Stiinta managementului

Stiinta managementului

Managementul ca stiinta s-a cristalizat in ultimele doua decenii prin eforturile unor specialisti de pe intreg mapamondul ca raspuns la necesitatile stringente ale practicii sociale. Explicatia sta in faptul ca in epoca moderna fenomenele s-au complicat cantitativ si calitativ, complexitatea nu mai poate fi condusa prin talent si intuitie.

Stiinta conducerii, subsistemul de conducere, este un ansamblu de elemente, procedee si metode prin care se urmareste imbinarea optima a celorlalte subsisteme in vederea realizarii obiectivelor stabilite.

Managementul s-a grefat pe stiinta conducerii, reprezentand o etapa calitativa noua in dezvoltarea acestei stiinte. Ca stiinta - managementul are un obiect de studiu bine conturat, metode riguroase si instrumente de investigare si de lucru cu caracter general a caror utilizare sa asigure folosirea optima a potentialului financiar, uman, material, financiar, informational al intreprinderii. Esenta stiintei managementului o reprezinta studierea proceselor si relatiilor de management in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza, a conceperii de noi sisteme, metode si tehnici si modalitati de conducere care sa asigure cresterea eficientei. Aceasta subliniaza atat caracterul teoretic, cat si aplicativ al managementului.

In Larousse (Enciclopdie et noms propres) - managementul este considerat ca stiinta tehnicilor de conducere si gestiune a intreprinderii. In conceptia lui Symonds managementul ca stiinta este o parte a cunostintelor acumulate si recunoscute, sistematizate si formulate.

Ca stiinta, managementul este o disciplina economica, rationala, logica, sistematizata. Ea trebuie sa permita conducatorilor sa actioneze pe baza unei ipoteze clare cu privire la mediul intern si extern al intreprinderii. Cunostintele teoretice nu inlocuiesc rationamentul practic, dar il inlesnesc, facandu-l mai verosimil.

Caracterul stiintific al conducerii nu presupune negarea calitatilor personale ale conducatorilor, talentul unor oameni in realizarea problemelor ajutandu-i sa descopere reguli, principii. Prin stiinta se exprima fenomene, situatii trecute in scopul cunoasterii. Printr-o asemenea suma de cunostinte in domeniul conducerii, managementul se justifica numai in masura in care este de interes general pentru specialisti. Aceste cunostinte trebuie sa si le insuseasca cei care se ocupa cu activitatea de conducere, justificata de interventia unui factor obiectiv.

Stiinta conducerii a cunoscut trei etape in dezvoltare:

conducerea empirica pana in 1911, cand apare lucrarea lui Taylor ("Principiile conducerii stiintifice"), care s-a caracterizat prin aplicarea unor metode si tehnici de dirijare a productiei pe baza de intuitie si talent, rezolvarea problemelor din mers pe masura aparitiei lor;

conducerea pe baza unui minim de cunostinte stiintifice, care care preconiza sisteme de organizare divizate pe functii de executie si conducere, dezvoltarea si perfectionarea muncii, educarea si perfectionarea salariatilor pe baza functiilor intreprinderii si a atributiilor conducerii (Fayol). In aceasta perioada - pana in cel de-al doilea razboi mondial - o serie de oameni de stiinta romani (Ion Ionescu de la Brad, Ion Strat, D.P.Martian, Virgil Madgearu) au inclus in publicatii preocupari in legatura cu activitatea de conducere;

conducerea stiintifica, aplicata dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand s-a dezvoltat conceptul de management, au aparut metode si tehnici noi de conducere privind punerea in actiune a functiilor intreprinderii si a exercitarii atributiilor conducatorilor, metode de conducere operationale, psiho-sociologice si statistico-matematice.

Managementul unitatii economice reprezinta partea cea mai dezvoltata din stiinta mangementului deoarece:

aceasta este generatoare de valori si valori de intrebuintare;

in aceste unitati lucreaza o parte foarte mare din populatia activa a tarii;

este o disciplina economica de sinteza pentru ca preia o serie de categorii si metode de la alte discipline: economie politica, analiza economica, organizare, marketing, aprovizionare, finantare.

In acelasi timp managementul firmei are un caracter multidisciplinar folosind intr-o maniera specifica elemente de matematica, statistica, psihosociologie, juridice. Maturizarea unitatilor economice ceruta de economia de piata depinde si este conditionata decisiv de continutul si calitatile managementului. Fayol spunea ca firma nu traieste si nu prospera decat prin efectul continuu al celui aflat in varful piramidei manageriale a unitatii.