Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


IUS RERUM

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




IUS RERUM



§ 1. Notiuni generale

Studiind ius persoanrum, am vazut care sunt drepturile care isi au izvorul in calitatea insasi a persoanei. Acum vom studia acele raporturi de drept care izvorasc din activitatea omului asupra lumii exterioare. Aceste ativitati au ca rezultat delimitarea unor sfere de putere a omului asupra lucrurilor cum ar fi prinderea unui animal, cumpararea unui lucru, ocuparea unui teren, etc.

Daca drepturile personale nu sunt evaluabile in bani, in schimb raporturile care izvorasc din activitatea economica a omului sunt evaluabile in bani, in schimb raporturile care izvorasc din activitatea economica a omului sunt evaluabile in bani susceptibile fiind de aestimatio.

Aceste drepturi se numesc drepturi patrimoniale.

Teoria patrimoniului este moderna insa cel putin empiric se poate spune ca romanii au cunoscut aceasta notiune sub denumirea de res (lucruri) sau bona (bunuri). Prin expresia patrimoniu se inteleg toate drepturile si obligatiile cu valoare economica pe care le are o persoana.

Romanii au lasat in general putine definitii, dar este posibil ca in vechime sa fie existat confuzia dintre dreptul de proprietate si obiectul acestui drept. Ei spuneau res meo esto iar proprietatea se exprima prin formula meum esse ex iure quiritium.

Ne amintim cand am discutat despre peculiul sclavului ca o masa de bunuri de care aceasta se bucura. Pentru ca notiunea de peculiu nu se reduce numai la cel al sclavilor si pentru ca aceasta notiune ne face mai bine sa intelegem ce este patrimonial vom reda pe scurt principalele grupuri de bunuri care apar sub denumirea de peculiu.

Pe langa averea administrata de pater apar urmatoarele grupuri de bunuri separate care sunt administrate de diferite persoane din familie.

a) Peculiu profecticiu - se aseamana cu peculiul scalvului, este peculiul (masa de bunuri) pe care fiul emancipat o primea din partea tatalui sau. Provine de la cuvintele pater profecticium. Acest peculiu este inceputul familiei patriarhale romane.

b) Peculiu castrenze – a aparut in perioada lui Octavian August cand imparatul spre a stimula militarii, sfatuit fiind de juristul Strecatio, ca banii dobanditi de fii de familie aflati in armata sa ramana in proprietatea lor nu a tatalui de familie. Acest peculiu este o adevarata avere a fiului de familie.

c) Peculiu quasi-castrenze – Imparatul Constantin cel Mare mutand capitala imperiului la Constantinopol stimuleaza functionari, administratorii etc. care erau fii de familie acordandu-le un peculiu asemanator celui castrenze daca se vor muta in noua capitala a imperiului. Acest peculiu poarta denumirea de peculiu quasi-castrenze si cuprinde: salarii, cadouri, premii. De acest peculiu fiul de familie poate sa dispuna numai prin acte intre vii, nu si cu cauza de moarte. La moartea fiului de familie peculiul castrenze il preia tatal tot cu acest titlu nu cu titlu de mostenire fiind obligat sa plateasca datoriile fiului numai pana in limita valorii peculiului.

§ 2. Diviziunea lucrurilor

Notiunea res are doua sensuri, de lucru si de bun. Prin res se intelege tot ce exista in natura. Pe noi ne intereseaza acele lucruri care sunt utile omului adica sunt bunuri care pot sa faca obiectul drepturilor. Aceasta pentru ca nu toate lucrurile utile omului pot sa formeze obiectul drepturilor particulare. Asa spre exemplu razele soarelui sunt lucruri utile omului dar nu pot fi proprietatea nimanui.

Romanii au acordat suficienta importanta clasificarii lucrurilor, unele clasificari fiind valabile si astazi.

A. Dupa cum lucrurile pot sau nu sa faca parte din patrimoniu distingem intre:

RES EXTRAPATRIMONIUM (cele care in nici un fel nu pot fi insusite)

- res divini iuris

res sacre (temple, lucruri ale zeilor superiori, etc)

res sancte (lucruri cu caracter religios fara a fi ale zeilor. Ex: pietre de hotar)

res religiose (lucruri ale zeilor din pamant. Ex: morminte).

- res humani iuris

res comunes (lucruri care apartin tuturor. Ex: aerul)

res publice (lucururi care apartin statului. Ex: ager publicus)

res universitatum (apartin colectivitatilor. Ex: drumuri)

RES IN PATRIMONIUM (cele care pot sa intre in proprietatea persoanelor).

- daca nu apartin nimanui se numesc res nulius.

- daca apartin cuiva pot fi:

res publice



res private

res mancipi (lucruri care se afla in puterea mancipium. Ex: pamant, cladiri)

res nec mancipi (lucruri intrate tarziu in proprietatea privata. Ex: bani, arme)

Aceasta clasificare este cea mai importanta din dreptul roman deoarece oglindeste esenta de clasa a societatii sclavagiste.

B. Alte clasificari:

DUPA FORMA EXTERIOARA lucrurile pot fi:

- corporale (care au forma materiala)

- incorprorale (care nu pot fi atinse. Ex: drepturile cu exceptia dreptului de proprietate care era considerat lucru corporal pentru ca romanii confundau acest drept cu obiectul sau.)

Drepturile subiective se divid in drepturi reale (care confera putere directa asupra lucrului) si drepturi personale (care stabilesc un raport intre doua persoane prin care una denumita creditor poate cere celeilalte numita debitor sa execute ceva).

DUPA MODUL DE FUNCTIONARE a unor mecanisme juridice:

- bunuri mobile (care pot fi mutate fara atingerea valorii lui)

- bunuri imobile(pamantul – fundus – si tot ce este legat pe pamant)

O clasificare specific romana - DUPA CRITERIUL VALORII ECONOMICE A BUNURILOR avem:

- lucruri mancipi si

- lucruri nec mancipi despre care am aratat anterior.

ALTE CLASIFICARI intalnite:

- bunuri de gen (se identifica prin trasaturi comune. Ex: grau)

- bunuri de specie (se identifica prin trasaturi prorpii. Ex: sclavul)

- bunuri divizibile

- bunuri indivizibile

- bunuri consumtibile

- bunuri neconsumtibile

- producte

- fructe

§ 3. Dreptul de proprietate

3.1. Definitia si atributele dreptului de proprietate romana

Dreptul de proprietate este stapanirea completa si exclusiva a unei persoane asupra unui lucru. Textele romane vorbesc de plena in re potestas intelegand prin aceasta o putere completa, desavarsita a unei persoane asupra unui lucru.

Ca sa exprime aceasta plenitudine pe care proprietarul o are asupra lucrului, romanii spuneau ca proprietarul are uti, fruti si abuti sau altfel spus:

- Ius utendi, care inseamna dreptul de a intrebuinta lucrul fara a-i culege fructele.

- Ius fruendi include dreptul de culege fructele dar si de a-l folosi.

- Ius abutendi semnifica dreptul de a dispune material sau juridic, total sau partial asupra lucrului.

Definitia dreptului de proprietate arata ca este un drept care confera o stapanire completa si exclusiva – deci suntem in fata unui drept absolut. Definitia nu trebuie luata ad literam, in sensul ca desi are drept absolut si exclusiv, proprietarul deseori este limitat in dreptul sau pentru protejarea intereselor celorlalti si a inlesni o viata normala.

Aceste restrictii le vom studia ulterior, insa precizam ca ele pot sa fie de interes public sau de interes privat (restrictii in sensul vecinilor).

3.2. Aparitia proprietatii la Roma

Autorii de drept roman s-au intrebat care a aparut la Roma mai inainte: proprietatea asupra pamantului sau proprietatea asupra sclavilor.

Se pare ca ideea de proprietate privata este in legatura cu sclavii si mai tarziu s-a extins asupra pamantului. Ca argumentare am putea sa ne sprijinim pe res mancipi care se stie ca era prima categorie de lucruri proprietate privata la Roma iar res mancipi erau lucrurile care puteau fi luate cu mana, adica obiectele mobile, categorie in care intrau si sclavii.




La acest argument ar mai putea fi adus unul: in dreptul roman proprietatea era aparata printr-o actiune rei vindicatio, procesul se desfasoara numai in prezenta bunului. Ori numai bunurile mobile (inclusiv sclavii) puteau fi transportate. Este adevarat ca mai tarziu cand procedura judecatii se schimba se admite actiunea in revendicare si asupra bunurilor imobile aducandu-se la proces in mod simbolic o bucata de tigla daca se revendica o casa, o brazda de pamant daca se revendica un pamant, dar aceste aspecte nu schimba datele anterioare ale problemei.

Dupa cum am aratat cand am vorbit despre fondarea Romei cea mai mare parte a pamantului era stapanit in comun de catre ginta si forma ager gentilicus, si numai o mica parte heredium o stapaneau familiile care formau ginta. Heredium era la inceput pamant inalienabil. Cicero ne spune ca era o rusine pentru familie sa instraineze heredium.

De la Legea celor XII table, pentru ca Roma s-a dezvoltat, s-a permis instrainarea heredium-ului permitandu-se partajarea intre familii si a lui ager gentilicus. Odata cu fondarea statului proprietatea colectiva a gintei asupra pamantului si proprietatea familiala colectiva incep sa dispara. Proprietatea colectiva a gintei este inlocuita cu proprietatea colectiva a statului asupra pamantului si sclavilor dar si de proprietatea privata asupra lor.

Dreptul de proprietate colectiva a statului asupra sclavilor (servi publici) si asupra pamantului cucerit (ager publicus) sunt produsul cuceririi.

Proprietatea privata unica este proprietatea quiritara care se mentine si in epoca clasica. Tot in epoca clasica intalnim noi forme de proprietate privata: proprietatea provinciala, proprietatea pretoriana si proprietatea peregrina.

3.3. Ager publicus

Ager publicus s-ar putea traduce prin ogor public. La inceput ager publicus era format numai din pamanturile gentilice. De prin secolul V i.Hr. au intrat in ager publicus si pamanturile cucerite din jurul Romei.

Initial pamantul din ager publicus a apartinut numai patricienilor, ulterior la el au avut dreptul si plebeii. Cand romanii reusesc sa cucereasca cetatea etrusca Veies, pamantul il trec in ager publicus dubland pamantul roman.

Modul cum era folosit ager publicus

- o mica parte pana in 7 ha se dadea care participau la lupta si nu aveau pamant. Trecerea din ager publicus in proprietate privata avea loc printr-o formalitate religioasa.

- o alta parte era data pentru formarea coloniilor romane care se trecea in ager privatus.

- o alta parte din ager publicus se arenda de cenzori sau crestori. Ager publicus arendat se numea ager vectigalis pentru ca plata arendei se numea vectigal.

- o alta parte din ager publicus care nu o ocupa nimeni se numea ager ocupatorius la care in baza unei cutume vechi orice membru al clasei dominante putea sa ocupe o bucata dupa nevoi. Aceste bucati de pamant se numeau posesiones, cuvant care deriva de la potestas (putere) si sesio (a sta). Intr-o traducere aproximativa „a sta pe pamant”, a-l cultiva.

La inceput statul a perceput o taxa de la cei care detineau pamant din ager publicus. Ulterior nu s-a mai perceput iar cei care-l cultivau refuzau sa-l inapoieze considerandu-l proprietatea lor. Dupa o perioada indelungata statul nu mai deposedeaza pe cei care detin pamant din ager publius.

Sunt cucerite noi teritorii si are loc o impartire a provinciilor in:

provincii senatoriale – care apartin lui populus romanus

provincii imperiale – care apartin imparatului

In provinciile senatoriale darile se numeau stipendium iar cele imperiale tributum.   

3.4. Proprietatea quiritara (Dominium ex iure Quiritium)

Este cel mai vechi tip de proprietate garantat de ius civile. Potrivit unei definitii ramase celebre datorate comentatorilor ulteriori ai dreptului roman, proprietatea quiritara este ius fruendi, utendi si abutendi.

Pentru a exista titularul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

- titularul dreptului trebuie sa aiba ius comerci drept pe care cu preoponderenta il detineau romanii si unii peregrini.

- obiectul trebuie sa fie susceptibil de proprietate quiritara. Precizam ca nu intrau pamanturile din provincie, in epoca veche intra doar ager romanus si mai tarziu ager italicus.

- daca este vorba despre res mancipi se putea transmite acest gen de proprietate dar si la lucruri nec mancipi.

Moduri de dobandire a proprietatii quiritare:

Clasificarea in moduri de drept ale gintilor (iure naturali sau ius gentium) si moduri de drept civil (iure civili) este romana.

○ Dintre moduri de dobandire a proprietatii quiritare asupra lucrurilor mancipii sunt: (a) ocupatiunea, (b) mancipatiunea, (c) uzucapiunea instrainari facute de stat, legea si adjudicatio.



○ Moduri de dobandire a proprietatii quiritare asupra lucrurilor nec mancipi sunt: (a) traditia, (b) specificatia si (c) accesiunea.

Sanctiunea propritatii quiritare era actiunea in revendicare (rei vindicatio) care in epoca veche se intenta prin sacramentum in rem apoi prin procedura per sponsionem (prin pariu) iar in epoca clasica actiunea in revendicare avea loc printr-un proces cu formula.

Conditiile actiunii in revendicare erau:

- reclamantul trebuie sa fie proprietar quiritar (cetatean roman)

- reclamantul sa nu posede lucrul

- paratul sa posede sau sa nu fie un simplu detentor precar al lucrului.

Ca efecte ale proprietatii quiritare avem urmatoarele aspecte: numai proprietarul quiritar poate lasa un legatum per vindicationem si sa elibereze pe sclavul sau facandu-l cetatean roman.

3.5. Proprietatea pretoriana (In Bonis)

I se mai spune si proprietate bonitara pentru ca era desemnata cu o perifraza, o propozitie care explica despre ce este vorba. Exemplu perifraza arata in bonis habere, care insemna a avea lucrul intre bunurile tale.

Aparitia proprietatii pretoriene

Acest tip de proprietate a fost creata tarziu de pretor din considerente economice servind interesele negustorilor. Odata cu dezvoltarea statului roman si a comertului, modurile formaliste de transmitere a proprietatii devin o frana. De multe ori partile contractante treceau la predarea lucrului fara sa se recurga la mancipatiune (forma solemna de transmitere a proprietatii).

Pretorul intervine prin mijloace eficiente sa-l apere pe cumparator daca vanzatorul de rea-credinta ar revendica bunul. Acest mod creat de pretor este un drept de proprietate speciala pentru cumparator un res mancipi fara forme solemne care a fost denumita ulterior proprietate pretoriana.

● Cazuri cand pretorul acorda proprietatea pretoriana

Cand are loc o vanzare a unui lucru res mancipii si nu s-a facut mancipatiunea. Neindeplinindu-se mancipatiunea vanzatorul ramanea in continuarea proprietar pe bun chiar daca-l predase cumparatorului. Asa fiind vanzatorul putea apoi sa-si revendice bunul. Intervine la un moment dat pretorul care refuza vanzatorului actiunea in revendicare dand cumparatorului o exceptie sa se apere - exceptio doli.

Daca un tert revendica bunul de la primul cumparator, tertul fiind al doilea cumparator exceptio doli nu se mai putea opune iar pretorul creaza o naoua exceptie pentru a apara cumparatorul care se numeste exceptio rei venditiae et traditiae. Acum primul cumparator care are si in posesie bunul ramane proprietar pretorian asupra bunului pe care poate sa-l treaca chiar in proprietate quiritara prin uzucapiune. Pana la implinirea uzucapiunii de 1-2 ani asupra lucrului erau doi proprietari: vanzatorul proprietar quiritar teoretic si cumparatorul proprietar pretorian care avea lucrul.

3.6. Proprietatea peregrina

In dreptul roman peregrinii nu puteau sa dobandeasca lucruri dupa dreptul civil, prin urmare nu puteau deveni proprietari quiritari afara de cazul cand aveau ius comercii.

Peregrinii cu ius comercii care faceau afaceri la Roma sau in provincie ajung sa se imbogateasca rapid.

Aceasta forma de proprietate se numea proprietatea peregrina. Odata cu extinderea cetateniei la aproape toti cetatenii din imperiu prin Constitutia lui Caracala in 212 d.Hr. importanta acestei proprietati scade.

3.7. Proprietatea provinciala

Poporul roman pastra un drept de proprietate asupra teritoriilor cucerite. Popoarele cucerite care erau adevarati detinatori ai acestor teritorii erau socotiti simpli posesori sau uzufructuari.

La un moment dat, dupa extinderea teritoriilor romane, aproape intreg imperiul roman era format din pamant cucerit. Au loc lupte interne, iar prin secolul IV i.Hr. se acorda titlul de dominum ex iure quiritium unor pamanturi care nu au avut aceasta calitate. Spre exemplu, intreaga Italie a fost asimilata asa numitului ager romanus care s-a extins apoi si in colonii.

3.8. In loc de concluzie

In epoca post clasica cele patru forme de proprietate treptat se contopesc intr-un singura DOMINIUM. Prima dispare proprietatea peregrina prin Constitutia lui Caracala (212 d.Hr) iar Iustinian desfiinteaza peregrinii deditici. Ulterior a disparut proprietatea provinciala. Ea a existat cat timp se distingea intre proprietatea Italiei si a provinciilor. Initial proprietatea Italiei a fost scutita de impozit insa ulterior nu a mai fost scutita.

Iustinian a contopit proprietatea pretoriana cu cea quiritara formand proprietatea dominium. Iustinian desfiinteaza deosebirea dintre res si nec manicipii. In secolul VI d.Hr. biserica bizantina a dispus de averi impresionante mobiliare si imobiliare deoarece Iustinian a legalizat atribuirea bunurilor catre biserica daca fusesera confiscate, amenzi etc. La acestea se mai adauga donatiile primite de biserica.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 632
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site