Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Teoria generala a dreptului ca disciplina distincta

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Teoria generala a dreptului ca disciplina distincta

èSe abordeaza aici locul teoriei generale a dreptului in sistemul stiintelor juridice si al celor sociale.



Stiinta este un sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, cunostinte obtinute prin metode corespunzatoare si exprimate in concepte, categorii, principii si notiuni. Stiinta trebuie inteleasa, mai intai, ca o institutie, adica o organizatie de oameni care indeplinesc in societate anumite sarcini, apoi ca metoda, adica ansamblu de procedee, mijloace prin care se dezvaluie aspecte si legitati noi ale lumii inconjuratoare, in care se regasesc si reziduuri traditionale.

Ca fenomen social aparte si ca forma specifica de activitate umana, stiinta nu poate fi privita doar ca un sistem static de idei, reprezentari, teorii, ci si ca sistem dinamic, care se dezvolta, in care se produc continuu noi cunostinte, valori spirituale.

De regula, se accepta clasificarea traditionala: stiinte ale naturii, stiinte despre societate si stiinte despre gandire. Intre acestea, scopul stiintelor despre societate este acela de a cunoaste legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, de a studia formele istorice de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a diverselor componente ale realitatii social-umane (politice, etice, juridice etc.).

Legile generale ale societatii umane au anumite au anumite trasaturi care le deosebesc de legile naturii, in primul rand prin aceea ca legile dezvoltarii sociale se manifesta in insasi activitatea oamenilor; stiinta dreptului apartine stiintelor despre societate.

Conform unor autori, stiintele sociale alcatuiesc urmatorul tablou:

a) stinte nomotetice - au ca obiect activitatile umane si ca scop stabilirea de legi si relatii functionale corespunzatoare. Se utilizeaza aici observatiile sistematice, experimentale, studiile statistice etc;

Exemplificati

b) stiintele istorice – stiinte care isi propun reconstituirea si interpretarea trecutului;

c) stiintele normative, care delimiteaza lumea dominata de norme, obligatii si atributii, care studiaza aspectele normative ale activitatii umane - stiintele juridice, etica etc.

d) cercetarea epistemologica a stiintei, ca disciplina filosofica socio-umana.

Exercitiu: Care este importanta clasificarii stiintelor si relevanta pentru tema de discutie pe care ne-am propus-o ?

In acest tablou, dreptul ocupa un loc distinct, atat prin specificitatea obiectului sau de cercetare - realitatea juridica, parte componenta a realitatii sociale -, cat si prin relativa sa autonomie metodologica.

Stiinta despre societate, dreptul este eo ipso stiinta social-umana. Stiinta dreptului studiaza juridicul in toate formele sale de manifestare, dar, in primul rand, ca o dimensiune inalienabila a existentei umane in conditii social-istorice determinate.

Dimensiunea juridica a societatii este o realitate asupra careia se apleaca – spre a-i cerceta legitatile, regularitatile etc. – atat dreptul, cat si alte componente ale sistemului stiintelor sociale (istoria, sociologia, etica etc.).

Stiinta dreptului (stiintele juridice) studiaza legile existentei si ale dezvoltarii statului si dreptului, institutiile politice si juridice, formele lor concret-istorice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social, modul in care institutiile politico-juridice influenteaza societatea si suporta, la randul lor, influenta sociala.

Fiind determinat de scopuri care se impun actiunii, dreptul – ca fenomen normativ – reprezinta o tentativa de disciplinare, de coordonare a relatiilor sociale, in vederea promovarii unor valori largi receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranta juridica si securitatea libertatilor individuale, societatea civila etc. Stiinta dreptului formuleaza principiile generale pe baza carora dreptul isi structureaza un mecanism adecvat – eficient si adaptat permanent la scara omului real, concret – de influentare a comportamentului, in temeiul unor cerinte valorice.

Ca stiinta explicativa, stiinta dreptului studiaza :

natura juridicului;

caracteristicile sale structurale;

raporturile cu alte stiinte;

legaturile interne ale sistemului juridic.

In felul acesta, dreptul, ca si celelalte stiinte sociale, reprezinta o generalizare a experientei umane intr-un anumit sector de activitate si contine o serie de date clarificate si sistematizate, un complex de notiuni, categorii, concepte si principii dar si un ansamblu metodologic, pe baza caruia fenomenele pot fi studiate, investigate.

Ca stiinta cu statut si pozitie specifice, stiinta dreptului analizeaza un anumit domeniu al relatiilor si structurilor sociale – domeniul participarii oamenilor la circuitul juridic, ca purtatori de drepturi si obligatii juridice, cu toate consecintele ce decurg de aici. Cooperarea oamenilor in acest domeniu vast al realitatii sociale implica interventia dreptului in scopul conducerii si dirijarii comportamentelor, impunandu-le reguli normative, modele, programandu-le, intr-un anumit sens, actiunile si limitandu-le in temeiul unor ratiuni ce tin de coexistenta libertatilor, dreptul „absolut” de manifestare. Stiinta dreptului nu se opreste la studiul normei juridice, al jurisprudentei, al contractului etc. (nu se confunda cu o exegeza a textelor normative), ea supune unui amplu proces explicativ contextul social-cultural in care apar si isi duc viata normele si institutiile juridice, colaborand in acest proces cu toate stiintele sociale – economia politica, sociologia, demografia, statistica. In aceasta lumina, este greu de acceptat reducerea intregului drept la norma, asa cum face Kelsen, si stabilirea ca unic obiect al stiintei dreptului norma juridica, privita ca autointerpretare subiectiva cu sens juridic.

In pofida unor interpretari mai pesimiste ce-i apartin lui A. Comte, potrivit carora dreptul, nefiind stiinta, va trebui sa dispara, stiinta dreptului s-a dezvoltat permanent, in pas cu cercetarile stiintifice cele mai noi. Departe de a disparea, dreptul cunoaste o dezvoltare si o afirmare crescanda in domenii dintre cele mai variate ale societatii. Dezvoltarea relatiilor sociale, complexitatea lor crescanda, multiplicarea fara precedent a contactelor intra si intersociale au determinat o dezvoltare corelativa a dreptului si aparitia unor noi ramuri de drept – dreptul populatiei, dreptul mediului, dreptul nuclear, dreptul spatial etc. Are loc o largire a sferei de actiune a dreptului, atestabila pe multiple planuri, fapt ce amplifica rolul explicativ si normativ al stiintei juridice a carei functie de cercetare si descriere a realului se diversifica si se adanceste, adaugand si latura de prospectie a realului dat. In interpretarea si prospectia acestui dat, stiinta juridica nu contesta dreptul celorlalte stiinte de a se pronunta asupra unor adevaruri ce privesc fenomenul juridic, ci recunoaste mai repede aspecte de competenta concurenta. Pe baza unei abordari inter si pluridisciplinare, cunoasterea fenomenului juridic poate fi serios amplificata prin sesizarea unor aspecte ce scapa in mod fatal in cadrul studiului realizat doar in interiorul stiintei dreptului.



Exercitiu: Explicati care sunt legaturile dintre diferitele componente ale tabloului (sistemului) stiintelor juridice.

Complexitatea fenomenului social-juridic determina o structurare o eforturilor de cercetare a acestuia, o impartire a rolurilor in raport cu necesitatea punerii in valoare a laturilor corelate ale acestui fenomen. Dreptul – fenomen complex al societatii – este studiat:

a)      din perspectiva global, ca un sistem inchegat, cu regularitati caracteristice;

b)     din perspectiva istorica, fenomen care isi conserva anumite permanente de-a lungul dezvoltarii sociale, dar care se transforma, totodata, in cadrul acestei dezvoltari;

c)     din perspectiva structurala – fenomen cu multiple determinatii calitative, cu elemente componente, aflate, la randul lor, intr-o stare de acuta interferenta. Rudolf Stanmler a considerat inca de la inceputul secolului trecut ca stiinta dreptului cuprinde doua ramuri: una tehnica, destinata sa studieze sensul si cuprinsul legilor in alcatuirea lor sistematica, si o ramura teoretica, ce trebuie sa constate daca dreptul este mijlocul just pentru scopuri juste.

In evolutia sa milenara, stiinta dreptului a inregistrat un permanent proces de specializare, proces de specializare, proces in care s-au cristalizat valorile ce constituie obiectul specific de cercetare.

Definitia data de Ulpian: „Stiinta dreptului este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta de a deosebi ceea ce e drept si ceea ce e nedrept”.

Partile sistemului stiintelor juridice sunt urmatoarele:

Teoria generala a dreptului;

Stiintele juridice de ramura;

Stiintele juridice istorice;

Stiintele ajutatoare (participative).

a)     Stiintele juridice istorice studiaza istoria dreptului intr-o anumita tara sau dezvoltarea generala a fenomenului juridic (istoria generala a dreptului).

Activitate 1: Care credeti ca este importanta cercetarii istoriei dreptului ?

Activitate 2: Comparati cateva dintre doctrinele marilor scoli de drept !

b)    Stiintele juridice de ramura studiaza fenomene particulare juridice – ramurile dreptului.

Exemplificati!

Dreptul unui stat este alcatuit din numeroase norme si institutii. Acestea constituie sistemul unitar al dreptului statului respectiv. Acest sistem unitar exista in diversitatea ramurilor care il compun. Fiecare ramura a sistemului este alcatuita dintr-un grup de norme, organic legate,

ce reglementeaza o categorie de relatii sociale, pe baza aceleiasi metode si in temeiul unor principii comune.

Exemplu: Dreptul civil reglementeaza relatiile sociale cu continut patrimonial (raporturi de proprietate, raporturi obligationale etc.) printr-o metoda specifica, metoda echivalentei (egalitatii) partilor. Stiinta care studiaza aceasta ramura este stiinta dreptului civil.

Relatia intre sistemul stiintei dreptului si subsistemul stiintelor juridice de ramura este una dintre parte si intreg, dar sistemul stiintei dreptului nu se epuizeaza prin stiintele juridice de ramura. Totodata, stiintele juridice de ramura, care alcatuiesc un sistem, nu se regasesc aidoma in sistemul planului de invatamant superior juridic.

c) Stiintele ajutatoare sunt criminalistica, medicina legala, statistica juridica, logica juridica etc. Fara sa faca parte propriu-zis din sistemul stiintei dreptului, aceste discipline sunt, in cazuri numeroase, indispensabile cunoasterii unor fenomene de drept sau bunei aplicari a normelor juridice. In investigatia unor realitati de drept, ele utilizeaza mijloace stiintifice specifice altor stiinte (chimia, fizica, medicina, matematica etc.).



Exemple : Criminalistica – fotografia judiciara; foloseste procedee fizico – chimice, la fel ca in cazul ridicarii si conservarii unor probe; statistica juridica foloseste mijloace matematice.

d) Teoria generala a dreptului; cercetarea fenomenului juridic nu poate ramane nici la nivelul cunoasterii formelor consecutive de drept (tratarea istorica), nici la nivelul cunoasterii formelor dreptului pozitiv, ale dreptului activ, in vigoare intr-o anumita tara. Orice stiinta aspira spre globalitate, spre cunoastere prin ajungere la concept, prin subsumarea fenomenelor particulare si regasirea lor in categorii de maxima generalitate – instrumente de gandire cu vocatie de expansiune. Studiul conceptelor, categoriilor, principiilor si notiunilor de baza ale dreptului este realizat de Teoria generala a dreptului.

Exemple de concepte elaborate in cadrul Teoriei generale a dreptului: cel de drept, norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic, tehnica juridica.

Intrebare: Care este fundamentul acestor concepte Este el exclusiv teoretic, sau este practic ?

Teoria dreptului

analizeaza obiectul sau specific, urmarind organizarea sa logica in cadrul demersului explicativ;

coordoneaza eforturile de cercetare pe care le depun stiintele juridice de ramura si stiintele juridice istorice;

sistematizeaza cunostintele in stransa cooperare cu limbajul specific al stiintelor de ramura;

cauta sa sesizeze caracterele proprii si permanente ale fenomenului juridic, pentru a-i contura spatiul in cadrul sistemului social-istoric din care face parte;

este un demers atat filosofic – prin studiul necesitatii si al posibilitatii principale a dreptului – cat si stiintific – studiaza cauzalitatea, modul istoric determinat al aparitiei si formelor de manifestare ale fenomenului juridic.

In aceasta lumina, teoria dreptului este teoria generala a acestuia.

Necesitatea Teoriei generale a dreptului imbraca doua aspecte :

a) teoretic;

b) practic.

Merite si limite ale Teoriei generale a dreptului.

Teoria generala a dreptului este o disciplina de referinta pentru stiinta dreptului. Scopul Teoriei dreptului este acela de a-si imbogati si amplifica cunoasterea (deci si practica) dreptului. Conceptele cu care opereaza Teoria dreptului nu sunt nici pe departe rezultatul unor pure speculatiuni, fara nici o legatura cu realitatea concreta. Desi eminamente deductiva, stiinta dreptului nu opereaza deductiv, fara o raportare la fapte, la date ale realitatii, ea nu recapituleaza pur si simplu cunostintele pe care le ofera – ca produse de cercetare stiintifica – stiintele juridice particulare si nu este o „magna mater” in raport cu acestea.

Efortul Teoriei dreptului de a ajunge la concept nu poate fi, in nici un fel, desprins, izolat (fara consecinte nefavorabile asupra procesului de cunoastere) de efortul teoretic al stiintelor particulare si, in mod corespunzator, de sporul de cunoastere pe care-l aduc acestea. Deductiile, axiomele si postulatele dobandite prin sinteza reprezinta, in egala masura, raspunsuri la problemele practicii. Categoriile si conceptele cu care opereaza Teoria generala a dreptului inmagazineaza, in functie de realitatea pe care o exprima, o serie de experiente, aparand ca adevarate complexe de valori, in care viata juridica a pus ceva general valabil si stabil.

Exemplu: Conceptul de norma juridica subsumeaza trasaturile particulare ale tuturor normelor dreptului (norma de drept civil, de drept administrativ, de drept penal etc.)

Exercitii:

Explicati raportul in care se afla Teoria generala a dreptului cu stiintele juridice.

Care este relatia dintre Teoria generala a dreptului si realitatea juridica

& Lecturi particulare: Pentru o privire istorica asupra aparitiei si dezvoltarii teoriei generale a dreptului, a se vedea Eugeniu Sperantia, Principii fundamentale de filozofie juridica, Cluj-Napoca, 1936; Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, Bucuresti, 2002, Ed.All Beck.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1403
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site