Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


NEGOCIERILE IN LEGATURA CU OSTATICII

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Praeterintentia sau intetia depasita
DREPT PENAL - NOTIUNI GENERALE
Formele de structura ale infractiunii
PREVENIREA SI COMBATEREA INFRACTIUNILOR COMISE CU VIOLENTA
DREPTUL PENAL CA RAMURA A STIINTELOR JURIDICE SAU CA DOCTRINA
Condamnarile care nu atrag starea de recidiva
NOTIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A EXECUARII PEDEPSEI
Caile de atac ordinare
RASPUNDEREA INTERNATIONALA


NEGOCIERILE IN LEGATURA CU OSTATICII

1 DILEME IN ALEGEREA MASURILOR DE ACTIUNE

Confruntate cu luari de ostatici pentru rascumparare, guver4nele au in fata problemele alegerii unei politici in purtarea negocierilor cu teroristii. In aceasta problema, intalnim doua pozitii principale: una, aceea a politicii fara rascumparare, iar cealalta a „raspunsului flexibil”. Politica „fara rascumparare” sustine ca tacticile teroriste cu ostaticii sunt cotracarate in mod eficient de refuzul consecvent al guvernelor de a ceda incercarilor de extorcare facute de teroristi. Adepti aceste politici presupun ca esecurilor repetate in stoarcerea unei recompense i-ar convinge pe teroristi de inutilitatea eforturilor lor si i-ar face sa nu puna astfel de incercari.




Cealalta situatie „raspunsul flexibil” este de fapt, o non-politica ce pune sub semnul intrebarii caracterul practic si inteligent al aderarii la o singura politica standard.

Totusi cu toate criticile formulate de adeptii „raspunsul flexibil” politica „fara rascumparare” este preferata de toate guvernele, ea bazandu-se pe principiul elementar care sustine ca evitarea sprijinirii unei anumite comportarii va diminua sansele repetarii ei. Ne putem astepta ca efectul politicii „fara rascumparare” asupra diversitatii de motive teroriste ce determina incidentele cu ostatici, sa reduca probabilitatea aparitiei lor, datorita inlocuirii rascumpararii cu avantajele marginale, secundare, de catre guvern. Aceasta speranta este alimentata de faptul ca avantajele marginale pot fi obtinute si prin intermediul altor tactici teroriste, poate mai sigure. Satisfacerea pretentiilor teroristilor la recompensa va stimula recurgerea la astfel de tactici, deoarece suma reala a rascumpararii primite are o importanta secundara, principalul scop al teroristilor fiind subminarea stabilitatii politice. Cu cat un guvern este mai convins de eficacitate politicii „fara rascumparare”, cu cat mai mult se discrediteaza in cazul in care ar fi nevoit sa cedeze in fata pretentiilor teroristilor. Pe de alta parte, cu cat este mai mare pretul ce priveste vietile ostaticilor, in cazul in care guvernul este adeptul politicii „fara rascumparare”, cu cat mai greu ii va fi acelui guvern sa decida si cand sa procedeze ca atare.

Daca un guvern este obligat sa cedeze in fata teroristilor, capacitatea sa de a rezista unor concesii ulterioare este in mod defavorabil legata de refuzul anterior de a ceda.

In incidenta cu orientare politica insotite de luari de ostatici, calitatea si cantitatea rascumpararii in sine au o importanta secundara. Scopul principal al teroristilor este, in astfel de incidente, de a cauza guvernului respectiv discreditarea sa din punct de vedere politic, in situatia in care ar duce tratative cu teroristi in mod public sau ar accepta sa achite rascumpararea ceruta de teroristi. Cu toate ca aceasta tactica numita „fara rascumparare” este eficienta ca factor de descurajare a luarilor de ostatici, adoptarea si transpunerea ei in practica nu sunt lipsite de greutate.

Asemenea greutati sunt legate de vulnerabilitatea societatilor moderne democratice fata de tacticile de extorcare. Pot fi, astfel, prevazute situatii in care guvernul respectiv va fi obligat sa cedeze, atragand asupra sa grave prejudicii politice. Ca urmare, procesul caracteristic al negocierii pentru ostatici este rareori un proces de targuiala, un proces prin care se ajunge la limita critica.

Capacitatea unui guvern de a lua asupra sa consecintele potentiale sau de fapt ca urmare a adoptarii si a confirmarii veridicitatii politicii „fara rascumparare” depinde de factori cum ar fi: forta sprijinul electoral, increderea publicului in justetea hotararilor guvernului si capacitatea oamenilor de a sesiza impactul si consecintele activitatii teroriste dintr-o perspectiva realista si la proportii corecte.

Fundamentele politicii pe care teroristii incearca sa le distruga reprezinta principalii factori determinati ai capacitati guvernului de a adopta fata de terorism o pozitie intransigenta.

Un incident soldat cu luare de ostatici reprezinta, de fapt o disputa pentru suprematia politica. Tocmai din aceasta perspectiva ar trebui ca guvernele sa-si formuleze crezul politic cu privire la terorism si cu privire la tacticile privind ostaticii.

2 FOLOSIREA TEHNICILOR SUGESTIBILITATII IN NEGOCIERILE LEGATE DE OSTATICI

In timp ce comunitatea antiterorista din intreaga lume si-a dezvoltat o metodologie specifica de riposta contraterorista, teoreticienii fenomenului terorist au inceput sa analizeze atent actiunile, obiceiurile si manierismele teroristilor. Psihologi si psihiatri afiliati la efortul anti si contraterorist au demarat o activitate laborioasa de sondare a mintii, a psihologiei teroristilor in scopul dezvoltarii unor tehnici nonletale, care sa poata exploata slabiciunile si vulnerabilitatea acestora pe timpul fazei de negociere a unei eventuale riposte contrateroriste.

Primul impuls instinctual ce apare in momentul declansarii unei crize teroriste este acela de a actiona in forta. Reactia la violenta se manifesta prin recurs la violenta, dupa principiul „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil.

Reactia contraterorista se deosebeste fundamental de actiunea terorista prin faptul ca teroristii nu sunt preocupati de spectrul mortii unor oameni nevinovati sau de daunele si distrugerile colaterale presupuse de fapta lor. Oamenii legii, luptatorii contrateroristilor, urmaresc in principal, salvarea ostaticilor, crutarea nevinovatiilor, asigurarea securitatii si linistii publice, si abia apoi neutralizarea sau lichidarea teroristilor. Din acest motiv, nu exista loc pentru „cowboy” in planificarea unei riposte contrateroriste.

Luarea de ostatici a devenit un fapt obisnuit si va ajunge sa creasca in frecventa in viitor. Numeroase guverne au trecut prin experienta unor incidente in care erau implicate cate o persoana cu tulburari psihice, care lua ostatici un membru al unei familii, hoti inarmati folosindu-se de cate un functionar ca garantie ca va scapa, teroristii care deturnau aeronave cu pasageri la bord ori grupuri teroriste organizate, care conditionau eliberarea ostaticilor, de obtinerea unei rascumpararii banesti, ori de eliberarea unor detinuti politici.

In toate aceste circumstante, elementul esential al negocierilor este castigarea de timp, in asteptarea dezamorsarii situatiei, ori pentru a permite unitatilor de interventie sa-si pregateasca actiunea.

Negociatorul trebuie sa tina cont de tipul si caracteristicile personalitatii teroristilor cu care vin in contact. Alaturi de importante diferentieri individuale exista si factori comuni ai variantelor tipuri de suspecti in cazul luarii de ostatici. Existenta acestor factori comuni face posibila unor tehnici sugestive alaturi de tacticile traditionale de persuasiune.

Persuasiunea si sugestia sunt doua metode diferite folosite in negocierile legate de ostatici, cu scopul de a influenta comportamentul suspectilor.



Persuasiunea presupune influentarea prin ratiune si argumente pe cata vreme sugestia dirijeaza ideile si gandurile prin intermediul implicatiilor, al aluziilor, intimidarii sau insinuarii. Persuasiunea se adreseaza, in general, unor procese mentale constiente, ce necesita logica si rationament, in timp ce sugestia are drept scop influentarea subconstientului.

Sugestia poate fi definita ca fiind o acceptare veridica a unei idei Stimuli verbali, neverbali si extraverbali primiti de la cele cinci simturi actioneaza asupra centrilor celebrali superiori. Factorii-cheie pentru o sugestibilitate marita sunt: motivatia, raporturile stabilite, durata atentiei, capacitatea imagistica, stima fata de negociator si reactii fata de sugestii.

Reactiile teroristilor fata de sugestii sunt, de asemenea, influentate de ierarhia nevoilor lor, teroristii sunt initial interesati de nevoi legate de siguranta lor, de nevoi fizice si mijloace de supravietuire. Un caz petrecut la New York exemplifica intensitatea acestor nevoi esentiale: un suspect care a luat ostatici a cerut initial 6 milioane de dolari, predandu-se in cele din urma pentru un carnat si o tigara.

In timpul procesului comunicarii pot deveni operationale mai multe principii ale sugestiei, ca:

Ø     Principiul atentiei concentrate: ori de cate ori atentia se concentreaza in mod repetat asupra unei idei, ea tinde in mod constant sa se autoconstientizeze.

Ø     Principiul efectului invers: cu cat se incearca mai insistent realizarea constienta a unei actiuni, cu atat sansele de succes sunt mai reduse. Ori de cate ori exista un conflict intre imaginatie si vointa, imaginatia invinge.

Ø     Principiul efectului dominant: o emotie puternica tinde sa inabuse o emotie mai slaba. Legand o emotie puternica de o sugestie, facem ca aceasta din urma sa fie mai eficace.

Aceste principii au fost enumerate de autorii Martin Reiser si Martin Sloane intr-o lucrare prezentata la Conferinta Institutului de Patologie Comportamentala si Sociala de pe langa Universitatea din Chicago, conferinta tinuta in anul 1973 la centrul pentru Studii din cadrul Universitatii Standford.

Acesti autori sustin ca stimularea repetata a oricarui dintre simturi poate produce o stare de receptivitate crescuta fata de sugestie.

Starea hipnotica stare modificata a constiintei inrudita cu visare cu ochii deschisi, poate fi provocata prin fixarea atentiei si stimulilor monotoni, si se caracterizeaza prin detasare, relaxare fizica si mentala si o oarecare diminuare a gandirii critice. Pentru a fi eficiente sugestiile in stare de veghe facute unui terorist trebuie sa fie repetate, repetarea fiind importanta pentru crearea unei cai neutre, care sa duca la un raspuns quasiconditionat din partea subiectului. Pentru a se distrage atentia subiectului de la sugestie in scopul scaderii probabilitatii unei constiente se foloseste directionarea gresita a atentiei. Limbajul trebuie sa fie bland, si intonatia ingaduitoare.

Psihiatrul Milton H. Erickson, un pionier al sugestiei indirecte, a elaborat metode unice de a produce transa hipnotica in cazul unor pacienti si de a influenta comportamentul in scopuri terapeutice. Modalitatea sa de lucru se bazeaza pe un model de succesiuni ce au drept scop producerea unei stari deformate a constientului, transa si ghidarea indirecta a subiectului in directia dorita. Succesiunea sa presupune urmatoarele faze: fixarea atentiei, depotentarea obiceiurilor normale, introducerea unor stimuli ai subconstientului, stimularea reactiilor pozitive.

Prin fixarea atentiei, negociatorul il incurajeaza pe terorist care a luat ostatici sa vorbeasca despre sine si sa redea cat se poate de exact sentimentele sale. Aceasta situatie duce la stabilirea unor raporturi, ajutand la dezvoltarea increderii si a formarii unor reactii operative intre parti.

Faza de depotentiere a obieciurilor normale implica o schimbare a atentiei la care recurge negociatorul, de la o simpla urmarire a subiectului si o reflectare a sentimentelor sale, la conducerea subiectului inspre o transformare a constientului acestuia.

Scopul acestei faze este de a ocupa in permanenta gandirea constienta a subiectului cu stimuli subconstientului. Aceasta faza poate fi realizata prin urmatoarele modalitati: comportamentul simplu si ingaduitor, redirectional atentiei teroristului de la cererile sale, folosirea metodei de a sari de la o idee la alta, povestirea unor intamplarii plictisitoare care sunt aparent nesemnificative, schimbarea periodica a volumului si a intensitatii vocii.

Faza urmatoare este introducerea unor stimuli ai subconstientului, faza desfasurata in timpul in care procesele emisferei dominate ale subiectului incearca sa analizeze logic schimbarea brusca a tacticilor negociatorilor.

Negociatorul poate alege intre truism si imaginea provocata. Un exemplu de truism „Mai devreme sau mai tarziu s-ar putea sa obosesti”.

Mai pot fi folosite sugestii deschise, directionarea implicata, sugestia indirecta, intrebari indirecte si directe, aluzii disparate si asociative sau stimularea unui anumit cadru de referinta.



Imaginatia provocata poate fi obtinuta prin diferite afirmatii facute de negociator, cu efect asupra terorismului, ca de exemplu: Va dati seama cat de linistit va veti simti, atunci cand vom fi rezolvat, cu bine, aceasta situatie?

In lucrarea „Motivatie si personalitate”, A,H Maslow se ocupa de influenta pe care o are formularea sugestiilor indirecte asupra personalitatii teroristului, din perspectiva ierarhiei nevoilor sale. Astfel, unii detinatori de ostatici ajung sa fie preocupati de necesitatile fiziologice de siguranta sau morale.

Concentrandu-se asupra acestor nevoi, negociatorul poate influenta in mod subtil raspunsul vizat. Ideea de a castiga timp intr-o negociere prelungita, implica o privare a terorismului, pe o perioada de timp, de necesitatile vitale, urmata de o focalizare progresiva asupra satisfacerii acestora. Un exemplu de introducere indirecta a unor modele, privind necesitatile fiziologice, de mediu inconjurator si de confort este urmatorul: „Nu trebuie decat sa ne anuntati, cand vi se face sete, si ne vom descurca noi”.

Unul dintre pionieri ripostei si reactiei nonletale, a metodei de obtinere a victoriei „prin discutii” a fost dr. Harvey Schossberg, fostul director al serviciilor psihologice a Departamentului de Politie din New York. Ele este primul specialist care a proiectat modele de rezolvare a crizelor teroriste car presupuneau eliberarea de obiective ocupate sau de ostatici, cooperand nemijlocit cu capitanul Frank Bolz, comandantul Echipei de Negociere a Ostaticilor, din cadrul politiei newyorkwze.

„Scopul nostru a fost sa-i ”ucidem pe teroristi prin plictiseala”, declara Bolz, sintetizand strategia de calmare a teroristilor asediati, in paralel

cu executarea unei presiuni psihologice crescute asupra lor, in scopul de a-i convinge ca singura iesire din situatia de criza provocata o constituie eliberarea ostaticilor si predarea obiectivului capturat.

Aceiasi specialisti au initiat procedurile de dialog, demonstrand ca, in rolul negociatorului, persoana cea mai abilitata este un specialist in contraterorism, un reprezentant al autoritatii (politie, forte speciale), sprijinit discret de un psiholog cu experienta.

Negocierea „tactica” reprezinta o faza completa de tatonare a adversarului , de culegere de informatii vitale despre soarta ostaticilor, starea de spirit a teroristilor, despre numarul lor, despre adevaratele lor intentii.

Negocierea urmareste incapacitatea psihologica a teroristilor, reprezentand o etapa a interventiei contrateroriste „in forta” in conditiile in care agresorii nu capituleaza.

Caracterul mintal al negocierii reprezinta un fapt simptomatic al reactiei contrateroriste a anilor 1990-2000- caracterizata prin repulsia pentru cauzarea mortii unui semen, chiar daca acesta se situeaza, prin faptele sale, in afara normelor si perceptelor sociale.

Nu toti teroristii, insa cedeaza acestor stimuli externi ai subconstientului.

Un caz relevant este cel a gruparii „Moluccanii de Sud” ( Olanda). Liderul teroristilor i-a dat de inteles psihologului Dick Mulder ca sunt pregatiti sa reziste de mai mult timp (acestia avand o experienta anterioara ca asediati). Acest fapt l-a ingrijorat pe doctorul Mulder in legaturi cu soarta ostaticilor. Dick Mulder a cerut guvernului o interventie militara, sugerand si tactica ce va fi adoptata. Atacul a fost propus pentru zorii zilei, cand teroristii sunt mai putin vigilenti. Mulder a stiut, de asemenea, ca cei mai multi dintre moluccani dorm in cabina din fata a trenului in care se aflau. Psihiatrul a dat, de asemenea, ideea de a fi folosite cateva avioane de lupta turboreactoare, care sa zboare la mica distanta deasupra trenului, in ordine, pentru a crea un balans trenului cu jetul turboreactoarelor. In sfarsi, corpul de puscasi marini olandezi au atacat, neutralizand teroristii.

Dick Mulder a declarat ulterior ca, daca ar mai avea ocazia, ar adopta o alta tactica, in cazul de fata avand ghinionul sa dea peste niste indivizi cu experienta in privinta asediilor si a tehnicilor de negociere.

Moluccanii nu sunt un caz singular. Membrii Armatei Republicane Irlandeze sunt antrenati sa reziste la orice tehnica de ancheta a psihologilor armatei britanice. Lupta dintre teroristi si antiteroristi devine din ce in ce mai dura, existand intre cele doua tabere atat o cursa pentru obtinerea unor mijloace tehnice din ce in ce mai performante, dar si pentru o pregatire fizica si psihologica necesara maririi capacitatii de rezistenta la stres si pentru o mai mica impresionabilitate.

Alvin Toffler considera ca nonletalitatea reprezinta „acele yehnologii care pot anticipa, detecta, preantimpina sau bloca folosirea mijloacelor letale, reducand la minimum pierderile de vieti omenesti”.

Astazi o unitate de lupta antiterorista are obligatoriu in componenta un psiholog, necesar antrenamentului dar si pentru purtarea negocierilor in cazurile cu luari de ostatici.



Aaron Raymond – „Peace and war”, London Weidenfeld and Nicolson, 1966.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1426
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site