Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


PROPRIETATILE GENERALE ALE MARFURILOR

Merceologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ESTETICA MARFURILOR
STANDARDIZAREA MARFURILOR - Avantajele standardizarii
AMBALAREA MARFURILOR: Definitia ambalajului, Clasificarea ambalajelor
Analiza comparativa a calitatii marfurilor ( A.C.Q.M.) - Elemente teoretice si metodologice
CLASIFICAREA SI CODIFICAREA MARFURILOR - Principalele sisteme de codificare a marfurilor
Metode de cercetare in merceologie
ANALIZA COMPARATIVA A CALITATII MARFURILOR
Cafea
PROPRIETATILE GENERALE ALE MARFURILOR
PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICARE A BISCUITILOR

PROPRIETATILE GENERALE ALE MARFURILOR

Proprietatile marfurilor sunt insusiri, atribute ale marfurilor, care le dau o anumita utilitate in consum si au menirea sa satisfaca a nevoie sau sa realizeze un serviciu cerut de consumator.



In capitolele anterioare am aratat, ca merceologia este o disciplina, a carui obiect este studierea proprietatilor marfurilor in stransa legatura cu calitatea lor, Cunoasterea proprietatilor, aportului lor la stabilirea calitatii este deosebit de importanta in practica economica.

Proprietatile marfurilor sunt determinate de materia prima utilizata, procesele tehnologice de fabricatie, operatiile de ambalare, transport, manipulare si pastrare. Primii doi factori determina structura si compozitia chimica a produselor, la randul sau determinand marimea altor proprietati.

                        1. Clasificarea proprietatilor marfurilor

Proprietatile marfurilor pot fi grupate si definite dupa mai multe criterii:

1.      In functie de ponderea pe care o au in stabilirea calitatii se disting:

-         proprietati critice – care determina in mod decisiv calitatea marfurilor, ele reprezentand circa 10 % din numarul total al proprietatilor (de exemplu, proprietatile igienico-sanitare ale produselor);

-         proprietati importante – cele care au o influenta considerabila asupra calitatii produselor; numarul lor reprezinta circa 40 % din totalul proprietatilor (de exemplu proprietatile nutritive ale alimentelor);

-         proprietati minore – cu influenta redusa asupra calitatii, dar care au o pondere mai mare in totalul proprietatilor, de circa 50 %.

2.      In functie de modalitatea de determinare exista:

-         proprietati masurate direct (masa, dimensiuni, compozitie chimica etc.);

-         proprietati masurate indirect (durabilitate, siguranta in functionare etc.);

-         proprietati apreciate organoleptic (culoare, gust, miros etc.).

 Dupa aportul adus la serviciul pe care il indeplinesc in timpul utilizarii, se deosebesc proprietati:

-           tehnico-functionale (rezistenta, durabilitate, fiabilitate etc.);

-           economice (consum de energie, cheltuieli in utilizare, cheltuieli cu piese de schimb etc.);

-           psiho-senzoriale (estetice si organoleptice);

-           ergonomice (confort in utilizare etc.);

-           ecologice (grad de poluare a mediului etc.).

4. Dupa ramura stiintifica care se ocupa de studiul proprietatilor distingem:

-           proprietati fizice (optice, mecanice, termice, electrice etc.);

-           proprietati chimice (rezistenta la acizi si baze, rezistenta la coroziune etc.);

-           proprietati igienico-sanitare (continutul de toxine, continutul si natura microorganismelor etc.);

-           proprietati tehnologice (sudabilitate, deformabilitate etc.).

5. Dupa modul de exprimare proprietatile sunt:

-           exprimate cifric (30 kg, 25 cm);

-           exprimate in valori absolute (34 m, 10 l);

-           exprimate in valori relative (5 %);

-           exprimate in valori de interval (14 + 1).

-           exprimate notional (dulce-amar, moale, clar-opalescent).

-          

2. Proprietatile fizice

Proprietatile fizice au o contributie semnificativa atat ca pondere, cat si ca importanta pentru calitatea marfurilor. Proprietatile fizice sunt foarte variate si pot fi grupate astfel:

-          proprietati fizice generale (masa, compactitatea, densitatea, porozitatea, higroscopicitatea, umiditatea, permeabilitatea);

-          proprietati termice (caldura specifica, dilatarea, capacitatea calorica);

-          proprietati electrice (conductibilitatea electrica, capacitatea electrica, rigiditatea electrica);

-          proprietati magnetice (starea de magnetizare, permeabilitatea magnetica);

-          proprietati optice (aspectul cromatic, transparenta, luciul, reflexia, refractia);

-          proprietati mecanice (rezistenta, rezilienta, plasticitatea, duritatea, elasticitatea, durabilitatea);

-          proprietati tehnologice (maleabilitatea, forjabilitatea, sudabilitatea, capacitatea de a forma si retine gaze, proprietati reologice ale aluatului).

2.1. Proprietati fizice generale



Masa se determina prin cantarire (cu aparate de cantarire numite balante) si constituie cantitatea de substanta dintr-un anumit corp (marfa, produs). In functie de tipul produselor, pentru aprecierea calitatii se determina: masa totala (bruta) a produsului, masa specifica sau densitatea (masa unitatii de volum), masa pe metru patrat, masa pe metru liniar etc.

In Merceologie, se folosesc urmatoarele proprietati derivate din masa:

-          masa pe unitatea de lungime (kg/m) in cazul majoritatii produselor textile;

-          masa pe unitatea de suprafata (kg/m2) la covoare, hartie, piele;

-          masa pe unitatea de volum (kg/m3) la produse din lemn.

In vorbirea curenta apare adesea confuzia intre notiunile de masa si greutate. Greutatea unui corp este forta cu care acesta este atras vertical spre centrul Pamantului.

Masa specifica (densitatea) reprezinta masa unitatii de volum si poate fi exprimata in kg/dm3 sau g/cm

Din aceasta relatie reiese ca la acelasi volum si pentru acelasi produs, daca structura corpului este compacta, masa (deci densitatea) lui este mai mare decat in cazul cand structura este poroasa.

Astfel, o sticla compacta poate avea densitatea de 3,4 kg/dm3, in timp ce o sticla cu o structura celular poroasa (sticla spongioasa) poate avea o densitate sub 1, de exemplu 0,2 kg/dm

La corpurile lichide densitatea depinde de temperatura si de substantele dizolvate in lichidele respective. Determinarea densitatii la lichide se face cu ajutorul areometrului (densimetrului) sau picnometrului.

Densitatea poate fi: reala (corespunzatoare materialului fara pori) si aparenta (in cazul materialelor poroase).

Densitatea reala (d) se refera la materialele compacte (fara pori), precum si la substanta propriu-zisa a materialelor poroase.

Densitatea aparenta (da) a corpurilor poroase este egala cu raportul dintre masa corpului si volumul lui, limitat de suprafata lui exterioara (adica inclusiv volumul porilor). Aceasta densitate se refera pe langa materialele poroase si la materialele in stare de pulbere (ciment, ipsos etc.), care intotdeauna prezinta goluri intre granule.

Compactitatea reprezinta gradul (in procente) de indesare (umplere) a materialului pe unitatea de volum si se exprima prin raportul dintre densitatea aparenta si densitatea reala. Corpurile care nu prezinta pori au compactitatea egala cu 1 (de exemplu sticla). La corpurile poroase compactitatea scade.

Porozitatea este continutul in pori al unui corp si este proprietatea inversa a compactitatii.

Proprietatile de sorbtie.

Sorbtia este procesul de inglobare a vaporilor de apa, a gazelor sau a substantelor dizolvate de catre corpurile solide sau lichide.

Principalele proprietati de sorbtie sunt: absorbtia, adsorbtia, higroscopicitatea, capacitatea de imbibare a apei, capilaritatea, permeabilitatea.

Absorbtia reprezinta fenomenul de imbibare a substantelor lichide sau gazoase in spatiile intermoleculare ale absorbantului.

Adsorbtia este procesul de fixare a moleculelor unui lichid sau gaz sub forma unei pojghite foarte subtiri in spatiile intermoleculare ale adsorbantului.

Higroscopicitatea este insusirea unor marfuri de a absorbi valorii de apa din mediul inconjurator. Natura materialului, temperatura si umiditatea relativa a atmosferei inconjuratoare sunt factori care influenteaza higroscopicitatea produselor.

Capacitatea de imbibare a apei reprezinta absorbtia si retinerea apei de catre proba de material la scufundarea lui in apa. Unele materiale (vata, lemnul, pielea, textilele) au o capacitate mare de imbibare a apei.

Capacitatea de cedare a apei (desorbtia) se caracterizeaza prin cedarea umiditatii din produs mediului ambiant, cand aerul are o umiditate relativa scazuta.

Capilaritatea se determina prin inaltimea la care se ridica lichidul prin difuziune capilara intr-un timp determinat. Capilaritatea este o proprietate caracteristica pentru produse ca vata, tesaturile etc. si serveste pentru determinarea calitatii acestor produse.

Permeabilitatea este proprietatea unor marfuri de a lasa sa treaca prin ele particule de aer, vapori de apa, praf etc. Aceasta proprietate este deosebit de importanta pentru marfurile textile, imbracaminte, incaltaminte, influentand gradul de confort si proprietatile igienice.

Permeabilitatea este cu atat mai mare, cu cat este mai mare numarul de pori. Inversul acestei proprietati este impermeabilitatea, fiind o proprietate principala a unor tesaturi, foi de cort etc.

2.2. Proprietatile termice

Se refera la modul de comportare a materialelor sub actiunea energiei termice. Temperatura poate modifica unele proprietati ale produselor: lungimea, volumul, structura, rezistenta electrica, culoarea, starea de agregare etc.

Principalele proprietati termice sunt: conductibilitatea termica, stabilitatea termica, termoizolarea, caldura specifica, coeficientul de dilatare termica si capacitatea calorica.

Conductibilitatea termica este proprietatea corpurilor de a conduce caldura prin masa lor. Cantitatea de caldura ce trece prin material este direct proportionala cu suprafata lui, cu timpul si invers proportionala cu grosimea stratului de material.

Transmiterea caldurii prin conductie are loc mai ales in corpurile solide. Caldura se transmite treptat, din molecula in molecula, fara deplasare vizibila de substanta. In realitate moleculele corpurilor solide se afla intr-o permanenta miscare oscilatorie in care cele cu continut de caldura mai mare (mai repezi) se ciocnesc cu cele mai sarace in caldura (mai lente), cedandu-le o parte din energia lor cinetica. In felul acesta moleculele mai reci se incalzesc, iar cele mai calde se racesc. Fenomenul persista pana cand temperatura corpului de uniformizeaza.

In cazul metalelor la transmiterea caldurii participa electronii liberi, datorita carora metalele au o conductibilitate termica mai mare decat alte materiale. Conductibilitatea termica a metalelor este aproximativ proportionala cu conductibilitatea electrica.

Prin stabilitate termica se intelege rezistenta la foc a materialelor. Mult mai precis poate fi caracterizata stabilitatea termica prin temperatura maxima la care poate fi expus produsul fara a suferi degradari. Stabilitatea termica este o caracteristica importanta pentru mase plastice, fibre naturale si sintetice si cauciucuri.

Produsele si marfurile pot fi caracterizate prin analiza termica. Metodele termice de analiza permit determinarea pentru produse a temperaturii de fierbere, de topire, de autoaprindere, de congelare, de inmuiere, de inflamabilitate etc.

Termoizolarea este capacitatea corpurilor de a conduce rau caldura. Produse ca pluta, asbestul, lana, penele de pasare, hartia, cartonul si in general corpurile poroase care detin in masa lor aer, sunt rele conducatoare de caldura si se numesc izolatori termici.

Cunoasterea capacitatii de termoizolare prezinta interes la alegerea materialelor din care se produc diferite marfuri electrocasnice, imbracaminte, incaltaminte, produse pentru constructii etc.

Caldura specifica reprezinta cantitatea de caldura necesara unui gram dintr-un corp pentru a-si ridica temperatura cu un grad Celsius, fara a-si modifica starea fizica sau chimica. Experienta arata, ca pentru a incalzi cu acelasi numar de grade aceleasi cantitati de substante diferite, sunt necesare cantitati de caldura diferite. Cea mai mare caldura specifica, exprimata in cal/g/grad o au: apa (1), cauciucul (0,5); lana (0,41), iar cea mai mica o au metalele: aluminiul (0,2), cuprul (0,091).

Dilatarea termica este proprietatea corpurilor de a-si modifica dimensiunile sub actiunea caldurii. Dilatarea poate fi liniara si volumica. Dilatarea termica liniara este cresterea in lungime a unui corp, provocata de cresterea temperaturii. Dilatarea volumica reprezinta cresterea volumului unui corp datorita cresterii temperaturii sale; este caracteristica pentru corpurile amorfe, la care variatia lungimii este aceeasi in toate directiile, modificandu-se doar volumul corpului, nu si forma.

Marimea cu care au crescut dimensiunile unui corp in urma unei dilatari se numeste dilatatie. Aceasta proprietate este importanta pentru marfurile metalice (de exemplu liniile de cale ferata), instrumentele de masurare etc. O atentie mare se acorda din acest punct de vedere ambalarii produselor lichide. Recipientele utilizate in acest scop nu se umplu complet, lasand spatiu pentru dilatarea, respectiv contractarea marfurilor in limita spatiului aferent din ambalaj.

Capacitatea calorica este capacitatea produselor de a absorbi o anumita cantitate de caldura din mediul inconjurator.

Dupa modul de comportare fata de agentii termici, produsele se impart in:

Termostabile – nu sunt influentate considerabil de actiunea caldurii;

Termorezistente – rezistente la temperaturi inalte sau joase (sticla ignifuga, asbest, fibre policlorvinilice etc.);

Refractare – rezistente la temperaturi inalte fara a-si schimba compozitia si fara a se sfarama, inmuia sau topi.




2. Proprietatile electrice

Aceste proprietati sunt caracteristice in special marfurilor electronice, electrotehnice, electrocasnice. Principalele proprietati electrice sunt: conductibilitatea electrica, rezistenta electrica si rezistivitatea electrica, capacitatea electrica, rigiditatea electrica.

Conductibilitatea electrica este proprietatea unui material de a conduce curentul electric, adica de a permite deplasarea sarcinilor electrice in interiorul lor sub actiunea unei diferente de potential.

Rezistivitatea electrica este proprietatea inversa conductibilitatii, fiind invers proportionala cu mobilitatea purtatorilor de sarcini.

In functie de electroconductibilitate, materialele se impart in:

Conductoare electrice – conduc bine curentul electric si au o rezistivitate mica. Conductoarele au o larga utilizare in electrotehnica si telecomunicatii, din aceasta categorie fac parte majoritatea metalelor. Cele mai bune conducatoare electrice sunt: argintul, cuprul, aluminiul. Aliajele acestor metale au de asemenea o conductibilitate electrica buna, dar ceva mai redusa, in urma alierii castigand insa proprietati mecanice mai bine.

Materiale electroizolante (izolatoare) – nu conduc curentul electric, opunand rezistenta mare la trecerea lui prin material. Datorita acestei proprietati se utilizeaza la realizarea izolatiei intre partile conductoare ale dispozitivelor electrice. Cele mai cunoscute materiale electroizolante sunt: portelanul, sticla, lemnul impregnat, cauciucul, materialele plastice – policlorura de vinil, bachelita, polistirenul etc.

Materialele semiconductoare – se situeaza din punct de vedere electric intre conductoare si electroizolatoare, putand conduce curentul electric numai in anumite conditii.  Aliajele semiconductoarelor sunt pe baza de siliciu si germaniu, care impurificate cu elemente trivalente (bor, galiu) conduc curentul electric prin „goluri” si sunt de tip p, iar cele impurificate cu elemente pentavalente (arseniu, fosfor) au plus de electroni si sunt de tip n. Materialele semiconductoare se utilizeaza pe larg la obtinerea tranzistoarelor si circuitelor integrate.

Rezistenta electrica reprezinta raportul intre tensiunea electrica continua, aplicata la bornele unui circuit electric si intensitatea curentului pe care il stabileste in circuit. Unitatea de masura este ohmul.

Capacitatea electrica caracterizeaza un sistem de conductoare, de exemplu un condensator, din punct de vedere al energiei electrice pe care o poate acumula la un moment dat. Capacitatea unui conductor este numeric egala cu raportul dintre sarcina electrica a armaturii si tensiunea dintre armaturi. Ea depinde  de proprietatile geometrice si de mediul care separa cele doua armaturi. Unitatea de masura este faradul.

Rigiditatea electrica este valoarea intensitatii unui camp electric, care, aplicat unui material, provoaca strapungerea electrica a acestuia (strapungerea este pierderea proprietatilor materialului in urma unei energii mari aplicate). Rigiditatea depinde de frecventa si temperatura si are importanta la obtinerea unor piese electronice.


2.4. Proprietatile magnetice

Fenomenele magnetice si interactiunea dintre campul magnetic si cel electric stau la baza transformarii energiei electrice in diferite alte forme de energie cu diferite utilizari practice.

Principalele proprietati magnetice sunt: starea de magnetizare si permeabilitatea magnetica.

Starea de magnetizare este starea materiei, caracterizata prin moment magnetic al unitatii de volum diferit de zero, generat de miscarea electronilor pe orbita si in jurul axei proprii. Aceste miscari dau nastere momentelor magnetice. Starea de magnetizare a unui material poate fi temporara (in functie de existenta unui camp magnetic exterior) si permanenta (prezenta si in absenta unui camp magnetic exterior).

Permeabilitatea magnetica reprezinta raportul intre inductia magnetica a materialului si inductia magnetica a vidului., Variatia inductiei magnetice in functie de variatia campului magnetic este folosita mai ales in industria electrotehnica. In functie de permeabilitatea magnetica materialele pot fi magnetice dure (pentru magneti permanenti) si magnetice moi (pentru electromotoare).

2.5. Proprietatile optice

Se manifesta prin culoare, luciu, transparenta, reflectie si lumina.

Culoarea din punct de vedere fizic este o insusire a luminii, determinata de compozitia sa spectrala si reprezinta o radiatie de o anumita lungime de unda, cu efecte de natura fiziologica asupra retinei, efecte produse de lumina zilei sau de lumina reflectata de un corp oarecare.

Corpurile produc senzatia vizuala a culorii prin absorbtia unei parti din radiatiile care compun lumina alba, ochiul percepand radiatiile reflectate sau emise de corpuri. In anumite conditii, unele corpuri emit lumina cu o compozitie care depinde de natura, temperatura si iluminarea corpurilor.

Spectrul radiatiilor luminoase este cuprins intre 4000 A (lumina violeta) si 7500 A (lumina rosie). Deci, cu cresterea lungimii de unda a luminii, culoarea luminii se modifica treptat, trecand de la violet la indigo, albastru, verde, galben, portocaliu si rosu. Majoritatea corpurilor absorb din spectrul vizibil anumite radiatii in mod specific, obtinandu-se o anumita culoare, adica absorbtia este selectiva. Absorbtia selectiva a luminii depinde nu numai de diferentele de compozitie a substantelor, cat mai ales de structurile lor chimice (de exemplu, culoarea diamantului difera de cea a grafitului).

Transparenta reprezinta proprietatea unui material sau a unui mediu sa lase sa treaca prin el o anumita radiatie, fara a modifica in vre-un fel caracterul radiatiei respective. Un material transparent pentru lumina permite sa treaca prin lumina, fara a o difuza, astfel incat obiectele aflate dincolo de un strat de acest material pot fi vazute clar.

Un produs este cu atat mai transparent, cu cat absoarbe si reflecta mai putina lumina. Aceasta proprietate este de o mare importanta pentru marfurile din sticla si unele materiale plastice.

Transparenta se exprima prin factorul de transmisie, care este raportul procentual dintre razele luminoase care au patruns in material si cele care au trecut prin el. Transparenta se considera foarte buna cand raportul respectiv depaseste 90 %.

Inversul transparentei este opacitatea, iar proprietatile intermediare sunt transluciditatea si opalescenta.

Opalescenta este proprietatea de difuziune a luminii in unele medii tulburi (de exemplu apa cu putin lapte) in urma fenomenului de imprastiere a luminii. Transluciditatea reprezinta proprietatea unui corp (de exemplu geam mat, portelan) de a permite trecerea luminii, dar de a impiedica vederea clara prin el a unui obiect in urma difuzarii luminii care vine de la acel obiect.

Luciul este proprietatea optica a suprafetei marfurilor de a reflecta lumina incidenta cu difuziune cat mai redusa. Luciul depinde de aspectul suprafetei, de uniformitatea acesteia

Reflexia este fenomenul de intoarcere la mediul din care au venit si a unor radiatii, de exemplu, de lumina, care au intalnit o suprafata de separatie intre doua medii.

Refractia este fenomenul de abatere din drumul ei a unei raze de lumina care strabate suprafata de separatie a doua medii transparente diferite. Indicele de refractie este egal cu raportul dintre sinusul unghiului de incidenta si sinusul unghiului de refractie a unei raze care patrunde dintr-un mediu in altul.

Aceasta caracteristica este importanta pentru multe produse, cum ar fi pentru petrol, ulei, bauturi, parfumuri, sticla, materiale plastice etc. Determinarea indicelui de refractie se face cu doua scopuri: pentru aprecierea gradului de puritate si a concentratiei unor produse, folosind in acest scop refractometrul.

2.6. Proprietatile mecanice

Proprietatile mecanice se refera la comportarea marfurilor la actiunea diferitelor forte exterioare ce le pot modifica structura sau forma. Cele mai importante proprietati mecanice sunt: rezistenta la diferite solicitari, plasticitatea, duritatea, elasticitatea, durabilitatea etc.

Rezistenta  este una dintre proprietatile cele mai importante ale multor marfuri, cum sunt materialele de constructii, produsele textile, marfurile metalice, materialele plastice etc. Rezistenta caracterizeaza proprietatea unui corp de a se impotrivi la actiunea diferitelor forte exterioare (tractiune, rupere, incovoiere, indoire, compresiune, uzura), care tind sa-l distruga.

Rezilienta (rezistenta la soc mecanic) reprezinta rezistenta la rupere prin izbire. Se determina prin ruperea dintr-o singura lovitura a unei probe crestate la mijloc. Rezilienta depinde de structura materialului si indica rigiditatea, tenacitatea si fragilitatea unor marfuri.

Rigiditatea reprezinta proprietatea materialelor de a se opune deformarilor mecanice (ex. metalele). Tenacitatea este proprietatea materialelor de a se rupe sub actiunea fortelor externe dupa deformatii permanente vizibile (ex. lemnul). Fragilitatea este determinata de proprietatea de a se rupe brusc sub actiunea unor forte externe, fara deformatii vizibile.

Plasticitatea este capacitatea materialelor de a capata deformatii permanente, fara a-si modifica volumul, sub actiunea solicitarilor mecanice.

Duritatea (rezistenta la patrundere) caracterizeaza capacitatea materialului de a se opune la patrunderea unui corp din exterior in stratul superficial. Duritatea poate fi determinata prin mai multe metode: prin zgariere, prin apasare, metode dinamice.



Elasticitatea este proprietatea materialelor de a se deforma sub actiunea fortelor exterioare si de a reveni la forma si dimensiunile initiale dupa incetarea solicitarilor. Alungirea este deformarea care precede ruperea, in cazul in care efortul de tractiune este mai mare decat limita de elasticitate.

Durabilitatea marfurilor este capacitatea de a-si mentine insusirile un timp cat mai indelungat, in conditii normale de exploatare. Este un indicator sintetic, in care se regasesc, direct sau indirect, valorile principalelor proprietati mecanice. Durabilitatea marfurilor depinde de natura si structura produsului, de fenomenele de uzura si oboseala, dar si de actiunea unor factori externi.

2.7. Proprietatile tehnologice

Cunoasterea acestor proprietati este necesara pentru adaptarea tehnologiilor de prelucrare a materialelor in scopul obtinerii produselor finite. Aceasta proprietati se manifesta in procesele de prelucrare si sunt caracteristice diferitelor grupe de produse.

In cazul tesaturilor cele mai cunoscute proprietati tehnologice sunt: aspectul exterior si draparea.

Aspectul exterior al tesaturilor depinde de combinarea culorilor, concordanta intre desen si culoare, posibilitatea de realizare pe scara larga si de pretul de cost.

Draparea este proprietatea tesaturilor de a forma cute si dungi in imbracaminte. Caracterul cutelor depinde de proprietatile fibrelor, de proprietatile mecanice si de structura tesaturii.

In cazul metalelor cele mai importante proprietati tehnologice sunt: turnabilitatea, maleabilitatea, forjabilitatea, sudabilitatea, plasticitatea.

Maleabilitatea este proprietatea metalelor ca sub actiunea unor forte exterioare sa se deformeze fara a se fisura.

Forjabilitatea este proprietatea metalului de a putea fi forjat, adica de a suferi deformatii permanente fara fisurare in stare solida. Forjarea este prelucrarea unui semifabricat metalic, prin presare la cald sau la rece, cu ciocanul sau cu presa.

Sudabilitatea este proprietatea metalelor sau maselor plastice de a putea fi sudate. Sudarea este operatia de imbinare nedemontabila a doua sau mai multe piese, executata la cald prin topire sau presare, astfel incat piesele sudate sa formeze un corp comun.

Plasticitatea este proprietatea unui material solid sau pastos de a capata deformatii permanente fara fisurare, cand este supus unor anumite solicitari. In cazul fainii de grau, principalele proprietati tehnologice (de panificatie) sunt: capacitatea de hidratare, capacitate de a forma si retine gaze, proprietatile reologice ale aluatului.

 Proprietatile chimice

Proprietatile  chimice ale marfurilor definesc tipul si cantitatea substantelor chimice din produs, comportarea fata de diferiti agenti chimici, solubilitatea etc. Cele mai importante proprietati chimice sunt: compozitia chimica si stabilitatea la actiunea agentilor chimici.

Compozitia chimica reprezinta tipul si continutul substantelor chimice care intra in compozitia marfurilor. Substantele care determina compozitia chimica sunt grupate in substante de baza, secundare, impuritati si corpuri straine. Proprietatile si proportiile acestor substante influenteaza asupra modului de comportare fata de anumiti factori care actioneaza in timpul utilizarii, transportului sau pastrarii marfurilor. Cunoasterea acestor proprietati este foarte importanta in special pentru produsele alimentare, chimice, cosmetice, textile, incaltaminte.

In practica industriala si merceologica prin analiza chimica se stabileste cantitatea si calitatea materiilor prime, a produselor semifabricate si a produselor finite, precum si desfasurarea proceselor de fabricatie.

Daca analiza se refera numai la o identificare a elementelor care intra in compozitia substantelor, ea se numeste calitativa, in timp ce stabilirea cantitatilor corespunzatoare din fiecare element care intra in compozitia unei substante poarta numele de analiza cantitativa.

Proprietatile chimice, consecinta principala a compozitiei chimice, se reflecta in comportarea fata de acizi, oxidanti, saruri, coloranti etc. Aceasta comportare determina stabilitatea marfurilor in procesele de pastrare, transport si utilizare.

Stabilitatea la actiunea agentilor chimici exprima proprietatea marfurilor de a rezista sau nu la contactul cu diferite substante in timpul utilizarii sau pastrarii. Studierea stabilitatii marfurilor la actiunea agentilor chimice, presupune cunoasterea modului de comportare la acizi, saruri, oxigenul din aer etc. De exemplu, comportarea textilelor sub actiunea detergentilor, vaselor de menaj sub influenta diversilor acizi, metalelor fata de agentii de coroziune.

Dintre produsele industriale, sticla prezinta o rezistenta buna la actiunea apei, a bazelor, acizilor si a sarurilor, dar acidul fluorhidric are o actiune coroziva. Rezistenta sticlei la actiunea substantelor chimice este o proprietate importanta pentru sticla de laborator, sticla optica, de constructii, de ambalaj. Materialele plastice sunt rezistente la acizi, baze, oxizi si se folosesc in industria chimica, unde nu rezista alte materiale. Unele produse textile, de exemplu bumbacul, hidrolizeaza in contact cu acizii, formand saruri, alte produse (lana) sunt rezistente la acizi, dar se degradeaza in contact cu bazele sau alcoolii.

O proprietate importanta a metalelor si aliajelor utilizate in obtinerea marfurilor metalice este capacitatea de a rezista la actiunea agentilor corozivi, deci rezistenta la coroziune. Coroziunea poate fi produsa de agenti atmosferici, de electrolitii din aer sau din sol.

Coroziunea poate fi uniforma, cand intreaga suprafata a piesei este uniform atacata sau locala, cand coroziunea se manifesta in anumite portiuni sau la unii componenti ai aliajelor.

4. Proprietati psiho-senzoriale (organoleptice)

Aceste proprietati pot fi urmarite cu ajutorul organelor de simt si in consecinta au implicatii majore asupra comportamentului consumatorului, putand stimula sau inhiba consumul.

Pentru produsele alimentare, proprietatile senzoriale detin o pondere medie de 60 % in coeficientul de calitate generala.

Capacitatea de a percepe proprietatile organoleptice difera de la un individ la altul, fiind determinata de sensibilitatea organului de simt fata de anumiti stimuli externi. Datorita importantei comerciale si fiziologice a caracteristicilor senzoriale s-au dezvoltat tehnicile de analiza a calitatii produselor, constituind o noua disciplina, numita „analiza senzoriala” sau senzorica.

Proprietatile senzoriale se exprima notional, spre deosebire de celelalte caracteristici, care pot fi masurabile prin analize, fie direct, fie indirect si exprimate cifric in anumite limite maxime sau minime, dupa importanta.

Mirosul este un mijloc de exprimare a senzatiilor olfactive. Mirosul alimentelor are o influenta deosebita asupra consumatorului in luarea deciziei de cumparare sau respingere a marfurilor. Clasificarea mirosurilor a facut obiectul a numeroase studii si incercari, fara a putea stabili pana in prezent criterii obiective, unanim acceptate, pentru o clasificare obiectiva si completa. Una din clasificarile cele mai folosite apartine lui Henning, acesta apreciaza ca exista sase mirosuri de baza: floral (parfumat), picant, eteric, rasinos, de ars si putred, sistematizate in prisma care ii poarta numele.

Senzatiile gustative sunt exprimate prin gust. Stimulii senzatiilor gustative sunt prezenti in structura chimica a produselor alimentare. Ca si in cazul mirosului, exista niste grupe functionale ce indeplinesc fie rol excitant – glucofore (glucoza) pentru gustul dulce, fie rol de intensificator – auxogluconice (grupa hidroxil).

Gusturile se clasifica in patru senzatii de baza: dulce, sarat, acru si amar. Gusturile de baza sunt provocate de substantele pure: clorura de sodiu are gust sarat; solutiile acizilor acetic, citric, tartric au gust acre; gustul de dulce este conferit de glucoza, zaharoza, fructoza; gustul amar este caracteristic pentru substantele care au gruparea nitro - NO2: chinina, saruri de magneziu.

Caracteristic mecanismului de perceptie este faptul ca cele patru gusturi fundamentale au receptori diferiti, cu o sensibilitate specifica, localizati in diferite regiuni ale limbii. Pentru dulce sensibilitatea este maxima la varful limbii, pentru amar la baza ei, pentru sarat pe margini (imediat dupa varf), iar pentru acru partea mijlocie a suprafetei laterale.

Senzatiile gustative si senzatiile olfactive se influenteaza reciproc, incat in procesul perceptiei excitarea uneia determina indirect si excitarea celeilalte. Aroma este o caracteristica complexa gustativ-olfactiva, specifica produselor alimentare. Aceasta poate exista fie datorita compozitiei naturale a materiilor prime, fie ca urmare a tehnologiei de prelucrare sau utilizarii unor potentiatori de aroma.

Un caz particular al aromei il reprezinta buchetul – specific doar bauturilor alcoolice. Vinurile si vinarsurile invechite de calitate superioara au un buchet deosebit, daca sunt invechite in conditii speciale; aroma este rezultatul unor reactii chimice complexe.

Proprietatile tactile (cutanate). Senzatiile tactile se datoreaza sensibilitatii pielii, determinate de terminatiile nervoase libere. Sensibilitatea tactila este foarte mare pe varful degetelor, pe buze, pe suprafata limbii.

Senzatiile cutanate sunt de trei feluri: senzatii tactile (de atingere sau presiune); senzatii termice (de cald, de rece); senzatii alergice (de durere).

Cu ajutorul simtului tactil pot fi evidentiate o serie de caracteristici importante ale produselor ca: forma, consistenta, elasticitatea, rigiditatea, adezivitatea, dimensiunea suprafetei, temperatura produsului, greutatea miscarea obiectelor etc. sau caracteristici cum sunt: prospetimea, fragezimea, gradul de tare la produsele alimentare.

Exprimarea proprietatilor tactile se face prin intermediul indicilor notionali ca: neted, aspru, fibros, lipicios, fierbinte, cald, rece, uscat, moale, apos, crocant, sfaramicios, pufos, fragil, gumos, pastos etc.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2312
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site