Turismul montan. Continut si tendinte

Turismul montan. Continut si tendinte

Muntele este un "simbol al spiritualitatii multor popoare", tocmai de aceea in acest capitol voi trata continutul si tendintele turismului montan la nivel mondial, creand corespondente, legaturi si influente intre diferite tari.

Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit in variante dintre cele mai felurite: "arta de a calatori pentru propria placere" (M. Peyromarre Debord); "activitate din timpul liber care consta in a voiaja sau locui departe de locul de resedinta, pentru distractie, odihna, imbogatirea experientei de culturi, datorita cunoasterii unor noi aspecte umane si a unor peisaje necunoscute" (Jan Medecin); "fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cresterea necesitatii de refacere a sanatatii si de schimbare a mediului incojurator, cultivare a sentimentului pentru frumusetile naturii ca rezultat al dezvoltarii comertului, industriei si a perfectionarii mijloacelor de transport" (Guy Freuler).[1]

Turismul - caracterizat pe scurt - apare ca un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata sociatatii si, ca atare, influentat de evolutia ei. Adresandu-se unor segmente sociale largi si raspunzand pe deplin nevoilor acestora, turismul de detaseaza printr-un inalt dinamism, atat la nivel national, cat si international. De asemenea, prin caracterul sau de masa si prin continutul complex, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicatii imprtante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor inerumane nationale si inernationale.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul 'TURISM' provine din termenul englezesc 'TO TOUR' (a calatori, a colinda), avand deci semnificatia de excursie.

Creat in Anglia in secolul al XVIII-lea, desemnand initial actiunea de a voiaja in Europa, acest galicism deriva la randul sau din cuvantul francez "TOUR' (calatorie, miscare in aer liber, plimbare, drumetie) si a fost preluat treptat de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima forme de caIatorie care urmaresc cu preponderenta un scop de agrement, de recreere. Termenul TOUR deriva din cuvantul grecescTOURNOS si respectiv din cel latin TURNUS, pastrand semnificatia de circuit, in sensul de calatorie. Unii experti (belgianul Arthur Haulot, de exemplu) accepta si ipoteza originii ebraice a cuvantului; In ebraica antica TUR corespundea notiunii de calatorie, descoperire, recunoastere, explorare.

Odata cu dezvoltarea turismului din ultimele decenii si transformarea lui intr-o miscare de masa, muntele s-a impus mai mult in atentia investitorilor si promotorilor acestei forme de turism, tocmai datorita numeroaselor conditii pe care le ofera pentru desfasurarea unei activitati economice cu rezultate benefice. Efectele dezvoltarii turismului montan in plan economic si social, desi uneori greu de cuantificat, sunt apreciate ca fiind foarte importante.

Desigur, au existat si efecte mai putin dorite, in plan social mai ales, dar reactia autoritatilor sau a altor organisme a fost prompta si, odata constientizate aceste efecte negative, au fost luate masuri de prevenire sau combatere.

In cazul impactului ecologic al turismului montan se observa ca si tendinta clara promovarea unei dezvoltari durabile in zona montana si a intensificarii masurilor de protectie.

Tendintele pe care oferta turistica montana le-a cunoscut pana in prezent au fost permanent corelate cu cele inregistrate in domeniul cererii turistice, ceea ce a constituit esenta evolutiei continue si in ritmuri inalte a pietei turismului montan si in special a turismului pentru practicarea sporturilor de iarna. Diferitele strategii care au fost alese pentru dezvoltarea ofertei turismului montan s-au bazat pe o buna cunoastere a cererii in evolutia sa, dar si pe conditiile specifice de ordin economic, social si ecologic.

In acest sens, putem spune ca cel mai mare impact asupra strategiilor de dezvoltare a ofertei 1-a avut constientizarea, pe plan international, a problemelor legate de dezvoltarea durabila a turismului, concept care presupune o corelare foarte atenta intre dezvoltarea turistica prezenta si de perspective si habitatul natural si uman.

Turismul montan la nivel mondial

Turismul montan pe plan mondial a cunoscut o evolutie in ritmuri inalte dupa cel de-al doilea razboi mondial, a evidentiat preocuparile deosebit de intense ale unor tari de a dezvolta, cu pretul unor investitii imense, o bogata si diversificata oferta in statiunile montane, bazata in mare parte pe practicarea sporturilor de iarna. Eforturile investitionale s-au indreptat spre acele situri montane care imbinau un cadru natural propice si o anume atractivitate pentru unele sisteme de valori foarte precise; cu alte cuvinte, statiunile montane au fost amenajate in acele zone in care se imbinau perfect conditiile naturale cu cele sociale si economice.

Tarile dezvoltate economic detin si cele mai competitive statiuni montane si beneficiaza de un potential turistic montan valoros: tarile alpine europene (Franta, Elvetia, Austria, Italia, Germania), S.U.A. si Canada, tarile scandinave, Japonia. O serie de alte tari, cu un nivel economico-social mai scazut au incercat si ele sa patrunda pe piata turismului montan international, dezvoltand o oferta mai mult sau mai putin competitiva: Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia, Romania, Bulgaria, Maroc, Liban, Argentina, Nepal si altele. Astfel ca in prezent intalnim o oferta montana deosebit de bogata si diferentiata, care poate satisface cerintele unor numeroase segmente de turisti.

Potentialul turistic

Asa cum mentionam anterior, cea mai mare concentrare a amenajarilor se observa in urmatoarele areale sau regiuni:[4]

Muntii Alpi (Franta, Austria, Elvetia, Italia, Germania, Slovenia);

Muntii Carpati (Cehia, Slovacia, Polonia, Romania);

Muntii Scandinaviei (Norvegia, Suedia, Finlanda);

Muntii Pirinei (Franta, Spania);

Muntii Balcani - Rodopi - Rila (Bulgaria);

Muntii Apalachi (estul S.U.A. si Canadei);

Muntii Stancosi (vestul S.U.A.);

Muntii Anzi (America de Sud);

Muntii Himalaya (Nepal, China);

Muntele Fiji (Japonia) etc.

Europa, prin relieful sau montan, se inscrie cu cel mai variat si important potential turistic, prezentand un interes deosebit atat prin valoarea peisagistica, cat si prin faptul ca ofera largi posibilitati de desfasurare a activitatilor turistice.

Regiunea montana a Alpilor a fost si este in continuare principala destinatie montana a lumii. Dezvoltarea turismului in Alpi a avut loc dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, folosindu-se ca suport cateva vechi comune "infloritoare" (Chamonix, Megeve sau Aix-les-Bains in Franta, Davos si Cras-Montana in Elvetia etc.), astazi statiuni montane cunoscute in intreaga lume si valorificand judicios valorosul lor capital natural (relief, clima, ape, vegetatie s.a.)[5]

Muntii Alpi se impart in Alpii Occidentali si Alpii Orientali. Impartirea se face pe linia dintre Lacul Constanta si Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se afla in Italia, Franta si Elvetia, iar cei Orientali in Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia si Elvetia. Cel mai inalt varf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). In Alpii Orientali, cel mai inalt varf este Muntele Bernina (4052 m). In Alpi, exista in total 128 de varfuri cu inaltimi care depasesc 4000 m.[6]

Inaltimea mare a Muntilor Alpi face ca acestia sa beneficieze de zapezi vesnice si numerosi ghetari, pe care se poate schia aproape tot timpul anului.

Muntii Alpi, datorita structurii calcaroase, detin si numeroase pesteri, care constituie si ele atractii turistice importante. Langa Salzburg (Austria) se afla cea care este socotita cea mai mare pestera din Europa (Pestera Mamutului, 55km).[7]

Multitudinea vailor transversale sau longitudinale care strabat arcul alpin permit o buna accesibilitate. Acolo unde aceasta a fost insa mai dificila a intervenit mana omului, rezultand numeroase drumuri de acces (unele situate la mari altitudini) sapate in stanca sau tuneluri, cel mai mare fund cel care leaga Franta de Italia, pe sub Mont Blanc.

Interventia omului s-a facut prezenta si prin infiintarea unor importante parcuri nationale, mai ales in Franta ('La Vanoise' - cel mai intins). Eforturile de protejare a naturii s-au materializat si prin alte tipuri de zone protejate, care constituie o bogatie turistica a Muntilor Alpi.

Lantul Carpatic, desi nu atat de semet ca cel alpin, detine si el un potential natural valoros. Frumusetea peisajelor - mai domoale si mai umanizate -, bogatia fenomenelor carstice (pesteri, chei, defilee), a izvoarelor minerale si termale, reteaua hidrografica densa, multitudinea padurilor de foioase si conifere, ca si numeroasele rezervatii naturale au permis valorificarea lor turistica mai ales in Muntii Tatra si ramura rasariteana (Carpatii Romaniei).Resurse turistice asemanatoare se remarca si in Muntii Balcani (cu peste 2000 de pesteri) si Pirinei.

Zona montana a Europei, cu lanturile sale cele mai valoroase din punct de vedere turistic, se remarca, in comparatie cu alte zone montane ale lumii, printr-o bogatie cultural-istorica imensa: vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectura si arta (palate, castele, muzee renumite etc.), patrimoniu etno-folcloric, care atesta continuitatea si evolutia civilizatiilor umane in aceste locuri. Poate doar Muntii Anzi (Chile, Columbia) mai pot starni un asemenea interes cultural-istoric.

In America de Nord, zona montana este reprezentata de doua mari lanturi: Muntii Apalachi (in zona estica, cu altitudinea maxima de 2037 m in sud) si Muntii Stancosi (in zona vestica, cu maximum 6198 m, in Alaska). Muntele cel mai inalt al lantului Muntilor Stancosi este Mount McKinley din Alaska, cu 6.194 m urmat de Mount Logan din Canada cu 5.959 m si Mount Elbert cu 4401 m inaltime.[8] Sunt munti mai salbatici, putin populati, dar care adapostesc o bogata flora si fauna, numeroase cascade si canioane (Canionul Colorado - cea mai mare atractie turistica), precum si cele mai mari si mai renumite parcuri nationale din lume. De aceea, oferta acestei zone este axata mai mult pe aceste parcuri nationale - care atrag anual milioane de turisti - decat pe amenajarea de statiuni turistice. Muntii Sierra Madre (Mexic - altitudine max. 5747m) detin si ei un potential turistic bogat - multe canioane si cascade, izvoare termale, dar mai ales valoroase marturii ale civilizatiilor aztece.

America de Sud este strabatuta de semetul lant al Muntilor Anzii Cordilieri (cu 7000 m in vf. Aconcagua), renumiti prin salbaticia si inaccesibilitatea lor, prin prezenta celui mai mare lac de altitudine (Titicaca - 3820 m, lac navigabil), a numeroase rezervatii arheologice care protejeaza urmele civilizatiilor incase (in Peru, Cetatile Cuzco - 3400 m altitudine si Machu-Pichu - 3600 m altitudine), precum si a exoticelor parcuri nationale.[9] Muntii Anzi sunt cel mai lung lant muntos din lume. Ei se intind de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud prin Venezuela Columbia Ecuador Peru Bolivia, Argentina si Chile. Muntele cel mai inalt din lantul Anzilor Cordilieri este Aconcagua cu 6.962 m inaltime si este situat in Argentina.[10]

Asia se remarca prin cel mai inalt lant muntos al lumii - Muntii Himalaya (cu vf. Everest -8848 m sau Chomolungma cum este denumit de bastinasi si vf. K2 - 8610 m), un paradis al alpinistilor si al celor pasionati de cultura si spiritualitatea budista.

Relieful din Asia este foarte inalt cu inaltimea medie de 960 m. In centrul Asiei sunt lanturi muntoase foarte inalte dintre care amintim muntii Himalaya, muntii Karakorum si muntii Caucaz in vestul extrem al Asiei (in Turcia).

lata asadar ca, odata cu marea varietate a atractiilor turistice ale zonei montane, se remarca si o neta diferentiere a acestora pe regiuni ale lumii, datorita particularitatilor geomorfologice, conditiilor de clima, dar si evolutiei civilizatiilor care au populat regiunile respective. Desi fiecare masiv isi are frumusetea sa, perceputa intr-un anume fel de catre oamenii locurilor, putem spune totusi ca Europa detine cel mai bogat potential montan, cu largi si variate posibilitati de valorificare turistica.

Modele de amenajare in dezvoltarea turismului montan. Exemplificare: Austria, Elvetia, Germania

In general, s-au conturat unele tipuri de amenajari (sau localizari) pe care literatura de specialitate le clasifica astfel:[11]

► in functie de gradul de concentrate a dotarilor:

localizari sub forma punctelor izolate (centre de receptie turistica de mici dimensiuni), distribuite in jurul masivului, in interiorul acestuia sau de-a lungul vailor;

localizari sub forma statiunilor (concentrate) cu functionalitate complexa, destinate unui numar mare de turisti.

► in functie de amplasarea echipamentelor fata de masiv:

localizare perifera, respectiv la marginea masivelor montane si in vecinatatea unor localitati;

localizare liniara, care urmeaza culoarele naturale de patrundere in masiv, creandu-se statiuni cu axe rutiere;

localizare terminala, in zone inalte sau adanci, dincolo de limita asezarilor umane (in zonele alpine).

Aceasta tipologie a amenajarilor are insa un mare grad de generalitate. In practica amenajarilor turistice s-au dezvoltat mai multe modele care ofera numeroase elemente de referinta si care constituie exemple pentru tarile patrunse mai recent pe piata turismului montan, printre acestea aflandu-se si Romania. lata de ce consideram necesara o prezentare a evolutiei conceptiei de amenajare si a strategiilor de dezvoltare a turismului montan in cateva tari cu experienta.

Am ales pentru exemplificare tari ca Austria, Elvetia si Germania deoarece aici, la vecinii nostri europeni, exista din plin experienta in ceea ce priveste turismul montan si avem ce invata. Ratiunea exista prin nevoia cunoasterii, mai ales in sferele decizionale, a modului in care alte tari au asigurat o evolutie crescatoare in regiunile de munte proprii.

AUSTRIA

Pentru Austria nu a fost necesara o Lege a Muntelui speciala, tara fiind majoritar montana. Muntii reprezinta 73,4% din teritoriu (Anexa nr.1), cu 49, 8% din populatia tarii (Anexa nr.2). Landurile federale (9) detin o importanta autonomie. Politicile montane fac parte din politicile regionale si nationale. Nivelul de dezvoltare este remarcabil in zona de munte - prin priorizarea agriculturii-silviculturii-turismului, montane, pe baza traditionala. Austria poate fi considerata ca lider european, montan. Cadastrul exploatatiilor montane (1950) a fost util pentru gestionarea primelor si platilor compensatorii.S-a pus accent pe: modernizarea exploatatiilor agro-zootehnice montane; educatie profesionala adaptata; dezvoltarea intensa a agroturismului; pluriactivitate -evitarea exodului tineretului rural-montan; infrastructuri.Conceptele strategice actuale: masuri durabile cu recunoasterea serviciilor ecologice si culturale aduse de populatia agro-rurala montana. Legislatia austriaca este, in general, adaptata muntelui. In Austria s-a dezvoltat un turism montan rural, plecand de la nodurile vechi populate. Modelul de amenajare de referinta este cunoscut sub numele de modelul Tirolului austriac, avand drept trasatura dominanta dezvoltarea progresiva si controlata local. Aceasta conceptie de amenajare, care a constituit un model pentru dezvoltarea statiunilor franceze din generajia a patra, poate fi definita prin urmatoarele caracteristici:

un context institutional si politic pe descentralizarea responsabilitatilor so acordarea landurilor, comunelor si sindicatelor de initiativa a unor mari autonomii de interventie si control;

o dezvoltare turistica continua si relativ echilibrata ) doua treimi din totalul innoptarilor se inregistreaza vara, o treime iarna), gratie aproprierii unor regiuni urbane puternic emitatoare (95% din turistii cazati aici sunt straini, din care 70% germani);[14]

o foarte larga distributie a activitatii turistice, cu exceptia cartova statiuni (San Anton, Kitzbhel) intr-o multitudine de centre de primire de talie mica si mijlocie; alaturi de hotelaria clasica, ponderi importante detin pensiunile familiale si cazarea la cetateni, in timp ce alte forme de cazare (campinguri, sate de vacanta) nu au fost incurajate (resedintele secundare au, si ele, o pondere foarte mica, datorita politicii de limitare a acestor constructii);

o remarcabila difuziune sociala a beneficiilor turistice: venituri crescute (pe seama cazarii particulare) pentru marea majoritate a locuitorilor, limitarea locurilor de munca pentru populatia extra-regionala, mentinerea si chiar progresul demografic, conservarea functiilor agricole si pastorale ale habitatului traditional;

o deosebita atentie pentru prezervarea mediului natural si cultural, fara creatia artificiala intalnita in alte tari, promovandu-se peisajul natural si uman nealterat, traditional.

Aceste particularitati ale conceptiei de amenajare turistica a Tirolului au determinat specialistii sa considere aceasta zona drept model de dezvoltare a turismului verde ('tourisme doux' sau 'soft tourisme'). Ca si in deceniile trecute, strategiile de dezvoltare actuale nu au in vedere o crestere rnasiva a capacitatii de cazare, ci o crestere a calitatii prestatiilor turistice, inclusiv a calitatii mediului inconjurator.

In Austria sunt valorificati sute de kilometri de partii din fiecare regiune montana si s-au realizat investitii de milioane de euro. 'Am realizat investitii de circa 71 de milioane de euro pe parcursul sezonului de iarna 2008/2009 pentru instalatiile de urcare, asigurarea zapezii si serviciile oferite in Salzburg. In plus, aproape 80% dintre partii pot fi acoperite cu zapada artificiala daca este cazul', a spus Gerhard Leskovar, marketing manager pe Europa Centrala si de Est, Asia si Orientul Mijlociu al Salzburg State Board of Tourism.[15] stire din data de 9.12.2008

ELVETIA

Este o tara eminamente montana (90,7%), situata intre primele tari din lume in ceea ce priveste dotarile pentru sporturi de iarna si sosirile anuale de schiori. A servit ca model - prin imbinarea agriculturii/zootehniei - cu micile industrii si turismul. Sistemul central-descentralizat permite legislatie cantonala - care exprima specificitatea montana. Strategia si politica fata de munte - sunt axate pe dreptul populatiei montane la o dezvoltare economica adecvata, armonizata cu protejarea naturii. Doua mari asociatii neguvernamentale SAB (1943) si "Ajutorul elvetian pentru montagnarzi" (1952) aplica politicile montane.

Cadrul juridic si politici pentru zonele de munte - Functioneaza mai multe legi federale (alocari familiale (1952), cazarea in zona de munte (1972), investitii (1997); agricultura montana (1988), precum si legi cantonale; Sunt create fonduri speciale pentru investitii montane. Tara fiind muntoasa nu a fost necesara o Lege a Muntelui.[16]

In prezent, in Elvetia se pune accentul pe cresterea rentabilitatii si calitatii serviciilor turistice prestate in statiunile montane. In acelasi timp se urmareste mentinerea integritatii peisajului si a caracteristicilor de baza ale zonei, respectarea intereselor populatiei rezidente din zonele turistice. Turismul este considerat un bun comun, iar statului ii revine misiunea de a stabili obiectivele, prioritatile si strategiile corespunzatoare pentru aceasta ramura.

Astfel, principalele coordonate practice ale planificarii si dezvoltarii turismului montan in Elvetia vizeaza:

realizarea fundamentelor politicii turistice pe termen lung, prin abandonarea politicilor fragmentare si implementarea de politici care vizeaza obiective bine definite, ca si prin conceperea de proiecte ample care sa integreze entitati regionale si locale;

coordonarea constanta a problemelor privind planificarea dezvoltarii turistice, prin asigurarea conceptiilor regionale si locale cu conceptia turistica nationala si folosirea ca instrumente de coordonare a subventiilor, concesiunilor si autorizatiilor de stat;

colaborarea dintre asociatiile si intreprinderile turistice si populatia rezidenta;

optiune clara pentru acele investitii care asigura ameliorarea calitatii echipamentelor, respectandu-se avantajele geografice si economice, cu implicatii asupra costurilor, sociale si ecologice;

limitarea echipamentelor turistice in regiunile care beneficiaza de conditii de dezvoltare optime, urmarindu-se realizarea investitiilor in turism numai daca acestea avantajeaza dezvoltarea de ansamblu a regiunii si impunerea unei limite cresterii turistice;

cresterea gradului de ocupare a echipamentelor de cazare existente, prin esalonarea vacantelor si instituirea unor noi forme de comercializare a locurilor de cazare (multiproprietatea, time-sharing-ul);

GERMANIA

Cu o populatie montana de 8.254.000 locuitori, Germania detine locul al 3-lea in Europa. Desi nu a adoptat o lege a muntelui, legislatia federala si puterea landurilor a creat mai multe sisteme de ajutor pentru dezvoltarea regiunilor de munte. Ajutorul compensatoriu si sustinerea metodelor de productie compatibile cu mediul (CE) au constituit o baza de lucru. Inca din 1970 Programul Grnland (Bayern) a inceput o politica de conservare a pajistilor montane - prin care s-a impiedicat migratia populatiei montane si s-au creat asociatii. Programul pentru taranii de la munte este un exemplu de succes. Statul si Landul ofera zonei montane un ajutor comun pentru investitii individuale, diversificarea veniturilor gospodariilor montane, turismul rural. Obiectivele strategice includ mentinerea si sporirea sistemului de sprijin pentru agricultura montana a subventiilor pentru investitii, un sistem de prime prin plati directe pentru evitarea distrugerii cresterii animalelor. Germania a realizat primul exemplu de dezvoltare durabila montana, prin imbinarea primelor de sprijin - europene, nationale si regionale, cu un rol activ in Cadrul Conventiei Alpine.[18]

Cu toate ca Germania reprezinta principala piata emitatoare de turisti-schiori pentru tarile alpine europene, ea si-a dezvoltat si o oferta proprie in turismul montan si practicarea sporturilor de iarna. Statiunile din arcul alpin - Garmish-Partenkirchen, Oberstdorf, Berchtesgaden, Oberjocft, Mittenwald - si altele au fost create initial pentru turismul estival, dar adaptate ulterior si ca oferte pentru turismul de iarna.

Strategiile mai recente de amenajare montana au vizat zona montana de altitudine mai redusa decat Muntii Alpi, situata in partea central-sud-estica a Germaniei ('Mittelgebirge'), unde au fost dezvoltate mici centre turistice in localitatile existente, pe modelul Tirolului austriac. Amenajarea domeniului schiabil este mai modesta (rareori depasindu-se altitudinea de 1000 m), iar hotelaria traditionala lasa locul pensiunilor familiale, cazarii la cetateni sau resedintelor secundare.

Implicarea autoritatilor publice in planificarea si dezvoltarea turismului este, in Germania, deosebit de prezenta. In functie de amploarea proiectelor de amenajare turistica, elaborarea acestora se situeaza la nivelul comunitatilor locale, al landurilor sau al guvernului federal. Exista insa o permanenta consultare a factorilor implicati si o buna corelare a strategiilor la toate nivelurile. Astfel, obiectivele planificarii si dezvoltarii turismului montan in Germania, sustinute de autoritatile publice, sunt:[19]

crearea de echipamente turistice care sa raspunda cerintelot turismului de masa (intern);

dezvoltarea turismului rural in zonele montane medii pentru ameliorarea structurii socio-economice;

promovarea turismului de sfarsit de saptamana, prin crearea, dezvoltarea si intretinerea unor echipamente turistice specifice, dar si prin sustinerea construirii de resedinte secundare in zona montana;

sustinerea prioritara a obiectivelor de protectie ecologica a zonelor turistice montane, inclusiv in detrimentul obiectivelor de natura economica.

Decalajele de dezvoltare intre Vest si Est-ul montan, sunt foarte mari. Vestul a consolidat o jumatate de secol exploatatia familiala privata - in timp ce in Est aceasta a fost supusa destructurarii. Tarile estice pot prelua, selectiv, metodele Vest-Europene, fara a mai traversa experiente costisitoare. O prea mare viteza pentru reducerea decalajelor poate deveni riscanta. Comisia Europeana si statele cu munti ar trebui sa aiba in vedere in Est capacitatea de asimilare a noului, mai ales de catre grupele de producatori agricoli montani, la impunerea unor norme.

Mari diferentieri sunt de constatat in mentalitatea populatiilor montane. In Vest religia catolica, mai pragmatica, a avut o mare influenta, diferit de cea ortodoxa (in Est) - gandirea unde a fost modelata mai accentuat in sensul unei fatalitati ce nu o pot influenta. Nivelul dezvoltarii economice reprezinta o alta componenta de diferentiere intermontana. Avansul tarilor Vest-europene este vizibil fata de Est unde o stare mai favorabila o gasim totusi in domeniul padurilor si biodiversitatii. Austria detine probabil cel mai reusit sistem de amenajare si dezvoltare montana. Tarile care au reusit sa-si mobilizeze si capacitatea politica au inregistrat cele mai convingatoare progrese (Italia, Elvetia, Austria), aspect greoi in Est - inclusiv Romania.

Fara o strategie adecvata zonelor montane din Europa Centrala si de Est, in cooperare cu UE, se risca o mare amenintare la adresa coeziunii europene.

1.3. Parcul national - incursiune a turismului montan

la nivel mondial

Un parc national se refera la un teritoriu delimitat clar unde se respecta anumite reguli impuse cu scopul de a proteja mediul natural in fata activitatii omului. Alte forme de protectie a naturii asemanatoare se regasesc in cadrul parcurilor naturale si a rezervatiilor naturale.

Parcul national a fost definit de catre U.I.C.N. (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) ca 'un areal relativ intins, (1) unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt material alterate de exploatarea si ocuparea umana, unde speciile de plante si animale, aspectele geomorfologice si habitatele sunt de un interes stiintific, educativ si recreativ deosebit, sau care detine un peisaj natural de o mare frumusete; (2) unde autoritatea cea mai competenta a tarii a luat masuri de prevenire sau eliminare cat mai curand posibila a oricarei exploatari sau locuiri a intregului areal, de intarire efectiva a respectului fata de factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui; (3) unde vizitatorilor le este permisa intrarea in conditii speciale pentru scopuri de cercetare, educative, culturale si recreative'.

Parcurile nationale au un rol deosebit in promovarea turismului il. De fapt, se apreciaza ca, pe langa functia stiintifica, de conservare a resurselor naturale, parcurile nationale au si o importanta functie turistica, de satisfacere a necesitatilor culturale, de odihna si recreere ale oamenilor.

Constituite sa raspunda acestor doua functii fundamentale, parcurile nationale au fost amenajate pornind de la impartirea teritoriului acestora in trei zone dupa o schema radiocentrica, astfel:[21] "rezervatia integrala" sau zona salbatica, constituita in interiorl parcului, acolo unde este necesara protejarea la maximum a florei si faunei (pot fi create chiar mai multe rezervatii integrate in cadrul unui parc); aceasta zona este supusa unui regim restrictiv activitatii umane, fiind deschisa doar cercetarii stiintifice;

"parcul propriu-zis" sau zona "tampon", cu o suprafata intinsa, inconjurand rezervatia intreaga si asigurandu-i protectia; in acest spatiu, desi se mentin obiectivele de protejare a mediului, este permisa desfasurarea unor activitati umane - agricole, pastorale, forestiere, turistice - dar in conditii strict reglementate;

'zona periferica' sau 'preparcul', oferind, de asemenea, un mediu natural protejat, care comporta organizarea diferitelor activitatii umane, permite localizarea echipamentelor turistice si care asigura receptia fluxurilor turistice si distribuirea lor controlata in interiorul parcului.

Pornind de la rolul complex pe care il au parcurile nationale, de la functiile pe care le indeplinesc - o functie stiintifica, de conservare a resurselor si una turistica, de satisfacere a nevoilor de odihna, recreere si cunoastere ale oamenilor -, in lume se remarca o crestere importanta a suprafetelor protejate si numarului parcurilor si rezervatiilor. Pe lista Natiunilor Unite figureaza circa 2600 areale protejate, cu o suprafata de aprox. 4 mil. kmp., distribuite in 124 de tari.[22]

In zona montana, considerata in general un teritoriu mai sensibil care trebuie protejat si conservat, au fost create in lume numeroase parcuri nationale. Cele mai intinse si mai vizitate se regasesc in America de Nord, cu rol preponderant recreativ, dar se intalnesc in mare numar si in Europa, America de Sud, Asia, Australia si Africa.

Cele mai bine amenajate si frecventate parcuri nationale din lume sunt: Yellowstone, Navajoland, Grand Canyon in S.U.A.; Kruger, Gemsbok in R. Africa de Sud; Kafu in Zambia; Serengeti in Tanzania; Amboseli in Kenia; Salonga Kabuzi Benga in Zair; Nikob Koba in Senegal; La Vanoise, Cevennes in Franta; Tatra Inalta (Tanop) in Slovacia; Plitvice in Croatia. In unele parcuri americane (0,5 - 2 milioane ha) se inregistreaza pana la 3 milioane de turisti anual (Yellowstone, Yosemite, Navajoland, Grand Canyon).

In Europa, prima rezervatie naturala a fost creata in Franta, unde Napoleon al III-lea, la insistentele pictorilor de la Scoala de la Barbizon, declara la 14 august 1861, printr-un edict, padurea Fontanbleu, rezervatie naturala.

Primul parc national din lume a fost creat in 1872 in S.U.A., ca 'loc de destindere in folosul si spre bucuria poporului'; este vorba de Parcul National Yellowstone, ce se intinde pe aproape 900.000 ha in Muntii Stancosi. In zonele montane din S.U.A. intalnim si alte parcuri nationale renumite, cum ar fi Grand Canyon (Colorado - 4856 km2), Yosemite (California), Glacier (Montana - 4100 krd2, ce se intinde si pe teritoriul Canadei), Grand Smoky Mountain (Tenesee si California de Nord), Hawaii Volcanoes (insula Hawaii), Mammath Cave (Kentuky), Rocky Mountain (Colorado), Sequoia Kings Canyon (California) si multe altele.

China planuieste sa construiasca un parc national mai mare decat Yellowstone, din Statele Unite, primul din lume la ora actuala. Parcul ar urma sa se afle in nordul regiunii Xinjiang. Parcul geologic Kanas va fi extins pe o suprafata de 10 ori mai mare decat in present, ajungand la 10.000 de kilometri patrati, in urmatorii ani. Parcul va incorpora suprafetele verzi si amenajarile turistice din imprejurimi, anunta Reuters, citand agentia Xinhua. Yellowstone, care adaposteste celebrul gheizer, se intinde pe o suprafata de 9.000 de kmp. Parcul Kanas, aflat intr-o zona muntoasa care margineste Mongolia, Rusia si Kazakhstan, adaposteste Lacul Kanas - cel mai adanc lac din China.[24]

Incepand cu 1960 un lider in creerea si protejarea parcurilor nationale si rezervatiilor a fost World Wide Fund For Nature, cunoscuta si ca World Wildlife Fund (W. W. F). Una dintre realizarile majore ale acestei fundatii a fost in 1973 cand a ajutat guvernul indian sa organizeze proiectul TIGRUL, un program pentru protejarea tigrilor in habitatul lor natural. Tigrii erau transportati in Asia pe piata neagra pentru organele lor folosite in medicina populara dar si din cauza defrisarilor s-a redus foarte mult habitatul acestora.

Parcul National Daisetsuzan din Asia este interesant pentru ca aici focul si apa se ciocnesc. Doi vulcani masivi tintuiesc parcul national in centrul celei mai nordice insule a Japoniei, Hokkaido, iar varfurile lor aburinde coboara in pante. Daisetsuzan inseamna 'marele munte de zapada'.[25]

Exista foarte multe parcuri nationale si rezervatii in toata lumea, insa pe teritoriul Statelor Unite sunt cele mai multe.

S.U.A. numara astazi circa 50 parcuri nationale pe teritoriul sau, ocupand o suprafata de circa 12,15 mil. ha.[26]

Canada numara si ea multe parcuri nationale care acopera circa 1,3% din teritoriul sau. In zona Muntilor Stancosi sunt adapostite sapte parcuri nationale, cele mai vizitate fiind Mount - Revelstoke (creat in 1914, cu 26.300 ha), Glacier (din 1886, cu o suprafata de 134.900 ha), Yoho (1886,131.300 ha), Kootenay (1920, 140.600 ha), Jasper (1907, peste 1 mil. ha). Acestea includ numeroase locuri, peisaje salbatice, ghetari, gheizere, specii animale si vegetale ocrotite, precum si mici asezari umane.[27]

In Franta, cele mai renumite parcuri nationale au fost create in Muntii Alpi, adapostind importante resurse turistice, intre care si un vast domeniu schiabil amenajat. Astfel, sunt cunoscute parcurile nationale La Vanoise in masivul alpin cu acelasi nume (53 mii ha), Des Ecrins in zona sud-vestica a Alpilor francezi, Vercors in sud-estul Alpilor (135 mii ha), precum si Cevennes (328 mii ha in muntii Cevennes).

Tot in muntii Alpi intalnim Parcurile Nationale Engadine si Grisons (Elvetia), Abruzzo si Gran Paradise (Italia), Hohe Tauern si Gams Wildalpen (Austria) si altele. In Muntii Pirinei a fost creat Parcul National al Pirineilor Centrali (Franta), iar pe teritoriul Cehiei, Parcul National Tatra este unul din cele mai cunoscute in Europa. Croatia, Finlanda, Bulgaria si Romania se numara si ele printre tarile care au luat masuri de protejare a naturii in zonele montane prin crearea de parcuri nationale.

Ca urmare a propunerii guvernelor elvetian, italian si francez de a crea un parc national cu vocatie internationala in jurul masivului Mont-Blanc, responsabilitatile din cele trei vai vizate (Valais, Val d'Aoste si Pays du Mont-Blanc) au propus o experienta originala: crearea unui spatiu natural transfrontalier. In acest proiect aflat in curs de desfasurare, protectia patrimoniului natural este prioritara, dar se au in vedere si masuri concentrate de valorificare in baza dreptului local la initiativa. Gestiunea acestui spatiu este conferita populatiilor locale, pe baza principiului 'autodezvoltarii'.

In Romania exista 586 obiective si arii protejate (4,8 % din teritoriul tarii), foarte multe situate in zona montana. Dintre acestea, un interes aparte il detin parcurile nationale, care sunt toate in zona montana si sunt prezentate in anexa nr.3.; acestora li se adauga alte doua 'foste' parcuri nationale, declarate in prezent rezervatii ale biosferei (Retezat si Rodna).[28]

Ca studiu de caz al acestei lucrari am ales parcul national Piatra Craiului. In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania.

Parcul National Piatra Craiului a primit in data de 25 mai 2007 Diploma Europeana pentru Arii Protejate. Distinctia, oferita de Consiliul Europei, plaseaza parcul sub patronajul institutiei europene. In Romania, numai Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a mai primit o astfel de diploma.

"Aceasta distinctie europeana recunoaste nu doar calitatea unui anumit sit, ci si eficienta sistemului de protectie si managementului aplicat. Totodata, obliga autoritatile locale pentru continuarea unui management performat al parcului, atat in protejarea zonei, cat si in promovarea acesteia. Este o diploma rara care a mai fost acordata la 68 de locuri din Europa in ultimii 30 de ani", a spus Robert Palmer, directorul Directiei de Cultura, Patrimoniu Cultural si Natural a Consiliului Europei, dupa inmanarea diplomei.

Aceasta este acordata pentru o perioada de cinci ani, timp in care un expert desemnat de Consiliul Europei va monitoriza permanent situatia la fata locului.[29]

In aceste spatii protejate, una din masurile cele mai radicale si mai eficiente a fost interzicerea practicilor considerate nocive. De la o tara la alta insa, lista acestor practici difera. Cel mai adesea au fost luate masuri de interzicere sau limitare a traficului rutier sau a survolului aerian; culesul fructelor de padure si al ciupercilor, vanatoarea si pescuitul au fost uneori interzise, alteori reglementate strict, permitand populatiilor locale continuarea acestor activitati. Pentru reducerea efectelor unei circulatii turistice intense, caile de acces cele mai utilizate au fost uneori impietruite (Elvetia, Japonia), alteori acoperite cu grile de metal (Australia) sau cu placi de lemn (Yellowstone - S.U.A.). De asemenea, s-a incercat o asemenea orientare a vizitatorilor, incat sa se asigure o dispersie uniforma a fluxurilor si sa se evite supraaglomerarile. In cele mai multe parcuri nationale, au fost delimitate unele zone ca rezervatii stiintifice, fiind inchise circuitelor turistice.

Desi putem vorbi despre o experienta de peste 120 de ani in amenajarea si dezvoltarea parcurilor nationale, exista inca unele probleme care nu si-au gasit rezolvarea, din ratiuni diferite. In primul rand, atat in plan teoretic cat si in practica, nu s-a reusit sa se ajunga la un consens universal in definirea capacitatii de primire turistica a unui sit; aceasta capacitate trebuie particularizata in fiecare caz in parte, iar aprecierea circulatiei turistice 'optime' ramane foarte subiectiva. S-a constatat ca pot exista efecte negative in plan ecologic chiar si in cazul unei circulatii turistice reduse, iar acestea sunt cu atat mai grave cu cat nu iau o turnura spectaculoasa.

In al doilea rand, politicile de dezvoltare turistica au fost uneori prioritare fata de demersul ecologic, ajungandu-se la numeroase compromisuri care, din fericire, au avut efecte doar in zonele periferice (Cehia, Italia, Franta).

In sfarsit, varietatea situatiilor intalnite in lume tine si de diversitatea instrumentelor de reglementare folosite dar si de multitudinea valorilor atasate ideii de natura. In Elvetia si Austria, de exemplu, tari in care se cunoaste atasamentul fata de munte, regiunile alpine supuse unor masuri aspre de protectie sunt relativ rare. Chiar daca exista o intensitate deosebita a amenajarilor si circulatiei turistice in aceste tari, acestea au fost mai bine controlate decat in alte parti, iar politicile de protejare a mediului nu au lipsit de la nici un nivel, respectiv de la ansamblul zonei montane si pana la operatorii de turism. In S.U.A. in schimb, chiar daca cercetarea tehnicilor destinate sa minimizeze efectele ecologice ale circulatiei turistice a fost mai precoce decat oriunde in lume, din anumite ratiuni politice (aspecte democratice, liberale etc.) a fost mai dificila limitarea accesului in parcurile nationale.

Intreaga problematica prezentata, incluzand experiente bune sau mai putin bune ale diferitelor tari, sugereaza de fapt interesul deosebit al guvernelor, organismelor nationale si internationale, agentilor economici in dezvoltarea turismului montan si in armonizarea acestuia cu mediul inconjurator, fiind constienti de toate implicatiile acestuia in plan economic, socio-cultural si ecologic. Mai mult, este demonstrata necesitatea abordarii complexe a dezvoltarii turismului montan, tinand cont de toate aceste implicatii. Din aceasta experienta pe plan international, tara noastra se poate inspira, avand in vedere ca si in Romania muntele reprezinta mai mult decat o atractie naturala - el este si un simbol al formarii si evolutiei poporului roman in acest spatiu - iar turismul montan are inca multe rezerve de dezvoltare.