Somajul si exploatarea Lumii a Treia

Somajul si exploatarea Lumii a Treia

Problema somajului, a conditiilor proaste de munca, a exploatarii resurselor umane de catre companii, a incalcarii drepturilor omului, sau privarea acestora de ele, isi are intr-o oarecare masura izvorul, fundamentul, tot in ipoteza deja bine cunoscuta conform careia corporatiile produc bunuri, consumatorii cumpara marci. Companiile gen Nike, Microsoft, Tommy Hilfiger sau Intel produc in primul rand bunuri si nu imagini ale marcilor lor. Efortul nu sta in productie, ci in marketing. Rolul publicitatii s-a schimbat de-a lungul timpului din acela de a informa despre aparitia noilor produse in acela de a construi o imagine in jurul numelui de marca a unui produs. Astfel ca odata cu cresterea capitalului de branding, trebuie sa scada costurile de productie. Reducerea costurilor de productie presupune la randul ei inchiderea fabricilor si concedierea angajatilor. Companiile se orienteaza catre fabrici din lumea a treia unde costurile de productie sunt mici, iar in unele cazuri sunt scutite de taxe si impozite. John Ermatinger (presedintele deviziei americane a companiei Levi Strauss) explica decizia companiei de a inchide 22 de fabrici si de a concedia 13.000 de muncitori nord-americani intre noiembrie 1997 si februarie 1999:

"Planul nostru strategic in America de Nord este sa ne concentram intens pe managementul brandului si pe marketingul si designul produselor, ca metoda de a intampina nevoile consumatorilor in ceea ce priveste imbracamintea de strada. Faptul ca transferam o parte importanta a productiei din Statele Unite si Canada catre contractori din toata lumea va da companiei o mai mare flexibilitate pentru a-si aloca resursele si capitalul marcilor sale. Acesti pasi sunt de o importanta cruciala daca vrem sa ramanem competitivi."

(Naomi Klein, No    Logo,181)

Procesul de productie este devalorizat, si odata cu acesta si oamenii care reprezinta forta de munca. Schimbarea lenta, dar sigura in ceea ce priveste prioritatile corporatiilor ii lasa pe muncitorii din fabrici si mestesugari intr-o pozitie precara.

"Cheltuielile fabuloase pentru marketing, fuziuni, si extinderi ale marcilor, din anii 90, au fost egalate de o rezistenta nemaivazuta fata de investitiile in facilitati de productie si in munca. Companiile care, de obicei, se multumeau cu o diferenta de 100% intre costul productiei in fabrica si pretul de vanzare en detail au cutreierat pamantul in cautarea unor fabrici care sa le poata face produsele atat de ieftine, incat diferenta sa devina aproape 400%. Si, dupa cum se spunea intr-un raport ONU din 1997 chiar si in tarile in care salariile erau deja mici costurile pentru mana de lucru devine o felie din ce in ce mai mica din bugetele corporatiilor: "In patru din cinci tari in curs de dezvoltare, indicele de crestere a preturilor de consum de azi e considerabil mai mic decat cel din anii 70 si 80." Cu alte cuvinte brandingul a inghitit toata "valoarea adaugata". (Naomi Klein, No Logo,183)

Branding-ul este valoarea adevarata ce consta in cercetare atenta, in inovatie si in marketing. Din aceasta lumina, productia este doar o sarcina plictisitoare si lipsita de importanta. Acum companiile procedeaza astfel: in loc sa faca ele insele produsele, in propriile fabrici, le procura din alte fabrici. Inchid fabricile deja existente si se axeaza pe productie subcontractata, de cele mai multe ori in tari subdezvoltate sau din Lumea a Treia. Pe masura ce vechile slujbe isi schimba locatia in alte tari, se distruge si o alta idee. Aceea ca un producator nu este responsabil de forta lui de munca.

"Purtatorul de cuvant al companiei Disney, Ken Green, a oferit un indiciu despre profunzimea acestei schimbari atunci cand si-a exprimat public frustrarea ca firma lui era nevoita sa explice conditiile deplorabile de munca dintr-o fabrica haitiana care producea haine Disney. Nu avem angajati in Haiti, a spus el, referindu-se la faptul ca fabrica este proprietatea unui contractor." (Naomi Klein, No Logo, 183)

Astfel marcile globale se elibereaza de responsabilitatea conditiilor de munca ce devin problema a contractorilor.

In lucrarea No Logo, Naomi Klein expune o experienta personala, si anume incursiunea in mediul de lucru din cadrul unei fabrici din Cavite. Declaratiile muncitorilor, spuse cu sfiala si teama, sunt socante. Muncitorii sunt supusi epuizarii fizice, salariile mizerabile cu greu le ajung pentru un trai decent, fabricile plasate in Zona libera sunt izolate, drumurile sunt neiluminate si nu exista transport public. Femeile sunt supuse umilitelor, multe din cele insarcinate sufera de avorturi spontane din cauza substantelor chimice cu care intra in contact si din cauza oboselii.

Tabelul de mai jos extras din No Logo ilustreaza conditiile de munca in alte fabrici din China. Sursa: Profile de companii / Conditii de munca: Fabrici din China care produc bunuri de export pentru SUA, Fabricat in China: in spatele marcii, Charles Kernaghan, de la Comitetul National al Muncii, martie 1998.

Astfel globalizarea si expansiunea marcilor, inclusiv strategia lor de marketing, pare sa adanceasca si mai mult discrepanta dintre doua mari clase, cea a bogatilor si cea a celor foarte saraci. Iar in masura in care marcile tind sa detina monopolul pe un anumit sector si nu numai, sloganul "unitate in diversitate" pare sa fie mai degraba o utopie.