Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


RAPORTUL JURIDIC: Trasaturile (caracterele) raportului juridic

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Declaratia Universala a Drepturilor Omului
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR
DREPTUL PENAL CA RAMURA A STIINTELOR JURIDICE SAU CA DOCTRINA
Indemnizatie si concediu de maternitate
CONTRACTUL DE DEPOZIT
Celelalte creatii tehnice - drept de autor
CONTRACTUL DE DONATIE
Judecata in prima instanta - Participantii si obicetul judecatii
IMPUTERNICIRE AVOCATIALA
DREPTURILE REALE



RAPORTUL JURIDIC

1. Notiune





Raportul juridic este o relatie sociala, reglementata de norma juridica, aparata de stat si caracterizata prin existenta drepturilor si a obligatiilor juridice.

2. Trasaturile (caracterele) raportului juridic

a) este un raport social intrucat se stabileste intre oameni (priviti individual, ca persoane fizice sau colectiv, ca persoane juridice).

b) are un caracter volitional.

Practic, raportul juridic are un dublu caracter volitional intrucat: exprima atat vointa statului (ce adopta normele juridice prin intermediul parlamentului sau a altor organe), cat si vointa subiectiva a partilor (sau partii) care incheie actul juridic.

c) este un raport valoric deoarece in raporturile juridice isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii si anume: drepturile fundamentale ale omului, statul de drept, proprietatea etc.

3. Structura raportului juridic

Raportul juridic poate fi analizat ca fiind conceput, de regula, din trei elemente:

a) subiectele sau participantii (partile);

b) continutul sau drepturile si obligatiile partilor;

c) obiectul – este conduita la care se refera continutul raportului juridic; uneori exista si un obiect derivat si anume bunurile (corporale sau incorporale) la care se refera raportul juridic.

3.1. Subiectele raportului juridic

Acestea sunt persoanele fizice sau juridice ce participa la raporturile juridice avand calitatea de a fi titulari ai drepturilor si obligatiilor. In raporturile juridice exista, de regula, doua categorii de subiecte:

a) subiectul activ (numit si creditor) – este cel ce are facultatea (dreptul) de a pretinde celeilalte parti sa faca, sa nu faca sau sa se abtina de la ceva.

b) subiectul pasiv (numit si debitor) – este cel caruia ii incumba (ii revin) anumite obligatii corelative drepturilor subiectului activ.

Pentru creditor, obligatia din raportul juridic reprezinta o creanta (un drept de creanta), iar pentru debitor constituie o obligatie (o datorie, o prestatie de indeplinit).

In majoritatea raporturilor juridice civile si comerciale, partile sunt, de regula, atat subiecte pasive, cat si active, avand deci dubla calitate.

De pilda, intr-un contract de imprumut dintre Banca X si cetateanul Y, se creeaza un raport juridic in care: a) bancii ii revine obligatia de a pune la dispozitia cetateanului, intr-un anume termen, o anumita suma de bani, de a-l informa asupra conditiilor de creditare etc.; totodata, aceasta are dreptul de a incasa la termenele scadente prestabilite anumite sume si dobanzile aferente (drept de creanta); b) cetateanul are obligatia sa restituie imprumutul acordat la termenele prestabilite si sa achite dobanzile aferente; totodata el este beneficiarul unor drepturi de creanta ce vizeaza: dreptul de a primi suma de bani solicitata intr-un anume termen, dreptul de a fi informat despre conditiile de creditare, dreptul de a restitui in avans suma primita, in anumite conditii.

Clasificarea subiectelor raporturilor juridice

Subiectele raporturilor juridice se clasifica in: a) subiecte individuale – persoana (un om anume);b) subiecte colective.

Persoana in raporturile juridice este cunoscuta sub denumirea de persoana fizica. Persoanele fizice sunt oamenii, respectiv: cetatenii, strainii sau apatrizii.

Subiectele colective au la baza o forma colectiva de activitate si ele sunt: 1) statul; 2) autoritatile publice; 3) persoanele juridice.

1)Statul participa in calitate de subiect de drept, atat in raporturile juridice interne cat si in cele internationale. In dreptul intern statul apare ca subiect de drept, mai intai, in raporturile de drept constitutional (de pilda: in cele de cetatenie statul este cel care acorda cetatenia, aproba renuntarea la cetatenie, retrage cetatenia). Si in raporturile juridice patrimoniale statul poate aparea ca subiect de drept (de exemplu: in cele privind confiscarea unor bunuri).

2)Autoritatile publice sunt organele puterii legislative (Parlamentul), organele administratiei (ministerele, prefecturile, primariile s.a.), organele justitiei (tribunalele, curtile de apel etc.). In multe dintre raporturile juridice autoritatile publice apar si ca persoane juridice.

3)Persoana juridica este o forma de asociere a mai multor oameni. Persoana juridica se caracterizeaza prin existenta urmatoarelor elemente:

a) o organizare de sine statatoare;

b) un patrimoniu propriu, distinct de cel al oamenilor din alcatuirea     sa, ce este afectat unui scop prestabilit, in acord cu interesul general;

c) respectarea unor conditii legale de infiintare si functionare.

Sunt persoane juridice: societatile comerciale; intreprinderile; regiile autonome; companiile; institutiile de invatamant, sanatate, stiinta; organizatiile cooperatiste (de consum si de credit si mestesugaresti); organizatiile sindicale, cele de tineret, fundatiile; asociatiile.

In doctrina, dar si jurisprudenta pentru „persoana juridica” se mai foloseste si sintagma de „persoana morala”.

Persoanele juridice pot fi clasificate in diferite moduri. De pilda: a) persoane juridice de drept public (scolile, consiliile locale, directiile sanitar-veterinare, etc.) si persoane juridice de drept privat (societatea comerciala x sau y); b) cu scop lucrativ (societatile comerciale) si cu scop nelucrativ (fundatiile si asociatiile ce nu urmaresc obtinerea de beneficii, de profit).

Capacitatea juridica – premiza a calitatii de subiect de drept

Capacitatea juridica = aptitudinea unei persoane (fizice sau juridice) de a fi titulara de drepturi si obligatii si de a le exercita

Capacitatea juridica (civila) este de doua feluri:

a) de folosinta = aptitudinea de a avea drepturi si obligatii

b) de exercitiu = aptitudinea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind acte juridice.

In tara noastra capacitatea de folosinta este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, fara ca sexul, rasa, nationalitatea, religia, originea, averea sau altele sa aiba vreo inraurire asupra acesteia (art. 4 din Decretul 31/1954). De aceea, ea este generala si egala pentru toti In conformitate cu art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia.

In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu pentru persoanele fizice, aceasta este de doua feluri: a) deplina (incepe de la 18 ani, cand persoana devine majora; prin exceptie poate fi dobandita mai devreme in cazul femeii ce se poate casatori de la 16 ani, iar cu dispensa chiar de la 15 ani); b) restransa (pentru minorii intre 14 si 18 ani).

Minorii pana in 14 ani nu au deci capacitate de exercitiu (la fel si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca prin hotarare definitiva – debilii si alienatii mintali). Exercitarea drepturilor lor si asumarea de obligatii pentru ei va fi facuta , in locul lor, de reprezentantii lor legali (parintii sau tutorele).



Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate de exercitiu restransa. Ei pot incheia singuri acte juridice prin care isi exercita drepturile si isi asuma obligatii, dar au nevoie, in conditiile legii, de incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui, iar uneori si a autoritatii tutelare (primarul, printr-un serviciu din cadrul primariei). Prin exceptie, unele acte pot fi incheiate si fara incuviintarea prealabila a parintilor: achizitionarea de obiecte de la magazin sau incheierea unui contract de munca pentru minorul de peste 16 ani.

Persoanele cu capacitate de exercitiu deplina (peste 18 ani) isi exercita singure drepturile si isi asuma, la fel, obligatiile.

Si persoanele juridice au o capacitate de folosinta si una de exercitiu.

Spre deosebire de persoanele fizice, capacitatea de folosinta a persoanelor juridice, nu este egala si generala pentru toate persoanele juridice, ci este speciala fiecareia dintre ele. Potrivit art. 34 din Decretul 31/1954, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Cu alte cuvinte, fiecare persoana juridica poate avea numai acele drepturi (si obligatii) ce se incadreaza in specificul activitatii pe care o desfasoara si in care scop a fost creata. Acest principiu cu caracter general este denumit principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice. Sanctiunea incalcarii acestui principiu este nulitatea absoluta a oricarui act juridic.

Capacitatea de folosinta deplina a persoanelor juridice incepe, in principiu, din momentul infiintarii lor legale si dureaza pana cand aceasta inceteaza a mai exista.

Cat priveste capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice, aceasta consta in incheierea de acte juridice generatoare de drepturi si obligatii de catre organele de conducere ale acestora. Ea se dobandeste odata cu desemnarea (delegarea, numirea) organelor de conducere ale persoanei juridice. Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale de conducere.

Categorii de subiecte ale raportului juridice

S-a aratat mai sus, ca subiectul activ se mai numeste creditor, iar cel pasiv – debitor.

Exista mai multe feluri de creditori:

- creditorul chirografar este cel a carui creanta nu este insotita de nici un fel de garantie, realizarea creantei sale fiind asigurata numai in temeiul unui drept de gaj general asupra intregului patrimoniu al debitorului (dar care nu e individualizat si care nu-i confera vreo ordine de preferinta fata de alti creditori);

- creditorul gajist este cel a carui creanta este garantata printr-un drept real accesoriu asupra unui bun mobil (garantie mobiliara numita gaj);

- creditorul ipotecar este cel a carui creanta este garantata printr-un drept real accesoriu asupra unui bun imobil – teren, casa (garantie imobiliara numita ipoteca);

- creditorul privilegiat este cel a carui creanta este garantata printr-un privilegiu, adica un drept izvorat dintr-o prevedere expresa a legii, care confera unui creditor, in temeiul calitatii creantei sale, garantia satisfacerii acestuia cu prioritate fata de creantele altor creditori ai aceluiasi debitor;

- creditorul urmaritor este acela care a inceput urmarirea creantei sale, prin procedura executarii silite.

In functie de numarul subiectelor, raporturile juridice pot fi cu o pluralitate:

- activa – mai multi creditori (de pilda: 3 persoane imprumuta pe o a patra cu o suma de bani);

- pasiva – mai multi debitori (de pilda: 4 persoane autori sau complici ai unui furt sunt tinuti sa raspunda impreuna, solidar, fata de persoana pagubita);

- mixta – cu mai multi creditori si mai multi debitori.

Raporturile juridice cu pluralitate de subiecte pot fi de trei feluri:

- raporturi cu obligatii conjuncte – in care obligatiile se impart in mod corespunzator cu numarul persoanelor ce formeaza partea respectiva (subiectii activi ori pasivi); aceasta presupune ca fiecare creditor nu are voie sa pretinda decat partea sa de creanta, iar fiecare debitor nu poate fi urmarit decat pentru partea sa de datorie si nu poarta nici o raspundere pentru ceilalti debitori.

- raporturi cu obligatii solidare in care este exclusa divizarea (impartirea) de drept a creantelor sau datoriilor. Solidaritatea poate fi activa (intre creditori) sau pasiva (intre debitori) si ea nu se presupune, trebuind sa fie expres prevazuta fie de lege (solidaritate legala), fie de intelegerea partilor (solidaritate conventionala). In cazul solidaritatii pasive (de pilda 3 participanti la un furt) creditorul unic (persoana pagubita) poate pretinde si obtine de la oricare dintre debitori executarea intregii datorii (cel ce plateste putand solicita ulterior de la ceilalti codebitori, pe calea unei actiuni in regres, partea corespunzatoare).

- raporturi cu obligatii indivizibile sunt acelea care datorita naturii obiectului lor ori conventiei partilor, nu sunt susceptibile de a fi divizate intre subiectele de drept active (sau pasive, dupa caz).

In unele raporturi juridice doar titularul drepturilor (creditorul) este individualizat, pe cand titularul obligatiei (debitorul) il reprezinta toate celelalte persoane. De pilda, intr-un raport juridic de proprietate este individualizat doar creditorul (respectiv proprietarul), pe cand debitori sunt toate celelalte persoane care au obligatia de a se abtine de la a tulbura, incalca, leza dreptul creditorului.

Exemple de drepturi de creanta:

- dreptul vanzatorului bunului de a incasa pretul;

- dreptul cumparatorului de a primi bunul de la vanzator;

- dreptul locatorului de a incasa chiria de la locatar (chirias);

- dreptul imprumutatorului de a-i se restitui suma imprumutata;

- dreptul parintelui reclamant ce a castigat procesul de reincredintare a copilului minor de a-l primi spre crestere si educare, ingrijire etc. pe acesta de la celalalt parinte;

- dreptul reclamantului, proprietar al terenului, ce a castigat procesul, de a-i cere paratului ce si-a construit abuziv casa pe acest teren si de a obtine de la acesta ridicarea constructiei ori demolarea ei etc.

3.2. Continutul raportului juridic

Acesta este format din drepturile si obligatiile partilor, participanti la raportul juridic.

Dreptul subiectiv este prerogativa recunoscuta de dreptul obiectiv (cel in vigoare la un moment dat, intr-un stat) persoanelor fizice sau juridice de a savarsi anumite actiuni, precum si puterea de a pretinde subiectelor pasive sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea unor actiuni, apeland, la nevoie, la forta de constrangere a statului. De pilda, intr-un raport juridic de proprietate, proprietarul are dreptul de a poseda, de a folosi si de a dispune de bunul la care se refera dreptul sau de proprietate, in limitele stabilite de lege si, totodata, de a pretinde ca altii sa respecte dreptul sau asupra bunului.

Obligatia consta in indatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita conduita fata de subiectul activ, conduita care consta in savarsirea sau abtinerea de la savarsirea anumitor actiuni (sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva). Obligatia corespunde deci dreptului subiectiv al celuilalt participant la raportul juridic, intre ele exista o corelatie.

Clasificarea drepturilor subiective

1) In functie de sfera persoanelor obligate, de gradul de opozabilitate:

- drepturi absolute – care produc efecte fata de toate persoanele fizice si juridice (erga omnes); asa sunt: dreptul de proprietate, dreptul la viata, la sanatate, la reputatie etc;



- drepturi relative – care produc efecte numai intre subiectele raportului juridic, ce sunt individualizare dintr-un inceput (inter partes); asa este dreptul imprumutatorului la restituirea bunului imprumutat;

2) In functie de natura continutului lor drepturile sunt:

a) patrimoniale – cele ce au un continut economic, evaluabil in bani (dreptul de proprietate, dreptul de creanta etc.)

Drepturile patrimoniale se impart in :

a1) drepturi reale (jus in re) = acel drept in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atributiile asupra unui bun determinat, in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara interventia altei persoane. In raporturile privitoare la drepturile reale intotdeauna subiectul pasiv este nedeterminat (fiind reprezentat de toate celelalte persoane ce trebuie sa respecte dreptul titularului – subiect activ). Drepturile reale pot fi principale si accesorii. Sunt drepturi reale principale: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate privata, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie, dreptul de superficie. Sunt drepturi reale accesorii: dreptul de gaj (amanetul), dreptul de ipoteca.

Uzufructul ia nastere prin separarea atributelor dreptului de proprietate (posesie, folosinta si dispozitie) cu privire la acelasi bun, dupa cum urmeaza: o persoana, denumita uzufructuar, va stapani si va folosi bunul si-i va culege fructele la fel ca proprietarul; in schimb, proprietarul bunului astfel grevat va ramane numai cu dreptul de dispozitie (de a-l instraina: vinde, dona, lasa mostenire etc.) asupra bunului, adica va avea nuda proprietate; el este denumit nud proprietar.

Dreptul de uz si de abitatie sunt varietati ale dreptului de uzufruct. In ambele cazuri, titularul dobandeste dreptul de a folosi lucrul si de a-i culege fructele numai pentru nevoile lui si ale familiei sale. Abitatia este o varianta a uzului, intrucat ea se refera doar la case de locuit. Spre deosebire de uzufruct, uz si abitatie, servitutile nu sunt dezmembraminte ale dreptului de proprietate, ci doar sarcini ale acestuia, sau, altfel spus, limitari ale exercitiului atributelor dreptului de proprietate de catre titularul initial (exemplu: servitutea de trecere prin care proprietarului unui teren infundat i se permite accesul la drumul public pe terenul vecinului).

Dreptul de superficie consta in dreptul de proprietate pe care-l are o persoana numita superficiar asupra constructiilor, plantatiilor sau altor lucrari care se afla pe un teren ce apartine unei alte persoane.

a2) drepturi de creanta (jus in personam) este dreptul in virtutea caruia subiectul activ (numit creditor) poate pretinde subiectului pasiv determinat (numit debitor) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Sunt drepturi de creanta cele ce izvorasc din acte juridice, precum obligatiile contractuale sau cele ce deriva din faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (distrugerea din culpa a unei case; avarierea unui autovehicul in cazul unui accident rutier etc.).

b) drepturi personale nepatrimoniale – sunt cele care nu au continut economic, nefiind deci, evaluabile in bani, fiind intim legat de personalitatea umana (de pilda: dreptul la viata, la sanatate, dreptul la un nume, la un domiciliu, drepturile de inventator).

Drepturile mai pot fi:

- pure si simple (isi produc efectele din momentul nasterii) – sunt majoritatea;

- afectate de modalitati – cele a caror nastere, exercitare sau stingere depinde de un eveniment viitor, sigur sau nesigur, respectiv:

- de un termen ( dreptul de a primi chiria la sfarsitul fiecarei luni);

- de o conditie (dreptul de a deveni proprietarul unui apartament vandut numai daca in termen de 2 ani mi se va naste un copil);

- de o sarcina (dreptul de a beneficia de donatia unui tablou celebru numai daca voi plati datoria catre un tert al donatorului tabloului).

- dreptul eventual (in viitor) – exemplu: dreptul la o succesiune viitoare si nedeschisa.

Clasificarea obligatiilor

1) Dupa obiectul lor:

A) obligatii de a da (de a transfera sau a constitui in folosul creditorului un drept real asupra unui bun);

obligatii de a face (de a savarsi anumite fapte, actiuni, lucruri sau servicii);

obligatii de a nu face (de a se abtine).

B) pozitive si negative

C) obligatii determinate (de rezultat) – (exemplu: de a preda un lucru, de a transporta un bun);

obligatii de diligenta (de mijloace) – (exemplu: obligatia medicului de a trata un bolnav in scopul insanatosirii sale).

2) Dupa numarul de subiecte:

obligatii simple

obligatii complexe - conjuncte (divizibile)

- solidare

- indivizibile

3) Dupa numarul de obiecte:

simple

cu pluralitate de obiecte

alternative (cand debitorul trebuie sa execute doardintre ele);



facultative (cand debitorul poate sa execute in schimbul acesteia o alta, secundara).

3.3. Obiectul raportului juridic – actiunile si inactiunile. Bunurile

Obiectul raportului juridic il constituie insesi actiunile sau inactiunile pe care subiectul activ le poate pretinde subiectului pasiv.

Obiectul raportului juridic nu se confunda cu continutul acestuia, care este reprezentat de drepturile si obligatiile partilor, adica de posibilitatea juridica a unor actiuni sau inactiuni, in temeiul acestor drepturi si obligatii. Obiectul are in vedere chiar actiunile sau inactiunile.De cele mai multe ori actiunile sau inactiunile (ce constituie obiectul juridic al raportului juridic) se refera la bunuri (obiectul material). Prin urmare, bunurile constituie obiectul material al raportului juridic.

Notiunea de bun

Bunurile sunt valorile economice care sunt utile pentru satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului si sunt susceptibile de apropiere sub forma drepturilor patrimoniale.

In sens larg sunt bunuri atat lucrurile, cat si drepturile privitoare la acele bunuri (adica, de exemplu: atat terenul de 2 ha, cat si dreptul de proprietate asupra acestuia).

In sens restrans sunt bunuri numai acele lucruri asupra carora pot exista drepturi patrimoniale (in exemplul anterior, doar terenul).

Clasificarea bunurilor

A) Dupa calitatea titularului din al carui patrimoniu fac parte, bunurile pot fi:

1) bunuri care formeaza obiectul dreptului de proprietate publica a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale;

2) bunuri proprietate privata apartinand cetatenilor si statului;

B) In functie de criteriul posibilitatii de a face obiectul unor acte juridice, bunurile pot fi:

1) bunuri scoase din circuitul civil

Sunt asemenea bunuri:

- cele care prin natura lor, nu sunt susceptibile de apropiere sub forma dreptului de proprietate (aerul, lumina soarelui);

- cele care fac exclusiv obiectul dreptului de proprietate publica, precum: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, plajele, marea teritoriala etc. Aceste bunuri sunt inalienabile (nu pot fi instrainate). Ele pot fi concesionate ori inchiriate.

2) bunuri supuse unui regim special (limitat) de circulatie (produsele si substantele stupefiante; armele, munitiile si materialele explozive; bunurile care fac parte din patrimoniul cultural national etc.);

3) bunuri care se afla in circuitul civil general – sunt majoritatea; ele pot face obiectul oricarui act juridic.

C) Dupa felul lor:

1) Bunuri mobile (care se pot misca dintr-un loc in altul);

2) Bunuri imobile (terenurile, cladirile etc.).

D) In functie de caracterul lor:

1) Bunuri certe (sau individual determinate) – de exemplu, o casa;

2) bunuri de gen (sau determinate generic) – de exemplu cele ce sunt individualizate prin numar, greutate sau masura: 5000 lei (banii), 3 Kg de mere;

E) Dupa natura lor:

1) bunuri fungibile – cele care se pot schimba unele cu altele cu ocazia executarii unei obligatii; sunt acelea care se afla intr-un raport de echivalenta, determinat prin numarare, masurare sau cantarire. Sunt fungibile: banii, marfurile de o anume calitate (benzina premium).

2) bunuri nefungibile – cele ce au o anumita individualitate si nu pot fi inlocuite unele cu altele (o casa in Copou, un tablou de N. Grigorescu etc).

F) In functie de natura bunurilor, dar si de vointa oamenilor:

1) bunuri consumptibile – cele ce nu pot fi folosite la intrebuintarea lor obisnuita fara a fi distruse sau instrainate la prima lor utilizare (alimentele, banii etc);

2) bunuri neconsumptibile – cele ce pot face obiectul unor acte de folosinta sau instrainare repetata, fara a se distruge fizic sau juridic (cladirile, masinile etc).

G) 1) Bunuri producatoare de fructe (frugifere) – cele care dau nastere periodic altor produse (fructe) fara a se consuma substanta lor.

Exista 3 categorii de fructe:

a) fructe naturale – care se produc fara vreo interventie a omului (cele produse de padure, de terenuri nelucrate – maciesele, murele, alunele etc);

b) fructe industriale – care se produc ca urmare a interventiei omului (plantatiile, recoltele de porumb, grau etc.);

c) fructe civile – care sunt echivalentul in bani sau in alte bunuri al folosirii unui bun (chiriile, dobanzile).

Bunuri nefrugifere – acelea care nu pot crea alte produse fara consumarea substantei lor. Produsele obtinute dintr-un bun care-si consuma astfel substanta se numesc producte (are caracterul de product: piatra dintr-o cariera).

H) In functie de modul de infatisare al bunului:

1) bunuri corporale – cele ce au o existenta materiala, fiind perceptibile cu simturile noastre (case, terenuri, legumele, banii etc.);

2) bunuri incorporale – sunt drepturile care au o existenta abstracta, ideala, ele neputand fi percepute cu ajutorul simturilor noastre (de pilda: dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct etc).

I) 1) Bunurile principale – au o existenta de sine statatoare si pot fi folosite singure si independent de alte bunuri (exemplu: televizorul);

2) Bunurile accesorii – urmeaza soarta bunului principal; nu pot fi folosite singure (exemplu: antena pentru televizor, cheia de la lacat etc).







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 836
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site