Societatile comerciale

Definitie, caracteristici, forme societare

Din punct de vedere contractual, societatea comerciala este un contract in temeiul caruia doua sau mai multe persoane - denumite asociati - se inteleg sa puna in comun anumite valori pentru a desfasura impreuna o activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit.

Din punct de vedere organizational, societatea comerciala este o entitate cu personalitate juridica, subiect de drept, constituita in vederea exercitarii de fapte de comert.

Din punct de vedere institutional, societatea comerciala este un ansamblu (manunchi) de norme juridice care reglementeaza constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei astfel de entitati. Aceste norme sunt grupate in marea lor majoritate in Legea societatilor comerciale, care reprezinta astfel sediul principal al materiei. Desigur ca exista o multitudine de alte legi speciale cu incidenta in domeniul societatilor comericiale precum legile care reglementeaza anumite societati comerciale, in functie de obiectul lor de activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurare etc.), care reglementeaza obligatiile fiscale ale societatailor comerciale etc.

Conform Legii societatilor comerciale, societatile comericiale sunt de cinci feluri: (i) societati in nume colectiv, (ii) societati in comandita simpla, (iii) societati pe actiuni, (iv) societati in comandita pe actiuni si (v) societati cu raspundere limitata.

Clasificarea societatilor comerciale:

1. In functie de intinderea raspunderii asociatilor:

cu raspundere nelimitata;

cu raspundere limitata.

2. In functie de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae[1] al societatii:

societati de persoane;

societati de capitaluri.

3. In functie de modalitatea transferului titlurilor (in cazul societatilor de capitaluri):

- societati detinute public (deschise)

- societati de tip inchis

4. In functie de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social:

- societati cu capital integral romanesc;

- societati cu capital integral strain;

- societati cu capital mixt.

5. In functie de participarea sau nu a statului la capitalul social:

- societati cu capital integral sau majoritar de stat;

- societati cu capital privat.

Ultimele doua clasificari au o relevanta redusa deoarece societatea comerciala este persoana juridica romana si are acelasi regim juridic indiferent de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social. Singura relevanta ar fi aceea ca, in trecut, societatile comerciale cu capital strain au beneficiat de facilitati fiscale, in baza unor legi speciale privind investitiile straine, in prezent abrogate. La fel, in ceea ce priveste societatile cu capital integral sau majoritar de stat, aceasta participare nu schimba cu nimic regimul juridic al societatii comerciale respective, acest regim juridic fiind unic si aplicabil tuturor societatilor, indiferent de natura etatista sau nu a capitalului. Singura relevanta ar fi aceea ca, din nefericire, incalcand regulile concurentei loiale, societatile cu capital integral sau majoritar de stat se bucura de amanari si amnistii fiscale sau de tergiversare a declansarii procedurii falimentului.

NOTA:

Dintre cele cinci forme de societati comerciale existente, vor face analiza acestui curs doar societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata. In ceea ce priveste celelalte forme societare, acestea fiind rare sau inexistente in practica, singurele referiri la ele vor fi incidentale si exprese.

Deoarece Legea societatilor comerciale este zgarcita in ceea ce preveste reglementarea societatilor cu raspundere limitata, pentru identitate de ratiuni vom analiza imreuna atat societatile pe actiuni, cat si societatile cu raspundere limitata . Atunci cand prevederile aplicabile celor doua forme societare nu coincid , vom analiza separat cele doua forma societare (de exemplu, folosind doar termenul "actiuni", respectiv "parti sociale" ori "adunarea generala a actionarilor" pentru societatea de actiuni). Asadar, in lipsa de stipulatie contrara, prin "adunare generala a asociatilor" se va intelege inclusiv "adunarea generala a actionarilor" iar prin titluri de participare se va intelege atat "actiuni", cat si "parti sociale".

Constituirea societatilor comerciale

Asa cum rezulta din definitia societatii comerciale, din punct de vedere contractual, societatea se constituie prin incheierea, de catre doua sau mai multe persoane , a unui contract de societate care trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond ceruta pentru valabilitatea unui act juridic: consimtamant, capacitate, obiect determinat si cauza.

In afara contractului, partile trebuie sa intocmeasca si un statut al societatii care cuprinde, pe langa datele de identificare ale asociatilor, si clauze reglementand organizarea, functionarea si desfasurarea activitatii societatii. Contractul de societate si statutul se incheie in general sub forma unui singur inscris, acesta purtand denumirea de act constitutiv.

In ceea ce priveste forma actului constitutiv, acesta face parte din categoria actelor consenuale (care se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor). Cu toate acestea, actul trebuie sa poarte data certa . In anumite cazuri, forma autentica a actului constitutiv este obligatorie, anume atunci cand: (i) printre bunurile aduse ca aport la capitalul social se afla un teren; (ii) forma juridica a societatii implica raspunderea nelimitata a unora sau tuturor asociatilor si (iii) societatea se constituie prin subscriptie publica.

Actul constitutiv va cuprinde:

identitatea asociatilor

denumirea societatii[6]

forma juridica a soicietatii

sediul societatii

emblema societatii (facultativ)

obiectul de activitate al societatii

durata societatii

capitalul social[7]

clauze privind drepturile si obligatiile asociatilor

clauze privind administrarea societatii

clauze privind controlul gestiunii societatii (prin cenzori sau auditori financiari)

alte clauze (privind lichidarea, privind eventualele sedii secundare etc.).

Identitatea asociatilor inseamna numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia persoanelor fizice, respectiv denumirea, sediul si nationalitatea si codul unic de inregistrare al persoanelor juridice

Denumirea societatii este numele comercial al societatii comerciale, sub care aceasta isi desfasoara afacerile. Denumirea impreuna cu forma juridica formeaza firma. Denumirea este un atribut de identificare al societatii in raport cu alti comercianti, drept pentru care trebuie sa aiba elemente distinctive. Emblema este semnul sau numele unei societati, sub care aceasta isi desfasoara afacerile. Emblema se deosebeste de firma prin aceea ca face distinctie intre societati concurente. Registrul Comerului cerceteaza disponibilitatea denumirii emblemei si, in cazul in care nu exista suficiente elemente distinctive, refuza inregistrarea.

Forma juridica (sau forma societara) desemneaza apartenenta unei societati comerciale la una dintre cele cinci forme prevazute de lege: societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate in comandita pe actiuni, societate pe actiuni si societate cu raspundere limitata.

Sediul social este locul in care o societate comerciala isi desfasoara activitatea. Sediul este si el. este un atribut de identificare a unei societati, mentionat in actul constitutiv. Acesta poate fi schimbat prin hotararea adunarii generale (extraordinare, in cazul societatii pe actiuni). In afara de sediul social (denumit si sediu principal), societatea mai poate avea si unul sau mai multe sedii secundare. Sediul secundar este locul - altul decat cel al sediului principal - la care functioneaza o filiala, sucursala sau alt dezmembramant al societatii.

Obiectul de activitate este activitatea pe care societatea isi propune sa o realizeze pe parcursul functionarii sale. Obiectul trebuie sa se regaseasca printre activitatile economice existente la un moment dat in economie si trebuie autorizat odata cu inmatricularea societatii sau ulterior, daca este modificat. Obiectul este compus dintr-un domeniu principal, o activitate principala in cadrul acestui domeniu si alte eventuale activitati secundare. Activitatea secundara completeaza activitatea principala a unei societati comerciale

Durata societatii este perioada de timp pentru care se constituie societatea. Asociatii pot hotari ca perioada sa fie limitata sau nelimitata. Limitarea este mentionata in actul constitutiv si, la expirarea duratei limitate, societatea se considera dizolvata de drept si intra in lichidare. Durata limitata apare atunci cand asociatii si-au propus ca societatea sa atinga un anumit obiect in intervalul de timp respectiv, dupa care motivele pentru functionarea societatii inceteaza. Asociatii pot bineinteles decide dizolvarea anticipata a societatii.

In afara de actul constitutiv, dosarul de inmatriculare la Registrul Comertului al unei societati comerciale mai cuprinde

declaratie pe proprie raspundere a fondatorilor, administratorilor, reprezentantilor legali si cenzorilor ca indeplinesc condtiile legii pentru detinerea acestei calitati;

dovada sediului social[11]

dovada rezervarii denumirii

dovada varsarii capitalului social

dovada achitarii taxelor administrative de constituire;

cazierul fiscal.

In plus, pentru anumite societati, in functie de obiectul de activitate, este necesara si autorizatia eliberata de organul administratiei publice centrale de specialitate pentru functionarea respectivei societati:

pentru bancile comerciale: autorizatia BNR

pentru societatile de pe piata de capital (exceptand emitentii): autorizatia CNVM

pentru societatile de asigurare: autorizatia Comisiei Nationale de Asigurari.

Inmatricularea societatii se dispune prin incheiere de catre judecatorul delegat. In urma inmatricularii, societatii i se va elibera un certificat de inmatriculare care va contine:

denumirea societatii

forma juridica a societatii

sediul societatii

numarul de inregistrare (inmatriculare)[12]

codul unic de inregistrare

data eliberarii

semnatura si stampila emitentului.

Avand in vedere ca prin inmatriculare a dobandit personalitate juridica , societatea este libera sa-si desfasoare activitatea in limitele legii si ale obiectului sau de activitate. Ca si in cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii. In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este aptitudinea acesteia de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii in mod concret, prin incheierea de acte juridice. Daca in cazul persoanei fizice, distinctia dintre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu este clara: pragul varstei de 18 ani, in cazul persoanei juridice distinctia nu este la fel de clara, in lipsa unui criteriu de departajare asa de evident precum varsta. Pentru a mentine totusi distinctia, se considera ca persoana juridica dobandeste capacitate de exercitiu de la data desemnarii organelor sale reprezentative. Argumentul este acela ca, de la aceasta data, persoana juridica poate in mod concret sa aprobe incheierea de acte juridice in organele sale colective de conducere si apoi sa incheie efectiv respectivele acte juridice prin reprezentantii sai legali. Astfel, conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica isi exercita drepturile si obligatiile prin organele sale iar actele juridice facute de organele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice insasi.

In ceea ce priveste actele incheiate de fondatori inainte de inmatriculare , acestea sunt valabile daca au fost facute in vederea inmatricularii societatii , iar ele vor fi preluate de societate dupa inmatriculare, ca un mandat retroactiv . Asadar, inca inainte de constituire, societatea dobandeste o capacitate juridica restransa.

Pentru a se constitui in mod valabil, societatea pe actiuni trebuie sa aiba un capital social minim de 25.000 euro (echivalentul in lei) si un numar minim de doi actionari, legiuitorul nostru preluand aceasta dispizitie din legislatiile care i-au servit drept model. Societatea cu raspundere limitata are un capital social minim de 200 lei si un numar maxim de de 50 de asociati . Cerintele privind cuantumul minim de capital social si numar minim de asociati este obligatoriu a fi indeplinite pe tot parcursul existentei societatii, cu exceptia unor perioade temporare care nu pot depasi durata prevazuta de lege.

Consecintele dobandirii de catre societate a statutului de persoana juridica:

existenta unui patrimoniu distinct de cel al asociatilor ei

obtinerea atributelor de identificare: (i) sediu distinct de cel al asociatilor ei (sediul social) , (ii) firma si (eventual) emblema si (iii) nationalitatea

posibilitatea de a dodandi drepturi si de a-si asuma obligatii, intocmai ca persoanele fizice;

nasterea unui subiect de drept distinct, calitate in care societatea poate sta in instanta, ca reclamanta sau ca parata, prin reprezentantii sai legali

Constituirea capitalului social

Partea esentiala a unei societati comerciale, necesara intelegerii mecanismului de formare a acesteia, o reprezinta constituirea capitalului social, ca element definitoriu al societatii, indiferent de forma sa juridica.

Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare

Legea societatilor comerciale (ca si Codul Comercial inaintea ei) nu defineste notiunea de capital social, desi acesta apare pe parcursul intregului act normativ. Spre deosebire de actiuni, unde nu exista o definitie legala, in ceea ce priveste capitalul social exista definitia data de Regulamentul legii contabilitatii, care la punctul 36, precizeaza: "Capitalul social este egal cu valoarea nominala a actiunilor [.], respectiv cu valoarea aportului in natura sau in numerar, a rezervelor incorporate si a profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau a altor operatiuni care conduc la majorarea acestuia".

In baza caracteristcilor legale ale capitalului social, putem spune, la modul general, ca acesta reprezinta valoarea nominala totala a actiunilor/partilor sociale emise de o societate comerciala si care se poate modifica pe parcursul existentei societatii, in conditiile legii.

Detinerea de titluri de participare emise de o societate comerciala persoanelor confera calitatea de asociat. O persoana (fizica sau juridica) poate dobandi aceasta calitatea fie prin dobandirea de titluri de participare direct de la societate, prin subscriptie (titluri nou emise), fie ulterior, de la cei care le-au dobandit initial de la societate (titluri emise in prealabil).

Asadar, titlurile de participare sunt titluri de valoare care constata o participare la capitalului social al unei societati comericiale si care confera titularului - denumit asociat - anumite drepturi asupra patrimoniului societatii emitente. Intinderea drepturilor aferente titlurilor de participare rezulta din lege si din actul constitutiv al societatii emitente (in masura in care nu incalca prevederi imperative ale legii).

Titlurile de participare se numesc parti sociale, atunci cand sunt emise de o societate cu raspundere limitata, respectiv actiuni, atunci cand sunt emise de o societate pe actiuni. Ambele pot fi emise atat in forma materiala, cat si dematerializate, in acest din urma caz dovada detinerii facandu-se cu un certificat constatator emis de societate. Actiunile pot fi nominative sau la purtator, spre deosebire de partile sociale care sunt doar nominative. Titlurile nominative sunt cele care individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, iar acesta este inscris in registrul asociatilor, respectiv actionarilor societatii. Titlurile la purtator sunt cele care nu individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, simpla detinere reprezentand apropriere.

Conform Legii societatilor comerciale, titlurile de participare la capitalul social al unei societati comerciale au urmatoarele caracteristici: (i) reprezinta fractiuni ale capitalului social; (ii) au o valoare egala; (iii) sunt indivizibile; (iv) acorda, in principiu, drepturi egale; (v) drepturile acordate sunt patrimoniale si nepatrimoniale si (v) sunt liber transmisibile, in cazul actiunilor, respectiv restrictionate cu privire la transferabilitate, in cazul partilor sociale

Capitalul social al unei societati nu se confunda cu patrimoniul societatii. Patrimoniul include totalitatea drepturilor si obligatiilor entitatii colective, deci activ si pasiv, pe cand capitalul social este doar o parte a pasivului reprezentand datorii ale societatii catre asociatii sai, datorii izvorate din detinerea de catre acestia a titlurilor de participare emise de societate.

Pe langa distinctia de mai sus, Legea societatilor comerciale mai distinge, in cazul societatii pe actiuni, intre capitalul social subscris si capitalul social varsat. Diferenta dintre cele doua poate rezulta in cazul in care actionariii care su subscris capitalul social (acesta fiind deci capitalul subscris) beneficiaza de un termen suspensiv acordat in limitele legii pentru plata integrala a actiunilor subscrise. Asadar, capitalul subscris consta in totalitatea aporturilor cu care actionarii se obliga sa contribuie la formarea capitalului social. Capitalul varsat consta in totalitatea platilor realizate efectiv de actionari in urma asumarii obligatiei prin actul subscriptiei; dupa efectuarea integrala a acestor plati, capitalul subscris devine egal cu cel varsat.

Semnificatia capitalului social

Capitalul social are atat o semnificatie contabila, cat si una si juridica. Din punct de vedere contabil, capitalul social reprezinta datorii ale societatii catre asociati si este deci indicat in pasivul bilantului contabil. Din punct de vedere juridic, rolul capitalului social este dublu, la randul lui, si anume (i) acela de a reflecta structura actionariatului, adica participarea asociatilor la capitalul social sau cota-parte (procentul) detinuta de fiecare din acest capital si (ii) acela de gaj general al creditorilor sociali.

Stabilirea structurii capitalului social

Structura capitalului social reprezinta distributia cotelor de participare ale tuturor asociatilor la capitalul social al societatii, cote exprimate in functie de numarul de titluri de participare detinute de fiecare asociat. Structura capitalului social se stabileste initial la constituirea societatii si ea se poate modifica ulterior ca urmare a majorarii capitalului social (in mod direct sau indirect, prin fuziune) sau a operatiunilor de cesiune de titluri de participare. Participarea se poate exprima atat ca procent din capitalul social, cat si ca numar de titluri, importanta fiind insa doar cea din urma. Structura capitalului social, respectiv participarea fiecarui asociat la acest capital este esentiala, deoarece in functie de aceasta participare (cota) - in principiu - asociatul isi exercita drepturile conferite de titlurile detinute.

Capitalul social - gajul general al creditorilor sociali

Sintagma ce da titlul acestei sectiuni se traduce prin aceea ca valoarea bunurilor si sumelor inregistrate fiecare individual in capitalul social, deci valoarea totala a capitalului social, nu poate folosi asociatilor in detrimentul creditorilor sociali, deoarece in conceptia Legii societatilor comerciale, ca regula, ordinea de indestulare este inversa, adica intai creditorii sociali si apoi asociatii. Astfel, societatea este obligata sa mentina in permanenta o valore a capitalurilor proprii (activele nete) cel putin egala cu valoarea capitalului social. Principalele aplicatii ale principiului conform caruia valoarea capitalului social reprezinta gajul general al creditorilor sunt: (i) interzicerea emiterii de titluri de participare sub valoarea nominala (art. 92 alin.1); (ii) interzicerea emisiunii de noi actiuni inainte ca cele dintr-o emisiune anterioara sa fi fost integral platite (art. 92 alin. 3); (iii) interzicerea repartizarii de dividende din capitalul social si din rezervele legale (art. 67 alin. 3), publicitatea situatiilor financiare (art. 185 alin. 1 si art. 201 alin. 1), (iv) obligativitatea constituirii si mentinerii fondului de rezerva (art. 183 alin. 1); (v) in caz de pierderi din activul net (capitalurile proprii), completarea sau limitarea acestuia (art. 69); (vi) interzicerea rascumpararii propriilor actiuni de catre societate urmata de anularea lor si reducerea capitalului social ori a rezervalor legale (art. 103(1) lit. d); (vii) dreptul creditorilor sociali de a obtine garantii in cazul reducerii de capital social (art. 208 alin. 3 si 4) si, nu in ultimul rand, (viii) plata cu prioritate a creditorilor sociali din sumele obtinute din vanzarea activelor societatii in caz de lichidare a acesteia (art. 256). In acest fel se asigura afectarea permanenta a capitalul social si a rezervelor legale obiectului de activitate al societatii, ca o garantie indirecta (gaj) a creditorilor.

Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport la capitalul social

Din punct de vedere contabil, odata aportul efectuat, valorile reprezentate de aceste aporturi se inregistreaza in pasivul bilantului, in contul de capital social si reprezinta datorii ale societatii catre asociati, iar bunurile in materialitatea lor se inregistreaza in activul bilantului (in conturile aferente, conform naturii bunului), alaturi de celelalte active ale societatii intrate in patrimoniul societatii pe diferite alte cai (fie ca drept complet de proprietate, fie ca dezmembramant al acestuia, in functie de natura aportului). Din punct de vedere juridic, dupa aportare bunul devine proprietatea societatii si aceasta poate dispune de el dupa cum considera de cuvinta, prin vanzare, gajare/ipotecare etc. sau, dupa ce bunul este amortizat complet, poate fi casat . Asadar, asa cum societatea cheltuie sumele de bani aduse cu titlu de aport in numerar si nu le tine blocate intr-un cont bancar doar pentru ca sumele au intrat in societate pe calea aportului, tot asa si bunurile aportate sunt libere a fi instrainate, neexistand o interdictie de a dispune de ele in vreun mod. De altfel, o astfel de interdictie ar echivala cu o scoatere din circuitul civil a aporturilor in natura, ceea ce Legea societatilor comerciale nu face si ar fi fost aberant sa faca. Odata intrate in patrimoniul societatii, pe calea aportului sau pe alte cai legale, calea pe care bunurile, sumele si creantele au intrat in acest patrimoniu isi pierde importanta, toate urmand a servi indeplinirii obiectului de activitate al societatii. In consecinta, rolul aportului se reduce la acela ca, in schimbul sau, subscriitorul a obtinut titluri de participare nou emise de societate, devenind asociat al societatii (participand la capitalul social). In acest fel, in loc ca societatea sa dobandeasca un bun, de exemplu, prin cumparare, platind pe el un pret, il dobandeste pe calea contribuirii lui la capitalul social, "platindu-l" in titluri de participare. Concluzia celor prezentate in cadrul acestei sectiuni este aceea ca bunurile (activele) din patrimoniul societatii au acelasi regim juridic, indiferent de calea pe care au intrat in patrimoniu.

O alta consecinta a faptului ca in capitalul social se inregistreaza valori este aceea ca, daca bunul sau sumele aduse ca aport sunt ulterior instrainate, respectiv cheltuite, capitalul social al societatii nu se reduce. De asemenea, actul constitutiv nu urmeaza a fi modificat ca urmare a faptului ca bunul nu se mai afla in patrimoniul societatii, deoarece din punct de vedere istoric, bunul a fost candva adus ca si aport, iar valoarea acestuia ramane in capitalul social, la fel cum titlurile de participare emise in schimbul acestuia nu se anuleaza ca urmare a instrainarii bunului (precum in cazul unei reduceri de capital social).

Capitalul social si valoarea societatii

Valoarea societatii (sau valoarea unui titlu de participare, calculata ca raport intre valoarea societatii si numarul de titluri aflate in circulatie) reprezinta suma de bani pe care cineva este dispus sa o plateasca la un moment dat pentru un pachet de titluri, nou emise sau emise in prealabil, ce sunt de vanzare, prin comparatie cu alte titluri similare. Definitia de mai sus este evident valabila pentru valoarea sau pretul de piata. Atunci cand nu exista cel putin o cerere si o oferta de buna-credinta care sa interactioneze, inseamna ca nu exista piata iar orice estimare asupra valorii este subiectiva. In afara de valoarea de piata exista si valoarea contabila a societatii, adica valoarea activelor sale nete (valoarea capitalurilor proprii). Insa aceasta din urma valoare nu influenteaza decat eventual valoarea de piata. In ceea ce priveste insa valoarea capitalului social, aceasta nu are absolut nici o legatura cu valorea de piata a societatii sau, altfel spus, valoarea nominala a unui titlu de participare nu are nici o legatura cu valoarea lui de piata.

In cazul valorilor mobiliare cotate, valoarea (pretul) de piata a unei actiuni este afisata permanent de catre piata respectiva. Cat priveste titlurile de participare care nu se califica ca si valori mobiliare (adica actiunile societatilor de tip inchis si partile sociale), valoarea de piata se stabilste pe baza unei negocieri in care fiecare parte isi argumenteaza evaluarea pe diferite procedee de calcul. Cele mai intalnite doua procedee sunt (i) metoda fluxului de numerar actualizat in prezent (Discounted Cash-Flow), ceea ce reprezinta aptitudinea societatii de a produce numerar si (ii) metoda activului net ajustat (Adjusted Net Asset Value), adica valoarea activelor nete ajustate in functie de situatia reala (active fixe mai putin folositoare, potentiale datorii viitoare etc).

Raspunderea limitata

Ca orice subiect de drept, societatea, ca persoana juridica distincta de asociatii ei, raspunde cu intreg patrimoniul (activul) sau, indiferent de calea prin care bunurile, sumele si creantele au intrat in patrimoniu (aport, cumparare, schimb etc.). Diferenta dintre raspunderea limitata si cea nelimitata este aceea ca, in primul caz, asociatii nu raspund deloc cu propriul patrimoniu, cu bunurile proprii, pe cand, in al doilea caz, o fac. Asociatii cu raspundere nelimitata raspund personal (in subsidiar) pentru datoriile societatii, pe cand cei cu raspundere limitata nu raspund . Altfel spus, pierderile asociatilor cu raspundere limitata sunt limtate la valorile investite in titlurile de participare (actiuni/parti sociale), respectiv aporturile initiale si/sau sumele platite pentru dobandirea respectivelor titluri. Avand in vedere ca dobandirea de titluri de participare intr-o societate comerciala este o investitie in sine, ceea asociatii cu raspundere limitata pot pierde la modul concret este, cel mult, aceasta investitie, pierdere ce se reflecta in final asupra valoarii titlurilor de participare pe care le detin in respectiva societate comerciala, reprezentand materializarea investitiei.

Pentru a intelege mai bine functia capitalului social, vom analiza in continuare, mai in detaliu, aporturile.

Aporturile

O prima acceptiune a notiunii de aport este aceea de obligatie nascuta din subscrierea de titluri de participare (actiuni/parti sociale), constand in aducerea unei valori in societate, in schimbul titlurilor subscrise, adica obiectul raportului juridic al subscriptiei. O a doua acceptiune este aceea de valoare patrimoniala in materialitatea sa (bunul, suma etc.), adica obiectul derivat al aceluiasi raport juridic.

Subscriptia si varsamantul

Subscriptia actiunilor/partilor sociale este o operatiune juridica pe care o calificam ca fiind un act juridic bilateral (contract ), sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros si translativ de proprietate, ale carui parti sunt subscriitorul (devenit, in urma subscriptiei, asociat) si societatea emitenta si al carui obiect il constituie titluri de participare nou emise de societate. Conform dreptului comun, prin subscrierea titlurilor, proprietatea se transfera de drept de la societate la asociat, iar predarea lor se face doar in cazul in care acestea sunt emise in forma materiala, in caz contrar eliberandu-i-se asociatului un certificat constatator. Subscriptia este un act juridic independent de actul constitutiv al societatii, iar titlurile de participare rezulta din actul de subscriptie. Executarea obligatiei partii devenite asociat ca urmare a subscriptiei mai poarta, pe langa denumirea de plata din dreptul comun, si denumirea specifica de varsamant (art. 100 din Legea societatilor comerciale). Plata trebuie facuta simultan sau ulterior subscriptiei, in functie de prevederile actului constitutiv al societatii sau dispozitii legale speciale , in caz contrar fiind aplicabile sanctiunile legale . Varsamantul este singura obligatie care incumba subscriitorului, in cazul societatii pe actiuni, in cazul societatii cu raspundere limitata asociatul avand si alte obligatii derivand din caracterul intuituu personae al societatii . Dupa subscriere dar inainte de efectuarea integrala a varsamantului, asociatul este considerat un debitor al societatii (art. 1503 C. Civ.). In cazul societatii cu raspundere limitata, varsamantul trebuie sa fie integral la momentul subscriptiei. In cazul societatii pe actiuni (cu exceptia celor constituite prin subscriptie publica), varsamantul poate fi partial (plata partiala a valorii nominale a actiunilor). Subscriptia este asadar o forma particulara de vanzare-cumparare iar subscriptia partiala este o forma particulara de vanzare-cumparare in rate. In plus, subscriptia este o fapta de comert, indiferent de calitatea partilor (comercianti sau nu), fiind guvernata de legea comerciala (art. 3 pct. 4 C. Com.) , iar litigiile rezultate sunt supuse solutionarii instantei comerciale.

Conform Legii societatilor comerciale, subscriptia este de doua feluri: (i) simultanta sau concomitenta si (ii) continuata, succesiva sau publica , aceste doua modalitati de formare (subscriere) a capitalului social fiind considerate in acelasi timp modalitati de constituire a societatii pe actiuni. In cazul societatii cu raspundere limitata, constituirea nu poate fi decat simultana.

Constituirea simultanta este acea forma de constituire in care fondatorii societatii dispun de sumele necesare constituirii capitalului social, integral sau in procentul minim stabilit de lege, precum si de numarul minim legal de cinci asociati. Constituirea se numeste simultana sau concomitenta deoarece formarea capitalului social are loc in acelasi timp cu incheierea actului constitutiv al societatii. In cazul in care prima din cele doua conditii pentru constituirea simultana nu este indeplinita, respectiv cand capitalul social initial propus depaseste posibilitatile fondatorilor, acestia din urma apeleaza la varianta subscriptiei publice, publicul putand subscrie actiunile fie direct, fie prin intermediari autorizati de CNVM (societati de servicii de investitii financiare actionand in acest caz ca banci de investitii).

Acceptand titlurile de participare, subscriitorul devine proprietarul acestora, fiind obligat la randul sau sa isi execute obligatia corelativa constand in plata lor, adica varsamantul (corespunzator notiunii de "liberare" din dreptul comun). Varsamantul partial este permis doar la societatile pe actiuni si reprezinta o facilitate acordata subscriitorilor, tinand cont de faptul ca, in general, societatile pe actiuni vehiculeaza capitaluri - inclusiv proprii - mai mari decat societatile de persoane, unde nu se justifica amanarea platii. Defalcarea in timp a varsamantului in cazul societatii pe actiuni (atunci cand nu este interzisa prin dispozitii ori legi speciale) se face    conform prevederilor actului constitutiv al societatii sau hotararii adunarii generale a actionarilor . In cazul societatii pe actiuni constituite prin subscriptie publica insa este obligatoriu ca la momentul subscriptiei sa fie efectuat minimul de varsamant cerut de Legea societatilor comerciale (50% ). Motivul impunerii unui procent minim de varsamant (ori chiar a unei plati integrale, in cazul societatilor pe actiuni ce functioneaza intr-un anumit domeniu de activitate) este acela de a asigura societatii capitaluri proprii reprezentand o temelie economica serioasa, necesara functionarii sale pe baze financiare cat mai solide.

In urma subscriptiei, subscriitorul dobandeste calitatea de asociat pentru titlurile de participare subscrise. Atat actiunile, cat si partile sociale pot fi emise, respectiv subscrise la valoarea lor nominala sau cu prima de emisiune, insa niciodata sub valoarea nominala (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Valoarea nominala este cea stabilita prin actul constitutiv si nu se poate modifica decat prin amendarea acestuia, dar in toate cazurile, aceasta nu poate fi mai mica decat valoarea minima legala de 0,1 lei, pentru o actiune, respectiv 10 lei, pentru o parte sociala.

Neplata actiunilor subscrise in termenul legal, statutar sau cel prevazut in hotararea adunarii generale a actionarilor duce la aplicarea unor sanctiuni subscriitorului-actionar, conform Legii societatilor comerciale. Prima sanctiune este cea aratata la art. 100, constand in aceea a suspendarii dreptului de vot pentru actiunile respective. Inainte de a trece la alte sanctiuni legale, societatea trebuie sa solicite actionarilor care nu au efectuat la termen varsamintele datorate sa-si indeplineasca aceasta obligatie, printr-o somatie colectiva, publicata de doua ori intr-un interval de 15 zile in monitorul oficial si intr-un ziar de larga raspandire. Daca nici in urma acestei somatii actionarii nu isi executa obligatia, societatea poate opta intre urmatoarele: (i) urmarirea acestora pentru varsamintele restante, ceea ce echivaleaza cu executarea silita din dreptul comun, inclusiv cu posibilitatea acordarii de daune si (ii) anularea actiunilor.

Aporturile in numerar

Prin chiar actul constitutiv al societatii, asociatii evidentiaza aporturile lor initiale, intre care aporturile in numerar trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu (art. 15 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Aportul in numerar reprezinta suma de bani pe care subscriitorul se obliga sa o plateasca societatii in schimbul titlurilor de participare subscrise.

Aporturile in numerar pot fi in lei sau in valuta . Avand in vedere ca, in conformitate cu art. 3 alin. 1 din Regulamentul valutar, platile intre rezidenti pe teritoriul Romaniei se fac in lei, rezulta ca numai nerezidentii pot plati in valuta. Desi capitalizata in valuta, in conformitate cu Legea contabilitatii, societatea nu poate sa faca inregistrari contabile altfel decat in lei, la cursul de schimb valuta/leu comunicat de BNR in ziua efectuarii inregistrarii.

Dovada platii actiunilor/partilor sociale se face prin ordinul de plata adresat bancii subscriitorului (prin care se confirma trimiterea banilor)

Aporturile in natura

Aporturile in natura constau in dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui bun transmis in schimbul titlurilor de participare emise de societate. Pentru acest lucru, cel care aporteaza trebuie sa fie titularul exclusiv al dreptului

Dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport se transmite de la subscriitor la societate la momentul subscriptiei. Pentru ca transferul sa fie insa opozabil si tertilor, trebuie facuta publicitatea prin monitorul oficial a actului constitutiv/aditional care constata operatiunea. In plus, atunci cand aportul consta intr-un bun imobil, sunt necesare si indeplinirea formalitatilor de inscriere in cartea funciara. Aceasta deoarece scopul publicarii actului constitutiv/aditional este acela de a aduce la cunostinta tertilor constituirea societatii ori majorarea capitalului sau social si nu de a instiinta stramutarea unei proprietati imobiliare adusa ca aport in societate. Din punct de vedere fiscal, aportul in bunuri la capitalul social este considerat livrare de bunuri efectuate cu plata in sensul taxei pe valoare adaugata; prin urmare, in masura in care aportul este facut de o persoana impozabila in sensul taxei pe valoare adaugata, operatiunea de aport in bunuri la capitalul social este purtatoare de TVA.

Conform art. 38 alin. 1 din Legea societatilor comerciale si art. 34 alin. 1 lit. c din Normele registrului comertului, anterior subscriptiei aporturile in natura trebuiesc evaluate de catre un expert autorizat. Raportul de expertiza se depune la registrul comertului, impreuna cu celelalte acte prevazute in norme. Rolul expertizei este acela de a preveni supraevaluari ale bunurilor aduse ca aport in vederea subscrierii unui numar mai mare de actiuni, fapt ce i-ar prejudicia atat pe ceilalti asociati, cat si pe tertii care se vor increde in valoarea aportului inscrisa in actul aditional sau in bilantul contabil

Aportul poate consta atat in bunuri corporale, cat si in bunuri incorporale precum fondul de comert sau drepturi de proprietate intelectuala (brevete, licente, know-how, marci, drepturi de autor etc.).

Aporturile in creante

Acest tip de aporturi, considerand aportul in acceptiunea sa de obligatie, nu este decat o aplicatie particulara a cesiunii de creanta din dreptul comun (art. 1391 si urm. C. Civ.). In speta, subscriitorul (cedentul) transmite societatii (cesionarul) creanta lui asupra unui tert (debitorul cedat), in schimbul titlurilor de participare primite in urma subscriptiei. In ceea ce priveste plata efectiva a titlurilor, aceasta se face atunci cand societatea, in noua sa calitate de creditor al tertului cedat, dobandita in urma cesiunii, isi valorifica creanta in integralitatea ei (art. 84 alin. 1 raportat la art. 16 alin. 3 din Legea societatilor comerciale). In caz contrar, alin. 2 al art. 84 din Legea societatilor comerciale prevede ca sanctiuni specifice raspunderea asociatului (cedentului) pentru suma datorata de catre debitorul cedat, plus dobanda legala din ziua scadentei creantei, plus daune.

Legea societatilor comerciale asimileaza aporturile in creante celor in natura, avand in vedere ca si creanta, la randul ei, este tot un bun (incorporal). Pe cale de consecinta, creantele trebuiesc si ele evaluate economic, intocmai ca si aporturile in natura sub forma de bunuri corporale.

Aporturile in creante sunt interzise la societatile pe actiuni constituite prin subscriptie publica si nici la societatile cu raspundere limitata si cele in comandita pe actiuni.

Constituirea prin subscriptie publica

Subscriptia publica este acea modalitate de constituire a unei societati pe actiuni, pe piata primara, prin care initiatorii societatii (fondatorii) apeleaza pe cale de publicitate la capitalul investitorilor in vederea completarii capitalului social al societatii pana la valoarea avuta in vedere de fondatori.

Subscriptia si varsamantul reprezinta acceptarea de catre subscriitori a unei oferte publice facute de fondatori, in numele societatii ce se vrea a se constitui, oferta ce imbraca forma unui prospect de emisiune care este un rezumat al actului constitutiv. In speta, acesta cuprinde toate datele respectivului act, mai putin cele referitoare la administratori si auditori financiari. Aceasta deoarece, spre deosebire de constituirea simultana, cand desemnarea acestor organe se face de la bun inceput, in cazul subscriptiei publice desemnarea lor are loc ulterior, dupa inchiderea etapei reprezentand subscriptia, ceea ce este firesc, avand in vedere ca rezultatul subscrierii depinde de subscrierea sumelor necesare constituirii capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se depune la registrul comertului spre a fi verificat de judecatorul delegat care, dupa constatarea indeplinirii conditiilor de valabilitate dispune publicarea sa.

In ceea ce priveste nivelul varsamintelor subscriitorilor, art. 21 din Legea societatilor comerciale prevede ca societatea nu se poate constitui decat daca fiecare acceptant (subscriitor) a varsat in numerar cel putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise la C.E.C. sau la o banca comerciala . Diferenta trebuie varsata in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii la registrul comertului. In ceea ce priveste aporturile in natura, art. 21 alin. 2 din Legea societatilor comerciale prevede ca acestea trebuie acoperite integral la data subscriptiei.

Conform art. 20 din Legea societatilor comerciale, in termen de cel mult 15 zile de la data inchiderii subscriptiei, fondatorii trebuie sa convoace adunarea constitutiva, printr-o instiintare publicata in monitorul oficial si in doua ziare de larga raspandire, cu 15 zile inainte de data fixata pentru adunare. Instiintarea trebuie sa cuprinda locul si data adunari, precum si problemele ce vor face obiectul discutiilor. Data tinerii adunarii nu poate depasi doua luni de la data inchiderii subscrierii.

In plus fata de cerintele Legii societatilor comerciale, subscriptia publica trebuie sa fie conforma si cu reglementarile pietei de capital, respectiv cele ale Legii pietei de capital si ale regulamentelor CNVM referitoare la oferta publica. Printre acestea, cea mai importanta dispozitie se refera la obligativitatea autorizarii operatiunii (in speta, a prospectului) de catre CNVM.

Totalitatea dobandirilor de actiuni de catre persoane determinate ori public (denumiti in mod specific investitori) direct de la o societate comerciala care fie se constituie prin subscriptie publica fie isi majoreaza capitalul social prin oferta publica reprezinta piata primara organizata de capital . Totalitatea transferurilor succesive ale acestor titluri de catre proprietarii lor, ulterior subscriptiei, reprezinta piata secundara de capital. Din punctul de vedere al societatilor (denumite in acest caz emitenti), piata primara reprezinta cadrul institutional in care acestia atrag resurse financiare.

Majorarea capitalului social

Majorarea capitalului social este, alaturi de reducerea sa, un aspect al functionarii societatii comerciale si intervine in situatiile analizate in continuare. Aceasta este o hotarare ce cade in competentaadunarii generale a asociatilor (adunarea extraordinara, in cazul societatii pe actiuni). In mod exceptional, majorarea poate fi dispusa si de administratia societatii, daca acest lucru a fost prevazut in actul constitutiv

Aspecte generale

Conform Legii societatilor comerciale, majorarea capitalului social se poate face din doua surse, si anume: (i) din surse externe si (ii) din surse interne. Clasificarea este insa perfectibila, avand in vedere ca unele surse clasificate ca interne ar putea fi incadrate, datorita caracteristicilor fiecareia, si ca surse externe. Inainte de a trece la analiza detaliata a celor doua tipuri de surse, trebuie facuta precizarea ca, indiferent de sursa aleasa, majorarea se poate face in doua variante: (i) prin emisiunea de noi titluri de participare si (ii) prin marirea valorii nominale a titlurilor de participare existente (art. 207 alin. 1 din Legea societatilor comerciale); in cazul sociatatii pe actiuni, prima si cea mai uzitata varianta este emisiunea de noi actiuni. Aceasta reprezinta in acelasi timp si modalitatea cea mai potrivita si avantajoasa.

Subscriptia si varsamantul

Odata luata hotararea de majorare si oferire a actiunilor spre subscriere, subscriptia de titluri pe participare duce la formarea contractului de subscriptie si, deci, duce la dobandirea calitatii de asociat. In plus fata de cele aratate in cadrul sectiunii privind constituirea capitalului social (supra nr. 31.1), facem precizarea ca aceasta calitate se dobandeste independent de indeplinirea formalitatilor de validitate a actului aditional si inregistrare a mentiunii la registrul comertului. Aceasta deoarece rolul registrului comertului se limiteaza la a verifica existenta unui set de documente si nu de a cerceta pe fond valoarea juridica a unei operatiuni precum majorarea capitalului social, singura competenta sa faca acest lucru fiind instanta de judecata sesizata printr-o cerere de anulare a hotararii adunarii generale a actionarilor care a hotarart majorarea.

In plus fata de cele aratat in cadrul sectiunii nr. 21.1, adaugam ca, in urma hotararii adunarii generale a actionarilor de majorare a capitalului social, daca aceasta nu presupune marirea valorii nominale a actiunilor, societatea va emite noi actiuni cu aceleasi caracteristici cu cele deja existente (cu exceptia cazului cand se emit actiuni de alta categorie ) si care vor fi oferite spre subscriptie conform legii, actului constitutiv si hotararii adunarii generale a actionarilor privind majorarea. Cei care au calitatea de actionar la data de referinta, adica data la care cei care sunt inregistrati in evidentele registrului asociatilor/actionarilor, sunt cei indreptatiti sa subscrie. In acest fel, asociatii isi exercita unul din drepturile derivand din actiuni (art. 123 alin. 3 din Legea societatilor comerciale), respectiv dreptul de a subscrie noile titluri in cadrul termenului de preemptiune. Dupa data de referinta, orice transfer de actiuni/parti sociale nu mai este opozabil societatii, cel indreptatit sa subscrie fiind cedentul. Data de referinta se stabileste de catre consiliul de administratie, insa ea nu poate depasi 60 de zile inainte de data inceperii perioadei de subscriptie.

In cazul in care majorarea se face prin marirea valorii nominale in schimbul a noi aporturi, aceste aporturi trebuie sa fie proportionale cu participarea la capitalul social al asociatilor. Acesta este motivul pentru care hotatarea de majorare trebuie luata de adunarea generala a asociatilor cu unanimitatea capitalului social (art. 207 alin. 4 din Legea societatilor comerciale).

In ceea ce priveste rezidentii, acestia sunt obligati sa plateasca actiunile subscrise in lei deoarece, conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul valutar, toate platile intre rezidenti se efectueaza, pe teritoriul Romaniei, in moneda nationala (leu). Chiar daca investitorul rezident dispune de lichiditati in valuta, indiferent de sursa acestora, el nu poate, fara autorizatia BNR (data in conditiile prevazute de acelasi Regulament valutar) sa plateasca actiunile subscrise, in valuta. In ceea ce priveste nerezidentii, acestia nu pot plati titlurile subscrise in lei decat cu aprobarea BNR. Aprobarea fiind data in situatii de exceptie, principul in acest caz este ca nerezidentii nu pot plati decat in valuta. Subscriptia nefiind similara cu plata, ca notiuni, iar interdictiile valutare aplicandu-se doar pentru operatiunile de plata, rezulta ca subscriptiile, atat ale rezidentilor, cat si ale nerezidentilor, pot fi facute atat in lei, cat si in valuta. De obicei insa, avand in vedere ca valoarea nominala a titlurile de participare emise de societatile comerciale rezidente este stabilita in lei, subscriptiile se fac in moneda nationala.

Dreptul de premptiune

Dreptul de preemptiune reprezinta acel drept patrimonial al asociatilor de a subscrie cu preferinta titluri de participare nou emise in cadrul unei majorari de capital, proportional cu participarea la capitalul social de la data emisiunii. Rolul dreptului de preemptiune este a da posibilitatea asociatilor existenti sa evite diluarea lor prin neparticiparea la majorare. Exercitarea dreptului de preemptiune se face in cadrul termenului hotarat de adunarea generala a asociatilor, care termen nu poate fi insa mai mic de 30 de zile de la data publicarii, in monitorul oficial, a hotararii adunarii. Dupa expirarea acestui termen, titlurile ramase nesubscrise pot fi oferite altora sau anulate, dupa cum a decis adunarea . Nerespectarea dreptului de preemptiune se sanctioneaza cu anularea hotararii de majorare.

Diluarea reprezinta reducerea cotei de participare la capitalul social a unui asociat ca urmare a nesubscrierii (in cadrul termenului de exercitare a dreptului de preemptiune) titlurilor de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social. Prin nesubscriere, asociatul ramane cu acelasi numar de titluri care, raportate la un capital social mai mare decat cel existent anterior majorarii, reprezinta o cota mai mica. Gradul diluarii difera dupa cum neparticiparea la subscriere este totala sau partiala. Avand in vedere ca drepturile societare se exercita proportional cu cota de capital social si nu cu numarul de titluri de participare detinute, diluarea ca efect reducerea intinderii drepturilor asociatului in raport cu drepturile sale anterioare majorarii.

Prima de emisiune

Prima de emisiune reprezinta diferenta in plus dintre valoarea nominala si valoarea la care sunt subscrise titlurile de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social al unei societati comerciale , indiferent de forma juridica (pct. 36 din Regulamentul legii contabilitatii). Rolul primei de emisiune este acela de a compensa eventuala diferenta pozitiva de valoare a societatii inregistrata pana la momentul majorarii.

Daca titlurile de participare ar fi subscrise (in cazul in care la majorare participa doar o parte din asociati si/sau un tert) la valoarea lor nominala, asociatii neparticipanti ar pierde deoarece ceilalti ar subscrie mai multe titluri de participare in schimbul aportului adus. Adaugand insa la valoarea nominala prima de emisiune, valoarea de emisiune a titlurilor creste si cei care subscriu primesc titluri mai putine, erodand (diluand) in acest fel mai putin cota de participare a asociatilor neparticipanti. Altfel spus, in lipsa primei de emisiune, subscriitorii anteriori ar fi dezavantajati fata de subscriitorii actuali, atunci cand valoarea societatii intre cele doua subscriptii a crescut din oricare cauze

Pentru a calcula prima de emisiune, intai se stabileste valoarea societatii, dupa care se calculeaza valoara unui titlu de participare, ca raport intre valoarea societatii la numarul de titluri de participare aflate in circulatie, dupa care se calculeaza prima de emisiune, ca diferenta intre valoarea unui titlu astfel stabilita si valoarea lui nominala. Prima de emisiune se inscrie in contul contabil de prime de emisiune si de aport; aceasta prima profita societatii si deci, indirect, tuturor asociatilor sai si nu doar asociatului care a platit-o, ceea ce explica inca odata interesul asociatilor nesubscriitori de a stabili un pret de emisiune cat mai mare pentru titlurile de participare, respectiv o prima de emisiune pe masura.

In situatia in care subscriu toti asociatii existenti, in limita dreptului de preemptiune al fiecaruia si la acelasi pret, valoarea societatii nu mai prezinta nici o importanta din punct de vedere al structurii actionariatului rezultata in urma subscriptiei, deoarece participarea asociatilor, exprimata sub forma procentuala (cota-parte), ramane aceeasi in urma subscriptiei. In acest caz, deoarece valoarea de emisiune a titlurilor de participare este lipsita de importanta, titlurile ar putea fi emise in principiu si fara prima de emisiune.

Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)

Prin surse externe intelegem, in prezenta sectiune, noi aporturi ale asociatilor existenti sau ale unor terti . Finantarea prin majorarea capitalului social este alternativa finantarii prin credit a unei societati . Aporturile pot consta in numerar si/sau natura, aporturile in creante nefiind admise la majorarea capitalului social al societatii , ci doar la constituirea sa (cu exceptia constituirii prin subscriptie publica, in cazul societatii pe actiuni). In plus, mai exista si posibilitatea majorarii capitalului social ca urmare a fuziunii.

Majorarea prin aporturi in numerar

In plus fata de cele spuse de spre aporturile in numerar la constituirea societatii (supra nr. 31.2), adaugam ca hotararea adunarii generale a asociatilor de majorare va trebui sa stabileasca in acest caz, in principal, numarul de actiuni/parti sociale emise, valoarea de emisiune si termenul de exercitare a dreptului de preemptiune. Valoarea de emisiune a actiunilor/partilor sociale poate fi egala cu valoarea nominala sau mai mare, o valoare mai mica fiind interzisa de lege in mod expres (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). In cazul din urma, diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale poarta numele de prima de emisiune. Stabilind o prima de emisiune, sumele pe care societatea le are de primit ca urmare a subscrieri actiunilor/partilor sociale se vor inregistra diferit in contabilitatea societatii si anume (i) valoarea nominala, calculata pentru toate actiunile/partile sociale subscrise, se va inregistra in contul de capital social iar (ii) prima de emisiune se va inregistra in contul de prime de emisiune si de aport.

Majorarea prin aporturi in natura

In plus fata de cele spuse despre aporturile in natura la constituirea capitalului social (supra nr. 31.3), mai precizam ca stabilirea unei prime de emisiune este perfect posibila si la aporturile in natura. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza, din punct de vedere contabil, in cazul aportului in numerar, acestea se numesc "prime de emisiune", iar in cazul aportului in natura, se numesc prime de aport, intre ele neexistand nici o diferenta . Deoarece ceea ce se aduce aport este valoare lui si nu bunul insusi, valoare care, spre deosebire de bunul in materialitatea sa, este divizibila, aceasta se regaseste in doua conturi contabile diferite, cel de capital social si cel de prime de emisiune. De altfel, Legea contabilitatii nu distinge, in ceea ce priveste primele in functie de felul aporturilor.

Majorarea prin aporturi in creante

Acest tip de aporturi este interzis in mod expres in cazul majorarii capitalului social, conform art. 215 alin. 2 din Legea societatilor comerciale. Nu intelegem motivul interdictiei, in conditiile in care acestea sunt permise la constituirea societatii (mai putin atunci cazul cand are loc prin subscriptie publica). De altfel, ratiunile pentru a fi admis acest tip de aport sunt cu atat mai mari la majorarea capitalului decat la constituirea lui, atata timp cat societatea are la constituire mai mare nevoie de numerar (si/sau bunuri in natura) decat de creante . Consideram asadar ca majorarea de capital ar trebuie sa poata fi efectuata si prin aporturi in creante, atata timp cat societatea poate, la fel de bine, sa dobandeasca liber astfel de creante prin cumparare, in conditiile art. 1391 si urm. C. Civ.

Majorarea capitalului social din surse interne

Legea societatilor comerciale prevede posibilitatea majorarii capitalului social si din alte surse decat noi aporturi, si anume: (i) beneficiile, (ii) primele de emisiune, rezervele, cu exceptia celor legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului si (iii) creantele asupra societatii; toate acestea le-am denumit, in mod colectiv, surse interne

Majorarea prin incorporarea rezervelor

Rezervele la care ne referim in prezenta sectiune sunt cele constituite prin prelevarea unei cote din profitul unui exercitiu financiar si cele rezultate din reevaluare activelor. Legea societatilor comerciale prevede in mod generic la art. 210 alin. 2 posibilitatea majorarii capitalului social cu rezervele societatii. Interzicand majorarea capitalului cu rezervele legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului, ramane ca societatea sa poata sa incorporeze doar rezervele constituite pe seama profitului.

Rezervele constituite prin prelevare din profit

Pe parcursul unui exercitiu financiar, societatea preleveaza anumite sume din profitul anual, sume care se inregistreaza in bilantul contabil aferent respectivului exercitiu sub forma rezervelor. Aceste rezerve sunt de doua feluri: legale (obligatorii) si statutare (facultative). Rezervele legale sunt acele rezerve care trebuiesc prelevate in mod obligatoriu si in cuantumul prevazut de lege (orice clauza contrara fiind nula). Conform art. 185 din Legea societatilor comerciale, societatea preia cel putin 5% din profit pentru constituirea fondului de rezerva pana cand acesta ajunge sa reprezinte minimum a cincea parte din capitalul social. In afara rezervelor legale, asociatii mai pot hotari prelevarea din profit a unui procent suplimentar pentru constituirea de rezerve facultative.

Rezervele legale se evidentiaza contabil distinct de cele facultative (in conturi diferite dar avand aceeasi natura). Scopul constituirii rezervelor legale si facultative este acela de a mari capitalurile proprii in vederea compensarii pierderilor pe care societatea le-ar putea suferi in anii urmatori constituirii acestor rezerve. Rezervele facultative constituie prin prelevare din profit pot fi folosite atat la majorarea capitalului social, cat si la reconstituirea acestuia in cazul in care capitalurile proprii (activele nete) se diminueaza corespunzator pierderilor

Atat in situatia completarii, cat si al majorarii, operatiunea presupune o "trecere" a valorilor din contul contabil de rezerve in contul contabil de capital social, deci o operatiune scriptica . In cazul majorarii capitalului social prin emisiune de noi titluri, acestea se repartizeaza cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.

Rezervele rezultate din reevaluare

Independent de rezervele constituite prin prelevare din profit, alte rezerve pot fi constituite si prin inregistrarea de diferente favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului social. Prin diferente favorabile se intelege, conform punctului 37 din Regulamentul legii contabilitatii, diferenta dintre valoarea actuala (mai mare) si valoarea inregistrata in contabilitate a elementelor de activ (mai mica) supuse reevaluarii in conditiile legii. Aceasta inseamna ca un bun (activ) al societatii intrat in patrimoniul acesteia, indiferent de modalitatea dobandirii, poate sa creasca in timp ca valoare, din diferite motive . Societatea poate sa procedeze la reevaluarea patrimoniului (activelor), respectiv diferenta in plus dintre cele doua valori: valoarea la care a fost inregistrat la momentul dobandirii (valoarea de intrare) si valoarea actuala. Conform punctului 21 din Regulamentul legii contabilitatii, reevaluarea se face doar in cazul in care exista reglementari legale speciale in acest sens. Desi pot fi incluse in rezerve, diferentele pozitive rezultate din reevaluarea patrimoniului nu pot fi folosite pentru majorarea capitalului social

In urma reevaluarii, valoarea activului supus acestei proceduri creste. Pentru a mentine echilibrul intre active si pasive (care trebuie sa fie egale), diferenta rezultata in plus se inscrie in pasiv, mai exact in partea de capitaluri proprii a bilantului, deoarece aceasta crestere profita asociatilor. De exemplu, reevaluarea unei cladiri (cont de activ 212 - constructii) ce duce la cresterea valorii acesteia de la 100.000 lei la 120.000 inseamna debitarea contului respectiv cu 20.000 lei. In continuare, se crediteaza contul 105 (cont de pasiv - rezerve din reevaluare) cu aceeasi diferenta de 20.000 lei.

Rolul reevaluarii periodice (nu si al majorarii capitalului social cu diferentele rezultate) este acela de a actualiza valorile activelor din patrimoniu, pentru o cat mai corecta si reala reflectare a capitalurilor proprii ale societatii . In conditiile in care stabilirea valorii societatii pe baze economice si nu contabile nu este inca aplicata cu valoare de principiu , singura oglinda a societatii ramane bilantul, care trebuie deci sa se prezinte cat mai bine pentru ca societatea sa poata avea acces la credite.

Majorarea prin incorporarea beneficiilor

Beneficiul (profitul) reprezinta rezultatul pozitiv obtinut de o societate comerciala la sfarsitul unui exercitiu financiar, ca diferenta intre venituri si cheltuieli. Inainte de plata impozitului legal, profitul este brut, iar dupa este net. Ulterior prelevarii cotelor pentru constituirea si mentinerea rezervelor, adunarea generala a asociatilor poate hotari direct majorarea capitalului cu excedentul respectiv, in locul distribuirii acestuia catre asociati sub forma de dividende. Asadar, beneficiul inregistrat in bilantul contabil, fie aferent ultimului exercitiu financiar , fie reportat de pe anii anteriori si evidentiat in conturile contabile aferente, va fi "trecut" in contul de capital social al societatii printr-o operatiune scriptica . Deci, in locul dividendelor, asociatii primesc noi actiuni emise de societate, procedeu cunoscut si sub denumirea de plata a dividendelor sub forma de actiuni. In urma majorarii cu beneficiile, fie direct, fie ulterior "trecerii" acestora prin rezerve, participarea asociatilor la capitalul social ramane nemodificata. Din punct de vedere fiscal, operatiunea este impozabila, fiind asimilata cu distribuirea de dividende.

Majorarea prin incorporarea primelor legate de capital

Primele legate de capital sunt de mai multe tipuri, respectiv primele de emisiune, primele de aport, primele de fuziune si primele de divizare iar toate reprezinta diferenta (in plus) dintre valoarea nominala a actiunilor emise si pretul la care acestea au fost subscrise (ori primite de asociati in urma fuziunii sau divizarii). La momentul emisiunii (ori primirii) titlurilor de participare, valoarea lor nominala se va inregistra in contul contabil de capital social iar primele legate de capital aferente se vor inregistra distinct de acesta, si anume in contul contabil de prime alocat in functie de tipul (izvorul) primei. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza expres, pentru identitate de ratiuni, dispozitiile referitoare la primele de emisiune sunt aplicabile si celorlalte tipuri de prime. Aceasta deoarece fuziunea si divizarea au ca efect majorarea, respectiv constituirea capitalului social, care majorare, respectiv constituire poate contine si o prima.

Conform Normelor registrului comertului, in vederea inregistrarii mentiunii de majorare prin incorporarea primelor legate de capital, societatea trebuie sa depuna la registrul comertului bilantul contabil si raportul administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari (art. 67 lit. b)

Majorarea capitalului social cu valoarea primelor are loc prin "trecerea" acestora din contul contabil aferent (in functie de tipul primei) in contul contabil de capital social, printr-o operatiune scriptica . In urma operatiunii se emit noi actiuni, acestea fiind repartizate cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.

Majorarea prin compensarea (conversia) creantelor

Compensarea de creante este o cale de majorare a capitalului social prin care societatea hotaraste ca, in loc de a-si plati o datorie catre un creditor al sau, indiferent de izvorul respectivei datorii (act sau fapt juridic), sa ofere acestuia in compensare actiuni/parti sociale nou emise. Compensarea de creante apare in practica, precum si in unele acte normative , sub denumirea de conversie.

Din punctul de vedere al ambelor parti, adica al societatii si al creditorului, compensarea de creante nu este decat o aplicare a compensatiei din dreptul comun, respectiv stingerea unor datorii reciproce existand simultan, datorii ce au ca izvor acte sau fapte juridice pre-existente (inclusiv obligatiuni). Care sunt asadar cele doua datorii? Pe de-o parte, este datoria societatii fata de creditor, cu conditia ca aceasta sa fie certa si exigibila (Legea societatilor comerciale nu mai pune conditia lichiditatii creantei, adica un cuantum precis determinat ). Pe de cealalta parte, subscrierea de noi de actiuni/parti sociale de catre creditor da nastere la o datorie a acestuia din urma fata de societate, constand in plata actiunilor subscrise. Ne aflam deci in prezenta a doua datorii certe (nefiind contestate), exigibile (prima, conform actului sau faptului din care a izvorat, iar a doua, de la data subscriptiei) si chiar si lichide (avand un cuantum precis determinat), care se sting astfel reciproc, fiind intrunite conditiile compensatiei.

La fel ca in cazul incorporarii elementelor de capitaluri proprii (profit, prime si rezerve), operatiunea are loc tot scriptic, contabil, prin "trecerea" contravalorii actiunilor, la valoarea de emisiune, din contul contabil de pasiv (datorii catre terti ) in care au fost inregistrate initial, in contul de capital social si, eventual de prime legate de capital, daca subscriptia, ca latura a compensarii, a fost facuta cu prima.

Reducerea capitalului social

Reducerea capitalului social este modalitatea in care asociatii isi reduc particparea fie procentual, fie numeric. Procentual, reducerea de capital social desemneaza operatiunea de reducere a capitalului social in care unui asociat i se anuleaza titlurile de participare, astfel incat, dupa aceasta anulare, ajunge fie sa detina un procent de capital social mai mic (raportat la capitalul social total), fie isi pierde chiar calitatea de asociat, in cazul anularii tuturor titlurilor sale. Numeric, reducerea de capital social desemneaza operatiunea in care tuturor asociatilor fie (i) li se anuleaza un numar de titluri de participare la capitalul social, proportional cu aceasta participare, fie (ii) se reduce valoarea nominala a tuturor titlurilor de participare, astfel ca, in ambele situatii, in urma operatiunii, desi capitalul social se reduce ca valoare, participarea asociatilor la capitalul social ramane aceeasi ca inainte de reducere.

Motivele reducerii capitalului social sunt urmatoarele:

neplata de catre un asociat a titlurilor sale;

scutirea de varsaminte a asociatilor;

restituirea catre asociati a unei cote-parti din valoarea activelor societatii;

retragerea unui asociat, in cazurile prevazute de lege;

excluderea unui asociat (doar in societatea cu raspundere limitata), in cazurile prevazute de lege;

pierderi, daca acestea ajung sa reduca valoarea activelor nete sub valoarea inregistrata a capitalului social.

Reducerea capitalului social, indiferent de motive, se dispune numai de catre adunarea generala a asociatilor, cu exceptia cazurilor de retragere sau excludere.

Deoarece prin reducerea capitalului social este afectat gajul general al creditorilor sociali, acestia au dreptul sa se opuna operatiunii. Dreptul de a face opozitie in instanta se poate exercita in termen de doua luni de la publicarea, in monitorul oficial, a hotatarii adunarii generale a asociatilor privind reducerea. Pana la expirarea acestui termen, efectele reducerii capitalului sunt suspendate.

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

Fuziunea si divizarea sunt cele doua forme de reorganizare voluntara a unei societati comerciale.

Fuziunea este operatiunea prin care doua sau mai multe societati comerciale se reunesc intr-una singura. Reunirea se face (i) prin absorbirea unei/unor societati de catre o alta societate sau (ii) prin contopirea a doua sau mai multe societati pentru a alcatui o societate noua.

Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei societati, care isi inceteaza existenta, intre doua sau mai multe societati existente sau care i-au astfel fiinta. Divizarea poate avea loc (i) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai multe societati existente sau (ii) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai multe societati care i-au astfel fiinta, fie (iii) o combinatie celor doua metode de mai sus.

Parti ale unei operatiuni de fuziune/divizare pot fi societati de forme diferite si de tipuri diferite, forma societatii/societatilor rezultate in urma operatiunii fiind la latitudinea societatilor implicate In toate cazurile, vointa societatilor cu privire la operatiune este vointa asociatilor fiecareia dintre acestea, luata in cadrul formal al adunarii generale.

Efectele fuziunii/divizarii sunt urmatoarele:

dizolvarea, fara lichidare, a societatii care isi inceteaza existenta si transmiterea universala sau cu titlu universal a patrimoniului sau catre societatea sau societatile beneficiare (existente sau care iau fiinta);

in schimbul titlurilor de participare pe care le aveau la societatile care isi inceteaza existenta (se divolva) primesc titluri in societatea care beneficiaza de pe urma transmiterii patrimoniului (sau a unei parti din acesta) societatii dizolvate;

societatea care preia patrimoniul (sau parte din acesta) a unei societati dizolvate preia si drepturi si obligatii (sau parte din acestea) ce au apartinut societatii dizolvate.

Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

Dizolvarea si lichidarea societatii comerciale este operatiunea in urma careia o socitate comerciala isi inceteaza existenta, ca persoana juridica, din diverse motive, legate sau nu de vointa asociatilor. Cand este urmare a vointei asociatilor, dizolvarea si lichidarea se numeste voluntara. Cand aceasta se produce ca urmare a cererii creditorilor (sau chiar a debitorului insusi) se numeste faliment (lichidare judiciara). Procedura dizolvarii (inclusiv fuziune/divizare) si lichidarii voluntare este reglementata de Legea societatilor comerciale; procedura falimentului este reglementata de Legea insolventei.

Dizolvarea si lichidarea sunt cele doua faze succesive ale incetarii existentei societatii. Prima faza, dizolvarea, cuprinde operatii care declanseaza si pregatesc aceasta incetare. Lichidarea cuprinde operatiile de vanzare a tuturor activelor societatii si sumele obtinute se impart asociatilor, dupa ce in prealabil au fost platiti toti creditorii sociali; societatea comerciala isi pastreaza personalitatea juridica pana la ultimul act de lichidare. Lichidarea societatii se face de catre persoane specializate, membre ale unui corp profesional, denumiti practicieni in lichidare (lichidatori). Cu titlu de exceptie, lichidarea poate fi facuta direct de catre asociati, daca societatea nu are creditori sau asociatii au ajuns la un consens cu acestia.

Retragerea si excluderea asociatilor

In cazul societatii cu raspundere limitata, asociatul se poate retrage (art. 226 din Legea societatilor comerciale): (i) in situatiile prevazute de actul constitutiv, (ii) cu acordul tuturor celorlalti asociati sau (iii) pentru motive temeinice , in baza unei hotarari judecatoresti. Asadar, daca primele doua cazuri de retragere se fac amiabil, cea de-a treia presupune cenzurarea de catre instanta a motivelor de retragere.

Excluderea asociatului din societatea cu raspundere limitata intervine in urmatoarele cazuri (art. 222 din Legea societatilor comerciale ): (i) atunci cand asociatul nu aduce aportul la care s-a obligat si (ii) atunci cand asociatul-administrator savarseste, cu intentie, acte care cauzeaza societatii prejudicii, in beneficiul sau sau al altora.

In cazul societatii pe actiuni, actionarul se poate retrage doar in cazul in care acesta nu este de acord cu hotararea adunarii generale de: (i) schimbare a obiectului principal de activitate, (ii) schimbare a formei societatii sau (iii) schimbare a sediului social. Asadar, retragerea actionarului dintr-o societate pe actiuni este o exceptie de la regula ca acesta poate sa renunte la calitatea de actionar prin cesiunea actiunilor.

In societatea pe actiuni, actionarul nu poate fi exclus pentru nici un motiv, insa efectele anularii actiunilor pe motiv de neplata a acestora produce aceleasi efecte ca si in cazul excluderii asociatului din societatea cu rasoundere limitata.

In toate cazurile, societatea isi reduce capitalul social proportional cu partile sociale, respectiv actiunile anulate ce au apartinut asociatului retras sau exclus, respectiv actionarului retras ori caruia i s-a aplicat sanctiunea anularii. Acesta din urma are dreptul la o suma de bani reprezentand contravaloarea partilor sociale, respectiv actiunilor anulate , calculata ca raport intre valoarea societatii de la data anularii titlurilor si procentul de titluri anulate din total titlurilor existente.