Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Statul

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
BREVETUL DE INVENTIE - PROCEDURA DE OBTINERE A BREVETULUI IN ROMANIA
PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL
IMPRUMUTUL DE FOLOSINTA ( COMODATUL)
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA POLITIEI DE PROXIMITATE
DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA
OBLIGATIA CIVILA
Statul
DE LA CUTUMA LA PRAVILA
CONTRACTUL DE DONATIE
Forme de cooperare internationala in materie penala


Statul

Scoala apartine statului, iar acolo tinerii devin creaturi ale statului, nimic altceva decat acoliti ai statului. Cand am intrat la scoala, am intrat in stat, si pentru ca statul distruge fiintele, am intrat intr-o institutie de distrugere a fiintelor Statul m-a silit sa fac parte din el, asa cum i-a silit pe toti ceilalti, m-a transformat intr-o fiinta docila, a facut din mine un om etatizat, un om supus normelor, inregimentat, dresat si cu diploma, dar pervertit si deprimat, ca toti ceilalti. Cand ne uitam la oameni nu vedem altceva decat oameni etatizati, care vor sluji toata viata statul, deci vor avea o viata impotriva naturii”. (Thomas Bernhard, Maitres anciens, Paris, Ed. Gallimard,1988).




Statul este enorma fictiune in care toata lumea face eforturi sa traiasca pe cheltuiala tuturor ”. (Frederic Bastiat, L’Etat, in: Journal de Debats, 1848)

Franta s-a constituit in Republica pentru a-i chema pe toti cetatenii sa ajunga la un grad tot mai inalt de moralitate, de educatie si de bunastare ” (Preambulul Constitutiei franceze in secolul al XIX-lea)

Sau

„Francezii s-au constituit in Republica pentru a aduce Franta la unnivel mai inalt de moralitate, educatie, bunastare?”

Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune din ce in ce mai stransa, pentru a impune justitia, pentru a asigura linistea si apararea comuna, pentru a spori bunastarea generala si pentru a asigura binefacerile libertatii noastre si a urmasilor nostri ” (Preambulul Constitutiei SUA)

Notiunea de stat este una care s-a impus relativ recent (perioada moderna) in vocabularul termenilor politici, avandu-si radacinile etimologice in grecescul koinonia politike (traductibil ca societate civila dar si ca cetate-stat), din termenii latini res publica (treburi publice) si stare (stabilitate, permanenta) in termenul stato utilizat de catre Machiavelli pentru a desemna cetatile-stat italiene.

Evul Mediu politic european nu cunostea notiunea de stat, ci pe cele de regate si regi, imperii si imparati, seniori si vasali, orase si republici. Notiunea de putere, de asemenea, era disecata in doua componente distincte: puterea seculara si puterea spirituala. Popoarele erau considerate natiuni, iar clasele erau reprezentate in corporatii sau gilde. Fiecare grup social avea un mod de viata propriu, in care operau libertati, privilegii sau imunitati specifice, societatea functionand de o maniera contractualista, contractul avand insa un caracter privat si personal (inclusiv atunci cand in discutie se afla relatia dintre popor/natiune si monarh – supusii aveau obligatia credintei si a loialitatii, iar regele pe aceea de a respecta legile comune si privilegiile specifice ale grupurilor). In acest context in Anglia nu se discuta in termeni de stat[1], ci de coroana, Parlament, apoi de Camera Comunelor si de cea a Lorzilor, de Imperiu si de Commonwealth.

Acceptiunea moderna a statului se va coagula insa in perioada Renasterii, pe fondul Reformei si al Contra-Reformei, al contestarii fundamentului divin al ordinii sociale invocat pana in momentul respectiv, al influentei Bisericii in cadrul spatiului laic si al modului feudal in care se realiza procesul de partajare a suveranitatii. Notiunea de stat se va impune initial in Italia, pentru a desemna ideea de stabilitate a puterii in momentul in care micile principate, ducate sau marchizate sau pseudo-republici incercau sa isi stabileasca frontierele ori chiar independenta. Respectiva stabilitate putea fi obtinuta insa doar prin puterea-forta, directionata fie impotriva Bisericii fie a vecinilor sau a unor supusi rebeli.

Preocuparile pentru modul si principiile de organizare ale societatii au dat nastere si primelor incercari de definire a statului. Astfel, Machiavelli (1469-1527) considera statul ca fiind puterea centrala suverana ale carei actiuni se fundamentau pe nerespectarea normelor morale si religioase si va identifica statul cu principele[2]; M. Luther (1486-1546) critica puterea Bisericii catolice in spatiul laic si desi considera necesara separarea totala dintre „regatul lui Dumnezeu si cel al lumii” , plasa Biserica in puterea principelui; J. Bodin (1529-1596), cel care va impune termenul de suveranitate , considera ca existenta unei puteri publice era necesara ca liant social, statul fiind sursa puterii suverane si nefiind asociat cu societatea.

Perioada iluminista face loc teoriilor contractualiste, care justifica existenta statului. Statul devine astfel instrumentul prin care se poate asigura ordinea sociala, prin care se realizeaza trecerea de la stadiul natural (caracterizat de razboiul tuturor impotriva tuturor) la stadiul civil, in care fiecare ramane liber daca se supune legii generale.

In perioada moderna notiunea de suveranitate se va generaliza, desi va comporta diferite nuante (de ex., in a doua jumatate a sec. al XVII-lea suveranitatea era considerata dretul divin al regilor; Roma o invoca pentru a apara drepturile Bisericii, considerata singura care putea asigura respectarea drepturilor poporului).



Tot acum se impune si teoria dreptului natural (jusnaturalismul), care considera ca societatea isi are fundamentul in natura, nu in divinitate, ceea ce va determina o oarecare laicizare a puterilor monarhului. Una dintre acceptiunile dreptului natural considera ca indivizii care au trait in epoca presociala (stadiu apropiat de animalitate) nu au fost capabila sa formeze o societate fundamentata pe lege, motiv pentru care si-au delegat suveranitate unui sef, in mod total si irevocabil insa (ceea ce constituia fundamentul puerilor absolute ale monarhului - Hobbes). Intr-o alta viziune insa omul presocial era bun si fericit, care nu avea nevoie de conducatori pentru a exista (Rousseau considera drepturile suverane ale poporului ca fiind inalienabile si indivizibile). Din confruntarea acestor doua curente va aparea un al treilea, care va considera ca suveranitatea absoluta a poporului trebuia sa fie delegata unor reprezentanti revocabili sau reeligibili, pentru perioade strict determinate. Apare astfel conceptul de suveranitate populara (Rousseau), care isi avea fundamentul in vointa colectiva a poporului, singura sursa a legii (adoptata de o majoritate ori de reprezentanti sau delegati).

Ceea ce este comun tuturor acestor abordari este faptul ca toate situeaza suveranitatea dincolo de sfera personala a monarhului (fiecare intr-un mod particular!), oferind o justificare pentru existenta statului. Gradual acesta va deveni un principiu si un scop al vietii sociale, al oricarei activitati publice. Statul va fi considerat o realitate abstracta, situata deasupra individului (Ludovic al XIV-lea: Statul sunt eu – Explicatie!!!).

Gradul ridicat de abstractiune al statului va suscita interesul filosofilor politicului: Hegel il va considera o manifestare a spiritului (cea mai perfecta!), o incarnare a divinului in trinomul etica-drept-putere; Fichte va considera ca spiritul se manifesta doar in natiune, ceea ce va constitui fundamentul si legitimitatea statului-natiune (considerat „auto-reprezentarea lui Dumnezeu”). Aparitia unui nou termen de referinta, cel de natiune (inteleasa ca fiind corpul politic al poporului), singura detinatoare a suveranitatii, va determina noi asadar oi raportari teoretice fata de problematica statului. Puterea trece astfel din mainile regelui in cele ale natiunii[5], considerata ca avand o existenta naturala (sursa a legitimitatii puterii sale). Suveranitatea natiunii nu poate fi exercitata decat prin reprezentanti. Statul si natiunea sunt considerate doua elemente strans legate unul de celalalt, la mijlocul secolului al XIX-lea impunandu-se notiunea de stat-natiune ca justificare atat a unificarii anumitor teritorii cat si a dezintegrarii unor imperii care inglobau mai multe entitati nationale. In acest context statul reprezinta asocierea unei entitati politice suverane unui ansamblu cultural al carui element unificator il constituia limba sau religia. Astfel, sfarsitul secolului al XIX-lea va aduce in discutie trei elemente: principiul nationalitatii, al independentei si al unitatii, fundament al tripticului natiune-putere-cultura, statul devenind doar un instrument juridico-militar care asigura existenta natiunii.

Exista insa si critici ale acestei viziuni: K. Marx considera natiunea un element secundar, rolul cel mai important in formarea statului revenind claselor sociale aparute in urma derularii procesului de productie. In viziunea marxista (marcata de determinism) statul capitalist reprezenta un instrument prin care se exercita violenta si opresiunea, dar care urma sa dispara dupa o perioada de tranzitie, caracterizata de dictatura proletariatului. Si viziunea marxista are insa criticii sai. Astfel, pentru Max Weber economia si politicul sunt doua domenii distincte, primul fiind necesar pentru satisfacerea diverselor necesitati ale speciei umane, cel de-al doilea pentru dominarea omului de catre om. Pentru Weber statul reprezenta o institutie care dispune, pentru un anumit teritoriu, de monopolul violentei fizice legitime, ceea ce insemna ca indivizii din cadrul teritoriului respectiv accepta autoritatea statului si supunerea fata de acesta pe baza a trei considerente (care nu se afirma simultan): traditia, charisma conducatorului sau normele impuse de administratia birocratica (specifica societatilor moderne). Statul are insa si un important rol international, fiind institutia care asigura apararea unei populatii si a unui teritoriu.

O definire holista a statului este in continuare destul de greu de realizat deoarece acesta reprezinta atat o realitate istorica, cat si o constructie teoretica. Incercarile vor continua insa[6].

In contextul acestor evolutii interpretative, statul va considerat rezultatul unui proces continuu (si tinand de o ordine naturala, nu de un anumit determinism conjunctural-istoric) de modernizare, de rationalizare, de secularizare a aparatului administrativ (interpretarea teleologica[7] a statului ).

In prezent statul reprezinta mai degraba un agregat aflat intr-o continua miscare datorita diverselor strategii individuale si multitudinii de interese ale indivizilor, principalele notiuni utilizate in abordarea conceptuala a acestuia fiind cele de „servicii publice”[9] si de „drept public”-jus publicum (abordarea neoliberala, dar cu radacini foarte adanci in istorie).





Acest termen eaparea doar prin raportare la Biserica, ca mod de a decela intre puterea seculara si cea sacerdotala, spirituala.

Scopul principelui devenea regula la care trebuiau sa se supuna scopurile supusilor, inclusiv cele ale Bisericii. Mijloacele aveau mai putina importanta: daca erau oneste, era bine, daca nu utilitatea lor le scuza lipsa de onestitate.

Plecand de la teoria liberului arbitru Luther disocia morala de credinta, cea dintai trebuind sa cada in subordinea puterii laice, seculare. Este perioada care va da nastere termenului de cesaro-papism.

Inteleasa ca putere absoluta si eterna a unei republici, ca putere de a impune legea fara ca acela care a impus-o sa sufere vreo obligatie.

Exista si opinii conform carora natiunea nu preia suveranitatea regelui, ci pe cea a divinitatii, deoarece aceasta isi aroga drepturi si prerogative exclusiviste. Natiunii i se atribuie cu precadere caracteristicile unui suflet (care se bucura sau sufera), ale unui spirit cu rol de liant social si de patrie deopotriva (prin „incarnarea” acesteia in reprezentantii sai).

„Statul este o comunitate de indivizi stabiliti pe un anumit teritoriu si beneficiind de un anumit mod de organizare, raporturile dintre conducatori si condusi fiind reprezentate de puterea suprema de actiune si coercitie exercitate de cei dintai”, posibila prin faptul ca statul detine monopolul editarii legilor si al dreptului de a utiliza forta (C. de Malberg, 1921).

Teleologie : doctrina filozofica potrivit careia totul in natura ar fi organizat in conformitate cu un anumit scop, cu o anumita cauza finala. Studiul, cercetarea in functie de scop; teoria finalitatii.

Statul este considerat o persoana colectiva, fiind dotat cu o anumita natura si chiar cu vointa: refuza (uneori!) concentrarea puterii in mainile unui singur suveran, face efortul de a fi omniprezent, infiltrandu-se inclusiv in mediul economic. Din aceasta perspectiva modelul cel mai reusit al statului este cel absolutist.

A se observa deosebirea dintre relatia de tip personal din cadrul statului “clasic” si aceea de serviciu specializat si disponibil populatiei, pentru realizarea binelui comun al acesteia. Prima manifestare a acestui tip de stat o reprezinta aparitia notiunii de „politie” (avand sensul de supraveghere, de asigurare a ordinii, de gestionare a societatii) in Germania de la sfarsitul Evului Mediu, evoluand catre ideea asigurarii buna-starii (a confortului, a sigurantei, a educatiei si a hranei indivizilor de pe teritoriul unui stat, „fericirea” tuturor). In timp au fost create institutii/servicii publice care au ca obiect de activitate asigurarea bunastarii sociale, costul acestora fiind suportat de catre societate atat din punct de vedere strict financiar, cat si ca timp (statul birocratic necesita indeplinirea unui ansamblu destul de mare de formalitati). Printre efectele acestei evolutii se regasesc disocierile pe care statul a inceput sa le opereze intre proprii cetateni si cei veniti din afara statului; realizarea de aprecieri demografice si economice asupra populatiei (aparitia unor discipline noi de studiu – demografie, statistica, economie politica), toat eacestea ducand in final la o sporire a rolului si a functiilor statului in defavoarea corpurilor intermediare (statul va fi principalul detinator al fortei, al capitalului economic si a celui informational, a capitalului simbolic – deopotriva difuz si concret – si a celui juridic).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 982
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site