Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


ORGANIZAREA COMERCIALIZARII PRODUSELOR HORTICOLE PRIN PERFECTIONAREA SISTEMULUI DE DISTRIBUTIE

Agricultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



ORGANIZAREA COMERCIALIZARII PRODUSELOR HORTICOLE PRIN PERFECTIONAREA SISTEMULUI DE DISTRIBUTIE.

1. Cooperative de valorificare prin licitatie. Bursele.

Bursa reprezinta piata care se apropie cel mai mult de modelul pietei cu concurenta perfecta, aceasta mai ales prin modul de formare a preturilor si de informare a ofertantilor si cumparatorilor si prin mecanismul incheierii tranzactiilor.



Dintre cooperativele de valorificare, cele de valorificare prin licitatie a produselor horticole pot reprezenta o varianta de modernizare a comertului cu legume si fructe, chiar daca bursele nu sunt cooperative de valorificare in sensul real al cuvantului. Bursele se deosebesc de cooperativele de valorificare prin aceea ca acestea organizeaza numai un loc de piata unde se intalnesc cumparatorii cu ofertantii.

In esenta, bursa este o alta metoda de a crea o forta de contractare a caracterului monopolist al pietei, metoda folosita este metoda vanzarii dupa cadranul ceasului prin care cumparatorii si ofertantii se concureaza unii pe altii.

In ceea ce priveste apartenenta produselor, bursa nu devine proprietarul produselor horticole oferite pe piata, aceasta fiind numai locul de intalnire dintre oferta si cerere, din care rezulta tranzactia individuala de cumparare. Contravaloarea tranzactiei incheiate este achitata prin caseria bursei care percepe un comision, suficient de mare, pentru a acoperi costurile operationale ale bursei si sa se obtina si un profit.

Sisemul bursei, prin modul ei de organizare si functionare, ajuta atat producatorii cat si pe cumparatori. Pe producatori ii ajuta prin aceea ca, in momentul de fata producatorul horticol intampina numeroase dificultati in desfacerea produselor sale. Acesta adesea trebuie sa mearga si sa-si vanda legumele si fructele singur, in marile orase intens populate sau in pietele locale. Insa aceasta metoda de distributie a legumelor si fructelor are un mare dezavantaj si anume, producatorii horticoli individuali nu pot oferi un sortiment destul de larg de legume si fructe si in acelasi timp se pierde foarte mult timp, care ar putea fi acordat productiei. Producatorii horticoli pot de asemenea sa-si vanda produsele unui comerciant care l-ar vizita la ferma; in acest caz, producatorii se afla intr-o pozitie mai slaba la negociere, deoarece comerciantul este mai bine informat asupra tendintei pretului pentru produsele in cauza. Mai mult, daca producatorul horticol isi da seama ca nu poate accepta oferta cumparatorului el trebuie sa astepte pana la sosirea altui comerciant (cumparator); prin urmare pozitia lui este foarte dependenta.

Apelarea la distributia prin burse ar permite producatorului horticol sa petreaca mai mult timp in propria exploatatie (comparativ cu vanzarea la taraba) creandu-se, totodata, posibilitatea specializarii pe cateva produse. Mai mult, bursa ii garanteaza ca va primi banii la timp, deci pentru el bursa este un sistem dezvoltat cu un mecanism de piata adecvat intereselor sale.

Bursa, de asemeni, ajuta cumparatorii (comerciantii an gros, exportatorii, prelucratorii, comerciantii cu amanuntul, etc.), deoarece acestia nu pierd timpul cu vizitarea producatorilor horticoli. Pentru ei, bursa este o metoda foarte eficienta pentru comertul cu produse perisabile.

Succesul functionarii bursei este, datorat controlului pe care-l exercita asupra produselor livrate prin vanzare. Producatorii horticoli sunt solicitati sa asigure standardul de calitate al produselor livrate, astfel ca produsele pot fi sortate pe clase de calitate, aceasta clasificare este de mare importanta pentru pretul platit care, in cele din urma, este strict determinat de calitatea produselor (in acelasi timp producatorul horticol se simte stimulat sa realizeze produse de buna calitate).

Avantajul distributiei legumelor si fructlor prin burse consta si prin faptul ca acestea practica o serie de parghii de reglare a cererii si ofertei, astfel bursele de legume si fructe pot infiinta "fondurile de pret minim", aceste fonduri sunt finantate de taxele percepute pe totalul vanzarilor la bursa. Daca un produs nu reuseste sa atinga pretul minim fixat, bursa il scoate de pe piata, pierderile rezultate din aceasta retragere sunt acoperite din fondurile constituite (din aceste fonduri, producatorii sunt platiti in compensatie). Este de mentionat ca pretul minim este mentinut mai jos decat costul de productie, ceea ce inseamna ca acesta nu stimuleaza productia.

Sistemul preturilor minime ajuta atat producatorul, cat si consumatorul; producatorul obtine o compensatie partiala pentru costurile de productie, in timp ce consumatorul este asigurat de o aprovizionare regulata.

In concluzie, se poate spune ca bursele de legume si fructe se vor dezvolta in paralel cu expansiunea pe scara larga a horticulturii, contribuind la desfasurarea unui comert modern, igienic si eficient, creandu-se, totodata, posibilitati pentru exportul de legume si fructe (pe masura ce cererea interna va fi satisfacuta).

2. Perfectionarea comercializarii produselor horticole prin infiintarea pietelor de gros.

O probema de mare actualitate care trebuie sa constiuie o preocupare majora, din perspectiva necesitatii implementarii unor structuri de distributie diverse si flexibile, specifice economiei de piata, o reprezinta raportul intre comertul de gros si colaboratorii sai din amonte (producatorii horticoli) si din aval (detailistii). Autonomizarea si descentralizarea activitatii de comert ar trebui sa duca la activizarea relatiilor de piata intre diferiti parteneri de afaceri.

Restructurarea distributiei marfurilor din tara noastra, pe baza legilor economiei de piata inscrie, printre obiective, si promovarea unor infrastructuri comerciale care si-au dovedit eficienta in tarile cu un comert avansat. In cadrul acestora, comertul de gros trebuie sa-si creeze si sa intretina o structura noua, capabila sa rentabilizeze intreg lantul de distributie. Intermediarul (grosistul), pana nu de mult, considerat o simpla veriga intre producatori si detailisti, ramane totusi un partener al pietei interne, prin rolul sau de armonizator, pe care il exercita intre oferta si cerere. Insa el trebuie sa asigure, in egala masura, multiple servicii, pe masura dezvoltarii informaticii si a mutatiilor ce intervin intr-o economie moderna.

Pietele de gros centrale de legume, fructe si alte produse agroalimentare, perisabile, sunt structuri de distributie pretabile pentru orasele mari, a caror functie principala este asigurarea unei aprovizionari regulate a populatiei urbane, in conditiile liberei concurente.

In toate tarile, responsabilitatile administrative referitoare la aprovizionarea populatiei urbane cu produse agroalimentare (prin pietele de gros) revin municipalitatilor, desi, marimea resurselor necesare depaseste capacitatea financiara a corporatiilor locale si obliga guvernele sa participe la acest proces.

Crearea sistemului national al pietelor de gros pentru produse agroalimntare (in general) si legume si fructe (in mod special) este justificata de potentialul agricol deosebit al tarii noastre, precum si de traditia consumului si comercializarii legumelor si fructelor, in cea mai mare parte in stare proaspata. Acest demers este oportun, cu atat mai mult cu cat masurile de descentralizare, demonopolizare si autonomizare a agentilor economici au generat o serie de disfunctionalitati ale sistemului de distributie, cu impact nemijlocit asupra costurilor cu care se realizeaza acesta, si al puterii de cumparare a populatiei, pe de alta parte.

Sistemele de comercializare care au functionat pana in anul 1990, in cadrul carora sunt cuprinse: intreprinderile comerciale integrate de legume si fructe; reteaua de magazine a intreprinderilor agicole de stat si a cooperativelor agricole de productie; etc., se bazau, aproape in intregime, pe valorificarea legumelor si fructelor din sectorul de stat si cooperatist. Micii producatori de legume si fructe isi comercializau direct surplusul de productie (de regula provenit din gradinile personale) pe "pietele taranesti" amplasate in centrele de consum (in orase, mai ales).

Dupa desfiintarea cooperativelor agricole de productie, odata cu promulgarea Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar) s-a produs un gol considerabil in asigurarea cu legume si fructe a intreprinderilor comerciale de profit cu capital de stat (fostele ILF-uri), ceea ce a dus la o utilizare sub capacitate a depozitelor de gros, apartinand acestor intreprinderi. In schimb, productia micilor producatori horticoli, care a inregistrat o crestere subtantiala, a trebuit sa-si caute beneficiari pe piata. Chiar si fermele de stat, dupa demolarea structurilor de distributie centralizate, au fost nevoite sa-si reorienteze productia catre alte forme de comercialzare.

Experienta tarilor cu economie de piata dezvoltata demonstreaza necesitatea proiectarii unui sistem de comercializare a legumelor si fructelor bazat pe lantul clasic de distribtie, in care un loc bine individualizat il are existenta pietelor de gros. In cadrul unui sistem de distributie proiectat pentru comercializarea legumelor si fructelor, piata de gros este forma institutionala care asigura functiile comertului de gros, respectiv locul central catre care producatorii horticoli (indiferent de forma de proprietate) sa livreze produsele si in care acestea sa fie sortate, portionate, ambalate, iar de aici sa fie preluate de grosisti sau de detailisti pentru a fi vandute consumatorilor finali.

Experienta functionarii pietlor de gros pe plan mondial demonstreaza ca politica "laissez-faire" nu aduce avantaje nici unui participant indiferent ca este vorba de producatori horticoli, angrosisti, detailisti sau consumatori. O piata de gros, pentru a functiona eficient, trebuie sa fie organizata si structurata, ea nu poate fi considerata ca o zona de depozitare si stocare, ci ca un loc unde se realizeaza schimbul de legume si fructe, unde au loc fluxuri de marfuri si clientela. Zona de stocaj este un loc considerat "putin mort" care are, firesc, problemele sale, dar acestea nu sunt probleme de esenta ale pietei de gros.

Pentru a realiza si gestiona eficient un ansamblu constituit prin concentrarea, in acelasi loc, a producatorilor horticoli, grosistilor, prestatorilor de servicii, implicati in distributia acestor produse, in perimetrul unei zone geografice bine delimitate, trebuie constituita o societate comerciala, forma de proprietate mixta fiind adesea modalitatea adecvata de organizare si functionare a unei piete de gros.

Pentru realizarea unui proiect, pe termen scurt, cea mai flexibila forma de institutie, care sa asigure managementul proiectului, este comitetul de coordonare (dezvoltare), pentru ca numai astfel se asigura compatibilitatea aranjamentului institutional specific perioadei de inceput, cu aranjamentul institutional optim pe termen lung. Odata cu intrarea in activitate a pietelor, aceasta are nevoie de un Comitet de management, membrii acestuia fiind, in cele mai dese cazuri, urmatoarele sectoare:

producatorii de legume si fructe;

consumatorii, inclusiv grupurile de femei;

bancile si organizatiile de credit;

administratiile centrale si regionale;

comerciantii;

cooperativele de valorificare si prelucrare;

organizatiile utilizatorilor, cum sunt detailistii si hotelierii.

Organizarea unor circuite de distributie capabile sa asigure conditiile materiale impuse de valorificarea eficienta, fara pierderi si corespunzatoare nevoilor cotidiene de consum ale populatiei, implica aparitia si dezvoltarea unor noi relatii intre agentii economici, materializata prin infiintarea tuturor verigilor de distributie care in prezent sunt intalnite in cadrul unei singure piete de gros (Bucuresti): piata de gros; asociatiile de producatori; grosistii expeditori; grosistii destinatari etc. Grosistii expeditori sunt specializati in preluarea marilor loturi de produse din zonele cu potential agricol foarte ridicat si livrarea lor catre grosisti specializati (destinatari) din zonele unde produsele respective nu se produc sau se produc in cantitati mai mici decat cererea.

In aceasta infrastructura comerciala noua care se va crea, (nu numai in Bucuresti), actualii grosisti cu capital majoritar de stat vor putea prelua functiile unor asemenea grosisti specializati, precum si functia de valorificare la export a unor supraproductii si de livrare catre unitatile de industrializare. Pietele de gros urmeaza, in aceste conditii, sa devina verigi de baza care modeleaza celelalte canale de distributie.

Necesitatea organizarii unor piete de gros de legume si fructe si de alte produse agroalimentare, nu numai in Municipiul Bucuresti, este data, in primul rand, de faptul ca in prezent nu exista o piata propriu-zisa a legumelor si fructelor, nici in Bucuresti si nici in alte orase ale tarii. Aceste piete, in momentul de fata, se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

canalele de distributie nu sunt transparente;

nu exista informatii suficiente, disponibile despre structura sortimentala a cererii si modalitatile prin care producatorii se pot adapta acesteia;

Facilitatile de sortare, ambalare si transport aproape ca nu exista;

Pietele stradale, (de cartier) au nevoie de imbunatatirea conditiilor de desfasurare a comertului;

Producatorii au nevoie de seminte de calitate, de aprovizionare mai buna cu ingrasaminte chimice de calitate, de consultanta pentru folosirea ecologica a pesticidelor si o mai buna informare despre productia sezoniera etc

Principala sarcina a pietelor de gros este de a implementa in domeniul productiei agricole din Romania un nou sistem de marketing care opereaza deja cu succes in multe tari din Europa. Motivul principal pentru implementarea unui astfel de sistem este de a oferi produselor romanesti posibilitatea unei mai bune competivitati pe piata nationala si internationala si in acelasi timp, de a sustine si imbunatati sistemul de distributie in tara noastra. Pe termen scurt, se are in vedere modernizarea comertului cu legume si fructe prin crearea urmatoarelor facilitati:

noul sistem de marketing asigura transparenta in activitatile pietei;

va fi organizat un canal de distributie larg si transparent care sa furnizeze informatii producatorilor, grosistilor si detailistilor despre formarea preturilor, evolutia cererii consumatorilor, atat din punct de vedere sortimental cat si calitativ si cantitativ;

noul sistem de productie si de marketing va intari competivitatea horticulturii romanesti pe plan national si international, piata neagra si specula vor fi greu de practicat;

productia si prelucrarea industriala a legumelor si fructelor, canalele de distributie, facilsitatile tehnice privind ambalarea, depozitarea si pastrarea la rece vor fi organizate conform celor mai moderne standarde europene;

sistemul asigura conditii favorabile pentru dezvoltarea si restructurarea productiei horticole conform cerintelor pietei;

asociatile de producatori vor sprijini si sfatui producatorii horticoli in legatura cu formarea preturilor, cererea pietei si calitatea produselor;

producatorii si comerciantii vor ramane in domeniul lor de activitate, ei se vor ocupa si specializa in domeniul pe care il cunosc cel mai bine, ceea ce se va rasfrange benefic asupra consumatorului final.

Pe termen lung, prin controlul calitatii, introducerea unor tehnologii moderne si seminte de calitate, productia romaneasca de legume si fructe va creste calitativ si cantitativ, iar prin activitatile de marketing specifice realizarii unui nume de prestigiu in domeniul produselor si serviciilor prestate, produsele horticole romanesti vor fi competitiv distribuite pe plan national si international si vor satisface, cerintele consumatorilor.

Este interesant a se cunoaste modul in care se fac platile in sistemul pietelor de gros, producatorul horticol aduce recolta direct la punctul de colectare sau centrele de colectare, produsele sale fiind sortate. Cu cat calitatea produselor livrate este mai buna cu atat pretul primit de producator va fi mai mare. Producatorul va primi o chitanta cu cantitatea livrata, ulterior asociatia va incerca sa vanda produsele la cel mai bun pret al pietei, acest lucru fiind posibil datorita informatiilor pe care le detin privind cererea precum si cantitatile mari de produse pe care le comercializeaza (dandu-i posibilitatea sa influenteze pretul pe o anumita piata). Dupa o anumita perioada de timp, convenita cu conducerea asociatiei, producatorii vor primi banii in numerar sau in contul personal, existand si posibilitatea compararii sumei primite cu cele scrise in chitanta primita in momentul livrarii produselor (in acest sens exista o transparenta totala).

Convinsi fiind de faptul ca pietele de gros reprezinta un bun model organizatoric pentru piata de legume si fructe este de asteptat ca, dupa intrarea in functiune a pietei de gros de legume, fructe si alte produse agroalimentare din Bucuresti, sa se demareze noi proiecte de piete de gros in marile zone producatoare, dar mai ales consumatoare de legume si fructe. Din prima categorie fac parte zona Arad si Buzau (de exemplu), iar din cea de a doua Constanta si Brasov, unde cererea este cu mult peste oferta de legume si fructe, mai ales in perioadele de sezon.

3. Comert modern in Romania prin organizarea pietei nationale a produselor horticole

Functionarea economiei de piata presupune asigurarea unei oferte competitive si stabilizarea preturilor; in acest scop se folosesc mecanisme de reglare a pietei, care determina organizarea si functionarea pietei agricole. Aceasta are anumite particularitati ce-i impun ajustarea ofertei de cerere si invers, in functie de evolutiile din agricultura care depind si de factorii naturali. Stabilizarea pietelor agricole si pe aceasta baza a veniturilor agricultorilor, ca si cresterea competivitatii la export, in vederea echilibrarii balantelor de plati, sunt principalele ratiuni ale formelor pietelor agricole din toate tarile lumii. De altfel, toate tarile se afla in stadii diferite de reforma a pietelor agricole, unele datorita suprafetei, altele datorita crizei de oferta interna.

Piata nu poate functiona fara organizare conditie a unui echilibru real al cererii si ofertei, evolutiile contemporane catre internationalizarea pietelor agricole si cresterea competivitatii la export catre tarile dezvoltate pun pe primul plan ajustarea structurala a agriculturii, plecand de la exigentele pietei interne si externe si de la avantajul comparativ pe care il putem avea.

Criza in care ne aflam in procesul de tranzitie la economia de piatapoate fi depasita, pe termen scurt si mediu, printr-o politica agricola bazata pe transformarea rapida a structurii agrare (proprietate, organizare economica, tehnologii, piata, etc.). noi trebuie sa utilizam experienta mondiala in vederea organizarii si reglarii pietei agricole, ca sa oferim reforma in agricultura in codditiile liberalizarii pietei mondiale si a schimbarii radicale a politicilor agricole ale tarilor dezvoltate5.

Obiectivele principale ale reformei ar trebui sa fie realizarea unei inalte performante economice pe baza privatizarii si consolidarii sectorului privat, a introducerii progresului tehnico-stiintific si a organizarii in unitati agricole viabile, competitive in procesul de integrare europeana si care sa asigure securitatea alimentara a tarii.

Organizarea pietei agricole cuprinde o serie larga de aspecte, intre care esentiale sunt: reglarea ofertei in raport cu cererea, stabilizarea preturilor produselor agricole si cresterea veniturilor agricultorilor, politicile privind comertul exterior, politicile financiare si de credit, fiscalitatea etc. principalul mijloc de formare si organizare a pietelor agricole intr-o serie de tari in curs de dezvoltare vizeaza in special stabilizarea preturilor, in scopul cresterii si relansarii economiei, pe baza unor programe de sprijin promovate de FMI.

In unele tari in curs de dezvoltare eforturile de stabulizare a preturilor s-au concentrat pe produsele agricole care fac parte din cosul zilnic al populatiei urbane, cumparate din salariu. Interventiile Guvernelor nu au vizat veniturile agricultorilor, ci mai ales ale consumatorilor urbani. In acest sens, stabilizarea a urmarit, mai ales, reducerea preturilor maxime, efectele masurilor de stabilizare au fost slabe, iar agricultura a ramas, in continuare, marginalizata.

Romania trebuie sa aiba incredere in faptul ca tendinta preturilor pe plan mondial este in scadere. Daca pretul mediu mondial se ia drept pret de referinta pentru preturile interne sunt necesare cel putin urmatoarele premise: existenta unei piete agricole organizata, bazata pe concurenta loiala, practicarea unei agriculturi comparabile cu cea a tarilor dezvoltate pentru a obtine avantajul comparativ, sporirea procesului de modernizare a agriculturii si organizarea economica a producatorilor pe principiile sistemului economiei de piata, etc..

Actualul mod de organizare si functionare a pietei agricole in Romania nu a reusit sa rezolve dezechilibrele dintre cerere si oferta la produsele agroalimentare de baza (in care intra si legumele si fructele). Asigurarea ofertei de produse agricole, suficienta, stabila si competitiva este prima conditie a functionarii normale a pietei. Aceasta depinde de modernizarea structurilor agricole (dimensionale, tehnologice, pe filierele produselor), de crearea institutiilor pietei concurentiale si de politicile de preturi, subventii, comerciale, de credit, fiscale, vamale, etc

Factorii implicati in procesul de organizare a pietei agricole trebuie sa fie cooperativele de toate formele, statul si agentii economici care detin mari capitaluri. Formarea si functionarea pietei agricole in Romania necesita mecanisme de reglare care sa asigure echilibrul cerere-oferta si nu interventii directe si brutale ale statului.

Firmele exportatoare din diferite zone de productie se vor constitui in asociatii de exportatori specializate pe anumite produse, apoi vor aparea si organizatii ale producatorilor, ale distribuitorilor etc., urmand modelele tarilor dezvoltate pe masura ce-si vor da seama ca propriile interese sunt mai bine urmarite si atinse cand alaturi iti este cineva, fie el si concurent.

Schimbarile actuale din economie au fost mai degraba rezultate aledestructurarii decat ale restructurarii, ca tendinta de compatibilizare a economiei integrate. Tranzitia, pe langa componentele sale clasice, politica si economia, mai presupune si o transformare a mentalitatii. Aceasta componenta scapa analizei, desi are puternice influente in schimbare.

In Romania, solutionarea problemei delicate a mentalitatii are o importanta aparte, caci nu deprinderile si obisnuintele formate in comunism sunt singurele obstacole, ci lor li se alatura mentalitatile spatiului balcanic. Consumul cel mai mare de energie s-a inregistrat pe impunerea formulei de schimbare ca efect spontan al liberalizarii immediate si complete a economiei.

Initiativa particulara este prin definitie spontana, dar si ea poate fi stimulata constient prin programe guvernamentale. Piata concurentiala nu poate fi lasata sa se manifestela modul absolut spontan, nici macar in economii mature, deci cu atat mai putin in Romania.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1642
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved