Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Dezvoltarea copilului in teoria invatarii sociale

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic



Dezvoltarea copilului in teoria invatarii sociale

Abordarea dezvoltarii copilului in teoria invatarii sociale isi are originile in aceste teorii (sociale), dar se considera ca nu poate fi explicat orice aspect numai din perspectiva proceselor de conditionare. In schimb teoreticienii acestei abordari accepta ideea ca personalitatea sau comportamentul copilului se dezvolta ca urmare a interactiunii sociale – prin recompense si pedepse, imitare, identificarea cu anumite modele de rol si conformarea la expectante. In cursul dezvoltarii copilului intra in joc toate procesele sociale: perceptia sociala si intelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale si comportamentele asociate si comunicarea, atat verbala cat si non-verbala.




Interactiunea parinte-copil

Atasamentul intre copil si parinti pare sa apara, complet, la varsta de aproximativ sapte luni. Inainte, copilul nu pare sa se tulbure in mod deosebit daca este separat de parintii sai, dar dupa aceea va plange si va afisa diverse simptome de suferinta. Totusi acest atasament nu apare chiar brusc, ci se construieste de-a lungul celor sapte luni de viata, prin procesul de interactiune cu parintii, realizat pe diverse cai. Copilul se naste pregatit sa reactioneze fata de parinti intr-o anumita maniera si parintii, la randul lor, se comporta si ei intr-un anumit fel. Pe masura ce aceasta interactiune se dezvolta, copilul si parintii se acomodeaza si, treptat, se formeaza intre ei o relatie de atasament.

Primul contact al copilului cu lumea exterioara are loc in mare masura, prin gesturile, mimica si vorbele persoanei care are grija de el. Desi nu pare mult, aceste lucruri ii pot oferii copilului o experienta destul de variata: ridicarea si strangerea in brate sunt foarte diferite de faptul de a-i vorbi, iar zambetul constituie un tip de stimulare foarte diferit de gadilat. Din aceasta diversitate de comportamente pe care le manifesta parintii (nu trebuie neaparat ca parintele sa fie principala persoana care are grija de copil) copilul incepe sa isi formeze cunostintele asupra lumii.

Dupa cum au aratat multi cercetatori, in special Schaffer (1971), copilul are o tendinta mult mai puternica de a reactiona la oameni, decat la alti stimuli din mediul sau, cum ar fi licaririle de lumina sau zgomotele. La copil pare sa existe o tendinta de sociabilitate foarte puternica si foarte bine conturata. Deoarece fiintele umane in comparatie cu multe alte specii sunt foarte sociabile si, in mod normal nu-si traiesc viata complet izolate, acest lucru este de asteptat. Interesant este insa modul in care se dezvolta la copii aceasta sociabilitate.

In 1954 Ahrens a efectuat un studiu in care a demonstrat existenta tendintei innascute a copiilor de a foarte mic, aceasta tendinta se manifesta ca raspuns la stimuli foarte simpli cum ar fi o bucata ovala de carton pe care sunt desenate doua puncte, care seamana cu ochii. Totusi pe masura ce copilul mai creste si experienta sa se amplifica, nu mai reactioneaza la o astfel de imagine, stimulul trebuie sa fie mult mai detaliat. La cinci luni copilul va reactiona la o imagine foarte realista cum ar fi o fotografie. Pe langa faptul ca, la inceput, copilul are tendinta de baza, pe care invata sa o complice pe masura ce se dezvolta. Reactia copilului este interesanta. Acesta zambeste la vederea figurii.

Stratton (1982) a aratat ca exista o multime de mecanisme independente, care ajuta la formarea atasamentului. Desi acestea incep de obicei, cu o forma de “programare” biologica, se dezvolta si se ajusteaza continuu prin experienta pe care copilul o dobandeste prin interactiuni.

O alta modalitate importanta de interactiune intre adulti si copii este imitarea. S-a dovedit ca pana si copiii foarte mici imita expresiile mamelor lor, iar mamele afiseaza deseori expresii faciale exagerate atunci cand le vorbesc copiilor. Stern (1977) a aratat ca bebelusi de cateva saptamani se angajeaza in interactiuni cu mamele lor, in care imita expresiile acestora.

Metzoff si Moor (1977) au constatat ca principalele tipuri de imitare intilnnite la sugarii foarte mici (12-21 zile) sunt deschiderea gurii si scoaterea limbii, dar, pe masura ce crsc, capacitatile lor devin din ce in ce mai complexe.

Plansul poate fi deasemeni considerat modalitate de comunicare. Pentru o creatura neajutorata locomotor aceasta este o strategie esentiala pentru supravietuire. Mamele isi dezvolta adesea o capacitate de intelegere a plansului copilului lor, diferentiind situatiile in care copilul este flamand, are dureri sau este furios. Una din cele mai importante variante de comunicare intre mama si copil, asupra careia s-au concentrat numerosi cercetatori este contactul vizual. Fitzgerald (1968) a constatat ca dilatarea pupilelor, care  este o cale prin care semnalam inconsitent afectiunea fata de alte persoane, este un semnal pe care il transmit si copiii, mai ales fata de parintii lor, incepand chiar de la varsta de patru luni. Inainte de aceasta varsta il afiseaza la vederea oricarei figuri. Acest aspect sugereaza doua lucruri, mai intai ca persoanele care interactioneaza cu copilul vor primi si alte mesaje in afara de zambet, care le arata ca si copilului ii face placere interactiunea, in al doilea rand se observa ca pe la patru luni copilul incepe sa aiba preferinte in privinta persoanelor din jurul sau.



Astfel comunicarea non-verbala fundamenteaza dezvoltarea atasamentelor intre copil si parinti, constituind o prima experienta care va fi utila in intractiunile sociale viitoare. Deci putem observa ca, de la nastere, copilul este dotat cu un set de comportamente pe care se va baza dezvoltarea interactiunilor. De asemenea multe dintre reflexele lui au sens numai cand copilul este vazut cu mama sa . Un renumit reflex al copilului este reflexul Moro: daca cineva loveste masa pe care sta copilul, acesta isi intinde bratele brusc apoi le strange la piept, plangand si deschizandu-si larg ochi. Reflexele de acest tip se intalnesc la nou-nascuti, desi adesea dispar cu totul dupa aproximativ cinci zile. Reflexul Moro este folosit pentru a testa functionarea normala a creierului si a corpului unui nou-nascut. Prechtl (1965) a observat reflexul Moro la copii care se lipeau de mamele lor, clarificand astfel faptul ca este, de fapt, un raspuns adaptativ util la un stimul care sperie, avand ca rezultat apropierea copilului de mama. Cred ca putem vedea reflexul si ca pe un stimul pentru mama, care la randul ei, va fi mai protectoare fata de copil.

Procesul invatarii sociale

Atunci cand analizam fenomenul de durata al dezvoltarii copilului putem observa ca acesta presupune un proces de socializare, in care copilul invata sa se conformeze normelor societatii si sa actioneze adecvat. Desi acest proces poate implica expectante diferite de la o societate la alta, se pare ca natura foarte sociabila a copiilor presupune o disponibilitate foarte mare de a invata si de a raspunde la influentele sociale.

In principal, exista trei modalitati de incurajare a socializarii la copil, prin procesul de imitare si identificare, prin educatia directa, implicand pedepse si recompense si prin transmiterea expectantelor sociale. Multi teoreticieni ai invatarii sociale considera ca procesul de imitare si de identificare este cel mai important dintre cele trei.

Imitarea

Copilul observa si imta persoanele din jurul sau:copii mic se joaca adoptand roluri sociale si imitand adultii pe care i-au vazut in aceste roluri. Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care copilul invata o gama de comportamente pe care le poate utiliza mai tarziu.

Imitarea este deseori descrisa drept o scurtatura in invatare. Aceasta presupune copierea unei anumite actiuni sau a unui set de actiuni si permite copilului sa dobandeasca o serie de deprinderi fizice, foarte rapid si foarte eficient. Unii teoreticieni considera usurinta copilului de a invata prin imitare un tip foarte generalizat de “montaj de invatare”, in care copilul este pregatit pentru a invata prin copierea actiunilor altor persoane. Prin imitare cipilul este capabil sa invete mai mult decat ar putea sa prinda prin invatarea directa.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1188
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site