Corpi straini faringieni

Corpi straini faringieni

Incidenta:

• la adult – la batrani – tulburari de constienta; sau la gurmanzi;
• la copii – din curiozitate si din lipsa de supraveghere a parintilor;

Cel mai frecvent sunt intalnite:

• fragmente alimentare – oase de peste sau alte oase, alimente nemestecate;
• fragmente / obiecte metalice;
• corpi straini animali vii (limbrici, oxiuri, lipitori);

Corpii straini pot ajunge in rinofaringe din mai multe motive – tentativa pacientului de a mobiliza un corp strain sau manevre incorecte de extragere a unui corp strain nazal (se poate duce posterior pana in trahee, bronhii agravand situatia), mai rar prin varsatura sau iatrogen (compresa).

Daca stagneaza mult timp, corpul strain poate produce:

obstructie nazala;

rinoree muco-purulenta;

fetiditate;

rinolalie inchisa;

Complicatii – otice si sinuzale.

Diagnosticul se pune pe examenul clinic – rinoscopie anterioara si posterioara – vizualizarea corpului strain.

Extragerea corpului strain se face dupa anestezie generala pe cale retro-velopalatina.

La nivelul orfaringelui, corpii straini se intalnesc relativ frecvent datorita neregularitatii amigdalei palatine; mai rar se localizeaza la baza limbii; clinic se manifesta prin – odinofagie si sialoree (la copii); diagnosticul se pune pe baza examenului local – bucofaringoscopie; cel mai frecvent intalnit este os de peste.

La nivelul hipofaringelui corpul strain se fixeaza cel mai frecvent in spatiul gloso-epiglotic si mai rar in sinusul piriform sau in repliurile ariteno-epiglotice; poate trece mai departe in esofag. Clinic se caracterizeaza prin durere la deglutitie, odinofagie , disfagie; daca este voluminos si ramane mult timp poate produce dispnee prin edemul inflamator generat. Diagnosticul uneori poate fi mai dificil si necesita laringoscopie directa si indirecta sub anestezie generala.

Complicatii:

• corpii straini ascutiti pot leza peretele faringelui a.i. pot determina flegmoane retro / laterofaringiene si mai rar mediastinite;
• febra, emfizem;

Tumori faringiene

Tumorile rinofaringelui

Tumori benigne

Fibromul nazofaringian – este mai frecvent la sexul masculin inainte de pubertate.

Etiopatogenia este necunoscuta dar exista mai multe teorii:

malformatii congenitale;

tulburari hormonale;

hiperreactivitate periostala localizata;

Histologic, tumora are structura mixta – fibromatoasa si angiomatoasa.

Macroscopic – tumora neteda, dura la palpare, alba sau roz, pediculata sau sesila; tumora face corp comun cu periostul bazei craniului si se insera pe cadrul coanal. Prin crestere invadeaza fosele nazale, sinusurile paranazale, fosa pterigo-maxiulara si endocraniul.

Microscopic – este alcatuita din conglomerate de

Tesut conjunctiv dens printre care exista lacuri sanguine de tip venos cu pereti subtiri.

Clinic – debutul este la 6-7 ani dar cresterea este lenta astfel incat simptomatologia devine evidenta mai tardiv (12-14 ani); clasic, tumora involueaza dupa pubertate (nu intotdeauna foarte vizibil) sau poate avea o evolutie mai lenta. Simptomatologia consta in:

obstructie nazala progresiva la un baiat;

epistaxisuri recidivante, adesea severe;

modificari inflamatorii la nivelul sinusurilor;

La examenul local este contraindicata atingerea tumorii (tact / tuseu de cavum) deoarece poate declansa un epistaxis masiv; nu se face biopsie; tumora se sco9ate si apoi este analizata anatomo-patologic.

In evolutie, poate apare largirea piramidei nazale; daca tumora invadeaza spre endocraniu pot apare: HTA intracraniana sau infectii meningeale.  Evolutia naturala a tumorii este cu simptomatologie din ce in ce mai grava si chiar cu deces care poate surveni prin epistaxis sever sau meningoencefalita.

La baza diagnosticului stau:

bilant CT pentru aprecierea extinderii leziunilor;

RMN – evidentiaza tumora si intinderea ei;

angiografie carotidiana – este esentiala pentru a aprecia vascularizatie tumorii (foarte bogata).

Tratament:

• chirurgical cu exereza tumorii in totalitate; interventia este foarte hemoragica de aceea se prefera embolizarea preoperatorie a tumorii si un fir de asteptare pe carotida externa (ptr o eventuala ligatura). Interventia se face cu anestezie generala si tamponament masiv dupa scoaterea tumorii. Caile de abord sunt – retrovelopalatin si paralateronazal.
• se poate face radioterapie preoperatorie cu rol sclerozant pe vascularizatia tumorii;

prognostic – daca exereza nu este completa pot apare recidive.

Alte tumori benigne ale rinofaringelui:

Ø      fibromixomul;

Ø      papiloame;

Ø      adenoame;

Ø      lipoame

Ø      plasmocitom benign;

Tumorile maligne

Caracteristici – sunt grave deoarece la copil au evolutie rapida si debut inselator.

Dintre tumorile maligne mai frecvent intalnite:

Ø      la copil – limfosarcoame si rabdomiosarcoame;

Ø      carcinoame – virusul EB are si el un rol;

Clinic:

Debutul bolii poate fi de mai multe tipuri:

1. debut ganglionar – adenopatie laterocervicala, initial unilaterala si apoi bilaterala, care devine treptat dura; este nedureroasa si se fixeaza rapid la planurile vecine.
2. debut otologic – cu otita seroasa cronica unilaterala fara o cauza aparenta;
3. debut rinologic – rinoree muco-purulenta sau sanguinolenta; poate produce obstructie nazala progresiva; sediul histologic de predilectie se afla in jurul orificiului faringian al trompei lui Eustachio.
4. debut oftalmologic – afectarea muschilor globilor oculari cu tulburari de mobilizare;
5. debut nevralgic – dureri de tip trigeminal, agravate treptat ca intensitate si frecventa:

Perioada da stare se caracterizeaza prin:

Ø      agravarea simptomatologiei;

Ø      sindroame neurologice datorita invaziei nervilor cranieni;

Ø      sindrom de HIC;

Ø      daca evolueaza spre fosa pterigomaxilara si infratemporal – trismus

Ø      sindrom Trotter – scaderea motilitatii valului paltin unilateral, nevralgie mandibulara, otita seroasa;

Pot apare metastaze osoase, pulmonare, hepatice.

Se poate produce decesul prin – hemoragii, casexie, complicatii ale infectiilor meningiene.

Diagnosticul se pune pe baza:

examen clinic – rinoscopie anterioara si posterioara;

examen endoscopic – fose nazale si cavum;

CT, RMN – evalueaza extinderea tumorii;

certitudinea diagnosticului este oferita de biopsie.

Tratament – tumora este mai putin abordabila chirurgical de aceea, radioterapia este esentiala; mai rar curieterapia cavitara; chimioterapia este utila mai ales pentru tumorile limfomatoase.

Tumorile orofaringiene si hipofaringiene

Tumorile benigne sunt:

papiloame;

adenoame;

lipoame

Se recomanda tratament chirurgical doar daca volumul tumorii determina simptomatologie.

Tumori maligne

Localizarea tumorilor maligne poate fi la nivelul amigdalei, valului palatin, peretelui posterior faringian.

Cancerul de amigdala – este intalnit mai frecvent.

Histologic:

• la copil – limfom (intre 5-10ani) si rabdomiosarcom (mai rar).
• la adult – fibrosarcoame si carcinoame epidermoide;

Localizare – de obicei unilaterale.

Aspectul clinic – in functie de tipul tumorii:

• amigdala palatina, mare, hipertrofica, nedureroasa, de culoare roz-rosu, cu suprafata neregulata si acoperita cu ulceratii si detritusuri necrotico - hemoragice sugereaza in limfom;
• amigdala cu suprafata neregulata, rosie, dura – fibrosarcom / carcinom;
• tumefactie localizata pe peretele posterior sau lateral al faringelui – rabdomiosarcom;

Clinic – disfagie, sforait nocturn, stomatolalie, adenopatie satelita, durere la deglutitie (precoce – carcinom, tardiv - sarcom).

Poate metastaza pulmonar sau gastric.

Diagnosticul – pa baza biopsiei.

Tratament – in stadii precoce exereza; de electie radioterapie (inclusiv la ariile ganglionare), chimioterapia (in caz de limfoame).

Tumorile maligne ale hipofaringelui – sunt foarte rare la copii; histologic cel mai frecvent sun limfoame; debutul este insidios iar examenul clinic dificil; simptomatologia consta in: disfagie, odinofagie, sialoree, adenopatie laterocervicala. Diagnosticul necesita laringoscopie directa si biopsie.

Tratament – rezectiile tumorii pot fi realizate in cazuri speciale la adult (nu copil).

Semiologie laringiana

Dispneea laringiana – apare prin fenomene obstructive la nivelul laringelui.

Caracteristici – dispnee bradipneica, inspiratorie; la copil poate fi polipneica. Trebuie masurata frecventa miscarilor respiratorii pentru aprecierea evolutiei – daca frecventa scade evolutia este spre deces prin epuizarea musculaturii respiratorii la copil.

Dispneea pulmonara este expiratorie.

Tirajul nu este specific; poate fi suprasternal, substernal, intercostal.

Stridorul – sunet aspru ce apare la trecerea aerului prin filiera ingusta data de obstructia laringiana.

Tusea latratoare – specifica pentru patologia laringiana.

Disfonia – releva aparitia unor modificari la nivelul corzilor vocale; aceste modificari pot fi de aspect sau de mobilitate. Leziunile microscopice pot determina disfonie.

Vocea bitonala – paralizie de n. laringeu recurent.