Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Incercari de minimizare a efectelor violentei din mass-media

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



Incercari de minimizare a efectelor violentei din mass-media

Recuperare medicala care poate dura ani

In atentia psihologilor de la Directia de Ocrotire a Drepturilor Copilului Timis se afla in prezent peste 80 de copii cu tulburari de comportament, fie ca e vorba despre abandon scolar, delincventa juvenila sau probleme psihice. Majoritatea fac parte din familii foarte bogate sau din familii dezorganizate, declara pentru revista politiei timisorene, Timpolis, dr. Tiberiu Mircea, seful Clinicii de Psihiatrie Infantila din Timisoara. In lipsa unei supravegheri, unii au crescut avand televizorul sau calculatorul mereu aproape. Din programele televizate si-au format o parere despre lume, cu ajutorul acestora si-au alungat singuratatea si au acumulat o bruma de cultura. Ca rezultatele nu au fost aceleasi ca in cazul unei educatii normale e usor de intuit. Cei de la Directia pentru Protectia Drepturilor Copiilor pot recomanda urmarea unui tratament psihiatric de specialitate in cazul copiilor si adolescentilor care se fac responsabili de comiterea de acte antisociale, insa decizia internarii intr-o clinica de profil le apartine in exclusivitate parintilor.



Un alt aspect subliniat de lucratorii de la Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului este prezentarea in unele canale mass-media a cazurilor penale, ale caror protagonisti sunt minori, fie ca acestia sunt victime sau autori. Copiii sunt prezentati in prim-plan, nu se incearca protejarea identitatii acestora, le apar numele intregi si nu initialele, cum prevede codul deontologic jurnalistic. Minorii care sunt astazi pe prima pagina a ziarelor sunt uitati maine de ziaristi si de public. Nu acelasi lucru se poate spune despre colegii si prietenii lor. Multi nu mai merg la scoala pentru ca ceilalti copii striga dupa ei “violata” sau “handicapatule”. Un tratament psihiatric de specialitate, in urma caruia sa fie sterse macar o parte din traume, poate dura cativa ani, avertiza deasemenea medicul citat de Timpolis (TIMPOLIS – nr. 814      28 feb. - 3 mar. 2009)

Teorii si rezultate ale cercetarii empirice

Studiile asupra relatiei dintre media si violenta (mai ales violenta televizata) s-au dezvoltat la inceput in Statele Unite datorita dezvoltarii fenomenului audio-vizual mai ales in perioada anilor ’60, sub influenta urmatorilor factori:

recrudescenta si proliferarea unor forme de violenta in tarile occidentale

violenta strazii

ucideri de politisti

revolte ale elevilor si studentilor

inceputurile terorismului etc.

In aceasta perioada se declanseaza o campanie puternica impotriva televiziunii, considerata a fi raspunzatoare de agresivitatea tinerilor si de extinderea valului de violenta in societate. Lumea - afirma criticii televiziunii - este invadata de agresivitate din cauza televiziunii si a filmelor care exhiba violenta. In aceasta perioada, dupa cum afirma J. Lazar, televiziunea a intrat in tarile occidentale in perioada adulta, ocupa un loc de seama in viata publica si privata (Pearl, D., Bouthilet, L., & Lazar, J. (Eds.). (1982). Television and behavior: Ten years of scientific progress and implications for the eighties (vol. 2), Technical reviews. Washington, DC: United States Government Printing Office, p. 13).

Conform literaturii de specialitate, aceasta perioada coincide cu “prima generatie de tineret crescuta cu televiziunea”, cu spectacolul violentei televizate, cu cresterea masiva a delincventei juvenile si cu amplificarea prezentarii violentei in mass-media, film, televiziune, carte etc.

Evolutia spre mediatizarea violentei va starni reactii critice dintre cele mai vehemente, pornite din convingerea ca “cu cat scenele de violenta sunt mai numeroase cu atat impactul lor nefast este mai puternic: violenta televizata este ca o otrava, ea actionand cu atat mai intens cu cat doza este mai puternica” (Burgelin, O. 'Structuralist Analysis and Mass Communication.' In Denis McQuail (Ed.) The Sociology of Mass Communications. (Harmondsworth: Penguin, 1972, apud www.apa.org – Asociatia Psihologilor Americani).

Televiziunea este perceputa in modul cel mai negativ ca o “scoala a crimei si a delincventei”, mai ales a delincventei juvenile. Tinerii au tendinta – sustin criticii televiziunii - de a reproduce in viata actele de violenta de pe micul sau marele ecran.

Este o perioada de controverse aprige, de exprimare a unor puncte de vedere exclusiviste asupra efectelor si functiilor sociale ale televiziunii.

Unii analisti considera ca marii consumatori de televiziune se caracterizeaza prin frica, angoasa (teama de violenta ii face sa evite a mai iesi seara in cartier), considerandu-se ca violenta televizata tinde sa genereze pe scara mare sentimente de insecuritate si stari de panica. Un binecunoscut psiholog american, G. Gerbner identifica in 1990 corelatii statistice intre aceste stari si consumul masiv de televiziune. (Gerbner, C. - Violenta in dramele TV – tendinte si functii simbolice”, 1972, apud www.psi.go.ro - site dezvoltat de psihologi romani).

Potrivit altor aprecieri ale aceluiasi autor, consumul masiv de programe violente ii desensibilizeaza pe oameni, ceea ce se manifesta prin faptul ca acestia nu mai sunt atat de sensibili fata de actele de violenta si de victimele violentei. Se instaleaza o stare de indiferenta (dezumanizare) fata de imprejurarile violente, oamenii fiind mai putin dispusi sa vina in ajutorul victimelor violentei.

In aceasta faza incipienta a cercetarilor asupra consecintelor violentei televizate sunt detectate de catre Gerbner efecte cu totul contradictorii: sporirea sentimentului de izolare la marii consumatori TV si intarirea tendintelor de retragere din realitate; accentuarea fenomenelor de instrainare de comunitate la cei puternic dependenti de media. Uneori se considera ca televiziunea poate dezvolta comportamente de cooperare (influenta pozitiva), alteori se afirma ca ea genereaza agresivitate (influenta negativa). Aceste critici si controverse teoretice nu sunt sprijinite de suficiente date de cercetare. Se simtea nevoia unor studii privind influenta TV asupra comportamentelor, mai ales asupra consecintelor violentei televizate.

De exemplu, in SUA, in 1982 s-au publicat cca. 2500 de studii referitoare la aceste probleme. Cercetarile si concluziile lor sunt orientate spre trei teze de baza:

1. Teza „efectului catarctic”

2. Teza „suscitarii violentei”

3. Teza „efectului intaritor”

Efectul catarctic ar fi caracteristic consumului cultural in general. In viata cotidiana oamenii sunt confruntati cu diverse situatii frustrante care pot provoca alunecarea in acte de violenta, de agresivitate. Catharsisul ofera eliberarea de aceste frustrari prin “participare simbolica”, imaginara la scenele de violenta si la actele de agresivitate. Programele de violenta ale TV pot constitui un suport si un mijloc de eliberare a indivizilor de inclinatii si tentatii agresive. Unele investigatii arata ca televiziunea este mai eficace sub acest aspect pentru oameni din medii sociale mai modeste; cei din categoriile sociale mai favorizate au la dispozitie o gama mai larga de mijloace pentru a se realiza si a se elibera de frustrari si pulsiuni agresive.

Multi cercetatori sunt de parere ca mesajele violente media constituie o sursa de stimulare a agresivitatii si a comportamentelor violente. Psihologul american Franck Brady afirma ca “expunerea la stimuli agresivi mareste starea emotionala a individului, care, la randu-i va creste probabilitatea comportamentului agresiv” (Franck Brady, Raport introductiv la Conventia internationala asupra violentei in media, Manhattan, New York 2 oct. 1994, apud www.apa.org). Tinerii pot ajunge sa creada ca violenta este singurul mijloc de a-si rezolva conflictele. Modelul spectacolului violentei se extinde in toata lumea: S.U.A. exporta cu peste 30% mai multe programe violente decat se consuma in S.U.A. “Violenta – spune G. Gerbner – este un limbaj universal si atractiv care nu are nevoie de cuvinte” (idem, p.78). Un alt psiholog american, George Comstock, a efectuat, in 1990, 216 anchete asupra relatiei televiziune-violenta care arata ca adolescentii supusi continuu la violenta TV se comporta in mod agresiv datorita faptului ca se identifica cu personajele violente.



Un alt cunoscut psiholog american, Myriam Miedzian, Ph.D. subliniaza intr-o lucrare dedicata efectului violentei din filmele de televiziune asupra tinerilor: “Am creat o cultura a violentei” (Miedzian, Myriam - Boys Will Be Boys: Breaking The Link Between Masculinity And Violence, apud CNN)

Ceea ce este deosebit de important este modul in care este prezentata violenta in programele televiziunii. Violenta prezentata ca justificata (de exemplu, legitima aparare sau ca model de rezolvare a conflictelor intre „Bine” si „Rau”) poate spori probabilitatea comportamentelor agresive, spun psihologii, si, de asemenea, cand violenta o exercita un personaj preferat, eroul este luat ca model. In general, cand personajele agresive sunt prezentate ca modele de comportament, ele pot deveni o sursa de incurajare a agresivitatii, mai ales in cazul copiilor si adolescentilor aflati mereu in cautare de modele. Pentru ca agresivitatea „stimulata” prin mediatizare sa se manifeste trebuie sa apara si ocaziile potrivite pentru ca individul sa-si arate “performanta” prin violenta. De asemenea, deprinderea violentei prin media presupune anumite caracteristici si trasaturi psihosociale ale receptorilor si depinde de apartenenta acestora la anumite grupuri si medii sociale. Comunicatorii trebuie sa manifeste si ei retinere in ceea ce priveste prezentarea ca 'model” a personajelor violente.

Teza „efectului de intarire” al media sustine ca personajele si mesajele violente nu fac decat sa actualizeze si sa intareasca pulsiuni si tendinte agresive existente la indivizi, in functie de felul in care au fost educati si socializati. Se pare ca mai inclinate spre agresivitate si preluarea mesajelor violente sunt persoanele care sufera de un deficit de stabilitate afectiva si sociala, precum si cele mai putin integrate in mediul lor. In concluzie, conform acestei teze, mass-media nu creeaza agresivitate si mai ales nu determina schimbarea atitudinilor si comportamentelor in directia agresivitatii. Ele pot, in anumite cazuri, sa actualizeze tendinte deja existente.

Teza „efectului de suscitare a violentei” nu depinde atat de mesaj cat de alti trei factori:

1. Structura personalitatii subiectului

2. Situatia in care se afla el

3. Grupurile de apartenenta si de referinta ale subiectului.

O distinctie ce trebuie facuta este cea dintre violenta reala (violenta strazii), care este reprodusa de media (in actualitati, reportaje etc.) si care, in mod firesc, apare ca scandaloasa, trezind repulsie si reprobare pe de o parte, iar pe de alta parte violenta fictionala care, din modul in care este prezentata si integrata in universul fictional nu mai apare drept ceva „scandalos”.

In fictiuni (seriale, filme politiste, desene animate etc.) violenta este integrata in logica naratiunii aparand ca un fapt normal. Numerosi critici considera ca este inacceptabil modul in care violenta este inscrisa intr-o logica fictionala care o legitimeaza si chiar valorizeaza. Pericolul apare atunci cand se face din ea o “valoare” si este promovat un model de civilizatie in care violenta se prezinta ca o componenta justificata, banala sau chiar normala. „Mentalitatea omului de pestera folosita cel mai des in filmele americane este bazata pe filosofia «ochi pentru ochi», in care motivatia protagonistului este prezentata ca justificata. Mesajul catre cei tineri este ca «nimic nu este mai dulce decat sangele inamicilor tai», iar acest lucru este departe de a fi nobil.”, sustine organizatia Media Awwareness Network in lucrarea „Media Violence”)

Alte analize atrag atentia ca violenta mediatizata devine nefasta printr-un efect cumulativ, este un proces ale carui consecinte nu sunt direct vizibile si imediate. Influenta acesteia poate fi puternica si chiar catastrofala asupra celor aflati intr-o stare de rezistenta psihologica, morala si sociala redusa (inocenti, fragili, izolati, aflati in dificultate etc.). Efectele pot consta adeseori in tulburari psihice, nu in mod necesar in comportamente violente.

Nu putini sunt insa aceia care sustin punctul de vedere opus (ei sunt sceptici in ceea ce priveste efectele violentei “reprezentate”). Faptele delincvente ar avea alte cauze decat filmul sau televiziunea. „Copiii si tinerii, ca sa nu mai vorbim de adulti, sunt capabili sa faca deosebirea dintre «spectacol» si «realitate» la nivelul ideilor si comportamentelor” (Klapper, J., 1960, „The Effects of mass communication”, apud www.questia.com).

Numerosi cercetatori au incercat sa defineasca violenta pentru a ghida studiile asupra continutului violent al mass-media. Ceea ce o persoana considera violent, s-ar putea sa nu fie considerat la fel de o alta persoana, iar modul in care imaginile violente afecteaza pe cineva variaza la randul sau de la o persoana la alta.

G. Gerbner a dat o definitie in lucrarea sa “Violenta in dramele TV – tendinte si functii simbolice” (1972). El identifica violenta ca „expresia populara pentru forta fizica folosita impotriva altora sau a sinelui, sau indreptarea actiunilor impotriva cuiva pentru a-i provoca durere, a-l rani sau omori….Violenta este o actiune care deranjeaza dureros si periculos din punct de vedere fizic, psihic si social bunul trai al persoanelor sau grupurilor. Efectele ei pot varia de la banal la catastrofa. Violenta poate aparea natural sau poate fi creata de oameni, poate actiona impotriva oamenilor sau impotriva proprietatii, poate fi justificata sau nu, poate fi reala sau simbolica, spontana sau graduala”.

Intr-adevar, violenta din filme, televiziune, radio, publicatii sau spectacole in direct nu este in mod necesar la fel cu violenta din viata reala. Ceea ce este nonviolent in realitate poate fi violent in aceste portretizari. Este absolut vizibil ca violenta prezentata in mass-media poate atinge un numar mare de persoane, in timp ce violenta reala nu poate. Mass-media poate utiliza multe dispozitive artificiale pentru a scadea sau amplifica efectele ei sociale si emotionale.

Definitia lui Gerbner a fost dezvoltata de o organizatie de monitorizare a media, La Marsh Commission din Canada care include in ea abuzul verbal si controlul asupra altor persoane prin amenintari si porunci. Pentru a implica aceste aspecte ale violentei, comisia a facut distinctie intre o interpretare apropiata a violentei drept comportamentul fizic care poate produce durere altora pe de o parte si agresiune pe de alta parte. Agresiunea a fost definita ca “orice comportament ce poate rani o persoana, atat fizic cat si psihic, si de aceea a fost definita sa includa amenintari implicite si explicite de a face rau, comportament nonverbal etc.”

Recent au aparut noi intrebari cu privire la ceea ce inseamna violenta din mass-media. In anul 1993, intr-o audiere a Comisiei de Comunicare si Cultura a Senatului Statelor Unite, E. Saunders remarca: “… definitia noastra a ceea ce intelegem prin violenta TV este problematica. Trebuie sa ne intrebam ce face ca o imagine sa devina violenta. Aceasta este o judecata sociala care se modifica de-a lungul timpului. Cum facem distinctie intre ceea ce oamenii vizioneaza la stiri si violenta pe care o vad in dramele politiste televizate? De fapt, este interesant pentru ca studiile pe care le-am realizat pe copii arata ca acestia sunt mult mai speriati de violenta pe care o vad la stiri decat de orice altceva ce vad ei in emisiunile politiste”.(Senatul SUA, apud www.senate.gov)

In definirea violentei mass-media nu se poate reflecta adecvat continutul acesteia in termenii folositi pentru a masura imaginile violente. Violenta mass-media reprezinta o exprimare a valorilor in societate si necesita o intelegere a reactiei oamenilor la imaginile violente. In ciuda dificultatilor in evaluarea valorilor oamenilor si reactiilor lor la imagini violente, pornind de la o definitie acceptata a violentei, standardele isi pot face loc si sistemele de clasificare si monitorizare pot fi stabilite. In 1994, Comitetul de Justitie si Afaceri Externe a Senatului Statelor Unite recomanda modificarea sau adaugarea in definitie a termenului “obscen”. Se dorea interzicerea importarii, vanzarii sau distribuirii de bunuri sau materiale care au drept caracteristica dominanta “exploatarea nepotrivita sau glorificarea groazei, cruzimii sau violentei” (“Undue Exploitation of Violence”, Consultation Paper, Department of Justice, 1996, apud www.senate.gov).

Ca un amendament la legea privind obscenitatea, imagistica violentei va fi definita folosindu-se standardele actuale ale obscenitatii ca avand de-a face cu exploatarea sexului. Acest criteriu de evaluare al continutului violent duce la concluzia ca anumite grupuri sunt mult mai supuse riscului decat altele, valorile si standardele se pot modifica, standardele contemporane trebuie evaluate.



Primele preocupari legate de violenta de la televizor s-au facut simtite inca din anul 1952 in Congresul Statele Unite, iar in 1953 debuteaza cercetarile cu privire la impactul violentei TV asupra delincventei juvenile. La dezbaterile asupra problemei participa parinti si profesori, experti in domeniul judiciar penal si in domeniul stiintelor sociale, directori executivi de televiziune, chiar reprezentanti ai partidelor interesate de discutii asupra violentei TV. Comisia Nationala pentru depistarea Cauzelor si Prevenirea Violentei infiintata in Statele Unite a publicat un vast raport in anul 1969 ajungand la concluzia ca “sunt motive de ingrijorare privind violenta in mass-media, in particular violenta TV si in special violenta TV vazuta de copii” (Baker si Ball, 1969, apud John P. Murray, Children And Television Violence, School of Family Studies and Human Services, Kansas State University - Kansas Journal of Law & Public Policy, 1995, Vol. 4, No. 3, pp. 7-14).

Un alt studiu a cuprins 60 de proiecte de cercetare pe tot cuprinsul Statelor Unite, a durat trei ani si s-a finalizat in anul 1972. El a tras concluzia ca violenta TV influenteaza copiii ce urmaresc aceste programe si mareste probabilitatea ca ei sa devina mai agresivi sub diferite forme. Nu toti copiii sunt afectati, nu toti copiii sunt afectati in acelasi fel, dar s-a dovedit ca violenta TV poate fi daunatoare pentru telespectatorii tineri (Comisia Consultativa Stiintifica a Departamentului Sanatatii in probleme de Televiziune si Comportament Social, 1972; Murray, 1973, p. 472-478, John P. Murray, Children And Television Violence, School of Family Studies and Human Services, Kansas State University - Kansas Journal of Law & Public Policy, 1995, Vol. 4, No. 3, pp. 7-14).

Urmatorul raport de referinta a fost studiul din 1982 efectuat de Institutul National de Sanatate Mintala. Dupa alti zece ani de cercetari, el a ajuns la concluzia ca violenta TV afecteaza comportamentul agresiv al copiilor si, in consecinta, si al adultilor, si ca exista mult mai multe motive de ingrijorare in legatura cu violenta TV. “Scopul cercetarii a evoluat de la problema existentei unui efect la cea a gasirii unor explicatii pentru acest efect” (Institutul National de Sanatate Mentala al SUA, 1982, p.6).

Grupul Operativ al Asociatiei Americane de Psihologie pentru Televiziune si Comportament Social a ajuns, in 1992, la incheierea ca toate cercetarile din ultimii 30 de ani confirma efectul daunator al violentei in mass-media. Modurile in care suntem afectati sunt urmatoarele: afectarea directa, desensibilizarea si sindromul lumii rele. (Asociatiei Americana de Psihologie, 1992, p.56, apud www.apa.org)

AFECTAREA DIRECTA

Adultii si copiii care urmaresc multe scene violente la televizor pot deveni mai agresivi si/sau isi pot dezvolta atitudini si valori corespunzatoare folosirii agresivitatii in rezolvarea conflictelor.

DESENSIBILIZAREA

Telespectatorii copii care urmaresc multe scene violente la televizor pot deveni mai putin sensibili la violenta din lumea reala ce-i inconjoara, mai putin sensibili la durerea si suferinta altora, si mai dispusi sa accepte nivele ale violentei nemaiintalnite in societatea noastra.

SINDROMUL LUMII RELE

Adultii sau copiii care urmaresc multe scene violente la televizor, pot incepe sa creada ca lumea este rea si periculoasa in viata reala, asa cum este prezentata la televizor, si de aceea, incep sa vada lumea tot mai mult ca pe un loc rau si periculos.

Cele trei efecte exista in mod real si fiecare poate actiona independent de celelalte. O cercetare concreta cu privire la efectele violentei mass-media a fost realizata in 1972 de catre un grup condus de A. Huston Stein, una dintre cele mai renumite cercetatoare ale impactului media asupra societatii. Aceasta a urmarit aprecierea efectelor vizionarii atat pentru programele violente cat si pentru cele nonviolente (pro-sociale) prezentate in presa. La experiment au participat aproximativ o suta de copii prescolari de la o gradinita speciala din Pennsylvania State University. Copiii au fost impartiti in trei grupe, fiecare grupa urmarind un alt gen de program. Prima grupa de copii a vizionat Batman si desene animate cu Superman (bogate in scene violente), a doua grupa a urmarit Mister Roger’s Neighborhood (cu scene pro-sociale, nu contin scene violente), a treia grupa a vizionat programe neutre (programe realizate pentru copii si care nu contin nici violenta, nici mesaje pro-sociale). Inainte de derularea experimentului, grupul de cercetatori a observat baietii in locurile de joaca si in salile de clasa, timp de doua saptamani, pentru a aprecia nivelul agresivitatii si comportamentului pro-social manifestate de catre acesti copii. Copiii au fost pusi sa vizioneze programele stabilite o jumatate de ora pe zi, trei zile pe saptamana, timp de patru saptamani.

Cercetatorii au descoperit ca baietii care au urmarit Batman si desene animate cu Superman au fost mult mai activi fizic, atat in sala de curs cat si la locul de joaca. Ei erau mult mai dispusi sa se angajeze in batai si situatii incurcate cu ceilalti copii, se comportau brutal cu jucariile, le smulgeau de la alti copii si se angajau in mici altercatii. Ei erau mai agresivi si aveau mai multe ciocniri dure.

Copiii din grupul care a urmarit programul pro-social au fost mult mai dispusi sa se joace in grup cu jucariile, se ofereau voluntari sa-i ajute pe profesori si se angajau in ceea ce s-ar putea numi “sfatuirea pozitiva a celor de aceeasi varsta”.

Copiii din ultimul grup, care au vizionat programe neutre, nu si-au dezvoltat nici unul dintre comportamentele agresiv si/sau pro-social. Studiul a scos in evidenta ambele fatete ale influentei: ceea ce copiii vizioneaza le afecteaza comportamentul, intr-un mod atat pozitiv, cat si negativ. Acest studiu vizeaza efectele pe termen scurt ale vizionarii unor programe violente. (Stein, A. Huston - Media Content: Its Impact on Youth”)

Dintre studiile psihologice pe termen lung poate fi amintit cel al lui Leonard Eron care incepe in 1963 si evalueaza dezvoltarea agresivitatii la copiii din clasa a treia, de opt ani, dintr-un mic cartier al New-York-ului. Cercetatorul le-a cerut copiilor sa-si relateze vizionarile TV si ce alte lucruri le-ar place sa faca, precum si aprecierile lor privind agresivitatea celorlalti copii. A intervievat profesorii si le-a cerut sa indice care din copii au fost mai agresivi sau mai pasnici in sala de clasa; a obtinut informatii de la parinti cu privire la vizionarile TV ale copiilor, disciplina impusa de parinti acasa si valorile familiale. El a realizat un studiu despre comportamentul agresiv al acestor copii de opt ani, specificand ca exista o legatura intre nivelul comportamentului agresiv la copii si vizionarile lor TV. Copiii – sau parintii lor - care au relatat, ca vizioneaza adesea programe mai violente, erau mai des nominalizati de colegi si profesori ca avand un comportament agresiv in scoala. Eron a urmarit acesti baieti si dupa zece ani (cand ei erau in varsta de 18 ani), si a descoperit din nou o legatura intre vizionarile TV si agresivitate. Cea mai interesanta si puternica legatura a fost intre vizionarile timpurii de la varsta de opt ani si comportamentul agresiv manifestat la varsta de 18 ani. El a tras concluzia ca exista anumite efecte pe termen lung ale vizionarilor la varste timpurii asupra comportamentului agresiv de mai tarziu. Eron i-a urmarit pe acesti baieti, si cand au ajuns tineri adulti in varsta de 30 de ani. In aceasta etapa a cercetarii a descoperit ca exista o legatura intre vizionarile TV timpurii si arestarile si condamnarile pentru delicte de violenta interpersonala, abuzuri conjugale, abuzuri asupra copiilor, crima si viol grav. (Eron, L. D. (1982). Parent child interaction, television violence and aggression of children. American Psychologist)

Acest studiu nu a fost scutit de controverse dar el a adunat dovezi suficiente pentru a demonstra ca vizionarea de programe violente la varste fragede are un efect pe termen lung asupra comportamentului agresiv de mai tarziu.

In ceea ce priveste Sindromul lumii rele, G. Gerbner si colaboratorii sai au incercat sa cerceteze legatura dintre cantitatea vizionarii TV si perceptia telespectatorilor asupra lumii (1972, 1974, 1976, 1977, 1978, 1990). De exemplu, cercetatorii au pus intrebari privind perceptia telespectatorilor asupra riscului in lume:      „Cat de probabil este ca dumneavoastra sa deveniti victima unei crime violente in urmatoarele sase luni?” „Cat de departe de casa ati fi dispus sa va plimbati singur noaptea?”, „Ati facut ceva pentru cresterea securitatii casei dumneavoastra – sporirea alarmelor impotriva hotilor, schimbarea lacatelor – in ultimele sase luni?”, „Ce procent din forta totala de munca, credeti ca este implicat in activitati de aplicare a legii?”

Cercetatorii au descoperit, de asemenea, ca exista o legatura intre cantitatea de programe urmarite si sentimentul de teama (spaima). Telespectatorii “inraiti”, cei care stau in fata televizorului patru sau mai multe ore pe zi, spre deosebire de telespectatorii “neseriosi”, cei care petrec o ora sau mai putin in fata televizorului, erau mult mai speriati de lumea din jurul lor, mult mai dispusi sa supraestimeze nivelul propriu de risc si numarul persoanelor implicate in aplicarea legii. Evident, exista nivele diferite de risc, in diferite regiuni ale tarii, dar cei care se uita mai mult la televizor sunt mult mai inspaimantati decat cei care urmaresc mai putin televizorul. De asemenea, exista subgrupuri speciale, de exemplu oamenii in varsta, care sunt mult mai tematori, prezentand totodata, tendinta de a se uita mai mult la televizor. Astfel, cercetatorii au inceput sa dezvolte notiunea de „sindromul lumii rele”: faptul de a petrece mult timp in fata televizorului determina schimbarea perceptiei asupra riscului in lume, deoarece exista multa violenta in programele TV. O alta descoperire a analizelor continutului televiziunii este faptul ca exista cu certitudine grupuri cu mai mare probabilitate sa devina victime la televizor decat altele. (,Sonia Shah – Cum ne transforma televiziunea in paranoici, apud https://wf.org/couchpotatoes.htm)



Intrebarea care se pune este daca se poate schimba natura televiziunii pentru copii. Nivelele la care se pot produce schimbari sunt caminul, scoala si industria media.      

O initiativa a industriei TV ar putea include noua dezvoltare a consultantei pentru parinti pe care retelele de televiziune incep sa le introduca in 1987. S-a constatat ca filmele ce contin avertismente ce tintesc “discernamantul telespectatorului” au scazut in rata audientei la copiii intre 2 si 12 ani, dar nu au existat schimbari in ceea ce priveste vizionarea in randul adolescentilor si adultilor. Aceste descoperiri sugereaza ca parintii sunt sensibili la avertismente si ei vor reactiona conform informatiilor furnizate de aceste programe.

O alta directie ar fi evaluarea nivelului de violenta in programele de televiziune si coordonarea acesteia cu ajutorul unui dispozitiv electronic atasat la ecran, cunoscut sub numele de tehnologia “V-chip”. Ea ar presupune includerea unui circuit electronic, sau V-chip, in fiecare aparat TV nou. Se va transmite un semnal de avertizare asupra continutului violent, iar parintii vor programa televizorul sa blocheze programul ce contine semnalul de identificare. Reusita implementarii acestui tip de interventie ar duce la implicarea industriei TV in evaluarea si codarea programelor si la implicarea parintilor in raspunderea asupra acestor categorisiri.

In ceea ce priveste efectele violentei mass-media, studiile corelationale si experimentale din ultimii 40 de ani au demonstrat ca vizionarea si/sau preferinta pentru violenta TV este legata de atitudini, valori si comportamente agresive. De exemplu, un grup de psihologi - Robinson si Bachman (1972) - au descoperit o relatie intre orele petrecute in fata televizorului si propriile declaratii ale adolescentilor legate de implicarea lor in comportamente agresive si antisociale. Un alt grup de psihologi americani recunoscuti pentru preocuparea in domeniul violentei media - Atkin, Greenberg, Korzenny si McDermott (1979, p. 5-13) - au folosit diverse masuri ale comportamentului agresiv. Ei au dat unui grup de copii intre 9 si 13 ani o situatie ipotetica: “Sa presupunem ca te plimbi cu bicicleta pe strada si apare un alt copil care te impinge jos de pe bicicleta. Ce ai face?”

Optiunile de raspuns includeau agresiunea fizica sau verbala alaturi de optiuni care reduceau sau evitau conflictul. Cercetatorii au observat ca raspunsurile continand agresiune fizica sau verbala au fost selectate de catre 45% din telespectatorii inraiti ai violentei TV, si doar de 21% din telespectatorii ce se uitau mai putin la emisiuni violente. (Robinson and Bachman Impact Of Television Violence In Relation To Juvenile Delinquency)

Unele concluzii recente, emise in august 1993 de catre Asociatia Psihologilor Americani confirma descoperirile mentionate mai inainte si reafirma nevoia de a gasi modalitati de reducere a nivelului violentei din mass-media. Aceasta asociatie sugereaza, de asemenea, dezvoltarea unui sistem de evaluare a programelor TV si a casetelor video pentru a scoate in evidenta cei mai relevanti indici si indicatori comportamentali in legatura cu capacitatea de a produce rau copiilor si tinerilor. Se cere impunerea unor conditii pentru reinnoirea licentei: programele, eforturile si priceperea statiilor TV in sprijinirea rezolvarii problemei violentei in randul tinerilor; posibilitatea statiilor de emisie de a servi nevoilor educationale si informationale atat prin intermediul programelor cat si prin activitatile menite sa sporeasca valoarea educationala a programelor; reguli care sa solicite oamenilor de televiziune sa evite programele ce contin o cantitate excesiva de violenta dramatizata pe perioada de vizionare a copiilor.

Statistici

Dintre cele mai recente rezultate pot fi mentionate urmatoarele:

copiii intre 2 si 5 ani petrec in medie 25 de ore pe saptamana privind la televizor (Television facts - A.C.Nielsen si altii, 1990).

copiii intre 6 si 11 ani petrec in medie mai mult de 22 de ore pe saptamana privind la televizor (idem).

copiii intre 12 si 17 ani petrec in medie 23 de ore pe saptamana la televizor (ibidem).

30% din persoanele de varsta medie (in acest studiu varsta medie a fost de 39,5) privesc la televizor 3 sau mai multe ore pe zi, in timp ce alti 61% privesc 1-2 ore pe zi. (Studiul din 1989 al lui L. Tucker la Brigham Young University, apud www.lightplanet.com).

“Pana in momentul cand implinesc 18 ani, majoritatea americanilor au petrecut mai multe ore in fata televizorului decat in scoli, si cu mult mai mult timp decat au petrecut vorbind cu profesorii lor, cu prietenii sau chiar cu proprii parinti”. (Minnow, N. si La May C. - Abandonati in pustietate: copiii, televiziunea si Primul Amendament”, 1995, apud www.apa.org).

pana in clasa I, majoritatea copiilor petrec echivalentul a trei ani scolari in fata aparatului TV. (idem).

62% din copiii de clasa a IV-a declara ca petrec mai mult de trei ore pe zi la televizor (sursa: Studiul realizat de Serviciul de Teste Educationale, 1990).

64% din copiii de clasa a VIII-a declara ca petrec mai mult de trei ore pe zi in fata televizorului (idem).

persoanele care au atins varsta de 70 de ani au petrecut aproximativ 7 ani vizionand programele TV (sursa: studiul realizat de Academia Americana de Pediatrie, 1990 www.aap.org).

copilul tipic american asista in timpul vietii lui la 8000 de crime si 100000 de acte de violenta televizate (sursa: Asociatia Americana de Psihologie, 1993, www.apa.org).

O mare parte din ceea ce copiii vad la televizor este alcatuita din violenta, ca si calea cea mai potrivita de rezolvare a problemelor interpersonale, de razbunare a insultelor si ofenselor, de a obtine dreptatea si toate lucrurile dorite de la viata. Jumatate din crimele si violurile din America de Nord pot fi atribuite direct sau indirect vizionarii programelor de televiziune care exhiba gesturi si atitudini violente. (Eron, L. D. (1982).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1475
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site