poate fi atat comisiva cat si omisiva. Culpa cea mai grava se va determina plecand de la contributia concreta a persoanei fizice si a persoanei morale in comiterea infractiunii. aceasta putand fi retinuta fie in sarcina persoanei juridice fie in sarcina persoanei fizice, dupa imprejurarile concrete ale cauzei.[55]

Dreptul olandez admite fara rezerve cumulului raspunderii penale a persoanei fizice cu raspunderea penala a persoanei juridica lasand jurisprudentei libertatea de a stabili criteriile dupa care acest cumul ar putea sau nu ar putea fi retinut. Astfel, jurisprudenta olandeza a recurs la criteriul Slavenburg denumit astfel dupa o institutie bancara cunoscuta in anii 1970 pentru operatiunile sale de gestionare, spalare si transfer de bani negrii. Criteriul impune pentru cumularea celor doua raspunderi retinerea vinovatiei persoanelor juridice cel putin in forma intentiei indirecte.[56]

Conceptia olandeza pare a fi aceeasi cu cea belgiana. Deosebit de important de precizat este ca daca in dreptul belgian modalitatea de apreciere a oportunitatii cumulului celor doua raspunderi penale are natura legala din punctul de vedere al justitiei olandeze putem vorbi de un criteriu de apreciere pur jurisprudential.

Sectiunea V

Cauzele exoneratoare de raspundere aplicabile persoanelor juridice

In cazul persoanelor juridice, pornind de la principiul egalitatii in fata legii penale, legiuitorul le admite drept incidente in cazul persoanelor juridice pe aceleasi cauze exoneratoare de raspundere penala prevazute pentru persoanele fizice.

Dupa efectele produse de acestea asupra posibilitatii aplicarii unei sanctiuni de natura penala in doctrina si in diferite legislatii nationale au aparut categorii precum: cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, cauze de nepedepsire, cauze care inlatura insasi raspunderea penala, cauze justificative. Nu prezinta importanta din punctul nostru de vedere in ceea ce priveste problema de care ne ocupam diferitele titulaturi in contextul in care pana la urma au efecte cel putin similare, in ceea ce priveste problema in discutie.

Astfel, in conformitate cu legea penala franceza persoana morala, asemenea persoanei fizice dupa imprejurarile de fapt ale cauzei ar putea invoca aspecte precum: legitima aparare, starea de necesitate, ordinul legii, constrangerea, eroarea de fapt si altele. Astfel, in momentul in care organul sau reprezentantul invoca existenta unui fapt justificativ sau o cauza de neimputabilitate acestea trebuie sa profite in principiu si persoanei juridice. Concluzia este justificata in contextul in care in viziunea legiuitorului francez, raspunderea penala a persoanei juridice este retinuta in principiu de o maniera indirecta.

In dreptul belgian la fel ca si in dreptul francez nu exista cauze exoneratore de raspundere specifice persoanei morale.

In dreptul anglo-saxon problema este tratata mai nuantat, desi se mentine regula generalitatii regimului juridic al cauzelor exoneratoare de raspundere penala. Totusi in legislatiile anumitor state este prevazuta o cauza de exonerare de raspundere penala aplicabila in mod particular persoanei morale sub denumirea de „dilegenta rezonabila”. Notiunea desemneaza activitatea preocuparea persoanei juridice pentru prevenirea infractiunii prin adoptarea tuturor masurilor posibile pentru evitarea savarsirii de infractiuni in cadrul activitatii desfasurate de aceasta. Aceasta cauza particulara de exonerare de raspundere penala se poate referi in legislatiile anumitor state precum Statele Unite sau Australia la orice fel de infractiune, iar in legislatii precum cea a Marii Britanii sa fie aplicabila doar in ceea ce priveste anumite infractiuni de raspundere obiectiva.

Sectiunea VI

Consideratii generale asupra naturii speciale a sanctiunilor aplicabile persoanelor juridice

S-au purtat serioase discutii in doctrina pe tema punibilitatii persoanei juridice, unul dintre argumentele opozantilor ideii de raspundere penala a unei persoane juridice fiind tocmai asa zisa imposibilitate de a sanctiona penal persoana juridica. Este insa evident ca natura speciala de subiect de drept a persoanei juridice    impune un regim sanctionator absolut deosebit de cel aplicabil persoanei fizice. Solutiile propuse de doctrina in vederea sanctionarii persoanei juridice, cunosc o mare varietate. Pedeapsa amenzii constituie dreptul comun in materia sanctionarii penale a persoanei morale si prezinta in special urmatoarele avantaje:

Atinge in mod direct persoana juridica;

Presupune costuri minime pentru executare.

In mod gresit a fost semnalat de doctrina drept un contra argument efectul de ricoseu pe care o amenda deosebit de mare l-ar putea avea asupra unor terti nevinovati (concedieri, crestea preturilor, dizolvarea societatii etc.).

Este cunoscut de toata lumea    inevitabilul efect de ricoseu asupra minorilor al unei condamnari penale la pedeapsa privativa de libertate a parintilor si mult prea putin se face pentru contracararea sa.

Un alt demers intreprins de legiuitor in vederea sanctionarii persoanei juridice este reprezentat de masura confiscarii speciale. Ea poate aparea ca o masura de siguranta, in acest caz fiind exclus rolul sanctionator au ca pedeapsa complementara.

O a treia sanctiune aplicabila persoanei juridice ar fi suspendarea activitatii pe o perioada determinata. Sanctiunea a fost criticata in literatura de specialitate pe urmatoarele considerente:

In cazul unei durate prea mari poate duce la disparitia persoanei juridice;

Nu poate fi suspendata conditionat;

Amplitudinea deosebita a efectului de ricoseu.

Dizolvarea persoanei juridice poate fi aplicata in urmatoarele cazuri: in cazul savarsirii unor infractiuni de grave, in cazul in care persoana juridica a fost creata in scopul comiterii de infractiuni, sau cand scopul desfasurarii activitatii a fost deturnat in acest sens.



Publicarea hotararii de condamnare are in mod remarcabil un puternic efect asupra atitudinii persoanei morale asemeni ordinelor de publicitate negativa (prevazute ca sanctiune complementara de drept administrativ si de legislatia noastra pentru incalcarea de catre posturile de televiziune a prevederilor legislatiei privind publicitatea si teleshopingul) putand atrage diminuarea clientelei, distrugerea credibilitatii si chiar descurajarea hotararii altor persoane juridice de a adopta o conduita infractionala. Ca si celelalte sanctiuni enuntate si acesteia i s-a reprosat existenta efectului de ricoseu.

Plasarea sub control judiciar a persoanei juridice condamnate poate consta fie in desemnarea unui administrator judiciar care ar prelua atributiile organelor de conducere sau in numirea unor persoane ori organisme specializate de catre instanta care sa vegheze asupra organelor statutare de conducere a persoanei morale.

In cadrul regimului sanctionator al persoanelor juridice si-au facut loc in diferite legislatii si pedepse privative de drepturi, diferite dupa cum activitatea persoanei juridice are scop lucrativ sau este non-profit.[57]

Sectiunea VII

Cateva aspecte privind reabilitarea persoanei juridice

Din punctul de vedere al dreptului comparat problema reabilitarii persoanelor juridice a fost lamurita clarificata prin adoptarea de dispozitii speciale in acest sens. Din pacate nu acelasi lucru se poate spune si despre legea penala romana. Vom reveni in cuprinsul lucrarii si asupra acestei probleme.[58]

In Belgia, institutia reabilitarii persoanei juridice este reglementata prin legea din 22/06/199. Astfel hotararea de condamnare a persoanei juridice va fi facuta publica prin mentionarea intr-un registru special tinut la grefa instantei care a pronuntat hotararea a : denumirii sediului social, sediilor de exploatare si a numarului de inregistrare in registrul comertului. Un extras din registru va fi trimis la grefa instantei unde persoana juridica in cauza isi are depusa statutele fiind astfel organizat si un serviciu de cazier. Procedura propriu-zisa de reabilitare este similara celei din dreptul francez.

Codul de procedura penala francez reglementeaza institutia reabilitarii persoanei juridice conform art. 798-1 introdus prin Legea 92-1336 din 16/12/1992, in cazul in care condamnatul este o persoana juridica cererea de reabilitare va fi formulata de catre reprezentantul sau legal. Aceasta nu va putea fi formulata decat dupa trecerea de doi ani de la data expirarii sanctiunii aplicate. Reprezentantul legal va inainta cererea de reabilitare procurorului in a carui raza de competenta teritoriala se afla instanta care a pronuntat condamnarea. Legea penala franceza este deosebit de clara si asupra cazierului judiciar, existand astfel un cazier national al persoanelor fizice si un cazier national al persoanelor juridice.

Conform dispozitiilor legale, in cazierul judiciar vor fi inscrise toate condamnarile inscrise de catre persoanele juridice, textul art. 768 din Codul de procedura penala francez fiind cat se poate de explicit in ceea ce priveste numararea condamnarilor care vor fi obligatoriu inscrise in registrul de evidenta.

In Marea Britanie, orice persoana condamnata este supusa unor restrictii de natura sa ii limiteze desfasurarea activitatii si care sunt mentinute cat timp se apreciaza ca acea persoana prezinta un pericol pentru societate. In momentul in care se apreciaza ca pericolul social a disparut intervine institutia reabilitarii in vederea reintegrarii persoanei in societate.

Profesorul James Gobert afirma ca in ciuda dezamagirii opiniei publice privind eforturile de reintegrare a indivizilor reabilitarea persoanelor juridice nu trebuie minimalizata ca importanta.[59] Acelasi autor apreciaza ca exista motive suficiente pentru a se crede ca reorganizarea unei companii ar avea totusi mai multe sanse de reusita in vederea inlaturarii pericolului social decat reabilitarea persoanei fizice.

Marea Britanie a instituit in cadrul persoanelor juridice care au suferit o condamnare penala institutia probatiunii. Astfel in perioada de proba (termenul de „incercare”) persoana juridica trebuie sa adreseze instantei comunicari periodice referitoare la stadiul reorientarii activitatii sale precum si progresele inregistrate privind intrarea in legalitate din punctul de vedere al desfasurarii concrete a activitatii. De asemenea ofiterii de probatiune pot efectua inspectii neanuntate in vederea verificarii conformitatii cu realitatea a celor comunicate de persoana juridica prin rapoartele periodice. In situatia in care activitatea persoanelor juridice se afla in sfera licitului in aceasta perioada de probatiune, la sfarsitul acesteia persoana juridica este reabilitata.



J. Pradel, Droit penal compare, Ed. Dalloz, Paris 1999, p.352

J. Pradel,op. cit., p.352

J. Pradel, op. cit., p.352

J. Pradel, op. cit., p. 353

J. Pradel, op. cit., p. 353

Gh Margarit, Conceptul de raspundere penala a persoanei juridice in noul cod penal in Dreptul nr. 2/2005 p.105; H. Diaconescu, Prezenta si situarea persoanei juridice in structura infractiunii in cazurile in care raspunderea penala a acesteia este stabilita potrivit legii, in Noul cod penal, reforma si continuitate in legislatia romana, Ed. Universitaria, Craiova, 2005 p.12

E. Picard, La responsabilite penale des personnes morales de droit public: fondements et champ d’application, Revue des societes, 1993, p.271 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 88

E. Picard, op. cit., p.271 apud. F. Streteanu, R. Chirita, op. cit., p. 88

P. Morvan, Entreprise et responsabilite penale, p.27 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.91

R. Chirita, Raspunderea penala a persoanelor juridice in dreptul belgian, „Revista de drept penal” nr.1/2000. p.115

F. Desportes, Responsabilite penale des personnes morales, p. 63 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p 90

M. Pariente, Les groupes de societes et la responsabilite penale des personnes morales, Revue des societes 1993, p.258 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.90

ibidem.

S.Bacigalupo, La responsabilidad penal de las personas juridicas, p. 378 apud F.Streteanu, R.Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.105

J.Pradel, op. cit., p. 354

F. Desportes, Responsabilite penale des personnes morales, Ed. Techniques Juris Classeurs, 1994 p.56 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 106

M.L.Rassat, Droit penal general, p.496-497 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 107

A se vedea Ph. Hamer, S. Romaniello, La responsabilite penale des personnes morales.La loi du 4 mai 1999 Ed. Kluwer, Diegem, 1999 p.36 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 107

S. Geeroms, La responsabilite penale de la persone morale: une etude comparative, Revue internationale de droit compare 1993, p. 565 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 apud. 108

G. Levasseur, Sanctions penales et personnes morales, Revue de droit penal et de criminology 1955-1956, p.710 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 109

F.Desportes, Responsabilite penale des personnes morales, p.100 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 110.

ibidem

F. Franchi, A quoi peut bien servir la responsabilite penale des personnes morales? Revue de science criminelle et de droit penal compare, 1986 p.286-287 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.110

R. Hidalgo, G. Salomon, P.Morvan, Entreprise et responsabilite penale, L.G.D.J. Paris 1994 p.40 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.112

F. Van Remoortere, La question de la responsabilite penale des personnes morales esn droit de l’environnement, Revue de droit penal et de criminology, p. 79 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 120

A. Mestre, Les personnes morales et le probleme de leur responsabilite penale, p. 270 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice Ed. Rosetti 2002, pag.126

J. D’Haenens, La responsabilite penale des personnes morales p.62-63 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.126

K.E. Mohamed Al Sayed, Le problemede la responsabilite penale des personnes morales teza Paris, 1988 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, pag.127

S. Bacigalupo, La responsabilidad penal de las personas juridicas, apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.128

High Court, dec. Bussy v. The Amalgamated Society of Rey. Servants (1906) apud F. Streteanu, R.Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.90

United States Supreme Court, dec. The United Mine Workers of America v. The Coronado Coal Co. (1922) apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.99

Supreme Court of West Virginia, dec. Canadian Broadcasting Corporation v. The Queen (1983) apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 99

Supreme Court dec. Canadian Broadcasting Corporation v. Attorney-Generalfor Ontario (1959) apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.91

P.Beliveau, La responsabilite penale des corporations en droit canadien, Revue de science criminelle et de droit penal compare, 1999, p.5 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 149

ibidem

United States Supreme Court, dec. Melrose Distillers Inc. v. United States (1959) apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.116

Murder este infractiunea al carui rezultat consta in moartea unei persoane si care este caracterizata prin faptul ca latura subiectiva, conditia vinovatiei este indeplinita prin vointa faptuitotului de a produce victimei leziuni foarte grave, iar moartea victimei a survenit in timp de un an de la actul de executare.

Treason este o infractiune prevazuta intr-o lege speciala si al carui element material poate fi realizat prin orice actiune prin care se pune in pericol securitatea statului prin colaborare cu state sau organizatii inamice.

Manslaughter inseamna, in principiu, ucidere din culpa. Pentru detalii a se vedea R. Card, Introduction to Criminal Law, p.218 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 150

Aceasta forma de vinovatie (recklessness) se apropie de intentia indirecta deoarece presupune constatarea de catre faptuitor a existentei unui risc serios de a produce rezultatul prevazut de legea penala, fara a interveni ulterior in vreun fel. Seriozitatea riscului este apreciatadupa diverse criterii, cel mai cunoscut fiind riscul pe care un om obisnuit al incerca sa-l evite (criteriul conduitei rezonabile). Nu poate fi vorba despre culpa intrucat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculor este acceptata.

Illinois Court of Appeals, dec. People v. O’Neil (1990) apud F.Streteanu, R.Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.114

este vorba despre cazul Tesco Supermarkets v. Natrass (1972).A se vedea F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.138

H.L. Bolton Engineering Co. Ltd. V. T. J. Graham & Sons Ltd. (1957) apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti, 2002, p. 138

M.J. Allen, Textbook on Criminal Law, Revue internationale de droit penal 1957 p. 194 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 139

High Court dec. D.P.P v. Kent and Sussex Contradictory Ltd. (1944) apud F. Streteanu, R.Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.139

C.M.V. Clarkson, Corporate Culpability, p. 13 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 141

E. Lederman, Models for imposing corporate criminal liability, Buffalo Criminal Law Review, 2000 p.673 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.141

E. Lederman, op. cit., p. 673 apud. F. Streteanu, R. Chirita, op. cit., p. 141

E. Lederman, op. cit., p. 673 apud. F. Streteanu, R. Chirita, op. cit., p. 141

B. Fisse, Braithwaite, The allocation of responsability for corporate crime, Sidney Law Review 1988 p.483 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 142

R.Hefendehl, Corporate Criminal Liability, p.290 Buffalo Criminal Law Review, 2000 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 143

Prin regulatory offences se inteleg acele infractiuni care nu intra in mod natural in sfera ilicitului penal precum omorul sau furtul ci sunt “infractiuni artificiale” precum infractiunile la legea antimonopol, la legea drepturilor de autor etc. (A se vedea F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, p155)

United States Court of Appeals, dec. United States v. Bank of New England (1987) apud F.Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.158

A. Huss, Sanctions penales et personnes morales, p.680 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 159

Ph. Hamer, S. Romaniello, La responsabilite penale des personnes morales, p. 22 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 127

J.A.E. Vervaele, La responsabilite penale de et au sein de la personne morale aux Pays Bas, Revue de science criminelle et de droit penal compare 1997, p.340 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 128

A se vedea pentru detalii F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.173 si urmatoarele

A se vedea infra. Capitolul III, sectiunea VIII

James Gobert, Controlling Corporate Criminality, in www.webjcli.ncl.ac.uk

ibidem







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1486
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site