Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Evolutia lucrarilor de irigare a plantelor cultivate

Agricultura

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Bolile marului si parului
Glucozoxidaza
FASOLEA
Criterii de clasificare a produselor de morarit si panificatie
PATARILE SI PUTREGAIURILE BAZALE ALE CEREALELOR PAIOASE
CULTURA DE CEAPA - CULTURA CEPEI CEACLAMA SAU DIN SAMNTA
AGRICULTURA - ECOLOGIE APLICATA
IMPORTANTA ECONOMICA A CULTURII DE FLOAREA SOARELUI
GESTIUNE SI EVIDENTA ECONOMICA
Mierea extraflorala



evolutia lucrarilor de irigare a PLANTELOR CULTIVATE





1.1. importanta irigarii PLANTELOR CULTIVATE

Eforturile depuse pe plan mondial si national pentru extinderea suprafetelor agricole irigate si pentru ridicarea productiei la hectar la toate plantele de cultura, sunt cu totul justificate daca se are in vedere 'explozia demografica' din ultimul secol.

Ritmul de crestere a populatiei globului este impresionant. In anul 1850 populatia totala a globului ajunsese la circa 1,2 miliarde, in 1925 la 2 miliarde, in 1950 la 2,5 miliarde, in anul 1960 la circa 3 miliarde, in anul 1975 la 4 miliarde, iar in anul 1990 la peste 5 miliarde. Se apreciaza ca in anul 2000 populatia globului va depasi 6 miliarde locuitori.

Populatia globului creste intr-un ritm mediu anual de 1,8-2,3%. Fata de aceasta crestere rapida a populatiei, ritmul de crestere a productiei de alimente nu este satisfacator. Dupa constatarile FAO aproape 2/3 din locuitorii globului sufera inca de foame sau de subnutritie.

Iesirea din acest impas este posibila doar prin actiuni energice pentru sporirea suprafetei cultivate si indeosebi pentru cresterea productivitatii in agricultura. Intensivizarea agriculturii necesita un complex de masuri, intre care extinderea culturilor de mare productivitate, mecanizarea, fertilizarea si irigarea constituie verigile cele mai importante.

Rolul esential al irigatiilor este de a combate secetele care afecteaza cu o frecventa destul de mare imense teritorii agricole din tara noastra. Astfel, in perioada anilor 1881-1961 pe baza datelor inregistrate, repartizarea si caracterizarea anilor se prezinta in felul urmator (dupa Topor N.):

20% din ani sunt ploiosi, din care: 5% foarte ploiosi; 3,7% excesiv de ploiosi; 3,7 exceptional de ploiosi;

44% din totalul anilor sunt secetosi, din care: 21% foarte secetosi;6,2% excesiv de secetosi; 5,0% exceptional de secetosi;

36% sunt normali in precipitatii.

In perioada analizata nu au fost mai mult de 3 ani consecutivi ploiosi, precum nici mai mult de 4 ani consecutivi secetosi. Anii secetosi si cei ploiosi in tara noastra sunt in general grupati.

In functie de regiunile naturale geografice, numarul anilor normali, ploiosi si secetosi se distribuie astfel (dupa N. Topor, 1962):

Tabelul 1.1.

Distribuirea numarului de ani normali, ploiosi si secetosi in functie de regiunile naturale geografice

Zona naturala

Ani normali (%)

Ani ploiosi (%)

Ani secetosi (%)

Transilvania

Oltenia-Banat

Muntenia

Moldova

Dobrogea

Dupa datele meteorologice pe 132 ani (1865-1996), frecventa anilor, pe calificative, la Cluj-Napoca, in zona subumeda, cu precipitatii medii anuale de 600 mm, se prezinta in felul urmator (H. Criveanu si Cristina Trifan, 1997):

Tabelul 1.2.

Calificativele anilor pentru precipitatii la Cluj-Napoca,

1865-1996 (dupa H.Criveanu si Cristina Trifan, 1997)

Calificativele

Felul frecventei

Excesiv de ploios

Foarte ploios

Ploios

Putin mai ploios

Normal

Putin mai secetos

Secetos

Foarte secetos

Excesiv de secetos

Total

Numeric



Procentual

Dupa cum rezulta din tabelul 1.2., frecventa anilor normali si secetosi totalizeaza 65,7%, ani in care irigarea poate aduce sporuri insemnate de productie, la principalele culturi de camp, chiar si in zona subumeda.

In intervalul de timp dintre anii 1967-1996, la Cluj-Napoca s-a inregistrat urmatoarea frecventa a anilor, pe calificative (tabelul 1.3.).

Tabelul 1.3.

Calificativele anilor pentru precipitatii la Cluj-Napoca,

1967-1996 (dupa H. Criveanu si Cristina Trifan, 1997)

Calificativele

Felul frecventei

Excesiv de ploios

Foarte ploios

Ploios

Putin mai ploios

Normal

Putin mai secetos

Secetos

Foarte secetos

Excesiv de secetos

Total

Numeric

Procentual

Pe circa 1/5 din teritoriul tarii noastre precipitatiile medii anuale se situeaza sub 500 mm (Dobrogea, Baragan, estul Podisului Moldovei). In lunile iulie, august si septembrie se inregistreaza intervale secetoase de cate 20-30 zile. In Baragan si Dobrogea, numarul secetelor ajunge la 6-7 pe an. In Campia Romana, in ultimele decenii, anii secetosi au avut o frecventa mai mare de 50%.

Oscilatiile mari ale recoltelor in stepa Baraganului, chiar in cazul aplicarii unei agrotehnici rationale, demonstreaza necesitatea irigatiei.

Astfel, de pilda, la Statiunea de cercetari pentru culturi Irigate Marculesti, din centrul Baraganului (dupa M.Botzan, 1955) recoltele au oscilat in timp de 20 de ani, intre urmatoarele limite:



la grau - de la 379 kg/ha, in anul agricol 1945-1946, la 3500-4200 kg/ha in anul 1937-1938, an cu o distributie normala a precipitatiilor; la ovaz intre 320-2165 kg/ha ; la fasole, intre 0-1720 kg/ha; la porumb, intre 175-3060 kg/ha.

Fata de productiile medii obtinute la cateva culturi, intr-o perioada normala din punct de vedere climatologic, (1955-1958), in anul 1946 s-au inregistrat pagube de circa 40% la grau, 76% la porumb, 70% la orz, 45% la mazare, 60% la floarea soarelui etc.

Lupta cu efectele negative ale secetei s-a dus si se va duce printr-o agrotehnica speciala, prin care lucrarile solului si intretinerea culturilor se realizeaza astfel incat sa se poata retine o cantitate cat mai mare de apa provenita din precipitatii. Aceste masuri, desi foarte bune, singure nu sunt suficiente pentru obtinerea unor recolte mari si stabile.

Irigarea continua sa ramana una dintre masurile cele mai eficace in sporirea productiei la hectar chiar si in situatia in care scaderea precipitatiilor nu este asa de acuta incat sa contribue la compromiterea culturilor, precum si in cazurile cu precipitatii normale; in toate aceste situatii, irigarea aduce sporuri insemnate de recolta.

Aplicarea rationala a irigatiei se bazeaza pe cunoasterea, estimarea si interpretarea relatiilor din cadrul sistemului sol-apa-planta-atmosfera.

Trebuie subliniat, de asemenea, ca irigarea constituie un mijloc important de sporire a productiei agricole nu numai prin rationalizarea regimului de umiditate din sol in functie de cerintele culturilor agricole, ci si datorita faptului ca realizeaza conditii superioare de utilizare a potentialului de fertilitate a solului, de folosire a ingrasamintelor si a soiurilor cu mare capacitate de productie, de intensivizare a proceselor de productie agricola.

Dovezi graitoare asupra eficientei irigarii in sporirea productiei agricole au oferit cercetarile stiintifice efectuate in tara noastra, precum si rezultatele de productie obtinute in multe ferme de productie.

In cercetarile efectuate in aceasta directie in zona de stepa si silvostepa, pe o perioada indelungata de timp, Vl.I.Sisesti (1971) a consemnat sporuri de productie obtinute prin irigare, de pana la 60% la porumb, 83% la fasole, 59% la sfecla de zahar, 94% la cartofi, 208% la lucerna.

Dar nu numai in zona de stepa si silvostepa se pot obtine productii ridicate. In zonele mai umede, unde precipitatiile anuale ajung pana la 600 mm, sau chiar depasesc aceasta valoare, se pot obtine sporuri insemnate de productii, mai ales la plantele furajere. Semnficative sunt in aceasta directie sporurile de productie obtinute la S.C.P.C.P. Jucu, jud. Cluj (Tatomir, 1965), intr-un an secetos: 85% la sfecla de zahar, 199,3% la lucerna masa verde, 79,1% la porumb masa verde, 128,6% la porumb siloz in cultura dubla etc.

La Cluj-Napoca, in perioada 1964-1998, Nagy Z. si colab., au consemnat sporuri medii de productie de 33,8 la porumb boabe, 33,5% la sfecla de zahar, 25,9% la porumb masa verde, 37% la soia, 22% la cartof etc.

Prin extinderea irigatiei pe solurile nisipoase, din sudul Olteniei, Campia de Nord-Vest (Carei-Marghita), Nord-Estul Baraganului (Braila-Buzau), Campia Tecuciului-Hanu-Conache, Dobrogea (partea de Nord-Est), Delta, lacurile maritime-Bratul Chilia, etc., s-a creat posibilitatea obtinerii si in aceste conditii, de recolte deosebit de ridicate si economice.

Irigarea are un rol important in sporirea productiei agricole, nu numai in legatura cu efectele ei asupra culturilor agricole, ci si cu efectele de ameliorare a terenurilor saraturate, prin combinarea irigatiilor de spalare cu drenajul si cu alte masuri agrochimice si agrotehnice.

1.2. irigarea PLANTELOR CULTIVATE in agricultura mondiala

1.2.1. Raspandirea pe glob a irigarii culturilor

Irigarea plantelor cultivate reprezinta una dintre masurile cele mai eficiente pentru sporirea productiei.

N.D.Gulhati (1955) aprecia ca mai mult de trei sferturi din suprafetele utilizate nu dispun de umiditatea naturala suficienta pentru obtinerea de productii agricole acceptabile. De asemenea, Gulhati (citat de Plesa, 1979) sublinia: 'Irigatia in multe tari este o stiinta moderna, stiinta supravietuirii'.

Astazi, irigarea culturilor de camp se aplica nu numai in zonele aride si semiaride ale globului, cu precipitatii de 300-500 mm anual, dar si in regiuni subumede cu precipitatii intre 500-1000 mm anual.

In regiuni dens populate, anumite culturi justifica economic irigarea, si la precipitatii mai ridicate. In regim tropical, cu un sezon uscat (iarna in emisfera nordica si vara in emisfera sudica), se iriga intens chiar la o suma a precipitatiilor anuale depasind cu mult 1000 mm, asigurandu-se astfel 2-3 recolte pe an, ca de pilda 3 recolte de orez in sudul Chinei (prin transplantare).

Dupa datele FAO, rezulta ca pe glob, se irigau, in anul 1950 - 94 milioane hectare, in 1960 - 140 milioane hectare, in 1970 - 198 milioane hectare, in 1985 - 223 milioane hectare, in 1990 - 237 milioane hectare, iar in 1996 - 259 milioane hectare. In medie, pe plan mondial, suprafetele irigate cresc anual cu circa 7,5 milioane hectare.

Dintre culturile care ocupa suprafata mare in agricultura irigata pe plan mondial, amintim in primul rand orezul, bumbacul, lucerna, sfecla de zahar, porumbul si altele.

Teritoriile aride si semiaride, in care suma anuala a precipitatiilor nu depaseste 500 mm, insumeaza aproximativ 55% din suprafata uscata (Thorne si Peterson, 1950).

Una dintre tarile in care lipsa de ploi se face cel mai mult simtita este Egiptul. Aici, de fapt, nu exista un anotimp ploios sau o zona bogata in precipitatii, de aceea agricultura nu se poate dezvolta decat in conditii de irigatie, folosindu-se ca sursa de apa Nilul.

Pozitia geografica a Algeriei face ca in aceasta tara sa se intalneasca o gama intreaga de zone climatice. Astfel, in timp ce in departamentul Constantine precipitatiile anuale ating 1000 mm, in Sahara acestea se reduc la zero.

Zone foarte secetoase se intalnesc, de asemenea, in Australia, unde pe 34% din suprafata, totalul precipitatiilor cazute intr-un an nu depaseste 250 mm. In Israel 2/3 din teritoriul tarii este un pustiu in care precipitatiile cazute nu ating 200 mm anual.

O variatie foarte mare a climei intalnim in tarile intinse ca suprafata. Astfel, in China, in timp ce in sud ploile depasesc 2000 mm, in pustiurile din nord-vest media anuala a precipitatiilor nu trece de 100 mm, inregistrandu-se frecvent si precipitatii de 10 mm.

Situatii asemanatoare din punct de vedere al variatiei climatului intalnim in India, SUA etc.

In India, repartitia neuniforma a umiditatii provenita din atmosfera face ca irigatia sa fie necesara peste tot unde precipitatiile inregistreaza valori sub 1200 mm. In aceasta tara intalnim o variatie foarte larga a precipitatiilor ale caror valori se incadreaza intre limitele de 250-1200 mm (N.Grumeza, 1968). Din acestea, cea mai mare parte cad in lunile octombrie si ianuarie, anotimpul cald (martie-iunie) fiind in multe cazuri complet lipsit de ploi. In majoritatea regiunilor, un an din cinci este secetos si unul din zece este foarte secetos.

In SUA, in partea de vest, se intind deserturi; in California, spre exemplu, precipitatiile medii anuale sunt sub 200 mm.

In partea centrala a SUA, predomina un climat semiarid si semiumed, iar in rasarit climatul umed.

In America de Sud, regiunile cele mai aride se intalnesc mai ales pe coasta vestica a continentului, incluzand statele Peru si Chile. Zone foarte secetoase intalnim, de asemenea, in Mexic.

In Europa, din punct de vedere al climatului, nu intalnim extreme. Nu intalnim deserturi si nici zone agricole cu precipitatii cu mult peste nevoile culturilor. Cu toate acestea, repartitia neuniforma a precipitatiilor, ca si insuficienta lor, in multe cazuri, fac ca in cele mai multe tari de pe acest continent irigatia sa fie necesara.

Prin urmare, este greu de trasat o limita climatica intre zonele pentru care se recomanda si cele in care nu se recomanda irigatia. Este cu atat mai greu de a stabili unde inceteaza necesitatea irigatiei, dat fiind ca in luarea unei astfel de decizii intervin si alti factori, intre care conditiile social-economice au o importanta hotaratoare.

Asa cum s-a mentionat, pe suprafete apreciabile, solul nu dispune de o umiditate naturala, suficienta pentru obtinerea de productii agricole ridicate. Sunt si teritorii unde fara irigatie nu creste nici o vegetatie. Alte teritorii, acoperite cu abundente formatiuni vegetale ierboase, nu ingaduie, in lipsa irigatiei, decat o activitate pastorala.

In regiunile subumede sunt unii ani in care repartitia nefavorabila a precipitatiilor scade mult productia agricola. De asemenea, in zona tropicala, se iriga pentru a se asigura o recolta in plus, iar in regiuni dens populate din zona temperata se iriga culturi valoroase la o suma a precipitatiilor anuale ce nu depaseste 1000 mm.

1.2.2. Istoricul irigarii plantelor cultivate pe plan mondial

Irigarea plantelor cultivate isi are originea in zonele aride, dar de-a lungul istoriei s-a extins treptat spre zone din ce in ce mai putin secetoase.

Dupa unele date istorice, irigarea s-a aplicat cu circa 5000 de ani i.e.n. in Mesopotamia si China, extinzandu-se apoi in Egipt, India si Asia Centrala (N.Grumeza, 1968; I.Plesa, 1979; V.Ionescu-Sisesti, 1982; Z.Nagy, 1982; E.Luca, 1994).

Interesant este faptul ca unele sisteme de irigatie construite in acele vremuri se folosesc cu succes si astazi. Asa este cazul unui sistem de irigatie constituit in Egipt cu aproape 3000 ani i.e.n., de catre regele Menes.

Lucrari sistematice prin care se urmarea irigarea Egiptului inferior au fost executate insa mult mai tarziu (in prima jumatate a secolului al XIX-lea). Ca urmare, aceasta regiune a prosperat cu repeziciune.

In anul 1902 s-a facut cotitura cea mai importanta in dezvoltarea irigatiilor in Egipt, odata cu construirea barajului de la Assuan. Acest baraj a fost suprainaltat apoi de doua ori, in anii 1912 si 1934, odata cu construirea in paralel, pe cursul Nilului, a altor baraje mai mici si a unor stavilare, in scopul devierii apei necesare irigatiei.

Aceste lucrari se includ intr-un plan mai vast de extindere a suprafetelor irigate. In 1996 suprafata agricola irigata a Egiptului a ajuns la 3 266 000 hectare.

Vaile Tigrului si Eufratului constituie, de asemenea, doua dintre regiunile de pe glob unde irigatiile au cunoscut o larga raspandire inca din cele mai vechi timpuri. Aici exista doua mari canale de irigatie, care functioneaza de mii de ani. Unul dintre ele are adancimea cuprinsa intre 10 si 16 metri si latimea de 130 metri. Aceste dimensiuni sunt de-a dreptul impresionante daca ne gandim, mai ales, la perioada cand au fost construite.

Buna intretinere si functionare a sistemelor de irigatie erau pazite cu sfintenie. Astfel, inca in urma cu cateva mii de ani, in Codul lui Hammurabi (1792 - 1750 i.e.n.) se scria :'Daca vreunul deschide canalele sale de irigatie pentru a lasa apa sa patrunda, cauzand din neglijenta inundarea terenurilor vecinului, el va restitui vecinului cantitatea de grau ce urma sa fie recoltata de pe terenul inundat' (N.Grumeza, 1968).

O alta dovada a existentei irigatiilor aici, inca din timpuri stravechi, o constituie continutul unei inscriptii de pe mormantul reginei Semiramida, care a domnit cu circa 2000 ani i.e.n. Iata un fragment din aceasta inscriptie :'Am silit puternicul rau sa curga potrivit vointei mele si sa duca apa pentru a ingrasa campiile care inainte erau pustii si fara locuitori'.

Din pacate, majoritatea covarsitoare a lucrarilor de irigatie construite pe vaile Tigrului si Eufratului (aflat in buna parte pe teritoriul Irakului) au fost distruse.

In India, referiri despre irigatie se gasesc cu 300 de ani i.e.n., in vechile texte religioase hinduse. Se arata aici, ca pentru apa folosita din rauri, lacuri si baraje se platea statului o taxa reprezentand o patrime din productie. Tot in aceste texte se vorbeste despre faptul ca in perioadele de foamete, regele si supusii sai se retrageau in apropiere de baraje.

In secolul al XIX -lea, prin construirea canalului superior al Gangelui, finalizat in 1854, s-au creat posibilitati pentru irigarea in India, a unei suprafete de 600000 ha. De mentiomat ca reteaua de canale principale, alimentate din acest gigantic canal, insumeaza o lungime totala de peste 900 km.

Alte lucrari de irigatie au urmat ulterior, astfel incat an de an suprafata irigata a Indiei s-a extins, ajungand in anul 1996 la peste 57 milioane hectare, majoritatea fiind cultivate cu orez si bumbac.

In China, tara cu o suprafata irigata de circa 50 milioane hectare, inceputurile irigatiei se pierd, de asemenea, in trecutul indepartat.

Se apreciaza ca suprafata irigata poate atinge in China peste 80 milioane hectare. Este important de retinut ca dupa mai bine de 2000 de ani de irigatie, terenul agricol s-a mentinut in stare buna de fertilitate. Aceasta se explica prin faptul ca in intreaga zona stratul de sol arabil este asezat pe un substrat permeabil de pietris si nisip, la adancimea de 1-2 m.

Interesant este aici si modul cum se exploateaza terenul irigat in doua sezoane. Astfel, in prima jumatate a anului se cultiva graul, tutunul, canepa, rapita etc., dupa care urmeaza orezul, care acopera 95% din suprafata. Faptul ca aici, ca de altfel si in alte regiuni ale Chinei se practica cultura orezului prin metoda transplantarii, are ca urmare scurtarea timpului in care terenul este ocupat de cultura. In felul acesta se creeaza conditii pentru obtinerea chiar a trei recolte pe an.

Caracteristic in aceasta tara, ca si in alte tari din Asia (Japonia, Indonezia etc.) este amenajarea orezariilor in terase pe terenurile in panta. Este important si faptul ca irigarea se realizeaza in cea mai mare masura prin cadere naturala.

Japonia este o alta tara asiatica unde irigatia are traditii vechi, practicandu-se inca inainte de anul 600 i.e.n. Dintre culturiile irigate, aici, ca si in multe tari din aceasta parte a globului, predomina orezul. Datorita reliefului accidentat, in cea mai mare parte deluros si muntos, s-au extins foarte mult amenajarile pentru irigatii in terase. In anul 1996 suprafata totala irigata    in Japonia a depasit 2,7 milioane hectare.

In Pakistan, cele mai vechi asezari omenesti s-au descoperit pe malurile Indusului. Revarsarile periodice ale acestui fluviu au constituit in permanenta un ajutor pretios pentru agricultura, tinand seama ca, dupa retragerea apelor, in sol se acumula o rezerva importanta de umiditate, foarte utila culturilor. Cu timpul, omul a invatat sa foloseasca rational cursul apelor. Astfel, prin construirea unor canale, dintre care unele se folosesc si astazi, apa a fost dirijata la mari distante, readucand treptat la viata terenuri fertile care altfel nu puteau fi folosite. Concomitent cu construirea de noi canale s-au extins si suprafetele irigate, acestea ajungand la circa 17,5 milioane hectare in anul 1996.



In Tunisia, irigatia s-a dezvoltat in mai multe etape distincte: prima intre secolele X - I i.e.n., pana la venirea romanilor, perioada in care s-au folosit metode rudimentare de amenajare a terenului si numai in oaze. A doua etapa poate fi considerata cea de dupa venirea romanilor cand s-au realizat lucrari de mare amploare. Dupa dobandirea independentei (a treia etapa), guvernul Tunisiei a acordat o atentie deosebita dezvoltarii irigatiilor, ajungandu-se in 1996, la o suprafata irigata de circa 380000 ha.

In Israel, irigatia dateaza, de asemenea, din timpuri indepartate. Ca sursa de apa s-a folosit cel mai mult apa subterana, din fantani. Irigatia a capatat o amploare mare dupa primul razboi mondial. In prezent, pe langa sursele subterane se foloseste o parte din debitul Iordanului. Sunt sisteme in mare majoritate moderne, cu conducte sub presiune, pentru irigare prin aspersiune si, tot mai mult, prin picurare. Azi se iriga o suprafata de circa 200000 ha

In SUA, irigatiile au fost utilizate, cu succes, de catre populatia bastinasa, formata din indieni. Datele istorice arata ca asezarile acestora se intemeiau de-a lungul apelor, aplicand, in zonele secetoase, irigatia.

Dupa venirea cuceritorilor spanioli, irigatiile au intrat intr-o noua faza. Primul canal construit de acestia a fost inceput in 1598, avand ca sursa de apa fluviul Rio Grande.

Aparitia de sisteme de irigatie mai bine organizate in SUA, a avut loc odata cu sosirea primilor emigranti. Acestia, poposind in multe cazuri in zone secetoase, si-au dat seama ca supravietuirea lor nu este posibila aici decat folosind irigatia. Pentru a impulsiona dezvoltarea irigatiilor, in anul 1894, Congresul a votat legea Carey, prin care nu se permitea intrarea populatiei in statele din zonele aride decat in cazul in care statele respective se angajeaza sa faca lucrari de irigatie pe terenurile in cauza. Ca urmare a acestui fapt, fiecare stat a trebuit sa intocmeasca planuri cu scheme, reprezentand posibilitatiile de dezvoltare a irigatiilor. In felul acesta, irigatiile au progresat cu repeziciune, in special in statele din zonele aride la care se referea legea amintita.

In prezent in SUA se iriga o suprafata de peste 20 milioane hectare. Statele cu cea mai intinsa suprafata irigata sunt: California, Arizona, Utah, New Mexico, Colorado, Oklahoma si Nebraska. Plantele cultivate in conditii de irigare sunt: porumbul, graul, sfecla de zahar, cartoful, bumbacul, orezul, lucerna, ierburile perene si alte plante furajere.

In America de Nord irigatia se aplica spre nord pana la aproximativ 50 in sudul Canadei. Canada iriga aproximtiv 700000 ha. In Mexic suprafata irigata este de 6,1 milioane hectare.

In America de Sud regiunile aride ce necesita irigatie sunt localizate indeosebi pe coasta vestica: in Peru (1,7 milioane hectare), in Chile (1,3 milioane hectare) si in sud-vestul Argentinei (1,7 milioane hectare)

In Australia, primele lucrari de irigatie au aparut dupa anul 1840. Necesitatea irigatiilor s-a facut simtita in mod deosebit in statul Victoria dupa secetele din 1877 si 1881. Atunci s-a ajuns la concluzia ca sesurile nordice nu pot fi folosite pentru agricultura decat in conditii de irigatie. In Australia se iriga azi pe o suprafata de peste 2,3 milioane ha.

In Europa, datorita conditiilor climatice mai putin aride decat in alte zone ale globului, amenajarile pentru irigatii, cu mici exceptii, sunt de data mai recenta. De altfel, chiar si in cele cateva tari (Italia, Portugalia, Spania) unde unele amenajari pentru irigatie au fost facute inca de pe timpul romanilor, progresul inregistrat in timp in acest domeniu a fost destul de lent.

In ultima vreme insa, irigatiile au inceput sa castige din ce in ce mai mult teren si in tarile europene. Daca in aceasta parte a globului lipsa apei nu se resimte atat de acut ca in alte zone geografice, irigatia are insa rol deosebit in marirea recoltelor. O agricultura avansata, include neaparat, alaturi de mecanizare si irigatie. Datorita acestui fapt, irigarea culturilor de camp a fost mult extinsa spre nord.

Problemele irigarii in tarile europene sunt foarte variate, in stransa legatura cu conditiile naturale, dar mai ales cu cele social economice.

In fostele tari sovietice, intinse suprafete din zonele sudice nu pot fi folosite in agricultura cu maxim de randament din cauza umiditatii naturale insuficiente. Deficitul de umiditate se resimte cel mai puternic in zonele de desert si semidesert ale Asiei centrale, in cea mai mare parte a Kazahstanului de sud, in Transcaucazia si partile sudice ale Rusiei. In aceste zone, cu soluri in general fertile si regim termic favorabil dezvoltarii celor mai pretentioase culturi din acest punct de vedere (bumbacul, orezul), practicarea unei culturi intensive este exclusa fara introducerea irigatiei.

Posibilitatiile de asigurare cu apa din sursele de suprafata, in zonele irigabile, fostelor tari sovietice, pot satisface necesarul a peste 50 milioane hectare. Arterele cele mai importante pentru transportul apei de irigat sunt reprezentate de canale gigantice, cum ar fi: Canalul Volga-Don, Canalul Sud Ucrainean, Canalul din nordul Crimeii, Canalul principal Turkman.

Actualmente, in Rusia sunt amenajate pentru irigatie circa 5,4 milioane hectare, in Ucraina circa 2,6 milioane ha, Uzbekistan 4,0 milioane ha, Turkmenistan 1,3 milioane ha, Kazahstan 2,1 milioane ha, Azerbaidjan 1 milion ha, Kyrghistan 1 milion ha. etc.

In republica Moldova se iriga circa 310 mii ha.

Suprafata irigata in Franta in 1996 a fost de 1,63 milioane hectare, in Italia 2,71 milioane hectare, in Spania de 3,5 milioane hectare, in Grecia de 1,36 milioane hectare, iar in Portugalia de 630 mii hectare. In Olanda, desi regiune subumeda, se iriga peste 550 mii hectare.

Suprafete intinse s-au amenajat in Bulgaria (800 mii ha.), Albania (340 mii ha), Ungaria (210000 ha), Polonia (100000 ha), Germania (475000 ha) cat si in tara noastra (3,1 milioane hectare).

In majoritatea tarilor est-europene, irigarea se aplica la cultura legumelor, dar se acorda o mare atentie si culturilor de porumb, sfecla de zahar, cartofi, orez, floarea-soarelui, soia, fasole si, in mod special, plantelor furajere, ca lucerna, iarba de Sudan, sorg furajer, borceaguri si ierburi perene. Exista o tendinta generala de a introduce irigarea si pe pajistile naturale.

Cu privire la metoda de udare a culturilor de camp si de amenajare, ca tendinta generala pe plan mondial, exista un curent in favoarea irigatiei prin aspersiune si in special pentru aspersiunea prin conducte subterane sub presiune.

In ultimii ani, irigarea localizata, in special irigarea prin picurare, a cunoscut o tot mai mare extindere. Irigarea prin picurare a fost utilizata incepand din jurul anului 1940 in Anglia, in spatii protejate, apoi a fost extinsa si in conditii de camp la inceput in Israel si in alte tari, dovedindu-se drept o metoda de irigare economica si eficienta.

Udarea pe brazde sau fasii, aplicata pe scara larga in SUA, se dovedeste mai eficienta pe terenuri ce nu cer mari lucrari de nivelare, cu soluri profunde, ce permit aplicarea unor norme de udare mai mari.

1.3.irigarea plantelor cultivate in romania

Primele irigatii, in Tarile Romane, s-au aplicat la cultura legumelor, incepand din secolul al XVII-lea. Prima orezarie s-a infiintat in perioada 1718-1723, la Ghiroda, langa Timisoara. Intre 1750-1850, in Muntenia si Moldova au fost executate mai multe canale de irigatie si de alimentare cu apa (Plesa I., 1979; Z.Nagy, 1982; N.Onu, 1988; D.Muresan si colab., 1992; E.Luca, 1994).

Ideea aplicarii irigatiei la culturile de camp, in Romania, a aparut odata cu intemeierea stiintei agricole din tara noastra, in a doua parte a secolului al XIX-lea.

Ion Ionescu de la Brad, intemeietorul stiintei agricole romanesti, a mentionat in scrierile sale irigarea culturilor de camp si in special irigarea fanetelor, ca o ramura capabila sa asigure venitul cel mai mare in orice conditii climatice.

P.S.Aurelian, director si profesor de economie rurala al fostei scoli superioare de agricultura de la Herastrau, recomanda in scrierile sale irigarea, ca masura radicala pentru combaterea secetei.

Incepand din jumatatea a doua a secolului al XIX-lea, posibilitatea irigarii culturilor de camp a fost studiata de numerosi ingineri romani si straini. Bunaoara, inginerul italian Gioia, a propus executarea unui canal care sa preia apa din Dunare, 'Canalul lui Traian', care urma sa porneasca de la Turnu Severin si sa strabata Campia Dunarii pana la Braila.

In anul 1911 se infiinteaza Serviciul Imbunatatirilor Funciare, iar ing. Al.Davidescu este insarcinat cu studiul posibilitatilor de irigare a Campiei Dunarii. In anul urmator, Al.Davidescu prezinta un anteproiect pentru irigarea unei suprafete de 1300000 ha, dintre care 900000 ha cu apa din raurile interioare, iar 400000 ha cu apa din Dunare. Desi nu a fost pus in aplicare, proiectul a fost apreciat ca fiind foarte ingenios, de catre specialisi renumiti din tara si strainatate.

Suprafata de 15400 ha amenajata in Romania pana in 1938, era destinata aproape in totalitate culturii legumelor. Porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahar, cartoful, lucerna si alte culturi de camp nu s-au irigat nici macar in scop experimental.

In anii 1938-1944 s-a realizat un camp experimental de irigatie in comuna Pitaru, jud. Ilfov, devenit apoi statiune a Institutului de Cercetari Agronomice. In aceasta perioada se amenajeaza 4000 ha in luncile raurilor din sudul tarii pentru cultura orezului.

In primii ani dupa al doilea razboi mondial, din cauza urmarilor razboiului, situatia irigatiilor nu s-a schimbat prea mult.

Dupa 1945 s-a stabilit realizarea unor mari lucrari de irigatii.

In anul 1945 s-a organizat un camp experimental irigat la Marculesti, si au fost continuate experientele si la fostele statiuni experimentale Studina si Moara Domneasca.

In perioada anilor 1951-1955 s-a trecut de la irigarea excesiva a legumelor si a orezului, la irigarea culturilor de camp si furajere.

Un moment foarte important in evolutia irigatiilor l-a constituit extinderea culturii irigate a bumbacului. Datorita acestei culturi s-au creat primele amenajari ale sistemelor mari de irigatie (ex.: Roseti, cu 1800 ha teren amenajat), ivindu-se astfel posibilitatea si necesitatea irigarii altor culturi de camp in cadrul asolamentului (porumb, lucerna, sfecla de zahar, grau etc.). Tot in aceasta perioada cercetarea stiintifica, legata de irigarea culturilor de camp, a luat o mare dezvoltare.

In anul 1955, suprafata irigata a ajuns la 93100 ha, din care: 58900 ha legume, 18600 ha orez si 15600 ha culturi de camp.

In anul 1958 s-a infiintat Consiliul National de irigatii si Desecari, afiliat la Consiliul International de Irigatii si Desecari.

In perioada anilor 1956-1960 s-a pus accentul pe dezvoltarea irigatiilor odata cu infiintarea unitatilor agricole mari de productie.

S-au infiintat noi campuri experimentale la institutele agronomice de invatamant superior si la scolile medii (Baneasa, Timisoara, Cotofeni, Secuieni, etc.) pe langa fabricile de zahar (Arad, Buzau, Timisoara), la Institutul de Cercetari pentru Cultura Porumbului de la Fundulea, precum si la unele unitati agricole de stat.

In anul 1959, suprafata totala irigata a ajuns la 136700 ha, din care: legume 71000 ha, orez 27000 ha si culturi de camp 38700 ha. Majoritatea amenajarilor au fost localizate in Campia Dunarii, iar suprafete mai reduse in Campia Vestica si Moldova.

In perioada anilor 1960-1970 s-au luat o serie de masuri in scopul asigurarii folosirii integrale a amenajarilor existente pentru extinderea suprafetelor irigate si pentru obtinerea unor rezultate economice cat mai bune la culturile irigate.

La sfarsitul anului 1970 suprafata amenajata pentru irigatii insuma 729000 ha.

In anii 1971-1992 au fost amenajate pentru irigatii peste 2470000 hectare. Suprafata totala amenajata pentru irigatii in 1996 era de 3190,6 mii hectare. Pe harta agricola a tarii au aparut un numar mare de noi sisteme de irigatii intre care: Sadova-Corabia, Cetate-Galicea, Terasa Corabia, Terasa Viziru, Pietroiu-Stefan cel Mare, Galatiu-Calarasi, Sud Razelm, Sinoe, Babadag, Calmatui-Calarasi, Giurgiu-Razmiresti, Roseti-Dichiseni, Jegalia, Terasa Brailei, Sistemul Carasu etc.

La dezvoltarea agriculturii irigate o contributie importanta a avut-o sectorul de cercetare. Cercetarile intreprinse sub coordonarea I.C.I.T.I.D. Baneasa-Giurgiu si I.C.C.P.T. Fundulea au rezolvat numeroase probleme ridicate de exploatarea sistemelor de irigatie. Printre altele s-a intocmit o raionare a regimului de irigare pe intreg teritoriul tarii, lucrare bazata pe utilizarea ecuatiei bilantului apei din sol. S-au gasit solutiile cele mai economice pentru reducerea pierderilor pe canale, s-a acordat o mare atentie fenomenului de salinizare secundara pe terenurile irigate si in special in orezarii. Prin cercetari intreprinse in directia perfectionarii metodelor de irigare, s-a reusit sa se precizeze elementele necesare realizarii unei productivitati de lucru a instalatiilor de aspersiune, s-au perfectionat dispozitivele pentru dirijarea apei in reteaua de udare prin aspersiune, s-au stabilit elementele tehnice ale udarii pe brazde lungi etc. Cercetarile privind agrotehnica culturilor irigate au fost, de asemenea, studiate.

S-a reusit sa se identifice soiurile si hibrizii cei mai potriviti, la principalele culturi irigate, sistemul de ingrasare si de lucrare a solului in conditiile unor rotatii specifice, corespunzatoare structurii culturilor de pe terenurile irigate, cu incarcatura mare de porumb, lucerna si alte plante furajere, densitatea optima a plantelor si regimul de irigare, diferentiat pe zone mari naturale si metode de irigare.

Din anul 1990, odata cu reorganizarea agriculturii si punerii in posesie a proprietarilor, s-a semnalat o oarecare ramanere in urma in privinta exploatarii corecte a terenurilor irigate, obtinandu-se inca productii destul de mici si la un pret de cost ridicat, in multe sisteme de irigatii.

Este necesar, in momentul de fata, sa se ia toate masurile pentru buna functionare a sistemelor de irigatii existente, pentru executarea corespunzatoare a lucrarilor de intretinere, amplasarea pe aceste terenuri a culturilor de mare randament.

Trecerea in proprietate privata a suprafetelor amenajate pentru irigatii, incepand din anul 1990, trebuie sa aiba in vedere crearea conditiilor pentru o buna exploatare a acestora. In cercetarea stiintifica trebuie elaborate tehnologii moderne pentru explotarea eficienta a terenurilor amenajate si folosirea judicioasa a ingrasamintelor, zonarea corespunzatoare a soiurilor si hibrizilor, realizarea de asolamente si rotatii rationale ale culturilor irigate, in concordanta cu cerintele economiei de piata. De asemenea, datorita avantajelor de ordin tehnologic, se vor extinde cercetarile privind aplicarea unor tratamente (erbicide, insecticide, fungicide, retardante) odata cu apa de irigare.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1599
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site