Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Organizarea ameliorativa a unei pajisti degradate din zona silvostepa Vaslui

Agricultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA    

VETERINARA



"ION IONESCU DE LA BRAD" - IASI

PROIECT DE AN

LA

CULTURA PAJISTILOR

SI A PLANTELOR FURAJERE

TEMA PROIECTULUI

Organizarea ameliorativa a unei pajisti degradate din zona silvostepa Vaslui, judetul Vaslui

Cap. 1 Introducere

Producerea furajelor reprezinta o activitate economica esentiala in cresterea animalelor si a constituit o preocupare a omului din cele mai vechi timpuri. Nivelul productiei animaliere a fost si este conditionat de calitatea si cantitatea furajelor.

Pajistea reprezinta suprafata de teren acoperita cu vegetasie ierboasa, alcatuita in cea mai mare parte din plante perene, ce apartin diferitelor familii botanice, a caror productie este utilizata in alimentasia animalelor, prin pasunat sau cosit.

Drept sursa de furaje se foloseste o gama foarte larga de produse si numarul lor creste continuu, omul fiind preocupat de descoperirea de noi surse de furaje. Astfel, in afara furajelor clasice, astazi au fost luate in considerare sucul de lucerna, faina de peste oceanic, drojdiile furajere, faina de alge, concentrate proteice din deseuri celulozice, s.a.

Importanta economica si ecologica a pajistilor este deosebita deoarece ele reprezinta:

- sursa importanta de nutreturi suculente si fibroase pentru animale domestice;

- habitat si sursa de hrana pentru animale salbatice;

- mijloc de prevenire si combatere a eroziunii solului, deoarece ierburile de pe pajisti au insusirea de a retine cantitati mari de apa si de a spori infiltrarea acesteia in sol;

- mijloc de imbunatatire a structurii si fertilitatii solului; datorita sistemului radicular fasciculat al ierburilor, sub pajistile naturale s-au format soluri fertile;

- sursa de elemente minerale, stoc de germoplasma, locuri de recreare.

Clasificarea pajistilor. Dupa originea lor pajistile sunt naturale si temporare.

Pajistile naturale sunt reprezentate de suprafete pe care vegetatia ierboasa s-a instalat spontan. La randul lor ele se impart in pajisti naturale primare si pajisti naturale secundare.

Pajisti naturale primare (pajisti naturale propriu-zise) sunt raspandite in diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au permis formarea padurilor. Acestea sunt reprezentate de pampa argentiniana, stepa ruseasca, savana africana, marile campii americane cu ierburi scunde, preeria cu ierburi inalte, tundra nordica si tundra de altitudine, care ocupau suprafete imense si sub invelisul lor ierbos s-au format soluri negre, fertile si adanci. In Romania, pajistile naturale primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepa din sud-estul tarii si prin pajistile alpine, suprafata lor fiind aproximativ 100.000 ha.

Pajistile naturale secundare, formate pe locul fostelor paduri defrisate de om, supuse in continuare influentei activitatii omului si factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect floristic, ocupa cea mai mare parte a pjistilor natuarale. In tara noastra, pajistile din aceasta categorie sunt raspandite de la nivelul marii pana la etajul subalpin, pe o suprafata de peste 4,7 milioane ha.

Datorita dezvoltarii agriculturii si a mijloacelor de productie, interventia omului in ecosistemele de pajisti naturale s-a accentuat progresiv si fizionomia formatiilor respective este determinata de om si animalele crescute de el.

De aceea, numai pe suprafete restranse sau in rezervatii naturale se mai pot intalni formatii de "pajisti naturale". Ca atare, notiunea de pajiste naturala ramane fara acoperire si cerintele pratotehnicii impun introducerea notiunii de pajiste permanenta, care defineste toate pajistile pe care vegetatia s-a instalat in mod spontan.

Pajisti temporare, cunoscute si sub denumirea de pajisti artificiale, pajisti cultivate sau pajilti semanate, sunt suprafete de teren de regula arabile, care se insamanteaza cu specii furajere perene (graminee si leguminoase) in amestec sau singure. Aceste pajisti se infiinteaza si in locul pajistilor permanente degaradate, dupa destelenire si insamantarea amestecului de seminte recomandat.

Tinand cont de suprafata totala a pajistilor de pe Glob (3.361.733.mii ha) - ordinea continentelor dupa aceasta suprafata este urmatoarea: Africa (aproximativ 24,8%), Oceania si Australia (24,8%), Asia (23,3%), America de Sud (14,4%), America de Nord (10,6%) si Europa (2,3%).

In Romania aceste pajisti asigura circa 60% din masa verde si 45% din fan, cu perspectiva de crestere la 70% masa verde si 60% fan. Imbunatatirea si folosirea rationala a celor peste 4,8 milioane hectare de pajisti va spori simtitor participarea pajistilor permanente la aprovizionarea cu nutret.

Intretinerea animalelor pe pajisti intretine sanatatea, favorizeaza cresterea tineretului, asigura reproductia.

Pajistile permanente contribuie la producerea unor insemnate cantitati de ingrasaminte organice folosite pentru fertilizarea culturilor agricole. Din fanul de pe un hectar de faneata naturala folosit in hrana animalelor se realizeaza, sub forma de ingrasamant organic: 70 kg N, 30 kg P2O5, 90 kg K2O si 55 kg Ca.

La majoritatea pajistilor de deal se impune an primul rand modificarea compozitiei floristice, prin inlocuirea speciilor cu valoare furajera scazuta cuspecii cu valoare furajera ridicata si apoi aplicarea intregului complex de masuri privind imbunatatirea, ingrijirea si exploatare.

In conditiile din tara noastra eficienta economica este relativ ridicata la pajistile cu vegetatie valoroasa, cu covorul ierbos incheiat si bine ingrijite; pajisti de Agrostis tenuis, Festuca pratensis, Lolium perene.

Cap. 2 Caracterizarea cadrului natural

2.1Conditii climatice.

Principalele caracteristici ale climei judetului Vaslui sunt cele existente in Podisul Moldovei, accentuate aici de particularitatile pozitiei geografice si latitudinale ca si de diversitstea altitudinii si orientarea culmilor si vailor.

Astfel, frecventa mare a culmilor cu peste 300 m altitudine absoluta, latimea considerabila a vailor raurilor Prut si Barlad, fragmentarea si energia mare de relief - indeosebi in colinele Tutovei - sunt conditii fizico - geografice care fac ca in judetul Vaslui clima sa prezinte o variatie destul de insemnata , care a avut si are repercusiuni in geneza solurilor, in raspandirea vegetatiei, in folosirea diferentiata agricola etc.

2.1.1. Regimul temperaturilor.

Temperatura aerului este cea specifica tinuturilor temperat - continentale cu nuante excesive. Media anuala este de 9,2 s la Vaslui, 9,5s la Husi si 9.8s la Barlad. Media lunii ianuarie variaza intre -4,2s si 3,5s, iar a cea a lunii iulie intre 21 si 21,7sC.

Ca valori extreme de temperatura au fost inregistrate: 32sC la Negresti, la 20-02-1954 si +40,60C la Murgeni, 21-08-1952, ceea ce da o amplitudine maxima absoluta de temperatura de 72,60C.

Tinand seama de faptul ca in Colinele Tutovei, in Dealurile Falciului, in partea de sud-est a Podisului Central Moldovenesc de pe teritoriului judetului Vaslui si in culmea de pe stanga Lohanului inaltimea reliefului depaseste in multe sectoare, altitudinea de 300 si chiar 400 m, deducemn ca acolo temperatura medie anuala este cu 1 - 1,50C ma coborata decat in locurile unde se afla instlate statiile meteorologice de la Husi, Vaslui, Negresti, Barlad si mai ales de la Murgeni.

Acest lucru este atestat nu numai de cantitatea mare de precipitatii care cad pe dealurile inalte, ci si de natura solurilor de aici, de prezenta padurii de fag etc.

Tot in legatura cu diferentele termice care exista in cuprinsul judetului Vaslui, ca rezultat a cresterii inaltimii reliefului si al pozitiei geografice a diverselor sectoare, amintim ca numarul de zile cu temperaturi de vara ( ≥ 250C) este mai mare in sud (102,6 zile la Barlad) decat in nord (97,3 zile la Vaslui). La fel si numarul de zile cu temperaturi tropicale (≥300C), care la Barlad este de 38,1 zile, iar la Vaslui este de 28,9 zile.

Inghetul incepe sa se produca, in medie, toamna dupa 15 octombrie si se termina primavara dupa 15 aprilie. Pe lunci si in vaile adanci, pana la inaltimea de 60-80 m desupra solului, brumele si inghetul se produc cu circa 10-15 zile mai devreme toamna si mai tarziu primavara, ca efect a inversiunilor de temperatura, aerul mai rece si deci mai greu de pe culmi coborand in vai. Exemplul cel mai graitor a fost cel din noaptea de 20-21 mai 1952, cand masa de aer rece, de origine polara, care a patruns si peste tara noastra, a dat bruma groasa numai pe vai si foarte slaba sau deloc pe versanti si pe dealuri.

2.1.2. Evapotranspiratia potentiala (ETP m) si reala (ETR m).

Evapotranspiratia potentiala variaza in functie de anotimp si mai ales de lunile anului.Astfel,in lunile de iarna :decembrie,ianuarie si februarie,evapotranspiratia potentiala este 0 datorita temperaturilor scazute,apoi incepe sa creasca treptat in cursul lunilor de primavara de la 10 m in luna martie la 47 m in aprilie ajungand la 95 m m la sfarsitul lunii mai.Odata cu venirea verii si a temperaturilor ridicate,evapotranspiratia potentiala evolueaza considerabil in sens pozitiv atingand pragul maxim de 138 m m in luna iulie dupa care incepe sa scada progresiv de la 121mm in august,78mm in luna septembrie la 40 in octombrie pana la 12mm in luna noiembrie urmand ca in luna decembrie sa atinga pragul minim de 0mm.

Deasemenea si evapotranspiratia reala are o evolutie asemanatoare cu cea potentiala diferenta dintre ele fiind facuta doar de valorile medii lunare inregistrate si de luna in care se inregistreaza valoarea maxima.Astfel in lunile de iarna ea este de 0mm urmind sa creasca progresiv pana in luna iunie cand atinge pragul maxim de 113mm,in timp ce evapotranspiratia potentiala inregistra valoarea cea mai ridicata in luna iulie, dupa care scade treptat ajungand ca in luna noiembrie sa aiba valoarea de 12mm iar in decembrie sa atinga pragul minim de 0mm.

2.1.3. Regimul precipitatiilor.

Precipitatiile atmosferice au si ele o raspandire inegala. De exeplu, in sectoarele cu masive deluroase din nordul, nord-vestul, vestul si nord-estul judetului cantitatea medie anuala de precipitatii se apropie de 600 mm, pe cand in sectoarele cu relief mai jos acestea sunt intre 400-500 m anual si chiar mai putin.

Lunile cu cele mai mari cantitati de precipitatii sunt mai, iunie si iulie (cand cad cca. 36% din

totalul anual de precipitatii), iar cu cele mai putine februarie si martie (17% din totalul anual).

Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente aici. Aceasta situate este confirmata si de faptul ca anii cu cantitati de precipitatii sub media plurianuala reprezinta cca. 48% din intreaga perioada de observatii meteorologice de pana acum, iar in unii ani, ca 1896, 1921, 1937, 1945, 1946 etc., au scazut sub 300 si chiar sub 200 m precipitatii.

Ploile torentiale si cu grindina au o frecventa mai mare ( 1-2 cazuri de grindina anual) in Valea Barladului si a Prutului, ca si pe suprafata coastelor inalte, producand pagube serioase indeosebi plantatiilor viti-pomicole si de zarzavat. Astfel la Avramesti au cazut in 24 h 204,6 mm precipitatii in ziua de 6-07-1907.

Zapada este prezenta in fiecare iarna, insa numarul de zile cu ninsoare si durata de acoperire a solului cu zapada difera de la an la an si de la sector la sector. In general, pe dealurile mai inalte de 300 m zapada cade mai devreme si se topeste mai tarziu cu 3-5 zile. La nivelul celor trei statii meteorologice cu durata mai mare de functionare (Vaslui, Barlad, Husi), numarul mediu de zile cu ninsoare este de 18 anual, durata de acoperire a solului cu zapada de cca. 60 zile, iar grosimea stratului de zapada nu depaseste 10-12 cm anual.

2.1.4. Regimul eolian. Roza vanturilor.

In ceea ce priveste dinamica atmosferei din cuprinsul judetului Vaslui, aceasta se caracterizeaza printr-o mare frecventa a vanturilor de N-V si de N, urmate de cele de S-E si de S.

O constatare interesanta dedusa din analiza datelor dintr-un sir mare de observatii de la statiile meteorologice din acest judet, ca si din intreg Podis al Moldovei, este si aceea ca vanturile de N-E si E, vestite prin frigul pe care-l aduc (crivatul) si prin aerul dogaritor din unele zile de vara (asemenea vanturilor uscate si fierbinti existente in partea de S-E a Asiei Centrale), au aici o frecventa redusa

(6-9%). Aceste vanturi dau de obicei stari de vreme cu urmari negative pentru culturi, animale si oameni, fiind insotite de geruri cumplite iarna si de secete grave vara.

Viteza vanturilor nu are valori medii prea mari, aceasta variind de la 6,5 m/s, la cele dinspre N-V iarna, pana la 1,6 m/s, la cele dinspre E vara.

Vviteza vanturilor, mai ales a celor dinspre N-V, N-E si S-E, este insa mai mare spre suprafata terenului de pe vaile mari, ca si pe culmile dealurilor inalte.

Aceste particularitati ale frecventei si vitezei vanturilor au dat in trecut posibilitatea populatiei sa foloseasca energia lor in punerea in miscare a multor mori de vant, amplasate in locuri potrivite

2.2 Studiul reliefului. Principalele forme de relief din zona.

Privit in ansamblu, relieful judetului Vaslui se caracterizeaza printr-o fragmentare medie cuprinsa intre 0,7 si 1,2 km si o energie medie de relief care variaza intre 100 in partea de S-E in depresiunile Husi si Elan si 250-310 m in partea nordica si N-V a judetului. Ca altitudini absolute relieful variaza intre 484 m in Dealul Cetatea (situat la S-V de satul Poienesti), 475 m in Dealul Fagului (la N-V de Garceni), 418 m in Dealul Cetatii (la S-V de Dolhesti), si 16-18 m in Lunca Prutului.

Altitudinea absoluta a Luncii Barladului variaza intre 53 m la sud de orasul Barlad si 145 m in nord, la E de Bacesti.

Ca forme dominante de relief mentionam: relieful structural, relieful sculptural si relieful de acumulare.

Relieful structural.

Este foarte bine reprezentat in tot cuprinsul judetului, bine individualizat in special pe culmile interfluviilor inalte, unde si paralelismul dintre inclinarea stratelor spre S-E corespunde cu suprafetele plane ale reliefului.

Dintre culmile structurale mentionam plaiul de la obarsia paraului Lohan ,numit Poiana mare, a carui altitudine absoluta variaza in jur de 400m, Dealul Cetatuiei de langa satul Chircesti (421m), Dealul Racovei(444m) de la izvoarele paraului cu acelasi nume, Dealul Poienesti (451m) de la S de satul cu acelasi nume, Dealu Mare (479m) de la izvoarele paraului Tutova etc.

Platouri structurale de tipul celor care exista in Podisul Central Moldovenesc, la Repedea, Scheia, Tansa etc. (de pe teritoriul judetului Iasi),unde forma structurala este data de prezenta aproape de suprafata a orizonturilor de gresie calcaroasa si de calcar oolitic ale sarmatianului mediu, sunt putine aici,fiind reprezentate doar de crampeiele de platouri din dreptul satelor Ghermanesti si Mihail Kogalniceanu (Rapi) de la nord de orasul Husi.

Structura geologica a teritoriului de aici determina si prezenta numeroaselor tipuri de cueste (coaste) de la cele normale, pana la cele inverse si secundare, precum si diversitatea tipurilor de vai:consecvente si resecvente (cele mai numeroase),a caror orientare concorda in foarte mare masura cu directia de inclinare a stratelor geologice, cum sunt Valea Prutului, intre Ghermanesti si Stanilesti, Valea Barladului, intre Buhaesti si Crasna etc; subsecvente , cum sunt valea superioara a Barladului, intre Bacesti si Buhaesti, ca si Valea Racovei, cursul mediu si inferior al Paraului Vaslui si al paraielor Crasna si Lohan, toate puternic asimetrice, unul din versanti fiind abrupt si cu aspect de cuestra; absecvente, adica acele a caror directie este opusa inclinarii stratelor geologice; desi sunt numeroase - mai ales pe suprafata cuestrelor normale - vaile sunt scurte si au o evolutie morfologica foarte activa. Ca exemple din aceasta categorie citam valea paraielor Paltinis si Iezer, de pe partea Barladului superior, apoi toate vaile paraielor de pe stanga Crasnei mijlocii si a Lohanului inferior etc.

Relieful sculptural.

Dat de ansamblul de culmi ce coboara spre vaile principale si secundare, relieful sculptural se gaseste indeosebi in partea de V si S-V a judetului - in Colinelei Tutovei - ca si in cele doua depresiuni sculpturale - a Husi-ului si a Elanului - din partea de E si de S-E.

Formarea reliefului sculptural a fost usurata de faptul ca in faciesul litologic domina nisipurile, argilele nisipoase si argilele asupra carora ploile si apele curgatoare actioneaza intens.

Alaturi de formele sculpturale majore, aici au o mare dezvoltare si formele rezultate in urma diverselor procese de versant.

Asemenia procese geo-morfologice se intalnesc nu numai pe versantii cu cueste ci pe orice versant de vale, din cauza abundentei stratelor de nisipuri si argile, a defrisarii padurilor si a practicarii nerationale a agriculturii pana la sfarsitul celui de al doila razboi mondial.

Alunecarile de strate si prabusirile de teren, ca si vaile torentiale sunt mereu active, iar in perioadele ploioase si dupa iernile cu multa zapada iau pe alocuri mari proportii. De aceea si in judetul Vaslui actiunea de combatere a eroziunii solului si a degradarilor de teren, in general se desfasoara sistematic in ultimele doua decenii, sarcina principala in acest scop avand-o Statiunea Centrala de Cercetari pentru Combaterea Eroziunii Solului din Romania, care functioneaza de multi ani langa satul Perieni.

Relieful de acumulare.

Acest tip de relief este reprezentat prin terase, sesuri, conuri de dejectie etc.

Terasele sunt bine dezvoltate pe vaile raurilor principale - Barlad si Prut. Incepand din dreptul localitatii Bacesti, pe stanga Barladului se desfasoara un numar de 7 terase, la: 3-7 m, 15-20 m, 60-70 m, 100-110 m, 130-135 m, 150-170 m si 190-195 m altitudine relativa. Cea mai larga desfasurare o au terasele de 15-20 m si 60-70 m, suprafata acestora avand pe alocuri aspectul de platou netede, cu soluri cernoziomice, foarte bune pentru culturile agricole.

Pe vaile paraielor afluente Barladului si Prrutului, terasele au o raspandire mult mai redusa, mai bine conturandu-se doar terasele inferioare de 3-7 m si de 15-20 m altitudine relativa.

Sesurile, ca cele mai bine reprezentate si mai noi forme de acumulare, exista pe toate vaile, indiferent de lungimea acestora. Latimea lor este foarte mare in comparatie cu albia raului sau a paraului care le-a format si care le strabate.

Mare este si grosimea aluviunilor depuse in sesuri: 17-23 m pe sesul Prutului, 13-16 m pe Barladul mijlociu etc.

In cuprinsul sesurilor Barladului si Prutului exista numeroase microforme de relief, ca: grinduri, meandre, simple sau complexe, mlastini, cursuri parasite, scruntare, conuri de dejectie si glacisuri.

Conurile de dejectie, glacisurile si depozitele coluviale sunt microforme ale reliefului de acumulare care in judetul Vaslui au de asemenea o larga raspandire. Ele abunda la poalele tuturor coastelor, dar nu lipsesc nici de la baza oricarui deal mai mare sau mai mic.

In punctele de confluenta a tuturor paraielor mai mari cu Barladul ori cu Lunca Prutului exista conuri de dejectie puternice si unele cu structura complexa, un fel de formatiuni microdeltaice.

Evolutia proceselor geomorfologice, desfasurate in stransa legatura cu particularitatile litologice diferite, a dus la crearea unor diferentieri regionale a reliefului din aceasta parte a Podisului Moldovei, denumite, cu termeni apropiati de aspectul peisajului ori de pozitia lor geografica, Podisul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Dealurile Falciului, Depresiunea Husi etc.

2.3 Geologia si litologia zonei.

In urma forajelor executate in Podisul Moldovei s-a semnalat prezenta in adancime a Platformei Moldovenesti (devenita rigida in proterozoic), care spre S si S-V se intinde pana la o linie ce trece prin dreptul localitatilor Berezeni, Crasna, pe la sud de orasul Roman, de unde mai departe, spre Dunare si Siretul inferior, se desfasoara Depresiunea Barladului (creata mai tarziu, la inceputul jurasicului).

Deasupra acestor unitati geo-structurale vechi s-au depus sedimente mai noi, care spre suprafata se termina cu depozite neomogene. In aceste ultime depozite sedimentare marine, usor inclinate spre S-E, este sculptat relieful.

Formatiunile neo-genice au o succesiune gradata de la N-V spre S-E, asa cum in trecutul geologic s-au retras apele marine, in N predominand sarmatianul mediu, in partea centrala sarmatianul superior, iar in S sedimentele meotiene si pontian-daciene.

Din punct de vedere litologic, in toate formatiunile au o mare raspandire argilele si nisipurile. Numai la partea superioara a depozitelor sarmatianului mediu se afla un orizont de gresie calcaroasa si calcar oolitic, pe alocuri cu o grosime de 10-12 m. Un orizont mai subtire de calcar fosilier se afla si in cuprinsul sarmatianului superior. In depozitele meotiene exista un strat de cinerite (cenusa vulcanica andezitica usor consolidata), ca si un orizont de blocuri de gresie nisipoasa. Depozitele cuaternare sunt alcatuite din luturi loessoide, aluviuni argilo-nisipoase, prundisuri de terase si de lunci etc.

2.4. Studiul pedologic.

Solurile. Conditiile variate de relief, de clima si de vegetatie, la care se adauga local, difersitatea faciesului litologic, excesul de umiditate si actiunea omului au determinat aparitia unei game variate de soluri zonale si intrazonale.

A.    Solurile zonale au cea mai mare dezvoltare si in raspandirea lor se reflecta interferenta dintre zonalitatea orizontala - determinata de caracteristicile climatice si ale vegetatiei - si verticala - datorita variatiei inaltimii reliefului de aici.

Pe teritoriul judetului Vaslui exista doua mari grupe de soluri: solurile de padure si solurile cernoziomice de stepa si silvostepa.

a.       Solurile de padure formeaza un areal intins si compact in partea de V si de N-V a teritoriului, unde relieful este mai inalt clima mai racoroasa si mai umeda, iar vegetatia dominanta data de padurea de foioase. Al doilea areal cu soluri de padure, mai redus ca intindere, cu directie de orientare meridiana, se afla pe dealurile inalte ale Crasnei, Husiului si Falciului, cu relief, clima si vegetate in mare parte asemanatoare cu cele din primul areal. In ambele areale, solurile de padure au o extindere mai mare decat subetajul padurilor de foioase de aici, doveddind ca in trecut nu prea indepartat domeniul forestier era mai larg raspandit decat acum, dar ca prin defrisari a cedat locul culturilor agricole. Principalele tipuri de soluri din aceasta grupa sunt:

- solurile brune si brune podzolice (au cea mai avansata evolutie si cea mai pronuntata aciditate dintre solurile zonale);

- solurile brune cenusii de padure (slab pana la moderat podzolice);

- solurile cenusii de padure.

b. Grupa cernoziomurilor cuprinde cernoziomuri levigate, cernoziomuri tipice si

cernoziomuri carbonatice, datorita accentuarii caracteristicilor continentale ale

climatului, cu cat inaintam spre E si spre S judetului, unde si inaltimea reliefului se

reduce.

Din aceasta grupa de soluri fac parte:

cernoziomurile levigate (slab, moderat si puternic), sunt soluri caracteristice

regiunilor de silvostepa;

cernoziomuri tipice, care ocupa sectoarele cu climat si vegetate de stepa ;

Soluri cernoziomice, in diferite stadii de evolutie, mai exista si pe versantii dealurilor din zona cernoziomului levigat si chiar a solurilor cenusii de padure, determinate de

procesele geo-morfologice de panta, care impiedica evolutia solului pana la tipul zonal;

cernoziomurile carbonatice -cele mai putin evoluate soluri zonale cu carbonati si efervescenta de la suprafata - au cea mai redusa participare la invelisul pedologic de aici. Acestea pot fi considerate zonale numai unde apar ca petece - pe terasele cele mai joase ale Prutului si ale afluientilor acestuia. Sunt formate pe depozite aluviale de varsta recenta si in conditii climatice de stepa secetoasa.

B.     Solurile intrazonale.

Sunt formate in conditii speciale de relief cu exces de umiditate, fiind mult mai putin raspandite in cuprinsul judetului Vaslui. Dintre acestea, mentionam regosolurile - pe versanti - si solurile aluviale, lacovistile si saraturile - pe vai.

a.       Regosolurile sunt formatiunile pedologice cel mai putin evoluate si apar in areale reduse pe versantii puternic inclinati, unde procesul de formare al solului este depasit de eroziune. Se ajunge astfel la roca de baza slab intelenita de catre vegetatia pionera. Astfel de soluri apar mai frecvent sub forma de petece, pe versantii vailor din bazinele Racovei, Crasnei si Similei.

b.      Soluril aluviale au raspandire larga pe sesurile si luncile tuturor arterelor hidrografice de aici, indeosebi pe Prut si in Valea Barladului.

c.       Solurile hidromorfe de tipul lacovistilor aluviale calcaroase si al solurilor de mlastina, sub vegetatia mezohidrofita si hidrofita, sunt mai frecvente in Lunca Prutului si in cea a Barladului. Daca lacovistile sunt mai prielnice dezvoltarii pajistilor si culturilor tarzii de primavara, solurile de mlastina si semimlaastina nu pot fi folosite decat daca sunt drenate.

d.      Solurile halomorfe - de tipul saraturilor de lunca - care se formeaza in conditii de exces de umiditate stagnanta, bogate in saruri solubile apar local in luncile si sesurile Prutului, Barladului, Crasnei. Ele au fertilitate agricola eztrem de redusa si numai in urma unor lucrai speciale de desalinizare si aplicare de amendamente cu ghips, insotite de irigare cu apa dulce, pot deveni rentabile.

Diversitatea solurilor existente in cuprinsul judetului Vaslui constituie o premisa favorabila dezvoltarii unei economii agricole, variate - de la cultura cerealelor si a plantelor tehnice, pana la cultura legumelor si a zarzavaturilor, aici cu o veche traditie.

2.5. Hidrografia si hidrologia zonei.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul judetului Vaslui aprtine bazinului raului Prut, care cuprinde partea de E si de S-E, ca si bazinul raului Siret, catre care, prin intermediul Barladului, este drenata cea mai mare parte din suprafata acestuia.

Apele subterane de adancime se gasesc acumulate in depozitele cuverturii sedimentare care acopera fundamentul precambrian peneplenizat al Podisului Moldovei.

Apele freatice prezinta o gama destul de bogata, ca rezultat al variatiilor morfologice si geologice pe care le prezinta teritoriul judetului Vaslui.

Reteaua hidrografica.

Teritoriul judetului Vaslui este drenat de doua rauri mai mari: Prutul si Barladul. Acestor rauri li se adauga si o retea hidrografica autohtona , reprezentata de afluentii lor.

Majoritatea arterelor hidrografice din judetul Vaslui au scurgere semipermanenta. Chiar Barladul nu face exceptie in cea mai mare parte a cursului sau, unde in cel mai bun caz secarea se produce periodic cam din 3 in 3 ani.

Arterele hidrografice se alimenteaza in principal din surse superficiale. Alimentarea subterana este redusa, participand doar cu 12-25 % la scurgerea anuala a arterelor hidrografice din bazinul Barladului.

Ca atare, cel mai raspandit mod de alimentare a arterelor hidrografice din judetul Vaslui este cel

pluvial moderat si subteran moderat, caracterizat printr-o perioada de ape mari in lunile februarie -martie, dupa topirea zapezii, o serie de viituri in lunile mai - iunie, dupa care urmeaza o perioadade ape mici, relativ stabile pana la sfarsitul toamnei.

Scurgerea madie anuala variaza de la un sector la altul, in functie de caracteristicile litologice si geo-morfologice ale teritoriului, de cantitatea precipitatiilor, ca si de marimea suprafetei bazinului hidrografic.

Scurgerea maxima a raurilor este mai ales de provenienta pluviala sau mixta, ploi si zapezi.

Scurgerea minima a arterelor hidrografice se produce atat in timpul iernii, datorita inghetului si micsorarii aportului de apa de suprafata, cat si in perioada de vara - toamna, ccand cantitatea mica de precipitatii nu compenseaza consumul mare al evapotranspiratiei.

Turbiditatea depaseste in numeroase cazuri media anuala.

Caracteristicile hidrochimice ale arterelor hidrografice indica un continut apreciabil de saruri. Duritatea apei variaza in paralel cu mineralizarea, valorile ei medii fiind cuprinse, in cea mai mare parte, intre 16,8 si 25,2 grade germane.

Lacurile din cuprinsul judetului Vaslui se afla in numar insemnat, formate fie in mod natural, fie de catre om.

2.6.Vagetatia spontana si cultivata

Vegetata este diversificata si impartita in mai multe zone si subzone astfel:

-subzona de gorun-stejar , padurile sunt limitate exclusiv la culmile dealurilor intalnindu-se gorun-dominant si stejar. In partile mai joase sunt mai fregventi jugastru,artarul, gladisul ,teiul si velnisul.

Zona de stepa si silvostepa unde se disting doua subzone:

- subzona silvostepei prezinta petice razlete de padure cunumeroase poieni,in care se intilnesc stejarul pufos ,teiul ,ulmul la care se adauga un numar mare de arbusti si ierburi.

- subzona stepei reprezentata prin plop, salcie, arin negru, stejar, ulm,gladis .

De subliniat este faptul ca peste tot in cuprinsul judetului cresc plante medicinale circa 30% din flora, plante melifere si alte plante utile;pe langa acestea in judet sunt raspandite circa 250 de plante toxice pentru animale, care pot fi daunatoare fondului zootehnic.

Asezarea geografica a Judetului Vaslui,formele de relief si celalte conditii naturale au permis ca inca din cele mai vechi timpuri ocupatia principala a locuitorilor din aceasta zona a tarii sa fie agricultura.Printre culturile cele mai cultivate aici sunt:grau, secara, porumb,floarea soarelui,sfecla pentru zahar.

Dintre soiurile horticole mentionam: vita de vie, ciresi, visini, meri,pruni,peri.

2.7. Influienta antropic asupra mediului.

Pretutindeni se intinlesc si forme de relief create de om, asa-numitul relief antropic.

In randul acestor forme mentionam:

-carierele de piatra, de nisip si de luturi loessoidale;

-reteaua digurilor si a canalelor;

-terasele si lucrarile antierozionale;

-terasamentele de sosele, drumuri si cai ferate, cu rambleu si debleu, ca si recentele trasee ale conductelor de alimentare cu apa a oraselor Vaslui, Barlad si Husi.

- digurile iazurilor.

Caile ferate au aparut pe teritoriul judetului in 1872.Lungimea cailor ferate este de 247 Km.

Caile rutiere cuprind 244 Km sosele nationale,2047 Km sosele de interes judetean si comunal.

2.8.Concluzii asupra cadrului natural si necesitatea aplicari irigatiilor

In concluzie, datorita raspandirii neregulate a precipitatiilor atmosferice si a secetelor , fenomene foarte fregvente in acest judet, se impune amenajarea unor sisteme de irigatii care sa asigure atat productii ridicate cat si de o calitate corespunzaroare a produselor obtinute.

3.1 Masuri de suprafata

3.1.1 Combaterea eroziunii pe pajisti

Suprafete insemnate de pajisti din regiunea colinara si de dealuri sunt afectate de eroziunea solului, ca urmare a distrugerii covorului ierbos prin exploaterea nerationala a pajistilor cu un numar mare de animale.

Prevenirea eroziunii in suprafata pe pajisti

Masuri de ordin agropastoral:

-asigurarea condiiiilor optime de crestere a plantelor pentru mentinerea unui covor vegetal ierbos incheiat;

-refacerea covorului vegetal;

-folosirea rationala a pasunilor prin pasunat pe tarlale;

-evitarea supraincarcarii pasunilor cu animale si a pasunatului cand solul este umed;

-brazduirea pentru retinerea si infiltrarea apei in sol;

-scarificarea pentru marirea permeabilitatii pentru apa a solului.

Lucrarile hidrotehnice sunt simple si foarte eficace si constau in executarea de valuri de pamant si canale de coasta.

Brazduirea, consta din trasarea unor brazde pe versanti dea-lungul curbelor de nivel pentru a favoriza infiltrarea apei in sol si a reduce scurgerile de suprafata. Aceste brazde adanci de 20-25cm se executa la distanta de 3-4 m.

Valurile de pamant reprezinta coame sau spinari, digulete, dispuse paralel sau sub un unghi ascutit fata de curbele de nivel.

Valurile de pamant orizontale se construiesc in regiunile secetoase, pe versanti lungi, cu inclinatia intr-un singur sens, pe cat posibil uniforma, pe terenuri fara alunecari si soluri cu textura luto-argiloasa, fara subsol nisipos.

Valuri de pamant inclinate, au rol de interceptare a apei de scurgere dintre doua valuri si deversarea ei catre un debuseu cu scopul reducerii scurgerii la suprafata si evitarii spalarii solului. Se executa pe solurile grele, cu capacitate redusa de infiltrare, pe versanti uniformi, cu panta de 20-25%, in zonele cu precipitatii suficiente.

Canalele de coasta au rolul de a retine total sau partial apa de scurgere de pe versanti. Ele se executa pe terenurile cu panta uniforma si fara rigole sau ogase.

Canalele orizontale sau de nivel se executa paralel cu curbele de nivel, rolul lor fiind de retinere in totalitate a apei ce se scurge pe versanti.

Canalele de coasta inclinate au rolul de a elimina apa din precipitatii, ca si valurile de pamant inclinate, si se construiesc la varful ogaselor si ravenelor active.

Combaterea eroziunii in adancime

Lucrarile silvice constau in plantarea perdelelor forestiere de protectie a albiei, malurilor si a unei zone limitrofe in jurul malurilor ravenei sau torentului, lata de 5-15 m.

Lucrarile hidrotehnice se impart in lucrari executate in bazinul de receptie, lucrari pe reteua de scurgere si lucrari in zona de depunere.

Cleionajele se construiesc transversal, pe directia de inaintare a torentului, in partea mijlocie si treimea superioara a ogaselor si a ravenelor active. Pot fi simple, alcatuite dintr-un singur rand de pari cu impletituri de nuiele sau din doua randuri; spatiul dintre randuri se umple cu material coeziv, care se compactizeaza bine cu maiul.

Fascinajele se construiesc pe soluri usoare, inlocuindu-se impletiturile prin doua - trei randuri de fascine, asezate intre doua randuri de pari grosi, la distanta de 50-60 cm. Dupa construirea cleionajelor si fascinajelor se efectueaza lucrari de plantare pentru consolidarea lor.

Garnisajele reprezinta lucrari de consolidare a bazei ravenelor prin asezarea unui strat de material lemnos rezultat prin curatirea pajistilor de arbori si arbusti, intr-un strat gros de 40-50 cm , fixat cu ajutorul unor pari sau prajini. Pe materialul colmatat se fac plantari pentru a se fixa definitiv baza ravenei.

3.1.2 Imbunatatirea regimului de umiditate pe pajisti

Inlaturarea excesului de umiditate de pe pajisti

Excesul de apa de pe pajisti determina crearea unor conditii nefavorabile pentru instalarea si cresterea speciilor de plante valoroase, fiind mai daunator chiar decat insuficienta apei in sol. Datorita excesului de umiditate se inrautateste regimul de aer, materia organica ramanand nedescompusa.

Inlaturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrari de desecare cum ar fi: canale deschise, canale inchise, puturi absorbante, colmatare, indiguiri sau pe cale biologica, in functie de marimea suprafetelor ce trebuie desecate, de cantitatea de apa ce trebuie eliminata, de posibilitatile tehnico-organizatorice si economice, de cauzele care au dus la excesul de umiditate etc.

Desecarea prin canale deschise urmareste eliminarea excesului temporar sau permanent de apa si consta in saparea unei retele de santuri pe intreaga suprafata, la 50-150 cm adancime, cu sectiunea trapezoidala, in panta continua, sub 5% si in unghi ascutit fata de curba de nivel, prin care apa in exces este colectata si evacuata intr-un recipient natural. In functie de caracteristicile si gradul de umiditate, distanta intre canalele de absorbtie sau de regularizare a apei este de 40-200 m, iar lungimea lor pana la 500 m.

Canalele colectoare sunt perpendiculare pe curbele de nivel, iar canalul principal de evacuare se construiese pe cotele cele mai joase ale terenului urmarind talvegul vailor sau depresiunilor principale.

Drenajul orizontal se realizeaza prin drenuri cu cavitatea umpluta cu material filtrant care, in functie de materialele locale folosite, pot fi drenuri din piatra, din fascine sau din scanduri. Pe fundul santului, se realizeaza o galerie pentru scurgerea apei captate, formata din piatra, fascine sau dintr-o conducta triunghiulara din scanduri. Deasupra acestor cai de scurgere a apelor se aseaza un strat de material filtrant cu granulatia diferita, in urmatoarea succesiune de sus in jos: piatra sparta, pietris, nisip, brazde de iarba asezata cu radacinile in sus; restul transeii se acopera cu pamant de umplutura. Distanta intre canale variaza de la 10 la 50 m, dupa natura si umiditatea solului.

Drenajul cartita consta in executarea unei galerii subterane, cu peretii intariti prin presare, cu ajutorul unui plug de drenaj al carui piesa activa este un dispozitiv sub forma de para-drenor, ce lucreaza la 50-80 cm adancime. Distanta dintre galerii este de 2-10 m, in solurile minerale si de 10-20 m, in solurile turboase, iar lungimea de 50-200 m. Apa colectata de drenurile-cartita este descarcata in santuri sau in drenuri tubulare colectoare.

Drenurile tubulare ingropate au cea mai mare utilizare datorita capacitatii mari de transport, duratei indelungate de functionare, posibilitatii de intretinere si control. Se folosesc tuburi de ceramica, beton sau mase plastice.

Lungimea drenurilor absorbante este de 150-200 m si numai pe terenurile in panta, de peste 1% , poate ajunge la 250 m.

Ddrenajul vertical se realizeaza cu puturi absorbante sau puturi colectoare.

Puturile absorbante se folosesc atunci cand in sol, la mica adancime, se afla un strat permeabil nesaturat de nisip sau pietris. Ele se folosesc pentru evacuarea excesului de apa din depresiunile izolate, situate la distanta mare de emisar. Putul absorbant este o groapa cu diametrul de cca 2 m, ce face legatura intre stratul freatic superior si stratul permeabil inferior. Putul este umplut cu bolovani, pietre si pietris cu dimensiuni crescande spre fundul putului.

Puturile colectoare numite si puturi californiene sau prin pompare, se folosesc mai rar, si anume in cazul cand excesul este cauzat de apele freatice de nivel ridicat. Prin pomparea apei in puturi, se realizeaza o coborare a nivelului freatic.

Colmatarea consta in umplerea micilor depresiuni cu materil adus de apele raurilor, prin abaterea cursurilor acestora cu ajutorul barajelor. In acest fel are loc coborarea nivelului freatic.

Indiguirea poate fi considerata o desecare preventiva, prin aceea ca fereste suprafata respectiva de umiditate in exces.

Completarea deficitului de apa pe pajisti

Desimea covorului ierbos cu mare suprafata foliara, consumul relativ ridicat de apa a numeroaselor specii de plante din pajisti, procesul neintrerupt de crestere in timpul perioadei de vegetatie fac ca vegetatia pajistilor sa necesite cantitati mari de apa pentru o dezvoltare si crestere normala.

Irigarea prin revarsare sau prin circulatie se aplica doar cand dispunem de o sursa bogata de apa si consta in construirea unei retele de canale permanente cu sectiuni reduse, prevazuta cu prize si stavilare mici.

Irigarea prin aspersiune este mai indicata pe pajistile permanente unde nu se poate realiza nivelarea si nu duce la eroziune si nici la spalarea elementelor fertilizante.

Irigarea prin fasii se aplica numai pe pajistile semanate, pe terenuri nivelate. Metoda consta in executarea unor canale principale si secundare, sub forma de retea, pe suprafata tarlalelor, din care apa se revarsa in fasii inguste, de latimea semanatorii, orientate in lungul pantei si a caror lungime depinde de panta terenului si natura solului.

Irigarea prin limanuri consta in construirea de valuri de pamant, orientate pe directia curbelor de nivel, inalte de cca.0,50 m, care au si rolul de a stavili procesul de eroziune a solului.

Completarea deficitului de umiditate se mai poate face prin brazduire, retinerea zapezii si infiintarea perdelelor de protectie.

3.1.3 Indepartarea vegetatiei lemnoase pe pajisti

Vegetatia lemnoasa se indeparteaza total sau partial. Se indeparteaza complet, fara restrictii, pe terenurile plane pana la moderat inclinate, cu panta mai mica de 100 (18 %), iar partial la pajistile situate pe versanti cu inclinatie de 10-300, pe pajistile din regiunile mai uscate, pentru a nu inrautati regimul de aprovizionare al plantelor cu apa si pe terenuri cu strat subtire de sol. Nu va fi defrisata vegetatia lemnoasa din pajistile situate pe terenuri cu panta mai mare de 300, cele cu sol mai subtire de 10 cm, precum si cele din vecinatatea ravenelor, ogaselor sau de pe grohotisuri, pentru a se evita declansarea proceselor de eroziune. Se recomanda totusi, ca pe pajistile situate pe pante pana la 100, sa se mentina un numar redus de arbori solitari (stejari, gorun, mesteacan , fag etc) sau palcuri de arbori, care constituie zone de refugiu pentru animale in perioade cu intemperii sau cu calduri mari.

Sunt excluse de la defrisare speciile lemnoase rare si cele declarate monumente ale naturii, care sunt ocrotite de lege ca: Pinus cembra (zambrul), Taxus baccata (tisa), Larix decidua ssp.carpatica ( larice, zada ), Rhododendron kotschyi (bujor de munte), Pinus mugo (jneapan), care protejeaza grohotisurile, coastele erodate.

Curatirea pajistilor de vegetatie lemnoasa se poate efectua manual , mecanizat sau chimic.

Defrisarea manuala se aplica in tatra noastra, insa este costisitore. Speciile lemnnoase care nu lastaresc se taie la suprafata solului, cele cu drajoni din colet, se indeparteaza impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe ori in perioada de vegetatie. Defrisarea se face tot timpul anului la rasinoase si la sfarsitul verii, la celelalte specii.

Uneltele care se folosesc la defrisare sunt: toporul coasa, sapa de defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare etc. Materialul lemnos rezultat din curatire se aduna in gramezi numite martoane, cu dimansiuni de 4-6 m lungime, 2-3 m latime si 1,5 - 2,0, inaltime, aranjate pe directia generala a curbelor de nivel.

Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale care se folosesc diferentiat, in functie de natura vegetatiei lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 2,2 cm se distrug cu masina de curatat pajisti MCP-1,5 m, iar cele cu diametrul pina la 4 cm cu masina MCP-2. Arboretul cu diametrul la sol pana la 15 cm se distruge cu echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul pana la 70 cm se scot din radacini, cu ajutorul impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500.

Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului EEC-1,2, purtat in spate de tractoarele cu senile. Adunarea arburetului taiat, a cioatelor si a radacinilor scoase se face cu echipamentul de strans arboret si cioate ESAC-3,6.

Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica, a inceput sa se aplice tot mai mult si constituie o masura care completeaza lucrarile mecanice de combatere. Folosirea arboricidelor se impune pentru eliminarea lastarilor tineri ce apar in coletele radacinilor ramase in sol dupa defrisare.

Dozele si numarul de tratamente sunt determinate de varsta lastarilor dupa defrisare si de sensibilitatea speciilor lemnoase. Astfel, la un tratament, dozele variaza de la 3 l/ha din fiecare arboricid in primii 3 ani dupa defrisare, la 5-15 l/ha in anul al 4-lea si al 5-lea de la defrisare. Dozele de arboricid recomandate se aplica diluat in 600-800litri apa/ha in functie de volumul frunzisului.

Speciile cele mai sensibile (Alnus glutinosa, Betula pendula, Corylus avellana, Rubus caesius) se combat prin 1-2 tratamente in primul an dupa defrisare. In anii urmatori sunt necesari pana la 3 tratamente , cu doze sporite de arboricide. Speciile lemnoase rezistente (Carpinus betulus,Carataegus monogzna, Prunus spinosa, Quercus cerris , Q. robur) se combat numai in primul si al doilea an de la defrisare, prin 4-5 tratamente. Perioda optima pantru efectuarea tratamentului este luna iulie, cand desfasurarea foliara este maxima.Dupa aplicarea tratamentului se interzice pasunatul timp de 8-10 yile.

Arboricidele folosite sunt: Roundup (6-10 l/ha), Velpar

(2-10 l/ha), Garlon (3-6 l/ha), Krenite(5-12 l/ha); tratamentele se repeta 1-2 ani, insa se dristuge si o parte din vegetatia ierboasa (in totalitate la folosirea Roundap-ului si numai leguminoasele la folosirea celorlalte produse). Dupa tratamentul cu aceste produse se interzice pasunatul 3 saptamani.

Dupa distrugera vegetatiei lemnoase, terenul respectiv se curata de litiera si de alte resturi lemnoase, se niveleaza, se aplica ingrasamintele chimice sau organice si amendamente, se mobilizeaza superficial prin grapare si se seamana prin amestecuri de graminee si leguminoase perene.

3.1.4 Indepartarea cioatelor

Dupa taierea arborilor, raman pe teren cioate care stajenesc ingrijirea si exploatarea pajistilor. Daca acoperirea cu cioate este mai mica de 10% si pajistea se foloseste ca pasune, cioatele nu se mai scot, ci se lasa pana putrezesc pe teren.

In mod obisnuit, cioatele se scot dupa 2-3 ani de la defrisare pentru a se reduce cheltuielile necesare, deoarece rezistenta lor la scoatere scade pe masura ce trec anii.

Cioatele se scot manual, cu toporul sau cu cazmaua, cu ajutorul unor parghii actionate manual sau trase de animale, cu masini speciale de scos cioate sau cu ajutorul explozivilor.

Metoda prezinta avantajul ca nu se produc denivelari mari de teren; este obligatorie pe terenurile cu strat subtire de sol.

3.1.5 Curatirea de resturi vegetale si de pietre

Prin lucrarile de curatire se indeparteaza de pe pajisti resturile vegetale ramase dupa pasunat sau depuse de ape, maracinisuri si cioate ramase dupa defrisarea vegetatiei lemnoase. Lucrarea se face manual sau mecanizat in functie de panta terenului si gradul de acoperire a pajistii cu aceste materiale.

Pe pajistile de deal si munte, stringerea pietrelor si scoaterea cioatelor, buturugelor, este o lucrare obligatorie, cand aceasta ocupa suprafete considerabile din fondul pastoral. Pietrele adunate se folosesc la consolidarea drumurilor, a portiunilor de teren din jurul adapatorilor, a portiunilor de teren afectate de eroziune si la constructii pastorale.

Pietrele mari se sparg in bucati mai mici cu explozivi sau se ingroapa la 40-50 cm adancime. In etajul alpin si pe terenurile in panta lucrarea este contraindicata, deoarece in aceste conditii pietrele au un rol deosebit de protectie a solului impotriva eroziunii eoliene si hidrice.

Cioatele si buturugile ramase in urma defrisarilor se scot manual, mecanizat sau cu ajutorul explozivilor, dupa care se depoziteaza in afara pajstii.

Lucrarile de curatire a pajistilor de resturi vegetale si pietre, se fac de regula primavara devreme, insa se pot efecrua si toamna tarziu. Pe pajistile folosite prin pasunat, lucrarile de curatire trebuie intreprinse tot timpul anului, pentru inlaturarea plantelor neconsumate de animale, pentru a se impiedica inmultirea acestora.

Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni din pajisti raman cu goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un amestec de seminte de graminee si leguminoase perene recomandat pentru zona respectiva.

3.1.6 Distrugerea musuroaielor

Musuroaiele se formeaza pe pajistile neingrijite, folosite nerational si pot avea o pondere mare (70-80%), ingreunand astfel efectuarea unor lucrari de imbunatatire si diminueaza suprafata utilizabila. Musuroaiele pot fi de origine animala, provenite din pamant scos de cartite, furnici, popandai, mistreti, pasunatul pe teren cu umiditate ridicata, in general sunt lipsite de vegetatie si de origine vegetala care se formeaza pe tufele dese ale unor graminee, rogozuri, pe cioate, muschi, acestea fiind partial acoperite cu vegetatie ierboasa nevaloroasa.

Musuroaiele sunt in faza initiala mici si de regula neintelenite, insa cu timpul pot atinge dimensiuni de 60-80 cm in diametru si 30-40 cm in inaltime si se intelenesc. Musuroaiele intelenite sunt mai raspandite in pajistile de munte, se numesc marghile si provin din tufele de Nardus stricta si Deschampsia caespitosa. In regiunile de campie si de dealuri sunt mai frecvente musuroaiele de cartite, iar in regiunile dealurilor inalte, cele provocate de furnici si de origine vegetala. Pajistile cu musuroaie realizeaza productii mici si de slaba valoare furajera si se exploateaza cu dificultati mai ales prin cosit. Musuroaiele anuale, de origine animala, se distrug relativ usor manual sau folosind grape cu colti; musuroaiele intelenite pot fi distruse cu masini de curatat pajisti (MCP-1,5 sau MCP-2) sau cu grederul semipurtat pentru pajisti. In cazul cand musuroaiele ocupa peste 30-40% din suprafata pajistilor, iar panta terenului este mai mica de 20 se recomanda destelenirea si infiintarea pajistilor temporare. Indiferent cu ce mijloace se face imprastierea musuroaielor, acestea trebuie bine maruntite, imprastiate uniform si reinsamantarea unui amestec de graminee si leguminoase perene specifice zonei.

3.1.7 Inlaturarea denivelarilor provocate de animale, eroziune si pietre

Pasunatul pajistilor cu strat subtire de telina slab rezistent la batatorire, pe vreme umeda sau cand solul este imbibat cu apa, duce la o compleaa denivelare a pajistii.

Aceste pajisti se niveleaza cu ajutorul grederului, iar daca denivelarile reprezinta mai mult de 30% din suprafata, pajistea se desteleneste si se reinsamanteaza.

Pe unele pajisti de munte se intalnesc pietre de diferite dimensiuni, la suprafata sau partial ingropate. Pietrele se strang manual sau mecanizat si se indeparteaza de pe pajisti sau se folosesc la consolidarea portiunilor de teren supuse eroziunii si a drumurilor.

3.1.8 Suprainsamantarea si autoinsamantarea

Suprainsamantarea : reprezinta cea de-a doua masura tehnologica de baza, dupa fertilizare, pentur sporirea productiei si imbunatatirea valorii furajului obtinut.

Suprainsamantarea se aplica in urmatoarele cazuri:

-acoperire redusa cu vegetatie ierboasa a solurilor;

-vegetatia este reprezentata in cea mai mare parte de specii cu productivitate si valoare furajera redusa;

-dupa efectuarea lucrarilor de nivelare (distrugerea musuroaielor, a muschilor, strangerea pietrelor etc.);

-in urma lucrarilor de drenare, pe suprafetele unde vegetatia a fost partial distrusa;

-la inierbarea versantilor, dupa efectuarea lucrarilor de combatere a eroziunii.

Suprainsamantarea: este obligatorie pe pajistile fertilizate prin tarlire pe cele la care s-au facut lucrari tehico-culturale simple sau complexe (combaterea buruienilor, indepartarea vegetatiei lemnoase, distrugerea musuroaielor, combaterea eroziunii) si pentru prelungirea duratei de folosire a pajistilor temporare. Reusita instalarii speciilor prin suprainsamantare este in mare masura legata de diminuarea capacitatii de concurenta a vegetatiei existente. Acest obiectiv se realizeaza inainte de semanat, prin pasunat ras, cu incarcatura mare de animale, curatirea vegetatiei cat mai aproape de sol cu masini de curatat ori cosit pajistea sau prin erbicidare cu Gramaxone 5 l/ha, care intrerupe temporar (2-3 saptamani) vegetatia pajistilor.

Epoca efectuarii suprainsamantarii este primavara devreme, cand temperatura nu coboara sub 0 C, solul are rezerva suficienta de apa si vegetatia existenta face concurenta redusa instalarii noilor plante .

Fertilizarea, in anul suprainsamantarii, se face cu 60 kg/ha P2O5 si 60kg/ha K2O. Azotul se foloseste in doze rduse, 40-50 kg/ha N si se aplica dupa rasarirea tinerelor plante, iar daca vegetatia veche s-a inaltat, dupa cosirea acesteia. In primul an de la suprainsamantare pajistea se foloseste numai ca faneata.

Autoinsamantarea : se executa numai pe pajistile neimburuienate, pentru a nu contribui la inmultirea plantelor nevaloroase si consta in insamantarea naturala a plantelor existente pe pajistile a caror vegetatie este formata din specii valoroase, dar care nu prezinta un covor ierbos incheiat. Pentru aceasta, pajistea nu este folosita si se lasa pana cand speciile valoroase ajung la maturitate si se scutura semintele pe cale naturala sau prin interventia omului. Dupa scuturarea semintelor, vegetatia se coseste si se indeparteaza de pe pajiste, apoi se discuieste sau se grapeaza energic pentru incorporarea semintelor in stratul superficial al solului, fertilizarea facandu-se ca si la suprainsamantare.

In primul an dupa autoinsamantare, pajistile se folosesc numai prin cosit, iar din al doilea an pot fi folosite si prin pasunat.

3.1.9 Aplicarea ingrasamintelor si a amendamentelor pe pajisti

Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a productiei la toate culturile agricole, insa pe pajisti rolul ingrasamintelor este multiplu.

Paralel cu sporirea productiei are loc si modificarea covorului ierbos, exprimata prin inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu altele cu o productivitate si valoare nutritiva mai mare.

Pe pajisti, consumul de elemente nutritive este mult diversificat datorita numarului mare de specii cu cerinte diferite fata de elementele nutritive, cresterii continui a plantelor in timpul perioadei de vegetatie, modul de exploatare s.a. Astfel, gramineele sunt mari consumatoare de azot, iar leguminoasele, de fosor si calciu. Pe pasuni consumul de azot este mai mare datorita recoltarii plantelor de mai multe ori in timpul perioadei de vegetatie, in primele faze de crestere, cand plantele contin mai multa proteina bruta.

Prin fertilizare se realizeaza :

-restituirea partiala a elementelor nutritive extrase de plante din sol;

-o influenta pozitiva asupra microorganismelor cu rol in mobilizarea unor elemente nutritive aflate sub forma mai greu accesibila plantelor;

-modificarea structurii vegetatiei, a raporturilor dintre speciile si grupelor de specii de plante componente ale vegetatiei pajistii ;

-modificarea compozitiei chimice a plantelor (proteina bruta, fosfor, potasiu, microelemente) si cresterea digestibilitatii substantelor nutritive din planta;

-prelungiea duratei de folosire a pajistilor prin realizarea unei repartitii mai bune a nutretului verde in perioada de pasunat.

Din cele expuse rezulta ca aplicarea ingrasamintelor reprezinta principala masura pentru imbunatatirea pajistilor.

Pe pajisti se aplica atat ingrasaminte chimice cu macroelemente si microelemente, cat si ingrasaminte organice.

3.1.9.1 Ingrasamintele chimice

Folosirea ingrasamintelor chimice reprezinta o solutie importanta de imbunatatire a pajistilor permanente, insa prezinta unele dezavantaje in comparatie cu fertilizarea cu ingrasaminte organice:

-eficienta economica mai redusa;

-posibilitatea poluarii solului si a crearii unor dezechilibre de nutritie la animale;

-acidifierea solului;

-perturbarea activitatii unor microorganisme.

A.        Ingrasaminte chimice cu macroelemente

Ingrasamintele cu azot

Pe pajisti, ingrasaamintele minerale cu azot se folosesc in doze mai mari decat la plantele cultivate. Influenta ingrasamintelor minerale cu azot este complexa, manifestandu-se asupra productiei pajistilor, compozitiei chimice a furajului, structurii si compozitiei floristice a pajistilor si asupra productiei si sanatatii animalelor.

In general, azotul da sporuri de productie de 20 -160 kg m.v. pentru 1 kg s.a. ingrasamant.

Ingrasamintele cu azot, in cele mai dese cazuri nu se administreaza singure ci impreuna cu cele de fosfor, eventual si de potasiu.

Pe pajistile fertilizate, animalele consuma zilnic o cantitate mai mare de nutret. Ingrasamintele cu azot maresc digestibilitatea si valoarea nutritiva a nutretului.

Ingrasamintele cu azot favorizeaza cresterea gramineelor si inhiba cresterea leguminoaselor pe toate tipurile de pajisti.

Epoca de administrare a ingrasamintelor cu azot este primavara, la pornirea in vegetatie; aplicarea vara sau toamna influenteaza in masura mai mica productia pajistilor. In cazul pajistilor ce urmeaza a fi pasunate, ingrasamintele cu azot urmeaza a fi aplicate din toamna, pe 1-2 (3) parcele, in vederea inceperii pasunatului mai devreme cu 2 saptamani, marindu-se astfel durata sezonului de utilizare a pasunii.

Ingrasamintele cu fosfor

Fosforul are un rol important in dezvoltarea plantelor, participa la sintetizarea proteinelor, faciliteaza asimilarea altor elemante nutritive, mareste rezistenta la inghet, scurteaza perioada de vegetatie si favorizeaza activitatea microorganismelor din sol precum si a bacteriilor simbiotice. Pentru animale, fosforul constituie un element principal al tesutului din sistemul osos, influenteaza productia de lapte, carenta de fosfor avand repercursiuni nefavorabile asupra sanatatii animalelor.

Ingrasamintele cu fosfor nu se administreaza singure ci impreuna cu azotul (eventual si cu potasiul) si au rolul de a spori eficienta ingrasamintelor cu azot. In general ingrasamintele cu fosfor apar mai eficiente cu cat solul este mai bine aprovizionat cu azot.

Dozele de fosfor recomandate pe pajisti sunt cuprinse intre 18-64 kg/ha s.a. Intre azot si fosfor trebuie sa existe un raport de 2:0,5-1. Numai in cazuri deosebite, cum sunt pajistile de lunca, cu multe leguminoase, raportul paote ajunge la 2:1,-2, dupa cum pe nardetele de munte, unde leguminoasele lipsesc, raportul optim N:P este net in favoarea azotului, respectiv 2:0,3-0,5.

Epoca optima de administrare a ingrasamintelor cu fosfor este toamna, in fiecare an sau in doze mai mari, odata la 2-3 ani. Remanenta ingrasamintelor cu fosfor se manifesta si la doi ani de la administrare, iar in doze mai mari, 2-3 ani dar numai cu agrofond cu azot.

Ingasamintele cu potasiu

Acest element are un rol important in metabolismul plantelor, in sinteza clorofilei, si hidratilor de carbon, in stimularea absorbtiei si evapotranspiratiei, in sporirea rezistentei plantelor la iernare etc. Dozele de ingrasamant recomandate pe pajistile permanente se situeaza intre 40-80 kg/ha s.a.

Ingrasamintele cu microelemente

Microelementele au un rol insemnat in metabolismul plantelor, fac parte din compozitia chimica a vitaminelor, a fermentilor, a unor sisteme enzimatice, influenteaza sinteza proteinelor si hidratilor de carbon. Insuficienta sau lipsa unor microelemente din hrana animalelor provoaca boli fiziologice grave, ducand la scaderea randamentului, atrofierea muschilor, cojirea pielii si chiar mortalitate. Carenta de magneziu si calciu, asociata cu excesul de potasiu, duce la hipomagneziemie (tetania de pasune), iar carenta in magneziu, asociata cu deficitul de fosfor, calciu, sodiu si cu un continut ridicat de siliciu provoaca urolithiaza la taurine .

Pe pajisti se aplica cantitati mici de microelemente, putandu-se folosi unele reziduuri industriale, bogate in aceste elemente sau diferite saruri: 20 kg/ha Borax, 15kg/ha Sulfat de cupru, 10 kg/ha Sulfat de fier, 25 kg/ha Sulfat de mangan, 2kg/ha Molibdat de amoniu.

Epoca de administrare a microelemntelor este primavara, odata cu a ingrasamintelor de azot, dar si mai tarziu, in timpul vegetatiei, cand se aplica extraradicular, sub forma de solutie.

Ingrasamintele organice

Ingrasamintele organice, prin calitatea lor de ingrasaminte complete, exercita un efect ameliorativ asupra insusirilor fizice, chimice si bilogice ale solului, utilizarea lor determinand sporuri importante de productie.

Pe pajistile permanente se folosesc ca ingrasaminte organice gunoiul de grajd, compostul, urina, mustul de grajd si gulle. De asemenea se practica fertilizarea prin tarlire, care reprezinta folosirea dejectiilor lasate de animale pe locurile de odihna.

Norma de gunoi de grajd: fertilizarea cu 20 tone/ha echivaleaza cu circa 300 kg/ha azotat de amoniu si 200 kg/ha de super fosfat. Epoca de administrare are influenta mai mare la aplicarea dozelor mici de gunoi de grajd (15-20t/ha); la aceste doze, administrarea de toamna este net superioara .

Compostul se prepara din gunoi de garjd si turba in proportie de 1:3 sau urina (must de grajd) si turba in cantitate de 100-150 litri urina /tona de turba, la care se mai adauga 100-150 kg superfosfat, 50 kg sare potasica si 50-100 kg var stins la o tona compost (pe soluri acide).

Urina si mustul de grajd: la un continut mediu in substante fertilizante, cantitatea de 150-200 hl echivaleaza cu 60-80kg/ha azot si 70-90 kg/ha potasiu. Epoca optima de administrare a mustului de grajd este primavara foarte devreme, imediat dupa topirea zapezii, cand timpul este umed si racoros, iar vegetatia nu a inceput sa creasca.

Tulbureala de grajd (gulle). Acest ingrasamant este reprezentat de un amestec dintre dejectiile lichide si cele solide ale animalelor si apa folosita la curatirea adaposturilor. Ingrasamantul se colecteaza in bazine speciale, unde fermenteaza timp de 3-4 saptamani. Norma de ingrasamant depinde de continutul lui in substate fertilizante si variaza intre 20-40 m3/ha. Ingrasamantul se completeaza cu 150-200 kg/ha superfosfat (eventulele amendamente de calciu pe soluri acide), administrate din toamna.

Fertilizarea prin tarlire. Dejectiile lasate de animale in perioada de odihna se folosesc, de asemenea, drept ingrasaminte organice. Pentru aceasta, locurile de odihna se schimba in mod organizat dupa ce pe terenul respectiv s-au acumulat cantitati corespunzatoare unui anumit nivel de fertilizare. Cantitatea de ingrasamant ce se poate acumula in periada de pasunat difera in functie de numarul, specia si categoria de animale si de durata perioadei de pasunat. Se apreciaza ca de la 100 de vaci, intr-o perioda de 150 zile, se acumuleaza o cantitate de substanta organica ce contine 1050-1500 kg de azot, 600-700 kg fosfor, 1500-1950 kg potasiu si 900-1200kg calciu, cantitati echivalente cu elementele nutritive din 300 tone gunoi de grajd.

Ingradirea animalelor se face cu ajutorul portilor de tarlire mobile, care au dimensiunile de 3-4 m lungime si sunt confectionate mai ales din materialul rezultat din curatirea vegetatiei lemnoase de pe pajisti. Ele nu trebuie sa fie prea grele pentru a se putea manipula usor.

3.1.10 Combaterea buruienilor

Pe pajistile permanente se considera buruieni speciile de plante neconsumabile, fara valoare furajera, daunatoare vegetatiei valoroase a pajistilor, daunatoare sau toxice pentru animale.

Metode preventive de combatere a buruienilor

-cositul resturilor neconsumate de animale si a vetrelor de buruieni de mai multe ori in timpul perioadei de pasunat;

-folosirea gunoiul de grajd fermentat sau semifermentat pentru distrugerea capacitatii de germinare a semintelor de buruieni;

-imprastierea dejectiilor provenite de la animale pentru a nu se crea un mediu bogat in azot, favorabil instalarii buruienilor;

-folosirea pasunilor intr-un sistem organizat, cu un numar de animale corespunzator productiei pajistilor;

-folosirea unui material corespunzator la suprainsamantari;

-recoltarea la vreme a fanetelor, inainte ca majoritatea buruienilor sa ajunga la maturitate si sa scuture semintele;

-pasunatul otavelor cu schimbarea modului de folosinta a fanetelor la interval de 3-4 ani.

Masuri indirecte de combatere a buruienilor

Aceste masuri se refera la lucrarile de tmbunatatire a pajistilor, ca de exemplu, reglarea regimului de umiditate, aplicarea amendamentelor si ingrasamintelor, distrugerea musuroaielor etc.

Drenarea contribuie la distrugerea speciilor toxice din familiile Ranunculaceae si Umbeliferae, a speciilor higrofile, fara valoare furajera sau cu valoare furajera redusa.

Fertilizarea cu ingrasaminte chimice reprezinta un mijloc principal de reducere a participarii speciilor din diverse familii botanice, cu conditia stabilirii unui raport favorabil intre elementele fertilizate.

Masuri directe de combatere a buruienilor

Acestea se aplica paralel cu cele de prevenire si de combatere.

Distrugerea mecanica

Consta in cosirea repetata a vetrelor de buruieni, plivitul prin retezarea de la suprafata a buruienilor ce se inmultesc numai prin seminte, de sub colet a celor care formeaza lastari din colet si smulgerea completa din pamant a buruienilor cu inmultire vegetativa prin bulbi sau radacini secundare.

Combaterea buruienilor pe cale chimica

Pe pajisti se folosesc erbicide cu remanenta redusa. Tratamentul se executa cand plantele sunt in plina crestere si au cea mai mare suprafata foliara.

Epoca de administrare este conditionata de modul de folosire a pajistei, de temperatura aerului (16-18*) si umiditatea relativa a aerului. La fanete, erbicidele se aplica cel mai tarziu cu 3-4 saptamani inainte de cosire, iar la pasuni, cel putin cu 2 saptamani inainte de inceperea pasunatului.

Graparea pajistilor

Are drept obiectiv aerisirea solului in scopul intensificarii activitatilor microorganismelor din sol, incorporarea semintelor si a ingrasamintelor. Se aplica pe scara larga pe pajisti, desi rezultatele sunt nesatisfacatoare.

Grapatul se poate executa dupa fertilizare, in scopul incorporarii partiale a ingrasamintelor si la eliminarea resturilor de plante neconsumate in anul precedent, pentru a se crea conditii favorabile regenerarii plantelor.

Cap. 3.2 Masuri radicale (infiintarea de pajisti temporare)

Pentru infiintarea unei pajisti temporare, suprainsamantarea pajistilor permanente, inierbarea taluzurilor etc., alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene reprezinta una din cele mai importante lucrari.

In vederea alcatuirii amestecurilor se parcurg mai multe etape de lucru: stabilirea duratei de folosire a pajistii, stabilirea numarului de specii din amestec, stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in amestec, alegerea speciilor si stabilirea procentului de participare a fiecarei specii in amestec, determinarea cantitatilor de samanta la hectar.

Stabilirea duratei de folosire a pajistii temporare

In functie de durata de folosire, pajistile temporare se impart in 3 categorii:

pajisti cu durata scurta de folosire (2-3ani);

pajisti cu durata medie de folosire (4-6ani);

pajisti cu durata lunga de folosire (peste 6 ani).

Pajistile cu durata scurta de folosire se infiinteaza pe terenuri arabile si intra in rotatie cu culturi furajere anuale.

Pajistile cu durata medie si lunga de folosire se infiinteaza in locul pajistilor permanente degradate, care nu pot fi imbunatatite prin suprainsamantare.

In ceea ce priveste modul de folosire, pajistile de durata scurta se folosesc numai prin cosit, iar cele cu durata medie ai lunga se folosesc mixt, prin cosit si prin pasunat.

Stabilirea numarului de specii in cadrul amestecurilor

In functie de durata de folosire, variaza si numarul de specii din amestec, astfel:

2-3 specii pentru pajisti cu durata scurta de folosire;

3-4 specii pentru pajisti cu durata medie de folosire;

4-6 sau mai multe specii pentru pajistile cu durata lunga de folosire.

Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul amestecului

In amestecurile pentru faneata, cu durata scurta de folosire, se introduce un procent mare de leguminoase cu talie inalta. La o folosire mai lunga se diminueaza procentul de leguminoase si creste cel de graminee. Pe pasune ponderea cea mai mare o au gramineele, care se caracterizeaza printr-o longevitate mai mare decat leguminoasele. In cazul exploatarii mixte, procentul de graminee este asemanator cu cel de la pasune, dar domina cele cu talia inalta.

Alegerea speciilor si stabilirea procentului de participare a fiecarei specii in amestec

La alegerea speciilor ce vor intra in amestec se tine seama de conditiile naturale, talia plantelor, ritmul de dezvoltare, vivacitatea si modul de exploatare.

In cadrul fiecarei grupe de plante se va stabili un procent mai mare de participare pentru speciile cu valoare furajera ridicata, productive, precum si pentru cele cu indici de concurenta mici.

Determinarea cantitatilor de samanta la hectar - se determina pentru fiecare specie in parte, folosind relatia:

Q = Np/SU, in care:

Q = cantitatea de samanta (kg/ha) pentru specia din amestec;

N = norma de samanta in cultura pura a speciei respective, cand SU=100%

P = proportia de participare a speciei in amestec;

SU = samanta utila.

Valoarea semintei utile se calculeaza pe baza puritatii (P) si a germinatiei (G), dupa relatia: SU = PG/100

Aplicatie practica 1

In cadrul pajistei degradate din zona orasului Vaslui pe suprafata de 6 ha datorita acoperirii cu mosuroaie se va aplica ca masura ameliorativa suprainsamantarea.

Distrugerea musuroaielor se va face cu masina de curatat pasuni (MCP-1,5), primavara devreme.

Lucrarile pot fi executate tot timpul verii, singura conditie fiind ca, in anul urmator terenul sa fie liber si nivelat.

Pentru reechilibrarea productiei pajistei pe cele 6 ha pe care s-a intervenit cu masuri de suprafata, se recomanda suprainsamantarea in urmatoarea formula:

. Prin suprainsamantare se va urmari punerea in folosinta pe o durata medie a pajistii (>6 ani);

. Se vor folosi 5 specii in cadrul amestecului;

. Proportia de participare a gramineelor si leguminoaselor in amestec este de 70% graminee si 30% leguminoase;

. Se vor folosi 3 specii de graminee si 2 de leguminoase;

gramineele folosite in amestec vor fi:

Poa pratensis 40%

Dactylis glomerata 15%

Festuca pratensis 15%

leguminoasele folosite vor fi:

Trifolium repens 15%

Lotus corniculatus 15%

Determinarea cantitatii de samanta la hectar, stiind ca se folosesc seminte calitatea a II-a:

Nr. Crt.

Specii

N

p%

P%

G%

SU%

Q

Ic

Q'

Qt

(4ha)

Poa pratensis

Dactylis glomerata

Festuca pratensis

Trifolium repens

Lotus corniculatus

Q'total= 42,53 kg/ha

- la 4 ha vom avea Qt=170,12 kg amestec de semionte.

N-norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p-proportia de participare a speciei in amestec;

SU-samanta utila;

P-puritatea;

G-germinatia;

Q-cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

Ic-indice de cocurenta;

Q'-cantitatea de samanta ppentru specia din amestec ajustata in functie de Ic;

Aplicatie practica 3

Organizarea unui pasunat rasional, pe suprafata totala de 22 ha. Productia utila este de 22000 kg/ha.

Modul de folosire a pajistii va fi prin pasunat cu ovine, data inceperii pasunatului este 12 mai, iar perioada de pasunat de 165 zile.

S-a stabilit ca un ciclu de pasunat este de 40 zile, timpul de refacere alocat fiecarei parcele fiind de 35 zile, iar timpul de ocupare, de 5 zile.

Capacitatea de pasunat:

Cp = PU:G = 22000 : 8250 2,67 UVM/ha

G = T x Nz = 165 x 50 = 8250 kg

Capacitatea fizica de pasunat:

Cp (pe cap ovina) = Cp x coeficient = 2,67 / 0,14 = 19,05 19 capete ovine/ha;

Se determina productia totala a pajistii:

P = p x S = 22000x22 = 484000 kg

Se calculeaza numarul de parcele in care se va imparti suprafata totala:

N = C:O = (5+35):5 = 8 parcele

Prductia de masa verde de pe fiecare parcela:

P' = P : N = 484000 : 8 = 60500 kg/parcela

Se va determina suprafata parcelelor:

s = S : N = 22 : 8 = 2,75 ha

Desimea de pasunat:

D = Cp x N = 2,67 x 8 21 UVM 152 capete ovinE.

Intocmirea graficului pasunatului pe parcele:

Cicluri de pasunat

Parcele

I

O = 5 zile

R= 35 zile

12-V

16-V

17-V

21-V

22-V

26-V

27-V

31-V

1-VI

5-VI

6-VI

10-VI

11-VI

15-VI

16-VI

20-VI

II

O = 5 zile

R= 35 zile

21-VI

25-VI

26-VI

30-VI

1-VII

5-VII

6-VII

10-VII

11-VII

15-VII

16-VII

20-VII

21-VII

25-VII

26-VII

30-VII

III

O = 5 zile

R= 35 zile

31-VII

4-VIII

5-VIII

9-VIII

10-VIII

14-VIII

15-VIII

19-VIII

20-VIII

24-VIII

25-VIII

29-VIII

30-VIII

3-IX

4-IX

8-IX

IV

O = 5 zile

R= 35 zile

9-IX

13-IX

14-IX

18-IX

19-IX

23-IX

24-IX

28-IX

29-IX

3-X

4-X

8-X

9-X

13-X

14-X

18-X

V

O = 5 zile

R= 35 zile

19-X

23-X

Data inceperii pasunatului 12 mai; data incheierii pasunatului 23 octombrie.

Organizarea unui conveer verde mixt pentru 21 vaci, in zona de silvostepa

Conveerul verde reprezinta un sistem de organizare a producerii furajelor verzi care sa permita furajarea animalelor numai cu masa verde pe tot parcursul perioadei de vegetatie.

Conveerul verde se clasifica in functie de:

1. - sursa de furaj:

a. natural - sursa o reprezinta doar pajistile permanente (in zona montana);

b. artificial - sursa o reprezinta pajistile artificiale, culturile anuale si perene furajere;

c. mixt sursa o reprezinta pajistile permanente, pajistile artificiale, culturile anuale si perene furajere.

2. - categoria de animale pentru care se intocmeste:

a. pentru taurine (cel mai frecvent);

b. pentru ovine (mai rar);

c. pentru suine (foarte rar).

Etapele alcatuirii unui conveer verde

Stabilirea duratei (in zile) si a perioadei calendaristice pentru conveierul verde.

Calcularea necesarului de nutret verde si suculent pe zi, decade si luni, pentru specia, categoria si numarul de animale din unitate, ferma, etc.

Alegerea sortimentului de plante furajere care vor intra in componenta conveierului verde si stabilirea elementelor tehnologice privind epoca de semanat, durata de timp pana la folosire, a productiei si calcularea suprafetei necesare fiecarei culturi

Durata conveierului

Necesarul zilnic este de: Ef x Rz = 21 x 50 = 1050 kg = 1,05 t

Necesarul pe decada este de: 1,05 x 10 = 10,5 t

Conveier verde mixt pentru 55 de vaci in zona de stepa

Cultura

Data sema-natu-

lui

Supra-fata

(ha)

S' +10%

(ha)

Pro-ductia

medie (t/ha)

Cantitatea de nutret necesara (t)

Perioada de folosire

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

Pajiste temporara

Borceag de toamna

1 X

Borceag de primavara

10-20 III

Porumb m.v. c. pura

20 IV

Porumb miriste

21-31 V

Lucerna

Varza furajera

20-30 III

Sfecla furajera

10-15 IV

TOTAL

Suprafata totala este de 18,02 ha

Concluzii

1.Avand in vedere ca pajistile permanente sunt raspandite in toata tara, in mare masura in regiunile de deal si de munte, pajistile permanente contribuie la asigurarea furagelor cu mult sub potentialul lor datorita productivitatii necorespunzatoare, datorate exploatarii nerationale, a nefertilizarii in optim, nu se respecta numarul de animale in optim pe tarlale.

2.In zona forestiera se afla aproxomativ 75% din pajistile permanente din Romania, cuprinzand un areal vast cu conditii pedoclimatice diferite, cuprinde si o paleta foarte larga de formatiuni de pajisti permanente cu productivitati diferite.

3.Pajistile temporare sunt mai productive si dau nutret de calitate mai buna deact pajistile permanente. Productivitatea pajistilor temporare este determinata de precipitatii, altitidine si modul de folosire.

4.Amestecurile de graminee si leguminoase perene in pajistile temporare dau productii ridicate, datorita folosirii mai bune a niselor ecologice, productii mai mari de proteine determinate de participarea leguminoaselor, economii de ingrasaminte cu azot, capacitate mare de refacere astructurii solului, rezistenta buna la seceta si ger a plantelor crescute in amestec fata de culturile pure.

5.Prin pasunat rational se imbunatateste compozitia floristica, structura vegetatiei, sporeste productia, creste coeficientul de folosirii a ierbii, se previne imbolnavirea animalelor de parazitoze, exista posibilitatea efectuarii in timpul perioadei de vegetatie a lucrarilor de imbunatatire si ingrijire a pajistilor, se previne declansarea fenomenului de eroziune pe terenurile in panta.

6.Data inceperii pasunatului are influenta asupra vegetatiei si conditiilor stationare. Prin pasunatul prea devreme cand solul este umed se distruge se distruge statul de telina, se taseaza solul, se formeaza gropi si musuroaie. Aceste modificari atrag dupa sine importante modificari in compozitia floristica, disparand plante autotrofe valoroase din punct de vedere furajer. Pasunatul prea tarziu duce la disparitia unor specii din compozitia floristica a pajistilor.

7.Inaltimea de pasunat influenteaza timpul de refacere al plantelor, in felul acesta reducandu-se numarul ciclurilor de pasunat, iar productiile scad.

Frecventa pasunatului prezinta importanta pentru compozitia floristica a pasunilor si pentru productia animalelor.

BIBLIOGRAFIE

Adrian IONEL - Cultura pajistilor si a plantelor furajere. Editura A'

Adrian IONEL, Vasile VINTU, Costel SAMUIL - Cultura pajistilor si a plantelor furajere (indrumator de lucrari practice). Editura "Ion Ionescu de la Brad" Iasi-2002

Teodor IACOB, Vasile VINTU, Costel SAMUIL - Tehnologia producerii si conservarii furajelor. Editura Ion Ionescu de la Brad Iasi-2000



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3310
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved