Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


ALAPTAREA NATURALA SAU ARTIFICIALA O PROBLEMA FALSA

Alimentatie nutritie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Prezentare pentru controlul greutatii
METABOLISMUL HIDROMINERAL
Parametrii alimentari
REGIMUL ALIMENTAR IN BOLILE PANCREASULUI
REGIM PENTRU LITIAZA OXALICA
Dieta pentru ochi sanatosi
Notiuni de etiopatogenie si clinice in boala ulceroasa
PROPRIETATILE ORGANOLEPTICE ALE BRANZEI SVAITER
LAPTELE DE CONSUM - Istoric, nomenclatura, structura.
SERVIREA IN RESTAURANTUL CLASIC SI ASOCIEREA PREPARATELOR CULINARE CU BAUTURI
ALAPTAREA NATURALA SAU ARTIFICIALA

O PROBLEMA FALSA




Mai intai am demarat o polemica, angajand in discutie partizanii alaptarii la san si pe cei ai alaptarii cu biberonul. Este foarte regretabil ca publicul se imparte, pentru motive sentimentale, in aceste doua tabere.

Este un subiect asupra caruia medicii, infirmierii si anturajul lor iau foc. In acest fel, de exemplu, ajungem sa dam mamelor care nu alapteaza un sentiment de culpabilitate. Oamenii spun: “Alaptarea la san este alaptarea naturala”. Remarcati insa, cine, in afara de mine, spune: “Daca Dumnezeu ar fi vrut ca omul sa zboare, i-ar fi dat aripi.”

Disputa poate fi potolita prin aceasta unica afirmatie. Nu exista nici o constatare stiintifica asupra faptului ca una dintre aceste metode ar fi mai benefica pentru copil decat cealalta, atat pe plan fizic cat si pe plan psihologic. Dvs. va revine sarcina de a alege ce metoda preferati.

Daca v-ati decis sa folositi biberonul, aveti grja sa tineti copilul langa dumneavoastra, si sa il alintati la fel ca si cum l-ati alapta la san.

Nici aici nu este vorba de o regula stricta. Copilul nu risca nimic, din punct de vedere psihologic, daca, din intamplare, ii lasati la indemana un biberon. Dar, in general, cere aceleasi mangaieri fizice cand este hranit cu biberonul ca si cand este alaptat la san.

Trebuie sa urmam dorintele copilului, sau trebuie sa-i impunem un orar strict?

Sa trecem la intrebarea capitala atat pentru mamele care folosesc biberonul cat si pentru cele care alapteaza la san: cand trebuie hranit un copil? Intrebare la care ar trebui sa raspund in mod natural: cand ii este foame. Din nefericire, civilizatia a ajuns sa complice inutil acest raspuns simplu si evident.

Prin anii ‘20 – ‘30 multi oameni credeau ca este un lucru bun sa creezi deprinderi la copii, cat mai devreme cu putinta. O mare parte a acestui antrenament consista, dupa parerea lor, in a obisnui cat mai rapid posibil copilul cu un orar strict . Asa cum si medicii impuneau acest ritm alimentar al unei mese la fiecare 4 ore. Acest regim teribil viola unul dintre principiile fundamentale ale unei educatii care are ca scop creerea unui copil sanatos din punct de vedere psihologic: respectul pentru individualitatea sa.

Fiecare dintre copii este un individ unic care are dreptul de a se alimenta conform propriului sau ritm. Un ritm alimentar fortat, restrictionat orar, este imposibil sa-i faca bine unui copil. Nu numai datorita faptului ca este diferit de toti ceilalti, dar si pentru ca propriile sale nevoi alimentare variaza de la o zi la alta.

Unde ajunge un copil hranit la ore fixe? Atunci cand ii este foame se simte frustrat. Foamea pe care o experimenteaza un bebelus este o forta care domina tot. Atunci cand ii este foame aceasta senzatie este totala. Nu admite nici o intarziere: are nevoie sa manance. Marea noastra majoritate, ca adulti, nu am simtit foamea asa cum o simte un bebelus. Pentru a va face o idee, va spun ca un copil care asteapta o ora si jumatate sa fie hranit simte acelasi lucru pe care il simte un adult dupa trei zile.

In cea mai mare parte a cazurilor copilul nu se sfieste. Cand ii este foame, va atrage atentia asupra acestui fapt in singura maniera pe care o cunoaste: plangand. Cu cat mai mult timp trece fara sa fie hranit, cu atat plansul devine mai violent.

Daca impunem unui copil un orar strict de masa, acesta incepe sa isi dea seama ca poate plange din toate fortele fara nici un rezultat. Nu-i dam nimic de mancare. Poate reactiona la aceasta situatie cu furie sau din contra, poate deveni amorf si apatic, ca si cum ar fi abandonat orice speranta de a-si vedea necesitatile satisfacute. Bebelusul a invatat sa-si reprime furia si sa-i substituie o resemnare redutabila. Dar fie ca acest copil alege furia permanenta sau resemnarea apatica, ceea ce a invatat din aceasta experienta este pentru el un aspect concret al vietii. Si cum sa-l condamni? Pentru el viata este o realitate cruda, detestabila, un demers plin de deceptii.

Societatea noastra incepe sa realizeze in sfarsit ca stabilirea unui orar fix in alimentatia unui copil este o teribila greseala. Medicii, din ce in ce mai numerosi, sunt hotarati sa recomande, iar mamele, din ce in ce mai numeroase, sa aplice ceea ce numim mese adaptate la nevoile fiecarui copil. Aceasta metoda se bazeaza pe ceea ce ar fi trebuit sa fie evident de la inceput: sa lasam copilul sa ne spuna el insusi cand ii este foame, trezindu-se si plangand.

Problemele de alimentatie survin aproape intotdeauna datorita unor practici, opuse nevoilor naturale, care au fost aplicate fie la prima varsta, fie la varsta de trei ani. Parintii au un mare aliat natural pentru a hrani corespunzator copilul: foamea acestuia. Daca respectam individualitatea copilului, daca veghem la satisfacerea nevoilor sale biologice, acesta nu ar trebui sa aiba vreo problema de alimentatie.



Este foarte important ca parintii sa respecte individualitatea copilului inca de la nastere. Din pacate, deseori, nu este cazul. Incidentele de alimentatie sunt lucruri curente. Sa presupunem ca micutul a fost hranit si doarme deja de o ora si jumatate. Se trezeste plingand. Mama este tentata sa gandeasca: “De ce oare plange? In mod sigur nu ii este foame, deoarece a mancat acum o ora si jumatate!” Ce stie ea? Se poate ea pune in locul bebelusului ca sa spuna daca ii este foame? Din acest punct de vedere, mamele din triburile primitive sunt deseori mai intelepte decat noi, deoarece de fiecare data cand copilul plange sau se agita, il hranesc. Asadar, cand copilul plange, hraniti-l. Oferitii sanul sau biberonul. Daca arata, tusind sau prin alt refuz, ca nu vrea hrana, veti sti cu certitudine ca nu acesta este motivul pentru care plange.

Cel mai important lucru pe care il puteti face pentru a-l ajuta pe copilul dumneavoastra sa capete o incredere fundamentala in el insusi si in lumea in care traieste – conditie esentiala a unui concept despre sine sanatos si viguros – este sa il hraniti atunci cand ii este foame. Copilul care este hranit atunci cand plansul sau indica faptul ca ii este foame, gandeste: “ Ce frumoasa e viata, ce bine e sa ai ce manca, imi place caldura mamei care ma tine in brate si ma hraneste. Acest loc este placut deoarece este de ajuns sa anunt ca imi este foame pentru a fi imediat hranit. Imi dau seama ca totul este in regula. Sunt linistit”.

A doua nevoie fundamentala a noului nascut este caldura. Nici nu cred ca este nevoie sa discutam acest aspect, deoarece 99% dintre mame au grija ca micutii lor sa fie la caldura si sa nu raceasca.

A treia nevoie fundamentala este somnul. De aceasta necesitate bebelusul se ocupa singur. Doarme exact cat are nevoie. Dupa ce a dormit suficient, se trezeste. Cateva cuvinte despre obiceiuri si ritmurile de somn ar putea fi utile.

Nu este neaparat nevoie ca locul unde doarme copilul sa fie silentios. Cunoastem cu totii acel tip de mama care merge in varful picioarelor si se precipita la usa pentru a spune vizitatorilor sa pastreze linistea. Aceasta atitudine nu este indispensabila. De fapt, daca faceti eforturi excesive pentru a obtine linistea, este posibil sa conditionati copilul si atunci, aceasta absenta artificiala a zgomotului ii va fi necesara pentru a putea dormi. Continuati sa faceti in mod normal tot ceea ce faceati inainte, in timp ce copilul doarme, si nu ezitati sa porniti radioul sau televizorul intr-o camera vecina daca aveti chef.

Apropos de repartizarea orelor de somn, vreau sa spun ca ea este foarte diferita de cea a adultilor. Copiii cei mai mici adorm indata dupa ce au mancat. Pentru dumneavoastra este foarte practic. Dar, cu timpul, va ramane treaz din ce in ce mai mult, ceea ce nu este foarte jenant in timpul zilei, dar care poate deveni stanjenitor in toiul noptii. Dupa ce ati hranit copilul noaptea, veti dori probabil sa mergeti la culcare, daca va treziti devreme a doua zi. Numai ca micutul nu stie lucrul acesta. Este satisfacut, fericit si nu are pofta sa adoarma imediat. Vrea sa se joace putin, sa mai stea un timp treaz.

De asemenea este posibil ca un copil sa se trezeasca la miezul noptii si sa inceapa sa planga dintr-un motiv necunoscut. Poate are colici sau dureri intestinale asupra carora nu puteti actiona. Constatati uneori ca nu se linisteste nici daca il luati in brate si il alintati. Plange in continu, si sunteti langa el amandoi, morti de somn, si incercati cu disperare sa-l faceti sa inceteze ca sa puteti merge la culcare. In asemenea momente descoperiti ca civilizatia nu reprezinta decat un strat fin de vopsea aplicat unei fiinte primitive care dormiteaza in interiorul dumneavoastra. Poate ca va veti arata furia fata de copil, sau poate cheful de a il lovi, de a striga la el pentru a il calma.

Multi parinti se simt deseori vinovati de a avea astfel de sentimente. De fapt sunteti o mama sau un tata normal daca treceti prin astfel de stari. Daca, insa, va pierdeti intradevar controlul, daca loviti copilul, atunci va trebui sa consultati un medic. Trebuie sa fiti capabili sa va controlati actiunile, dar este absolut normal sa va simtiti furiosi sau nefericiti in astfel de situatii.

Un scaun pentru copii se poate dovedi util pentru a-l instala pe cel mic. Nu este util numai pentru a-l transporta in masina sau dintr-o camera in alta pentru a-l supraveghea mai usor. El poate permite copilului sa stea intr-o pozitie diferita. Uneori, cand un copil nu poate adormi intins in patutul sau, este probabil ca o va face totusi, la ora 5 dimineata intr-un asemenea scaun. Amintiti-va numai, ca oricare ar fi ritmul de somn si de veghe al unui copil, diferenta dintre obiceiurile sale si ale dumneavoastra va cauza intotdeauna nemultumire si deranj.

O alta necesitate fundamentala pentru un copil mic este aceea de a se debarasa de deseurile eliminate de corpul sau. Si de aceasta data este vorba de un domeniu in care copilul se va descurca singur. Nu veti avea nici o problema vis-à-vis de acest subiect daca nu faceti cumva gresala de a incerca sa-l pastrati curat in timpul primului an de viata.



Este posibil sa fiti conditionati de obiceiuri si deprinderi care v-au fost impuse in tinerete, si, din acest motiv sa aveti retineri fata de rufele murdare. Vi se vor parea respingatoare. Daca acesta este cazul, incercati pe cat posibil sa nu comunicati aceste sentimente copilului. El nu simte acest fel de dezgust vis-a-vis de deseurile corpului sau. Daca ii transmiteti aversiunea dumneavoastra, tot ceea ce veti reusi sa faceti va fi sa devansati aptitudinile in raport cu propria curatenie, pe care copilul va intarzia sa si le insuseasca. Multe dintre mame, din cauza propriilor sentimente de dezgust, sunt de parere ca si copiii impartasesc acelasi sentiment de repulsie in fata murdariei. De aceea ele se grabesc sa schimbe rufele indata ce se murdaresc putin. Atata timp cat copilul nu se gaseste intr-o camera racoroasa, el nu este, in general, deranjat de faptul ca este murdar sau ud.

Insist asupra acestui aspect deoarece atunci cand copilul dumneavoastra va dormi sa nu va simtiti obligata de a-l trezi pentru a-l schimba.

Totusi, sa nu intelegeti gresit. Nu este vorba sa lasati copilul sistematic cu scutecele murdare in asa fel incat sa dezvolte iritatii sau ulceratii. Am spus toate acestea deoarece stiu ca multi parinti se simt mai confortabil daca nu sunt obligati sa schimbe copilul prea des.

O alta nevoie fundamentala a unui nou-nascut este aceea de a fi mangaiat, sau ceea ce numeste Dr. Harry Harlow “recomfortul contactului fizic”. Copilul nu poate sti ca este iubit, daca aceasta dragoste nu este demonstrata intr-o maniera fizica, de exemplu, copilul trebuie sa fie luat deseori in brate, trebuie alintat, leganat, trebuie sa-i vorbiti si sa-i cantati.

Diverse studii au furnizat dovezi pe plan animal. Acelasi dr. Harry Harlow puii de maimuta crescuti de manechine imblanite si echipate cu biberoane. Chiar daca acesti pui au fost hraniti corespunzator, ei nu au primit doza necesara de recomfort oferita de contactul fizic cu mama lor. Rezultatul acestei experiente arata ca acesti pui de maimuta, crescand, au devenit maimute adulte inadaptate mediului social. Erau incapabili sa stabileasca relatii cu indivizi de sex opus si manifestau comportamente stranii, similare acelora constatate la oamenii atinsi de psihoza.

Bineinteles, nu se pune problema ca aceasta experienta sa fie repetata folosind copii. Totusi dispunem de rezultatele unei experiente nefericite ce a fost realizata pentru cu totul alte motive in sec. al XVIII – lea si care demonstreaza acelasi lucru in mod dramatic: regele Frederic II al Prusiei dorea sa descopere care era limbajul original al umanitatii. Avea impresia ca va descoperii acest lucru daca crestea copii carora sa nu le vorbeasca nimeni.

Rationamentul era, ca micutii crescuti in acest fel, in momentul in care incepeau sa se exprime, ar fi vorbit limba originala a umanitatii. Asa ca, a dat instructiuni ca femeile care se ocupau de acesti copii sa ii hraneasca, sa ii spele dar sa nu le vorbeasca niciodata. Regele credea ca acesti copii vor incepe sa vorbeasca fie ebraica, fie greaca, fie latina si astfel, el va sti care a fost limba originala. Nenorocitul rezultat al experientei sale a fost ca toti copiii au murit, probabil datorita lipsei de mangaiere fizica, de tandrete materna de care ar fi avut parte daca dadacele au fi avut voie sa le vorbeasca.

Studii efectuate pe copii crescuti in institutii caritabile scot in evidenta aceleasi fenomene. Chiar daca acesti copii sunt hraniti satisfacator in orfelinate, personalul nu are niciodata timp de mangaieri si de alinturi materne. De aceea constatam ca acesti copii crescuti in atmosfera sterila si nestimulativa a unui orfelinat sunt in diverse grade intarziati psihologic.

In concluzie, lasati instinctul sa lucreze atunci cand aveti pofta sa mangaiati copilul, sa-l leganati, sa-i cantati si sa va jucati cu el. Luati-l in brate, sarutati-l. Nu va fie teama ca il veti rasfata deoarece acesta este un mod prin care el isi da seama ca este iubit.

Pana acum am vorbit de necesitatile fundamentale ale copilului ca si cum ar fi lucruri distincte si izolate, care ar putea fi satisfacute de catre mai multe persoane. Din fericire nu este cazul. De obicei, toate aceste responsabilitati revin mamei, care in timp ce le indeplineste, satisface si nevoia de afectivitate a celui mic. Dvs., mama, sunteti acea care asigurati copilului primele raporturi esentiale cu alte fiinte umane. Aceasta asigura fundamentul relatiilor sale cu alti indivizi pe care ii va intalni de-a lungul vietii. Daca se intelege bine cu dumneavoastra, simte ca aveti grija de el si de nevoile sale, va dezvolta un sentiment de incredere fundamental pentru aceasta lume in care trebuie sa traiasca. Daca daruiti copilului caldura umana, la sfarsitul primului an de viata va avea deja bazele solide ale conceptului de sine si va adopta o atitudine de incredere si optimism in fata vietii.



Desigur, copilul nu are numai nevoile afective pe care tocmai le-am citat. Are si nevoi intelectuale fundamentale. Pentru a le intelege trebuie sa vedem cum percepe micutul lumea din jur. Nu trebuie sa uitati ca pentru copil lumea este ca un film ce se desfasoara in fata ochilor sai. De exemplu, in momentul in care va asezati pe un scaun pentru a citi, sunteti perfect constienta ca scaunul, cartea sau lampa de langa scaun nu sunt parte integranta a fiintei dumneavoastra. Copilul nu stie acest lucru. Nu stie de la inceput sa faca diferenta intre “ceea ce sunt eu” si “ceea ce nu sunt eu”. Pentru adulti este putin mai greu sa inteleaga ca micutul nu face inca aceasta diferenta. Ii trebuie cateva saptamani pana cand devine constient. Uneori aceasta constienta poate fi amuzanta. Putem vedea un copil in varsta de cateva luni cum incepe sa descopere mirat ceea ce inseamna acel “eu” care il face sa-si miste degetelele. Descopera ca le poate misca de fiecare data cand doreste acest lucru. In curand acesta va fi copilul sezand, jucaus, agitandu-si degetelele, animat de noul sentiment al puterii sale.

Este important de inteles acest aspect al “punerii la punct” al universului unui copil, deoarece, daca are parte de stimulente intelectuale adecvate veti contribui in mare masura la “precizarea” acestui univers. Adica: “ cu cat mai mult un copil vede si aude, cu atat mai mult va dori sa vada si sa auda”

Vechea credinta conform careia ficare copil vine pe lume dotat cu un anumit capital intelectual nu rezista in fata dovezilor furnizate de ultimele cercetari. Rezultatele stiintifice arata ca fiecare copil mosteneste un anume potential maxim de inteligenta pe care il poate atinge crescand. Pentru unul, acest potential maxim poate fi cel al unui geniu, pentru altul, poate fi vorba de o inteligenta medie, iar pentru un al treilea, gradul maxim de inteligenta poate sa se situeze sub medie. Dar, totul depinde de suma stimularilor senzoriale si intelectuale pe care fiecare le primeste in primii cinci ani de viata. Aceasta stabileste daca respectivul copil va atinge sau nu gradul maxim de inteligenta care ii corespunde.

Vedeti, deci, cat este de important sa-i oferiti copilului stimularea senzoriala si intelectuala. Dati-i obiecte cu care sa se poata juca, obiecte care sa-i stimuleze simturile: vazul, auzul, mirosul, etc. Dati-i obiecte pe care sa le poata atinge, suge, mesteca, demonta.

Obiectele cel mai des intalnite in casa pot servi acestui scop: bucati de stofa curata, sticle si farfurii din plastic, cutii de carton goale, ustensile de bucatarie ; lista este lunga. Fiti constienti totusi, ca toate aceste obiecte vor ajunge in gura micutului, asa ca, feriti-l de obiecte prea mici pe care le-ar putea inghiti sau cu care s-ar putea sufoca.

Si dumneavoastra puteti fabrica jucarii de stimulare senzoriala. Orice obiect colorat, care poate fi manipulat, destul de mare pentru a fi inofensiv, poate fi folosit pe post de jucarie.

Nu uitati ca jucaria pe care copilul o va prefera inaintea oricarei alteia este parintele ( mama sau tatal). Vorbiti-i copilului si jucati-va cu el cum credeti de cuviinta. Incepeti prin a-i vorbi. Multe mame ii schimba scutecele sau il alapteaza fara sa scoata un sunet. De ce sa nu profitati de aceste situatii pentru a-i vorbi? Povestiti-i ce faceti la momentul respectiv. Bineinteles ca nu va intelege ce ii spuneti, dar sunetul vocii dumneavoastra ii va crea o stimulare senzoriala si intelectuala. Ce sa-i spuneti? Tot ce va trece prin cap. Fiecare mama stie sa gaseasca propriul repertoriu de cuvinte si cantece. In timp ce dumneavoastra sau sotul dumneavoastra vorbiti sau cantati copilului, ii oferiti acestuia o stimulare senzoriala care va ajuta la dezvoltarea sa intelectuala. Mai mult, aceasta joaca va poate face placere si dumneavoastra. Multi parinti nu stiu sa-si ofere aceasta placere. Cand vorbesc despre un copil cuminte, ei inteleg prin asta un copil linistit, care nu prea face zgomot, nu cere multa atentie si pe langa care, mama se mai poate ocupa si de alte lucruri. Acest “copil cuminte” ramane la distanta de stimularile senzoriale care il vor ajuta sa atinga potentialul maxim de inteligenta. Atentie totusi, sa nu cadeti nici in cealalta extrema si sa va jucati cu micutul tot timpul in care nu doarme. Jocul cu copilul dumneavoastra nu trebuie niciodata sa devina o obligatie, trebuie sa ramana o placere. Jucati-va cu el cand aveti chef. In acest fel va ajunge sa iubeasca prezenta dumneavoastra si dumneavoastra pe a lui.

Am sa incerc sa va ofer o vedere de ansamblu asupra dezvoltarii copilului la prima varsta, in primul sau an de viata. Am gasit mai comod ca acest prim an de viata in perioade de cate 3 luni, amintindu-va insa ca este vorba de o diviziune arbitrara. Vreau sa va dau o idee generala asupra cresterii si dezvoltarii copilului dumneavoastra in timpul acestor perioade si sa va sugerez mijloacele potrivite pentru a-i asigura din punct de vedere al jocurilor si mediului un anturaj favorabil dezvoltarii sale intelectuale.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 578
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site