Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


Formele infractiunii

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
RASPUNDEREA JURIDICA IN DREPTUL MEDIULUI
RASPUNDEREA JURIDICA
Corelatia dintre raspunderea parintilor si alte forme de raspundere pentru fapta altuia
Aplicarea legii penale in spatiu
Criminalistica test grila
Conditia de admisibilitate referitoare la efectuarea recursului administrativ prealabil sau a recursului administrativ jurisdictional
CARACTERELE JURIDICE ALE ACTELOR DE PROCEDURA CIVILA
Dreptul familiei
Imparteala de ascendent
Drept penal roman - test grila

Formele infractiunii

Desfasurarea activitatii infractionale

In doctrina penala se disting doua etape in desfasurarea activitatii infractionale:




perioada interna;

perioada externa.

Perioada interna – perioada interna sau psihica este tarmuita de doua momente: cel al incoltirii ideii de a savarsi o infractiune (ca moment initial) si luare hotararii de a savarsi infractiunea (ca moment final). Se disting trei momente:

momentul nasterii, conceperii ideii de a savarsi o infractiune – motivatia acestei idei intereseaza pe criminolog si deopotriva pe judecator, acesta din urma avand de individualizat pedeapsa pentru infractiunea savarsita;

momentul deliberarii in care persoana cantereste motivele pro si contra ideii de a savarsi o infractiune;

momentul deciziei, al hotararii de a savarsi o infractiune (acest moment finalizeaza perioada interna, subiectiva, psihica – perioada intalnita la infractiunile intentionate).

Luarea hotararii de a savarsi o infractiune nu are relevanta din punct de vedere penal; ea nu este incriminabila deoarece nu este o manifestare a individului in sfera relatiilor sociale; nu este sanctionata.

*O alta faza in perioada interna este considerata si faza oratorie, etapa in care cel ce a luat hotararea de a savarsi o infractiune o face cunoscuta altor persoane. Ea nu atrage raspunderea penala decat daca este facuta cu scopul de a atrage si pe altii la savarsirea infractiunii – pluralitatea de infractori.

Perioada externa – perioada externa sau de executare este tarmuita pe de o parte de actele si activitatile persoanei, efectuate in vederea pregatirii si realizarii infractionale si obtinerea unui rezultat periculos, uneori la unele infractiuni a ultimei evolutii a acestui rezultat.

Se disting mai multe etape:

faza de pregatire: se caracterizeaza prin desfasurarea unor activitati menite sa pregateasca executarea hotararii infractionale; se procura date, informatii, se procura si se adapteaza mijloacele ce vor fi folosite la comiterea faptei; in acesta etapa nu se executa actiuni;

faza de executare: se trece la executarea hotararii infractionale, adica se indeplinesc actiuni, activitati prin care este realizat actul de conduita interzis prevazut de norma penala; cand rezultatul prevazu de lege se realizaza, se trece la ultima etapa:

faza urmarilor: se caracterizeaza prin producerea urmarilor socialmente periculoase prevazute in latura obiectiva a infractiunii; aceasta faza este tarmuita de executarea in intregime a actiunii pe de o parte si producerea urmarilor imediate pe de alta parte.

Formele infractiunii dupa fazele de desfasurare a activitatii infractionale

a)    Forma actelor preparatorii

Actele preparatorii sau de pregatire reprezinta prima faza a perioadei externe a activitatii infractionale si consta in anumite acte, activitati de procurare de date, informatii ori adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infractiunii ca si de crearea conditiilor favorabile savarsirii acesteia.

Conditii:

din continutul activitatii sa rezulte ca este efectuata pentru savarsirea infractiunii (caracter univoc);

actul preparator sa se concretizeze intr-o activitate obiectiva de creeare a conditiilor pentru savarsirea infractiunii;

activitatea de pregatire sa nu cuprinda acte ce intra in continutul elementului material al laturii obiective, sa nu faca parte din actele de executare;

actele de pregatire sa fie intentionate.

Felurile actelor de pregatire: acte de pregatire materiala (consta in pregatirea materiala pentru savarsirea infractiunii) si acte de pregatire morala (consta in culegerea de date, informatii cu privire la locul si timpul in care urmeaza sa se savarseasca infractiunea, in atragerea de complici; se creaza conditii psihice comiterii infractiunii).

Regimul actelor preparatorii

Teza incriminarii actelor preparatorii – se sustine necesitatea incriminarii actelor preparatorii ca faza de desfasurarea a activitatii infractionale (periculozitatea sociala a unor acte de pregatire).

Teza neincriminarii actelor preparatorii – inseamna o „incurajare pentru cel ce s-a pregatit sa savarseasca o infractiune, de a renunta cat nu este prea tarziu”; daca s-ar incrimina actele de pregatire implicit faptuitorul este indemnat sa continue, sa treaca la executare, daca tot este pedepsit.

Legiuitorul roman a imbratisat principial teza neincriminarii actelor preparatorii.

Totusi, exista cateva exceptii:

actele preparatorii sunt asimilate tentativei si sunt pedepsite ca atare la unele infractiuni grave prin folosirea expresiei: „Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor”;

actele preparatorii sunt incriminate ca infractiuni autonome (de sine statatoare) atunci cand periculozitatea lor este evidenta, cand caracterul lor este univoc (ex.: detinerea de intrumente in vederea valsificarii de valori – art. 285 C.p.);

actele de pregatire savarsite de o alta persoana decat autorul (culegerea de informatii, date, procurarea de mijloace s.a.) atunci cand autorul a savarsit o infractiune consumata ori o tentativa pedepsibila, constituie acte de complicitate anterioara.

b)    Forma tentativei

Tentativa este forma de infractiune care se situeaza in faza de executare a infractiunii, intre inceputul executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective si producerea rezultatului socialmente periculos. Tentativa este o forma a infractiunii ce consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare ce a fost intrerupta ori nu si-a produs efectul in intregime.

Conditiile tentativei – existenta unei hotarari sau rezolutii de a savarsi o infractiune; rezolutia infractionala sa fie pusa in executare; executarea sa fei intrerupta ori sa nu isi produca efectul.

Existenta hotararii infractionale – „tentativa consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea”(art. 20 C.p.); hotararea de a savarsi o infractiune se manifesta numai prin intentie ca forma a vinovatiei care poate fi directa sau indirecta, fiind exclusa in cazul culpei cu prevedere, in cazul culpei simple ca si in cazul praeterintentiei.

Punerea in executare a hotararii infractionale – prin inceperea actiunii se declanseaza procesul cauzal spre producerea rezultatului urmarit ori acceptat de faptuitor, se marcheaza trecerea de la actele de pregatire la etapa urmatoare a actelor de executare.

Intreruperea executarii ori neproducerea rezultatului­ – intreruperea executarii si neproducerea rezultatului, chiar daca executarea a fost integral realizata, sunt datorate unor imprejurari independente de vointa faptuitorului ori tin de vointa acestuia.

Felurile tentativei

Tentativa intrerupta (simpla, neterminata, imperfecta, indepartata) – se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare ce se intrerupe si rezultatul nu se produce, avand cauze umane (actiunea altei persoane) sau neumane (obstacole ce nu pot fi depasite).

Tentativa perfecta (terminata, fara efect, fara rezultat, completa) – consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost dusa pana la capat, iar rezultatul nu se produce (ex.: se trage spre victima, acesta se fereste si nu este ucisa).

Tentativa relativ improprie – se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este realizata in intregime, dar producerea rezultatului nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurariica in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

Tentativa absolut improprie (absurda) – se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere al infractiunii (art. 20 alin(3) C.p.: „nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea”).

Infractiunea putativa – fapta savarsita are caracter penal numai in mintea faptuitorului, lipsindu-i acest caracter in realitate.

Infractiuni la care tentativa nu este posibila

Tentativa nu poate fi posibila la toate infractiunile fie datorita elementului subiectiv, fie elementului material.

Imposibilitate datorita elementului subiectiv – tentativa nu este posibila in raport cu elementul subiectiv la infractiunile ce se savarsesc din culpa si nici la cele praeterintentionate.

Imposibilitate datorita elementului material – tentativa nu este posibila la o infractiune de inactiune deoarece aceasta se consuma in momentul neindeplinirii obligatiei cerute prin norma de incriminare, precum nu este posibila nici la infractiunile cu executare prompta.

Incriminarea si sanctionarea tentativei

Continutul tentativei este format din totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie tentativa.

Tentativa se pedepseste numia cand legea prevede expres aceasta. Conform art. 21 alin(2) C.p: „pedeapsa pentru tentativa la o infractiune este cuprinsa intre jumatatea minimului special si jumatatea maximului special prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general”.

c)    Forma faptului consumat

Infractiunea fapt consumat – reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale; atrage intotdeauna raspunderea penala; este infractiunea al carui rezultat se produce odata cu executarea in intregmea a elementului material al laturii obiective; ea inglobeaza si tentativa acelei infractiuni;

Infractiunile se considera consumate dupa executarea activitatii infractionale si producerea rezultutatului in cazul infractiunilor de rezultat, iar in cazul infractiunilor de pericol, infractiunea se consuma din momentul executarii in intregime a activitatii ce constituie elementul material al laturii obiective.

d)    Forma faptului epuizat

Infractiunea de fapt consumat – consta in prelungirea in timp a infractiunii dupa momentul consumarii; prelungirea se poate datora deopotriva amplificarii rezultatului initial ori continuarii activitatii infractionale; este o forma atipica de infractiune, mai grava decat cea tipica, deoarece toate acumularile cantitative (amplificarea urmarii, continuarea activitatii) conduc la salturi calitative pentru infractiunile fapt epuizat antrenand si o raspundere penala mai grea.

Unitatea de infractiune



Prin unitatea de infractiune se desemneaza activitatea infractionala formata dintr-o singura actiune ori inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa legiuitorului, savarsita de o persoana si in care se identifica continutul unei singure infractiuni.

Felurile unitatii de infractiune

Unitatea naturala – forma de unitate infractionala, determinata de unitate actiunii sau inactiunii, de unicitatea rezultatului ca si de unicitatea formei de vinovatie cu care este savarsita infractiunea; este cunoscuta sub trei forme: infractiunea simpla, infractiunea continua, infractiunea deviata;

Unitatea legala – unitatea nu este data de realitatea obiectiva in care se savarseste fapta, ci de vointa legiuitorului care reuneste in continutul unei singure infractiuni, doua sau mai multe actiuni sau inactiuni ce ar putea realiza fiecare in parte continutul unor infractiuni distincte; este cunoscuta sub urmatoarele forme: infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea progresiva, infractiunea de obicei.

Unitatea naturala de infractiune

Infractiunea simpla – se caracterizeaza sub raport obiectiv printr-o singura actiune sau inactiune, printr-un singur rezultat, iar subiectiv, printr-o singura forma de vinovatie; ea poate avea acte de executare multiple (omorul prin mai multe lovituri de cutit, aplicate succesiv de infractor), insa unicitatea celorlalte elemente nu dispare (obiectiv, subiect pasiv, forma de vinovatie). Cand vorbim de mai multe victime, desi infractiunea este aceeasi, ne referim la pluralitatea de infractiuni.

Infractiunea continua – se caracterizeaza prin prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, dupa consumare, pana la interventia unei forte contrare (vointa faptuitorului, interventia autoritatii, interventia altei persoane).

Infractiunea continua se identifica in legislatia penala dupa elementul material al laturii obiective ce presupune o actiune sau o inactiune ce dureaza in timp: „detinerea”, „retinerea”, „ramanerea”, „conducerea unui autovehicul” etc.

Infractiunile continue permanente – este caracteristica desfasurarea activitatii infractionale fara intrerupere si care nu necesita interventia faptuitorului pentru prelungirea activitatii infractionale (lipsirea de libertate, furtul de curent electric).

Infractiunile continue succesive – activitatea infractionala este susceptibila de intreruperi care sunt determinate de natura activitatii infractionale (portul ilegal de uniforma poate fi intrerupt noaptea si reluat dimineata).

Data comiterii infractiunii continue – legea penala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizarii infractiunii, moment de la care se calculeaza si termenul de prescriptie a raspunderii penale, moment in functie de care se stabileste incidenta unui act de clementa (amnistie, gratiere); se va stabili legea penala aplicabila in spatiu, fiind cunoscuta incidenta legii penale romane chiar daca numai o parte din infractiune sau rezultatul s-a produs pe teritoriul tarii.

Infractiunea deviata – desemneaza infractiunea savarsita prin devierea actiunii de la obiectul sau persoana impotriva carora era indreptata, datorita greselii faptuitorului, la alt obiect sau persoana pe de o parte, sau prin indreptarea actiunii (din eroarea faptuitorului) asupra altei persoane ori altui obiect decat acela pe care faptuitorul vrea sa-l vatame, pe de alta parte.

Unitatea legala de infractiune

Infractiunea continuata – se caracterizeaza prin savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, in realizarea aceleiasi hotarari infractionale, a unor actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare    in parte continutul aceleiasi infractiuni (ex.: furtul de materiale de constructii de pe un santier, prin acte repetate de sustragere de catre acelasi infractor).

Caracteristici:

a)    Unitatea de subiect activ – aceeasi persoana savarseste mai mule actiuni sau inactiuni (chiar si atunci cand savarseste unele acte in calitate de autor, iar altele in calitate de complice);

b)    Pluralitatea actelor de executare – sunt savarsite mai multe acte de executare, ce au forma faptului consumat, iar ele au ramas in faza de tentativa;

c)    Unitatea de rezolutie – rezolutia infractionala unica pentru toate actele de executare implica atat prevederea rezultatelor actelor de executare, cat si urmarirea ori acceptarea acestora ceea ce caracterizeaza numai intentia, ca forma de vinovatie pentu infractiunea continuata, stabilirea unitatii de rezolutie se face avand in vedere: unitatea obiectului infractiunii, locul, persoana vatamata, unitatea de timp;

d)    Unitatea de calificare juridica: actele de executare de acelasi fel trebuie sa prezinte fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni.

e)    Data savarsirii infractinuii continuate: de la momentul epuizarii incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale; in functie de momentul epuizarii se stabileste incidenta unui act de clementa; aplicarea legii penale va fi cea in vigoare din momentul epuizarii; daca actele de executare se situeaza pe teritorii diferite, legea penala romana va fi incidenta daca o parte ori rezultatul infractiunii s-a produs pe teritoriul Romaniei; daca faptuitorul a inceput executarea inainte varstei de 14 ani, aceste acte de executare nu se iau in considerare, ci numai cele dupa implinirea varstei de 14 ani daca au fost savarsite cu discernamant, iar daca infractiunea continuata a inceput sa fie comisa mai inainte de implinierea varstei de 18 ani si a continuat dupa aceasta, infractorul ca raspunde penal ca major.

f)     Tratamentul penal al infractiunii continuate savarsite de persoana fizica: intrucat infractiunea continuata este unica, aplicarea pedepsei se va face intr-o singura etapa, urmand sa fie aplicata spre maximul special, si daca acesta este considerat neindestulator, sa poata fi depasit cu pana la 5 ani cand pedeapsa este inchisoarea; cand pedeapsa este amenda, aceasta se aplica spre maximul special, iar daca acesta este neindestulator, se poate adauga un spor de pana la jumatate din acel maxim al amenzii.

g)    Tratamentul penal al infractiunii continuate savarsite de o persoana juridica: pedeapsa este amenda; aceasta se aplica spre maximul special, iar daca acesta este neindestulator, se poate adauga un spor de pana la o treime din acest maxim.

h)    Infractiuni ce nu se pot savarsi in mod continuat – infractiunea din culpa, infractiunile al caror obiect nu este susceptibil de divizare, infractiunile de obicei.

Infractiunea complexa

Este infractiunea ce cuprinda in continutul sau ca element constitutiv sau ca o circumstanta agravata o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

Formele infractiunii complexe:

a)    infractiunea complexa forma tip – se caracterizeaza prin aceea ca in continutul ei intra ca element o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul altei infractiuni (infractiunea de talharie, care este formata din furt si amenintare);

b)    infractiunea complexa ca varianta agravanta – cuprinde in continutul sau, ca pe un element circumstantial agravant, o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni (violul care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei).

Infractiunea progresiva

Este acea infractiune care dupa atingerea momentului consumativ corespunzator unei anumite infractiuni, fara interventia faptuitorului isi amplifica progresiv rezultatul, ori se produc urmari noi corespunzator unor infractiuni mai grave (in cazul infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii – cand victima initial este lovit, apoi necesita ingrijiri medicale, dar si aceastea sa se prelungeasca sau intr-un final partea vatamata sa moara).

Data savarasirii infractiunii progresive – daca s-a aplicat o pedeapsa pentru infractiunea corespunzatoare unui anumit rezultat iar acesta se amplifica, se va stabili o pedeapsa pentru infractiunea corespunzatoare noului rezultat.

Infractiunea de obicei

Se intelege acea infractiune al carei continut se realizeaza prin repetarea faptei de un numar de ori din care sa rezulte obisnuinta, indeletnicirea faptuitorului (cersetoria, prostitutia).

Pluralitatea de infractiuni

Prin pluralitate de infractiuni este desemnata situatia in care o persoana savarseste mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata definitiv pentru o alta infractiune.

Formele pluralitatii de infractiuni

Concursul de infractiuni

Prin concurs de infractiuni este desemnata forma pluralitatii de infractiuni ce consta din savarsirea a doua sau mai multe infractiuni de catre aceeasi persoana mai inainte de a fi condamnata definitiv de una dintre ele.

a)    Concursul real de infractiuni – acea forma ce se realizeaza prin savarsirea mai multor infractiuni ca urmare a mai multor actiuni sau inactiuni distincte.

b)    Concursul real simplu – intre infractiunile savarsite nu exista o alta legatura decat cea personala (savarsite de aceeasi persoana).

c)    Concursul real calificat – se caracterizeaza prin existenta anumitor legaturi-conexiuni intre infractiunile savarsite de aceeasi persoana.

d)    Concurs cu conexitate etiologica – conexitatea etiologica presupune o legatura mijloc-scop intre infractiunile comise, adica o infractiune este savarsita pentru a inlesni comiterea altei infractiuni.

e)    Concurs cu conexitate consecventionala – presupune o legatura de la cauza la efect sau de la antecedenta la consecinta intre infractiunile aflate in concurs, adica se comite o infractiune pentru a acoperi savarsirea altei infractiuni.

f)     Concursul real de infractiuni – concursul ideal sau formal de infractiuni ori concursul printr-o singura actiune exista atunci cand o actiune/inactiune savarsita de aceeasi persoana, datarita imprejurarilor in care a avut los si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni.

Recidiva

Recidiva consta in savarsirea din nou a unei infractiuni de catre o persoana care anterior a mai fost condamnata definitiv pentru o alta infractiune.

a)    recidiva postcondamnatorie – presupune comiterea unei noi infractiuni dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru infractiuni anterioare si mai inainte de executarea in intregime a pedepsei pronuntate pentru acea infractiune

b)    recidiva postexecutorie – presupune savarsirea unei noi infractiuni dupa executarea pedepsei sau stingerea executarii pedepsei prin gratiere, prescriptie, pronuntate pentru infractiuni anterioare

c)    recidiva generala – existenta ei nu este conditionata de natura infractiunilor comise, putant fi de natura diferita ori de aceeasi natura

d)    recidiva speciala – existenta ei este conditionata de savarsirea unor infractiuni de acelasi fel, de aceeasi natura

e)    recidiva absoluta – existenta ei nu este conditionata de gravitatea primei condamnari

f)     recidiva relativa – existenta ei este conditionata de o anumita gravitate a condamnarii pentru infractiunea anterioara

g)    recidiva mare – conditionata de existenta unei condamnari pentru prima infractiune de o anumita gravitate




h)    recidiva mica – presupune savarsirea unei noi infractiuni de catre aceeasi persoana care anterioe a mai fost condamnata la pedepse privative de libertate de o gravitate redusa

i)     recidiva permanenta – existenta acesteia nu este conditionata de savarsirea noii infractiuni intr-un anumit termen

j)     recidiva temporara – existenta ei este conditionata de comiterea noii infractiuni numai intr-un anumit termen de la condamnarea sau de la executarea pedepsei pronuntate pentru infractiunea anterioara

k)    recidiva teritoriala (nationala) – cand primul termen consta intr-o condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii pronuntate de o instanta romana

l)     recidiva internationala – cand condamnarea definitiva ce formeaza primul termen al recidivei este pronuntata de o instanta straina

m)  recidiva cu efect unic – presupune aplicarea aceluiasi tratament penal atat pentru infractorul la prima recidiva, cat si pentru cel care a perseverat in recidiva

n)    recidiva cu efecte progresive – presupune agravarea pedepsei recidivistului cu fiecare noua recidiva

o)    recidiva cu regim sanctionator uniform – presupune acelasi regim de sanctionare pentru toate modalitatile recidivei

p)    recidiva cu regim sanctionator diferentiat – prespune un regim de sanctionare diferit pentru modalitatile recidivei

Recidiva mare postcondamnatorie exista atunci cand: „dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este mai mare de un an”(art.37 lit.a.C.p.)

Recidiva mare postexecutorie exista atunci cand: „dupa executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa implinires termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an”

Recidiva mica exista atunci cand: „dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu inchisoare pana la 6 luni, sau dupa executare, dupa grtierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa prescrierea executarii a cel putin trei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un anutz.

Pluralitatea intermediara de infractiuni – este desemnata situatia in care o persoana fizica dupa ce a fost condamnata definitiv pentru o infractiune, savarseste o noua infractiune, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii pedepsei sau in stare de evadare si nu sunt indeplinite conditiile prevazute pentru recidiva postcondamnatorie.

Pluralitatea de infractori

Prin pluralitate de infractori este desemnata situatia in care mai multe persoane savarsesc o singura infractiune.

a)           pluralitatea naturala (necesara) – este forma pluralitatii de infractori in care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este ceruta de insasi natura acesteia;

b)           pluralitatea constituita – este forma pluralitatii de infractori ce presupune gruparea mai multor persoane pentru savarsirea de infractiuni; este incriminata ca infractiune de sine statatoare;

c)           pluralitatea ocazionala (participatia penala)    - este forma pluralitatii de infractori in care la comiterea faptei prevazute de legea penala participa un numar mai mare de persoane decat era necesar;

Participatia penala – desemneaza situatia in care la savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala au participat mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii acelei fapte.

a.        participatia proprie (propriu-zisa, perfecta) - toti participantii la savarsirea infractiunii actioneaza cu aceeasi forma a vinovatiei (intentie, culpa);

b.        participatia improrpie (imperfecta) – participantii nu actioneaza cu aceeasi forma a vinovatiei (unii cu intentie si altii din culpa, unii cu intentie si altii fara vinovatie;

c.        participatia principala – cand prin contributia participantului se realizeaza continutul infractiunii; specifica autorilor si coautorilor;

d.        participatia secundara – cand contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea actiunii sau inactiunii ce reprezinta fapta incriminata; specifica instigatorilor sau complicilor;

Autorul – forma de participatie penala in care o persoana savarseste prin acte de executare fapta prevazuta de legea penala.

Coautorul – forma de participatie penala in care, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, si-au adus contributia nemijlocit doua sau mai multe presoane.

Instigarea – forma participatiei penale ce consta in fapta de determinare cu intentie, prin orice mijloace de catre o persoana numita instigator, a altei persoane numita instigat, sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

a)     instigare proprie (perfecta) – se caracterizeaza prin realizarea unei concordante sub raport subiectiv intre instigator si instigat, in care si instigatorul savarseste fapta cu intentie;

b)            instigarea improprie (imperfecta) – se caracterizeaza prin lipsa coeziunii psihice intre instigator si instigat;

c)     instigare simpla – rugaminti, indemnuri;

d)            instigare calificata – oferirea de daruri, exercitarea de presiuni;

e)     instigare individuala;

f)      instigare colectiva;

g)     instigare cu un singur instigator;

h)            coinstigarea;

i)      instigarea imediata;

j)      instigarea mediata;

k)            instigarea evidenta;

l)      instigare insidioasa sau ascunsa;

m)          instigare izbutita;

n)            instigare neizbutita.

Complicitatea – forma participatiei penale ce consta in fapta unei persoane, care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la comiterea unei fapte prevazute de legea penala, ori promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita.

a)     complicitate materiala si morala;

b)     complicitate prin ajutoare sau inlesnire ori prin promisiune de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului;

c)     complicitatea la pregatirea si la executarea faptei;

d)     complicitate nemijlocita si imediata;

e)     complicitate prin actiune si prin inactiune;

f)      complicitate proprie si improprie.

Raspunderea penala

Raspunderea penala – institutia juridica fundamentala a dreptului penal, care alaturi de institutia infractiunii si institutia sanctiunilor formeaza pilonii oricarui sistem de drept penal; reprezinta consecinta nesocotirii dispozitiei normei juridice penale.

Principiile raspunderii penale

Principiul legalitatii raspunderii penale – presupune legalitatea incriminarii si legalitatea sanctiunilor de drept penal.

Principiul infractiunea este unicul temei al raspunderii penale – presupune ca raspunderea penala se intemeiaza numai pe savarsirea unei infractiuni.

Principiul umanismului - intervine in cazul savarsirii infractiunii, ca si prin prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigente carora acestia li se pot conforma.

Principiul raspunderii penale personale – reprezinta o garantie a libertatii persoanei; presupune ca raspunderea penala revine numai persoanei care a savarsit ori a participat la savarsirea unei infractiuni.

Principiul unicitatii raspunderii penale – presupune ca raspunderea penala pentru o fapta savarsita este unica, adica se stabileste o singura data, iar daca raportul juridic de raspundere penala se stinge aceasta nu mai poate actiona in viitor; atrage o singura pedeapsa principala ori o singura masura educativa.



Principiul inevitabilitatii raspunderii penale – presupune ca oricine savarseste o infractiune trebuie sa raspunda penal.

Principiul individualizarii raspunderii penale – raspunderea penala trebuie sa fie diferentiata in functie de gravitatea infractiunii, de persoana infractorului pentru a asigura atat sanctionarea corecta a infractorului, cat si realizarea preventiunii generale si speciale.

Principiul prescriptibilitatii raspunderii penale – raspunderea penala, penrtu a fi eficienta, trebuie sa intervina prompt, cat mai aproape de momentul savarsirii infractiunii; cu cat raspunderea penala intervine mai tarziu, cu atat eficienta ei scade, rezonanta infractionala a infractiunii se stinge treptat, iar stabilirea raspunderii penale pentru infractiunea care aproape a fost uitata, ale carei urmari au putut fi reparate, inlaturate sau sterse prin trecerea timpului, nu mai apare ca necesara.

Principiile raspunderii penale a persoanei juridice

a)     raspunderea penala a persoanei juridice poate interveni pentru orice infractiune

b)     raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice ce a contribuit la comiterea infractiunii

c)     raspunderea penala nu intervine pentru persoanele juridice de drept public (statul, autoritatile publice, institutiile publice)

Cauzele care inlatura raspunderea penala

Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt anumite situatii, imprejurari posterioare savarsirii infractiunii reglementate de lege, in prezenta carora se stinge raportul juridic penal de conflict, se stinge dreptul statului de a aplica o sanctiune infractorului si obligatia acestuia de a executa acea sanctiune.

Cauze generale:

Amnistia – actul de clementa al Parlamentului prin care din considerente de politica penala, este inlaturata raspunderea penala, pentru infractiuni comise anterior adoptarii legii de administratie:

a)     generala – cand priveste orice infractiune;

b)    speciala – cand priveste anumite infractiuni particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor, calitatea infractorilor;

c)     neconditionata – (pura si simpla): incidenta ei nu este subordonata indeplinirii vreunei conditii speciale;

d)    conditionata – cand incidenta ei este subordonata indeplinirii anumitor conditii;

e)     amnistia inainte de condamnare (antecondamnatorie sau proprie);

f)      amnistia dupa condamnare (poscondamnatorie sau improprie).

Obiectul amnistitiei – amnistitia priveste infractiunile savarsite anterior adoptarii ei si pe cele care sunt anume prevazute in legea prin care este acordata.

Efectele amnistiei – amnistia inainte de condamnare inlatura raspunderea penala pentru infractiunea savarsita; nu inlatura raspunderea civila; nu are nici un efect asupra masurilor de siguranta si masurilor educative; aministia dupa condamnare inlatura raspunderea penala; inlatura executarea pedepsei; nu va fi pusa in executare hotararea de condamnare; daca a inceput executarea pedepsei, aceasta va inceta; nu se vor aplica nici pedepsele complementare.

Prescriptia raspunderii penale

Consta in stingerea raportului juridic penal de conflict, nascut prin savarsirea unei infractiuni, ca urmare a nerealizarii lui intr-un anumit termen prevazut de lege. Raspunderea penala se prescrie pentru orice infractiune, cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii, acestea fiind imprescriptibile.

Termenele de prescriptie a raspunderii penale

Persoana fizica

15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani;

10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 15 ani;

8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depaseste 5 ani;

3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste 1 an sau amenda.

Persoana juridica

10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani

5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda.

Termenele de prescriptie incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. Cursul termenului prescriptiei se intrerupe prin indeplinirea oricarui act care potrivit legii trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal. Efectul intreruperii cursului prescriptiei consta in stergerea timpului scurs anterior actului intreruptiv si inceperea unui nou termen de prescriptie. Prescriptia se suspenda pe timpul cat o dispozitie legala sau imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

Lipsa plangerii prealabile - plangerea prealabila reprezinta o conditie de tragere la raspundere penala a infractorului pentru infractiuni anume prevazute de lege;doar persoana vatamata poate introduce plangerea prealabila, numai pentru infractiunile la care este necesara o astfel de plangere; trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma; se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului; trebuie introdusa in termen de 3 ani.

Impacarea partilor    - reprezinta actul bilateral, intelegerea ce intervine intre infractor si victima infractiunii, in cazurile prevazute de lege de a pune capat conflictului nascut din savarsirea infractiunii, inlaturand raspunderea penala si consecintele civile ale faptei.

Conditii:

sa intervina pentru cazurile prevazute de lege

sa fie personala

sa fie definitiva

sa fie totala

sa fie neconditionata

sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare

Impacarea partilor inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila.

Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializata in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.

Raspunderea penala a minorilor

Raspunderea penala a minorilor incepe de la 14 ani sub conditia dovedirii ca in savarsirea faptei minorul a avut discernamant, si in toate cazurile de la 16 ani fara vreo conditionare.

Masurile edicative sunt sanctiuni de drept penal speciale pentru minori care sunt menite sa asigure educarea si reeducarea acestora prin instruire scolara si profesionala, prin cultivarea in constiinta acestora a respectului fata de valorile sociale.

a)            Mustrarea - este masura educativa pe care o ia instanta de judecata fata de minorul care a savarsit o infractiune si consta in dojenirea acestia, atragandu-i atentia ca daca va savarsi o noua infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va aplica o pedeapsa

b)            Libertatea supravegheata - este masura educativa ce consta in punerea minorului, care a savarsit o infractiune, sub supraveghere deosebita pe timp de un an; supravegherea este incredintata parintilor, tutorelui ori ruda apropiata ori unei institutii legal insarcinate cu supravegherea minorilor.

c)     Internarea intr-un centru de reeducare – consta in internarea minorului infractor intr-un centru de reeducare din subordinea Ministerului de Justitie in scopu reeducarii minorului caruia i se asigura posibilitatea de a dobandi invatatura necesara si o pregarite profesionala potrivit cu abtitudinile sale.

d)            Internarea intr-un institut medical-educativ – consta in internarea minorului infractor care din cauza starii sale fizice sau psihice are nevoie de un tratament medical si totodata de un regim special de reeducare.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 610
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site