Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Intrarea si sederea cetatenilor UE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Intrarea si sederea cetatenilor UE, precum si a cetatenilor straini terti care au dreptul la libera circulatie




1 Rezumat

Dreptul la libera circulatie al persoanelor este unul dintre cei mai importanti piloni, precum si una dintre cele mai importante realizari ale dreptului comunitar european. Nu exista o alta norma care sa exprime atat de clar progresul la care s-a ajuns in Europa. Cetateanul UE beneficiaza acum de un drept unic in lume, adica acela de a merge, impreuna cu familia, in alt stat UE in scopuri economice sau de alta natura, pentru o sedere pe termen scurt sau lung ori chiar pentru o sedere permanenta. La ora actuala, nu exista o alta cooperare internationala intre state, care sa garanteze un drept similar. In continuare vor fi prezentate conditiile, continuturile si posibilitatile de limitare a dreptului la libera circulatie european, avand in vedere atributiile politiei de frontiera.

Libera circulatie a fost avuta in vedere inca de la inceput, adica in versiunea initiala a Tratatului CE (intrat in vigoare pe data de 01.01.1958 ca Tratat CEE). Cele trei drepturi la libera circulatie pentru persoane au fost completate in 1993, odata cu infiintarea UE (Tratatul de la Maastricht), printr-un drept general la libera circulatie.

Cele patru drepturi la libera circulatie a persoanelor in UE

Libera circulatie a fortei de munca (art. 39 TCE - fost art. 48 TCE pana la 01.05.1999), introdusa in 1969, dupa trecerea unei perioade de tranzitie.

Libera circulatie a serviciilor (art. 49 si urmat. TCE), ceea ce inseamna dreptul de a presta sau beneficia de servicii in regim transfrontalier.

Libertatea de stabilire (art. 43. TCE), adica dreptul de infiintare a unei societati comerciale in orice stat UE/SEE, respectiv desfasurarea unei activitati economice independente, de durata.

In fine, art. 18 TCE asigura in subsidiar un drept general la libera circulatie, adica fara un scop determinat. Astfel, fiecare cetatean UE/SEE poate sa se deplaseze liber si sa aiba sederea in statele UE/SEE.

Reglementarile din dreptul primar cu privire la dreptul la libera circulatie (art. 18, 39, 43, 49 si urmat.) sunt aplicabile nemijlocit (referitor la art. 39 TCE „Libera circulatie a fortei de munca”, vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 012.1974 – „van Duyn” – Dosarul C-41/74; ca rezumat al tuturor articolelor mentionate – vezi cererea avocatului general Geelhoed – Dosarul C-109/01 – „Akrich” din 27.02.2003 nr. 49) si garanteaza cetatenilor UE un drept nemijlocit la libera circulatie. In legatura cu respectivele dispozitii din dreptul primar, au fost emise Directive si Regulamente care dezvolta acest drept.

Dreptul la libera circulatie nu este garantat in mod nelimitat, ci depinde de indeplinirea anumitor conditii si este guvernat de limitari care au fost incluse in dreptul primar (vezi in special art. 39 alin. 3 TCE), detaliate in dreptul secundar (vezi in special Regulamentul CE 64/221; art. 3 si 4 Regulamentul CE 68/360) si concretizate prin jurisprudenta Curtii Europene de Justitie (vezi unele sentinte relevante la nr. 1.7.5).

Drepturile la libera circulatie din diferitele Regulamente si Directive CE urmeaza sa fie modificate si incluse intr-o singura Directiva CE, o propunere in acest sens existand la Comisia UE (KOM(2001) 257 versiunea finala, din 23.5.2001 – Jurnalul Oficial CE nr. C 270 E pag. 150 din 25.09.2001).

2 Libera circulatie a fortei de munca

2.1 Aspecte generale

Libera circulatie a fortei de munca este reglementata in dreptul primar, la art. 39 si urmat. TCE, precum si in dreptul secundar, prin Regulamentul CE nr. 1612/68 si Directiva CE 68/360.

Aceasta cuprinde, conform art. 39 alin. 2 TCE, inlaturarea oricarui regim aplicat diferit (bazat pe cetatenie) fortei de munca din statele membre in privinta ocuparii, salarizarii si a altor conditii de munca (nediscriminare speciala).

Astfel, se asigura acces neingradit la piata muncii din oricare stat UE. Cetateanul UE are dreptul sa se prezinte la recrutare, pentru posturile scoase la concurs, sa se deplaseze fara restrictii pe teritoriul statelor membre, sa aiba sederea intr-un stat membru, pentru a desfasura o activitate in conformitate cu dispozitiile legale si administrative valabile in cazul angajatilor din statul respectiv, iar dupa incetarea relatiilor de munca sa ramana pe teritoriul unui stat membru, cu respectarea conditiilor prevazute in normele de aplicare corespunzatoare.

Exemplu: Zona de frontiera din Polonia, dupa aderarea la UE: La un control in zona de frontiera, patrula depisteaza un grup de muncitori forestieri intr-o zona impadurita. Alaturi de patru cetateni polonezi, lucreaza si trei letoni care se legitimeaza cu pasapoarte letone valabile. Un fermier polonez i-a angajat, pentru patru saptamani, ca sa inlature lemnul cazut. Letonii nu au nevoie nici de viza, nici de permisiune de rezidenta sau de permisiune de munca din partea autoritatilor poloneze. Dreptul lor de sedere rezulta nemijlocit din dreptul UE, asa ca autoritatile nu le pot impune alte conditii decat cele valabile pentru colegii de munca polonezi.

Aceste drepturi sunt completate in dreptul secundar prin drepturi conexe, in special prin dreptul de a locui impreuna cu membrii de familie atunci cand este vorba despre o sedere in alt stat membru. Din Regulamentul CE nr. 1612/68 reiese ca membrii de familie ai angajatului beneficiaza de acest drept conex. Regulamentul CE 68/360 reglementeaza, printre altele, formalitatile de intrare (vezi detalii la nr. 2.5).

2.2 Notiunea de forta de munca

Notiunea de forta de munca (lucrator) in sensul art. 39 TCE este stabilita nu la nivel national, ci la nivelul dreptului comunitar, si trebuie sa i se dea o interpretare mai larga, deoarece stabileste domeniul de aplicare a uneia dintre libertatile fundamentale garantate prin Tratat (printre altele, Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 26.02.1992 – „Bernini” – C-3/90). Definitiile sau criteriile nationale nu sunt baza in functie de care se stabileste daca o persoana reprezinta forta de munca si daca poate sa beneficieze de dreptul la libera circulatie a fortei de munca.

2.3 Conditiile pentru libera circulatie a fortei de munca

Forta de munca poate sa beneficieze de dreptul la libera circulatie daca desfasoara sau doreste intr-adevar sa desfasoare o activitate intr-un stat UE a carui cetatenie o are (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 23.03.1982 – „Levin” – Dosarul 53/81). Activitatea nu trebuie sa aiba caracterul unei angajari in administratia publica si sa fie nesemnificativa ca volum, insa este permisa activitatea cu norma redusa si retributie mai mica fata de salariul minim garantat in sectorul respectiv. Pentru a avea calitatea de „forta de munca”, este suficient ca norma redusa sa constea dintr-o activitate care, in mod normal, nu depaseste mai mult de 10 ore/saptamana. La categoria forta de munca intra si persoana care-si face practica in cadrul pregatirii profesionale, cu conditia ca practica respectiva sa constea dintr-o activitate propriu-zisa si reala in cadrul unui raport de salarizare (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 03.07.1986 – „Lawrie-Blum” – Dosarul 66/85; sentinta din 26.02.1992 – „Bernini” – Dosarul C-3/90). Studentii nu intra la categoria forta de munca, dar pot invoca dreptul general la libera circulatie de la art. 18 TCE (vezi nr. 5).

In principiu, calitatea de forta de munca se pierde, daca nu mai exista conditiile pentru dobandirea acesteia; adica, odata cu incetarea raporturilor contractuale de munca, cel in cauza isi pierde calitatea de forta de munca in sensul art. 39 TCE. Art. 39 TCE garanteaza si dreptul la (o noua) cautare de loc de munca. Celui aflat in cautare de loc de munca trebuie sa i se ofere suficient timp, cel putin 6 luni (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 26.02.1991 – „Antonissen” – Dosarul C-292/89) ca sa-si poata gasi un (nou) loc de munca. Eventual, se va acorda chiar mai mult timp, daca persoana poate dovedi ca efortul sau de a gasi un loc de munca se bazeaza pe sanse reale.

Dupa incetarea activitatii profesionale, persoana poate ramane in statul gazda ca invalid sau pensionar – conform Regulamentului CE 70/1251. Acelasi lucru este valabil pentru vaduvi/e ai/ale acestora. Sederea lor continua sa fie o sedere in contextul dreptului la libera circulatie a fortei de munca, mentinandu-se statutul lor de persoane beneficiare ale drepturilor la libera circulatie. In general, aceste persoane sunt denumite persoane cu drept de rezidenta.

Pe langa acestea, dreptul la libera circulatie odata dobandit poate produce si alte efecte juridice. Astfel, cetateanul UE – eventual si sotul sau (cetatean strain tert) – poate fi oprit sa-si paraseasca tara de origine pentru a merge in alt stat UE ca sa desfasoare o activitate economica salarizata sau independenta, daca la intoarcerea acasa nu ar dispune de facilitati la intrare ori in privinta sederii, care sa fie cel putin egale cu facilitatile la care are dreptul conform legislatiei UE. Curtea Europeana de Justitie porneste de la ideea ca lucratorul intors in statul membru din care provine, poate continua sa beneficieze de drepturi din Tratatul CE. Astfel, in cazul „Singh” (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 07.07.1992 – Dosarul C-370/90), sotul indian (cetatean strain tert) al unui cetatean UE, dupa intoarcerea in statul de plecare poate avea cel putin drepturile garantate prin dreptul la libera circulatie din UE.

Exemplu Un cetatean german si sotia sa ucraineanca merg in Spania. Sotul va lucra acolo trei ani, iar amandoi vor primi o permisiune de rezidenta-UE. Pana la plecarea in Spania, ucraineanca avea premisiune de rezidenta in Germania, eliberata pe termen nelimitat. Conform Legii strainilor din Germania, permisiunea respectiva se stinge in acest caz (conf. art. 44 alin. 1 nr. 2 sau 3 Legea strainilor din Germania). Dupa trei ani, cei doi se intorc in Germania. La intoarcere, cetateana ucraineana beneficiaza de dreptul la libera circulatie in Germania, deci are dreptul la o permisiune de rezidenta-UE.

Exemplu: din practica germana la controlul de frontiera: Aeroportul Düsseldorf, noiembrie 2001. De la Londra, sosesc un neamt (T) si sotia acestuia, cetateana din Ciad. Doamna T. are un pasaport valabil din tara sa de origine. Pasaportul contine o permisiune de rezidenta, dar expirata (fusese eliberata de autoritatile germane pentru perioada 1997-1999 si prelungita pana in august 2001), iar doamna T. are si o permisiune de rezidenta-UE, valabila, eliberata de Marea Britanie. Cei doi soti au plecat la Londra la inceputul anului 1999, deoarece domnul T. acceptase acolo un post de conducere la o societate comerciala. Acum, a venit pentru trei saptamani in Germania ca sa-si viziteze rudele. Doamnei T. i se permite intrarea, deoarece se bucura de dreptul la libera circulatie in Germania – conform sentintei „Singh” a Curtii Europene de Justitie (vezi si Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 25.07.2002 – „MRAX” – Dosarul C-459/99). La frontiera i se elibereaza o viza pentru perioada vizitei; este o viza exceptionala, cu efect declarativ, eliberata gratuit. In felul acesta nu va avea probleme la controalele din interior, deoarece situatia sa juridica nu ar fi documentata in alt mod, iar multe autoritati cunosc prea putin aceste situatii juridice speciale.

Daca lucratorul se intoarce in tara sa de origine, copilul care l-a insotit continua sa beneficieze de dreptul la libera circulatie in statul UE gazda in cazul in care este necesar sa-si continue sau sa-si definitiveze pregatirea (scoala/facultate) (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 15.03.1989 – „Echternach” si „Moritz” – Dosarul C-389/87 si C-390/87). Se mai poate ca un cetatean UE care isi pierde calitatea de lucrator din cauza de incapacitate de munca si nu poate invoca nici alte drepturi la libera circulatie, sa poata ramane in statul UE gazda daca este necesar sa-si intretina copilul (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 17.09.2002 – „Baumbast” – Dosarul C-413/99).

Conform art. 39 alin. 4 TCE, dreptul la libera circulatie al fortei de munca nu este aplicabil ocupatiilor din administratia publica, in masura in care este vorba despre exercitarea autoritatii statului. Sunt excluse numai profesiile din administratia clasica, cum ar fi: politie, politie de frontiera, administratie financiara, armata, administratie ministeriala. Alte profesii din administratia publica se supun, de regula, dreptului la libera circulatie a fortei de munca – cum sunt profesiunile din domeniile Posta si Telecomunicatii, sanatate si invatamant (cadre didactice). In rest, pentru aplicarea art. 39 TCE nu este relevant daca raporturile de munca sunt de natura privata sau publica (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 12.02.1974    - „Sotgiu” – Dosarul 152/73).

2.4 Limitele liberei circulatii a fortei de munca si prostitutia

Limitarile liberei circulatii a fortei de munca pot fi justificate din motive de ordine, securitate si sanatate publica (conf. art. 39 pct. 3 TCE), iar dispozitii in acest sens se gasesc in dreptul secundar, mai precis in Regulamentul CE 64/221. Curtea Europeana de Justitie a interpretat foarte strict posibilitatile de limitare, acestea regasindu-se in jurisprudenta cuprinzatoare a Curtii (vezi si nr. 11).

In cele mai multe state UE, prostitutia este privita ca fiind contrara bunelor moravuri, cat si nedorita, dar este tolerata si chiar reglementata, nefiind in mod expres nici ilegala, nici pasibila de pedeapsa (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 20.11.2001 – „Jany” – Dosarul C-268/99). Astfel, de regula,    cetatenii proprii pot practica prostitutia fara urmari legale. De la 01.01.2002, in Germania exista o noua lege care reglementeaza raporturile juridice ale persoanelor care se prostitueaza, ceea ce inseamna o liberalizare clara a prostitutiei. Printre altele, convenirea asupra platii intre client si persoana care se prostitueaza nu mai este reglementata ca fiind ceva imoral, ci ca o creanta cu consecinte legale, iar persoanelor care se prostitueaza li se deschide accesul spre domeniul reglementat de dreptul asigurarilor sociale.



In baza interdictiei de discriminare (art. 12, 39 alin. 2 TCE), cetatenilor UE/SEE si elvetienilor, precum si membrilor de familie ai acestora, nu li se poate interzice practicarea prostitutiei intr-un stat UE, daca statul respectiv permite sau tolereaza prostitutia in cazul propriilor cetateni (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 18.05.1982 – „Adoui” – Dosarul 115 si 116/81, sentinta din 20.11.2001 – „Jany” – Dosarul C-268/99).

Exemplu: Doua tinere - o nemtoaica si o italianca - doresc sa intre in Germania, venind dinspre Elvetia. La controlul vamal se gasesc obiecte de imbracaminte si alte lucruri in bagajele lor, care indica faptul ca este vorba despre prostitutie. Femeile afirma, degajat, ca sunt „Callgirls”. Pana acum au lucrat la Milano si vor sa mearga la Frankfurt, tot pentru prostitutie. Nici in cazul nemtoaicei, nici in cel al italiencei nu exista motive pentru o interventie politieneasca, ori pentru luarea masurii de nepermitere a intrarii in cazul italiencei.

2.5 Directive si Regulamente cu privire la libera circulatie a fortei de munca

Cu privire la libera circulatie a fortei de munca exista trei dispozitii importante in dreptul secundar:

a) Regulamentul CE nr. 1612/68 al Consiliului CEE cu privire la libera circulatie a fortei de munca in cadrul Comunitatii din 15.10.1968 (Jurnalul Oficial CE nr. L 257 pag. 2 din 19.10.1968).

Regulamentul dezvolta pe larg dreptul la libera circulatie al fortei de munca de la art. 39 TCE. Fiecare cetatean UE are dreptul sa inceapa si sa desfasoare o activitate salarizata pe teritoriul altui stat membru, in conformitate cu prevederile valabile pentru angajatii din acel stat (art. 1 alin. 1). Este interzis orice fel de tratament defavorizant (discriminare) (art. 2, prin care este exclusa si necesitatea unei vize de lucru).

Regulamentul CE garanteaza si reintregirea familiei, chiar daca membrii familiei nu sunt cetateni UE. Prin membrii familiei cetateanului UE se inteleg sotul, precum si descendentii care nu au implinit inca varsta de 21 de ani sau care se afla in intretinerea sa, precum si rudele sale si ale sotului in linie ascendenta, aflati in intretinerea sa (art. 10). Dreptul la libera circulatie exista numai daca au fost inlaturate piedicile care nu ar permite beneficierea de acest drept. O piedica semnificativa ar exista, daca beneficiarul dreptului nu ar avea posibilitatea sa-si ia familia cu el. Astfel, Regulamentul CE 1612/68 garanteaza anumitor membri de familie un drept la libera circulatie, care este un drept derivat.

Exemplu: Un cetatean danez merge cu sotia sa thailandeza in Germania, ca sa-si ocupe postul. In Germania, cei doi beneficiaza de dreptul la libera circulatie – nu numai danezul, ci si sotia sa poate lucra in Germania.

b) Directiva CE nr. 64/221 a Consiliului CEE pentru coordonarea instructiunilor speciale cu privire la intrarea si sederea strainilor, in masura in care acestea se justifica din motive de ordine, securitate sau sanatate publica din 25.02. 1964 (Jurnalul Oficial CE nr. 56 pag. 850 din 001964). Directiva este valabila pentru toate actiunile de limitare a drepturilor la libera circulatie din UE.

Aceasta directiva este valabila pentru cetatenii UE ai unui stat UE si pentru membrii de familie ai acestora, care se deplaseaza sau isi au sederea intr-un alt stat UE, ca angajati sau ca beneficiari de servicii (art. 1). Directiva contine cadrul pentru instructiunile nationale, pe care statele membre au dreptul sa le emita din motive de ordine, securitate sau sanatate publica, in vederea reglementarii intrarii, emiterii sau prelungirii permisiunii de rezidenta sau a masurilor de scoatere de pe teritoriul propriu (art. 2 alin. 1). In cazul masurilor de ordine si securitate publica va fi determinant exclusiv comportamentul personal al cetateanului UE, respectiv al membrului de familie. Masurile nu se pot fonda pur si simplu pe existenta unor eventuale condamnari penale (art. 3 alin. 2). Bolile sau infirmitatile care justifica nepermiterea intrarii sunt stipulate intr-o anexa la Directiva (art. 4). Scoaterea de pe teritoriul tarii nu se poate fonda pe faptul ca nu este valabil buletinul de identitate sau pasaportul care a permis intrarea in tara gazda si acordarea permisiunii de rezidenta (art. 3 alin. 3). Statul care a emis buletinul sau pasaportul va permite posesorului acestuia sa reintre fara alte formalitati deosebite, chiar daca documentul respectiv nu mai este valabil sau daca cetatenia posesorului este pusa la indoiala (art. 3 alin. 4).

In cazul solicitarii unei permisiuni de rezidenta-UE, cetateanul UE, respectiv membrii de familie au dreptul la sedere temporara pe teritoriul statului respectiv, pana la emiterea titlului sau respingerea cererii (art. 5 alin. 1). De regula, trebuie ca persoanei in cauza sa i se aduca la cunostinta motivele masurii luate (de ex. refuzarea intrarii) (art. 6). Art. 8 prevede asimilarea in vederea acordarii asistentei juridice. Cu exceptia situatiilor de urgenta, masurile de incheiere a sederii pot fi luate numai (efect suspensiv) dupa ce va fi luata o decizie in privinta contestatiei. Decizia trebuie sa se ia de catre o autoritate, alta decat cea care are competenta in privinta masurii de incheiere a sederii.

Exemplu: Un cetatean iugoslav reuseste, prin inselaciune, sa obtina o carte de identitate italieneasca, cu care se prezinta la autoritatile germane drept italian si, implicit, cetatean UE. In acest mod, obtine o permisiune de rezidenta-UE. Inselaciunea va fi depistata ulterior, iar Italia este obligata sa il readmita pe iugoslav (conf. art. 3 alin. 4 Regulamentul CE 64/221).

Exemplu: Un elvetian merge pe un traseu de drumetie din zona frontierei verzi si trece din Elvetia in Germania pentru a-si cauta de lucru. In cazul sau, nu era permisa trecerea frontierei pe la frontiera verde. Mai mult de atat, nu are pasaport sau buletin de identitate valabil si nici nu are cum sa justifice ca este cetatean elvetian. In ciuda acestor incalcari, nu se admite luarea unei masuri de incheiere a sederii (argumentul de la art. 3 alin. 3 Directiva CE 64/221, Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 05.03.1991 – „Giagounidis” – Dosarul 376/89, sentinta din 25.07.2002 – „MRAX” – Dosarul C-459/99 – Directiva CE 64/221 si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie sunt valabile, conf. Acordului de libera circulatie UE/Elvetia, si in ceea ce priveste libera circulatie a elvetienilor).

c) Directiva CE nr. 68/360 a Consiliului CEE cu privire la eliminarea restrictiilor de deplasare si sedere, in cadrul Comunitatii, pentru forta de munca din statele membre si pentru membrii de familie ai acesteia, din 15.10.1968 (Jurnalul Oficial CE nr. L 257 pag. 13 din 19.10.1968).

Directiva contine reglementari cu privire la intrarea si sederea cetatenilor UE – inclusiv a membrilor de familie ai acestora – care fac uz de dreptul lor la libera circulatie a fortei de munca. Cetatenilor UE si membrilor de familie ai acestora trebuie sa li se permita intrarea in alt stat UE, daca prezinta un buletin de identitate sau un pasaport valabil. Cetatenii UE nu au nevoie de viza, membrilor lor de familie, care nu sunt cetateni UE, li se poate cere o viza emisa gratuita (art. 3). In rest, membrii de familie se bucura de toate celelalte drepturi, ca si cetateanul UE (art. 2 alin. 1 pag. 3). Persoanelor mentionate trebuie sa li se acorde dreptul de sedere, pe care il vor dovedi printr-o adeverinta ce li se acorda gratuit (art. 4 si 9).

Libera circulatie a serviciilor

Libera circulatie a serviciilor include dreptul de a presta servicii in regim transfrontalier, ca intreprinzator sau prin intermediul colaboratorilor, ori de a fi beneficiar al unor astfel de servicii, ca societate comerciala sau persoana particulara.

Prestarea de servicii in regim transfrontalier se refera, de exemplu, la situatii in care un intreprinzator efectueaza lucrari de constructii, reparatii sau intretinere, achizitii sau vanzari de marfuri (expeditii) ori transport de persoane (taximetrie), iar aceste activitati au regim transfrontalier.

Din categoria beneficiarilor de servicii pot face parte persoanele care trec frontiera in alt stat UE, pentru a merge la medic, la o actiune culturala, la un meci de fotbal, la cumparaturi sau la benzinarie, ori care pot fi turisti (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 02.02.1989 – „Cowan” – Dosarul C-186/87).

Exemplu: Frontiera Romania-Ungaria dupa aderarea Ungariei: La frontiera, pe sensul de intrare, se prezinta la functionarul de frontiera un danez si sotia sa nigeriana. Au fost in vacanta in Romania si vor sa mearga o saptamana la Budapesta, in scop turistic. Ambii sunt beneficiari de servicii. Danezul, in calitate de cetatean UE, precum si sotia sa nigeriana beneficiaza de dreptul la libera circulatie (in cazul sotiei este vorba despre dreptul derivat din dreptul sotului), asa incat au dreptul de intrare si sedere in Ungaria.

Membrii de familie beneficiaza de dreptul la libera circulatie (drept derivat), atunci cand calatoresc cu prestatorul de servicii sau ii urmeaza acestuia in statul UE in care presteaza servicii sau beneficiaza de servicii (vezi Regulamentul CE 73/148; pentru detalii – vezi nr. 7).

In cazul in care un prestator de servicii isi muta sediul in alt stat UE avem de-a face cu libertatea de stabilire, asa incat se vor avea in vedere criteriile valabile pentru libertatea de stabilire (vezi nr. 4). Deosebirea dintre prestarea de servicii si stabilire consta aici din faptul ca in primul caz este vorba doar despre o activitate temporara in alt stat UE, nu despre mutarea (stabilirea) sediului societatii comerciale in alt stat UE.

Ca in cazul tuturor drepturilor la libera circulatie, cel referitor la libera circulatie a serviciilor presupune existenta unui element transfrontalier, adica prestatorul sau beneficiarul de servicii se va deplasa personal in alt stat UE. Totusi, Curtea Europeana de Justitie a adus lamuriri in legatura cu faptul ca sunt posibile si alte forme de prestatii transfrontaliere care pot genera libera circulatie a serviciilor (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 11.07.2002 – „Carpenter” – Dosarul C-60/00). Aici intra, de exemplu, relatiile de afaceri transfrontaliere, realizate prin intermediul mijloacelor de comunicare moderne de ex.: consiliere pentru intreprinderi, traduceri, administrarea patrimoniului).

Exemplu: (Exemplu luat dupa un caz al Curtii Europene de Justitie: „Carpenter” ibidem). Republica Ceha a intrat in UE. Un traducator ceh liber profesionist are un fiu de patru ani, pe care il creste singur. In biroul sau de la Praga traduce texte cehesti pentru clienti din alte state UE. Totusi, nu poate primi prea multe comenzi, fiindca trebuie sa-si faca datoria de parinte. Situatia se schimba dupa ce traducatorul cunoaste o ucraineanca si se casatoreste cu ea. Ucraineanca se ocupa de fiu, iar traducatorul poate sa primeasca mai multe comenzi si sa-si imbunatateasca substantial veniturile. Din cauza unei incalcari a regimului vizelor, ucrainencei i se refuza permisiunea de rezidenta. Autoritatea pentru straini din Cehia, care are competenta solutionarii cazului, va analiza dreptul UE si va ajunge la concluzia ca traducatorul presteaza servicii in regim transfrontalier si beneficiaza de protectie conf. art. 49 TCE. In privinta dreptului fundamental la respectarea vietii de familie, acest articol se va interpreta in modul urmator: In situatia de mai sus, se interzice refuzarea dreptului de sedere in Republica Ceha pentru sotul unui prestator de servicii.

Libera circulatie a serviciilor include (indirect) drepturi si pentru persoanele angajate legal si permanent la societati comerciale. Acestea pot fi detasate temporar in alt stat UE, pentru a presta servicii (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 09.08.1994 – „Vander Elst” – Dosarul C-43/93 si Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 27.03.1990 – „Rush Portuguesa” – Dosarul C-113/89). Cetateanul strain tert angajat legal si permanent la o firma cu sediul intr-un stat UE/SEE poate lucra temporar in alt stat UE/SEE pentru firma sa, in cadrul dreptului la libera circulatie a serviciilor si, implicit, fara autorizatie de munca. Din sentinta „Vander Elst” mai aflam ca nici pentru intrare, nici pentru sedere nu poate fi ceruta o viza sau o permisiune de rezidenta.

Exemplu: Zona de frontiera la frontiera germano-olandeza. Intr-un tren este controlat cetateanul algerian A care merge in Germania alaturi de doi cetateni olandezi. Cei trei sunt lucratori la o firma olandeza si timp de o saptamana vor efectua lucrari de instalatii pe un santier din Germania. A are pasaport valabil si permisiune de rezidenta, eliberata de autoritatile olandeze pe termen nelimitat. De 13 ani lucreaza legal la firma. Conf. art. 21 alin. 1 CAPAS, A poate merge in Germania pana la trei luni, pe baza titlului de sedere olandez. Nu avem de-a face cu o incalcare a normelor privind acordarea dreptului de munca in Germania (art. 284 Codul Social, Partea a III-a), deoarece cetateanul strain tert care munceste (precum A) legal si permanent la o firma cu sediul intr-un stat UE (sau SEE ori in Elvetia), poate sa lucreze temporar in Germania pentru firma sa, fara autorizatie de munca, in cadrul dreptului la libera circulatie a serviciilor.

Exemplu: Estonia, dupa aderarea la UE: Bulgarul B merge cu avionul de la Atena la Tallinn. La controlul de frontiera se constata: Are pasaport bulgaresc cu drept de sedere permanent si drept de munca, ambele acordate de autoritatile elene. Firma greceasca la care lucreaza B, l-a trimis la filiala sa din Tallinn, unde va lucra in constructii timp de 4-6 luni. Regulamentul CE 539/2001 nu este aplicabil, deoarece avem de-a face cu trecerea unei frontiere interne a UE. Firma greceasca se bucura de dreptul la libera circulatie a serviciilor in Estonia, iar conform jurisprudentei Curtii Europene de Justitie (Vander Elst/Rush Portuguesa) poate ca, in cadrul acestui drept, sa-si trimita personalul angajat legal si permanent, pentru a lucra la filialele sale din UE. Acest drept nu poate fi conditionat de aprobari din partea statului de destinatie. B are drept de sedere permanenta si viza de lucru, eliberate de autoritatile elene, deci este angajat legal si permanent la firma greceasca. De aceea, poate merge fara viza in Estonia si poate lucra la filiala greceasca din Estonia, fara sa aiba nevoie de drept de munca din partea autoritatilor estone. B are dreptul la eliberarea unei permisiuni de rezidenta-UE, cu titlu declarativ si gratuit.



Pentru asigurarea unei anumite trasabilitati, Comisia UE a propus introducerea unui permis de servicii, care sa serveasca cetatenilor straini terti drept legitimatie, respectiv dovada a dreptului la libera circulatie, atunci cand este vorba despre servicii transfrontaliere (vezi propunerea de Directiva cu privire la extinderea dreptului la libera circulatie a serviciilor transfrontaliere – Document 599PC0003(02), Jurnalul Oficial CE nr. C 67/1999, pag. 12 – nu este inca in vigoare).

Conform Tratatului CEE si a Acordului cu privire la libera circulatie UE/Elvetia, dreptul la libera circulatie a serviciilor este valabil si pentru cetatenii din Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Elvetia.

4 Dreptul la libera stabilire

Conf. art. 43 TCE, cetatenii UE au dreptul sa inceapa si sa desfasoare o activitate economica independenta, sa infiinteze si sa conduca societati comerciale in alt stat UE, in conformitate cu dispozitiile statului gazda referitoare la cetatenii sai proprii. Societatile infiintate dupa legea nationala a unui stat membru si care isi au sediul in acel stat (vezi art. 48 alin. 1 TCE), se bucura, de asemenea, de dreptul de a putea infiinta o societate comerciala (filiala) in alt stat UE.

Exemplu: Vietnamezul V locuieste in Austria cu drept de sedere permanent, acordat de autoritatile austriece. Este proprietarul mai multor chioscuri unde se ofera gustari asiatice. V isi extinde afacerea, cumpara un chiosc la München si angajeaza doi vietnamezi cu domiciliul legal in Germania, care se vor ocupa de chiosc. V vine in Germania o data la 2-3 saptamani, ca sa „vada cum merge treaba”. Daca unul dintre angajati este bolnav si lipseste 1-2 zile, ii tine locul V. V este controlat in gara München de catre politia de frontiera. El are un pasaport valabil, in care este aplicat autocolantul care reprezinta titlul de sedere austriac valabil. In calitate de intreprinzator autorizat in Austria (societate – in sensul art. 48 alin. 1 TCE), V se bucura in Germania de dreptul la libera stabilire (art. 43, 48 alin. 1 TCE). Pe langa aceasta, sederile sale in Germania sunt de scurta durata, fiind permise in baza art. 21 alin. 1 CAPAS.

Regulamentul CE 73/148 dezvolta dreptul la libera alegere a sediului, intelegand prin activitate economica orice activitate productiva, comerciala, mestesugareasca sau de liber profesionist. In cazul „Jany”, Curtea Europeana de Justitie (sentinta din 20.11.2001 – Dosarul C-268-99) a recunoscut acest drept chiar si pentru practicarea prostitutiei in mod independent, in masura in care (corespunzator nediscriminarii de la art. 12 TCE) este permisa sau tolerata practicarea prostitutiei de catre cetateni ai statului UE gazda.

Conform Tratatului CEE si Acordului de libera circulatie UE/Elvetia, dreptul la libera stabilire se aplica si pentru cetatenii din Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Elvetia.

Acordurile incheiate cu statele din grupul SCEE in vederea pregatirii lor pentru aderarea la UE, garanteaza cetatenilor acestor tari dreptul la libera stabilire (de exemplu, art. 44 si urmat. Acordul UE-Polonia, vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 27.09.2001 – „Barkoci” – Dosarsul C-257/99; sentinta din 27.09.2001 – „Gloszczuk” – Dosarul C-63/99; sentinta din 20.11.2001 Dosarul C-268/99). Acordurile nu impiedica, insa, verificarea intentiei de stabilire inaintea intrarii – eventual in procedura de acordare a vizei. Astfel se poate verifica daca exista intentia serioasa de a desfasura o activitate independenta. De asemenea, se poate cere ca strainul sa dispuna de suficiente mijloace financiare inca de la inceput, precum si sa nu reprezinte un pericol pentru ordinea publica, securitatea nationala si sanatatea publica. Verificarea se va face respectand interdictia de discriminare.

Persoanele din tarile grupului SCEE care fondeaza firme pot aduce asa numitul personal-cheie (administratori, procuristi, personal de conducere a firmei). Nu exista reglementari exprese (nici Curtea Europeana de Justitie nu a luat vreo decizie pana acum) cu privire la conditiile in care ar putea fi adusi membri de familie, insa acestia au drept la libera circulatie - daca Regulamentul CE 73/148 este aplicat in mod corespunzator. Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in chestiuni privind dreptul de stabilire asigurat statelor din grupul SCEE, apeland la interdictia de discriminare. In cazul limitarilor pe motiv de ordine si sanatate publica, aceeasi instanta a apelat la principiile care sunt valabile si pentru drepturile la libera circulatie ale cetatenilor UE.

Aceste reglementari vor fi inlocuite cu dreptul neingradit la libera stabilire (conf. art. 43 si urmat.) dupa ce majoritatea statelor din grupul SCEE urmeaza sa adere la UE la 01.05.200 Reglementarile vor ramane valabile pentru Bulgaria si Romania.

Exemplu: Aeroportul Hamburg: La controlul de intrare se constata ca tanarul roman R vrea sa practice prostitutia, adica sa fie „callboy” in Hamburg. R are numai un pasaport valabil. Nefiind cetatean UE, nu poate invoca dreptul la libera circulatie a fortei de munca, a serviciilor sau dreptul general la libera circulatie coroborate, fiecare, cu interdictia de discriminare. Conform Acordului dintre Romania si UE, R ar putea cel mult sa-si stabileasca sediul de „callboy” in Germania, insa ar trebui sa parcurga procedura de obtinere a vizei, prevazuta de legislatia germana (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 20.11.2001 – „Jany” – Dosarul C-268/99). R nu are viza corespunzatoare, asa ca politia de frontiera din Hamburg are dreptul sa nu ii permita intrarea, conform legii germane.

5 Dreptul la libera circulatie, general valabil

De la infiintarea UE in 1993 prin Tratatul de la Maastricht, cetatenii UE au un drept la libera circulatie, general valabila. Conform art. 18 alin. 1 TCE, fiecare cetatean UE are dreptul sa se deplaseze liber si sa aiba sederea pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitarilor si conditiilor prevazute de respectivul Tratat si normele de aplicare ale acestuia.

Art. 18 alin. 1 TCE stabileste un drept de sedere legat de un scop care nu trebuie sa depinda neaparat de desfasurarea unei activitati economice. In perioada 1990-1993 au fost emise trei Directive CE (Directiva CE 90/364 [Jurnalul Oficial CE nr. L 180 pag. 26 din 13.07.1990], Directiva CE 90/365 [Jurnalul Oficial CE nr. L 180 din 13.06.1990], Directiva CE 93/96 [Jurnalul Oficial CE nr. L 317 pag. 59 din 18.12.1993]) care – fara sa contina dispozitii de drept primar – reglementau un drept general de sedere, precum si un drept de sedere pentru pensionari si studenti. Aceste Directive continua sa fie in vigoare si dezvolta dreptul de la art. 18 TCE.

In general, se cere ca in sensul art. 18 alin. 1 TCE, cetateanul UE sa dispuna de mijloace de intretinere pe perioada sederii si sa aiba asigurare de sanatate corespunzatoare, atat in ceea ce priveste persoana sa, cat si membrii sai de familie, astfel incat pe timpul sederii sa nu fie nevoit sa solicite asistenta sociala din partea statului gazda (art. 1 Directiva CE 90/364). Acelasi lucru este valabil in cazul pensionarilor care doresc sa locuiasca in alt stat UE decat cel in care au lucrat (vezi Directiva CE 90/365), precum si in cazul studentilor (vezi Directiva CE 93/96). Impreuna cu cel care are dreptul de sedere, pot sa locuiasca membrii familiei sale, indiferent de cetatenia lor. Si aceste persoane beneficiaza de dreptul la libera circulatie, asa ca pot sa lucreze fara sa aiba nevoie de autorizatie de munca.

Dreptul la libera circulatie, general valabila, poate fi limitat, ca toate celelalte drepturi la libera circulatie, in special din motive de securitate, ordine si sanatate publica, in conformitate cu Directiva CE 64/221 si jurisprudenta corespunzatoare a Curtii Europene de Justitie.

6 Clauza de aplicare a normei mai favorabile

De regula si in special in legatura cu dreptul la libera circulatie, legislatia UE nu aduce atingere facilitatilor ce rezulta din alte dispozitii legale. In cazul in care dreptul national confera o facilitate in plus fata de reglementarile UE referitoare la dreptul de intrare si sedere, se poate continua aplicarea acestei facilitati, dar trebuie avuta in vedere interdictia de discriminare, adica facilitatea se va aplica tuturor cetatenilor UE/SEE, precum si elvetienilor, inclusiv membrilor de familie ai acestora (vezi si nr. 3.2.3 si 3.6).

7 Categoriile de persoane beneficiare ale dreptului la libera circulatie

Drepturile la libera circulatie conf. art. 18, 39, 43 si 49 TCE revin in primul rand cetatenilor UE. Conf. art. 17 TCE, cetatean UE este acela care are cetatenia unuia dintre statele UE. Cetatenia UE nu inlocuieste, ci completeaza cetatenia nationala.

In baza Acordului cu privire la Spatiul Economic European (SEE) din 02.05.1992, toate drepturile la libera circulatie se aplica si cetatenilor din Islanda, Liechtenstein si Norvegia. Acelasi lucru este valabil si pentru cetatenii elvetieni - in baza Acordului cu privire la libera circulatie UE/Elvetia (vezi nr. 2).

Dreptul la libera circulatie este valabil, fara restrictii, si pentru persoane cu cetatenie dubla sau multipla, care - pe langa cetatenia unui stat UE/SEE ori a Elvetiei – detin inca una sau mai multe cetatenii (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 07.07.1992 – Dosarul C-295/90).

Astfel, dreptul comunitar se aplica practic la fiecare intrare a unui cetatean UE/SEE sau elvetian.

Art. 10 alin. 1 din Regulamentul 1612/68 contine reglementari cu privire la membrii de familie beneficiari ai dreptului comunitar. De dreptul la libera circulatie se bucura si membrii de familie care nu sunt cetateni ai unui stat UE sau SEE. Indiferent de cetatenia lor, pot beneficia de dreptul cetateanului UE/SEE sau al cetateanului elvetian urmatorii membri de familie ai acestuia:

- sotul sau

- rudele in linie descendenta (copii, nepoti etc.) care nu au implinit inca 21 de ani ori pe care ii are in intretinere sau

- rudele sale ori rudele sotului in linie ascendenta (parinti, bunici etc.) care se afla in intretinerea sa.

Rude in sensul legii sunt membrii de familie naturali si adoptati, mai putin copiii dati in ingrijire (vezi Curtea Europeana de Justitie – „Poirez” – Culegerea I 1992, 6685). Rude, cum sunt de exemplu fratii, nu beneficiaza de dreptul la libera circulatie.

Notiunea de sot nu este stabilita prin dreptul UE, ci in baza dreptului national al fiecarui stat membru. Astfel, conform dreptului german nu se considera soti in sensul dreptului la libera circulatie logodnicii, partenerii de viata, partenerii de viata de acelasi sex (vezi Curtea Europeana de Justitie, 17.01986 – „Reed” – Dosarul 59/85; Curtea Constitutionala a Germaniei, NJW 1993, 3316). Dreptul de sedere al sotului nu este conditionat de existenta unei convietuiri propriu-zise cu cetateanul UE; astfel, pana la pronuntarea divortului, sotul care traieste permanent separat poate invoca dreptul la libera circulatie (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 05.12.1983 – „Diatta”, Culegerea 1985, 567). Daca dreptul national permite propriului cetatean reintregirea familiei prin venirea partenerului sau de viata cu care nu este casatorit (de exemplu conf. art. 27a Legea strainilor din Germania), trebuie ca aceasta sa fie valabila, in aceleasi conditii, si pentru cetatenii UE cu drept la libera circulatie; altminteri avem de-a face cu discriminare interzisa (Curtea Europeana de Justitie „Reed” ibidem).

Dreptul la libera circulatie al membrilor familiei nu este originar, ci derivat. Dreptul exista sau nu, in functie de situatia cetateanului UE/SEE, adica daca acesta are sau nu dreptul la libera circulatie. El va trebui ca din tara natala sa mearga in alt stat UE/SEE sau sa aiba deja sederea acolo si sa indeplineasca conditiile de acolo referitoare la dreptul la libera circulatie.

Exemplu: Un cetatean suedez si sotia sa indianca merg in Spania ca turisti, fiind insotiti de fiica din prima casatorie a indiencei. Fiica are 23 de ani, este studenta si, deci, se afla in intretinerea tatalui vitreg suedez. Dreptul la libera circulatie se aplica in cazul tuturor celor trei persoane.

Exemplu: Un argentinian pentru care nu are obligativitatea vizei se prezinta la intrare in Germania. Nu dispune de mijloacele de intretinere necesare, asa ca se ia in calcul refuzarea intrarii. El sustine insa ca doreste sa ajunga la sotia sa de cetatenie norvegiana. Norvegianca traieste in tara natala si nu a facut uz de dreptul la libera circulatie, pe care il are conform Tratatului SEE. Astfel, in Germania nu exista posibilitatea ca sotul argentinian sa poate face uz de dreptul la libera circulatie, ca drept derivat. Simplul fapt al casatoriei cu un cetatean UE/SEE nu poate impiedica luarea masurii de refuzare a intrarii.

8 Notiunea de libera circulatie

Prin libera circulatie in sensul legislatiei UE se intelege, de regula, dreptul de deplasare si sedere in alt stat al UE, fara a cere o permisiune in acest scop. Dreptul respectiv nu este aplicabil in propriul stat, ci doar in momentul trecerii frontierei intr-un alt stat al UE (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 28.06.1984 – Dosarul 180/83, Culegerea 1984, 2539; vezi si exceptiile de la nr. 3).

In consecinta, de dreptul la libera circulatie in conformitate cu legislatia UE se bucura cetateanul francez daca se afla in Germania, nu si in Franta; cetateanul german se va bucura de acest drept in Franta, nu si in Germania. In tara natala, dreptul la libera circulatie al propriilor cetateni rezulta din Constitutia tarii respective (de exemplu art. 11 Constitutia Germaniei).

In aceste conditii, se poate ajunge la asa numita „discriminare a rezidentilor nationali” (care nu incalca normele dreptului UE), respectiv la situatia in care reglementarile nationale sunt mai nefavorabile decat cele din dreptul UE, de exemplu, in ceea ce priveste reintregirea familiei.



Exemplu: Conform Legii strainilor din Germania, venirea membrilor de familie ai cetatenilor germani in scopul reintregirii familiei este reglementata mai nefavorabil decat dreptul de reintregire a familiei prevazut de legislatia UE.

9 Intrarea si sederea neautorizata

Strainii cu drept la libera circulatie, conf. legislatiei UE, nu au obligatia de a detine o autorizatie de rezidenta, cum se cere de regula pentru straini (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 107.1977 – „Sagolu” – Dosarul C-8/77). Dreptul la libera circulatie exista nemijlocit, in baza normelor comunitare, si asigura dreptul de intrare si sedere, neputand fi conditionat de o permisiune. Intrarea este permisa nemijlocit, in virtutea dreptului UE (vezi art. 3 din Directiva CE 68/360). Se mentine, insa, obligatia ca la sederi de mai mult de 3 luni (vezi art. 4-9 Directiva CE nr. 68/360) sa fie necesara obtinerea si detinerea permisiunii (declarative) de sedere UE. Aceasta din urma este un fel de dovada a statutului (persoana care beneficiaza de dreptul de sedere existent), relevanta ei fiind legata in special de normele cu privire la obligatia de declarare a domiciliului. Statele membre trebuie sa poata constata sosirile si plecarile strainilor beneficiari ai dreptului la libera circulatie.

Singurele documente care pot fi solicitate in cazul intrarii si sederii sunt un pasaport valabil, un document valabil care inlocuieste pasaportul sau un buletin de identitate emis de autoritati (art. 3 alin. 1, Directiva CE nr. 68/360). Este suficient chiar si buletinul de identitate care, conform legii statului emitent, nu indreptateste la trecerea frontierei (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 05.03.1991 -    „Giagounidis/orasul Reutlingen” – Dosarul C-376/89). Conteaza doar sa poata fi facuta dovada apartenentei la un stat al UE/SEE.

Nu este suficient un pasaport a carui autenticitate trezeste suspiciuni, fondate pe dovezi concrete si incontestabile (sentinta Tribunalului Administrativ al landului Baden-Württemberg din 01.01.1995).

Cetatenii UE/SEE si cetatenii elvetieni nu au obligatia de a declara scopul sederii lor la trecerea frontierei. Nu este permisa solicitarea de dovezi care sa ateste apartenenta la categoriile de persoane care se bucura de libera circulatie. Politiei de Frontiera ii este deja interzis sa intrebe cetatenii UE/SEE si cetatenii elvetieni despre scopul sederii lor (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 30.05.1991 – „Comisia/Olanda” – Dosarul C-68/89). Libera circulatie a persoanelor trebuie promovata cat mai cuprinzator. Autoritatile interne au suficiente mijloace de control, cum ar fi obligativitatea declararii domiciliului si eliberarea permisiunii de rezidenta UE, pentru a face fata tulburarilor securitatii si ordinii publice (Din sentinta reiese clar privilegierea cetatenilor UE fata de alti straini, chiar daca intre timp este vorba despre o situatie depasita. Astfel, prin introducerea cetateniei UE, conf. art. 17, 18 TCE, dreptul de intrare si sedere exista si fara un scop anume.).

10 Obligativitatea vizei pentru membrii familiei care sunt cetateni straini terti

Conform art. 3 alin. 2 alin. 1 din Directiva CE 68/360 este permis ca, in baza dreptului national, sa se solicite viza de intrare de la membrii de familie care nu sunt cetateni UE/SEE. In felul acesta, se poate stabili inaintea intrarii (la o reprezentanta din strainatate), daca persoanele au statutul de cetateni straini terti cu drept la libera circulatie. Elucidarea acestei situatii este de multe ori greoaie la frontiera, in timpul efectuarii controlului de frontiera. Obligativitatea vizei pentru membrii de familie care sunt cetateni straini terti si se prezinta la intrare la frontiera externa a UE, planuind sa aiba o sedere de pana la trei luni, rezulta din Regulamentul 539/2001, iar in rest, din legislatia nationala.

Incalcarea acestei obligativitati se va considera, de regula, ca fiind o incalcare formala, nu o intrare ilegala propriu-zisa. Ar fi inadmisibila aplicarea unei sanctiuni penale, in special privative de libertate, dar se poate stabili o amenda contraventionala (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 107.1977 – „Sagolu” – Dosarul C-8/77). Intrarea si sederea sunt permise, nu in baza acestei vize, ci a dreptului la libera circulatie.

Libera circulatie a membrilor de familie rezulta nemijlocit din dreptul UE, indiferent daca un stat membru a acordat o permisiune de rezidenta. Daca cetateanul strain tert poate dovedi la frontiera ca este membrul de familie al unui cetatean UE/SEE/elvetian, nu i se va putea refuza intrarea pe motiv ca ii lipseste pasaportul sau legitimatia, respectiv viza (de intrare).

De asemenea, se considera ca refuzarea eliberarii unei permisiuni de rezidenta-UE sau decizia de scoatere de pe teritoriul tarii pe motiv ca persoana nu a indeplinit formalitatile legale (referitoare la supravegherea circulatiei strainilor, cum ar fi intrarea fara viza intr-un stat membru) reprezinta o masura disproportionata si, deci, incalca dreptul UE, daca cel in cauza poate face dovada identitatii sale si a faptului ca este membru de familie (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 25.07.2002 – „MRAX” – Dosarul C-459/99).

Exemplu Frontiera Slovenia-Croatia, dupa aderarea Sloveniei. La intrare se prezinta austriacul N cu sotia sa albaneza A. Cei doi vor sa stea cateva zile la prietenii din Slovenia, dupa care sa-si continue calatoria spre Austria. Doamna A are un pasaport albanez, expirat de doua saptamani, in care este aplicata o permisiune de rezidenta austriaca. Functionarii de frontiera sloveni nu au nici o indoiala ca A si N sunt soti. N si A, in calitate de turisti sau vizitatori, se bucura de dreptul la libera circulatie a serviciilor. Functionarii de frontiera sunt obligati sa le permita trecerea frontierei. Eventual, doamnei A i se va elibera un document ca inlocuitor al pasaportului.

Daca in unele cazuri particulare nu este posibil sa se dovedeasca credibil calitatea persoanei, trebuie ca aceluia care este in cauza sa i se dea ocazia de a dovedi identitatea si/sau calitatea de membru de familie, acordandu-i-se un interval de timp rezonabil.

Conditii pentru refuzarea intrarii in cazul persoanelor beneficiare ale dreptului la libera circulatie

Legislatia UE nu contine abilitari in privinta refuzarii intrarii (nepermiterea intrarii) pentru cetateni UE/SEE, cetateni elvetieni si straini din terte state cu drept la libera circulatie. Decizia de refuzare a intrarii poate fi luata si in baza legii nationale, insa numai cu respectarea dreptului comunitar superior.

Principiile relevante pentru masurile de ingradire a liberei circulatii sunt cuprinse in Regulamentul CE 64/221 (vezi nr. 2.5).

Limitarea dreptului la libera circulatie din motive de ordine si securitate publica depinde in principal de patru conditii:

Legea nationala trebuie sa contina o abilitare pentru masura limitativa, cand sunt intrunite conditiile pentru aceasta masura (principiul statului de drept, primatul legii).

Persoana cu drept la libera circulatie reprezinta un pericol (potential repetitiv) suficient de grav pentru ordinea si securitatea publica, care aduce atingere unui interes fundamental al societatii.

Pericolul reiese din comportamentul personal al celui in cauza (vezi art. 3 alin. 1 Directiva CE 64/221).

Avand in vedere interdictia de discriminare (printre altele, art. 12, 39 alin. 2 TCE) trebuie ca in respectivul stat sa se actioneze in mod efectiv si impotriva unui cetatean propriu, intr-un caz asemanator.

Daca pentru luarea masurii de refuzare a intrarii nu exista in legea nationala abilitari conforme legislatiei UE, competenta generala pentru refuzarea intrarii strainilor se va stabili in functie de dreptul UE.

Exemplu (reglementarea germana): In principiu, strainul cu drept la libera circulatie poate fi respins la frontiera germana numai conf. art. 60 alin. 1 coroborat cu art. 58 alin. 1 nr. 3 Legea strainilor din Germania, aici fiind vorba despre un refuz cu caracter obligatoriu, in consecinta unei expulzari si/sau returnari urmate de instituirea interdictiei de intrare conf. art. 8 alin. 2 Legea strainilor din Germania ori pe baza unei decizii conf. art. 60 alin. 2 nr. 1 Legea strainilor din Germania.

Persoanei cu drept la libera circulatie i se poate refuza intrarea daca exista pericole reale si suficient de grave pentru a aduce atingere unui interes fundamental al societatii (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 27.10.1977 – „Bouchereau” – Dosarul C-30/77; sentinta din 18.05.1982 – „Adoui” – Dosarul C-115 si C-116/81; sentinta din 19.01.1999 – „Calfa” – Dosarul C-348/96).

Comportamentul care, in mod obisnuit, constituie motiv de respingere sau expulzare, nu va avea, in mod obligatoriu, aceeasi urmare si pentru persoana cu drept la libera circulatie. Decizia de refuzare a intrarii poate fi luata insa atunci cand comportamentul persoanei cu drept la libera circulatie reprezinta un pericol concret si suficient de grav pentru ordinea sau sanatatea publica. Un motiv de expulzare care se bazeaza pe o infractiune comisa este suficient doar daca exista pericolul cert al repetarii faptei. Circumstantele avute in vedere la luarea masurii de condamnare penala trebuie sa indice un comportament personal care sa reprezinte un pericol iminent pentru ordinea publica. Un motiv de expulzare care si in baza dreptului comunitar justifica masura de refuzare a intrarii, il constituie infractiunile grave (de ex. traficul de stupefiante) si deosebit de grave, daca exista pericolul repetarii. Aceeasi regula se aplica si daca persoana, prin comportamentul sau, constituie un pericol considerabil pentru securitatea si ordinea publica.

Persoanele cu drept la libera circulatie, care doresc sa intre pentru a participa la o actiune organizata (de ex. meci de fotbal) sau la o demonstratie, se bucura de acest drept in calitate de beneficiari de servicii - conf art. 49 TCE, respectiv conf. art. 18 TCE. Avand in vedere interdictia de discriminare de la art. 12 TCE, este permisa respingerea participantilor la actiuni organizate sau demonstratii atunci cand este permisa si impiedicarea participarii unui cetatean al propriului stat.

Astfel se pune problema in cazul asa numitilor “huligani” (persoane predispuse la violenta care doresc sa participe la un meci de fotbal), cat si in cazul persoanelor agresive inarmate (agresori inarmati care vor sa participe la o demonstratie). De regula, dreptul constitutional national al fiecarui stat UE nu permite refuzarea intrarii sau expulzarea propriilor cetateni, dar autoritatile au la dispozitie alte masuri efective de contracarare a pericolelor (de ex. retinerea in arest). Limitarea liberei circulatii a cetatenilor UE din alte state este admisibila numai daca si impotriva unui cetatean propriu cu un comportament similar s-ar lua masuri represive sau alte masuri propriu-zise si efective.

Daca cetateanul UE ar fi respins la frontiera sau expulzat in ideea contracararii pericolelor, iar un cetatean propriu ar constitui un pericol similar, dar nu s-ar lua masuri efective de contracarare, atunci ar fi vorba despre tratament discriminatoriu arbitrar (Curtea Europeana de Justitie, sentinta 18.05.1982 – “Adoui” – Dosarul 115 si 116/81; sentinta din 16.07.1998 – “Roque” – Dosarul C-171/96; sentinta din 26.11.2002 – “Olazabal” – Dosarul C-100/01).

Exemplu: “Huligani” germani merg cu autobuzul la Milano, la un meci al echipei lor, pentru a face “scandal”. Unul dintre acestia are atat cetatenie germana, cat si italiana. Politia de frontiera din Italia apreciaza ca “huliganii” reprezinta un pericol foarte concret si grav, asa ca nu permite intrarea celor cu cetatenie germana. Conform dreptului constitutional italian, nu se poate refuza intrarea aceluia care are si cetatenia italiana. In schimb, i se poate pune in vedere ca pe timpul meciului va fi tinut in arest, dar ca i se ofera si posibilitatea sa aleaga reintoarcerea in Germania, de buna voie, impreuna cu “tovarasii” lui. Reactia politiei de frontiera din Italia este compatibila cu dreptul UE, refuzarii intrarii “huliganilor” germani ii corespunde tinerea in arest a italianului, ca masura efectiva de contracarare a pericolelor.

Masuri din ratiuni de sanatate se pot lua numai in cazurile mentionate in anexa la Directiva CE 64/221. Anexa mai contine o clauza generala in partea A nr. 4, cuprinzand si “alte boli sau afectiuni parazitare contagioase sau transmisibile, in masura in care in tara gazda exista norme pentru protectia rezidentilor nationali impotriva acestor boli sau afectiuni”. Dintre boli face parte si sindromul imuno-deficitar SIDA.

SIDA face parte dintre bolile care ar permite limitarea dreptului la libera circulatie conform Directivei CE 64/221, insa aceasta masura nu se ia din cauza existentei bolii, ci numai atunci cand cel infectat cu HIV sau bolnav de SIDA are un comportament “relevant in ceea ce priveste contaminarea” si reprezinta un pericol pentru sanatatea publica.

Inainte de a refuza intrarea unui cetatean UE/SEE cu drept la libera circulatie, trebuie analizat art. 8 Directiva CE 64/221, conform caruia persoana in cauza poate apela la caile de atac la care are dreptul si rezidentul national cand este vorba despre acte administrative cu efect asemanator (eventual suspensiv). Art. 9 al Directivei nu contine vreo cerinta speciala in cazul cailor de atac impotriva deciziilor de nepermitere a intrarii. Din art 8 al Directivei nu reiese obligatia statelor membre de tolerare a strainului pe teritoriul lor in timpul procesului, in masura in care celui in cauza i se asigura un proces corect si poate beneficia, neingradit, de aparare (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 05.03.1980 – “Pecastaing” – Dosarul C-98/79 Culegerea 1980, 691; vezi si Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 09.11.2000 – “Yidaho” – Dosarul C-357/98).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1262
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site