Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

ROLUL MEDIERII IN DIPLOMATIA PREVENTIVA

management

+ Font mai mare | - Font mai mic




ROLUL MEDIERII IN DIPLOMATIA PREVENTIVA

1. FACTORII CARE INFLUENTEAZA O MEDIERE DE SUCCES

Profesorul Bercovitch[1] a examinat 241 de conflicte internationale care au avut loc intre 1945 si 1990, iar rezultatul a fost ca medierea a fost incercata de cele mai multe ori, adica in 60% dintre conflicte. Bercovitch identifica aproape 600 de incercari de mediere facute in cursul acestor conflicte. Bazat pe o analiza a acestor incercari de mediere, autorul identifica un numar de factori care coreleaza puternic cu o mediere de succes.





Statele democratice sunt prezumate a fi mai putin predispuse de a se angaja in conflicte decat cele nedemocratice. Totusi, Bercovitch descopera ca odata angajat in conflict, regimul care caracterizeaza statul luat in parte, influenteaza prea putin acceptarea medierii.

Bercovitch a mai descoperit ca medierea a fost mai de succes atunci cand ambele state au avut o identitate si o legitimitate bine-definite. Medierea a fost de succes (64%) cand unul sau ambii adversari nu prezentau minoritati culturale insemnate. Medierea a fost mai putin de succes (38%) cand unul sau ambii adversari prezentau o minoritate culturala insemnata.

Lipsa balansului de puteri dintre parti este si el un factor de relevanta. Medierea a fost de succes (51%) cand nu prea exista prioritate de putere pentru unul dintre actori. Medierea a fost de mai putin succes (33%) cind exista o disociere majora de putere.

Referitor la timpul medierii, Bercovitch descopera ca ' medierea preventiva este mai eficienta cand este initiata mai devreme, dar nu inainte ca partile sa-si fi cristalizat pozitiile.” Pierderile umane mici (100-500) coreleaza cu rate relativ inalte de succes a medierii (64%). Pierderi umane mari (10,000+) coreleaza cu sanse mici pentru mediere (39%).

Medierea preventiva pare mai eficienta in adresarea la unele probleme decat la altele. Medierea asupra conflictelor de resurse (70%), este urmata foarte aproape de disputele etnice (67%). Urmeza disputele ideologice (50%), si disputele de suveranitate (45%) si in ultimul rand disputele de securitate (41%).

Multi autori argumenteza ca impartialitatea este un ingredient crucial al succesului mediatorului. Bercovitch afirma ca ' medierea preventiva este mai mult o problema de utilizare eficienta a resurselor, influentei si interdependentei decat o problema de impartialitate.' Mediatorii care aplica strategii directive au mai mare succes (52%) decat mediatorii care aplica strategii de facilitare a comunicarii (32%).

Mediul in care are loc medierea este si el un factor de influenta asupra succesului medierii. Medierea a fost mai de succes cand a avut loc pe teritorul mediatorului (54%) sau pe un teritoriu neutru (50%). Medierea a fost mai putin de succes cand a avut loc pe teritoriul partilor (45%) si cel mai putin de   succes cand a facut naveta (36%).

2. ASPECTE PRIVIND MEDIEREA DE CATRE O TERTA PARTE IN DISPUTELE INTERNATIONALE

Am definit medierea ca fiind acel mai mod de negociere in care o terta parte ajuta la gasirea unei solutii pe care partile in conflict nu o pot gasi de sinestatator. Deci, mediatorii pot fi alte natiuni, terte parti care se bazeaza in procesul de mediere pe dorinta lor de a face pace precum si pe propriul interes. Dar propriul interes este motorul principal motivator si pentru statele nationale. Statele sunt motivate de interese defensive si ofensive.

Interesele defensive includ promovarea stabilitatii internationale si protejarea intereselor externe ale natiunii mediatoare. Deseori natiunile incearca sa medieze un conflict pentru a preveni ca puterile rivale sa intervina si sa isi extinda aria lor de influenta. Daca sunt motivate de interese defensive, natiunile mediatoare deseori prefera scenarii predefinite.

Daca actioneaza in ofensiva, statele mediatoare doresc extinderea sau cresterea influentei lor proprii ca efect a atragerii recunostintei natiunilor mediate in cazul unei medieri de succes. In astfel de cazuri statele de regula au mai putin interes in formula de solutionare a conflictului. De exemplu, poate fi luat cazul medierilor facute   Statele Unite ale Americii in timpul si dupa Razboiul Rece, SUA acceptau cu usurinta rolul de mediator al conflictelor internationale, avand in intentie de fapt limitarea influentei sovietice in anumite regiuni.



Dupa colapsul URSS, SUA a devenit mai prudenta in alegerea cauzelor.

Natiunile mai putin puternice actioneaza si ele din interese ofensive si defensive. Aditional, statele mai mici pot incerca varianta medierii deorece le lipsesc alte mijloace diplomatice de a nu fi atrasi in conflict in calitate de participanti.

Organizatiile internationale se pronunta asupra procesului de pace ca motiv principal al actiunilor lor. Totusi, exista si altfel de interese cum ar fi mentinerea prestigiului sau reputatiei lor intr-o zona sau la nivel global. Organizatiile interguvernamentale, cum ar fi ONU, sunt influentate de politicile si de interesele statelor membre. Autorii noteaza asupra faptului ca organizatiile internationale sunt deseori interesate intr-un rezultat concret deoarece acesta, desi nu le afecteaza direct, este dezirabil pentru situatia ultimelor.

Natiunile in conflict accepta medierea dse catre o natiune terta atunci cand cred ca este in interesul lor de a face astfel, adica, cand exista opinia potrivit careia medierea va aduce un rezultat mai favorabil decat continuarea activa a conflictului. La fel, natiunile pot accepta o astfel de mediere, in cazul in care respingerea ei ar putea aduce mai mari prejudicii decat beneficii pentru interesele nationale. Partile, insa pot fi circumspecte in legatura cu faptul ca pot obtine o relatie proasta cu natiunea mediatoare, fie pot fi supuse sanctiunilor internationale daca refuza sa coopereze. Aditional, medierea poate oferi partilor o modalitate onorabila de a face compromisuri, fara a se compromite. Natiunea Mediator poate fi privita si ca grant al implementarii acordului final.

MEDIERE SI IMPARTIALITATE – MODELUL TOUVAL -

Touval argumenteaza ca „daca acceptarea medierii este bazata pe faptul calcularii beneficiilor, atunci prezumtia ca mediatorul trebuie perceput ca fiind impartial trebuie revazuta”. In primul rand, o relatie buna preexistenta cu una dintre partile din conflict poate fi de ajutor in comunicarea dintre parti si poate facilita evolutia unor propuneri creative. Partea adversara poate vedea o astfel de relatie ca marturie asupra faptului ca mediatorul poate asigura o presiune efectiva asupra celeilalte parti intr-o intelegere. Succesul mediatorului si reputatia se pot manifesta asupra abilitatii sale de a asigura aliatul sau intr-o solutie, si astfel iarasi partea adversara poate fi reasigurata referitor la mediatorul care este foarte motivat pentru a ajunge la o solutie acceptabila.

Mediatorii nu necesita impartialitate pentru a fi acceptati sau efectivi. Invers, se argumenteaza ca mediatorii trebuie sa fie apreciati ca avand un interes in ajungerea la un rezultat acceptabil pentru ambele parti si fiind insuficient de impartiali pentru a face imposibila o solutie.

Pentru a fi de succes, medierea trebuie sa fi implementata intr-un timp cand combatantii sunt dispusi sa –si reevalueze politicile . Se descriu 2 conditii principale care cumulate inclina partile sa reevalueze propriile activitati curente. In primul rand aceasta poate fi o situatie de pericol violent si mutual de mat. Astfel de sah-uri se intampla atunci cand fiecare parte realizeaza ca este incapabila sa-si atinga propriile scopuri, sa rezolve problema sau sa castige conflictul in sine. Conditiile de sah trebuie sa fie costisitoare si imposibil de schimbat in viitorul previzibil. Cea de-a doua situatie este criza amenintatoare. Aceasta poate fi o situatie in care partile sunt in fata unei escaladari catastrofice a conflictului fie aceasta escaladare ar fost cu greu evitata. Cand ambele parti realizeaza ca nu-si pot permite sa sufere astfel de catastrofe, ele pot devini dornice in a accepta medierea.

Mediatorul profesionist de multe ori manipuleaza perceptiile partilor in fata situatiilor de sah sau de criza, pentru a aduce partile la masa negocierilor.

Natura alegerii termenelor creaza dificultati pentru diplomatia preventiva. Partile in conflict in general nu sunt pregatite penru a reconsidera politicile lor in stadii inferioare de conflict, si astfel nu sunt motivate sa accepte ofertele de mediere. Tertele parti nu vad de regula conflictele latente sau de nivel inferior in calitate de amenintare fata de interesele lor, si deci nu sunt prea motivate pentru a-si oferi serviciile drept mediatori in astfel de cazuri. Pentru a fi eficienti, potentialii mediatori trebuie sa invete sa produca perceptia crizei fie a sahului in faze latente ale conflictului.



CAPITOLUL 5

TEHNICILE DE MEDIERE

MODELUL ZARTMAN -TOUVAL

Mediatorii utilizeaza trei tehnici de baza. In stadiile anterioare ale negocierilor tin sa se focalizeze asupra asistarii la comunicarea dintre parti prin transmiterea mesajelor si ajutorarea partilor sa inteleaga mesajele convenite. Odata ce negocierile continua, mediatorii pot actiona ca formulatori. Partile se indreapta spre mediator pentru a obtine o formula pentru negociere, ceea ce este, o intelegere comuna a problemei si solutiei sale sau o notiune comuna de justitie de a guverna un rezultat.' In final, mediatorii manipuleaza partile prin utilizarea presiunilor pentru a le aduce intr-o solutie comuna.

Puterile mediatorilor de presiune sunt paradoxal legate de puterile partilor. Zartman si Touval explica in lucrarea „Medierea internationala – Teorie si practica”: 'extensiunea puterilor mediatorului depinde in totalitate de partile din conflict, iar acceptarea   mediatorului de catre parti depinde in totalitate de puterea potentiala a acestuia din urma, de a produce un rezultat acceptabil pentru ambele parti.'[ Zartman si Touval, p. 455] Mediatorii profita de patru surse de presiune.

Prima si cea mai comuna este persuasiunea, abilitatea de a prevedea perceptiile partilor, a riscurilor, a costurilor conflictului, a fezabilitatii precum si adorintei de gasire a unei solutii.

Cea de-a doua este abilitatea de a extrage o propunere atractiva din fiecare parte a negocierilor.

Cea de-a treia, este aceea ca mediatorii pot ameninta sa se retraga din negocieri. Asemenea amenintari necesita ca partile inca sa mai creda ca negocierile mediate ofera cea mai buna posibilitate a rezultatului favorabil comun.

In sfarsit, mediatorii pot utiliza sanctiuni, incitarea una sau a ambellor parti din conflict si astfel sa ridice motivatia de a negocia. Acolo unde exista surse relevante mediatorul poate oferi stimulari pentru una sau ambele parti.

Toate aceste  surse de presiune cresc in putere odata cu necesitatile partilor. Cu cat mai arzator partile doresc aranjamentul, cu atat presiunea este mai efectiva pentru mediator. Cu cat mai slaba este dorinta partilor sa solutioneze, cu atat mai mult mediatorul trebuie sa actioneze pentru a creea viziunea si perceptia unei necesitati mai mari, si cu atat mai mult mediatorul trebuie sa utilizeze presiunile externe sau sanctiunile in formarea motivarilor. Pentru aceste motive organizatiile nestatale pot fi efective in conflicte unde partile deja simt necesitatea de a solutiona. Statele sunt mai bine echipate sa mediatizeze in cazurile care pot cere intensificarea necesitatilor partilor de a solutiona.



Jacob Bercovitch, 'Understanding Mediation's Role in Preventative Diplomacy,' Negotiation Journal, 12:3 (July 1996), p. 241-258







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1375
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site