Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


COMUNICAREA IN SITUATII LEGATE DE CARIERA

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Internetul - Surse de comunicare
Tipuri de comunicare
Morfologia mijloacelor de comunicare
Modele ale comunicarii
Televizorul - tentatia vremurilor noastre
Modalitati de investigare a gandirii si a limbajului
RELATII PUBLICE VS PUBLICITATE - COMUNICAREA SI MASS-MEDIA
INFORMATIE Sl COMUNICARE: Internet
COMUNICARE BIDIRECTIONATA - EVOLUTIA COMUNICARII DE MARKETING
SOFT UTILIZAT IN COMUNICARE


COMUNICAREA IN SITUATII LEGATE DE CARIERA




Obiectivele temei

Formarea abilitatilor de a concepe si redacta un curriculum vitae si o scrisoare de intentie (cerere).

Formarea abilitatilor de autoprezentare si comunicare in interviul de angajare.

1. Comunicare orala preliminara

Vizita personala la sediul firmei

Contactarea posibililor angajatori poate fi facuta nu numai in scris, ci si telefonic sau personal. Fiecare dintre aceste modalitati de contactare necesita unele abilitati specifice si prezinta avantaje si dezavantaje. O vizita personala la sediul firmei va poate ajuta sa treceti de etapa de triere preliminara (in care angajatorul verifica daca indepliniti sau nu cerintele minimale) si sa decideti 'la fata locului' daca mergeti mai departe sau nu.

Puteti sari peste aceasta etapa si trece direct la urmatoarele. Daca vi s-a acceptat candidatura, veti intra in procedura de selectie si, in final, este posibil sa primiti si postul. Daca ati fost amanat sau respins nu va descurajati! Incercati sa vedeti partea buna a experientei prin care ati trecut si sa trageti invatamintele pentru viitoare situatii similare.

Vizita personala la sediul firmei

Avantaje

da impresia de activism si initiativa;

daca reusiti sa creati o prima impresie favorabila, contactul personal cu managerul sau persoana insarcinata cu angajarile va poate ajuta sa 'patrundeti' mai usor in firma;

Dezavantaje

managerii sunt, de obicei foarte ocupati in timpul zilei si sunt iritati daca ii deranjati;

s-ar putea sa nu reusiti sa 'treceti' de secretara sau chiar de portar; (mai ales la firmele de stat mari;

persoana care are atributii de relatii cu publicul sa nu aiba nici un fel de influenta 'ascendenta';

presupune multa incredere in sine si o aparenta agreabila;

consuma timp si bani, fara rezultate imediate.

Telefoanele de informare

Pentru a contacta firma puteti alege telefonul ca prim mijloc de comunicare, dar este important sa va interesati din timp cine este persoana care se ocupa de angajari (seful serviciului de resurse umane in intreprinderile de stat, managerul sau un imputernicit al sau in firmele mici si mijlocii), numele complet si functia pe care o detine, daca are un telefon direct sau prin secretara, orele de program. Evitati situatia in care telefonati si nu stiti exact cu cine trebuie sa vorbiti. Riscati sa pierdeti timp (si impulsuri telefonice!) vorbind cu persoane care nu va pot ajuta in nici un fel.

Telefonul

Avantaje

economie de timp;

Dezavantaje

cere abilitati speciale de a fi convingator la telefon (a declansa, din primul    minut, interesul de a va vedea);

riscati sa nu vorbiti cu cine trebuie;

telefonul, la orele de varf, costa mult mai mult decat timbrele.

Telefonati la inceputul sau la sfarsitul programului, deoarece peste zi orice manager, indiferent de nivel, are o agenda incarcata si nu va poate asculta cu atentie, sau chiar vi se poate spune 'Reveniti alta data, acum este intr-o sedinta si nu poate fi deranjat'.

Daca ati reusit sa obtineti legatura, prezentati-va, expuneti intr-o fraza introductiva simpla motivul pentru care ati dorit sa-i vorbiti, astfel incat sa reusiti sa-i treziti interesul.

Fiti foarte atent la cuvintele pe care le folositi si la ceea ce comunica vocea dumneavoastra (ton, intensitate, intonatie, pauze).

Ascultand cu atentie persoana de la celalalt capat al firului va puteti da seama ce impresie au produs spusele dumneavoastra, ce atitudine si ce intentii are.

Pregatiti-va sa raspundeti 'diplomatic' la obiectiile sale, fara a-l plictisi sau a fi agasant.

Nu uitati sa solicitati o intrevedere sau, daca exista o procedura de selectie deja stabilita, amanunte despre locul, data, ora, persoana de contact pentru a urma aceasta cale.

2. Comunicare scrisa in procedurile de selectie a personalului

Cererea de angajare sau scrisoarea de intentie

Cererea de angajare insoteste curriculum vitae sau formularul de cerere, dar nu reia informatiile continute in ele. Rolul ei este de a motiva demersul dumneavoastra si de a stabili o comunicare focalizata pe problema comuna: angajarea. Marile firme internationale viziteaza universitatile si distribuie formulare de cerere. Atunci cand exista formulare de inscriere la selectie nu este nevoie de CV. Daca ati aflat despre astfel de firme, dar ele nu au venit in orasul dumneavoastra, puteti trimite o scrisoare si un curriculum vitae pentru a solicita un astfel de formular prin posta. Ca intindere, scrisoarea nu depaseste o pagina, cuprinde 4 parti si trebuie sa respecte unele cerinte formale:

Introducerea cuprinde o formulare directa si personala (de genul 'Stimate Domnule Director' sau 'Stimate Domnule Manager') si trebuie sa furnizeze informatii care sa capteze atentia destinatarului. Lungimea maxima a introducerii este de 5 randuri. Sunt recomandabile frazele scurte.

Dezvoltarea cuprinde o referire precisa la sursa dumneavoastra de informare asupra postului (multe firme dau anunturi pentru mai multe tipuri de posturi, in diferite mijloace de comunicare); veti facilita in felul acesta orientarea destinatarului in privinta cererii pe care o faceti. Daca anuntul a continut specificatii asupra cerintelor postului, reluati criteriile de selectie a candidatilor enuntate acolo si explicati modul in care calitatile dumneavoastra corespund profilului cerut.
Legatura pe care o faceti intre posibilitatile dumneavoastra si nevoile angajatorului trebuie sa starneasca interesul si dorinta de a va vedea. Este bine ca in scrisoare sa nu reluati informatii care au fost deja date in CV sau in formularele de inscriere la selectie (daca firma a oferit asa ceva). Subliniati orice capacitati, aptitudini, experiente relevante sau alte informatii care ar duce la luarea in considerare a cererii dumneavoastra. Fiind o forma de comunicare mai putin structurata, scrisoarea de intentie reprezinta un mod 'personalizat' de a concepe un formular de cerere si spune mult despre capacitatea dumneavoastra de a selecta informatiile relevante

Motivarea demersului cuprinde motivele care v-au facut sa alegeti firma respectiva (marimea, domeniul de activitate, prestigiul, dinamismul pe piata, tipul de munca pe care il ofera, alte avantaje). Finalul paragrafului mentioneaza disponibilitatea dumneavoastra pentru o viitoare intrevedere.

Finalul scrisorii consta dintr-o fraza de incheiere optimista prin care ii multumiti destinatarului pentru atentia acordata, dar intr-o formula demna, nu umila, de genul 'Indraznesc sa sper ca modesta mea cerere v-a retinut atentia' si o formula de politete optimista, de genul 'In asteptarea raspunsului / raman al dumneavoastra / XX'.

Precautii Aspectul scrisorii spune multe despre firea expeditorului, mai ales daca este scrisa de mana. CV-ul este intotdeauna dactilografiat sau redactat pe PC si acest fapt ii asigura un aspect ingrijit. Dar multe firme insista sa primeasca scrisori scrise de mana, fie pentru ca managerul considera ca scriitura ii poate furniza unele informatii despre personalitate[1], fie pentru ca firma recurge la serviciile unui grafolog sau psiholog.

Scrisoarea + Curriculum vitae

Avantaje

prezinta, intr-o imagine sintetica si unitara, caracteristicile personale de baza si competentele;

este eficienta in domeniul posturilor pretentioase si cautate (da impresia de profesionalism si stil);

poate fi practica daca sunteti pe mai multe piste;

Dezavantaje

consuma timp si bani;

trebuie redactate diferit pentru fiecare tip de post;

raspunsurile sunt reduse in raport cu trimiterile (eficienta redusa din punct de vedere cantitativ).

In orice caz trebuie sa va asigurati ca aspectul scrisorii este impecabil si va face cinste: foaia pe care ati scris-o este perfect curata si de buna calitate, asezarea in pagina este echilibrata, in sensul ca lasa in partea superioara un loc suficient pentru scrierea unei rezolutii, randurile sunt la distanta egala, marginile sunt respectate. Aspectul ingrijit atrage atentia si bunavointa, pe cand excentricitatile atrag atentia, dar reactia este defavorabila!

Daca nu ati primit raspuns, puteti reveni cu o noua scrisoare, acest fapt va fi interpretat ca un semn de motivare pentru post. Dar atentie la nota scrisorii: un ton umil si pisalog nu ajuta la nimic!

Curriculum vitae

Curriculum vitae este un document care, dupa 2-3 minute de lectura, trebuie sa-l indemne pe angajator sa doreasca sa va cheme la un interviu. De fiecare data cand includeti o informatie, ganditi-va daca aceasta va declansa dorinta cititorului de a va cunoaste si daca va ajuta sa obtineti un interviu. Este gresit sa consideram ca un CV, odata intocmit, este bun pentru orice post: pentru a-si indeplini menirea de a comunica informatii relevante despre noi, el trebuie reformulat in functie de asteptarile angajatorului, punand accentul pe acele caracteristici sau experiente care sunt compatibile cu cerintele postului sau care ne avantajeaza in situatia data.

Un CV trebuie sa fie usor de parcurs si de inteles, nu uitati ca angajatorul, psihologul sau intervievatorul sunt persoane ocupate, care nu prea au timp de pierdut cu descifrarea documentelor scrise. Desi exista nenumarate forme de CV, ele respecta cateva standarde formale si de continut:

Rubricile sunt, in mare, aceleasi, chiar daca ordinea lor difera de la un tip de CV la altul (date de identificare, pregatire scolara / profesionala, experienta profesionala, abilitati speciale / experiente relevante colaterale profesiunii, hobby-uri, referinte, obiectivele carierei).

In functie de cerintele unui anume post si de ceea ce ne avantajeaza in raport cu acesta, putem organiza rubricile si informatia in fiecare rubrica fie cronologic, fie functional (de la cele mai recente date spre cele mai vechi, selectand numai informatiile relevante pentru situatia data etc).

Lungimea CV-ului nu trebuie sa depaseasca 2 pagini A4, scrise pe o singura parte (pe hartie impecabila!) si capsate (daca le prindeti cu o agrafa exista riscul de a se rataci foile cand sunt amestecate cu altele, iar a indoi coltul, 'studenteste', face o impresie foarte proasta!), astfel incat sa nu creeze dificultati celui care citeste in a-l parcurge rapid si a reveni la rubricile anterioare.

Aspectul grafic trebuie sa fie sobru si fara cusur: asezare in pagina, margini de 2,5 - 3 cm pe fiecare latura, cu textul aerat si paragrafe distincte. In nici un caz CV-ul nu va fi scris de mana! Trebuie sa gasiti o modalitate de a-l dactilografia sau de a-l redacta pe PC, fara greseli de ortografie, fara stersaturi, corecturi cu pasta sau banda, razaturi. Evitati orice 'viciu de forma': nu folositi hartie colorata, alt format decat A4, corpuri de litera speciale, prezentari fanteziste!

Informatiile sunt prezentate sub forma unor enumerari de caracteristici si date (fara predicat). Este o greseala sa concepem CV-ul ca pe o compunere ceva mai sistematica si sa formulam propozitii de tipul 'Intre anii x si y am fost / am facut / am indeplinit / am vizitat / am beneficiat etc'. In fond CV-ul este o lista de caracteristici personale care trebuie comparata, mental, de catre destinatar, cu o lista de cerinte ale postului si nu o povestire care incearca sa fie palpitanta! Respectand aceasta cerinta il ajutati pe cel care citeste CV-ul sa-si simplifice munca si preveniti iritarea pe care o produce genul 'mult zgomot pentru nimic'.

Datele de identificare se scriu in parte stanga-sus si contin: numele complet, cu initiala tatalui, asa cum este el trecut in documentul de identitate, locul si data nasterii (varsta), adresa si numarul de telefon la care puteti fi contactat. Puteti alege si o alta aranjare a acestei rubrici, dar trebuie sa fie usor de 'reperat'!

Obiectivul(ele) carierei (rubrica specifica CV-urilor de tip american) se poate scrie la inceput, imediat dupa datele de identificare, sau la sfarsit, inainte de referinte. Este bine ca el sa fie exprimat clar si precis, in maximum 3 randuri si sa se refere la un obiectiv(e) concret(e) din urmatorii cativa ani, nu din viitorul indepartat.

Pregatirea scolara si profesionala: mentionati diplomele si orice fel de competenta certificata in vreun fel, cu anii si institutia in care le-ati obtinut. Mai ales in primii ani de cariera, la aceasta rubrica sunt putine lucruri de spus. Daca ati absolvit un liceu de prestigiu, mentionarea lui va face o buna impresie, dar daca este un obscur 'Liceu Nr. X', e mai bine sa fiti concis si sa va limitati la 'Diploma de bacalaureat, anul X'. Pentru diploma de studii superioare, mentionarea institutiei universitare este obligatorie, impreuna cu sectia sau specializarea si, bineinteles, anul absolvirii. Organizarea informatiei se poate face cronologic, incepand cu liceul, sau functional, cu ultima calificare dobandita.

In primii ani diplomele si certificatele sunt importante pentru ca ele pot da angajatorului o idee despre cunostintele pe care le-ati acumulat si despre calitatea pregatirii profesionale de la care ar putea incepe formarea pe post. Daca pregatirea scolara si profesionala este 'departe' de cerintele postului, este necesara o perioada mai lunga de formare specifica. Stagiile de perfectionare, de initiere etc., chiar daca nu au fost finalizate cu diploma sau certificat de absolvire, ci doar cu o diploma de participare sau cu o adeverinta, pot impresiona placut. Ele sunt un semn al preocuparii si eforturilor dumneavoastra de a va largi gama competentelor, de a invata, de a progresa.

Experienta profesionala este partea esentiala a unui CV pentru angajare, deoarece furnizeaza informatii despre competente practice intr-un domeniu de activitate, competente ce pot fi imediat utilizate, fara o perioada prea lunga de formare pe post. La aceasta rubrica veti trece locurile anterioare de munca (numele firmei, postul, perioada, atributiile) si, daca acest lucru va favorizeaza, puteti da mai multe detalii despre atributiile si solicitarile postului care au dus la dezvoltarea unor competente deosebite.

Daca sunteti proaspat absolvent sau inca student si nu aveti experienta profesionala, mentionati stagiile de practica si tipul concret de activitate in care ati fost implicat. Prezentati informatiile in asa fel incat ele sa marcheze modul in care competentele dumneavoastra ii pot fi de folos angajatorului!

Puteti organiza si aceasta rubrica cronologic, citand firmele la care ati lucrat, perioada si tipul de munca (postul), sau in ordine anticronologica, de la cel mai recent, regresiv. Daca ati optat pentru una din aceste organizari, nu lasati 'pete albe' (intervale de timp in care nu apareti angajat la nici o firma), ar putea crea impresia ca aveti ceva de ascuns. In cazul in care aveti prea multe locuri de munca si acest lucru ar indica o instabilitate, puteti adopta o organizare functionala, grupand experientele profesionale pe domenii si renuntand la ani.

Abilitati si competente extraprofesionale este un paragraf care poate hotari departajarea intre doi candidati cu pregatire si experienta profesionala echivalenta: puncte forte pot fi limbile straine, abilitatile de lucru cu calculatorul, permisul de conducere. Nu numai firmele straine cauta absolventi care sa stapaneasca, la un nivel acceptabil, una sau mai multe limbi straine, ci si firmele romanesti ai caror clienti sau colaboratori sunt straini.

Precizati nivelul de competenta lingvistica in mod realist, pentru a nu va trezi in situatia de a trebui sa sustineti o conversatie sau intregul interviu in limba pe care ati declarat ca o cunoasteti 'foarte bine' sau 'la nivel avansat' (fata de cine sau ce?). Multi intervievatori folosesc mici 'teste de limba', rugandu-va sa traduceti un pasaj dintr-un ziar in toate limbile pe care ati declarat ca le vorbiti!

Daca ati avut ocazia sa stati in strainatate mai mult timp, precizati durata sejurului si tara - va face o buna impresie nu numai pentru ca se presupune ca v-ati perfectionat limba 'la fata locului', ci si pentru bogatia experientelor de viata pe care le produce orice calatorie.

Abilitatile de operare pe calculator trebuiesc precizate respectand aceleasi exigente: nu are rost sa scrieti ca aveti 'cunostinte avansate' (asta poate crea impresia ca nu prea stiti despre ce vorbiti!). O impresie de profesionalism si seriozitate poate fi creata numai prin enumerarea concreta a competentelor: redactare de texte (ex. WordPerfect, MS Word), utilizare foi de calcul (ex. Lotus 123, Excel), baze de date (ex. dBASE, FoxPro, MS Access, Oracle), navigare in Internet sau programare / administrare sub un Sistem de Operare din familia UNIX (ex. Linux, FreeBSD, SCO) si a nivelului fiecareia: cunostinte de baza, utilizare curenta, abilitati avansate.

Permisul de conducere auto este de multe ori foarte important in muncile care necesita deplasari frecvente la mare distanta, iar mentionarea anului obtinerii da o idee despre increderea care vi se poate acorda in aceste sens.

Daca aveti alte experiente relevante pentru cerintele postului, ele pot fi mentionate fie in aceasta rubrica, fie intr-o rubrica speciala. Astfel de experiente pot fi contractele in strainatate (chiar daca nu in domeniul pentru care candidati), contracte de colaborare cu firme de prestigiu, functii pe care le-ati indeplinit in asociatii sportive, studentesti, de tineret, in organizatii neguvernamentale, mai ales daca prin solicitarile lor au contribuit la dezvoltarea unor competente organizatorice sau relationale utile. Ele va vor pune in valoare activismul, initiativa, capacitatea de a munci din toate puterile pentru atingerea unor obiective.

Hobby-uri daca aveti o pasiune mai neobisnuita, care v-ar pune in valoare bogatia personalitatii, subliniati-o. Faptul ca faceti sport, de exemplu, poate fi considerat ca un indiciu de dinamism, de buna stare de sanatate, de rezistenta fizica si nervoasa, de spirit combativ.

Referintele constituie o rubrica indispensabila pentru un CV serios. Puteti mentiona 2-3 persoane care va cunosc bine din activitatea studenteasca sau din cea profesionala si care ar putea da referinte despre dumneavoastra. Indicati numele, functia si institutia unde lucreaza fiecare referent, orasul si adresa sau numarul de telefon de la serviciu. Cereti in prealabil acordul acestor persoane de a mentiona numele si datele lor profesionale in CV si asigurati-va ca vor da referinte favorabile!

Cateva sfaturi finale referitoare la stilul si continutul CV-ului

Evitati expresiile dezavantajoase pentru dumneavoastra, de genul 'nu prea am experienta', 'sunt prea tanar', 'nu stiu daca' (indica nesiguranta si gandire negativa - nimeni nu doreste sa angajeze un tanar care nu stie ce vrea sau nu are incredere in sine), sau de genul 'am fost angajat ca', 'mi s-a cerut sa' (indica pasivitate, lipsa de initiativa).

Nu se mentioneaza cuvinte ca 'stare civila' - scrieti simplu 'casatorit' sau 'necasatorit', fara alte amanunte.



Nu se scrie in capul paginii 'Curriculum vitae' - documentul este in mod evident un CV si nu are rost sa-l si intitulati asa (cum vi s-ar parea daca pe usa ar fi scris 'usa' s.a.m.d.?).

Folositi cuvinte simple si concrete, paragrafe de maximum 5 randuri.

Fiecare paragraf sa trateze o problema distincta.

Daca se cere sa atasati o fotografie, este de dorit sa fie una recenta si de buna calitate, pe care sa o lipiti in coltul din dreapta sus.

Dupa ce ati compus o prima varianta a CV-ului, dati-l catorva persoane care lucreaza deja sa-l citeasca si cereti-le opinia: ar dori sa cunoasca / sa angajeze o persoana pornind de la aceste informatii? Multe din lucrurile care dumneavoastra vi se par clare si interesante s-ar putea sa nu-i para la fel celui care citeste pentru prima data documentul.

Daca nu stiti nici o limba straina, sau / si nu aveti nici abilitati in lucrul cu calculatorul, evitati sa scrieti ca 'nu stiti' si omiteti rubrica.

Daca nu aveti hobby-uri, mai bine omiteti rubrica decat sa scrieti banalitati de genul: lectura, sport, TV.

3 Interviul de angajare

Pregatirea pentru interviu

Telefoane

Daca telefonati la firma pentru a va interesa de locul si data interviului, nu vorbiti cu centralista, daca puteti vorbi cu secretara; nu vorbiti cu secretara, daca puteti vorbi cu managerul!

Cu o zi inainte

Pregatiti-va haine potrivite: interviul presupune o interactiune sociala oficiala, deci nu numai comportamentul dumneavoastra trebuie sa fie 'oficial', ci si imbracamintea.

Localizati dinainte sediul firmei, pentru a nu pierde timpul cu cautatul.

Daca firma se gaseste intr-o alta localitate trebuie sa va interesati din timp de orarul mijloacelor de transport; lasati-va o rezerva de timp suficienta pentru a va putea prezenta in bune conditii la interviu (eventual sa va schimbati imbracamintea, sa o calcati, sa va lustruiti pantofii).

Daca firma este intr-o localitate indepartata si calatoria este obositoare, este bine sa va lasati ragaz pentru un somn odihnitor. In acest caz trebuie sa va asigurati ca aveti haine de schimb (nu va puteti prezenta in hainele mototolite de calatorie), ca aveti unde dormi si ca va veti trezi la timp pentru a va aranja tinuta si pentru a ajunge punctual la interviu.

In ziua Z

Sa aveti la dumneavoastra, pentru orice eventualitate, actele de identitate, copii dupa diplomele si certificatele pe care le posedati si dupa foaia matricola, o copie a CV-ului si a cererii sau a scrisorii de intentie + scrisoarea prin care ati fost invitat la interviu.

Sa va formulati din timp, pe o lista, intrebarile pe care vreti sa le puneti, dar sa nu va folositi de ea in timpul interviului (face impresie proasta, de persoana neatenta, zapacita).

Sa aveti notat cu cine ati vorbit la telefon pentru a fixa interviul (este foarte important sa retii numele cuiva, sa-l folosesti cand te adresezi, aceasta creeaza, de la inceput, o relatie mai calda si produce o buna impresie, de om politicos si respectuos).

Sa aveti la dumneavoastra un carnet de notite aspectuos, un pix, bani.

Precautii

Interviul poate incepe inca din antecamera, unul dintre evaluatorii 'impliciti' fiind chiar secretara sau oricare dintre angajatii firmei. Este posibil ca un evaluator specializat sa fie 'travestit' in candidat, pentru a studia reactiile spontane ale adevaratilor candidati (cum asteapta, cum vorbesc cu ceilalti, cat de interesati par, trasaturi de personalitate mai neobisnuite).

Uneori impresiile pe care le produc comportamentele dumneavoastra asupra diferitelor persoane aflate in firma la ora interviului pot ajunge la urechile intervievatorului si ii pot influenta judecata. Genul acesta de informatii sunt socotite importante pentru ca ele releva 'adevarata fire' a candidatului, nu cea pe care o afiseaza el pentru situatia speciala in care se afla in momentul interviului (de exemplu daca este respectuos, amabil, sociabil cu toata lumea).

Atentie la tacticile 'subterane' ale celorlalti (pentru a descuraja concurentii, unii candidati pot lansa zvonuri despre firma, despre ei insisi, despre posibile 'pile' etc). Inregistrati-le ca atare, dar mentineti-va spiritul critic si discernamantul. Nu uitati, totusi, pentru ce sunteti acolo!

De aceea este bine sa fiti relaxat, amabil, comunicativ cu ceilalti, dar fiti atent la ceea ce spuneti, la implicatiile posibile; fiti autocontrolat in exprimarea emotiilor, dar nu inhibat.

Un proverb spune 'Nu vei avea un al doilea prilej sa faci o prima impresie favorabila'. Pentru a va pune in valoare este bine sa fiti atenti la urmatoarele 'amanunte' ale aspectului exterior, care influenteaza considerabil formarea primei impresii:

Barbati

Femei

este obligatorie tinuta clasica - costum sau sacou si pantaloni cu dunga, camasa si cravata, pantofi de culoare inchisa (lustruiti!);

nu este neaparata nevoie de un costum-taior, dar este bine sa aveti un compleu sau o rochie sobra, fara 'scurtimi' sau decolteuri provocatoare;

hainele trebuie sa fie curate, nepatate si calcate;

hainele trebuie sa fie curate si calcate; atentie vara la petele de transpiratie!

fata trebuie sa fie proaspat rasa, sau, daca purtati barba sau mustata, acestea trebuie sa aiba un aspect ingrijit; nu exagerati cu deodorante, parfumuri sau after shave puternic mirositoare;

machiajul, parfumul trebuie sa fie discrete, fara nimic ostentativ; mainile si unghiile trebuie sa fie curate, ingrijite; daca folositi oja, aceasta trebuie sa fie discreta;

evitati purtarea unor bijuterii 'sonore', extravagante, tocuri prea inalte;

este bine sa fiti proaspat tuns, sau daca aveti parul lung, sa-l purtati legat sau intr-o forma cat mai ingrijita.

parul trebuie sa fie proaspat spalat, pieptanatura ingrijita si fara exagerari in privinta formei, fixativului etc.

Documentati-va din timp despre firmele din domeniul de activitate vizat citind ziarele, urmarind emisiunile radio si TV, intreband cunoscutii. Este util sa cunoasteti cat mai mult despre locul de munca dorit, despre variante posibile, nu numai pentru a putea face o buna orientare initiala, ci si pentru a va putea servi de aceste informatii in decursul interviului.

Desfasurarea interviului de angajare

Interviul presupune o relationare 'fata-in-fata' intre candidat si o persoana din cadrul firmei (functionar la departamentul de resurse umane, manager, viitorul sef direct etc) sau de la o firma de consultanta (specialist in resurse umane, psiholog, sociolog). Rostul interviului este de a realiza o cunoastere si o informare reciproca:

dumneavoastra sunteti curios sa aflati cat mai multe lucruri despre postul in cauza, pentru a decide daca se potriveste sau nu cu firea, aspiratiile si obiectivele proprii;

intervievatorul urmareste sa afle cat mai multe lucruri despre modul in care dumneavoastra puteti fi util firmei sale in postul respectiv, daca aveti insusirile cerute, daca aveti experienta necesara sau dorinta de a va forma, daca valorile si normele dumneavoastra sunt compatibile cu ale firmei.

In functie de experienta lor anterioara, de intentiile si obiectivele urmarite, comportamentul intervievatorului poate sa aiba o serie de particularitati pe care este bine sa le cunoasteti, pentru a preveni emotiile si inerenta deruta pe care ele o produc. In paginile ce urmeaza vom incerca sa urmarim momentele desfasurarii unui interviu, atitudinile, trairile si comportamentele celor doi actori (intervievatorul si candidatul), problemele care pot aparea si modul optim de rezolvare a lor.

Este bine sa va autosugestionati de la inceput ca totul va fi bine pentru a va spori increderea in sine si a minimiza emotiile. Gandirea pozitiva va face sa fiti mai receptivi la acele elemente ale situatiei care va ajuta sa reusiti tocmai pentru ca aveti incredere in propriile forte.

Debutul interviului

La intrarea in incaperea unde are loc interviul salutati persoana (persoanele) aflata(e) in incapere cu o formula oficiala: 'Buna ziua'. Daca sunteti barbat si intervievatorul este femeie, nu este potrivit sa fiti prea galant si sa salutati cu 'Sarut mana!', sau mai rau, cu 'Sarut manusitele, stimata doamna!' Aceasta va crea impresia ca vreti sa introduceti o nota neoficiala in situatie. Riscati ca persoana in cauza, in loc sa se simta flatata de politetea dumneavoastra 'latina' (atentie la interviurile pentru firmele internationale, mai ales cele apartinand spatiului cultural anglo-saxon, unde un asemenea comportament ar putea parea deplasat) sa perceapa aceasta initiativa ca pe o intentie de a prelua controlul situatiei (pe terenul ei!) si sa initieze, la randul ei o serie de actiuni 'contraofensive', de 'punere la punct', care ar afecta derularea ulterioara a interviului si rezultatul final.

Daca sunteti femeie si intervievatorul este barbat, nu incercati sa fiti seductiva sau sa cochetati in vreun fel pentru a-i capta bunavointa: aceasta poate crea o impresie de frivolitate care va dezavantajeaza si care va poate aduce ulterior, in cazul ca sunteti angajata, multe necazuri! Primele cateva minute ale oricarei intrevederi sunt esentiale pentru formarea impresiei fiecaruia despre celalalt. Daca dumneavoastra, inca lipsit de experienta in acest gen de relatii (mai ales daca nu ati mai lucrat pana acum), aflat intr-o situatie de solicitant (poate la primul interviu din viata dumneavoastra!), pe un teren complet necunoscut, tensionat de miza mare a intrevederii (a fi sau a nu fi angajat pe un post pe care il doriti!), veti fi prea emotionat pentru a fi atent la infatisarea si comportamentul intervievatorului, fiti sigur ca el, fiind pe teren propriu, avand mai multa experienta cu oamenii, va fi extrem de atent la tot ceea ce faceti si spuneti, pentru ca de asta depinde reusita procedurii de selectie.

Intervievatorul experimentat are un comportament 'standard', menit sa creeze un climat de incredere, eficienta si respect reciproc: el va raspunde la salutul dumneavoastra, se va ridica in picioare, va va veni in intampinare, va va strange mana si va va pofti sa luati loc. Este insa foarte posibil ca intervievatorul sa nu fie specializat ca atare sau ca el sa creeze in mod deliberat situatii dificile pentru a vedea cum va descurcati! In acest caz este bine sa fiti pregatit sa va comportati in asa fel incat sa intoarceti lucrurile in favoarea dumneavoastra. Testul situational este o procedura mai rara de selectie, dar multi manageri au propria lor parere despre valoarea sa si au variante proprii de astfel de 'teste'.

Daca ati intrat in incaperea destinata interviului si intervievatorul va ignora prezenta (vorbeste la telefon, scrie, discuta cu altcineva) sau va raspunde la salut si nu va vine in intampinare, nu va strange mana si nu va pofteste sa luati loc, nu va pierdeti cu firea! S-ar putea sa fie o astfel de 'situatie-capcana' (in fond sunteti acolo pentru ca ati stabilit de comun acord o intrevedere, la o ora bine precizata si ar fi trebuit ca el sa fie in intregime disponibil pentru dumneavoastra), care trebuie rezolvata intr-o maniera eficienta, care sa va dea castig de cauza! Dar este tot atat de posibil sa fi intervenit o situatie neprevazuta. Asteptati, politicos, in picioare, ca el sa termine actiunea in derulare si sa va acorde atentie - ar fi o lipsa de politete sa va asezati nepoftit, imediat, sau sa-l intrerupeti in vreun fel. Daca situatia se prelungeste puteti sa-i atrageti politicos atentia asupra dumneavoastra dregandu-va glasul sau cerand permisiunea de a lua loc.

Amabilitatile introductive

Conversatia lejera de la inceputul interviului are rostul de a va detensiona si de a va face sa va simtiti in largul dumneavoastra. Faptul ca sunteti intrebat ce parere aveti despre vreme, despre rezultatul meciului de aseara sau despre cum a decurs calatoria este un prilej de schimba amabilitati, de a 'netezi' cunoasterea reciproca la inceputul ei si nu de a lansa o dezbatere pe una din aceste teme. In mod obisnuit intervievatorul ar trebui sa va primeasca intr-un spatiu care sa nu va pricinuiasca stanjeneala:

Asezarea in spatiu ar trebui sa sugereze o egalitate de statute, candidatul este deocamdata un oaspete si nu un subordonat; un birou impozant, indaratul caruia troneaza intervievatorul sugereaza nu numai autoritate, ci si distanta sociala, avand tocmai rostul de a le impune; daca este asa, nu va lasati intimidat!

Intreruperile pot fi extrem de stanjenitoare, faptul ca gazda dumneavoastra le permite nu este neaparat un semn de impolitete dar, chiar daca sesizati o astfel de intentie, nu va lasati intimidat!

Faptul ca intreaga atmosfera este inhibanta s-ar putea sa faca parte dintr-un test situational, rostul ei fiind de a va testa reactiile si, chiar daca nu este asa, este bine sa va comportati politicos si demn.

Comunicarea nonverbala

In interactiunea sociala noi comunicam nu numai cu ajutorul cuvintelor, ci cu toata fiinta noastra. Faptul ca suntem constienti in mai mare masura de ceea ce spunem, decat de comportamentul nonverbal, nu inseamna ca expresiile emotionale nu 'vorbesc' singure si, uneori, ne dau de gol! Pentru a va prezenta intr-o lumina favorabila, este bine sa fiti atenti la unele aspecte ale comunicarii nonverbale.

Contactul vizual comunica interlocutorului deschidere si sinceritate in comunicare. Deci priviti-va interlocutorul in ochi, dar nu insistati in a mentine privirea fixa mai multa vreme. Va fi derutant si stanjenitor pentru ambii parteneri!

Normele spatiale In timpul unei convorbiri in care partenerii sunt asezati (tipica pentru situatia de interviu), distanta 'psihologica' poate fi marcata nu numai prin spatiul dintre ei, ci si prin inclinarea trunchiului spre interlocutor (este semn de interes, de apropiere) sau, dimpotriva, inclinarea lui spre spate (daca intervievatorul face o astfel de miscare ea va comunica 'distantarea' de ceea ce-i spuneti, dezaprobarea), interpretarea semnificatiei fiind, desigur, in functie si de alti indici expresivi (gesturi, expresia faciala). Distanta dintre interlocutori este inregistrata oarecum 'automat', fara o intentie anume, dar ea contribuie la climatul conversatiei: cu cat distanta spatiala creste, cu atat comunicarea verbala tinde sa devina mai rece si mai oficiala.

Strangerea mainii este un gest ritualizat care comunica dorinta de a stabili o relatie amicala, calda, de a transmite un 'bun venit' sau un 'bun gasit'. In cazul interviului, ea poate avea loc la inceput, la sfarsit, sau poate sa nu fie solicitata deloc. Fiind pe 'teritoriul propriu' si intr-o situatie oficiala, intervievatorul este cel care trebuie sa aiba initiativa acestui gest.
Situatia de interviu este guvernata de regulile generale de politete: cel care are un avantaj social oarecare - este mai in varsta sau are o pozitie ierarhica superioara este cel care intinde mana. Daca intervievatorul nu va intinde mana, nu este cazul sa o faceti dumneavoastra, chiar daca sunteti femeie si el este barbat. Din punctul de vedere al proximitatii spatiale, strangerea mainii presupune un contact cu o parte a corpului celuilalt si intrarea in spatiul lui personal sau chiar intim (daca strangerea de mana are loc la o distanta mai mica de 45 de cm). Acest fapt accentueaza semnificatia de apropiere, caldura si 'neagresiune'.
Modul in care oamenii isi intind si strang mana tradeaza o multime de lucruri despre felul lor de a fi: o persoana energica va strange mana celuilalt si o va scutura in acelasi timp, o persoana timida va intinde o mana moale, strangand aproape imperceptibil, un emotiv va avea palmele transpirate. Exista strangeri de mana prietenesti, distante, insolente, dominatoare, timide, servile etc. Desi in momentul strangerii de mana suntem preocupati sa salutam sau sa ne spunem numele, impresia lasata de strangerea de mana contribuie considerabil la prima impresie pe care ne-o facem despre o persoana si influenteaza derularea ulterioara a relatiei.

Zambetul este o modalitate de comunica celuilalt, de la prima vedere si de la distanta (de multe ori inainte de a strange mana sau chiar in locul strangerii de mana), fara a intra neaparat in spatiul lui personal, intentia noastra de deschidere spre comunicare, de prietenie sau bunavointa. Mai ales in situatiile oficiale, zambetul este foarte important pentru stabilirea unui bun contact interpersonal din primul moment. In situatia de interviu, candidatii au, de obicei, multe emotii, care ii impiedica sa fie 'ei insisi', sa se comporte in mod spontan.

Ar fi insa nepotrivit sa va concentrati numai pe aspectele comunicarii nonverbale si sa scapati din vedere esentialul: comunicarea verbala. Rostul interviului fiind, in primul rand, cunoasterea candidatului, informatiile pe care acesta le furnizeaza despre el insusi contribuie la crearea unei imagini clare a modului in care calitatile sale sunt compatibile cu cerintele postului. Candidatul, la randul sau, are tot interesul sa cunoasca cat mai bine viitorul loc de munca, pentru a-si gasi o cale cat mai buna de folosire a resurselor personale.

Probleme abordate in interviu

Interviul are loc de obicei pe baza unui ghid de interviu care urmareste cerintele postului. De aceea va puteti astepta la o serie de intrebari despre pregatirea generala si profesionala, mediul familial, experienta profesionala, evenimente in cariera, traiectorie profesionala, hobby-uri, atitudini si credinte, sanatate, adaptare, intentii de viitor.

Intervievatorul are deja informatii dintr-un curriculum vitae, dintr-un formular de inscriere la concurs sau dintr-un chestionar biografic si el va cauta sa afle mai mult pornind de la acestea. Pentru fiecare domeniu, se pune la inceput o intrebare generala, urmata apoi de intrebari tot mai precise. De regula intrebarile delicate sau grele sunt plasate la sfarsit.

Pentru a-si face o idee cat mai clara daca sunteti sau nu persoana potrivita pentru postul disponibil, pe langa informatiile pe care le-ati dat deja in CV, formular de inscriere si in scrisoare, intervievatorul va dori sa cunoasca mai multe amanunte despre perioade si activitati din viata dumneavoastra, asa ca fiti pregatit sa vorbiti pe larg despre:

Perioada de pregatirea scolara si profesionala - discipline si proiecte relevante pentru obiectivele carierei si competentele dobandite cu aceste ocazii; disciplinele la care ati excelat sau care v-au placut mai mult in facultate; notele pe care le-ati obtinut la disciplinele de specialitate, la licente, la lucrarea de diploma, mediile anuale, mediile generale; daca ati avut bursa sau nu; participarea la sesiuni de comunicari, premii obtinute, lucrari publicate; burse de specializare in strainatate (tara, institutia de invatamant, durata, competentele dobandite); activitati extrascolare, pozitiile ocupate in cadrul lor (manager de proiect, conducator de asociatie studenteasca), abilitatile si competentele dobandite (conducere, lucrul in echipa, lucrul cu publicul s.a.).

Experienta profesionala - competentele si abilitatile dobandite in posturile anterioare; ce v-a placut / displacut in muncile anterioare; de ce ati parasit postul (posturile); aspecte ale muncii in care ati fost mai bun decat colegii si carui fapt i se datoreaza aceasta excelenta (aptitudini, trasaturi de personalitate deosebite, cunostinte, abilitati); realizari deosebite in cariera.

Experienta militara (cazul barbatilor) - domeniul (arma) in care ati efectuat serviciul militar; cursuri de specializare; gradele obtinute si responsabilitatile avute; competente si abilitati dobandite in serviciu care ar putea fi transferate la viitoarea munca (conducere, lucrul in echipa, rezistenta fizica la conditii deosebite); realizari exceptionale.

Abilitati extraprofesionale - dactilografiere; redactare computerizata de texte; limbaje de programare; experienta in folosirea biroticii; certificate si permise speciale (permis auto, certificat de traducator, certificat de analist-programator, certificat de absolvire a cursurilor de contabilitate s.a.).

Alte date personale - inaltime, greutate, conditie fizica, stare de sanatate; situatia familiala si obligatii financiare (rate la locuinta, imprumuturi la banca); cazier.

Candidatul este interesat sa furnizeze despre sine numai acele informatii care ii sunt favorabile si l-ar putea ajuta sa obtina postul. Intervievatorul va cauta sa 'extraga informatia adversa' punand intrebari abile si intinzandu-i unele 'capcane'. Deci atentie la ceea ce spuneti /scrieti din proprie initiativa sau cum raspundeti la intrebari. Multe din capcanele interviului sunt plasate aici!



Situatii delicate

Prea multe firme in traiectoria profesionala sunt percepute de angajator ca un risc: formarea profesionala a noului angajat necesita timp (cel putin 6 luni) si o reala investitie de efort si competenta. Daca salariatul va pleca, aceasta investitie se va pierde, sau si mai rau, odata format, el se va angaja la o firma concurenta. Daca sunteti in aceasta situatie, nu este bine sa ascundeti realitatea dar, la intrebarile referitoare la schimbarea frecventa a locului de munca, este bine sa sugerati ca aceasta instabilitate aparenta este expresia curiozitatii, deschiderii, adaptabilitatii.
Puteti sa va motivati plecarile pozitiv, fara sa va vorbiti de rau fostii patroni; exista motive sau pretexte acceptabile (incheierea contractului, declinul ramurii de activitate, dorinta de a invata, motive familiale, oferte mai atragatoare). Accentuand flexibilitatea, adaptabilitatea si bogatia experientelor veti sublinia avantajele pe care le are angajatorul cu o astfel de persoana.

Prea putina experienta profesionala, prea tanar - este situatia cu care se confrunta cel mai adesea absolventii, dar faptul ca nu ati avut pana in prezent o slujba nu inseamna ca nu aveti experienta. Orice activitate de grup sau activitati voluntare desfasurate in organizatiile studentesti, in ONG-uri (organizatii nonguvernamentale) pot fi surse utile de experienta. Lipsa de experienta poate fi compensata de puterea de munca, dorinta de a invata, dinamismul si ambitia de progres care caracterizeaza inceputul unei cariere.

Prejudecatile despre femei sunt destul de frecvente: multe firme prefera sa angajeze barbati pentru ca se considera ca aceasta categorie de angajati are o rata mai mica a absenteismului; mai ales in cazul femeilor tinere, angajatorii se asteapta ca in viitorul apropiat ele sa se casatoreasca si sa aiba copii. Conform actualei legislatii, concediul platit postnatal poate dura doi ani, ceea ce creeaza mari neajunsuri in cazul posturilor foarte specializate din firmele mici. Cine va putea inlocui persoana aflata in concediu postnatal sau pentru ingrijirea copilului, intr-o firma cu cativa angajati?

Cateva sfaturi utile

Nu ezitati sa puneti intrebari, ele vor dovedi interesul dumneavoastra pentru activitatea firmei, pentru cerintele postului vizat, pentru valorile si traditiile angajatorului, dar nu exagerati! Sunteti totusi la un interviu in care scopul principal este cunoasterea dumneavoastra de catre angajator, in vederea unei posibile cooperari ulterioare, si nu o vizita in care stati la taclale cu un prieten!

Daca sunteti intrebat, nu ascundeti faptul ca sunteti si pe alte 'piste'. Este dreptul dumneavoastra de a prospecta piata muncii si de a alege si aceasta creeaza impresia ca sunteti o persoana ambitioasa, care isi cunoaste valoarea si stie sa foloseasca oportunitatile. Totusi, a face aluzii la acest lucru fara sa vina vorba despre asa ceva poate fi considerat ca un indiciu de infatuare, deci atentie!

Daca sunteti intrerupti de telefoane, fiti atent sa reluati, cu tact, discutia de unde a ramas, chiar daca interlocutorul pare sa fi pierdut sirul.

Daca vi se cer autodescrieri, evidentiati-va calitatile relevante pentru cerintele postului (energia, vointa, capacitatea de a invata, punctualitatea, dorinta de a duce la bun sfarsit lucrul inceput) si nu neaparat pe cele pe care le apreciaza parintii sau prietenii dumneavoastra (faptul ca sunteti o persoana vesela si sociabila, de exemplu). In motivarea demersului dumneavoastra trebuie sa dovediti nu numai dorinta de a avea o slujba, ci si masura in care experienta si capacitatile dumneavoastra pot fi de folos angajatorului.

Daca sunteti angajat, mentionati avantajele reale ale postului actual si evidentiati aspectele pozitive ale experientei pe care v-o prilejuieste. Daca vi se cer exemple, alegeti-le numai pe cele care v-ar putea avantaja in situatia actuala.

Nu oferiti informatii defavorabile despre propria persoana. Daca nu aveti incredere in sine, daca nu va considerati valoros, cum credeti ca v-ar putea pretui si ar putea avea incredere altcineva? Ganditi pozitiv si exprimati-va pozitiv in tot ceea ce spuneti despre dumneavoastra. Prezentati intotdeauna viziunea optimista asupra faptelor, 'jumatatea plina a paharului'.

Pregatiti-va pentru intrebari dificile, de tipul:

De ce ati ales aceasta specializare?

De ce ati ales aceasta firma?

La ce firme ati mai prezentat cereri?

Cum va vedeti cariera in urmatorii 5 ani?

Ce asteptati in viitor de la angajator?

Ce este mai important pentru dumneavoastra - munca pe care o faceti sau salariul?

Care sunt cele mai importante calitati si cele mai importante defecte pe care le aveti?

Cum v-ati descrie?

Cum v-ar descrie cineva care va cunoaste bine?

Cum v-ar descrie cineva care va simpatizeaza / antipatizeaza?

Care sunt cele mai importante realizari de pana acum in cariera / viata?

Dar cel mai mare esec? Cum i-ati facut fata?

In ce domenii extraprofesionale sunteti preocupat sa acumulati cunostinte si abilitati?

Cum ar trebui sa fie un post ideal pentru dumneavoastra?

Care sunt cele mai importante lucruri in viata pentru dumneavoastra?

Ce eveniment v-a influentat cel mai mult viata?

Toate aceste intrebari si multe altele, la care nici nu v-ati fi gandit, au rostul de a va pune in situatia de a dezvalui valorile, atitudinile, mobilurile, nivelul de aspiratie, cunostintele despre piata muncii, siguranta de sine.

Reguli de politete

Nu veniti cu mai mult de 5 minute in avans (creeaza impresia ca sunteti ahtiat sa obtineti postul). Dar 5 minute in avans sunt recomandabile din mai multe motive:

dovedesc seriozitatea si preocuparea Dvs. pentru punctualitate;

va lasa un ragaz sa va 'trageti sufletul' si sa va calmati emotiile;

pot constitui un bun prilej de a va familiariza cu situatia si chiar de a observa unele lucruri utile pentru o buna autoprezentare (puteti vedea unele aspecte ale muncii in firma: conditiile de lucru, atmosfera care domneste in relatiile dintre salariati, dintre salariati si sefi, modul de lucru cu clientii, puteti sa-i cunoasteti pe ceilalti candidati si sa va faceti o impresie asupra 'concurentei').

Nu intarziati: decat un singur minut de intarziere, mai bine un sfert de ora de intarziere bine motivata si anuntata telefonic din timp, pentru a-i da intervievatorului posibilitatea sa-si opereze eventuale modificari de program. Intarzierea, oricat de abil si de 'credibil' ar fi scuzata (dupa), produce:

impresie defavorabila despre seriozitatea si respectul cu care ii tratati pe ceilalti in general si relatiile de munca in special;

suspiciunea de incapacitate de autocontrol si de gestiune a timpului, de slabiciune a vointei;

momente penibile la inceputul intrevederii, cand trebuie sa va scuzati; aceste momente vor 'umbri' intreaga derulare ulterioara a interviului si rezultatul lui.

O duzina de NU-uri de aur pentru situatia de interviu

NU scoateti primul tigara, chiar daca simtiti nevoia imperioasa de a fuma. O puteti face in tihna dupa interviu, iar un gest nepoliticos v-ar atrage numai ponoase.

NU va priviti ceasul, chiar daca interviul pare sa se lungeasca si sa devieze de la tema. In primul rand este un gest nepoliticos, impertinent chiar, si in al doilea rand nu scapati ocazia de a afla cat mai multe despre firma si, de ce nu, despre viitorul dumneavoastra sef.

NU va asezati cu coatele pe masa intervievatorului, intrand astfel, in mod nepermis, in spatiul lui personal si nu incercati sa cititi hartiile de pe masa.

NU va vorbiti de rau actualul / fostul patron - face impresie proasta, de fire carcotasa si dificila. Rationamentul este simplu: 'Daca azi il barfeste pe X, maine ma va vorbi de rau si pe mine; este deci un om periculos!'

NU furnizati informatii despre patronii precedenti! Pentru a va evidentia calitatile puteti vorbi despre munca pe care o prestati /ati prestat-o dar, chiar daca nu ati semnat un angajament de respectare a secretelor de serviciu, nu 'vindeti' informatii despre firma: intervievatorul va va asculta cu interes, va va 'trage de limba', se va folosi de dumneavoastra ca de o sursa de informatii, dar nu sperati sa fiti angajat! In conditiile concurentei acerbe, nimeni nu are nevoie de o gura sparta!

NU va lansati in discutii pe teme politice sau religioase. Acestea sunt aspecte ale vietii dumneavoastra private si, insistand prea mult asupra lor, riscati sa va treziti in fata unui angajator cu pareri opuse, sau sa produceti impresia unei persoane prea preocupate de astfel de probleme pentru a se putea dedica muncii. O firma are nevoie de personal care sa contribuie la bunul ei mers, nu de activisti de partid sau de misionari religiosi!

NU va exagerati calitatile, nu incercati sa pozati in Superman. Chiar daca faceti o impresie extraordinara si veti fi angajat, este posibil ca nimic din ce veti face sa nu se ridice la inaltimea asteptarilor.

NU pretindeti ca nu aveti nevoie sa munciti pentru a trai, veti lasa impresia de nesinceritate.

NU pretindeti nici ca sunteti gata sa munciti oricat de mult pentru un salariu oricat de mic - seamana mai mult a umilinta si a lipsa de ambitie, decat a modestie.

NU va intindeti in discutie prea mult la domeniul problemelor personale. Ele nu-l intereseaza pe angajator decat in masura in care au legatura cu postul. Este posibil sa nu fiti angajat si atunci v-ati dezvaluit intimitatile degeaba. Oricum, prea multe amanunte nu ar folosi la nimic, nimanui. Cel mult ati putea parea o persoana mult prea deschisa si vorbareata pentru a fi si de incredere.

NU raspundeti monosilabic. Rezerva excesiva si lipsa de comunicativitate nu sunt un bun indiciu al abilitatilor intelectuale si relationale.

NU afirmati lucruri de care nu sunteti siguri si mai ales nu spuneti lucruri neadevarate. Pana la urma adevarul tot se afla si acest lucru poate distruge o buna reputatie. Daca vi se pun totusi intrebari la care nu doriti sa raspundeti, puteti sa scapati din capcana fie cu un raspuns mai evaziv, fie refuzand, politicos, raspunsul. Este dreptul dumneavoastra de a va proteja intimitatea.

Daca vreti sa notati ceva (ar fi de preferat sa nu o faceti, totusi, pentru ca lasa impresia de neatentie si uituceala) cereti permisiunea, dar nu cereti si pix sau hartie! Este bine sa le aveti pregatite si la indemana. Cautatul febril intr-o geanta fara fund va asigura eticheta de dezordonat.

Mentionarea de catre candidat a unor date despre firma in decursul conversatiei creeaza impresia de interes fata de activitatea ei si de dorinta de informare.

Cateva sfaturi utile pentru momentele dificile ale interviului si pentru final

Inceputul interviului si intrarea in subiect pot fi angoasante dar, daca primele momente au decurs bine (intrarea, salutul, amabilitatile introductive), lucrurile vor merge de la sine. Aratati prin cuvintele si comportamentul dumneavoastra dorinta de comunicare si cooperare. Il puteti ajuta pe interlocutor sa se simta in largul lui: prea multa stanjeneala din partea dumneavoastra ar putea sa-l puna si pe el in incurcatura. Poate ca si el are trac! Zambiti-i, aceasta va destinde atmosfera.

Miezul interviului solicita cel mai mult concentrarea mentala pe comunicare: - este bine ca raspunsurile pe care le dati sa fie precise, clare, la obiect;   
- puteti pune intrebari fie la sfarsitul discutiei, cand intervievatorul va invita sa puneti intrebari, fie pe parcurs, atunci cand sunt necesare clarificari, avand grija sa dati un ton firesc interventiei si sa nu intrerupeti nepoliticos interlocutorul; subiectul intrebarilor trebuie sa fie legat de cerintele postului si eventual de modul in care dumneavoastra ati putea sa fiti o 'solutie' pentru unele probleme ale firmei.

Incheierea interviului poate fi abrupta si neclara pentru dumneavoastra - interlocutorul poate sa si ia ramas bun fara sa va spuna ce urmeaza. Evitati o asemenea situatie intreband, la despartire, inainte de salut, cine va avea initiativa urmatorului contact si cat de curand va fi acesta. Procedand astfel, veti crea impresia de seriozitate, de interes pentru post si initiativa dumneavoastra va pune intervievatorul in situatia de a promite ceva concret si de a-si respecta cuvantul. Veti avea in felul acest un punct de reper pentru o relansare a relatiei.

Daca ati fost respins, nu acordati o importanta exagerata acestui esec de etapa; lumea nu se termina cu acel post si veti gasi in viitor si alte oportunitati de angajare. In plus, un esec este plin de invataminte: la urmatorul interviu veti sti sa va prezentati mai bine, pentru ca aveti deja o experienta! Faptul ca veti avea, in timp, prilejul de a da mai multe interviuri va constitui o experienta considerabila cu acest tip de situatii.

La iesirea de la interviu, indiferent daca sunteti bucuros, nervos sau obosit, este bine sa va asezati undeva si sa faceti un mic bilant al intalnirii:

Notati-va cu cine ati vorbit (nume, functie) si nu uitati ca retinerea numelor si folosirea lor in adresare este foarte importanta pentru stabilirea unor relatii agreabile si pentru a va face acceptat. In plus este si o dovada de politete si consideratie; acest lucru va va ajuta in etapele ulterioare ale procedurii de selectie sa luati contact cu o persoana pe care o cunoasteti deja.

Este bine sa va notati si informatiile pe care le-ati aflat despre firma - activitati, posturi posibile in viitor, oportunitati pentru cariera, intrebari la care nu ati primit raspuns, reticentele interlocutorului (ar putea fi legate de probleme din firma), intrebarile la care n-ati stiut sa raspundeti dumneavoastra si asupra carora ar trebui sa va documentati pentru viitor.

Mai ales daca sunteti simultan pe mai multe piste, este bine sa aveti 'fise' de acest fel pentru fiecare post pe care il vizati. Nu va bazati numai pe memorie, o 'baza de date' bine organizata poate fi foarte folositoare!

Al doilea si al treilea interviu

Daca ati ajuns in aceasta etapa inseamna ca firma are o procedura foarte serioasa de a-si selecta candidatii si dumneavoastra sunteti pe drumul cel bun! Daca pana aici a fost greu, mai departe va fi si mai greu! Oricum, majoritatea intrebarilor dificile sunt rezervate dupa primul interviu, daca procedura are mai multe. Dar aveti deja o experienta cu firma, il cunoasteti pe intervievator, nu mai sunteti chiar un incepator! ªtiti deja la ce sa va asteptati si nu mai aveti emotii.

Indiferent de situatie, candidatul trebuie sa fie constient de faptul ca, atat el cat si angajatorul, sunt implicati intr-un proces de comunicare, care are ca obiectiv fundamentarea unor decizii corecte. In cadrul unui interviu sau intr-o suita de 2, 3, 4 interviuri fiecare 'actor' ofera si primeste informatii care 'alimenteaza' procesul propriu de decizie, emite ipoteze, analizeaza si compara variante, se implica emotional si motivational.

Angajatorul

Candidatul

Ofera: informatii despre organizatie si despre cerintele postului, despre conditiile de lucru si salarizare.

Ofera: informatii despre competentele, motivatiile, caracteristicile de personalitate ale candidatului, experienta sa de munca.

Primeste: informatii despre caracteristicile candidatului (pregatire scolara si profesionala, experienta de munca, personalitate.

Primeste: informatii despre organizatie si cerintele postului, despre conditiile de lucru si salarizare.

Evalueaza: masura in care candidatul se potriveste cu cerintele postului.

Evalueaza: impresiile despre organizatie; masura in care postul i se potriveste; propria 'valoare' pe piata muncii, comparativ cu alti candidati; perspectivele postului raportate la planurile sale de viitor.

Decide: sa accepte candidatul pentru etapele ulterioare ale procedurii; sa renunte la candidatura lui; sa-l angajeze.

Decide: sa accepte sau sa refuze postul, daca i se ofera; sa se orienteze spre alte firme.

Pentru ca ambele parti sa fie multumite de decizia luata trebuie sa existe un echilibru intre ceea ce ofera si primeste fiecare. O buna decizie are consecinte favorabile asupra relatiilor ulterioare dintre angajator si angajat, dar daca una din parti nu este in intregime satisfacuta de termenii contractului, treaba merge de la inceput pe baze subrede.

Faptul ca un candidat trebuie sa reia cautarile si procedura de angajare la o alta firma, in cazul in care nu a mai fost chemat la al doilea interviu, sau ca nu a putut accepta postul, dupa ce a parcurs toate etapele, nu constituie un esec. O buna decizie presupune si riscuri!

Intrevederea finala si negocierea salariului

Problema salariului, fiind o problema mai delicata, se abordeaza in momentul in care angajatorul a decis angajarea candidatului. Acest moment poate fi plasat la sfarsitul primului interviu (foarte rar!) sau puteti fi convocat la catva timp dupa ultimul interviu, mai ales in situatia in care concursul a avut multi candidati si angajatorul are nevoie de timp pentru a decide.



Desigur puteti formula, intr-o rubrica speciala de la sfarsitul CV-ului sau al formularului de inscriere, pretentiile dumneavoastra salariale, dar este de preferat sa scrieti 'negociabil'. Scriind cifre exacte la sfarsitul CV-ului, fara ca acest lucru sa fi fost solicitat, dati dovada de multa siguranta de sine (prea multa, in ochii angajatorului!) si nu lasati loc pentru o discutie. Este posibil astfel sa va excludeti singur din procedura de selectie, fie pentru ca angajatorul nu poate sau nu crede ca trebuie sa va ofere un astfel de salariu (daca suma este prea mare), fie pentru ca la suma respectiva nu se asteapta la prea mare lucru (daca suma a fost prea mica).

Daca totusi sunteti hotarat sa nu acceptati oferte sub o anumita suma trebuie sa faceti dovada (prin competentele pe care le aveti) ca valoarea dumneavoastra este reala si ca suma este in concordanta cu salariile oferite de firme similare pe piata muncii. Orientarea asupra sumei pe care o veti scrie este o adevarata arta: pentru a nu gresi trebuie sa fiti bine informat asupra nivelului salariilor in domeniul respectiv de activitate, si in firma.

Incercati, inainte de a va prezenta la intrevederea finala, sa aflati cat mai multe informatii in acest sens pentru a avea o imagine realista asupra 'pietei' si a modului in care 'produsul' (care este propria dumneavoastra competenta) ar putea fi 'pozitionat' in mod avantajos in raport cu concurenta. Negocierea salariului mai presupune si unele clauze speciale, asupra carora trebuie sa fiti prevenit:

Durata minima de angajare Conform Ordonantei de urgenta nr. 35/08.07.1997 firmele si institutiile care angajeaza absolventi de invatamant superior beneficiaza de unele inlesniri, 70% din salariu fiind subventionat de stat, pe o durata minima de angajare de 12 luni. In cazul in care contractul de munca se desface, din motive imputabile firmei, inainte de acest termen, angajatorul este obligat sa restituie statului sumele subventionate + dobanzile aferente. Daca motivele sunt obligatorii (restrangerea activitatii) sau imputabile angajatului, angajatorul nu este obligat sa restituie sumele subventionate, dar acest fapt este defavorabil la urmatoarea angajare. Angajatorul poate avea si alte motive sa impuna o durata minima a contractului (el investeste competenta in angajat si doreste sa si fructifice aceasta investitie, o fluctuatie prea mare intr-un post afectand activitatea) si va conditiona, in decursul negocierii, nivelul salariului de durata angajarii. Daca nu sunteti sigur ca vreti sa ramaneti mai mult timp la acea institutie sau firma, ganditi-va bine inainte de a semna contractul! S-ar putea ca un salariu avantajos sa devina, in final, mai putin atractiv.

Clauzele de fidelitate Marile firme, mai ales corporatiile transnationale (care ofera cele mai mari salarii la ora actuala) investesc foarte mult in resursele umane (formare specifica pe post, cultura de organizatie) tocmai pentru ca sunt constiente de importanta 'creierelor' in competitia necrutatoare de pe piata. De aceea salariile extrem de tentante pe care le ofera va leaga, practic, pentru multa vreme de firma.
Parasirea firmei presupune uneori si un angajament de a nu lucra pentru concurenta in urmatorii 5, 10, chiar 15 ani! Ceea ce inseamna ca experienta extrem de valoroasa pe care o dobanditi lucrand intr-o astfel de firma nu mai poate fi valorificata la o alta firma din acelasi domeniu pana nu se 'devalorizeaza' in timp. La varsta la care veti fi liber de aceasta obligatie contractuala, veti fi prea 'batran' pentru a mai fi eligibil pentru un post la fel de bine platit. Un contract cu o asemenea firma este o treaba foarte serioasa si presupune un proiect de viata foarte clar!

Dupa ce ati parcurs o adevarata cursa cu obstacole, poate parea irational sa va opriti la final si sa nu acceptati contractul, dar este mai intelept sa renuntati la timp decat sa regretati dupa aceea. Ca angajat este bine sa stiti ca in primul an de activitate absolventul are posibilitatea de a-si da demisia (atunci cand nu exista clauze contractuale contrare) si de a beneficia de prevederile Ordonantei 35 la urmatorul loc de munca, in limita a 12 luni de la prima angajare.

4. Aplicatii

Atelierul nr. 4.1 Curriculum vitae

Subiect:

Conceperea unor variante de CV

Obiectiv:

Participantii vor fi capabili sa conceapa doua sau mai multe variante de CV, in functie de cerintele specificate in oferte de serviciu.

Conditii prealabile:

Parcurgerea temelor teoretice 2.1 si 2.2.

Numar de participanti:

Participantii vor fi organizati in perechi.

Tehnici folosite:

Aplicatii practice.

Timp:

50 minute

Bibliografie:

Facultativ

Einhorn, L.J., Bradley, P.H., Baird, J.E. (1982) Effective Employment Interviewing, Scott, Foresman & Co. ;

de Jessey, Y., Robert, T., (1985) Du Diplome au premier emploi: reussir son parcours, Les Editions d'Organisation, Paris;   

Linn, L. (1996) Landing Your First Real Job , McGraw Hill, New York;

Stanton, N. (1995) Comunicarea, S.C. 'ªtiinta si tehnica' S.A., Bucuresti;

Mijloace si materiale:

Anunturi cu oferte de serviciu.
Modele de CV.

Desfasurare:

Participantii sunt grupati in perechi, fiecare avand rolul de a-l sfatui pe partener in privinta redactarii CV-ului.

Sunt distribuite fiecarei perechi modele de CV si anunturi selectate din presa.

Participantii vor concepe cate doua variante distincte de CV pentru fiecare anunt.

Fiecare partener va face observatii critice asupra modului de intocmire a CV-urilor celuilalt.

In final, participantii vor decide asupra celei mai potrivite variante de CV pentru postul respectiv.

Atelierul nr. 4.2, Scrisoarea de intentie / cererea

Subiect:

Conceperea unor variante de scrisoare de intentie / cerere

Obiectiv:

Participantii vor fi capabili sa conceapa doua sau mai multe variante de scrisoare de intentie / cerere, in functie de cerintele specificate in oferte de serviciu.

Conditii prealabile:

Parcurgerea temelor teoretice 2.1 si 2.2.
Parcurgerea Atelierului 2.1.

Numar de participanti:

Participantii vor fi organizati in perechi.

Tehnici folosite:

Aplicatii practice.

Timp:

50 minute

Bibliografie:

Facultativ

Einhorn, L.J., Bradley, P.H., Baird, J.E. (1982) Effective Employment Interviewing, Scott, Foresman & Co. ;

de Jessey, Y., Robert, T., (1985) Du Diplome au premier emploi: reussir son parcours, Les Editions d'Organisation, Paris;   

Mijloace si materiale:

Anunturi cu oferte de serviciu.
Modele de scrisoare de intentie.

Desfasurare:

Participantii sunt grupati in perechi, fiecare avand rolul de a-l sfatui pe partener in privinta redactarii scrisorii de intentie.

Sunt distribuite fiecarei perechi modele de scrisoare si anunturi selectate din presa.

Participantii vor concepe cate doua variante distincte de scrisoare pentru fiecare anunt, care sa insoteasca CV-urile intocmite in Atelierul 2.1.

Fiecare partener va face observatii critice asupra modului de intocmire a scrisorii celuilalt.

In final, participantii vor decide asupra celei mai potrivite variante de scrisoare pentru postul respectiv.

Atelierul nr. 4.3 Autoprezentarea in interviul de angajare

Subiect:

Strategii de autoprezentare la interviul de angajare.

Obiectiv:

Participanti vor fi capabili sa faca fata cerintelor comportamentale din situatia de interviu de angajare.

Conditii prealabile:

Parcurgerea intregii parti teoretice a temei nr.2.

Numar de participanti:

Oricati, organizati in grupuri de cate 3 persoane.

Tehnici folosite:

Joc de rol.

Timp:

3 X 15 minute.

Bibliografie:

Facultativ

Ball, F.W., Ball, B.B., (1996) Killer Interviews, McGraw Hill, New York

de Jessey, Y., Robert, T., (1985) Du Diplome au premier emploi: reussir son parcours, Les Editions d'Organisation, Paris

Desfasurare:

Participantii vor fi organizati in grupuri de cate 3 persoane, urmand sa joace, pe rand, rolurile de Intervievator, Candidat si Observator.

Candidatii, Observatorii si Intervievatorii de la prima runda vor fi instruiti separat asupra modului de comportare la interviu.

Fiecare grup va ocupa un spatiu distinct in incapere si va incepe prima runda a jocului de rol:
- Intervievatorul primeste si chestioneaza Candidatul conform instructiunilor primite.
- Observatorul asista la interviu si poate interveni pe parcursul interviului cu sfaturi catre ambii actori.

Se repeta secventele 2-3 de inca doua ori, pentru a da posibilitatea fiecarui participant sa joace toate trei rolurile, de fiecare data fiind luate in considerare cerintele altui post.

Participantii sunt stimulati sa relateze trairile lor in decursul jucarii celor trei roluri.

Prin alternarea rolurilor si prin feedback-ul furnizat de Observatori si de discutiile finale se urmareste obiectivarea imaginii de sine si imbunatatirea abilitatilor de autoprezentare.

Instructiuni de urmat pentru actori:

Candidatul primeste o lista cu cerintele postului, pentru care va trebui sa se pregateasca sa-si puna in evidenta calitati corespunzatoare, sau, daca nu le are in totalitate, sa argumenteze in favoarea sa; el trebuie sa se comporte conform recomandarilor din partea teoretica a temei si sa incerce sa faca fata 'capcanelor' pe care i le intinde Intervievatorul.

Intervievatorul va primi un set de instructiuni speciale (diferite pentru cele trei runde, corespunzator unor posturi cu cerinte diferite), care contin intrebari dificile pentru candidat; el va primi, de asemenea, un mini-indrumator de comportare in interviu.

Observatorul va primi un ghid de observare a comportamentului celor doi, pe baza caruia ii va evalua si ii va sfatui.



Fiind o conduita expresiva (la fel ca si mimica, gesturile, aspectele vocale ale vorbirii) scriitura tradeaza o serie de caracteristici de personalitate, mai ales de natura temperamental-emotionala (impulsivitate / calm, energie / moliciune, vioiciune / lentoare), dar si trasaturi caracteriale (spirit de disciplina si ordine / indisciplina, meticulozitate / neglijenta, s.a.m.d.).

Interview = intrevedere (engl.); desi exista un echivalent romanesc al termenului, termenul s-a incetatenit in limba noastra sub forma lui originala, dar adaptata grafiei noastre.

Testul situational este folosit atat in psihodiagnosticul personalitatii, cat si in general, in procedurile de selectie. El consta in simularea unei situatii din viata reala, de obicei legata de aspectele muncii solicitante din punct de vedere emotional, pentru a studia modul concret, spontan, de a reactiona al subiectilor, care de multe ori este diferit de ceea ce subiectul relateaza ca ar face!

Publicata in monitorul Oficial Nr. 151/11.07.1997, partea I, aprobata prin Legea Nr. 162 publicata in Monitorul Oficial Nr. 288/22.10,1997, partea I.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1353
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site