Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


NOTIUNEA DE INFRACTIUNE SI TRASATURILE EI ESENTIALE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Elemente de drept comparat
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA (COMODATUL)
DREPTUL MUNCII - grila
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
CONDITIA JURIDICA A SCLAVULUI IN DREPTUL ROMAN
OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A FALIMENTULUI
Regulamentul 1082 / 2006 (cooperare teritoriala)
ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI SI TULBURAREA ORDINII SI LINISTII PUBLICE
RAPORT DE PRACTICA DREPT


NOTIUNEA DE INFRACTIUNE SI TRASATURILE EI ESENTIALE



1. Preliminarii

Stiinta dreptului penal foloseste mai multe acceptiuni ale notiunii de infractiune astfel:

infractiunea – fapta a omului prin care se aduce atingere unei anumite valori sociale iar cel care a savarsit o astfel de fapta trebuie sa fie pedepsit.Aceasta fapta devine infractiune numai daca indeplineste conditiile prevazute de norma de incriminare pentru a fi calificata astfel.

Infractiunea – fapta descrisa de legea penala. Este acceptiunea legiuitorului care interzice, sub sanctiuni specifice, faptele considerate periculoase pentru valorile sociale esentiale ale societatii. In aceasta acceptiune, infractiunea se regaseste in partea speciala a codului penal, in legi penale speciale sau in legi nepenale cu dispozitii penale(neglijenta in serviciu, darea de mita, luarea de mita, omor, furt, etc.)

Infractiunea – institutie fundamentala a dreptului penal care, alaturi de celelate doua - raspunderea penala si sanctiunile de drept penal, formeaza „pilonii” dreptului penal.

Precizam ca intre aceste trei institutii exista o stransa legatura. Fara institutia infractiunii nu ar putea exista si functiona celelalte doua si invers. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 17 alin.2 din C.pen. „Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale'. Ceea ce insemana ca fara infractiune nu poate exista raspundere penala si fara aceasta din urma nu se poate concepe aplicarea unei pedepse.

2. Definitia infractiunii

Codul penal roman in vigoare defineste notiunea de infractiune, in art 17, ca fiind „fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala'

Consacrarea definitiei legale a infractiunii, in chiar codul nostru penal, are semnificatii deosebite atat pentru teoreticieni cat si pentru practicienii in domeniu. Astfel, ea ajuta organele competente a aplica legea penala la caracterizarea unor fapte concrete ca fiind infractiuni sau, dimpotriva avand o natura extrapenala. In acelasi timp, reflecta unele principii fundamentale ale dreptului penal, cum sunt: principiul raspunderii subiective si principiul legalitatii incriminarii.

De asemenea, prin aceasta definitie sunt puse in evidenta de catre legiuitorul nostru penal aspectele: material, uman, social, moral-politic si juridic ale infractiunii. Material, in sensul ca reprezinta o manifestare exterioara a individului; uman pentru ca reprezinta o activitate omeneasca; social deoarece priveste, se indreapta impotriva realitatilor sociale; moral-politic deoarece reprezinta atitudinea morala si politica a faptuitorului fata de valorile sociale; juridic deoarece reprezinta o incalcare a unei norme juridice penale[3].

3.Trasaturile esentiale ale infractiunii

Din definitia infractiunii prevazuta in art. 17 alin.l C.pen. rezulta trei trasaturi esentiale ale acesteia si anume:

A.  fapta care prezinta pericol social

B.   fapta savarsita cu vinovatie

C.  fapta prevazuta de legea penala.

A. Fapta care prezinta pericol social

Nu putem analiza trasaturile esentiale ale faptei fara sa stim ce este fapta ca atare deoarece infractiunea se caracterizeaza, in primul rand, prin aceea ca este o fapta, adica o manifestare reala a faptuitorului in sfera relatiilor sociale, cu o existenta obiectiva care poate sa puna in pericol valorile sociale ocrotite de lege. Aceasta fapta poate consta intr-o actiune sau o inactiune.

Fapta trebuie sa prezinte pericol social. Se cuvine sa amintim ca numai activitatile omenesti pot prezenta pericol social, deoarece numai omul se afla in relatii sociale. Spre exemplu, reactia animalului, evenimentele naturii (cutremur, inundatie s.a.) care prin consecintele lor sunt periculoase (vatamari, distrugeri, pierderi de vieti omenesti) nu prezinta pericol social, chiar daca rezultatul se produce in societate.

Codul penal roman defineste pericolul social in art. 18 ca fiind „orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale enumerate in art.1 C.pen. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse”.

De aici rezulta ca trasatura esentiala a infractiunii de a fi o fapta ce prezinta pericol social se materializeaza in doua aspecte:

Ø      prin fapta se aduce atingere unor valori sociale importante, aratate generic in art.l C.pen.(statul roman, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, etc );



Ø      pentru sanctionarea unei astfel de fapte este necesara aplicarea unei pedepse.

In doctrina penala, pericolul social ca trasatura a infractiunii este cunoscut sub doua forme:

pericol social generic

pericol social concret.

Pericolul social generic este apreciat de legiuitor in momentul inscrierii faptei periculoase in legea penala ca infractiune (ex.: omor, delapidare, viol etc).

Pericol social concret este pericolul ce-1 reprezinta o fapta concreta savarsita de o persoana si este apreciat de instanta judecatoreasca cu prilejul judecarii faptei. El se reflecta in sanctiunea penala aplicata.

Aprecierea pericolului social concret al unei fapte are loc in functie de anumite criterii ce sunt prevazute in lege (art.181 alin.2 C.pen.) cum ar fi, de exemplu, modul si mijloacele de savarsire a faptei, scopul urmarit de faptuitor, persoana si conduita faptuitorului etc.

B. Fapta savarsita cu vinovatie.

Savarsirea faptei cu vinovatie este a doua trasatura esentiala a infractiunii. Ea este expres prevazuta in Codul penal art.17 coroborat cu art. 19 care consacra pe plan legislativ formele de vinovatie – intentia si culpa.

Vinovatia priveste latura subiectiva a infractiunii si este rezultatul interactiunii a doi factori: constiinta (factorul intelectiv) si vointa (factorul volitiv).

Constiinta este acea facultate psihica prin care persoana (faptuitorul) isi da seama, are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale, precum si a rezultatului acestora, care este periculos.

Vointa este elementul psihic prin care faptuitorul savarseste actiuni sau inactiuni antrenand energia sa fizica spre realizarea rezultatelor urmarite. Este necesar ca vointa sa fie liber determinata, adica persoana sa aiba capacitatea psiho-fizica de a se autodetermina si de a fi stapana pe actele sale.

In doctrina penala, vinovatia a fost definita ca fiind „atitudinea psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta perocol social, a avut, in momentul executarii, reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala , subiectiva a acestei reprezentari”

Vinovatia are doua forme:

intentia

culpa

La acestea se mai adauga si o forma mixta, specifica unor infractiuni, denumita intentie depasita (praeterintentie

1. Intentia reprezinta forma fundamentala de vinovatie si este definita in art.19 alin. 1 pct.l C.pen.

Ea are doua modalitati: intentia directa si intentia indirecta.

Ø      Intentia directa Potrivit art.19 alin.l pct.1, lit.a C.pen., intentia directa se caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei sale de catre infractor si urmarirea producerii acelui rezultat, prin savarsirea faptei. Aceasta prevedere a faptei trebuie sa fie reala, efectiva.Pentru existenta intentiei directe se cere ca rezultatul urmarit sa corespunda rezultatului firesc al unei fapte care prezinta pericol social si acel rezultat sa fi fost prevazut de faptuitor, indiferent de particularitatile in care 1-a conceput acesta (ex.: faptuitorul a ucis o alta persoana decat pe cea vizata de el sau a furat un obiect ce apartinea unei alte persoane decat aceleia presupuse de el).

Ø      Intentia indirecta (art.19.alin.l pct.l. lit.b C.pen.) se caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei sale de catre infractor si, desi nu il urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. De exemplu, fapta inculpatului de a fi aplicat victimei, aflata intr-o avansata stare de ebrietate, o puternica lovitura cu pumnul, care a proiectat-o intr-un bazin cu ape reziduale, caderea ei fiind auzita de inculpat, precum si de a o fi parasit in aceste conditii fara a incerca sa o salveze, evidentiaza, pe plan subiectiv, acceptarea rezultatului survenit, constand in decesul victimei, chiar daca nu 1-a dorit). Elementul intelectiv comun pentru cele doua forme ale intentiei il reprezinta prevederea caracterului periculos al urmarilor faptelor savarsite. Ce le deosebeste?In cazul intentiei directe este nevoie ca faptuitorul sa fi urmarit survenirea urmarilor faptei sale, pe care le-a prevazut (omor din razbunare sau omor comis pentru a ascunde urmele unei alte infractiuni). In cazul intentiei indirecte este nevoie ca infractorul sa nu urmareasca survenirea rezultatului faptei sale dar sa accepte posibilitatea survenirii lui.

2. Culpa art.19, alin.1, pct.2 lit.a si b C.pen.) consta in atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale desi putea si trebuia sa-1 prevada.



Culpa are doua modalitati:

culpa cu prevedere (cu usurinta, cu previziune ori temeritate)

culpa simpla (neglijenta sau greseala)

1. Culpa cu prevedere. Exista atunci cand infractorul are reprezentarea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, nu accepta acest rezultat si spera in mod usuratic ca el nu se produce. Deci se poate observa doua elemente care caracterizeaza culpa cu prevedere

  • faptuitorul a prevazut posibilitatea survenirii unui rezultat periculos ca urmare a activitatii desfasurate, rezultat pe care nu l-a urmarit si nici nu 1-a acceptat.
  • faptuitorul sa fi socotit fara temei ca rezultatul nu se va produce.

Exemplul clasic de infractiune savirsita cu aceasta forma a vinovatiei este fapta conducatorului auto care nu reduce viteza la limita evitarii oricarui pericol la trecerea pe langa grupuri de persoane, prevazand posibilitatea unui accident (vatamarea ori uciderea unei persoane, avarierea autovehiculului etc.) rezultat pe care nu-1 accepta si considera neintemeiat ca acesta nu se poate produce, dar, totusi rezultatul se produce.

Se poate observa ca prevederea rezultatului in cazul acestei modalitati apropie aceasta forma de vinovatie de intentie (atat directa, cat si indirecta). Pozitia psihica fata de rezultat diferentiaza culpa cu prevedere de intentie, caci daca la intentia directa este urmarit rezultatul iar la intentia indirecta era acceptat, in cazul culpei cu prevedere rezultatul .nu este acceptat, infractorul sperand in mod usuratic ca acesta nu se va produce.

2. Culpa simpla se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul nu prevedea rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-1 prevada.

Posibilitatea concreta de prevedere a faptuitorului este apreciata in functie de personalitatea acestuia, experienta de viata, pregatire profesionala, dezvoltare intelectuala s.a. Daca in urma observarii acestor criterii subiective se stabileste ca faptuitorul putea prevede rezultatul, atunci vinovatia sub forma culpei simple exista.

3. Intentia depasita (praeterintentia). Este o forma mixta de vinovatie ce cuprinde coroborarea culpei cu intentia. Se caracterizeaza prin aceea ca subiectul infractiunii prevede si doreste ori accepta producerea unor urmari periculoase, insa cele produse in realitate sunt mult mai grave, pe care le-a prevazut dar a socotit fara temei ca nu se vor produce sau nu le-a prevazut, dar putea si trebuia sa le prevada.[5]

Astfel, sunt infractiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai aspra, cand din culpa faptuitorului s-a produs un rezultat mai grav decat cel pe care-l urmarea acesta prin fapta savarsita cu intentie (de exemplu, se va retine intentia depasita in cazul in care faptuitorul urmareste vatamarea integritatii corporale a unei persoane, insa, in urma aplicarii unor lovituri cu pumnul, victima cade, se loveste de carosabil si decedeaza).

In codul penal, infractiunile praeterintentionate apar, de principiu, ca forme agravate ale unei infractiuni tip.

C. Prevederea faptei in legea penala.

Este a treia trasatura esentiala a infractiunii prevazuta in art.17 C.pen. cat si in art.2 C.pen. „Legea prevede care fapte constituie infractiuni'.

Aceasta cerinta arata ca pentru existenta unei infractiuni nu este suficient sa existe o fapta care prezinta pericol social si este savirsita cu vinovatie ci mai trebuie ca aceasta fapta sa fie prevazuta de lege ca infractiune si sanctionata cu o anumita pedeapsa .



A se vedea G.Antoniu, Reflectii asupra conceptului de infractiune, Studii si Cercetari Juridice nr.2/1980, p.143

I. Oancea, Explicatii teoretice ale codului penal roman, partea generala, vol.I, Ed.Academiei, Bucuresti, 1969, pag.99

C-tin. Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Casa de editura si presa ”Sansa” – SRL, Bucuresti, 2002, pag.85.

C. Bulai, Manual de drept penal, partea generala, Editura All, 1997, pag.118

M.Michinici, Unele observatii privind praeterintentia, Revista de Drept Penal, nr.1/1996, pag.81

I.Oancea, Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971, pag.95






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1971
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site