Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Grile examen - audit

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Cum explicati necesitatea unui Cod etic in audit?

Necesitatea Codului consta in :




1. necesitatea garantarii unei calitati optime a serviciilor;

2. conservarea increderii publicului in profesie;

3. asigurarea protectiei, atat a profesionistului contabil cat si a tertilor beneficiari sau utilizatori ai serviciilor acestuia;

4. confirmarea de autoritate a lucrarilor effectuate de profesionistii contabili;

5. necesitatea asigurarii apararii onoarei si independentei profesionistului contabil si a organismului din care face parte.

Care sunt principiile fundamentale ale eticii in audit inscrise in Codul etic?

1. Integritatea si obiectivitatea;

2. Competenta profesionala, grija si sarguinta;

3. Confidentialitate;

4. Profesionalism;

5. Respectul fata de normele tehnice si profesionale.

Explicati principiul integritatii si obiectivitatii in audit.

Integritatea – presupune ca profesionistul contabil trebuie sa fie drept si cinstit atunci efectueaza servicii profesionale.

Obiectivitatea – presupune ca profesionistul contabil trebuie sa fie impartial, fara prejudicii, sa nu se afle in situatii de incompatibilitate, de conflict de interese, care sa puna la indoiala obiectivitatea acestuia.

Explicati principiul competentei in audit.

Competenta profesionala presupune ca profesionistul contabil trebuie sa furnizeze servicii profesionale cu competenta, grija si sarguinta si sa fie la curent cu ultimele evolutii si noutati din practica profesionala, din legislatie si tehnici de lucru.

Competenta profesionala se divide in doua componente: achizitionarea competentei profesionale si mentinerea competentei.

Explicati principiul confidentialitatii in audit.

Confidentialitatea presupune ca profesionistul contabil trebuie sa respecte confidentialitatea informatiilor obtinute in timpul misiunilor sale si nu trebuie sa le utilizeze sau sa le divulge fara autorizare scrisa, in afara de cazurile cand obligatia divulgarii e prevazuta prin lege sau norme regulamentare.

Aceasta obligatie se aplica si dupa terminarea relatiilor intre profesionist si clientul sau angajatorul sau.

Conceptul de independenta in audit.

Principiul independentei se aplica tuturor profesionistilor contabili in practica libera, indiferent de natura serviciului prestat. In cazul executarii unei misiuni de audit independenta devine cea mai sigura garantie ca profesionistul contabil si-a indeplinit misiunea in conditii de integritate si cu obiectivitate.

Componentele fundamentale ale independentei sunt: independenta de spirit(rationamentul profesional) si independenta in aparenta (comportamentala).

Investigatii si sanctiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.

Sanctiunile pot fi :

avertisment

suspendarea practicarii profesiei liberare pe o perioada de la 3 luni la un an sau mai mult in cadrul unei abateri majore

neacordarea vizei de practica

retragerea calitatii de auditor.

Care este structura Codului etic national al profesionistilor contabili din Romania?

Cele 3 parti care compun Codul se aplica dupa cum urmeaza:

partea A – tuturor profesionistilor contabili;

partea B – numai profesionistilor contabili liber- profesionisti;

partea C – numai profesionistilor contabili angajati.

Obligatiile etice ale expertilor contabili si contabililor autorizati, salariati.

Obligatiile etice ale EC si CA salariati, sunt :

- sa aiba o conduita morala si profesionala corespunzatoare functiei si postului care il detine.

- sa respecte sistemul relational de subordonare impus prin ROI ( regulament de organizare interioara ) si ROF ( regulament de organizare si functionare )

- sa respecte programul de lucru

- sa-si indeplineasca sarcinile ce ii revin prin fisa postului

Obligatii etice ale profesionistilor contabili angajati:

sa vegheze asupra colegilor, ajutandu-i sa isi dezvolte si pastreze rationamentul profesional referitor la probleme contabile si de etica

datoreaza loialitate atat angajatorului cat si profesiei lor

profesionistul contabil nu trebuie sa induca in eroare angajatorul sau despre gradul de pregatire sau experineta pe care le detine

sa prezinte informatia financiar in intregime, cu onestitate, in mod profesionist astfel inacat sa fie inteleasa in contextul ei

Conflictul de loialitate

15.1. Profesionistii contabili angajati datoreaza loialitatea, atat angajatorului lor, cat si profesiei lor, si uneori pot aparea situatii conflictuale intre cei doi. Prioritatea fireasca a unui angajat trebuie sa fie aceea de a respecta atat obiectivele legitime si etice ale entitatii in care lucreaza, cat si regulile si procedurile redactate pentru sustinerea lor. In orice caz, unui angajat, in mod legitim nu i se poate cere:

  1. sa incalce legea;
  2. sa incalce regulile si standardele profesiei;
  3. sa minta sau sa induca in eroare (inclusiv prin tacere) pe cei care actioneaza ca auditori in numele angajatorului;
  4. sa isi puna numele sau sa fie asociat la o raportare care practic denatureaza faptele.

15.2 Diferentele de opinie despre rationamentul profesional al profesionistului contabil privind contabilitatea sau de respectare a eticii, trebuie prezentate si rezolvate in cadrul entitatii angajatului, initial cu persoana ierarhic imediat superioara si posibil cu urmatoarea. In cazul unor probleme semnificative de etica nerezolvate, acestea se analizeaza cu persoanele din conducerea superioara sau cu consiliul de administratie.

15.3. Daca profesionistii contabili angajati nu pot rezolva vreo problema implicand un conflict intre angajatorii lor si cerintele profesionale, dupa eliminarea celorlalte posibilitati, nu pot avea alta solutie decat sa recurga la demisie. Angajatii trebuie sa expuna angajatorului motivele acestei actiuni, dar datoria lor de confidentialitate exclude in mod normal sa comunice problema respectiva si altora (fara o aprobare legala sau profesionala pentru a actiona in acest fel).

15.4. Pentru alte instructiuni si consideratii, vezi Sectiunea 2, Solutionarea conflictelor de etica.

Sprijinirea colegilor angajati

Un profesionist contabil angajat, indeosebi unul care exercita o autoritate asupra celorlalti, trebuie sa vegheze asupra colegilor ajutandu-i sa isi dezvolte si pastreze rationamentul profesional referitor la problemele contabile si de etica si trebuie sa analizeze in mod profesional diferentele de opinie cu acestia.

Competenta profesionala

Unui profesionist contabil angajat in industrie, comert, sectorul public sau invatamant i se poate cere sa execute servicii semnificative pentru care insa nu are suficienta pregatire sau experienta. Cand executa asemenea lucrari, profesionistul contabil nu trebuie sa induca in eroare angajatorul sau despre gradul de pregatire sau experienta pe care le detine; daca este cazul, se va cere asistenta adecvata si parerea unui expert.

Prezentarea informatiilor

18.1. Se asteapta ca profesionistul contabil angajat sa prezinte informatia financiara in intregime, cu onestitate, in mod profesionist si astfel incat sa fie inteleasa in contextul ei.

18.2. Informatia financiara si ne-financiara trebuie pastrate intr-o maniera care sa descrie clar natura adevarata a tranzactiilor comerciale, activelor si pasivelor, sa clasifice si sa inregistreze intrarile cronologic si de o maniera adecvata, iar profesionistii contabili trebuie sa faca tot ce le sta in putinta pentru respectarea acestei cerinte.

10. Rolul si importanta dosarului exercitiului.

Dosarul exercitiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a caror utilitate nu depaseste exercitiul controlat; el permite ansamblarea tuturor lucrarilor, de la organizarea misiunii la sinteza si formularea raportului.

Dosarul exercitiului este indispensabil pentru:

mai buna organizare si control ale misiunii;

documentarea lucrarilor efectuate, deciziilor luate si asigurarea ca programul s-a derulat fara omisiuni;

inlesnirea muncii in echipa si supervizarea lucrarilor date la colaboratori;

justificarea opiniei emise si redactarea raportului.

11. Rolul si importanta dosarului permanent.

Unele informatii si documente primite sau analizate in cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe toata durata mandatului. Ele nu au deci nevoie sa fie cercetate in fiecare an. Clasarea lor intr-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioara dupa aducerea sa la zi.

Dosarul permanent permite deci evitarea repetarii in fiecare an a unor lucrari si transmiterea de la un exercitiu la altul a elementelor de recunoastere a intreprinderii.

Structura dosarului exercitiului.

Dosarul exercitiului este bine sa fie impartit pe sectiuni (parti) pentru a usura utilizarea sa. In general se foloseste o impartire in 10 sectiuni (parti) simbolizate de la A la J, astfel:

EA (dosarul exercitiului, Sectiunea A) intitulata “Acceptarea misiunii”;

EB (dosarul exercitiului, Sectiunea B) intitulata “Sinteza misiunii si rapoarte”;

EC (dosarul exercitiului, Sectiunea C) intitulata “Orientare si planificare”;

ED (dosarul exercitiului, Sectiunea D) intitulata “Evaluarea riscului legat de control”;

EE (dosarul exercitiului, Sectiunea E) intitulata “Controale substantive”;

EF (dosarul exercitiului, Sectiunea F) intitulata “Utilizarea lucrarilor altor profesionisti”;

EG (dosarul exercitiului, Sectiunea G) intitulata “Verificari si informatii specifice”;

EH (dosarul exercitiului, Sectiunea H) intitulata “Lucrarile de sfarsit de misiune”;

EI (dosarul exercitiului, Sectiunea I) intitulata “Interventii cerute prin reglementari diverse”;

EJ (dosarul exercitiului, Sectiunea J) intitulata “Controlul conturilor consolidate”;

13. Structura dosarului permanent.

Dosarul permanent se organizeaza in sectiuni (parti) care usureaza clasarea documentelor si consultarea lor. Fiecare sectiune poate fi materializata printr-un despartitor comportand un sumar al continutului. Tinerea la zi se efectueaza pe sumar, indicand data introducerii documentului.

Dosarul permanent se subdivide in sapte sectiuni pentru a facilita lectura si controlul din partea organismului profesional, dupa cum urmeaza:

PA (dosarul permanent, Sectiunea A) intitulata “Generalitati”;

PB (dosarul permanent, Sectiunea B) intitulata “Documente privind controlul intern”;

PC (dosarul permanent, Sectiunea C) intitulata “Situatii financiare si rapoarte privind exercitiile precedente”;

PD (dosarul permanent, Sectiunea D) intitulata “Analize permanente”;

PE (dosarul permanent, Sectiunea E) intitulata “Fiscal si social”;

PF (dosarul permanent, Sectiunea F) intitulata “Juridice”;

PG (dosarul permanent, Sectiunea G) intitulata “Interventii externi”;

14. Elementele de baza ale raportului de audit intr-o misiune de audit statutar.

Raportul unei misiuni de audit de baza trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele elemente de baza: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzand natura si intinderea lucrarilor de audit, paragraful opiniei, semnatura, adresa si data raportului.

Opinia defavorabila: motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie datorata de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta astfel:

“Astfel, cum este explicat in nota “X”, nu s-au constatat amortismente in situatiile financiare. Aceasta practica nu este, in opinia noastra, in acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat in active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear si a unei cote de …. pentru cladiri si …. pentru utilaje, trebuia sa se ridice la suma de …., pentru exercitiul incheiat la 31 decembrie 200… . In consecinta, amortismentele cumulate trebuiau sa se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exercitiului si pierderile cumulate la …. mil. lei.

Dupa parerea noastra, datorita incidentei faptelor mentionate in paragraful precedent, situatiile financiare nu dau o imagine fidela situatiei financiare a societatii la 31 decembrie 200…, contului de profit si pierdere, pentru exercitiul incheiat la aceasta data, si nu sunt conforme cu prevederile legale si statutare.”

Imposibilitatea exprimarii unei opinii: motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie datorata limitarii intinderii lucrarilor se poate prezenta astfel:

“Noi nu am fost in masura sa asistam la inventarul fizic, nici sa procedam la confirmarea directa a conturilor de clienti, din cauza limitarii intinderii lucrarilor noastre, impusa de catre directiune.

Avand in vedere importanta faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimam opinia asupra conturilor anuale.”

Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.

Rezervele se prezinta inaintea paragrafului de opinie. In astfel de cazuri, paragraful opiniei se formuleaza astfel:

Exemplu de rezerve datorate limitarii intinderii lucrarilor:

“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, caci noi am fost desemnati auditori ulterior acestei date. Tinand seama de natura documentelor contabile ale societatii, noi am putut controla cantitatile prin alte proceduri.

Dupa parerea noastra, cu exceptia incidentei ajustarilor care ar fi putut fi necesare, daca noi am fi putut efectua controlul fizic al cantitatilor, situatiilor financiare dau o imagine fidela pozitiei si situatiei financiare a societatii la 31 decembrie 200…, cat si contului de profit si pierdere pentru exercitiul incheiat la aceasta data si sunt conforme cu prevederile legale si statutare”.

Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entitatii auditate:

“Astfel, cum este explicat in nota “X” anexata, nu s-au constatat amortismente in situatiile financiare. Aceasta practica nu este, in opinia noastra, in acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat in active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear si al unei cote de …. pentru cladiri si …. pentru utilaje, trebuie sa se ridice la suma de …. pentru exercitiul incheiat la 31 decembrie 200… . In consecinta, amortismentele cumulate trebuie sa se ridice la …. mil. lei, iar pierderile exercitiului si pierderile cumulate la …. mil. lei.

Dupa parerea noastra, cu exceptia incidentei asupra conturilor anuale, a faptelor mentionate in paragraful precedent, conturile anuale dau o imagine fidela pozitiei si situatiei financiare a societatii la 31 decembrie 200…, cat si contului de profit si pierdere pentru exercitiul incheiat la aceasta data, si sunt conforme cu prevederile legale si statutare.”

Opinia fara rezerve: semnificatie, mod de prezentare.

“Dupa parerea noastra, conturile anuale dau o imagine fidela (sau prezinta in mod sincer, in toate aspectele lor semnificative), pozitiei si situatiei financiare a societatii la 31 decembrie 200… precum si rezultatelor acestor operatii si fluxurilor de trezorerie pentru exercitiul inchis la aceasta data, in conformitate cu normele internationale (sau nationale) de contabilitate”.

Opinia fara rezerve dar cu un paragraf de observatii: semnificatie, mod de prezentare.

In unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adaugand un paragraf de observatii al carui obiectiv este de a lamuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o maniera detaliata in anexa. Adaugarea unui astfel de paragraf nu afecteaza opinia auditorului; aceasta se situeaza de preferinta dupa paragraful de opinie si precizeaza, in general, ca acesta nu constituie o rezerva.

Acest tip de opinie se formuleaza atunci cand apar elemente care insa nu afecteaza opinia auditorului; paragraful de observatii se situeaza, de regula, dupa paragraful de opinie.

Forma de prezentare a paragrafului de opinie in acest caz este urmatoarea:

“Fara sa exprimam o rezerva asupra situatiil;or financiare, noi atragem atentia asupra notei “X” din anexa. Societatea face obiectul unui proces in care este acuzata de infractiune in utilizarea brevetelor si in care i se pretinde varsarea redeventelor si daunelor de interese; societatea a angajat o contra-actiune si audierile preliminare, cat si procedurile juridico-administrative ale celor doua actiuni sunt in curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, in prezent, sa fie determinatsi, in consecinta, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea sa rezulte”.

Paragraful opiniei: tipuri de opinie.

Intr-o misiune de audit de baza exista doua forme de exprimare a opiniei asupra situatiilor financiare care au aceeasi valoare: “dau o imagine fidela” sau “prezinta in mod sincer in toate aspectele lor semnificative”.

Exizta 4 tipuri de opinie:

opinia fara rezerve;

opinia cu rezerve;

opinia defavorabila;

imposibilitatea de a exprima o opinie.

Paragraful privind natura si intinderea lucrarilor de audit.

Acest paragraf cuprinde referentialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internationale de Audit sau norme si practici nationale, precum si descrierea lucrarilor de catre auditor.

Raportul auditorului trebuie sa descrie intinderea lucrarilor de audit, indicand ca ele au fost indeplinite conform Standardelor Internationale de Audit sau conform normelor sau practicilor nationale.

“Intinderea lucrarilor” da posibilitatea pentru auditor sa puna in opera procedurile de audit judecate ca necesare in conditiile concrete date. Cititorul are in fapt nevoie sa se asigure ca auditul a fost facut conform normelor si practicilor in materie; daca aceasta nu rezulta in mod clar, se presupune ca normele si practicile utilizate sunt cele din tara indicata prin adresa auditorului.

Raportul trebuie sa precizeze ca auditul a fost planificat si executat de o maniera care sa asigure in mod rezonabil ca situatiile financiare nu comporta anomalii semnificative.

Raportul de audit trebuie sa descrie auditul, ca presupunand:

examenul, pe baza de sondaje, a elementelor probante care justifica sumele si informatiile continute in situatiile financiare;

evaluarea principiilor si metodelor contabile folosite pentru elaborarea situatiilor financiare;

evaluarea estimarilor semnificative facute de conducere pentru a stabili situatiile financiare;

revederea prezentarii de ansamblu a situatiilor financiare.

Raportul trebuie sa indice ca auditul efectuat furnizeaza o baza rezonabila a expresiei de opinie.

Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea urmatoare:

“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internationale de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile nationale).

Aceste standarde (norme) precizeaza ca auditul nostru trebuie sa fie planificat si realizat in scopul de a obtine o asigurare rezonabila ca, situatiile financiare nu comporta anomalii semnificative. Un audit consta in a exprima, pe baza de sondaje, elementele probante care sa justifice sumele si informatiile continute in situatiile financiare; el consta, de asemenea, in a evalua principiile si metodele contabile folosite si estimarile semnificative facute de catre conducerea entitatii, pentru inchiderea situatiilor financiare, cat si in a efectua o revedere a prezentarii de ansamblu a acestora.

Estimam ca auditul efectuat furnizeaza o baza rezonabila a exprimarii opiniei noastre.”

Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.

Acest paragraf cuprinde identificarea situatiilor financiare auditate precum si o mentiune a responsabilitatilor conducerii entitatii auditate si ale auditorului.

Raportul de audit trebuie sa identifice situatiile financiare ale entitatii, care au facut obiectul auditului, cat si data si perioada acoperite prin aceste documente.

Raportul trebuie sa mentioneze ca situatiile financiare sunt in sarcina (responsabilitatea) conducerii entitatii si ca responsabilitatea auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, sa exprime o opinie asupra acestor situatii financiare.

Situatiile financiare constituie reprezentarea faptelor de catre conducere. Pregatirea lor presupune ca directiunea face estimari contabile si aduce judecati care au o incidenta semnificativa, ca ea stabileste principiile si metodele contabile potrivite, care trebuie sa fie utilizate pentru pregatirea situatiilor financiare. Dimpotriva, responsabilitatea auditorului este de a audita aceste situatii financiare, incat sa poata exprima asupra acestora o opinie.

Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea urmatoare:

“Noi am procedat la auditarea situatiilor financiare ale societatii “X”, incheiate la 31 decembrie 200…, asa cum sunt prezentate in anexele la prezentul Raport. Aceste situatii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entitatii. Responsabilitatea noastra este, ca pe baza auditului nostru, sa exprimam o opinie asupra acestor conturi anuale”.

Continutul raportului de audit.

Raportul de audit trebuie sa contina:

relatia contractuala de executare a misiunii de audit;

observatiile reiesite din diverse verificari;

informatiile a caror mentiune in raport este prevazuta expres de lege;

oferirea garantiei pentru actionari si terti ca un personal calificat a obtinut asigurarea ca situatiile financiare ofera o imagine fidela, clara si completa pozitiei financiare, performantelor si situatiei financiare generale a intreprinderii;

mentiunea ca situatiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.

Din raportul de audit trebuie sa rezulte in mod clar:

mentionarea responsabilitatilor pentru auditor si pentru conducerea intreprinderii;

descrierea obiectivelor si natura misiunii de audit;

situatiile care fac sa apara incertitudini;

natura si locul observatiilor in raport.

Rolul raportului de audit.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 700 stabileste procedurile si principiile fundamentale si modalitatile lor de aplicare cu privire la forma si continutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situatiilor financiare ale unei entitati (misiunea de baza). Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoartele emise si in cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de baza.

Raportul de audit are un triplu rol:

instrument de comiunicare cu utilizatorii situatiilor financiare emise de entitatea auditata, respectiv cu publicul, precum si cu actionarii pentru decizii economice;

instrument de confirmare a increderii publicului si actionarilor in situatiilor financiare prezentate de o entitate;

instrument de identificare a responsabilitatilor pentru auditor si pentru conducerea entitatii auditate.

Raspunderea conducerii entitatii auditate se refera la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.

Responsabilitatile auditorului sunt de trei naturi:

responsabilitatea de baza; pentru opinia sa in legatura cu situatiile financiare auditate;

responsabilitati secundare care au urmatoarele caracteristici: rezulta din texte de legi, reglementari diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesita tehnici si proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de baza; nu presupune exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicita ca, de exemplu, raspunsul la obligatia legala de verificare daca registrele contabile au fost tinute corect si la zi);

responsabilitati aditionale care au urmatoarele caracteristicii: rezulta din texte de legi si alte reglementari, pot fi abordate tehnici si proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de baza; presupun exprimarea in mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integrata in raportul de audit (in cuprins sau in anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele reglementari specifice (piata de capital, banci, asigurari etc.) sau raportul asupra controlului intern.

Elementele posterioare inchiderii exercitiului.

Standardul International de Contabilitate (IAS) nr. 10 stabileste tratamentul in situatiile financiare a evenimentelor favorabile si nefavorabile care survin dupa data inchiderii exercitiului, care pot fi de doua tipuri:

evenimente care furnizeaza informatii in legatura cu fapte care existau la data inchiderii exercitiului; sunt acele evenimente care aduc o mai ampla confirmare a circumstantelor existente la data inchiderii;

evenimente care furnizeaza informatii bazate pe fapte survenite dupa data inchiderii exercitiului; sunt evenimente care indica circumstante noi, aparute dupa data inchiderii.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 560 stabileste obligatiile pentru auditor de a lua in considerare incidentele evenimentelor posterioare inchiderii exercitiului, atat asupra situatiilor financiare cat si asupra raportului sau, distingandu-se trei etape:

fapte descoperite pana la data raportului de audit;

fapte descoperite dupa data raportului de audit, dar inaintea publicarii situatiilor financiare;

fapte descoperite dupa publicarea situatiilor financiare.

Examenul situatiilor financiare: solduri de deschidere.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 510 reglementeaza procedurile si principiile fundamentale si modul lor de aplicare in ce priveste soldurile de deschidere. In misiunile initiale de audit, auditorul trebuie sa gaseasca elemente probante suficiente si adecvate care sa-i permita sa se asigure ca:

soldurile de deschidere nu contin anomalii care sa aiba o influenta semnificativa asupra situatiilor financiare ale exercitiului in curs;

soldurile de inchidere ale exercitiului precedent au fost corect preluate sau, in cazuri deosebite, au fost ajustate retroactiv;

politicile de inchidere a conturilor si metodelor de evaluare folosite au fost aplicate in mod constant, sau modificarea acestora a fost corect inregistrata si descrisa in notele anexe.

Cand situatiile financiare ale exercitiului precededent au fost auditate de un alt auditor, auditorul actual poate gasi elementele probante examinand dosarele de lucru ale auditorul precedent.

Daca situatiile financiare precedente nu au fost auditate acesta va pune in lucru alte proceduri.

Daca prin aplicarea procedurilor specifice nu se obtin elemente probante suficiente si adecvate cu privire la soldurile de deschidere, auditorul trebuie sa emita o opinie cu rezerve sau se va afla in imposibilitatea de a emite o opinie.

Examenul situatiilor financiare.

Situatiile financiare (bilant, contul de profit si pierdere si celelalte componente) constituie documente de sinteza a contabilitatii asupra carora auditorul isi exprima opinia.

Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului sa obtina unele elemente probante pe baza carora sa traga concluzii cu privire la diferite posturi si rubrici din situatiile financiare.

Pentru a-si putea exprima opinia, auditorului trebuie sa confirme ca situatiile financiare sunt in acord cu concluziile sale si ca ele reflecta corect deciziile conducerii intreprinderii si dau o imagine fidela activitatii si situatiei financiare a intreprinderii.

Examenul situatiilor financiare are ca obiect verificarea:

faptului ca bilantul, contul de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare sunt coerente, concorda cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile si reglementarilor in vigoare si tin cont de evenimentele posterioare datei de inchidere;

faptului ca anexele comporta toate informatiile de importanta semnificativa asupra situatiei patrimoniale, financiare si rezultatele obtinute.

Tehnicile de examinare se bazeaza pe:

stabilirea ratiourilor obisnuite de analiza financiara si compararea lor cu cele ale exercitiilor precedente si ale sectorului de activitate;

comparatiile intre datele reiesite din situatiile financiare si datele anterioare, posterioare si previziunile intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;

compararea in procent fata de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit si pierdere.

Un obiectiv central al examinarii situatiilor financiare il constituie verificarea daca acestea dau o imagine fidela clara si completa:

pozitiei financiare intreprinderii;

rezultatelor financiare;

situatiei financiare.



In cadrul actiunilor de verificare a bilantului contabil, auditorul isi divizeaza diligentele verificand si satisfacerea unor reguli generale si particulare.

Reguli generale:

bilantul contabil este intocmit conform normelor contabile in vigoare;

bilantul contabil este intocmit sub o forma comparativa;

elementele de activ si pasiv sunt evaluate separat fara sa se opereze compensatii;

bilantul de deschidere corespunde cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.

Reguli particulare. Auditorul verifica modul de inregistrare a: ->bilant

capitalurilor proprii;

imprumuturi si datorii asimilate;

imobilizari;

stocuri si productie in curs de executie;

conturile de terti;

conturile de provizioane;

conturile de trezorerie.

In legatura cu rezultatul exercitiului, auditorul :

examineaza unele conturi de cheltuieli;

examineaza bazele de impozitare stabilite in materie de taxe si impozite asupra conturilor de venituri;

examineaza situatia comparativa a diverselor conturi de venituri si cheltuieli.

In legatura cu anexele la situatiile financiare, auditorul examineaza informatiile furnizate de acestea, analizand in mod deosebit:

evolutia conturilor prezentate de aceste anexe;

respectarea modului si metodelor de evaluare a posturilor din bilant si din contul de profit si pierdere;

metodele utilizate pentru calculul amortizarii si provizioanelor si fundamentarea lor.

Confirmarea externa (directa).

Este o procedura care consta in a cere unui tert avand legaturi de afacere cu intreprinderea verificata, sa confirme direct auditorului informatiile privind existenta operatiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determina conditiile si intinderea acestei proceduri.

Procedura se demareaza cu acordul conducerii intreprinderii supusa controlului; daca aceasta nu se arata favorabila pentru o astfel de procedura, auditorul se poate gasi in una din urmatoarele doua situatii:

- sau considera ca tehnicile compensatorii de control ii aduc elemente suficiente de proba;

- sau considera ca alte controale nu-l conduc la elemente probante fata de limitele impuse de conducerea intreprinderii, care va suporta consecintele necesare cu privire la certificare.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 505 defineste principalele cazuri in care auditorul are obligatia sa procedeze la folosirea tehnicii confirmarii directe:

confirmarea unor cauze in baza carora s-au realizat unele tranzactii;

confirmarea de catre banci a soldurilor conturilor si alte informatii considerate necesare;

confirmarea conturilor de clienti si debitori;

confirmarea stocurilor in depozite vamale, in consignatie si alte stocuri la terti;

valori imobiliare cumparate prin intermediari financiari;

imprumuturi de la terti;

confirmarea soldurilor costurilor de furnizori si creditori.

Confirmarea poate sa fie pozitiva, atunci cand tertul solicitat isi exprima acordul asupra informatiei primita sau furnizeaza chiar el informatia, sau negativa, atunci cand tertului solicitat I se cere sa nu raspunda decat in cazul in care nu este de acord cu informatia care i s-a prezentat.

Auditorul trebuie sa ia in consideratie orice fapt de natura sa puna in discutie fiabilitatea raspunsului obtinut la cererea de confirmare externa (directa).

Procedurile si principiile fundamentale, precum si modalitatile lor de aplicare, in legatura cu utilizarea de catre auditor a procedurii confirmarii externe (directe) ca mijloc de obtinere a elementelor probante, sunt reglementate prin Standardul International de Audit (ISA) nr.505, aplicabil incepand cu auditul situatiilor financiare ale anului 2001.

Tehnica observarii fizice.

Observarea fizica este mijlocul cel mai eficace de verificare a existentei unui activ, insa ea nu aduce decat o parte din elementele probante necesare si anume numai existenta bunului respectiv; celelalte elemente probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea atribuita etc. trebuie verificate prin alte tehnici.

Actiunile intreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea ca:

intreprinderea a prevazut mijloace corespunzatoare care permit recenzarea activelor in conditii de fiabilitate; aceasta faza a interventiei consta in studierea procedurilor de inventariere si se situeaza deci inaintea inventarierii propriuzise;

aceste mijloace sunt puse in aplicare in mod satisfacator; aceasta faza consta in verificarea faptului ca persoanele insarcinate cu inventarierea aplica in mod corect procedurile si se situeaza in timpul inventarierii propriu-zise;

lucrarile de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); aceasta faza consta in a controla daca cantitatile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor si se situeaza deci dupa inventarierea propriu-zisa.

Tehnica sondajului.

Tinand seama de numarul de operatii efectuate de intreprindere, auditorul nu poate verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile unui cont. El cauta elementele probante pe un esantion adecvat, utilizand tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecarei situatii.

Sondajul este definit ca o tehnica ce consta in selectionarea unui anumit numar sau parti dintr-o multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a elementelor probante si extrapolarea rezultatelor obtinute asupra esantionului la intreaga masa sau multime. Tehnica sondajului este reglementata de Standardul International de Audit (ISA) nr. 530.

Sondajele pe care le realizeaza auditorul in cursul misiunii sale sunt de doua naturi diferite;

in unele cazuri, in general cu ocazia verificarii functionarii controlului intern, auditorul cauta sa demonstreze ca elementele care constituie masa, multimea, prezinta o caracteristica comuna (de exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpararilor); sondajele efectuate in astfel de cazuri sunt sondaje asupra atributiilor;

in alte cazuri, in general cu ocazia controlului conturilor, auditorul cauta sa verifice valoarea data unei multimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.

Auditorul poate folosi in general doua tipuri de sondaje: sondajul statistic si sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experienta sa profesionala; acesta din urma, insa, nu permite o extrapolare riguroasa a rezultatelor obtinute asupra esantionului la intreaga masa sau multime. Alegerea intre cele doua tipuri de sondaje depinde de pregatirea profesionala a auditorului si de gradul de credibilitate pe care acesta doreste sa il dea concluziilor sale.

Oricare ar fi insa tipul de sondaj, este important sa fie respectate cateva reguli riguroase privind decizia asupra esantionului si parcurgerea unor etape obligatorii.

Deciziile prealabile executarii sondajului pot fi prezentate schematic astfel:

Controlul intregii mase sau multimi

Nu

Nu

Sondaje asupra ansamblului multimii

Definirea obiectelor si alegerea multimii (masei)

Este suficient un control prin sondaj?

Multimea contine elemente cheie?

Verificarea elementelor cheie este suficienta?

Da

Da

Da

Controlul tuturor elementelor cheie

Nu

Controlul tuturor elementelor cheie plus sondajele asupra restului multimii

Elementele probante: definitie, rol, criterii de apreciere.

Potrivit Standardelor Internationale de Audit, elementele probante intr-o misiune de audit (“audit evidence” sau “eléments probants”) reprezinta informatii obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta isi fondeaza opinia; aceste informatii constau in documente justificative si documente contabile care stau la baza situatiilor financiare si care sunt coroborate cu informatii din alte surse.

Elementele probante sunt obtinute printr-o combinare adecvata a testelor de procedura cu controalele substantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedura sunt testele care permit obtinerea de elemente probante privind eficacitatea conceperii si functionarii sistemelor contabile si de control intern. Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului in contabilitatea intreprinderii si constau in proceduri care urmaresc obtinerea elementelor probante prin care sunt detectate anomalii semnificative in situatiile financiare; ele sunt de doua tipuri:

controale privind tranzactiile, operatiile si soldurile conturilor;

proceduri analitice care constau in analiza tendintelor si ratiourilor (rapoartelor) semnificative, examenul variatiilor si examene de coerenta cu alte informatii.

In functie de credibilitatea informatiilor obtinute in etapele precedente, auditorul stabileste programele de control a conturilor pe baza carora sa poata obtine elementele probante necesare fundamentarii opiniei sale.

Aceasta etapa a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a putea exprima o opinie motivata asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectarii regulilor legale si regulamentare de catre intreprindere si anume:

regulile de prezentare si de evaluare stipulate in normele legale si in cele profesionale;

reguli de prudenta;

regulile referitoare la inventarieri;

reguli de tinere a registrelor si a contabilitatii;

existenta activelor si faptul ca acestea apartin intreprinderii;

pasivele patrimoniale, veniturile si cheltuielile privesc intreprinderea in cauza.

Elementele probante trebuie sa indeplinesca cumulativ doua conditii de calitate pentru a putea sa stea la baza fondarii unei opinii: sa fie suficiente si sa fie juste (adecvate).

Caracterul suficient se stabileste in raport cu numarul de elemente probante colectate; caracterul just se apreciaza in raport cu gradul de adecvare, cu pertinenta, fiabilitatea lor. In mod normal, auditorul considera necesar sa se sprijine pe elemente probante care nu sunt concludente prin ele insele, dar care contribuie la elaborarea convingerii sale. El poate deseori sa fie determinat sa caute elemente probante de sursa sau natura diferita pentru a corobora o aceeasi afirmatie.

Elementele probante trebuie, in ansamblul lor, sa permita auditorului sa-si faca o opinie cu privire la situatiile financiare. In general, auditorul nu examineaza totalitatea informatiilor la care are acces pentru a-si forma opinia, in masura in care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie de operatii sau un control intern, aplicand tehnici de sondaj bazate pe rationament profesional sau esantion statistic.

Factorii care influenteaza rationamentul auditorului in legatura cu ceea ce constituie elemente probante suficiente cuprind:

Importanta riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:

natura elementelor in cauza;

adecvarea controlului intern;

natura activitatilor realizate;

existenta unor situatii susceptibile de a exercita o influenta neobisnuita asupra conducerii intreprinderii;

situatia financiara a intreprinderii.

Importanta relativa a elementului avut in vedere, tinand seama de ansamblul informatiilor bilantului contabil.

Experienta capatata in cursul unor auditari anterioare.

Concluziile procedurilor de audit, in special descoperirea eventuala a unor fraude sau erori.

Tipul de informatie disponibila.

In cazul obtinerii de elemente probante pornind de la testele de procedura, aspectele sistemelor contabile si de control intern asupra carora auditorul va strange elemente probante se refera la:

conceperea sistemelor contabile si de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o maniera care sa previna sau sa detecteze si corecteze anomalii semnificative?

functionarea sistemelor contabile si de control intern; aceste sisteme au functionat de o maniera satisfacatoare pe toata perioada?

In colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigura de posibilitatea obtinerii unor afirmatii in materie:

q       de existenta: controlul intern exista?

q       de eficacitate: controlul intern functioneaza eficace?

q       de permanenta: controlul a functionat eficace pe toata perioada in cursul careia auditorul intelege sa se sprijine pe el?

In cazul obtinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie sa determine daca elementele rezultate din aceste controale precum si din testele de procedura sunt suficiente si adecvate pentru a stabili daca la elaborarea situatiilor financiare de catre conducerea intreprinderii au fost intrunite criteriile urmatoare:

q       de existenta: un element al activului sau pasivului exista la un moment dat;

q       de drepturi si obligatii: un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element de pasiv este o obligatie pentru intreprinderea data, la un moment dat;

q       de apartenenta (de realitate) tranzactiile sau evenimentele se refera la intreprinderea data si s-au produs in cursul perioadei respective;

q       de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzactiile sau evenimentele au fost inregistrate si toate faptele importante au fost mentionate;

q       de evaluare: inregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a facut la valoarea lor de inventar;

q       de masurare: o operatie sau un eveniment este inregistrata la valoarea sa de tranzactionare si un venit sau o cheltuiala apartin perioadei;

q       de prezentare si publicitate: o informatie este prezentata, clasata si descrisa conform referentialului contabil aplicabil.

Obtinerea de elemente probante privind o informatie data, de exemplu, existenta de stocuri, nu scuteste obtinerea de elemente probante pentru o alta afirmatie, de exemplu, evaluarea lor.

Auditorul poate obtine un grad de certitudine mai ridicat atunci cand elementele probante adunate, de origine si de natura diferite, sunt concordante. In acest caz, auditorul poate obtine un grad de certitudine global superior celui pe care il obtine din fiecare din elementele probante luate izolat. Invers, atunci cand elementele probante obtinute din surse diferite nu sunt concordante intre ele, poate fi necesara folosirea unor proceduri suplimentare in scopul rezolvarii contradictiei.

Trebuie sa existe un raport rezonabil intre costul pentru obtinerea unor elemente probante si utilitatea informatiei obtinute. Cu toate acestea, dificultatile si costurile suportate pentru a controla un element deosebit nu pot justifica valabil, prin ele insele, omisiunea unei proceduri.

Atunci cand auditorul are dubii legitime cu privire la o informatie care prezinta o importanta semnificativa, el trebuie sa se straduiasca sa obtina elemente probante suficiente pentru a elimina aceste dubii. Daca nu este in masura sa obtina aceste elemente probante suficiente, el nu trebuie sa formuleze o opinie fara rezerva.

Programul de control: rol, continut, forme de prezentare.

Nu exista un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv de rezultatele etapelor precedente si de caracteristicile fiecarei intreprinderi.

Dupa cum s-a vazut, etapa de cunoastere a intreprinderii a permis determinarea domeniilor semnificative, a zonelor de risc si a naturii operatiilor; in etapa referitoare la aprecierea controlului intern, auditorul a avut posibilitatea identificarii existentei controlului intern pe care se poate sprijini si verificarii modului de functionare a acestuia. Numai in functie de aceste fluxuri de informatii si de gradul de fiabilitate al lor auditorul isi stabileste programul de control al conturilor care, asa cum s-a mai amintit, poate fi restrans sau extins.

Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune si foaia de sinteza a aprecierii controlului intern, documente ce asigura legatura cu etapele precedente.

Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru speciala, care contine rubricile urmatoare:

lista controalelor de efectuat, ordonata pe sectiunile situatiilor financiare; aceste controale trebuie cat mai bine detaliate pentru a fi usor de identificat documentele si informatiile necesare a se solicita intreprinderii;

intinderea esantionului: tinand seama de pragul de semnificatie si de evenimentele erori ce pot fi descoperite, este indicat ca in aceasta coloana sa se mentioneze volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;

indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importanta, avand in vedere ca, calitatea unui control depinde de data la care s-a efectuat. Aceasta coloana va fi completata pe masura avansarii programului de control, ceea ce permite urmarirea cronologica a lucrarilor;

o referinta pentru foaia de lucru;

probleme intalnite: aceasta coloana se foloseste pentru supervizarea lucrarilor si pentru a stabili sinteza rezultatelor controalelor.

Un exemplu de structura a unui program de control se prezinta astfel:

Dosar

Program de control

- controlul imobilizarilor -

Ref:

Pag:

Exercitiu

Auditor:

Data:

Viza responsabilului:

Data crearii:

Data actualizarii:

Controale de efectuat

Marimea esantionului

Facut de ………

la data de …….

Referinta

(Foaia de lucru)

Probleme

intalnite

Verificarea achizitiilor exercitiului pe baza de comenzi, facturi si receptii

Sume mai mari de 75.000 mii lei

Ionescu

A6

Nimic

Evaluarea controlului intern: continut, etape.

Cand estimeaza ca poate sa se sprijine pe fiabilitatea controlului intern pentru a limita intinderea sondajelor sale si a controalelor proprii asupra conturilor, auditorul va verifica functionarea acestui control intern. Auditorul efectueaza un studiu si o evaluare a sistemelor considerate semnificative in scopul identificarii controalelor interne pe care doreste sa se sprijine, pe de o parte, precum si riscurile de eroare in tratarea datelor si informatiilor pe de alta parte. Toate actiunile intreprinse de auditor in aceasta etapa sunt concentrate asupra a trei intrebari care furnizeaza baza de apreciere a sistemului de control intern:



care sunt procedurile efective, in functiune, care au ca obiectiv realizarea unui control intern eficient?

aceste proceduri sunt aplicate?

in ce masura aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern si deci pot conduce la elaborarea de documente financiar-contabile corecte?

Auditorul nu trebuie sa verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care vor sa se sprijine, alcatuind in acest sens un program de verificare a controlului intern.

Obiectivul urmarit prin aprecierea controlului intern este de a determina in ce masura auditorul se poate sprijini pe acest control pentru a-si putea defini natura, intinderea si calendarul lucrarilor si interventiilor sale.

Etapele aprecierii controlului intern:

a) intelegerea si descrierea sistemelor semnificative;

b) confirmarea intelegerii sistemului; testele de conformitate;

c) evaluarea riscurilor de eroare;

d) verificarea functionarii controlului intern;

e) evaluarea preliminara; teste de permanenta;

f)  evaluarea finala si incidenta asupra misiunii.

Planul de misiune: continut, rol.

Dupa cunoasterea particularitatilor intreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea sa isi orienteze misiunea in functie de domeniile si sistemele semnificative; aceasta orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidenta semnificativa asupra situatiilor financiare si deci asupra programarii si planificarii misiunii de audit, permitand:

determinarea naturii si intinderii controalelor in raport cu pragul de semnificatie ales;

organizarea lucrarilor de audit astfel incat sa fie atins obiectivul de a certifica situatiile financiare in mod rational, cu maxim de eficacitate si in cadrul termenelor convenite cu clientul.

Planul de misiune este in fapt programul general de munca in care sunt sintetizate toate informatiile obtinute pe baza carora sa poata fi orientata si planificata misiunea de audit. Este documentul care serveste ca instrument de baza pentru toti intervenantii de-a lungul intregii misiuni de audit.

Redactarea planului de misiune si pe aceasta baza a programului de munca presupune:

alegerea membrilor echipei in functie de experienta si cunostintele lor in sectorul de activitate al intreprinderii;

repartizarea lucrarilor pe oameni, in timp si in spatiu (subunitati, filiale in tara si in strainatate etc.);

utilizarea lucrarilor realizate de auditorul intern al intreprinderii de alti auditori externi sau experti;

coordonarea cu auditorii de la societatile-surori si de la societatea-mama;

solicitarea de specialisti pentru studierea sistemelor si datelor informatizate in orice alte domenii (juridic, fiscal, tehnic etc.);

calendarul sedintelor AGA si CA;

termenul de depunere a raportului.

Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrarile de efectuat, mijloacele necesare, datele interventiilor in teren, rapoarte si relatii de stabilit, bugetul de timp si costurile angajate.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 300 intitulat “Planificarea lucrarilor de audit” prevede obligatia planificarii activitatii de audit ca o masura de asigurare ca aceasta activitate se realizeaza de o maniera eficienta.

IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma si fondul acestuia variind in functie de talia intreprinderii, complexitatea auditului, metodologia si tehnologia specificata utilizata de auditor; din planul de misiune nu pot lipsi informatii care se refera la: cunoasterea activitatilor intreprinderii, intelegerea sistemului contabil si de control intern, riscul si pragul de semnificatie, natura calendarului si intinderea procedurilor de audit si coordonarea, conducerea, supravegherea si revizuirea lucrarilor.

Orientarea si planificarea auditului.

In aceasta etapa profesionistul contabil obtine informatii cu privire la particularitatile intreprinderii, zonele sale de risc, domeniile si sistemele semnificative, informatii care sa-i permita orientarea si planificarea controalelor astfel incat sa fie prevenite lucrari inutile sau care nu vor servi realizarii obiectivelor misiunii de audit.

Principalele lucrari din aceasta etapa sunt:

Culegerea de informatii generale asupra intreprinderii

Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative

Redactarea Planului de misiune (planului de audit)

Elaborarea programului de munca

Programul de munca.

Pentru realizarea prevederilor Planului de misiune, ISA 300 prevede obligatia pentru auditor de a elabora si documenta un Program de munca in care sunt definite natura, calendarul si intinderea procedurilor de audit necesare.

Programul de munca este un ansamblu de instructiuni puse in atentia tuturor participantilor la misiunea de audit care permit controlul bunei executii a lucrarilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de munca poate, de asemenea, sa detalieze obiectivele auditului, precum si bugetul de timp pentru fiecare rubrica si pentru fiecare procedura de audit folosita.

Pentru elaborarea programului de munca auditorul va aprecia evaluarea specifica a riscurilor inerente si a riscurilor legate de control, cat si nivelul de asigurare care ar urma sa fie furnizata de controalele substantive (controalele proprii ale auditorului).

Altfel spus, Programul de munca este o detaliere a tuturor elementelor continute in Planul de audit (de misiune), in vederea asigurarii indeplinirii acestuia din urma.

Continutul tip al unui Plan de misiune este prezentat in continuare cu titlu de exemplu.

PLANUL DE MISIUNE

- continut tip -

I.             Prezentarea intreprinderii:

Denumirea

Sediul social

Capital social si actionari

Inregistrare

Scurt istoric

Consideratii succinte privind obiectivul de activitate, piata, concurenta

II.           Informatii contabile:

Bugete si conturi previzionale

Particularitatile sistemului contabil

Principiile contabile; permanente;comparabilitati plurianuale

III.         Definirea misiunii:

Natura misiunii: conturi anuale; conturi consolidate; previziuni etc.

Alti auditori, experti sau cenzori cu misiuni in intreprindere

IV.        Sisteme si domenii semnificative:

Prag de semnificatie

Functii si conturi semnificative

Zone de risc identificate

Controale semnificative pe care ne putem sprijini

V.          Orientarea programului de lucru:

Aprecierea controlului intern

Lucrari deosebite

Confirmari de obtinut (interne si externe)

Inventare fizice

Asistenta de specialitate necesara (informatica, fiscalitate etc.)

Documente de obtinut

VI.        Echipa si bugetul;

VII.      Planificarea:

Repartizarea lucrarilor

Datele interventiilor pe etape

Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare si alte documente ce urmeaza a fi emise (cu datele limita).

Faze si etape in executarea unei misiuni de audit de baza.

Toate activitatile si lucrarile ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de baza asupra situatiilor financiare ale unei entitati pot fi grupate in trei faze si zece etape care, in succesiunea lor logica si practica, asa cum se pot identifica in Standardele Internationale de Audit, se prezinta astfel:

Faze

Etape

Faza initiala

acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit

orientarea si planificarea auditului

Faza executarii lucrarilor

aprecierea controlului intern

controlul conturilor

examenul situatiilor financiare

Faza finala

evenimente posterioare inchiderii exercitiului

utilizarea lucrarilor altor profesionisti

alte lucrari necesare inchiderii

raportul de audit

documentarea lucrarilor de audit

Acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit.

Inainte de a contracta o lucrare de audit a situatiilor financiare ale unei entitati, auditorul trebuie sa aprecieze posibilitatea de a indeplini aceasta misiune; trebuie sa tina seama de unele reguli profesionale si de deontologie.

Actiunile intreprinse in aceasta etapa permit auditorului sa colecteze informatiile necesare fundamentarii deciziei de acceptare a misiunii, si acestea se refera la:

cunoasterea globala a intreprinderii (existenta riscurilor nu presupune ca auditorul refuza mandatul, insa decizia sa de a accepta este luata in cunostinta de cauza, urmand sa ia toate masurile necesare, in consecinta);

examenul de independenta si de absenta a incompatibilitatilor;

examenul competentei;

contactul cu fostul auditor sau cenzor;

decizia de acceptare a mandatului;

fisa de acceptare a mandatului.

Contractarea lucrarilor de audit

Normele legale romanesti prevad obligatia ca activitatea profesionistilor contabili sa se desfasoare pe baza de contracte de prestari servicii fara a se face vreo distinctie intre misiunile de audit legal – care presupun desemnarea acestor profesionisti de catre adunarea generala a intreprinderii auditate si misiunile de audit contractual.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 210 prevede ca auditorul si clientul trebuie sa convina termenii si conditiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnati intr-o “Scrisoare de misiune de audit” (“Lettre de mission d’audit” sau “Angajament letter”) sau in orice alt tip de contract adecvat.

Auditorul poate sa decida sa nu trimita o noua “scrisoare de misiune” pentru fiecarer din exercitiile viitoare. La primirea solicitarii din partea intreprinderii-client, auditorul trebuie sa aprecieze daca unii termeni din “scrisoarea de misiune” ar trebui modificati, tinand seama de evolutia semnificativa a naturii sau importantei activitatilor clientului sau.

Ce este si ce contine scrisoarea de misiune (de angajament)?

Standardul International de Audit (ISA) nr. 210 prevede ca auditorul si clientul trebuie sa convina termenii si conditiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnati intr-o “Scrisoare de misiune de audit”.

Indiferent de forma pe care o imbraca relatia contractuala, din documentul respectiv nu trebuie sa lipseasca termenii si conditiile urmatoare:

- obiectivul auditului situatiilor financiare;

responsabilitatea conducerii intreprinderii cu privire la pregatirea si prezentarea situatiilor financiare;

intinderea lucrarilor de audit, facand referire la legislatia aplicabila, la reglementarile sau recomandarea organismelor profesionale al caror membru este auditorul;

forma oricarui raport sau alte comunicari in legatura cu rezultatele misiunii de audit;

riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative, ca urmare a sondajelor si a altor limite inerente oricarui sistem contabil si de control intern;

necesitatea de a avea acces fara restrictii la orice document contabil, piese justificative sau alte informatii solicitate.

Auditorul poate sa decida sa nu trimita o noua “scrisoare de misiune” pentru fiecare din exercitiile viitoare.

Ce este expertul contabil?

Expertul contabil este un profesionist contabil abilitat sa exercite profesia contabila in conditiile fixate prin normele internationale si prin O.G. nr. 65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995 cu modificarile si completarile ulterioare; aceste norme definesc expertul contabil ca fiind profesionistul abilitat sa revizuiasca si sa aprecieze contabilitatea entitatilor de care nu este legat printr-un contract de munca, si sa ateste regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare ale unei entitati.

Care sunt normele de referinta in auditul situatiilor financiare?

In auditul situatiilor financiare ale unei entitati sunt folosite doua categorii de norme de referinta: norme contabile si norme de audit.

Ce sunt si ce rol joaca normele de audit?

Normele (standardele) de audit reprezinta un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesionala la care se refera auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:

Standardele Internationale de Audit (ISA), Practicile Internationale de Audit (IAPS), Standardele Internationale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internationale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internationale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de Audit si Asigurari (IAASB) din cadrul Federtiei Internationale a Contabililor (IFAC);

normele nationale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate in domeniu.

Normele de audit permit tertilor sa aiba asigurarea ca opinia auditorului va fi emisa in functie de criterii de calitate omogene; ele permit insa si auditorului sa defineasca scopurile pe care le are de atins prin punerea in lucru a celor mai potrivite tehnici.

Normele de audit se clasifica in trei categorii, acoperind intreaga activitate a auditorului:

norme profesionale de lucru;

norme de raportare;

norme generale de comportament.

NORME DE REFERINTA IN AUDIT

I. Norme profesionale de lucru

NORME DE AUDIT

• orientarea si planificarea

• aprecierea controlului intern

• obtinerea elementelor probante

• documentarea lucrarilor

• etc.

Ansamblu de reguli definite de o autoritate profesionala la care se refera auditorul, pentru calificarea muncii sale

NORME CONTABILE

Sunt comune la toti cei care:

II.    Norme de raportare

• stabilesc

• controleaza

• utilizeaza

• opinii fara rezerve

conturile

• opinii cu rezerve

• opinie defavorabila

• imposibilitatea exprimarii unei opinii

Tertilor

Auditorului

III.      Norme generale de

comportament profesional

De a avea

asigurarea ca

Definirea scopurilor de

• independenta

opinia va fi

atins prin

• competenta

emisa in

punerea in



• secret profesional

functie de

lucru a

• calitatea muncii

criterii de

tehnicilor

• acceptarea si respectarea misiunilor

calitate

potrivite

• etc.

omogene

Normele (standardele) contabile(?!?) reprezinta un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesionala la care se refera auditorul pentru calificarea muncii sale.

Normele de audit permit tertilor sa aiba asigurarea ca opinia auditorului va fi emisa in functie de criterii de calitate omogene; ele permit auditorului si sa defineasca scopurile pe care le are de atins prin punerea in lucru a celor mai potrivite tehnici.

. Ce sunt si ce rol au normele contabile?

Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitatii care sunt, de regula, organisme de interes public, autonome.

Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc, controleaza si utilizeaza situatiile financiare. Entitatile care au obligatia de a stabili situatii financiare sunt cele prevazute la art. 1 din Legea Contabilitatii. Cei care controleaza sunt prevazuti prin legislatia fiecarei tari (auditori, cenzori) si au ca referinta in activitatea lor normele contabile.

Situatiile financiare sunt destinate sa satisfaca nevoile comune de informatii ale unei game largi de utilizatori. Pentru multi utilizatori aceste situatii financiare constituie singura sursa de informatii complementare care sa le satisfaca nevoile.

Aceste situatii financiare trebuie sa fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referintele urmatoare:

standarde internationale de raportare financiara;

standarde sau norme contabile nationale;

alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare.

Normele contabile internationale sunt stabilite de IASCF (Fundatia Comitetului pentru Standarde Internationale de Contabilitate) si sunt denumite generic Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) care cuprind:

Standardele Internationale de Raportare Financiara emise de IASB (IFRS);

Standardele Internationale de Contabilitate (IAS);

standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;

alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.

R: Norma contabila reprezinta o regula sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinta pentru productia de informatii contabile si validarea sociala a situatiilor financiare (rapoarte financiare, doc. ctb de sinteza sau bilant contabil).

Rolul normelor contabile: este de a asigura comparabilitatea in timp si spatiu a relevantei si credibilitatii a informatiilor contabile.

Ce este si cum se determina pragul de semnificatie?

In general, prin prag de semnificatie se intelege nivelul, marimea unei sume peste care auditorul considera ca o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare, cat si imaginea fidela a rezultatului, a situatiei financiare si a patrimoniului intreprinderii.

Altfel spus, pragul de semnificatie reprezinta ceea ce in contabilitatea anglo-saxona poarta denumirea de materialitate, adica nivelul de eroare sub care intelegerea si interpretarea situatiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferenta dintre un profit net de 499mii lei si unul de 500 mii lei nu pare sa influenteze evaluarea unei societati comerciale, in timp ce doua cifre alternative de 250 mii lei si 500 mii lei par sa fie substantial diferite si probabil vor duce la o evaluare destul de diferita a societatii.

La inceputul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificatie este necesar pentru a determina domeniile si sistemele semnificative.

In cursul misiunii, pragurile de semnificatie determinate pentru controlul fiecarei sectiuni din situatiile financiare permite orientarea programelor de munca spre riscurile existente, prin stabilirea mai corecta a esantioanelor de control; aceasta evita angajarea in lucrari care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra situatiilor financiare. Aceste praguri sunt, in general, inferioare pragului global pentru a tine cont de cumulul posibil al erorilor constatate.

La sfarsitul misiunii, pragul global permite auditorului sa aprecieze daca erorile constatate trebuie sa fie corijate sau sa faca obiectul unei mentiuni in raport, daca intreprinderea refuza sa le corijeze.

Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificatie permite:

orientarea mai buna si planificarea misiunii;

evitarea lucrarilor inutile;

justificarea deciziilor referitoare la opinia emisa.

Pentru determinarea pragului de semnificatie pot fi utilizate diferite elemente de referinta: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.

Definirea pragului de semnificatie permite auditorului inca de la inceputul activitatii (misiunii) sale sa aprecieze mai bine sistemele si conturile susceptibile sa contina erori sau inexactitati semnificative, iar la sfarsitul misiunii sa aprecieze daca anomaliile pe care le-a descoperit trebuie sa fie corectate in cadrul exercitiului, in scopul de a putea emite o opinie fara rezerve.

Unele circumstante particulare trebuie avute in vedere la determinarea pragului de semnificatie:

existenta unor prevederi legale, statutare sau contractuale;

evolutia importanta de la un an la altul a unor posturi;

capitaluri proprii sau rezultate anormale.

informatiile sunt semnificative daca omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situatiilor financiare.

R: Pragul de semnificatie: “ depinde de marimea elementului sau a erorii, judecate in imprejurarile specifice ale omisiunii sau declararii eronate. Pragul de semnificatie ofera mai degraba o limita, decat sa reprezinte o carecteristica calitativa primara pe care informatia trebuie sa o aiba pentru a fi utila”.

Auditorul impune un nivel acceptabil al pragului de semnificatie astfel incat sa poata detecta din punct de vedere cantitativ informatiile eronate semnificative.

Pragul de semnificatie trebuie luat in considerare de auditor atunci cand:

se determina natura, durata si intinderea procedurilor de audit, si

se evalueaza efectele informatiilor eronate.

45. Riscul de audit: componente si relatiile intre acestea.

Riscul de audit reprezinta riscul ca auditorul sa exprime o opinie incorecta prin faptul ca erori semnificative exista in situatiile financiare. El se divide in trei: riscul inerent (RI), riscul legat de control (RC) si riscul de nedetectare (RN). Relatia dintre acestea se poate prezenta sub forma urmatoare:

RA = Ri x RC x RN

Def: Riscul de audit este riscul ca auditorul sa exprime o opinie de audit incorecta atunci cand exista erori semnificative in sit. fin.

Riscul de audit cuprinde trei componente: riscul inerent, riscul de control si riscul de nedetectare.

Atunci cand se dezvolta modul de abordare al auditului, auditorul considera evaluarea preliminara a riscului de control ( impreuna cu evaluarea riscului inerent), pentru a determina riscul de nedetectare adecvat la acceptarea asertiunilor privind situatiile financiare si pentru a determina natura, durata si intinderea procedurilor de fond in cazul unor astfel de asertiuni.

Ce este riscul legat de control?

Riscul legat de control consta in faptul ca o eroare semnificativa in cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata sau impreuna cu alte solduri de cont sau categorii de operatiuni, nu este nici prevenita, nici descoperita si corectata prin sistemul contabil si de control intern utilizate.

Riscul legat de control nu poate fi in intregime eliminat, avand in vedere limitele inerente oricarui sistem contabil si de control intern.

In general, auditorul fixeaza un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci cand:

sistemele contabile si de control intern nu sunt aplicate corect;

sistemul contabil si de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.

Cand evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui sa documenteze elementele pe care se sprijina in concluziile sale.

Riscul legat de control reprezinta riscul ca o eroare aparuta in soldul unui cont sau intr-o categorie de tranzactii, si care poate fi semnificativa fie in cazul in care este izolata, fie daca este cumulata cu erori din alte solduri sau categorii sa nu fie prevenita, detectata sau corectata la timp prin intermediul sistemului contabil si de control intern.

47. Ce este riscul inerent?

Riscul inerent consta in posibilitatea ca soldul unui cont sau ca o categorie de operatiuni sa comporte erori semnificative, izolate sau impreuna cu erorile din alte conturi sau categorii de operatiuni, datorita unui control intern insuficient. Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecati profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:

experienta si cunostintele cadrelor de conducere, eventualele schimbari intervenite in cursul exercitiului la nivelul conducerii;

presiuni exercitate asupra conducerii si alte imprejurari de natura a incita la prezentarea unor situatii financiare inexacte (numar mare de intreprinderi falite in sectorul de activitate);

natura activitatilor desfasurate de intreprindere (uzura morala a tehnologiei, echipamentelor, produselor si serviciilor, structuri neadecvate);

factori influentand sectorul din care face parte intreprinderea: conditii economice si concurentiale, inovatii tehnologice, evolutia cererii si practicile contabile;

situatii financiare care pot sa contina anomalii: conturi continand ajustari privind exercitiile anterioare sau estimari;

vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnari;

inregistrarea unor operatiuni neobisnuite si complexe, mai ales la sfarsitul exercitiului.

Riscul inerent reprezinta posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de tranzactii sa comporte erori ce pot fi semnificative, fie ca sunt luate in considerare in mod individual, fie cumulate cu erori din alte solduri sau categorii de tranzactii, presupunand ca nu a existat un sistem de control intern.

48. Ce este riscul de nedetectare?

Riscul de nedescoperire consta in faptul ca controalele declansate de auditori nu reusesc sa descopere o eroare semnificativa in soldul unui cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata sau impreuna cu alte solduri sau categorii de operatiuni.

Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat in totalitate, oricare ar fi tehnicile si procedurile folosite de auditor.

Exista anumite relatii intre cele trei componente ale riscului de audit.

Riscul de nedetectare este invers proportional cu cumulul riscurilor inerente si riscurile legate de control. De exemplu, daca riscurile inerente si cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel incat sa fie redus cat mai mult riscul de audit si, invers, daca riscurile inerente si cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducand astfel riscul de audit.

Pe de alta parte, trebuie sesizata si relatia de invers-proportionalitate: dintre caracterul semnificativ si riscul de audit; cu cat pragul de semnificatie este mai mare cu atat riscul de audit este mai mic si invers. Daca, de exemplu, auditorul constata ca pragul de semnificatie acceptabil este redus, riscul de audit creste; atunci auditorul va putea:

sa reduca nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare;

sa reduca riscul de nedescoperire modificand natura, calendarul si intinderea controalelor proprii.

Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile fundamentale de control utilizate de auditori sa nu detecteze o eroare existenta intr-un sold sau categorie de tranzactii, eroare ce poate fi semnificativa.

Dati definitia auditului in general si elementele principale ale acesteia.

Notiunea de audit in general semnifica revizia conturilor realizata de experti independenti in vederea exprimarii unei opinii asupra regularitatii si sinceritatii acestora.

Prin audit, in general, se intelege examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente prin raportarea la un criteriu (standard, norma) de calitate.

Obiectivul oricarui tip de audit il constituie imbunatatirea utilizarii informatiei.

Elementele principale care definesc auditul:

examinarea unei informatii trebuie sa fie exclusiv o examinare profesionala;

scopul examinarii unei informatii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;

opinia exprimata asupra unei informatii trebuie sa fie responsabila si independenta, ceea ce presupune ca persoana care face aceasta examinare are anumite responsabilitati pentru activitatea sa si trebuie sa fie o persoana independenta;

examinarea trebuie sa se faca nu oricum ci dupa anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse intr-un standard sau norma legala sau profesionala care constituie criteriu de calitate.

Dati definitia auditului statutar si elementele principale ale acesteia.

Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor (performantelor) obtinute de acesta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examineaza si certifica in totalitatea lor situatiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activitati si operatii specifice intreprinderii auditate, in virtutea unor dispozitii legale (legea contabilitatii, legea societatilor comerciale, legea pietelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (actionari, asociati).

Elementele de baza ale conceptului de audit statutar sunt:

profesionistul competent si independent care poate fi o persoana fizica sau persoana juridica;

obiectul examinarii efectuata de profesionistul contabil il constituie situatiile financiare ale entitatii, in totalitatea lor: bilant, cont de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare,, in functie de referentialul contabil aplicabil;

scopul examinarii: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidela, clara si completa a pozitiei financiare (patrimoniului), a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de entitatea auditata;

criteriul de calitate in functie de care se face examinarea si se     exprima opinia il constituie standardele (normele) de audit si standardele (normele) contabile.

Orice definitie a auditului statutar trebuie sa tina cont de nevoile si asteptarile utilizatorilor, in masura in care acestea sunt rezonabile, precum si de capacitatea auditorului statutar de a raspunde la aceste nevoi si asteptari.

Publicul se asteapta ca auditorul statutar sa joace un rol in protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurari referitoare la:

acuratetea declaratiilor financiare;

continuitatea exploatarii si solvabilitatea firmei;

existenta unor fraude;

respectarea de catre firma a obligatiilor sale legale;

comportamentul responsabil al firmei fata de problemele legate de mediu si probleme sociale

Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor obtinute de aceasta.

. Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?

Semnificatia auditului financiar: daca este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situatiilor financiare”, fara nici o indoiala este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.

Denumirea simpla de “audit financiar” poate fi folosita pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu:

auditul financiar al procedurilor informatizate de tinere a contabilitatii;

auditul financiar al operatiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentara a acestora in situatiile financiare;

auditul financiar al contabilizarii cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislatiei sociale;

auditul financiar asupra situatiei fiscale;

auditul financiar asupra conturilor de clienti pentru a verifica daca evaluarea creantelor indoielnice s-a facut de o maniera prudenta etc.

Altfel spus, orice analiza, orice control, orice verificare si orice studiu asupra unei sectiuni sau a unei parti din contabilitate sau din situatiile financiare ale unei entitati poate fi calificata ca “audit financiar”.

O misiune de audit financiar poate fi prealabila unei misiuni de audit operational sau unei misiuni de audit de gestiune.

Din cele prezentate rezulta ca sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzatoare decat cea de “audit statutar”. Reglementarea europeana (Directiva a VIII-a) si reglementarile nationale se refera numai la auditul statutar, adica auditul asupra situatiilor financiare ale entitatii. Din acest punct de vedere, consideram ca folosirea sintagmei “audit financiar” in legislatia romaneasca in vigoare in locul celei de “audit statutar” folosita in legislatia europeana este de natura a crea confuzii.

Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor (performantelor) obtinute de acesta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examineaza si certifica in totalitatea lor situatiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activitati si operatii specifice intreprinderii auditate, in virtutea unor dispozitii legale (legea contabilitatii, legea societatilor comerciale, legea pietelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (actionari, asociati).

Elementele de baza ale conceptului de audit statutar sunt:

profesionistul competent si independent care poate fi o persoana fizica sau persoana juridica;

obiectul examinarii efectuata de profesionistul contabil il constituie situatiile financiare ale entitatii, in totalitatea lor: bilant, cont de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare,, in functie de referentialul contabil aplicabil;

scopul examinarii: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidela, clara si completa a pozitiei financiare (patrimoniului), a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de entitatea auditata;

criteriul de calitate in functie de care se face examinarea si se exprima opinia il constituie standardele (normele) de audit si standardele (normele) contabile.

Orice definitie a auditului statutar trebuie sa tina cont de nevoile si asteptarile utilizatorilor, in masura in care acestea sunt rezonabile, precum si de capacitatea auditorului statutar de a raspunde la aceste nevoi si asteptari.

Publicul se asteapta ca auditorul statutar sa joace un rol in protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurari referitoare la:

acuratetea declaratiilor financiare;

continuitatea exploatarii si solvabilitatea firmei;

existenta unor fraude;

respectarea de catre firma a obligatiilor sale legale;

comportamentul responsabil al firmei fata de problemele legate de mediu si probleme sociale.

Auditul financiar este acela de a da posibilitatea auditorului de a-si exprima opinia, daca situatiile financiare sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru general identificat de raportare financiara. Pentru exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi formula “ofera o imagine fidela” sau “ prezinta in mod corect sub toate aspectele semnificative”, aceste expresii fiind echivalente.

Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor obtinute de aceasta.

. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entitati?

Obiectivele controlului intern sunt

  1. protejarea activelor intreprinderii :
    1. definirea responsabilitatilor
    2. separarea sarcinilor si functiilor
    3. descrierea functiilor
    4. procedura acordarii imputernicirilor
  2. asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile
    1. modalitatea de intocmire si circulatie a documentelor justificative
    2. organizarea si tinerea corecta si la zi a contabilitatii
    3. organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului si a valorificarii acestuia
    4. respectarea regulilor de intocmire a bilanturilor contabile
    5. controalele de baza ale activitatii contabile
  3. asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii
  4. promovarea eficacitatii exploatarii

. Care sunt elementele de baza ale controlului intern al unei entitati?

Elementele de baza ale controlului intern sunt:

a)       existentea unui plan de organizare, cuprinzand :

- definirea cat mai precisa a sarcinilor

definirea limitelor de competenta si a raspunderilor

circulatia informatiilor

b)       competenta si integritatea personalului sunt esentiale la nivelul directiunii

c)       existenta unei documentatii satisfacatoare se refera la :

producerea informatiilor

arhivarea informatiilor

. Explicati importanta separarii sarcinilor in organizarea controlului intern al unei entitati.

Separarea sarcinilor este necesar a fi facuta astfel incat sa permita controlul reciproc al executiei lor. Este de dorit sa se evite ca una si aceeasi persoana sa poata comite o eroare sau o inexactitate – iregularitate - avand posibilitatea de a o ascunde sau fara ca alta persoana sa aiba posibilitatea de a o ascunde sau fara ca alta persoana sa aiba posibilitatea de a o descoperi.

Separarea functiilor, daca ele sunt mai mult sau mai putin numeroase, in functie de marimea intreprinderii, trebuie sa asigure intotdeauna separarea a trei functii care, de regula, se regasesc in mai toate intreprinderile, respectiv cele privind:

realizarea obiectivelor intreprinderii;

protejarea sau conservarea patrimoniului;

inregistrarea operatiilor sau contabilizarea lor.

. Definiti auditul intern si controlul intern si relatia dintre acestea.

Auditul intern reprezinta acea componenta a auditului financiar care consta in examinarea profesionala efecutata de un profesionist contabil competent si independent in vederea exprimarii unei opinii motivate in legatura cu validitatea si corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii (entitatii).

Auditul intern reprezinta un compartiment de control din cadrul entitatii care efectueaza verificari pentru aceasta; face parte din controlul intern al entitatii si are ca obiective de baza verificarea eficacitatii sistemelor contabile si de control intern.

Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia si, in acest caz, auditorul intern face parte din structurile functionale ale entitatii economice sau sociale; auditul intern se poate realiza si pe baze contractuale cu o firma de audit alta decat cea care efectueaza auditul asupra situatiilor financiare ale acestei entitati.

Controlul intern. Sistemul de control intern reperezinta un ansamblu de politici si proceduri puse in aplicare de conducerea unei entitati in vederea asigurarii, in masura posibilului, a unei gestionari riguroase si eficiente a activitatilor acesteia; implica respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor, exactitatea si exhaustivitatea inregistrarilor contabile si stabilirea la timp a informatiilor financiare.

Existenta unui sistem de control intern rational conceput si corect aplicat constituie o serioasa prezumtie asupra fiabilitatii conturilor si a concordantei dintre datele contabilitatii si realitate.

. Care sunt principalele obiective ale auditului intern?

Obiectivele auditului intern sunt:

protejarea activelor intreprinderii;

asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile;

asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii;

promovarea eficacitatii exploatarii.

a) verificarea conformitatii activitatilor din entitatea auditata cu politicile, programele si managementul acestuia, in conformitate cu prevederile legale;

b) evaluarea gradului de adecvare si aplicare a controalelor financiare si nefinanciare dispuse si efectuate de catre conducerea unitatii in scopul cresterii eficientei activitatii entitatii;

c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informatiilor financiare si nefinanciare destinate conducerii pentru cunoasterea realitatii din entitate:

d) protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si extrabilantiere si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1332
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site