Jus Personarum

1. Conditia oamenilor

Potrivit dreptului modern, oricarei fiinte omenesti i se recunoaste capacitatea de a avea drepturi si obligatii. Asadar, orice om este o persoana si, drept urmare, poate participa la viata juridica.

Dreptul roman nu a recunoscut calitatea de persoana tuturor membrilor societatii. Astfel, spre deosebire de oamenii liberi, sclavii nu aveau personalitate si deci, nu puteau incheia acte juridice in nume propriu. Dar, chiar si cei liberi aveau o personalitate limitata, in functie de apartenenta la categoria sociala, originea etnica sau locul in cadrul familiei romane.

Se bucurau de personalitate deplina numai cetatenii romani, sefi de familie. Cu alte cuvinte, cel care avea status libertatis, status civitatis si status familiae.

Dupa Gaius, care spune in Institutiuni ca "oamenii luati in totalitatea lor sunt sau liberi, sau sclavi"¹, juristii romani au creat si alte clasificari ale persoanelor: in functie de status civitatis, sunt cetateni si necetateni, iar in functie de status familiae, sunt persoane sui juris si alieni juris, dupa cum se afla sau nu se afla sub puterea unui pater familias.

Asadar, pentru a avea o imagine corecta a personalitatii in lumea romana, trebuie sa o privim in functie de cele trei status-uri: "status libertatis, status civitatis si status familiae".

Personalitatea juridica incepe o data cu nasterea fiintei umane, doar daca individul se nastea viu, liber si cu infatisare umana si inceta odata cu moartea fizica a acestuia.

Exista trei exceptii de la aceasta regula:

copilul conceput este socotit ca si nascut, daca interesele acestuia o cer (e.g. copilul conceput mosteneste pe tatal sau mort inainte ca el sa se nasca)

mostenirea neculeasa sustine persoana defunctului

in cazul comorientilor (decesul simultan in conditii exceptionale a unor persoane cu vocatie succesorala reciproca ) se accepta ca puberii supravietuiau parintilor, iar daca erau impuberi acestia erau considerati primii decedati¹.

2. Status Libertatis

In functie de acest status, oamenii se imparteau in liberi si sclavi. Pentru prima oara definitia sclaviei si a libertatii a dat-o jurisconsultul Florentinus². El spune ca "libertatea este o facultate naturala a persoanei in baza careia poate face ce doreste in limitele impuse de forta sau de lege." Potrivit aceluiasi jurist "sclavia este o institutie de dreptul gintilor, conform careia cineva este supus, impotriva naturii, unei puteri straine". Desigur, definitia lui Florentinus exprima conceptiile inovatoare din epoca clasica, care i-au determinat pe romani sa se indoiasca de legitimitatea sclaviei. De fapt, starea de sclavie a avut un regim diferentiat pe parcursul istoriei cetatii.

2.1. Starea de libertate

Starea de libertate era inalienabila si era definita ca situatia omului de a nu fi proprietatea altuia.

1. Izvoarele libertatii

Libertatea se dobandea prin nastere sau printr-un fapt posterior nasterii.

a.      prin nastere copilul este liber, daca parintii sai sunt liberi.

Daca numai unul dintre parinti este liber, copilul va urma conditia mamei.

Daca in timpul sarcinii mama a fost un singur moment libera, copilul se va naste liber, prin efectul principiului "copilul conceput este considerat nascut de cate ori este in interesul sau".

b.      Prin fapte posterioare nasterii. Incetarea starii de sclavie si dobandirea libertatii poate fi efectul fie dispozitiilor legii, fie vointei stapanului.

eliberarea din sclavie (manumissio) in temeiul legii.

Se dobandea libertatea in urmatoarele cazuri prevazute de lege:

Cetateanul roman capturat in razboi avea un drept de reintoarcere (jus postliminii) in virtutea caruia, atunci cand se va intoarce din sclavie isi recapata toate drepturile.

In timpul imparatului Octavianus Augustus, sclavul bolnav sau infirm abandonat de catre stapan, devine liber

Erau eliberati sclavii care timp de 30 de ani au fost cunoscuti ca oameni liberi, cei inrolati in armata, cei care slujeau unor culte religioase, cei rascumparati de la dusmani, sau sclavul care si-a denuntat stapanul vinovat de infractiunea de omor¹.

eliberarea prin vointa stapanului

Stapanul isi putea elibera sclavul, fie prin mijloace legale (de jus civile), fie prin mijloace pretoriene.

A. Mijloacele prevazute de dreptul civil erau:

a.       procesul fictiv

b.      censu (recensamantul)

c.       testamentul

Sclavii eliberati prin aceste mijloace deveneau liberti cetateni romani.

B. Mijloacele neformaliste pretoriene erau:

inter amicos (intre prieteni)

per epistolam (prin scrisoare)

post mensam (dupa petrecere)

convivii adhibitione (cu ocazia unei intalniri)

Sclavii eliberati prin aceste mijloace pretoriene deveneau liberti latini.

Starea de sclavie

Sclavul era considerat lucru si anume cel mai important bun mancipi din patrimoniul romanului.

izvoarele sclaviei:

a. nasterea.

Copiii nascuti dintr-o mama sclava erau sclavi. Nu avea importanta conditia juridica a tatalui.

b. captivitatea din razboaie

Indiferent daca erau romani sau barbari, captivii deveneau sclavi. Cetatenii romani facuti prizonieri beneficiau de doua fictiuni juridice, prin care se evitau consecintele dramatice ale captivitatii. Prima dintre ele era jus postliminii, potrivit caruia cetateanul roman, scapat din prizonierat era considerat liber la Roma, fara ca situatia din captivitate sa aiba vreo consecinta juridica.

A doua fictiune stabilea ca data decesului prizonierului roman, mort in captivitate era considerata data capturarii. Aceasta pentru ca succesorii sai sa-l poata mosteni.

c. prin normele dreptului civil erau prevazute alte izvoare ale sclaviei. Iata cateva dintre ele:

- prin procedura manus injectio, creditorul il putea vinde pe debitorul sau insolvabil peste Tibru

- cei care nu se prezentau la incorporare, care dezertau sau nu-si plateau impozitele, deveneau sclavi publici.

- deveneau sclavi cei care se vindeau prin inselaciune si ulterior isi revendicau libertatea

- hotul prins in flagrant delict devenea sclav al victimei furtului

- femeia libera, amanta unui sclav, somata de trei ori de pater familias sa puna capat relatiilor intime, fara ca ea sa se conformeze, devenea sclava

- libertului ii putea fi revocata libertatea pentru ingratitudine fata de fostul lui stapan¹ .

Statutul juridic al sclavilor

Asa cum am aratat, sclavii erau considerati lucruri (instrumentum vocalia), ceea ce inseamna ca erau total lipsiti de drepturi. La inceput, stapanii aveau asupra lor drept de viata si de moarte si drept de corectie nelimitat. De asemenea, stapanii aveau dreptul de folosinta completa a sclavilor, ii putea abandona, sau inchiria serviciile. Sclavii nu aveau drept la nume, ei purtand numele stapanului la care se adauga calitatea lor servila. Nu se puteau incheia acte juridice intre sclavii aceluiasi stapan.

Lipsiti de status civitatis, sclavii nu aveau nici status familiae si deci nu puteau incheia o casatorie. Uniunea libera intre sclavi purta denumirea de contubernium. Ca o consecinta, nici rudenia dintre sclavi nu avea efecte juridice. Neputand sa aiba un patrimoniu, nu puteau transmite mostenirea, ori lasa testament.

Dintre drepturi, mentionam dreptul sclavului de a practica un cult religios.

Acest statut complet defavorabil la epoca veche s-a atenuat considerabil prin acte succesive, dintre care amintim:

prin Lex Petronia din anul 19 i. H., s-a interzis stapanilor sa foloseasca sclavii la luptele in arena.

Imparatul Claudius dispune ca sclavul bolnav abandonat de catre stapan sa dobandeasca libertatea.

Imparatul Nero dispune ca prefectus urbi sa cerceteze plangerile (querela)sclavilor, care denuntau abuzuri ale stapanilor.

Domitian si Hadrian interzic castrarea sclavilor sub sanctiunea confiscarii averii.

In sec. II d. H., Antonius Pius interzice dreptul de corectie nelimitat, si dreptul de viata si de moarte, considerandu-l omucidere².

Statutul de facto

Intre situatia juridica si cea de fapt a sclavilor existau insa diferente foarte mari, evidentiate in textele jurisconsultilor. Astfel, pentru inceput, sclavii pot incheia acte juridice in numele stapanului, dar fara a putea sa-i faca o situatie mai rea. Asta insemna ca ei puteau incheia doar contracte unilaterale. La epoca clasica, insa, sclavii pot incheia si contracte in care stapanul figureaza in calitate de debitor.

La aceasta epoca se acorda sclavilor posibilitatea de a administra si fructifica o parte a averii stapanului. Acest mic patrimoniu se numea peculiu, si putea fi marit sau diminuat fara stirea sau acordul stapanului.

Reformele dreptului pretorian au dat posibilitatea sclavilor de a conduce afaceri de comert maritim sau terestru. In primul caz se sclavul se numea exercitor, iar in al doilea institor.

In sfarsit, la aceeasi epoca, sclavilor li s-a acordat posibilitatea sa incheie anumite conventii, numite pacte, in nume si interes proprii. Aceste pacte erau:

pactul de eliberare din sclavie

pactul de libertate

pactul prin care se micsoreaza datoria sclavului

pactul de iertare de datorie¹

2.3. Libertii

Libertii erau sclavii eliberati. Ei erau diferentiati in trei categorii:

-Libetii cetateni

-Libertii latini

-deditticii

1. Libertii cetateni erau sclavii eliberati prin mijloace formaliste. Din categoria drepturilor politice, aveau doar jus suffragii, adica dreptul de a alege. Nu aveau jus honorum (dreptul de a fi ales) si nici jus militiae (dreptul de comanda in cadrul legiunilor romane). Aveau totalitatea drepturilor civile, corelate insa, cu o serie de obligatii fata de fostul stapan, actualul patron, grupate in ceea ce se numea jura patronatus.¹ Jura patronatus (drepturile stapanului) cuprindea trei categorii de obligatii ale libertilor fata de patroni:

- operae, reprezentau activitati facute in folosul fostului stapan

- bona, insemna dreptul patronului de a-l mosteni pe libert, cand acesta deceda fara a avea mostenitori legali

- obsequium, consta in obligatia de respect pe care libertul o datora patronului.

2. Libertii latini - erau sclavii eliberati prin mijloace neformaliste de drept pretorian.

Din categoria drepturilor civile si politice, nu aveau decat jus commercii si dreptul de a promova actiuni in justitie.

Datorita faptului ca nu puteau testa, se spunea despre ei ca traiau ca oameni liberi, dar mureau ca sclavi.

3. Deditticii - proveneau din sclavii ai caror stapani erau peregrini, sau din cei care in perioada sclaviei fusesera condamnati la pedepse infamante. Ei nu se puteau apropia la mai putin de 100 mile de Roma, intrucat erau transformasi in sclavi.

3. Status civitatis

In functie de acest status, oamenii liberi din Imperiul Roman se imparteau in cetateni si necetateni.

La randul lor necetatenii se imparteau in latini si peregrini.

Cetatenii romani

Acestia erau singurii care se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice.

Drepturile politice erau:

Jus suffragii - era dreptul de a participa la adunarile poporului, de a alege magistrati si de a vota legile in comitiile centuriate.

Jus honorum - era dreptul de a candida la o magistratura

Jus militiae - era dreptul de a fi militar in cadrul legiunilor romane

Drepturile civile erau:

Jus commercii - era dreptul de a incheia orice act juridic prevazut de dreptul civil

Jus connubii - era dreptul de a incheia o casatorie valabila

Jus testamenti factio - era dreptul de a transmite mostenirea pe cale testamentara

dreptul de a apela la justitie

- dreptul la nume - romanii purtau in mod obisnuit trei nume: pe cel personal, sau prenumele (Caius), pe acela al gintii sau numele (Cornelius) si apoi pe cel al propriei familii sau cognomen (Gracchus). Caius Cornelius Gracchus.

Principalele obligatii ale romanilor erau de a efectua stagiul militar pe o perioada de cel putin 10 ani si de a-si plati impozitele in functie de averea pe care o aveau.

Dobandirea si pierderea cetateniei

Cetatenia se dobandea prin nastere si prin fapte posterioare nasterii.

a. Nasterea din parinti cetateni era cel mai important izvor a lui status civitatis.

In aceasta situatie concureaza mai multe principii:

copilul nascut in cadrul casatoriei legitime urmeaza soarta tatalui

copilul nascut in alta uniune urmeaza soarta mamei

se aplica jus sangvinis, criteriul nationalitatii parintilor si nu criteriul nasterii pe teritoriul Statului Roman (jus soli)

b. Prin fapte posterioare nasterii cetatenia se dobandea prin eliberarea de sclavie, prin adoptie si gratie unor concesiuni din partea statului. Aceste concesiuni puteau fi colective sau individuale. Cele mai importante concesiuni colective au fost:

- In anul 90 i. H. Prin Lex Julia s-a acordat cetatenie tuturor locuitorilor Peninsulei Italice.

- in anul 49 i. H. Prin Lex Roscia s-a acordat cetatenie galilor de peste Pad.

- in anul 212 d. H., imparatul Caracalla acorda cetatenie romana tuturor locuitorilor imperiului, cu exceptia deditticilor. ¹

Concesiunile individuale se acordau de catre senat sau de catre imparat pentru merite deosebite. Bunaoara, se acorda dreptul la cetatenie aceluia care denunta infractiunea de luare de mita comisa de un magistrat roman.

Pierderea cetateniei intervenea in urmatoarele cazuri:

a. prin pierderea libertatii

b. exilul voluntar sau fortat

c. condamnarea la pedepse infamante

Latinii

Existau 3 categorii de latini: veteres, coloniari si junieni.

a.       latinii veteres erau locuitorii cetatilor latine din vechea liga latina dizolvata in anul 338 i.H. Ei nu aveau jus honorum, dar puteau vota daca in ziua in care se aduna poporul erau la Roma. Daca se stabileau definitiv la Roma, primeau cetatenia. Aceasta categorie de latini a disparut in anul 268 i. H. cand li s-a acordat cetatenia ².

b.      latinii coloniari sunt locuitorii coloniilor infiintate dupa anul 268 i. H. Acestia aveau doar jus commercii. Li s-a acordat cetatenie romana in anul 90 i.H. prin Lex julia

latinii junieni au fost creati prin Lex junia norbana in anul 19 d. H. si proveneau din sclavii eliberati prin moduri neformaliste.

Peregrinii

Erau strainii din imperiu. Ei nu aveau drepturi politice sau civile. Pentru aceasta categorie a fost creata institutia pretorului peregrin, iar judecatorii competenti pentru a judeca litigiile intre cetatenii romani si peregrini se numeau recuperatores. In functie de provenienta lor peregrinii sunt de doua categorii: ordinari si dedittici.

a.      Peregrinii ordinari sunt locuitorii cetatilor care au fost invinse de catre romani in urma unor razboaie. Ei plateau statului roman o suma de bani numita vectigal sau tributum.

b.      Peregrinii dedittici erau locuitorii acelor cetati care au capitulat fara conditii in urma unor razboaie cu Roma, sau populatiile care nu erau organizate in cetati, cum ar fi egiptenii. Acestia nu se puteau apropia la mai putin de 100 de mile de Roma, sub sanctiunea pierderii averii si capturarii ca sclavi.

4. Status familiae

4.1. Familia romana

Familia patriarhala romana este o comunitate de bunuri si persoane aflate sub puterea aceluiasi pater familias.

Pater familias inseamna sef de familie si nu tata de familie. Astfel, putea fi pater familias un barbat necasatorit sau un copil fara parinti, in sensul ca ei exercitau dreptul de proprietate asupra unor bunuri.

Familia romana organizata pe baza puterii lui pater familias (patria potestas) cuprindea doua categorii de persoane: sui juris si alieni juris.

Cei alieni juris sunt sub patria potestas, care este perpetua. Cei sui juris nu se afla sub puterea nimanui.

Rudenia in familia romana nu era bazata pe legaturi de sange (cognate), ci pe raporturi de putere. Rudenia cognatica este o rudenie exclusiv prin barbati, caci la moartea lui pater familias numai fiii lui vor deveni la randul lor pater familias.

Fac parte din familia romana:

pater familias

sotia (uxor), daca este casatorita cum manu

fii cu sotiile lor daca erau casatorite cum manu

fiicele pana la casatoria lor cum manu

nepoatele pana la casatoria cum manu

persoanele adoptate, adrogate sau legitimate.

Familia are o avere compusa din casa de locuit (domus)si terenul din jurul casei (heredium), precum si un teren in afara cetatii, destinat agriculturii, numit fundus. Heredium, fundus, sclavii si animalele mari constituie familia sau averea grupului. Un alt grup de lucruri apartinand familiei se numeste pecunia si cuprinde vitele mici, metalele, banii etc.

4.2. Patria potestas

Puterea parinteasca este perpetua si nelimitata (jus vitae necisque). La inceput s-a numit manus, dar apoi s-a diferentiat dupa cum urmeaza:

a.       Manus - era puterea asupra femeii casatorite cum manu.

b.      Patria potestas - puterea asupra copiilor

c.       Dominica potestas - puterea asupra sclavilor

d.      Mancipium - puterea asupra persoanelor aflate temporar sub stapanirea lui pater

e.       Dominium- puterea asupra lucrurilor

f.        Tutela si curatela - puterea asupra unei femei sui juris sau asupra unor sefi de familie incapabili

4.3. Izvoarele puterii parintesti

Acestea erau nasterea in casatoria legitima, adoptia, adrogatia si legitimarea.

a. nasterea in casatoria legitima.

Copiii nascuti in cadrul unei casatorii incheiate conform lui jus civile intrau sub puterea lui pater dupa recunoasterea lor de catre acesta. Acest drept de recunoastere era discretionar, pater putandu-si abandona copii la nastere.

b. adrogatia insemna adoptarea unui tanar care, el insusi este pater familias. In fapt, prin aceasta o intreaga familie intra sub puterea altui pater familias.

b.1. formele adrogatiei

in fata comitiilor callate. In fata adunarii poporului (comitia curiata se transforma in comitia callata cu aceasta ocazie) se prezentau partile si era chestionata intreaga comunitate cu privire la oportunitatea acestei forme de adoptie.

In fata celor 30 de lictori

Pontifii sub conducerea unui magistrat isi dadeau acordul odata ce adunarile populare au cazut in desuetudine.

prin rescript imperial - incepand din sec. II d. H. adrogatiunea de putea face, la cerere, prin ordin al imparatului.

prin contract

Este o modalitate mai rara de adrogatie, intalnita in provinciile ocupate.

prin testament

Prin aceasta modalitate Julius Caesar l-a adrogat pe Octavianus Augustus.

b.2. Conditiile adrogatiei

Adrogantul trebuia sa fie sef de familie trecut de 60 de ani si fara mostenitori.

Adrogatul trebuia sa aiba peste 25 ani si sa fie cu cel putin 18 ani mai tanar ca adrogantul.

b.3. Efectele adrogatiei

pe plan personal adrogatul intra in puterea adrogantului ca fiu si devine ruda agnatica cu toate rudele agnatice ale adrogantului. El iese din familia de origine, iar legaturile cu aceasta sunt rupte.

Pe plan patrimonial, intreaga avere a adrogatului intra in puterea adrogantului. Datoriile adrogatului se sterg, intrucat el nu poate face mai rea situatia noului pater familias.

c. Adoptia

Prin adoptie, un alieni juris paraseste familia sa si trece in puterea altui sef de familie.

Adoptia avea loc in doua etape. In prima, fiul de familie iesea din familia de origine, iar in a doua, el intra in noua familie.

Prima etapa se realiza printr-o tripla mancipare (instrainare). Astfel, Legea celor XII Table prevedea "daca pater vinde fiul de trei ori , el este liber fata de pater"¹

Etapa a doua avea loc in fata magistratului si lua forma unui proces simulat, prin care toate partile isi dadeau acordul.

c.1. Conditiile adoptiei:

cei doi sefi de familie si adoptatul erau obligati sa-si dea consimtamantul.

Adoptantul trebuia sa aiba cu cel putin 18 ani mai mult decat adoptatul.

c.2. Efectele adoptiei

- pe plan personal, adoptatul iese din familia de origine si intra sub puterea noului pater, devenind agnat cu membrii noii familii, dar copiii sai raman in familia de origine.

- pe plan patrimonial, drepturile succesorale se sting, in vechea familie si se dobandesc in cadrul noii familii.

d. Legitimarea

Prin aceasta institutie juridica aparuta destul de tarziu tatal natural dobandea patria potestas asupra copilului nascut in afara casatoriei legitime.

Legitimarea era de trei feluri.

1. prin casatorie subsecventa

2. prin rescript imperial

3. prin oferta la curia municipala

4.4. Casatoria romana

La origine casatoria romana se realiza prin trecerea femeii sub puterea barbatului. Mai tarziu, desi casatorita, femeia putea ramane sub puterea lui pater din familia de origine.

De aceea la romani casatoria era de doua feluri

cum manu

sine manu

A. Casatoria cum manu.

In aceasta forma femeia trecea sub puterea lui pater familias din noua familie. Acesta putea fi sotul si atunci ea dobandea in noua familie locul unei fiice, sau tatal sotului sau si atunci ea dobandea locul unei nepoate.

Aceasta casatorie se realiza in trei feluri:

a.       confarreatio - era o forma de casatorie rezervata patricienilor care avea loc intr-un cadru solemn, in fata pontifilor.

b.      Coemptio - consta intr-o instrainare fictiva a femeii.

c.       Usus- acest mod de a detine manus asupra femeii se obtinea printr-o quasi posesie de un an de zile.

Cand manus se dobandea prin confarreatio desfacerea casatoriei avea loc printr-un act juridic simetric numit diffarreatio. In cazul unei coemptio sau unui usus repudierea se facea printr-o instrainare simbolica.

B. Conditiile de fond ale casatoriei.

Acestea sunt connubium, consimtamantul si varsta.

jus connubii - insemna aptitudinea unei persoane de a se casatori conform lui jus civile.

consimtamantul - Daca cei care se casatoreau erau alieni juris, se cerea consimtamantul celor doi sefi de familie. Daca erau persoane sui juris, se cerea consimtamantul acestora.

Varsta necesara pentru casatorie a fost fixata la 12 ani pentru fete si 14 ani pentru baieti.

C. Efectele casatoriei cum manu

La casatoria cum manu sotia cadea sub puterea sotului. Bunurile dotale intrau in patrimoniul noii familii, unde femeia dobandea drepturi succesorale. Ea le pierdea, insa, in familia de orgine.

D. Casatoria sine manu

In acest caz femeia ramanea in familia de origine, sotul neavand autoritate asupra ei. Casatoria se incheia printr-o procedura simpla, neformalista, ce presupunea ca sotia sa fie condusa la noul domiciliu.

Casatoria se desfacea prin moartea unuia dintre soti, prin pierderea libertatii sau a cetateniei si prin divort pentru cauze temeinice.

E. Efectele casatoriei sine manu

La casatoria sine manu, femeia ramane sub puterea tatalui ei, asa incat era considerata straina in noua familie , unde nu avea drepturi succesorale.

F. Impedimentele relative la casatorie

Lipsa lui jus connubbii putea fi generata de urmatoarele cazuri:

Rudenia in linie dreapta la infinit si in linie colaterala, pana la gradul IV.

Era interzisa casatoria intre adoptat si adoptator.

Pana la Lex Canuleia 445 i. H. era interzisa casatoria intre plebei si patricieni.

Era interzisa poligamia

Vaduva nu se putea casatori timp de un an de la moartea sotului

Era interzisa casatoria intre femeia adultera si amantul sau, intre tutore si pupil, intre curator si femeia aflata sub curatela.

Guvernatorii nu se puteau casatori cu femeile din provincie

Soldatii in timpul Principatului nu se puteau casatori ¹

G. Relatiile personale intre soti.

1.in cadrul casatoriei cum manu

Femeia dobandeste rangul social si domiciliul sotului si ii datoreaza respect si fidelitate. Adulterul era condamnat cu moartea in caz de flagrant delict.

2.in cadrul casatoriei sine manu

Femeia ramanea in continuare subordonata vechii familii. Avea obligatia de respect fata de sot si ii purta numele. In cazul in care parasea nejustificat domiciliul, putea fi adusa inapoi prin concursul justitiei.

In anul 18 i.H. Lex Julia de adulteriis sanctioneaza adulterul comis de femeie, dar si de barbat.

H. Raporturile patrimoniale intre soti

1.in cadrul casatoriei cum manu, regimul patrimonial era cel al comunitatii de bunuri, datorita integrarii tuturor bunurilor femeii in patrimoniul unic al noii familii.

In cadrul acestei familii femeia dobandea drepturi succesorale partea ei fiind echivalenta cu cea a copiilor.

2.in cadrul casatoriei sine manu functiona regimul separatiei de bunuri, femeia fiind singura care exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor sale.

I. Relatiile dintre parinti si copii.

Atat copii nascuti in cadrul casatoriei cum manu, cat si cei nascuti in casatoria sine manu urmau soarta juridica a tatalui

1. Relatiile personale

La epoca veche patria potestas constituia o putere absoluta ce culmina cu dreptul de viata si de moarte asupra copiilor (jus vitae necisque).

Pater familias avea dreptul de a-si expune copiii si drept de corectie nelimitat asupra acestora. Dispuneau de capacitatea de munca a acestora si stabilea varsta matrimoniala.

Ulterior, aceasta putere se diminueaza considerabil:

a.       jus vitae necisque a suferit restrangeri prin Legea celor XII table si este interzis prin lege de imparatul Constantin.

b.      Dreptul de corectie nelimitat este interzis de Traian.

c.       Dreptul de expunere a copilului dispare in timpul lui Constantin

d.      Dreptul de a-si instraina (mancipio) copiii pentru incheierea unor afaceri dispare in timpul lui Diocletian.

e.       Abandonul noxal este interzis de imparatul Justinian¹

2. Relatiile patrimoniale

La epoca veche descendentii dobandeau bunuri pentru pater familias si in numele lui, fara a putea sa-i faca acestuia o situatie mai grea. Totodata, pater isi putea dezmosteni cop

Spre inceputul epocii clasice are loc, in conditiile diminuarii puterii parintesti, o schimbare esentiala a acestor raporturi.

Fiii de familie obtin dreptul sa incheie contracte sinalagmatice prin care puteau sa-i faca lui pater o situatie mai grea.

Ei dobandesc dreptul de a introduce o plangere numita querella, impotriva abuzurilor lui pater.

Apar peculiile fiilor de familie

Peculiul era un drept de folosinta si administrare concedat de seful familiei fiului, asupra unei mase de bunuri. Asadar peculiul era un patrimoniu care asigura independenta financiara a fiilor de familie.

Aceste peculii erau de patru feluri

peculiul profecticiu - presupunea remiterea unor valori catre fiul de familie si exprimarea consimtamantului de a constitui acel peculiu.

Peculiul ostasilor - constituit din bunurile dobandite pe parcursul satisfacerii stagiului militar.

Peculiul quasicastrense - era peculiul constituit in timpul imparatului Constantin functionarilor publici

Bona adventicia- era formata din bunurile mostenite pe linie materna.

4.5. Tutela si Curatela

Tutela si curatela sunt institutii juridice create in scopul protejarii incapabililor de fapt. La origine, insa ele s-au manifestat ca puteri exercitate pentru protejarea averii familiei patriarhale.

Existau doua feluri de tutela :

tutela impuberului

tutela femeii sui juris

Dupa modul de infiintare, tutela era de 4 feluri:

Tutela legitima - in lipsa unei tutele testamentare, in baza legii era numit tutore agnatul in gradul cel mai apropiat.

tutela testamentara - era constituita prin testament si stabilita prin Legea celor XII Table.

tutela dativa - in lipsa unor tutori testamentari sau legitimi, pretorul urban desemna tutori celor lipsiti temporar de acestia. Cererea pentru instituirea tutelei putea fi facuta de orice persoana interesata.

Tutela fiduciara - revenea acelora care eliberau un individ mancipat anterior, conform lui Lex Duodecim Tabularum.

Curatela, spre deosebire de tutela asigura protectia celor incapabili din motive accidentale. Existau astfel:

4. curatela nebunului (furiosus)

5. curatela prodigului (risipitorului)

6. curatela minorului de 25 ani

Curatela putea fi legitima sau dativa. Ea nu se putea constitui prin testament.