Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


INCRIMINAREA FAPTELOR CE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIETUIRE SOCIALA, A ORDINII SI LINISTII PUBLICE

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



INCRIMINAREA FAPTELOR CE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIETUIRE SOCIALA, A ORDINII SI LINISTII PUBLICE.



CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

Inca din cele mai vechi timpuri, statul, prin reprezentantii sai s-a preocupat de mentinerea unui climat de ordine sociala si de siguranta publica, de pastrarea valorilor morale referitoare la buna desfasurare a activitatilor social economice si de promovare a unor relatii civilizate intre membrii societatii.

Astfel deoarece, in orice societate exista elemente antisociale, care prin comportamentul lor aduc atingere tocmai acestor valori sociale,

s-a impus crearea unor legi specifice ,care prin caracterul lor sanctionator sa determine astfel de elemente sa convietuiasca cu ceilalti membrii ai societatii in bune relatii.

Deoarece unele abateri de la normele de convietuire sociala nu prezinta un grad de pericol social ridicat precum infractiunile, a fost necesara crearea unei legislatii contraventionale care sa aplice sanctiuni mai blande, determinand astfel de elemente sa isi dea seama de caracterul faptelor lor si sa se poata indrepta, avandu-se in vedere si faptul ca un cetatean care incalca intr-un mod mai putin grav normele de convietuire sociala nu trebuie sa stea in inchisoare alaturi de persoane care au comis fapte grave . Bazandu-se pe acest concept , legiuitorul a scos din categoria sanctiunilor ce se pot aplica persoanelor care comit abateri usoare la normele de convietuire sociala, inchisoarea contraventionala sau inlocuirea amenzii cu inchisoarea in cazul neplatii acesteia.

In perioada dinainte de evenimentele din Decembrie 1989, abaterile la normele de convietuire sociala erau sanctionate de catre Decretul 153 din 1977, care prevedea aplicarea sanctiunilor cu inchisoarea contraventionala.

Ulterior, datorita schimbarilor survenite in societatea romaneasca, fiind necesara adaptarea legislatiei contraventionale a fost elaborata Legea 61 din 1991, care de asemenea, prevedea

inlocuirea amenzii cu inchisoarea contraventionala dar analizandu-se ulterior aspectele legate de condamnarea la inchisoare a persoanelor

care au comis abateri usoare la normele de convietuire sociala, din textul legii a fost scoasa aplicarea sanctiunii cu inchisoarea contraventionala, iar unele fapte au fost analizate profund si s-a dispus trecerea lor din categoria contraventiilor, in categoria infractiunilor, putandu-se astfel sanctiona cu inchisoarea, dat fiind pericolul social mai grav pe care il prezinta.

CAPITOLUL II

INFRACTIUNI

In mod obisnuit, oamenii dispun de capacitatea psihica de a se autodetermina si de a fi stapani pe faptele lor, motiv pentru care vointa de a savarsi actul socialmente periculos este prezumata pana la proba contrarie.

Factorul intelectual sau aptitudinea de intelegere presupune reprezentarea deplina a continutului, sensului si finalitatilor urmarite sau acceptate prin savarsirea faptei, precum si prevederea intregii desfasurari cauzale a acesteia. In constiinta apare mai intai ideea de a savarsi fapta si apoi reprezentarea urmarilor sale. Tot aici se delibereaza asupra savarsirii faptei si asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei hotarari daca fapta asupra careia s-a putut delibera, urmeaza a fi savarsita.

Dupa terminarea procesului decizional se trece de la manifestarea de constiinta la manifestarea de vointa care consta in concentrarea energiei in vederea realizarii actului de conduita.

Avand in vedere aceste aspecte, se impune sanctionarea cu inchisoare a unor fapte considerate ca infractiuni :

Conform art.1 din Legea 61 din 1991, modificata, sunt prevazute ca fiind infractiuni urmatoarele fapte :

1.Portul fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar tulbura ordinea si linistea publica, a cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte, fabricate sau confectionate anume pentru impungere sau taiere, precum si folosirea in astfel de locuri a armelor cu aer comprimat sau gaze comprimate ,a obiectelor pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor cu socuri electrice.

Gravitatea acestor fapte nu consta in simpla purtare a acestor obiecte, respectiv in geanta sau sub haine, precum nici expunerea cutitului la vanzare in piata, desi piata este un loc aglomerat si cutitul este luat in mana de cumparatori . La stabilirea gradului de pericol social sau la stabilirea existentei uni asemenea infractiuni, se tine cont de imprejurarile in care se comite fapta, de starea conflictuala existenta sau de starea de surescitare nervoasa a faptuitorului, care prin actiunile sale poate primejdui viata sau integritatea corporala a unor persoane sau poate provoca o stare de panica sau agitatie colectiva a celor prezenti.

2.Importul sau procurarea din tara, in vederea comercializarii de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate care imprima proiectilului o viteza mai mare de 220 m/sec. cu exceptia celor destinate a fi folosite la antrenamente sau competitii de catre Federatia Romana de Tir, de cluburile si asociatiile sportive cu sectii de tir afiliate la aceasta federatie, care pot dobandi, detine si folosi arme din aceasta categorie.

Desi armele care pentru azvarlirea proiectilului utilizeaza gaze comprimate, nu prezinta puterea de foc a armelor care au incarcatura de azvarlire exploziva, respectiv armele cu glont sau de vanatoare cu alice, ele pot fi considerate periculoase cand sunt folosite asupra zonelor sensibile ale corpului uman impunandu-se un control strict al acestor arme.

Pericolul social al acestei fapte , rezida din aceea ca nefiind un control strict asupra importului si comercializarii acestor arme, ele pot sa ajunga in mana unor persoane lipsite de discernamant, a copiilor sau a unor persoane cu caracter deviant, care le pot folosi in astfel de imprejurari, incat ar pune in pericol integritatea corporala a cetatenilor.

3.Nesigurarea de catre responsabili sau patroni ,prin personal propriu sau specializat, a ordinii publice in localuri publice, hoteluri, moteluri ,campinguri, cluburi, pensiuni , discoteci si in alte locuri de distractie sau de agrement pe care le conduc, precum si refuzul acestora de a acorda sprijin organelor in drept pentru restabilirea ordinii publice sau pentru luarea masurilor impotriva persoanelor care au incalcat legea.

Locurile mentionate in prezentul articol sunt destinate in mod special destinderii si relaxarii persoanelor. Astfel, prin activitatea de tulburare a ordinii in astfel de locuri, se aduce atingere grava relatiilor socio - umane care dau dreptul fiecarui cetatean de a se relaxa .De aceea obligatia de mentinere a ordinii in astfel de locuri revine exclusiv organizatorilor acestora.

La stabilirea necesarului de personal specializat de mentinere ordinii in astfel de localuri, se va tine cont numarul locurilor existente , de abundenta clientilor si statutul lor social precum si de antecedentele existente in localul respectiv.

4. Impiedicarea, sub orice forma, a organului de urmarire penala sau de mentinere a ordinii publice de a-si indeplini obligatiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul politiei ori a altui organ de stat,pentru a lua masurile necesare pentru mentinerea ori restabilirea ordinii publice.

Astfel de fapte, au un grad de pericol social sporit, constand in aceea ca faptuitorul poate fi considerat si complice al persoanei ce urmeaza a fi condusa la sediul politiei, intrucat, in mod indirect ajuta persoana respectiva sa comita fapta de tulburare a ordinii publice ,sau sa scape de aplicarea masurilor sanctionatorii prevazute de lege, fapt ce ar putea determina continuarea activitatii de tulburare a ordinii publice de catre persoana in cauza sau, mai rau ar putea duce la vatamarea sanatatii sau integritatii corporale a unor persoane.

Pentru faptele prevazute mai sus, intrucat au un grad de pericol social ridicat, legiuitorul a prevazut sanctiuni cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda aplicata de catre instanta de judecata.

Pentru faptele prevazute in art.1,pct.1,care se savarsesc in localul institutiilor publice sau autoritati publice, sanctiunea este cu inchisoarea de la 2 la 5 ani.

CAPITOLUL III

CONTRAVENTII

Intrucat unele fapte nu prezinta un grad de pericol social major, dar aduc atingere valorilor morale privind convietuirea au fost incriminate in aceasta lege, conform articolului 2 ca fiind contraventii si sunt sanctionate cu amenda.

Din continutul Legii 61, din 1991, articolele referitoare la contraventii si la sanctionarea lor, se desprinde ideea legiuitorului de a atrage atentia persoanelor cu comportament deviant, antisocial, ca sunt pe punctul de a comite fapte mai grave, cu urmari deosebite asupra lor sau a altor persoane din jurul lor, sanctiunea aplicata in situatiile prevazute in aceste articole fiind doar amenda.

Totusi, unele dintre faptele prevazute in prezenta lege ca fiind contraventii, daca sunt savarsite in imprejurari care aduc atingere grava relatiilor sociale interumane, constituie infractiuni si sunt prevazute si condamnate de Codul Penal.

In functie de gravitatea lor, de implicatiile sociale si de rezultatele pe care le pot produce, abaterile de la normele de convietuire sociala au fost prevazute cu diferite clase de sanctiuni , astfel :

a. Cu amenda de la 2000 la 3000 lei Ron, nerespectarea masurilor de suspendare a activitatii localurilor publice stabilite de catre organele in drept, pentru savarsirea in interiorul acestora a unor fapte prevazute de prezenta lege.

Prin aceasta fapta se aduce atingere insasi autoritatii organelor statului care au in responsabilitate mentinerea ordinii si linistii publice.

In aceasta situatie,se dispune retragerea autorizatiei de functionare a localului public, conform art.3 alin .4.

b. Cu amenda de la 500 la 1500 lei Ron, savarsirea urmatoarelor genuri de abateri :

constituirea unui grup format din trei sau mai multe

persoane, in scopul de a savarsi actiuni ilicite, contrare ordinii si linistii publice si normelor de convietuire sociala ,precum si actele de incurajare sau sprijinire a unor astfel de grupuri de persoane, care incita la dezordine sociala ;

organizarea, ingaduirea sau participarea la jocuri de noroc,

altele decat cele legale de natura sa lezeze bunele moravuri ;

atragerea de persoane,sub orice forma, savarsita in localuri,

parcuri, pe strazi,sau in alte locuri publice in vederea practicarii de raporturi sexuale cu acestea spre a obtine foloase materiale, precum si determinarea sau indemnul unei persoane la savarsirea unor astfel de fapte in acest scop;

De asemenea, se sanctioneaza si acceptarea sau tolerarea

practicarii unor astfel de fapte in hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau in anexele acestora de catre patroni sau responsabili ;

comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze

comprimate, a arbaletelor, arcurilor de tir, pescuit sau vanatoare, in alte locuri decat in magazine autorizate sa efectueze operatiuni cu arme si munitii.

Tot la aceasta categorie de sanctiuni se incadreaza si vanzarea de astfel de arme persoanelor care nu au implinit 18 ani , persoanelor care au savarsit acte de violenta mentionate in cazierul judiciar precum si persoanelor care sufera de boli psihice mentionate in certificatul medical eliberat de catre policlinica teritoriala.

mentinerea evidentei de catre magazinele autorizate a

cumparatorilor armelor prevazute anterior, in registre speciale, vizate de catre organele de politie in care vor fi mentionate date privind domiciliul, sta-rea civila, seria si numarul actului de identitate ale cumparatorului, datele din cazierul judiciar si din certificatul de stare neuropsihica, precum si caracteristicile armei vandute ;

Daca cumparatorul este titularul unui permis de port arma, este scutit de prezentarea cazierului judiciar si a certificatului de stare neuropsihica.

patrunderea, cu incalcarea normelor de acces, in sediile

autoritatilor publice locale sau centrale, institutiilor publice, institutiilor de invatamant si spatiilor apartinand acestora, indiferent de destinatia acestora, regiilor autonome, organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale, ambasadelor, si reprezentantelor altor state de pe teritoriul Romaniei precum si ocuparea fara drept a terenurilor apartinand acestora.

Din acest aliniat se desprinde necesitatea protejarii activitatii legitime a organelor si organizatiilor statului impotriva persoanelor turbulente sau nemultumite.

nerespectarea masurilor de ordine stabilite pentru buna

desfasurarea a activitatilor cultural sportive.

Este demn de retinut faptul ca din cauza nerespectarii masurilor de ordine stabilite de catre persoane competente care au responsabilitate in desfasurarea in bune conditiuni a acestor manifestari se pot produce evenimente grave care pot aduce atingere vietii si integritatii persoanelor participante sau spectatorilor.

servirea cu bauturi alcoolice a in localurile publice si in

afara acestora, in zilele si la orele cand potrivit dispozitiilor legale acestea sunt inchise sau este interzisa desfacerea bauturilor alcoolice sau dupa ora inchiderii acestora.

servirea cu bauturi alcoolice in localuri publice sau in afara acestora pe timpul desfasurarii adunarilor publice, grevelor, manifestarilor sportive sau altor asemenea intruniri publice, in imediata apropiere sau consumul de bauturi alcoolice de catre participanti.

Ca si la necesitatea respectarii masurilor de ordine cu ocazia unor astfel de adunari, la care participa mase mari de oameni, este de re-marcat gravitatea consumului de bauturi alcoolice, dat fiind numarul mare de participanti, diferentele de opinii si faptul ca alcoolul, prin natura sa intuneca mintile oamenilor, ceea ce ar putea genera scandaluri de mari proportii soldate cu vatamari de persoane si distrugeri de bunuri.

tulburarea linistii locatarilor intre orele 22.00 si 08.00 ,prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect sau instrument de intensitate mare, in localurile sau sediile persoanelor juridice situate in imobile cu destinatia de locuinte sau in imediata vecinatate a acestora.

nerespectarea masurilor de ordine luate cu ocazia

calamitatilor naturale sau alte pericole publice.

Se impune acest lucru, intrucat la producerea de calamitati naturale sau alte pericole publice, persoanele care nu au autoritatea de a interveni, nu poseda cunostiinte necesare pentru participarea la actiuni specifice, dar intra in zona de pericol, punand in pericol viata lor cat si a altor persoane.

De asemenea, la astfel de evenimente apar persoane care au intentia de a sustrage diferite bunuri, profitand de haosul creat.

indemnul, sub orice forma a minorilor de a comite

contraventii.

Gravitatea acestor fapte rezulta din influenta negativa pe care o pot avea astfel de fapte asupra bunei cresteri si educari a minorilor.

O alta categorie de contraventii, pentru care datorita

faptului ca prin modul de savarsire si consecintele pe care le produc, legiuitorul, apreciind ca prezinta pericol social usor diminuat fata de categoria anterioara, a stabilit sanctiuni cu amenda cuprinsa intre 200 si 1000 lei Ron, sunt urmatoarele :

savarsirea in public de acte,gesturi sau fapte obscene, proferarea de injurii sau expresii jignitoare sau vulgare , amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tul-bure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea publicului ori sa lezeze demnitatea ori onoarea acestora ori a institutiilor publice;

intreruperea fara drept a curentului electric sau stingerea fara drept a lampilor ce servesc la iluminatul public pe strazi, in parcuri, sali de spectacol sau alte locuri publice;

deteriorarea, ridicarea sau mutarea fara drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistica si rutiera, ori a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor ;

provocarea ori participarea efectiva la scandal in locuri sau localuri publice;

tulburarea fara drept a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect, ori prin strigate sau larma ;

alungarea din locuinta comuna a sotului ,sotiei precum si a altor persoane aflate in intretinere ;

Ultima categorie de contraventii, sanctionata cu amenda de la

100 la 500 lei Ron, :

apelarea in mod repetat , la mila publicului, de catre o persoana apta de munca precum si determinarea unei persoane sa savarseasca astfel de fapte ;

aruncarea asupra unei persoane, constructii sau asupra unui mijloc de transport cu orice fel de obiecte, cu substante inflamante, iritant lacrimogene sau cu efect paralizant corozive, sau care murdaresc, daca nu s-au produs vatamari ale integritatii corporale, sanatatii sau pagube materiale ;

alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni in caz de pericol ori a organelor de mentinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, dupa caz, prin solicitarea interventiei la fata locului, fara un motiv intemeiat ;

scrierea sau desenarea fara drept, pe peretii cladirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinta comuna aflate in locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum si dezlipirea sau distrugerea, fara drept a reclamelor, anunturilor si afiselor legal expuse in locuri anume destinate, lasarea in libertate sau fara supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri ;

refuzul unui consumator de a parasi localul public in care se consuma bauturi alcoolice la ora inchiderii sau la cererea justificata a unui lucrator al acestuia ;

desfacerea, comercializarea, consumul de bauturi alcoolice in locurile publice, la intrarea in curtile si in interioarelor lor, cum sunt :

spitale sau alte unitati spitalicesti, centre de plasament al minorilor, unitati sau institutii de invatamant si educati, lacasuri de cult si institutii religioase aferente cultelor care interzic consumul de bauturi alcoolice, pe trotuarele sau aleile de acces in acestea ;

servirea cu bauturi alcoolice in localurile publice, a consumatorilor aflati in vadita stare de ebrietate sau a minorilor ;

consumul de bauturi alcoolice in locuri publice, drumuri, parcuri stadioane si terenuri sportive, institutii culturale, sali de spectacole, institutii sau unitati economice ,toate mijlocele de transport in comun, autogari ,gari si aeroporturi de stat sau private, cu exceptia cazurilor cand in aceste unitati exista spatii special amenajate .

Totusi in asemenea locuri, conform prevederilor acestei legi, se interzice servirea cu bauturi alcoolice a persoanelor care nu au implinit 18 ani.

refuzul unei persoane de a da relatii despre identitatea sa, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul politiei, la cererea ori invitatia justificata a organelor de cercetare penala sau de mentinere a ordinii publice aflate in exercitarea atributiunilor de serviciu.

Pentru a sublinia caracterul prezentei legi si pentru ca efectul de indreptare a celor care comit acte de abateri de la normele de convietuire sociala, s-a stabilit ca amenda aplicata sa fie platita integral, respectiv pentru sanctiunile aplicate la acest act normativ, nu se prevede plata jumatatii minimului amenzii in 48 de ore.

Agent sef adjunct

SURDU DAN

B I B L I O G R A F I E

Legea nr. 61/1991, republicata, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1648
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved