Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


TIPOLOGIA ARGUMENTELOR

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ORGANIZAREA COMUNICARII IN INTERIORUL INTREPRINDERII SI IN RELATIE CU MASS-MEDIA
COMUNICAREA INSTITUTIONALA – RELATIILE PUBLICE (RP)
INFORMATIE Sl COMUNICARE: Internet
Familiarizarea cu sunetul „s”
Opinia publica si Mass-Media
Comunicarea de Masa – Efecte limitate
SOFT UTILIZAT IN COMUNICARE
Diagnosticarea si clasificarea tulburarilor de limbaj - Limbajul si dezvoltarea lui
Modalitati de investigare a gandirii si a limbajului
TOPOSURI SI STRATEGII ARGUMENTATIVE

TIPOLOGIA ARGUMENTELOR

argumentum ab auctoritate[argumentul autoritatii]




mod de argumentare care consta in invocarea, in sprijinul unei pozitii, afirmatii etc., a unei instante investite cu autoritate, prestigiu in opinia comuna ; implicit, oponentul recunoaste aceasta autoritate

Argumentul autoritatii[1] este un argument de confirmare avand urmatoarea forma canonica :

P, fiindca A sustine P, iar A este o autoritate in materie.

Autoritatea reprezinta fie un punct de sprijin, fie un refugiu pentru cel ce argumenteaza. [2]

Un tip aparte de argument al autoritatii il constituie autoritatea citata[3].

Respingerea argumentelor autoritatii se poate face din perspectiva atacului impotriva autoritatii ( in cele mai multe cazuri se suprapune cu atacul contra persoanei).

“Autoritatile” in diferite domenii beneficiaza de existenta unui sistem de norme de evaluare si de control a activitatii lor (control reciproc in cadrul unei colectivitati de experti, “excelenta” in cercetare). [4]

Unii autori [5]considera ca “Critica tinde a aduce autoritatea la surse umane, institutionale, stiintifice, reperabile si controlabile.

Domeniul de validitate a acestui argument [dogmatic] a constituit si constituie inca in zilele noastre o miza sociala si culturala majora”.

argumentum ab invidia [argumentul urii]

demonstratie falsa care, sub pretextul apararii adevarului, urmareste sa provoace ura impotriva parerilor altora sau sa-I compromita pe nedrept

argumentum a contrario

mod de argumentare analogica care se bazeaza pe transferul de la contrariu la contrariu, avand schema : daca lui A ii corespunde B, lui non-A este probabil sa-I convina non-B

argumentum ad hominem[privitor la om(ul) (cu care se discuta)][6]

mod de argumentare care consta in a-i opune adversarului consecintele care rezulta din tezele cele mai putin probabile admise de acesta;

in sens larg, atac cu referire stricta, precisa la individualitatea, doctrina adversarului;

Se poate vorbi despre argumentum ad hominem intotdeauna cand este vorba despre adevarul unei asertiuni sau despre legitimitatea unei conduite care se resping prin referire la caracteristicile negative ale persoanei care le sustine. Mecanismul organizarii acestui argument se bazeaza pe deplasarea accentului de la problema la persoana.

Respingerea argumentum ad hominem este foarte productiva. Unii cercetatori[7] arata ca cel mai important mecanism al respingerii este reprezentat de punerea adversarului in contradictie cu el insusi, ceea ce echivaleaza cu ” a argumenta in sistemul de credinte si valori al adversarului , a degaja contradictii si a crea disonante”.

Se disting mai multe cai de realizare:

-contradictia la nivelul cuvintelor (oponentul pune in contradictie afirmatiile locutorului emise, in general, in momente diferite).

-contradictie la nivelul cuvintelor si a convingerilor/credintelor[9]

-contradictie la nivelul cuvintelor si al actelor

contradictie intre norma si realitate[10]

Tema : construiti o argumentare si o contraargumentare pe tema necesitatii clonarii fiintelor in scopul prelevarii de organe pentru vindecarea (prin transplant) a unor maladii incurabile.

argumentum ad personam [atac(ul) la persoana/atac personal ]

Reprezinta o varianta a argumentarii ad hominem si consta intr-un atac personal asupra adversarului (ad personam vs. ad hominem).

Mecanismul acestei argumentari se bazeaza pe ironizarea adversarului in legatura cu aspecte ce nu tin de problema in discutie (“hors de propos”), formularea unor aluzii in termeni negativi, transferul discursului din planul general al argumentarii in plan personal.

Efectele acestui tip de argumentare pot declansa o reactie simetrica (adeversarul isi pierde calmul recurgand si el la atac personal).

insulta

Desi deontologia interactiunilor sociale, regulile de politete, sunt prescriptiv-normative ( se interzice insulta adresata interlocutorului/ adversarului) se constata ca insulta este adesea prezenta in dezbaterea publica. Insulta care la prima vedere nu pare sa fie o problema de argumentare invalideaza adesea interlocutorul iar atacul la persoana influenteaza dezbaterea.

Dezbaterea electorala reprezinta cadrul predilect pentru manifestarea atacului la persoana.[11]

argumentum ad ignorantiam[argumentare asupra ignorantei]

mod de argumentare care consta “in folosirea dovezilor scoase din unul dintre fundamentele cunoasterii sau probabilitatii” .(Locke)

Acest tip de argumentare este strans legat de administrarea sau demonstrarea prin probe.Strategia se bazeaza pe a cere adversarului sa admita ca proba ceea ce li se prezinta sau, daca nu, la randul lui sa furnizeze o proba (mai buna).[12]

argumentum ad verecundiam[argument care face apel la respect]

mod de argumentare in care se recurge la respectul adversarului pentru opinia unui om sau a unor oameni care au dobandit o buna reputatie in ochii opiniei comune (Locke)

Acest tip de argument se organizeaza pe o schema argumentativa    inadecvata care se bazeaza pe a sustine ca un punct de vedere este valabil doar pentru ca este sustinut de o autoritate ( a carei “reputatie” nu este de obicei obtinuta in domeniul in discutie).

argumentum a fortiori [dintr-un motiv mai puternic, cu atat mai mult]

mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat printr-un caz se extinde si asupra altui caz, care prezinta, fata de primul motive mai puternice de a fi “cu atat mai adevarat”.

argumentum ad judicium [se bazeaza pe judecata asupra naturii lucrurilor]

mod de argumentare constand in “folosirea dovezilor scoase din unul dintre fundamentele cunoasterii sau probabilitatii” (Locke)

Acest tip de argument reprezinta din perspectiva lui Locke singura forma valida de argumentare , spre deosebire de argumentum ad hominem, argumentum ad ignorantiam si argumentum ad verecundiam deorece bazandu-se pe judecata asupra naturii lucrurilor este singurul care poate conduce la cunoastere.



argumentum ad misericordiam

mod de argumentare care se bazeaza pe presiunea exercitata asupra adversarului prin apelul constant la sentimentele si interesele sale

Acest tip de argumentare este frecvent folosit in discursurile politice, electorale si publicitare si se axeaza pe “manipularea” sentimentelor de compasiune ale adversarului sau pe strategia amenintarii acestuia.[15]

argumentum a pari [argument dintr-un motiv egal ]

mod de argumentare care se bazeaza pe transferul unei demonstratii specifice unui caz la un alt caz, din ratiuni de identitate sau analogie intre cele doua cazuri

argumentum a tuto

mod de argumentare analogica bazat pe transferul de certitudine de la ceea ce e sigur la ceea ce nu are acelasi grad de certitudine

argumentum baculinum/ argumentul ad baculum [argumentul batei]

mod de argumentare bazat pe folosirea fortei in locul oricarui argument ; initial, desemna posibilitatea dovedirii lumii exterioare prin lovirea pamantului cu o bata.

argumentum ex concessis[prin concesie]

mod de argumentare indirecta prin acceptarea provizorie a atezei adversarului pentru a-l pune in contradictie cu sine insusi sau a-l determina sa accepte ceea ce initial respinsese

argumentum ex silentio [prin tacere]

mod de argumentare bazat pe tacerea adversarului, care nu neaga afirmatia enuntata

paralogism de compozitie

se bazeaza pe confuzia legata de sistemul parte/intreg prin atribuirea –intregului- a unei proprietati a unei parti referitoare la structura acesteia.

falsa analogie

consta in a folosi incorect schema argumentativa a analogiei, fara a fi indeplinite conditiile unei comparatii corecte.

Ignoratio entelechi[ignorarea subiectului/argumentatie nepertinenta]

sofism care consta in neluarea in consideratie tocmai a problemei care trebuie dovedita impotriva unui adversar; se bazeaza pe demonstrarea sau respingerea altei probleme decat a celei care face subiectul discutiei

petitio principii [intoarcerea la enuntul initial]

Eroare logica care foloseste in vederea demonstratiei, un echivalent sau un sinonim a ceea ce se urmareste a fi demonstrat; ceea ce este echivalent cu a considera admisa insasi teza de demonstrat, cu precizarea ca aceasta se afla intr-o forma usor diferita.[xvii]

post hoc ergo propter hoc [simultan cu un lucru, deci din cauza acelui lucru]

sofism prin “falsitatea cauzei” care consta in confuzia dintre concomitenta si cauzalitate

ecundum quid [generalizare pripita]

folosirea incorecta a schemei argumentative a simultaneitatii producerii unor evenimente prin generalizari bazate pe observatii disparate, nereprezentative, insuficiente

argumentum ad consequantiam

se bazeaza pe folosirea unei scheme argumentative cauzale neadecvate care conduce la respingerea unui perspective descrise datorita consecintelor sale indezirabile

paralogismul ambiguitatii

se bazeaza pe exploatarea ambiguitatii referentiale, sintactice, semantice si pragmatice.[xviii]

paralogismul sperietoarei

consta in a atribui un punct de vedere fictiv celeilalte parti sau a deforma neadecvat propriul punct de vedere; contravine regulei de a organiza atacul asupra punctului de vedere al adversarului respectand conditiile enuntarii sale

afirmarea consecintei

paralogism care se bazeaza pe confuzia conditiilor necesare si suficiente, considerand ca o conditie necesara este si suficienta

sorit[xix]

este o inlantuire de argumente a carei concluzie reia un termen din primul si din ultimul argument.

“Internetul ne face mai liberi.

Or libertatea este ceva care ne este datorata din nastere.

Daca nu o stim este pentru ca suntem prosti.

Internetul este bun deci pentru prosti”

sofism

Numit si paralogism, este o forma de silogism care pare logic in aparenta, dar care este inselator de fapt deoarece se bazeaza pe diferitele sensuri ale unui cuv. Se ajunge astfel a demonstra un lucru si contariul sau.

Toti oamenii imi sunt frati.

Un frate nu se tradeaza niciodata.

Deci nu pot sa tradez pe nimeni

Sofismul este adesea folosit in manipulare (se incearca deci inducrea unei erori).

falaccia este un sinonim pentru sofism .Termenul apare si in expresiile:

1-falaccia dictionis/sofism in dictionem [=sofisme lingvistice]-in limbaj echivoc, stil prolix,parataxa

2-falaccia/sofism extra dictionem [sofisme extralingvistice] ; se pleaca de la premise false : error fundametalis, petitio principii, ignoratio elenchi (argumentul la persoana, apelul la autoritate, argumentul baculinic etc.)

dilema

silogism cu premise ipotetice disjunctive[xx].

Exista doua moduri de a respinge o dilema :

-a fi cucerit de una dintre alternative ceea ce inseamna a accepta una dintre alternative dar a nega rationamentul cauzal pe care il implica..

-a evita alternativele : se incearca sa se arate ca toate alternativele nu au fost numarate/expuse. Trebuie sa fie o a treia cale, o solutie intermediara, acre nu ar avea consecintele neplacute ale celorlalte doua.

O dilema la care nu se poate raspunde printr-unul dintre aceste rationamente este o falsa dilema.

entimema

Argumentele apar adesea cu una dintre cele trei propozitii omise sau suprimate pentru a evita un silogism greoi. Un argument deductiv de acest tip il reprezinta entimema .Propozitia care lipseste poate fi premisa majora, minora sau concluzia. In fiecare exemplu, cel caruia i s eadreseaza un argument se presupune ca poate furniza propozitia lipsa.

Gindesc, deci sunt.



X va fi un bun presedinte fiindca este originar din Moldova

Avem premiza minora si concluzia. Premiza majora “Toti politicienii din Moldova sunt buni presedinti “ a fost omisa.

Entimema : Numai prostii folosesc un calculator si tu folosesti un calculator, lipseste premiza minora : Tu esti un prost.

Diferenta intre adevar si validitate

Cei mai multi dintre logicieni folosesc termenii “valid” si “invalid” pt a indica daca argumentatia se prezinta sub o forma corecta. Acesti termeni se aplica la argumentare in ansamblul sau si nu la fiecare dintre propozitiile sale.

Argumentatia:

1.Toate animalele sunt carnivore

2Vaca este un animal

3.Deci vaca este carnivora

este valida pe plan formal. Totuti oricine stie ca prima premiza este falsa.

Toti oamenii sunt muritori

Presedintele este un om.

Deci presedintele este muritor.

Aceasta argumnetatie nu numai ca ne convinge ci si ne persuadeaza. O argumentare completa, mai mult decat a se supune legilor reflectiei trebuie sa contina ceva recunoscut unanim. Se considera ca influenta argumentarii depinde esential de felul in care consideram adevarul asertiunii.

Epicherema este o proba, un exemplu, insotind o argumentare, a priori o premiza.

paralogism sofism savirsit fara intentia de a induce in eroare, se datoreaza mai ales folosirii improprii a limbajului. Studiul paralogismelor a stimulat cunoasterea si definirea mai exacta a sensurilor diferite ale acleluiasi cuvant sau a unor cuvinte diferite. In teoria argumentarii paralogismele pot fi reduse la un singur principiu organizator: ele tin de prezenta “omului in limba”, de prezenta argumentatorilor in argumentare.Aceste paralogisme se organizeaza in jurul unei zone interzise legate in special de exigentele metodei stiintifice : circumstantele enuntarii enuntului nu trebuie sa intervina asupra valorii de adevar a enuntului.



Plantin [1996: 88] considera ca :”Motivul de a crede (sau a face) P nu mai este cautat in exactitatea lui P, in adecvarea sa la realitate asa cum este sau ar trebui sa fie , ci in faptul ca este admis de o persoana care are rolul de garant al exactitatii sale”.

Perelman analizeaza urmatoarele forme ale argumentului autoritatii:

-opinia comuna : “dupa cum se stie” , “se stie ca”

-opinia autoritatii (in materie) ; se pun in valoare personalitati/surse a caror cunostinte in domeniul ce priveste subiectul in chestiune sunt considerate ca reper definitiv : “dupa cum a afirmat laureatul premiului Nobel”; “dupa cum se prezinta teoria lui Einstein”;

-tezele filozofiei, ale religiei (daca sustin si completeaza alte argumente).

Plantin [1996: 88 si urm.] distinge argumentele autoritatii manifestate direct de interlocutor [1] si autoritate citata de interlocutor pentru a spusele sale.

Recursul la autoritate este folosit si atunci cand se vorbeste de experienta personala ( aceste lucruri le-am trait, credeti-ma…”) sau cind se face apel la o marturie directa (Acordati-i increderea, el stie bine acest gen de probleme) sau la inocenta presupusa a auditorului (“nu am experienta dvs, dar mi se pare ca…”).

Acest tip de argument reflecta supozitia ca ar fi un semn de aroganta sa te impotrivesti autoritatii/ (“daca profesorul a zis…”)

include sursele credibile, ex. mass media ( nu discutam aici diferentele de credibilitate ce par a fi intre televiziune, presa, radio etc.) si admite postulatul “ interlocutorul este veridic” (exemplificand cu o situatie interactionala banala : la intrebarea cat e ceasul? Interlocutorul este crezut pe cuvant, nu se solicita aratarea cadranului ).

Autoritatea citata poate fi raportata la :

a.locutori infailibili uneori

-autoritatea pur lingvistica care se refera la faptul ca orice vorbitor al limbii este investit cu aceasta forma de autoritate (prin posibilitatea de a formula enunturi performative de tipul “ va promit ca vin”).

-autoritatea de drept: daca presedintele parlamentului declara “sedinta deschisa”, prin chiar acest fapt sedinta este deschisa. Cuvintele creeaza starea de lucruri ; avem de-a face cu un enunt performativ institutional;

-accesul privilegiat la informatii : locutorul se bucura de autoritate in ceea ce priveste starea sa interioara; daca locutorul afirma ca il doare ceva nimeni nu stie mai bine decat el acest lucru.

marturii : martorul cere sa fie crezut datorita raportarii sale speciale la eveniment; conditiile de acceptare a marturiilor sunt reglementate de norme juridice, istorice etc.

surse autorizate

-oameni obisnuiti :in aceasta calitate fiecare dispune de o autoritate conditionata atat de rolul sau social, cat si de carisma personala;

-experti, specialisti;

-“actori autoritari anonimi” : Intelepciunea, Cutuma, Timpul, Stiinta, Opinia ( ex. Majoritatea romanilor cred ca reforma face progrese. Deci situatia se amelioreaza).

ceea ce autoritatea a zis cu adevarat

In acest caz se pune problema autoritatii se pune din perspectiva raspunsului la intrebarea: cu ce conditii “A spune/a spus ca P” este adevarat?

In suita de enunturi:

FPS a restructurat uzina x.

FPS a trimis in somaj o parte din lucratorii uzinei x.

enuntul 2 ar putea reda mai exact semnificatia enuntului 1, ceea ce se intampla deobicei in stilul jurnalistic care foloseste trecerea de la stilul direct la stilul indirect si discursul raportat.

conotatia autoritara

Folosirea unor termeni poate indica o anumita apartenenta ideologica, permit sa se observe zona “spectrului politic”, si daca acest lucru impresioneaza audienta, se poate vorbi de o manifestare a autoritatii (de la termeni neutri “interes national” la “economie liberala”, “stat rezidual”, “stat al bunastarii” etc.).

Stiinta insasi poate fi invocata in dispute ca argument de autoritate.

In cazul unei dispute privind , de exemplu, varsta pamantului se poate invoca argumentul stiintific (Geologia apreciaza formarea universului acum circa 4,5 miliarde de ani), care poate fi respins cu argumentul (Dogma ne spune ca lumea s-a format acum 12350m ani).

Din acest punct de vedere, in domeniul stiintei si tehnicii, argumentul de autoritate constituie “o proba externa” (nu se parcurg toate probele care conduc la o concluzie ci se face trimitere la probele existente in lucrari de specialitate).

Exista autoritati in materie (doctori, critici de arta, mecanici etc.) dar exista si o autoritate dogmatica incontestabila in domeniul religios

(in numele divinitatii, revelatiei, textelor sacre, dogmei, textelor fondatoare etc.).

Plantin

Locke (1632-1704) opune argumentarii stiintifice 3 tipuri de argumentare “in care oamenii sunt obisnuiti sa se serveasca in procesul de intelegere cu ceilalti, pentru a-I antrena in propriile sentimente sau , cel putin, pentru a-I tine intr-un soi de respect care sa-I impiedice sa-I contrazica ” [Eseu filozofic privind intelegerea umana, 1690]

Locke opune argumentarea ad hominem , ad verecundiam, ad ignorantiam argumentarii ad rem, care se refera la lucrurile in sine, asupra obiectului, asupra fondului dezbaterii, independent de participantii la dezbatere Aceasta ar pune in joc doar capacitatile de cunoastere; s-ar adresa judecatii (argument ad judicium). Locke arata ca aceasta forma de argumentare este singura capabila de a influenta in sens pozitiv cunoasterea. Argumentarea ad hominem , ad verecundiam, ad ignorantiam au ca punct comun faptul ca ele nu sunt analizabile in afara interactiunii si, pe cale de consecinta, in afara intereselor celor care participa la interactiunea verbala.

Plantin [84 si urm.]



De exemplu, in cazul problemei privind reducerea mandatului prezidential de la 7 la 5 ani, locutorul (fost presedinte) se declara de acord cu reducerea la 5 ani.

Oponentul ii atrage atentia ca intr-o declaratie anterioara, atunci cind era presedinte a sustinut ca durata de 7 ani este necesara pentru consolidarea institutiilor statului.

Punerea in contradictie apeleaza intotdeauna la un montaj facut de oponent care reia termenii, expresiile, frazele locutorului pentru a produce un efect de corectitudine si respect al adevarului spuselui adversarului.

De exemplu, in cazul problemei privind interventia internationala intr-o tara aflata in stare de razboi civil, locutorul declara ca nu este de acord cu aceasta actiune (p).

Obiectia oponentului se bazeaza pe argumentul unei posibile extinderi a conflictului in regiune (a), apoi, schema argumentativa va pune in relatie directa extinderea conflictului cu amenintarea pe care o reprezinta pentru securitatea tarii (b),si , pe faptul unanim admis ca interventia este necesara in asemenea cazuri (c).Deci, locutorul ar trebui sa aprobe (de pe acum) interventia.

Astfel, oponentul a demonstrat ca locutorul, neputand sa sustina si propozitiile (a, b,c) si concluzia sa (p) trebuie sau sa le reformuleze sau sa treaca la o clarificare a sistemului sau de convingeri.

Este un tip de ilustrare a expresiei romanesti : “faci ce zice popa , nu ce face popa.”

De exemplu, contradictia intre a cere altora sa nu fumeze (din perspectiva unei norme medicale ce s-a impus in urma evaluarii efectelor tabagimului ), in conditiile in care fumezi tu insuti (chiar daca se interiorizeaza contradictia, si se exprima prin enunturi de tipul “ nu faceti ca mine”).

In cazul unei probleme de tipul : “competenta in gestionarea deseurilor menajere” , adversarii se pot folosi de replici insultatoare (“terminati cu prostiile”, “sunteti un incapabil manipulat de presa, de anumite cercuri interesate etc.”) dar si de un atac de invalidare a interlocutorului care imprima un sens argumentativ dezbaterii (“nici nu stiti sensul cuvantului “gestionarea deseurilor urbane ”).

Dupa Fr. Van Eemeren si G. Grotendorst, (vezi Mariana Tutescu, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998), aceste argumente au urmatoarele forme :

transfer a sarcinii de a proba ceva prin solicitarea ca oponentul sa demonstreze ca punctul de vedere propus este gresit: (Dovediti existenta divinitatii. Nu se poate dovedi existenta/inexistenta divinitatii. Deci, divinitatea exista/nu exista)

radicalizarea esecului apararii concluzionand ca un punct de vedere este adevarat doar in virtutea faptului ca punctul de vedere opus nu a fost sustinut in mod convingator.

“- Va va fi greu sa demonstrati ca nu ati facut acest lucru cu intentie. “

In multe cazuri, acest tip de argumentare ia forma unei “argumentari prin absenta probei ” ceea ce echivaleaza cu o argumentare asupra unei non-cunoasteri : se respinge argumentul advers pentru ca nu exista nici un fapt care sa demonstreze valabilitatea sa.

“Ati facut acest lucru anume pentru a ma enerva!”

Este grav sa acuzati astfel in stanga si in dreapta.Masurati-va cuvintele!

(Argumentarea prin absenta probei este redata in special in stilul jurnalistic in urmatorii termenii :

“Se produce o fapta grava

In ciuda cercetarilor, vinovatii sunt liberi.

De fapt, vinovatii apartin serviciilor secrete, unor forte oculte etc. care nu lasa urme”).

Fr. Van Eemeren si G. Grotendorst (1996:236) considera ca se pot distinge doua variante ale acestui argument :

eschivarea de la constrangerile impuse de probarea unui punct de vedere prin impunerea propriei persoane drept garant al acestuia;

apararea punctului de vedere prin mijloace persuasive care nu tin de domeniul argumentarii ci de cel al punerii in valoare a calitatilor personale (reputatie, cultura, execelenta in activitate etc.).

Acest tip de argument este considerat un paralogism datorita faptului ca incalca regulile dezbaterii prin impunerea unei scheme care nu are legatura cu subiectul in discutie.

Acest tip de argument poate fi pus in legatura cu “toposul gradual” (O.Ducrot) si cu toate fenomenele discursive care prezinta scheme ierarhice . (De aceea se mai numeste si “argumentul dublei ierarhii”, Perelman)

La baza organizarii sale sta silogismul :

-daca toate diamantele nobile sunt foarte scumpe, atunci a fortiori, briliantele, o subclasa a diamantelor, trebuie sa fie foarte scumpe.

-“Daca Dumnezeu are grija de toate pasarile cerului, cu atat mai mult va avea grija de oameni” (Leibniz)

-”nu este o rusine faptul ca altadata unul singur dintre noi salva un intreg oras, iar astazi intreg poporul este incapabil si nici nu incearca macar sa-si salveze patria?” (Isocrate)

Din perspectiva paralogismului etic, argumentum ad misericordiam reprezinta o strategie populista, prin care locutorul se prezinta ca un om obisnuit.

Acest termen desemneaza orice forma de amenintare care tinde sa obtina avantaje prin constringerea interlocutorului.

O somatie de tipul :

“Banii sau viata!”

are o semnificatie “argumentativa ” care este evident discutabila.Singura “ratiune” pe care cineva se poate baza in acest caz este ca daca nu se raspunde afirmativ la o astfel de solicitare amenintarea implicita poate fi pusa in aplicare.

Structura argumentului “batei” este deci urmatoarea:

o amenintare si sugerearea unei cai posibile de a evita punerea in practica a amenintarii sunt emise simultan;

- cel amenintat isi face rapid un calcul al intereselor si decide de a accepta un rau mai mic (pierderea bunurilor materiale, banii), pentru a evita producerea unui rau mai mare, iremediabil (pierderea vietii).

(Caracteristica acestui tip de interactiune pare a fi faptul ca amenintarea nu trebuie sa fie anterioara interactiunii adversarilor. Aceasta situatie nu poate fi asimilata celei referitoare la (schimbul de) servicii (datorita unei boli, trebuie platita consultatia, ingrijirea etc.).

[xvii] Distinctia intre petitio principii si circulus vitiosus (cerc vicios) consta in faptul ca, in timp ce in petitio principii , circularitatea se stabileste intre variantele de expresie ale uneia si aceleiasi propozitii, in circulus vitiosus este vorba despre doua propozitii care se deduc fiecare una din cealalta.

[xviii] Acest paralogism se afla in relatie stransa cu folosirea procedeelor de obscurizare a textului care contravin regulii de interzicere , in argumentare, a formularilor neclare, susceptibile de a conduce la confuzii (Fr. Van Eemeren, R. Grootendorst :1996)

[xix] sau polisilogism

[xx] Se disting urmatoarele tipuri :

a)       dilema simpla constructiva

b)       dilema simpla distructiva

c)       dilema complexa constructiva

d)       dilema complexa distructiva

Exemplu:

dilema de tipul “daca critic serviciul care mi s-a oferit imi pierd job-ul. Daca nu fac nici o critica il pierd de asemenea fiindca nu suport sa muncesc asa si voi sfirsi prin a ma izola ”

Premisa majora este alcatuita din doua propozitii ipotetice (incepand cu “daca…” , numite alternative), in timp ce premisa minora si concluzia sunt propozitii disjunctive. Cele doua alternative antreneaza consecinte neplacute. Daca este o adevarata dilema, vom fi in mod obligatoriu atinti d euna dintre alternative, pentru ca va trebui sa alegem una dintre ele.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1448
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site