Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


COMUNICAREA MEDIATICA. COMUNICAREA DE MASA

Jurnalism



+ Font mai mare | - Font mai mic



COMUNICAREA MEDIATICA. COMUNICAREA DE MASA

Chiar daca toate elementele comunicarii sunt prezente atat in comunicarea interpersonala cat si in comunicarea de masa, anumite diferente trebuie subliniate inca de la inceput: in comunicarea interpersonala, comunicatorul sau emitatorul este o persoana sau o institutie, iar receptorul este o persoana sau un grup restrans de persoane. In cazul comunicarii de masa comunicatorul nu are un contact direct cu grupul de persoane cu care comunica. Feedback-ul procesului comunicational nu are loc prin intermediul aceluiasi mediu, ci are loc indirect, prin intermediul altor media. In cazul mesajului televizat, textul stirii sau prezentarea filmica din reportaj nu pot fi influentate de reactia imediata a telespectatorilor care urmaresc aceste stiri.



Conceptul de ,,comunicare de masa" se asociaza, de obicei, cu ceea ce transmit mesajele ziarelor, revistelor, televiziunii, radioului sau publicitatii. In cercetarea de tip dictionar referitoare la conceptele fundamentale din stiintele comunicarii, John Hartley avertizeaza: ,,Termenul in sine trebuie folosit cu multa atentie". Cuvantul ,,masa" ar putea incuraja o replica inconstienta a teoriei societatii de masa, in vreme ce cuvantul ,,comunicare", in acest context, mascheaza natura sociala si industriala a mass-media, promovand o tendinta de a gandi expresia in directia comunicarii interpersonale. John Hartley considera ca respectivul concept nu semnifica nici ,,masa" si nici ,,comunicare", cum tind unii sa inteleaga. Nu este un concept care trebuie definit, ci o ,,categorie a simtului comun folosit pentru a strange sub acelasi nume - intr-o maniera non-analitica, un numar de fenomene diferite" . Multitudinea acestor fenomene din presa scrisa si audiovizual poate cuprinde, de exemplu, aspecte specifice si limitate tematic, precum

cele despre educatie sau religie, discursuri orale sau texte/emisiuni mesagere ale anormalitatii, situatii in care nu trebuie sa se faca trimiteri la comunicarea de masa. Cu atat mai mult cu cat conceptul in discutie se delimiteaza de alte tipuri de comunicari (fatica, interpersonala, nonverbala, discursiva), si ele cu largi arii de cuprindere geografice si comunitare, dar avand alte particularitati de continut si de exprimare. In consecinta, J. Hartley restrange comunicarea de masa la practica jurnalistica din presa scrisa, cinematograf si audiovizual, principalele surse generatoare de informatii si de divertisment destinate unei audiente anonime.

Comunicarea mediatica este o comunicare intermediata prin intermediul unui mediu. Este important sa se faca distinctia dintre comunicarea mediatica si comunicarea de masa. Comunicarea de masa se realizeaza prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa, in vreme ce comunicarea mediatica este mediata in general prin intermediul media. Atunci cand o persoana comunica prin intermediul telefonului vorbim de comunicare mediatica, dar nu putem vorbi despre comunicare de masa, telefonul fiind un mediu de comunicare informala. Cu alte cuvinte, comunicarea de masa este inclusa in comunicarea mediatica. Astfel, comunicarea prin intermediul televiziunii este considerata, atat comunicare mediatica, cat si comunicare de masa.

Denis McQuail defineste comunicarea de masa ca transmitere simultana pornind de la un emitator singular si organizat, spre o parte a poulatiei sau spre intreaga populatie a unui set de mesaje repetate si standardizate (stiri, informatii, fictiune, divertisment si spectacol), fara a exista o posibilitate foarte mare de a reactiona sau de a raspunde.

Notiunea comunicare de masa defineste, in viziunea cercetatorului german Gerhard Maletzke (1963), procese din domeniul media (presa, film, radio, televiziune). Formele de baza ale comunicarii sunt: directa-indirecta, bilaterala-unilaterala, privata-publica. Comunicarea de masa presupune un public nedelimitat si nestructurat, este indirecta din punct de vedere spatio-temporal si unilaterala, fara schimb de roluri intre emitator si receptor.

Evolutia comunicarii de masa

,,Cartea, ziarul, radioul, filmul, televiziunea, Internetul. Rand pe rand au aparut, au inregistrat un moment de apogeu, apoi si-au ocupat locul printre ceea ce astazi numim mijloace de comunicare in masa ' . De-a lungul timpului, au existat pareri diferite referitor la predescesorii si fondatorii studiului comunicarii. Bernard Berelson, de pilda, vorbeste despre ,,cei patru fondatori ai studiului comunicarii' , pentru ca Wilbur Schramm sa aminteasca de Paul Lazarsfeld, Kurt Lewin, Harold Laswell si Carl Hovland, ca specialisti in comunicare. Pentru altii insa, cum ar fi autorul american Everett Rogers, mitul celor patru fondatori reprezinta o suprasimplificare a istoriei comunicarii. El acorda titlul de fondator al comunicarii lui Wilbur Schramm, cel care pune bazele primelor programe doctorale din lume in comunicarea de masa si institutionalizeaza domeniul prin infiintarea de facultati de profil sau departamente in cadrul altor facultati.

Sintagma comunicare de masa a fost utilizata pentru prima oara in anii treizeci, iar analiza media isi trage radacinile din studiul presei scrise, care va debuta aproximativ in aceeasi perioada in universitatile germane, sub numele de Zeitungswissenschaft. Cercetatorii din stiintele socio-umane, de ambele parti ale Atlanticului : William Sumner, Albion Small, Robert Spark, Gabriel Tarde, Max Weber etc., subliniaza stransa legatura dintre dezvoltarea societatii industriale moderne si dezvoltarea presei scrise. Rolul presei in dezvoltarea democratiei moderne, interactiunea sa cu viata economica a societatii, tematizarea conceptului de opinie publica sunt cateva dintre ideile de baza formulate in debutul cercetarii despre media.

Pe masura ce intram in ceea ce se numeste era informatiei, provocarile la care este supus domeniul comunicarii de masa par mai importante ca niciodata. Una dintre schimbarile determinate de noile tehnologii o reprezinta insasi punerea sub semnul intrebarii a definitiei comunicarii de masa. Definitia comunicarii de masa era destul de clara. Comunicarea de masa era definita prin trei caracteristici: directionarea catre o audienta mare, eterogena si anonima; transmiterea publica a mesajelor, adesea planificate pentru a atinge majoritatea membrilor audientei simultan si tendinta de a opera intr-un sistem organizat complex si care presupune multe cheltuieli.

Dar Internetul, listele de e-mail, dezbaterile de la radio la care ascultatorii pot suna, World Wide Web, televiziunea prin cablu si hibrizi de tipul cartilor care au incluse CD-uri sau cupoane care ofera posibilitatea de a afla mai multe informatii despre un anumit domeniu nu pot fi atat de usor catalogati ca parti ale comunicarii de masa.

Noile medii de comunicare se caracterizeaza prin: amestecarea unor tehnologii de tipul tiparitura si radio care erau diferite anterior; trecerea de la lipsa de media la o abundenta a mijloacelor de comunicare; trecerea de la un continut adresat masei la un continut realizat pentru grupuri sau indivizi; trecerea de la media unidirectionale catre media interactive etc.

Efectele comunicarii de masa

Cercetarea efectelor comunicarii media reprezinta cel mai vast capitol al stiintelor comunicarii. Organizatiile media sunt interesate de efectele produse de comunicarea directionata de ele in vederea optimizarii proceselor comunicationale. Comunicatorii profesionisti, in primul rand jurnalistii, isi pun in acest context intrebari cu privire la responsabilitatea activitatii lor. Datorita mediatizarii excesive a vietii politice, partidele si oamenii politici pot fi la randul lor trecute la categoria celor interesati de efectele media, de modelarea personalitatii indivizilor.

Efect al comunicarii mediatice se considera a fi orice schimbare in comportamentul publicului care este cauzata de expunerea la un mesaj media, adica efectul se manifesta la nivel comportamental. ,,Definitia lui Hasebrink din 2002 iese din paradigma unilateralitatii care a dominat stiintele comunicarii de la formula lui Laswell si pana in ultimii ani. Efectul nu se manifesta doar asupra receptorilor, ci si receptorii au efect asupra media'[5].

Aceste efecte au constituit o preocupare majora in secolul al XX-lea. Unele dintre primele evaluari au atribuit comunicarii de masa o mare putere de influentare a audientei. Acest tip de conceptualizare a efectelor comunicarii de masa este cunoscut ca teoria glontului sau ca modelul acului hipodermic. Conform acestei conceptualizari, membrii audientei sunt prezentati ca fiind izolati unii de altii si ca reprezentand tinte vulnerabile, usor de influentat de mesajele comunicarii de masa.

Dupa cercetari indelungate asupra felului in care functioneaza de fapt comunicarea de masa, cercetatorii acestui domeniu au concluzionat ca teoria glontului magic sau a acului hipodermic nu era corecta. Noua viziune atribuie mai putina putere mesajelor de comunicare in masa. Aceasta conceptie, deseori numita ,,modelul efectelor limitate', a facut subiectul cartii lui Joseph Klapper, The Effects of Mass Communication (1960). Lucrarea prezinta indivizii ca fiind capabili sa opuna rezistenta mesajelor de comunicare in masa.

Efectele mass-mediei sunt, in fapt, forme de exercitare a influentei mass-media asupra cititorilor/ascultatorilor/telespectatorilor. Domeniu extrem de sensibil, efectul este, in conceptia lui Tim O'Sullivan, ,,termen extrem de dens, care se referea in mod traditional la impactul si consecintele directe presupuse ale mesajelor mass-media asupra indivizilor'[6]. Pe parcursul timpului, presa a fost acuzata cum ca ar reprezenta pericole, amenintari, manipulare etc. Numerosi cercetatori ai fenomenului efectelor mass-media (M.D. Fleur, D. McQuail, J. Fiske, Ioan Dragan, M. Coman) au clasificat efectele in trei mari categorii: efecte puternice, efecte limitate si efecte slabe.



citat in Victor Visinescu, Jurnalism Contemporan, Ed. Hyperion XXI, Bucuresti, 2001.

Victor Visinescu, op. cit.

Paul Dobrescu, Alina Bargaoanu, Mass media si societatea, ed. Comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p.105.

citat in Idem, p. 106.

Delia Balaban, Comunicare mediatica, ed. Tritonic, Bucuresti, 2009, p. 92.

citat in Victor Visinescu, Jurnalism contemporan, ed. Hyperion XXI, Bucuresti, 2001, p. 17.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 6173
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved