Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


V.I.A. (Interactiune vizuala augumentativa)

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic




V.I.A. (Interactiune vizuala augumentativa)

Stategia de lucru a acestei abordari este de a utiliza schimbul dintre imagine si obiectul dorit, reprezentat prin aceasta. Cea mai cunoscuta metoda pentru a face acest lucru este cea a modelului curricular, cunoscut sub denumirea de PECS sau Sistemul de comunicare prin schimb de imagini (Picture Exchange Communication System). VIA este o parte din programul de cercetare clinica, practic este un model de noua generatie care a modificat comunicarea prin imagini.




Principiile VIA

In acest sens, scopul abordarii VIA este de a aduce idei care, pot sa individualizeze abordarea PECS-ului, pentru a deveni mai relevant, stimulativ si motivat pentru un copil care-l va utiliza. Deoarece in continuare se va discuta pe baza adaugirilor si modificarilor aduse sistemului PECS, denumirea se va transforma in VIA (interactiune vizuala cognitiva).

Singurul si cel mai mare avantaj al comunicarii prin imagini, este realizarea unei imagini reprezentative a imaginii mentale dorite de catre copilul spunandu-i astfel: „Uite, pernitele Viva!, La asta te-ai gandit si tu, nu?” Prin faptul ca adultul este capabil sa-i ghiceasca gandurile copilului, ii demonstram acestuia capacitatea noastra de a „citi gandurile lui”. (este foarte des utilizata in general in cazul copiilor diagnosticati cu autism infantil).

Aici este punctul de unde trebuie sa se inceapa cu „Theory of mind” (Teoria mintii), si de asemenea punctul de despartire dintre VIA si PECS.

A.     Imaginile 3- D (imaginile tri-dimensionale).

Atunci cand unui adult i se cere sa se gandeasca la un lucru si sa-l reprezinte mental, aceasta reprezentare apare in doua dimensiuni, cum ar fi de exemplu, daca adultului i se cere sa-si reprezinte mental un mar vazut intr-o imagine, iar apoi unul vazut pe masa acesta va avea doua reprezentari mentale. Aceasta abilitate se dezvolta pe parcursul anilor, cu timpul.

Pentru unii copii folosirea comunicarii prin imagini devine confuza, atunci cand inca nu se poate face realizarea recunoasterii automate a marului, chiar daca de fapt ele sunt la fel, fie sub forma de imagini fie sub forma reala.

Atunci cand copiii sunt inca incapabili sa inteleaga ca reprezentarea bi-dimensionala si tri-dimensionala ale unui obiect sunt unul si acelasi lucru, atunci utilizarea sistemului vizual augumentativ de comunicare va fi foarte util, ceea ce necesita utilizarea imaginilor vizuale tri-dimensionale.

Se pune des intrebarea: cum poate fi acest lucru realizat incat sa fie dupa principiul „freezing”, de inghetare mentala a reprezentarii obiectului, mai precis ceea ce copilul „vede” in mintea lui. Provocarea este insa, in aceea imagine care, trebuie sa reprezinte ceea ce vrea copilul sa comunice, dar trebuie sa fim siguri ca obiectul este de fapt o imagine, un simbol si nu doar atat de real sau functional incat sa inlocuiasca obiectul adevarat. Spre exemplu pot fi utilizate diferite obiecte din plastic, din carton, ceara etc.

O alta deosebire intre VIA si PECS o reprezinta alegerea imaginilor tri-dimensionale. Prin urmare este nevoie de o imagine care sa ilustreze ceea ce trebuie sa ilustreze, dar sa nu devina real acel lucru (exemplu para de plastic). Obiectul trebuie sa para o reprezentare tri-dimensionala sau un simbol a ceea ce-i corespunde el. Avand la dispozitie acest obiect copilul va fi invatat cum, prin intermediul acestuia sa primeasca ceea ce de fapt el doreste de la un adult, mai precis el va oferi adultului simbolul obiectului dorit, iar acesta ii va oferi in schimb ceea ce el doreste in realitate (spre exemplu: copilul va oferi un mar de plastic, iar mama ii va da in schimb un mar adevarat).

B. Imaginile 2-D sau bi-dimensionale

Pentru copiii care au trecut de varsta de 12 luni, utilizarea imaginilor bi-dimensionale ii ajuta mult mai mult.

Un prim indiciu ca micutul este pregatit pentru abordarea bi-dimensionala este momentul in care el stapaneste „permanenta obiectului”- adica stie unde sa se uite dupa obiectul dorit, chiar si cand acesta este acoperit sau nu se afla in spatiul sau vizual.

Al doilea indiciu ca este pregatit pentru abordarea bi-dimensionala VIA, este atunci cand copilul priveste la televizor si recunoaste personaje si obiecte familiare. Recunoasterea personajelor in carti sau la televizor este un indiciu clar ca micutul este pregatit pentru a folosi imaginile bi-dimensionale.

Daca copilul nu da semne ca ar fi pregatit pentru comunicarea augumentativa bi-dimensionala, atunci el trebuie pregatit prin intermediul unor activitati, cum ar fi, asocierea obiectului real cu imaginea. Prin aceste asocieri se poate constata daca copilul are capacitatea de a intelege reprezentarea bi-dimensionala si tri-dimensionala. Realizarea acestor exercitii se vor continua pana cand copilul isi va insusi acesta abilitate.

Intrebarile des adresate specialistilor sunt „ce fel de imagini bi-dimensionale ar trebui folosite?”, „Cum sa arate ele?”. Pe parcursul anilor au fost utilizate diferite imagini precum imagini cu obiecte, imaginea copilului cu obiectul concret, imagini cu obiecte taiate, etc. Cand un copil reuseste sa realizeze asocierea dintre imaginea mentala si obiectul dorit, el nu se imagineaza pe sine in acesta imagine. Din acest motiv el nu ar trebui sa faca parte din fotografie.



In momentul de fata, cand tehnologia a avansat atat de mult, cel mai usor lucru pentru profesori, parinti este sa creeze imagini bi-dimensionale cu ajutorul aparatului digital. Acestea pot fi salvate, reimprimate si ajustate ca marime.

Foarte des sunt folosite atat imagini personale cat si imagini Mayer-Johnson din cadrul softului Braowd Maker. Acestea sunt fie simple contururi ale obiectelor in alb-negru, fie contururi colorate. Dezavantejele utilizarii unor imagini abstracte sunt:

  1. Unele imagini sunt metaforic reprezentate, cum ar fi o fata cu ochii ridicati in sus ce reprezinta o persoana buna. De remarcat faptul ca, aceste imagini nu surprind (freeze) ceea ce copilul are in minte;    copilul gandind in termeni foarte materiali si concreti.
  2. In al doilea rand, efortul mental simplificat in asocierea imaginilor abstracte de tip Mayer-Johnson nu vor ajuta la stabilirea unei baze in comunicare si dezvoltarea teoriei mintii, cum ar fi spre exemplu in cazul copiilor cu autism.
  3. In al treilea rand, sunt atat de abstracte incat un copil non-verbal de pana la 5 ani nu va fi capabil sa inteleaga notiunea de aureola.

Cu siguranta, copiii vor reusi in final sa recunoasca imaginile simple de tip Mayer-Johnson (care sunt cel mai des utilizate in PECS). Ideea utilizarii strategiei de suport vizual cu copiii cu tulburari de comunicare, este de ai motiva sa comunice si sa se creeze un lexicom de imagini cu care vor opera usor si eficient. Imaginile trebuie sa reprezinte cat mai fidel ceea ce gandeste copilul si imaginea mentala pe care o are acesta despre anumite obiecte.

Din punctul de vedere conceptual, in sistemul VIA, nu exista nici o valoare in imaginile abstracte. Imaginea reprezinta pasul spre comunicare, iar a consuma energia intelectuala in a recunoaste niste linii abstracte este precum a invata un copil de 5 ani sa invete sa citeasca cu litere gotice intr-o zi si cu alte caractere in cealalta zi. Acest lucru necesita un grad mare de abstractizare care il va devia pe copil de la scopul real pe care-l urmarim in cadrul terapiei, de a transmite ceea ce el gandeste.

Cand se incepe comunicarea cu imagini?

Odata ce s-a stabilit ce fel de imagini vor fi utilizate in cadrul programului de stimulare a comunicarii (imaginile bi sau tri-dimensionale), urmatoarea intrebare este: Ce vor contine ele? Incepand cu cateva imagini, pentru ai invata bazele sistemului de comunicare prin imagini, exista toate sansele unui succes rapid.

Se va incepe astfel, cu o lista de lucruri pe care copilul le doreste si se va porni cu lucrurile favorite sau cele mai utilizate de catre acesta. Fiecare imagine va trebuie sa reprezinte fidel imaginea pe care copilul o are in minte cu privire la obiectul respectiv.

Pasul umator este de a pune bucata cu bucata imaginile pentru o oferi oportunitate copilului sa poata adresa intrebari prin intermediul acestora.

Metoda de a incerca succesiv, ca micutul sa se exprime prin imagini, pana cand ceea ce dorea putea fi exprimat, a fost initiat in cadrul curricumului PECS. Tehnica consta in a arata copilului imaginea obiectului dorit, apoi adultul va lua mana copilului si o va pune pe imagine, iar acesta imagine va fi data unui alt adult, care va astepta cu imaginea in mana sa vada daca copilul indica din nou imaginea respectiva. In cazul in care copilul va indica imaginea va fi rasplatit cu ceea ce isi doreste. Daca copilul arata satisfactie, ca a primit ceea ce a dorit, atunci operatia se va repeta, de data aceasta cu mai putina asistenta din partea adultului, terapeutului.

Aceste imagini, poze sau pictograme pot fi lipite pe foi si apoi laminate. Fiecare imagine trebuie sa aiba o dimensiune de 4/4 pentru a putea fi tinuta in mana de catre copii. Pe spatele imaginii se va aplica un patrat din material de tip scai care va putea fi lipit pe perete cu cealalta parte a scaiului (arici). Posterele pe care vor fi plasate imaginile cu mancare spre exemplu trebuie sa aiba pe fundal aceasi culoare, cele cu jucarii o alta culoare si asa mai departe. Este indicat ca fiecare imagine sa aiba un titlu generic, un cuvant sugestiv si scris cu caractere potrivite.

VIA - Legatura vizuala si auditiva a dezvoltarii:

Dupa cum s-a mentionat mai sus multi parinti sunt ingrijorati ca aceasta abordare a comunicarii pe baza de imagini, ar trebui sa minimalizeze sansele copilului de a vorbi. Acest lucru insa nu ar trebui sa se intample, deoarece comunicarea augumentativa prin imagini ar trebui privita ca o strategie prin care accentueaza capacitatea de a vorbi. Pentru a fi siguri de acest rezultat specialistii care se ocupa de copil vor conjuga efortul de a imbina limbajul verbal cu suportul imaginilor.

Pentru copil este foarte important ca fiecare imagine sa aiba un suport verbal. Aceasta se va face in modul in care o mama isi invata copilul sa vorbeasca, adica vorbindu-i clar si cu intelepciune, spre exemplu: bis-cu-i-te. Copilului i se va da un biscuite si din nou se va repeta: „iti dau un bis-cu-i-te”, etc. Copilul va trebui sa aiba mai multe seturi de imagini cu el, astfel incat si acasa sa fie capabil sa exerseze cu parintii.



VIA – citirea semnelor de comunicare non-verbale.

De ce se priveste interlocutorul in timp ce i se vorbeste? Raspunsul este clar: intr-o conversatie nu este important numai ce se spune, ci si cui si mai ales cum se spune. Felul in care se vorbeste este in stansa concordanta cu modul in care este privita persoana sau cum se realizeaza gesticulatia. In general, copiii cu autism folosesc foarte putine expresii ale fetei, gesturi sau priviri pline de sens cand comunica ceva.

Comunicarea paralingvistica la copiii valizi se dezvolta prima, inaintea limbajului. Din perspectiva psihologiei copilului comunicarea vizuala augumentativa trebuie sa includa si o abordare paralingvistica a comunicarii. Prin aceasta VIA se deosebeste fata de PECS, deoarece VIA pune un mare accent pe invatarea simultana a comunicarii cu cea paralingvistica.

Comunicarea este precum o strada cu doua sensuri, mai precis, trebuie sa se puna accent pe acel element de reciprocitate a vorbirii.

Pentru a genera reciprocitate, copilul trebuie sa aiba oportunitatea de a comunica in mod spontan si ceea ce este mai important sa inteleaga ceea ce ceilalti ii spun. Acest lucru se poate realiza prin „citirea” mimicii fetei celui care ni se adreseaza.

Revenind la interactiunea cu imagini, copilul are o imagine plasata in fata lui. El este avertizat verbal sa ofere acesta imagine unei persoane, care va realiza schimbul dintre imagine si obiectul dorit.

Persoana care este insarcinata cu acesta activitate se afla in ipostaza de a invata atat el cat si copilul foarte mult. Odata imaginea primita, acesta trebuie asezata in fata celui care tine imaginea. Daca copilul nu priveste persoana care tine imaginea, atunci acesta trebuie sa se mute in campul vizual al copilului. Daca dupa ce imaginea va disparea si in locul lui va aparea obiectul corespunzator, iar copilul va continua sa priveasca obiectul, atunci s-a obtinut raspunsul natural. Persoana care tine imaginile, le va pozitiona langa fata ei si ve repeta sacadat cuvantul care reprezinta imaginea: min-gea? Vrei min-gea?

Expresia faciala va fi una corespunzatoare si aprobativa, iar la sfarsitul intonatiei, jucaria ii va fi aratata copilului. Prin aceasta actiune copilul va fi invatat sa priveasca    fata adultului si sa recunoasca faptul ca, dorinta lui a fost inteleasa de catre adult.

O fata zambitoare si aprobatoare cu capul, il face pe copil sa inteleaga mai repede ca, ceea ce doreste este inteles ce cei din jur. Din punctul de vedere al copilului, acum el are in sfarsit un motiv sa priveasca fata adultului, care ii va exprima ca, a inteles ce vrea de la el. Aceasta este piatra de temelie pe care se va realiza comunicarea, unde vor fi implicate atat elemente verbale cat si non-verbale.

Daca copilul are o performanta slaba si ia din intamplare o alta imagine nu cea a obiectului dorit, cum ar fi spre exemplu imaginea cu suc si vede ca interlocutorul ii face semn negativ din cap fiind in acelasi timp si intrebat: „eu nu cred ca vrei suc?!”, cel care se ocupa de copil poate sa-l invete sa aprobe cu capul sau sa dezaprobe.

Faptul ca ceea ce vrea el a fost inteles sau nu, ceea ce este important aici este faptul ca micutul s-a uitat la fata celui care-i vorbeste si va afla astfel niste informatii care-l ajuta sa inteleaga ce se intampla.

Prin procesul VIA, copilul incepe sa-si dezvolte un lexicom de sensuri pentru fiecare expresie faciala, mimica, gesturi sau tonul vocii, schimbul de cunostinte devenid astfel o tranzactie si o interactiune.

Atata timp cat imaginile reprezinta obiectul dorit, acesta procedura poate incetul cu incetul sa includa cateva imagini. Obiectul nu trebuie sa fie din caregoria mancarurilor. Daca imaginea este cu jucaria preferata, atunci obiectul poate fi lasat 15-20 de secunde sa se joace cu el apoi sa-l aseze la loc. Odata ce copilul va intelege ca trebuie sa ofere ceva pentru a primi altceva in schimb, el va intelege si faptul ca, va trebui sa ia din proprie initiativa ceva si sa-l inmaneze cuiva.

Pentru inceput se vor utiliza doua obiecte. Din acest moment copilul va fi obligat sa aleaga intre cele doua, pe cel care este pentru el mai important. Din acest moment sistemul comunicarii devine mai eficient in sensul in care se controleaza ce se intampla in mintea cuiva.

Uneori, acest concept de a lua o decizie, pentru copil nu prea are sens, fapt pentru care acesta va alege la intamplare. Aceasta se intampla de obicei atunci cand ii sunt prezentate doua imagini ce reprezinta doua lucruri pe care si le doreste foarte mult. De exemplu daca i se arata imagini cu ciocolata alba si una cu ciocolata neagra, copilul va alege la intamplare, pentru ca amandoua ii plac la fel de mult, dar daca i s-ar arata o imagine cu ciocolata si una cu mar, imediat copilul va alege imaginea cu ciocolata.

Invatarea pe cale senzorial-motorie a sensului cuvantului.

Una din calitatile sistemului de comunicare pe baza imaginilor este faptul ca se pune la dispozitia copilului obiectul respectiv pe care fizic il poate atinge, manevra. Prin faptul ca micutul poate atinge, privi si misca o imagine ii permite acestuia „sa priveasca” si „sa dea” prin actiunile sale.

Aceasta activitate fizica de interactiune si de schimburi, este foarte importanta pentru ca, numai prin simpla atingere a imaginii, copilul poate exprima ceea ce doreste. Este adevarat ca prin acesta activitate este prea mic efortul de a comunica, initiativa este redusa din partea copilului, dar pentru copiii cu dizabilitati a face ceva inseamna a invata ceva.



Insiruirea de imagini, succesiunea imaginilor

Uneori este bine pentru un copil sa poata avea la dispozitie o secventa de imagini, astfel incat sa-si creeze vizual „o gramatica”, cum ar fi: imaginea unei mingi de plaja si imaginea bucatariei. Din cadrul experientei sale copilul intelege ca, daca ofera doar imaginea mingi de plaja spre exemplu, el nu se poate juca cu ea in camera pe mocheta, insa se poate juca pe hol sau in bucatarie unde aceasta sare. Prin urmare, gandind prin imagini, copilul oferind cele doua imagini, va putea sa se joace cu mingea asa cum doreste.

O alta secventa poate fi cand, copilului nu-i este permis sa faca un anumit lucru. In aceste situatii trebuie prezentate imaginile respective si scris cuvantul nu. Chiar daca copilul tipa, el trebuie sa inteleaga ca nu ii este permis orice.

Plasarea imaginilor in context

Cand o imagine este invatata pentru prima data, ea trebuie invatata intr-un context didactic. Copiii ar trebui sa aiba acces la aceste imagini la scoala, acasa, la fel cum si persoanele valide utilizeaza aceleasi cuvinte in contexte diferite. Prin urmare fiecare copil ar trebui sa aiba propriile imagini plasate in contexte corespunzatoare. Spre exemplu unele imagini vor fi amplasate in bucatarie, altele pe frigider, in camera lui, in baie etc.

Asa cum se poate observa, rutina zilnica ofera oportunitati foarte variate in a invata copilul sa comunice. In conditiile in care copilul paraseste aceste contexte el va fi obligat sa ia cu el si imaginile, care de obicei sunt asezate intr-un caiet mecanic cu file colorate, fiecare fila corespunde domeniului si pe care sunt aplicate imaginile. Prin acest mijloc comunicarea copilului este mult mai mobila.

Comunicarea prin imagini la copiii care vorbesc.

In momentul in care un copil poate sa pronunte un cuvant sau sa-l pronunte cu aproximatie, atunci este timpul ca aceea imagine sa nu mai fie folosita, ea fiind utilizata fara rost. Imaginea nu este altceva decat puntea spre etapa urmatoare – vorbirea. Cand copilul poate rosti cuvantul, chiar daca acesta se realizeaza cu aproximatie atunci imaginea se ia de pe „lista vocabularului” si ramane scris doar cuvantul, pentru a-i aminti profesorului ca acest cuvant poate fi rostit de catre copil.

Utilizarea imaginilor in cazul copiilor cu apraxie motorie-orala severa

Chiar daca exprimarea acestor copii este neclara, defectuoasa sau cu omisiuni, acest mod neclar ar putea fi o bariera in a exprima ceea ce doreste. Utilizarea imaginilor poate sa-l ajute pe copil sa indice ceea ce el vrea si sa-si dezvolte abilitatile de comunicare cu ceilalti.

Exista cateva avantaje in continuarea utilizarii imaginilor, ca suport partial, chiar si dupa ce s-a realizat tentativa de a spune un cuvant.

In primul rand, chiar daca copilul nu va intra in acest schimb de imagini pentru un obiect, el poate invata ca, odata ce imaginea a fost indicata, cel care lucreaza cu copilul stie ce vrea de la el. Daca copilul a invatat comunicarea paralingvistica in programul VIA, el va fi atent sa observe daca exprimarea i-a fost inteleasa, sau in caz contrar sa insiste pana cand va observa dupa expresia fetei ca a fost inteles.

In al doilea rand, in momentul in care copilul pronunta ceva, persoana care lucreaza cu el va intelege chiar daca cuvantul a fost pronuntat defectuos. Prin urmare se poate realiza o lista cu sunetele omise, inversate sau pronuntate defectuos, realizandu-se astfel o harta lingvistica pentru logoped sau alt terapeut lingvistic. Un logoped experimentat impreuna cu profesorul de la clasa sau cu parintele, pot sa intocmeasca o strategie de remediere a vorbirii copilului.

Sistemul de comunicare augumentativa VIA are foarte multe elemente comune cu sistemul de comunicare prin schimb de imagini PECS.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 814
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site