Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


OBIECTIVE CULTURAL-ISTORICE SI ETNOGRAFICE - SATELE DE LA POALELE MUNTILOR RODNEI, JUD. BISTRITA-NASAUD

Turism



+ Font mai mare | - Font mai mic



OBIECTIVE CULTURAL-ISTORICE SI ETNOGRAFICE - SATELE DE LA POALELE MUNTILOR RODNEI, JUD. BISTRITA-NASAUD

1 Vestigii istorice



Populatia care a trait pe aceste meleaguri , a lasat urme ale vietuirii in zona, dar poate nu s-a depus suficienta osteneala pentru a le gasi si cerceta. Obiecte datand din paleolitic au fost gasite intamplator. Acestea se gasesc in prezent in diferite muzee din zona sau chiar din centre mai mari (Cluj). Istoria de mai tarziu sta scrisa in documentele aflate in arhive si in ruinele ce marturisesc viata zbuciumata de care au avut parte inaintasii nostri (de la invazia mongolo-tatara din 1241 si pana la cel de-al doilea razboi mondial).[1]

Rodna gazduieste inca ruinele bazilicii dominicane - monument de arhitectura construit in secolul al XIII-lea, din care, in urma distrugerilor cauzate de invazia tatarilor din 1285, se mai pastreaza doar un portal si unul din cele doua turnuri dinspre sud precum si catacombele care se crede ca au fost construite ca loc de refugiu din cauza navalirilor barbare.[2]

Ruinele bazilicii dominicane de la Rodna

La Anies, pe malul drept al Somesului Mare, s-a construit in secolul al XlV-lea o fortificatie de observare si aparare, din piatra, pe dealul numit "Cetate'. Pentru cei care se incumeta a urca acest deal, efortul este rasplatit de intalnirea cu misterioasele urme (ziduri) ale acestei fortificatii (cetate). Povestea spune ca, catacombele de la Rodna ar fi fost intrarea intr-un tunel de peste 3 km, care facea legatura cu cetatea de la Anies, fiind o cale de refugiu in fata deselor invazii barbare. Povestea ramane deocamdata o legenda care poate ar merita cercetata. Multe case din zona au la temelie piatra scoasa din vechile ruine ale cetatii.[3]

In zona Pasului Rotunda, urmele celui de-al doilea razboi mondial sunt prezente prin numeroase ramasite din cazematele de beton, barajele antitanc, transeele construite in zona si prin cimitirul celor cazuti in luptele purtate pe cumpana dintre Somes si Bistrita Aurie.

2 Muzee si monumente

Muzeul de arta comparata Sangeorz-Bai

Perioada anilor 1970 a fost pentru cultura sangeorzana prima incercare de a pune bazele infiintarii unui muzeu local. Ideea sadita in randurile intelectualitatii a dat roade prin donarea pentru zestrea culturala a orasului a unor tablouri de catre doamna Ileana Anton. Aceste picturi au fost expuse la Casa de Cultura, luand fiinta astfel primul punct muzeistic din localitate.

Pentru imbogatirea patrimoniului muzeal, oameni iubitori de cultura incep o actiune de achizitionare de obiecte de arta populara. Achizitionarea acestor obiecte de arta populara si etnografice s-a facut cu participarea larga a elevilor si dascalilor scolilor locale, prin lamurirea cetatenilor de a dona muzeului obiecte vechi detinute in gospodariile lor. Se poate spune ca la realizarea muzeului din Sangeorz-Bai au contribuit o buna parte a locuitorilor urbei.

Unul dintre promotorii acestui proiect a fost prof. Iosif Ioan Balu, care doneaza pentru muzeul abia infiintat, o serie de documente vechi, scrieri si inscrisuri de certa valoare.

Anul 1987 este cel care va marca scimbari majore in activitatea culturala si muzeistica a orasului, iar persoana care acontribuit decisiv la aceste scimbari este artistul plastic al locului, Maxim Dumitras. El preia conducerea muzeului si incepe o munca titanica pentru transformarea vechiului sediu intr-un muzeu de marca. Astfel ia nastere practic un nou muzeu (cladirea veche fiind demolata), muzeu care a primit si un nume nou: Muzeul de Arta Comparata Sangeorz-Bai. [4]

La ora actuala muzeul are in patrimoniul sau o impresionanta colectie de obiecte de arta populara si arta plastica, insumand peste 2200 de exemplare. Majoritatea obiectelor de arta populara au fost achizitionate din zona Sangeorzului. La ora actuala muzeul este in etapa de organizare a sectiilor tematice care vor functiona aici. Se preconizeaza sa functioneze:

un centru de documentare;

un atelier de restaurare a icoanelor pe sticla si a obiectelor din lemn;

atelier foto;

atelier de ceramica pentru initiere;

expozitii cu caracter permanent pe tematici;

Simpozioanele de arta plastica de la Sangeorz-Bai

Pe langa activitatea legata de infiintarea Muzeului de arta comparata, in cei peste 16 ani de creatie, artistul plastic Maxim Dumitras a organizat si coordonat 16 simpozioane de arta plastica si tabere de creatie, devenite deja o traditie. La aceste manifestari au participat de-a lungul timpului peste 200 de artisti plastici din tara si strainatate, mai mult de 300 dintre operele acestora regasindu-se in prezent in patrimoniul muzeului iar o parte dintre ele pot fi vazute in parcul statiunii. Merita amintite macar cateva dintre temele acestor intalniri de creatie: Simpozionul international de sculptura ART 2003 intitulat Centrul si dinafara , Simpozionul national de ceramica ART 2006 -  Arderea cerului , Simpozionul International de Arta Contemporana 'Intrepatrunderea Privirilor' - septembrie 2008.

Atat muzeul de arta comparata cat si aceste simpozioane de o inalta tinuta artistica, permit turistilor si celor interesati sa vina in contact direct cu artistii, sa fie martori la procesul de creare a frumosului.

Muzeul  Cuibul visurilor  din Maieru

Muzeul Cuibul visurilor din Maieru cu profil mixt : istoric, etnografic si memorial, a luat fiinta la 27 noiembrie 1957, din initiativa profesorului Sever Ursa, prin inaugurarea unei expozitii memoriale prilejuita de cea de a 72-a aniversare a nasterii marelui romancier Liviu Rebreanu. Expozitia a constituit de fapt nucleul de plecarea a viitorului muzeu.

Este semnificativ faptul ca muzeul s-a inaltat succesiv pe locul din inima satului, care i-a fost daruit lui Rebreanu odata cu investirea acestuia cu titlul de Cetatean de Onoare al comunei in 5 ianuarie 1927. Scriitorul marturisea:  "De Maieru se leaga toata copilaria mea si toate amintirile auipra primului contact cu lumea exteriaora.Eram de vreo doi ani si jumatate cand ne-am mutat la Maieru.Am crescut an regiune de munte in deplina libertate. In satul meu n-a fost petec de pamant pe care sa nu-l fi umblat. Om al muntilor, natura mi-a intrat in ochi si in suflet de mic copil. Valea Somesului, atat de bine cunoscuta in cele mai mici cotituri, a fost si va ramane pentru mine cel mai frumos loc de pe pamant".

Muzeul are 9 incaperi, fiecare continand tematici bine chibzuite cum ar fi: "Maieru in marturii istorice", "Ocupatii vechi si stravechi", "Ocupatii mai noi" etc. La parter se mai afla un amfiteatru multifunctional cu 120 de locuri. La etaj, sala de etnografie "Cuibul visurilor", expozitia de carti vechi si noi ale unor autori maiereni, o biblioteca documentara ce cuprinde peste 6000 de volume, reviste si documente si mai ales salonul "Liviu Rebreanu-creatorul". In ansamblul sau, muzeul recreeaza atmosfera rustica in care a copilarit si a vietuit marele scriitor.

Muzeul  Cuibul visurilor Maieru (obiecte ale ocupatiilor traditionale )

   

seif cu sistem de inchidere din lemn unelte de minerit

Muzeul din Rodna

A fost infiintat in urma cu mai bine de 20 de ani prin grija invatatorului Silvestru Leontin Muresianu. Din pacate muzeul functioneaza intr-un spatiu impropriu (o fosta inchisoare), in conditii insalubre, vitrege pentru numarul de exponate (2500) si valoarea deosebita a acestora. Spre deosebire de celelalte muzee din zona, cel din Rodna aduce ca noutate pe Valea Somesului o colectie de obiecte din domeniul mineritului. Prima sala a acestui muzeu este destinata cinstirii memoriei marelui botanist si academician rodnean Florian Porcius si a memorandistului Gherasim Domide.

Monumente

Amintirea eroilor Primului Razboi Mondial a trait in spatiul Rodnei prin monumentul ridicat in centrul localitatii in cinstea celor cazuti in bataliile care au decis intregirea neamului, in 1918. Dupa evenimentele din decembrie 1989, oamenii Rodnei au planuit sa construiasca un nou monument al eroilor, pentru ca cei cazuti la datorie in timpul celor doua razboaie mondiale sa nu fie dati uitarii de catre urmasi si sa le acorde cinstea si pretuirea cuvenita, in acelasi timp. Monumentul a fost ridicat in vara anului 1996, in apropierea locului unde a fost amplasat primul monument, pe fata dinspre primaria comunala fiind aplicate placile originale cu numele celor 131 eroi rodneni din primul razboi mondial, iar pe fata dinspre str. Principala si Scoala Generala sunt aplicate placile din marmura alba Inscriptionate cu numele celor 62 de eroi locali, cazuti in al doilea razboi mondial.

3 Biserici si manastiri

Merita amintite principalele momente din evolutia crestinismului deoarece ele au influentat si evolutia vietii spirituale din zona Muntilor Rodnei:

Sec. I d. Hr. - nasterea crestinismului;

313 d. Hr. - se oficializeaza crestinismul (ortodocsi si catolici: protestanti, luterani, calvini, anglicani);

1054 - Marea schisma (divizarea crestinismului in ortodoxie si catolicism);

In Valea Rodnei - unirea cu Biserica Romei;

1760 - inceputurile Bisericii Greco-Catolice in Tinutul Nasaudului (implicit Valea Somesului) - formarea Regimentelor graniceresti;

1948 - se revine la ortodoxism ca religie oficiala;

1948-2005 - noua etapa a ortodoxismului.[5]

Trecerea de la o etapa la alta nu s-a facut brusc, imediat dupa elaborarea unor documente. Uneori a durat decenii intregi si nu a fost lipsita de framantari sociale. Dovada tuturor acestor evenimente sunt lacasurile de cult.

Pe Valea Somesului Mare, cele mai vechi biserici si manastiri catolice au luat fiinta si s-au consolidat in urma asezarii populatiilor maghiara si germana (colonisti) incepand cu jumatatea secolului al XII-lea. Asa au ajuns pe aceste meleaguri calugarii benedictini, care faceau parte dintr-un ordin calugaresc caracterizat prin "ascultarea fata de superiori si prin echilibrul intre activitatea liturgica si cea manuala comunitara".[6]

Rodna ofera cateva obiective cultural religioase, cum sunt ruinele bazilicii dominicane - monument de arhitectura contruit in secolul al XlII-lea, din care, in urma distrugerilor cauzate de invazia tatarilor din 1285, se mai pastreaza doar un portal si unul din cele doua turnuri dinspre sud. Chiar daca nu au o astfel de vechime, merita avute in vedere biserica veche romaneasca, construita in 1825, si cea noua, sfintita in august 1965, biserica romano-catolica, construita in 1778 (cu adaugiri ulterioare) frumosul mormant, cu o cruce din marmura neagra, a celui care a fost botanistul si academicianul rodnean Florian Porcius.[7]

La Maieru, bisericuta de lemn din deal, monument istoric, construita in anii 1817-1818, impodobita cu icoane pictate pe lemn si cu alte piese de valoare artistica, provenite probabil din alte bisericute mai vechi. Aceasta biserica a mai fost numita si "biserica foamei", deoarece vara in care s-a inceput construirea ei, in 1817 (la 100 de ani de la una dintre cele mai devastatoare invazii tataresti), a fost una secetoasa, lipsita de bucate. In centrul comunei, atrag atentia prin supletea arhitecturii biserica ortodoxa si cea greco-catolica.[8]

Biserica din deal - Maieru

Biserica Ortodoxa Maieru Biserica Ortodoxa Sant

Manastirea "Buna Vestire', Cormaia

Manastirea Buna Vestire este situata in localitatea Cormaia, pe Valea Plesii, la 5 kilometri departare de orasul Sangeorz-Bai.

Manastirea noua de la Cormaia

Prima bisericuta din lemn construita pe aceste locuri pastreaza in spatiul sau o incarcatura istorica de mare valoare spirituala, pentru ca in ea s-au rugat si au slujit sfintii parinti cunoscuti sau anonimi de-a lungul vremurilor. Ea are o mare valoare istorica, fiind una din putinele biserici care au putut fi salvate in mod miraculos de focul pustiitor pus acestora de catre bandele militare inarmate ale generalului Bucow. A ramas aceasta manastire drept marturie istorica, care sa duca in veac cunostinte despre atrocitatile savarsite de dusmanii poporului roman impotriva credintei si a lacasurilor in care se rugau strabunii nostri, de pe aceste meleaguri. Din vechea inscriptie, existenta si pastrata deasupra usii, reiese ca aceasta a fost construita in anul 1636 de catre credinciosii si slujitorii ei de atunci pe locul unei manastiri mai vechi, din care se mai pastreaza in original portretele prorocilor si iconostasul, care a fost pictat in Rusia la vestita scoala de pictura "Lura Pecerscaia".[9]

Dintr-un studiu mai atent al acestui pretios monument istoric, asezat cu doua secole in urma la poalele varfului "Pleasa' se pot desprinde cu claritate informatii care pot duce la concluzia, ca acesta este cel mai vechi loc ce inchinaciune de pe aceste meleaguri, care s-a pastrat pana in zilele noastre, el datand din secolul XV-lea In jurul anului 1768, in timpul granitei militare, ea a fost mutata la Sangeorz-Bai, din ordinul colonelului Enzenberg.[10]

Vechea bisericuta din lemn

4 Arhitectura populara

4.1 Tipuri de case

In literatura de specialitate, se arata ca locuinta ingropata este tipul cel mai vechi de locuinta. Cu toate stradaniile, de existenta unui astfel de tip de locuinta nu-si aminteste nimeni si nici nu l-am intalnit mentionat documentele din zona. Descoperirea, la saparea fundatiei bisericii noi din comuna Rodna, la o adancime de peste doi metri, a unei vetre de foc dintr-o posibila locuinta nu ne permite sa afirmam cu certitudine ca ar fi existat o locuinta de acest tip in aceasta zona.

Zona fiind populata din cele mai vechi timpuri de o populatie romaneasca, asupra modului de organizare a gospodariilor si-a pus amprenta specificul romanesc: "Casele romanesti sunt mai libere laolalta, ele sunt despartite si distantate prin gradini, au pridvoare imprejur si ferestruici joase ca poti vedea totul inauntru; casele formeaza grupuri nesimetrice, ca taranii cand se duc in dezordine la o inmormantare sau la o nunta

Parcurgand cursul evolutiv al tipurilor de case pe care le cunoastem pe teritoriul zonei, vom oserva ca ele parcurg un traseu de la simplu la complex, de la locuinta cu o singura incapere, la cele cu mai multe incaperi si, dupa 1975, la cele cu etaj.

Locuinta monocelulara se caracteriza prin faptul ca avea o singura camera, care facea corp comun cu sura, grajdul si soprul, formand un ansamblu de adapostire pentru om si animalele sale. Casa avea geamuri mici, care erau burdujite cu basici de porc sau cu stomacul animalelor dupa ce era curatat. In aceasta situatie, aceasta camera adapostea toate obiectele casnice ale celor ce locuiau aici, fiind o camera polifunctionala. Era construita din lemn de molid si acoperita cu dranite lungi de 90-100 cm. Constructia nu avea fundatie, ci avea cate un bolovan la fiecare incheietura. Intrarea se facea prin sura, avand in poarta de la sura o portita, iar din sura, printr-o usa infundata, se intra in casa. In jurul casei era o prispa joasa, peste care se intindea streasina si aici gospodarul isi tinea unele unelte. Sub acelasi acoperis erau sura, grajdul si soprul pentru adapostirea oilor. Mobilierul era foarte sarac, de stricta necesitate iar pentru iluminat se folosea focul din vatra si, mai tarziu, opaitul cu seu.[12]

Casa cu tinda rece, continuata cu sura si grajd se caracterizeaza prin faptul ca dimensiunile camerei de locuit se maresc, ajungand pana la 5-6 metri, precum si prin existenta unui mobilier mai diversificat. Acest tip de locuinta este "specific Moldovei si nordului Transilvaniei"si este o forma evoluata a primului tip. La acest tip de casa, intrarea se face prin tinda, aceasta avand un scop practic si unul functional: tinda rece, fara podea, cu lut pe jos, servea de camara si, totodata impiedica patrunderea aerului rece de afara in camera de locuit. Tot aici este vetrita, adica o vatra ridicata la 40-50 cm, pe care se facea focul, deasupra careia atarna un lant, de care se legau caldarea in care se fierbea mancarea porcilor.[13]

Tinda avea rol si de camara pentru unele alimente. Fiind ingusta, nu avea fereastra. Tot in tinda era scara prin care se urca in podul casei.

Casa avea tarnat in fata si spre curte, sustinut de bandori (stalpi)-elemente specific romanesti: "casuta, oricat de redusa la elementele necesare adapostirii, va purta intotdeauna, ca semne de noblete, stalpii pridvorului". La aceasta constructie podul avea o functie importanta: aici se tineau carnea de porc la afumat, vartelnita, urzoaia, ladoaiele pentru pastrat graul si ovazul.

stalpii pridvorului

Casa bicelulara tip reprezentativ in secolul al XlX-lea si pana la cel de-al doilea razboi mondial, se caracterizeaza prin doua camere si o tinda, de cele mai multe ori, constructia fiind separata de grajd si sura. La acest tip de locuinta se observa o diferentiere a functiilor incaperilor de locuit, un proces continuu de adaptare a locuintelor la noile conditii de viata.[14]

Acest tip se caracterizeaza prin denumirile specifice ale fiecarei incaperi si prin rolul diferit al celor trei incaperi. Astfel, camera din spate s-a numit "camera dinapoi', iar cea din fata "camera de parade'. Camera de parade adapostea hainele de sarbatori, si in mod special, in timpul granitei, cand a si primit aceasta denumire, hainele granicerilor, precum si accesoriile militare ale acestora: pusca, lada de razboi, in care erau oricand pregatite ustensilele de barbierit si de spalat (efectele, cum li se spunea) precum si celelalte haine necesare campaniilor militare.

Spre deosebire de casele monocelulare, acestea erau construite pe fundatii de piatra. In 1894, legea aparuta in domeniul constructiilor interzicea construirea grajdurilor langa drum si acoperirea caselor cu paie sau cu trestie.

O caracteristica a celor trei tipuri de case descrise pana acum o constituie grinzile aparente si tavanul cret, adica din scanduri puse doua mai departat una de alta si a treia pusa peste ele, precum si pragurile inalte de la intrarea din camere.

Casele tip vila, cu etaj din perioada comunista sunt o consecinta a legii din 1973, care prevedea construirea caselor cu etaj, iar in unele zone, chiar cu doua etaje. Aceste constructii au dus la aparitia balcoanelor deschise, la renuntarea la tarnatul traditional, mentinut rareori numai in spate si la aparitia casei scarilor. Legea sistematizarii, din 1973, a restrans aria desfasurata a constructiilor, propunand un anumit tip de proiecte de case, care nu au satisfacut pe nimeni.

Casele actuale se construiesc de obicei din caramida, moloane, blocuri ceramice din spuma de ciment sau ipsos si din ce in ce mai mult din lemn fatuit in gatere sau circulare, pe fundatie din beton cu piatra, cu etaj, cu balcoane in loc de tarnat si uneori chiar cu mansarda. In satele somesene incep sa-si faca aparitia si adevarate vile, cu linii arhitectonice moderne, uneori cu influente acute ale arhitecturii din alte tari, pe unde multi dintre oamenii locului au fost si mai sunt plecati in cautarea unui trai mai bun. Cum nu prea este nimeni preocupat de trasarea unei linii comune in constructia caselor, care sa valorifice in liniile moderne elementele de arhitectura traditionala, observam marea heterogenitate de stiluri, la care renuntarea la originalitatea mostenita se face prea usor.

Un interes aparte il prezinta locuintele sezoniere, salasele ("casele in camp"), raspandite in intreaga zona si folosite de localnici mai ales vara. Ele sunt construite din lemn si pastreaza elemente din casele de odinioara. De obicei au o singura camera, sura, grajd, in spate un sopron pentru oi, un tarc pentru animale si adesea o mica gradina de zarzavat. Prezenta acestor case da o nota inedita cadrului natural.

4.2 Arhitectura populara intre traditie si modernitate

Atitudinea conservatoare, traditionala a mediului rural nu este intotdeauna una constienta si programatica. Adesea ea reprezinta o necesitate. Arhitectura rurala este pretuita de populatia satelor pentru calitatile functionale sau de reprezentativitate, mult mai putin pentru valentele estetice si niciodata pentru vechimea ei: o casa veche este asemenea unui om batran, adica lipsita de deplinatatea functionalitatii ei In multe sate, casele vechi apartin unor oameni batrani, singuri, care n-au putut sa-si construiasca o alta casa. Dimensiunile si aspectul unei case constituite in mediul rural, si nu numai, expresia unei situatii economice sau sociale, de aceea in lumea satelor se 'sparge' o casa veche fara pareri de rau, fara nostalgii, pentru a ridica o casa noua, mai mare, mai aratoasa eventual.

Casele vechi sunt lasate sa se distruga fara pareri de rau

Pana in anii '50 zona someseana a Muntilor Rodnei reprezenta inca, un peisaj cultural prea putin alterat de relativa urbanizare a Rodnei, vechi centru minier cu statut special inca din secolul al Xlll-lea, a Ilvei Mici, centrul feroviar si de prelucrarea lemnului si de Sangeorz, statiune balneara cu regim specific.

In cele mai multe dintre aceste sate, vechile case sau acareturi reprezinta adesea mai putin de 10% din fondul construit. Casele de lemn au fost inlocuite cu cladiri solide de zid, dar fara personalitate sau eventual tipizate. Treptat si mestesugurile traditionale legate de constructiile de lemn au inceput sa dispara.

In aceasta larga zona rurala, atitudinea oficiala din ultimele decenii fata de civilizatia populara s-a manifestat in forme festiviste si efemere nu o data neglijandu-se caracterul autentic al acesteia, in locul serbarilor s-ar fi putut intemeia un muzeu in aer liber in care o parte din casele azi disparute si-ar fi putut gasi cuvenitul loc.

Intre traditie si modernitate

Este previzibila si de netagaduit realitatea ca in urmatorii ani vor disparea treptat casele vechi si instalatiile traditionale scoase din uz. Totusi o parte din ele trebuie salvate prin restaurarea si pastrarea lor in functie, sub supravegherea conservatorilor specializati, prin includerea lor in trasee turistice sau prin dezvoltarea turismului rural. Ultima solutie este larg practicata in toata Europa, dar ea este conditionata de existenta unei populatii urbane suficient de numeroase care sa fie interesata de aceasta forma de "intoarcere la natura".



Nicolae Draganu, Toponimie si istorie, Cluj, 1928, p. 211

Liviu Paius, op.cit. p.132

Virgil Sotropa, op.cit. p.

Mircea Vladica, op.cit. p.

Augustin Bunea, Vechile episcopii romanesti, Blaj, 1902, p. 162

Ibidem, p.159

Cristea George, In tara bisericilor de lemn, Editura Mitropolia Ardealului, Sibiu, 1989, p. 134

N. Dragan, "Toponimie si Istorie" in Revista Someseana, nr.24, p.

Stefan Metes, Istoria-Bisericii romanesti din Transilvania, voi. I - Sibiu 1935

Paul Petrescu, Asezari, arhitectura, porti, editura Meridiane, Bucuresti, 1969, p. 62

Ofilat Varvari, Comuna Poiana Ilvei pana la inceputul mileniului trei- pagini de monografie, editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2004, p.35

Idem;

Ibidem, p. 36



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2167
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved