Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


MODELE STILISTICE ALE PRESEI ROMANESTI

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Modele ale comunicarii mediatizate
Functiile limbajului jurnalistic
Interviul radiofonic
MANIPULAREA PRIN TELEFON
Criterii de evaluare a performantei media
Noii actori ai scenei politice
Zvonurile
Metode de manipulare prin mass-media
CURTEA DE JUSTITIE A COMUNITATILOR EUROPENE
LIMBA DE LEMN


MODELE STILISTICE ALE PRESEI ROMANESTI



Viata lui

Mihai Eminescu

„Constiita romaneasca a voit sa dea celui mai mare poet al ei o obarsie fabuloasa“ „Napastuit de legenda si de stiinta biografica, este intins de zece natii deodata“: pe rand, in ordinea banuielilor, stramosul sau ar fi fost turc (Emin Efendi – neguþator turc), albanez, persan (parerea lui Slavici cand il vazu pentru intaia oara la Viena), suedez, rus, bulgar (avea trasaturile fizice asemanatoare cu ale lucratorilor bulgari ce lucrau la canalizarea Dambovitei), sarb , rutean (rudele apropiate vorbeau ruteneste), polon (o familie din polonia care numara doi poeti – Ludwig Eminowicz si Roman Eminowicz), armean (Murad Eminowicz – negustor armean).

„In vreme ce biografii cauta stramosi de-ai poetului intre Marea Baltica si Marea Caspica, intr-un sat din Bucovina, jud. Suceava, zis Calinestii lui Caparencu traiau pana deunazii rude taranesti ale lui Mihai Eminescu.“ Petrea Eminovici este primul cu acest nume care se gaseste in scripte. Feciorul acestuia – Vasile Iminovici – taran ca si tatal sau, stia putina carte, era dascal. Vasile are patru fete si trei feciori.

GHEORGHE EMINOVICI

Fecior mai mare al lui Vasile, dascaul din Calinesti, tatal lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici s-a nascut la 10 februarie 1812. „Fiind baiat de cantaret la strana, adica de om mai cu invatatura, il vedem invatand carte, vreo trei ani, la dascalul Ionita din Suceava“ „Deloc doritor sa se intoarca la sapa “Gheorghe este scriitoras la boierul Bals ocupandu-se si de oarecare treburi „cancelaresti“.

„Agonisind oarecare stare, tanarul Eminovici se insura in primavara anului 1840. Avea 28 de ani“ A cerut de sotie pe fata stolnicului Juras cu din Joldesti – Ralù. Socrul i-a dat zestre bunicica: bani, „scule si de-ale casei“ si o mosie.

„La asa stare, inboldit poate de sotia sa Ralù, care avea usoare fumuri nobiliare, ii trebuia lui Gh. Eminovici o urcare pe treapta boiereasca“ Capata de la voda Mihail Grigore Sturza, decretul de caminar. In continuare „vietuieste“ la curtea boierului Bals. „Invatase binisor, din convietuirea cu Bals, frantuzeste si nemteste si mai stia pe deasupra ruteneste, leseste si evreieste cu accent. Prinsese gust la citit si cumpara carti“

„Gheorghe Eminovici capatase intr-acestea copii“, dupa nasterea celui de-al saselea copil cumpara mosia razaseasca Ipotesti unde se stabileste impreuna cu familia. „Intarit intr-ale vieþii si impacat cu Dumnezeu, Eminovici isi sporeste cu ravna familia“. Intinsa sa familie ar fi numarat unsprezece copii daca doi n-ar fi murit foarte de mici“.

In ceea ce priveste familia proiectele sale pedagocice nu i-au intrecut mijloacele banesti. „Gheorghe Eminovici era un om de moda veche. Inalt, voinic mai mult decat gras, <munte de om>, de o putere herculeana, trup sanatos, minte sanatoasa, el ne priveste din fotografie cu un cap masiv, acoperit cu par trainic si invaluit in barba castanie, tunsa cu foarfecele, spre impacarea traditiei cu civilizatia, cu nas pradalnic si ochi albastrii–verzui, care trec, dispretuitori, dincolo de lucruri, cu falca de jos usor obstinata si plina de sine. Infatisarea tradeaza pe omul de munca, razbator si cu vointa de avere“. Taran, boiernas liber si proprietar visa pentru copii sai o „treapta sociala mai inalta“. El isi puse in aplicare „putinele si <sanatoasele> principii pedagocice: fetelor nici o instructie spirituala, rostul lor fiind casnic, dar zestre buna; baietilor nici o avere, ei putandu-si-o agonisi singuri, dar cultura temeinica“

„Dupa ce-si vazu aproape toata familia macinata de moarte si boala (sotia si sase copii morti si trei bolnavi) urandu-i-se cu viata“, moare subit in ziua de 9 ianuarie 1884 si e inmormantat linga bisericuþa din Ipotesti.

RALUCA EMINOVICI si COPIII

„Pe langa un barbat asa de intarit de ideile lui si cu atata violenta autoritar, femeia nu putea fi decat o fiinþa supusa si blanda, mangaindu-se cu copiii si ingenunchind pe la icoane. Raluca Eminovici este a patra fiica a stolnicului Vasile Jurascu din Joldesti si a Paraschivei Donþu.

Un portret in ulei, din chiar anul nuntii – 1840 – ne-o infatiseaza pe Raluca ca o femeie tanara, – se nascuse in 1816 – cu trasaturi nobile, fin conturate, cu ochi intunecosi, patrunzatori si gura senzuala, neted taiata, totul intr-o fata slaba, oblonga, de blandete suava, inperceptibil zambitoare.

„Existenta Ralucai Eminovici s-a scurs, fara indoiala, obscura si trudita, intr-o casa plina de copii, in grija continua de ei, intr-o harnicie casnica necesara pentru a mentine o familie atat de numeroasa“ La desele suparari ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici s-a adaugat si pierderea unora din copii mai ales a doi dintre cei mai mari – „aceasta trebuie sa fie pricina boalei sale si a mortii“ (13 august 1876). Este inmormantata impreuna cu Gh. Eminovici langa bisericuta din Ipotesti.

Cei mai mari dintre copiii numeroasei familii Eminovici urmeaza scoli inalte in strainatate: Serban (I) studiaza medicina la Viena si la Erlangen, Nicolae (II) dreptul la Sibiu, Iorgu (III) stiinþele militare in Prusia, Ilie (V) medicina in scoala doctorului Davila din Bucuresti, iar Matei (X) urmeaza politehnica din Praga (devine capitan in armata romana). Inainte ca Ilie sa se fi nascut a fost Ruxandra (IV), dar a murit de copil. Al saselea copil, Maria (VI), a murit de 7 ani. Mihai (VII) este al saptelea. Dupa el urmeaza Aglaie (VIII) care, maritata de tanara, a avut doi baieþi. Dupa moartea primului sot ea se recasatoreste. O alta sora a lui Eminescu este Henrieta (IX) care, suferinda, are inclinaþii catre filozofie si„era patrunsa de <ce insemneaza Eminescu pentru cultura romaneasca>. Ultimul copil, Vasile (XI), a incetat din viata la varsta vrageda de un an.



NASTEREA SI COPILÃRIA LUI MIHAI EMINESCU(1850-1858)

Desi nu este pe deplin sigura – datorita disputei biografilor – data nasterii lui Mihai Eminescu se considera a fi 15 ianuarie 1850 (dupa „registrul de nasterii si botez“).

„Nu trebuie sa vedem insa in copilaria celui care avea sa devina cel mai mare poet al tarii lui ceva miraculos si prevestitor. Este copilaria fireasca a unui baiat crescut la tara“. El se juca cu fratii Ilie si Matei si „umpleau astfel lumea de chiot si poveste“. Mai tarziu el hoinarea prin sat timp de o saptamana – amintindu-si despre asta in poeziile sale („Calin nebunul“, „Fiind baiet, paduri cutreieram“, „O ramai!“, „Trecut-au anii“) – admirand codrii, teii, lacul, turmele cu ciobanii lor si nu in ultimul rand povestile batranesti. Toate acestea il vor inspira mai tarziu. „Cand baiatul se facu mai mare“ il cucereste prima iubire („iubita avea <ochii mari si parul negru-n coade>“).

Ce e sigur este ca in primii ani de viata Eminescu este o „haimana sanatoasa“.

SCOLAR LA CERNÃUTI(1858-1863)

„Unde va fi facut Eminescu clasele intaia si a doua primara nu stim, dar clasele a treia si a patra le-a urmat sigur la Cernauti“. „Gh. Eminovici avea planuri marete pentru copiii sai si pretuia pe nemti cu deosebire. De aceea si-a dat toti baietii la carte nemteasca la Cernauti.“

„Aici isi petrece Eminescu aproape sapte ani din copilaria sa“. Cat fusese in scoala primara, Mihai sezuse, se pare, la Aron Pumnul“.„Spirit inegal, incapabil sa se supuna unei discipline prea aspre, Eminescu nu e in liceu un scolar stralucit. El are preferinte de studiu, iubeste lectura, nu insa si scoala.“ „Citea pe infundate carti din biblioteaca scoalei, sau de la Pumnul; dulapurile cu carti ale lui Gh. Eminovici isi gasisera un nou cititor“.

„Mai draga, nici vorba, decat scoala ii era lui Eminescu joaca.“ El impreuna cu prietenii si colegii lui de camera faceau foarte multe pozne pe seama gazdei ce-i tinea cu chirie. De asemenea el incearca sa fuga de cateva ori acasa la Ipotesti, dar este prins de tatal sau si sfarseste tot la Cernauti.

PRIVATIST LA CERNÃUTI. FUGAR CU TRUPA TRADINI

„Tatal visase sa vada pe Mihai nu un om de nimic, cu plete, compunand poezii, ci doctor macar“. Trebuia sa-si dea examenele dar nu avea banii necesari, de aceea cere o bursa de la „Ministerul Instructiunii“ dandu-se elev la gimnaziul din Botosani. Bursa este respinsa.

In cele din urma pleaca la Cernauti pentru a-si da examenele. Dar in acea vreme isi face debutul la Cernauti trupa de teatrala a Stefaniei Tardini. O data cu plecarea actorilor romani din Cernauti dispare si Eminescu. El trece cu trupa prin Botosani – primit in colectiv pentru a-i folosi istetia – si se duce la Brasov. Sosit cu trupa la Botosani Eminescu se intoarce acasa. Eminovici nu mai avea bani sa-l tina pe Mihai la scoala si incearca sa-l statorniceasca la Botosani – ii gaseste slujba de practicant la Tribunalul din Botosani. Trupa Tardini, incepandu-si reprezentatiile la Cernauti, face pe Eminescu sa-l convinga pe tatal sau ca trebuie sa-si dea examenele. Urmeaza in continuare trupa si-si da examenele la Sibiu. Se intoarce la Cermauti si sta ca bibliotecar la Aron Pumnul care era foarte bolnav. Aici Eminescu citeste toate cartile – cum afirma „speriati“ mai tarziu studentii de la Blaj. In ziua de 12 ianuarie 1866 moare Aron Pumnul, prilej pentru Eminescu de a scrie o poezie – care urma a fi scrisa intr-o brosura Laecremioarele invataceilor gimnazisti de’n CernaeuTi la mormantul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul.

Urmeaza o colaborate cu revista Familia la cere trimite cateva din poeziile lui de pana atunci „De-asi avea…“ „O calarire in zori“ si „Lantul de aur“. Iosif Vulcan, cel care-i publica poeziile, ii schimba numele din Eminovici in Eminescu.

LA BLAJ(1866)

Eminescu hotaraste sa dea examenele mai daparte la Blaj. „Copilaria sa se sfarserste“ plecand pe drumuri necunoscute si parasind „Bucovina cea inverzita“. „O astfel de calatorie facuta pe jos presupune popasuri multe si indelungi, opriri prin satele ardelene cu case albastre din drugi de lemn, cate-o odihna in vreo casa milostiva de taran; presupune tarcoale in jurul bisericilor puse pe un varf de deal“. Astfel carnetelul poetului se umple de notite si idei. Sosind in targul de destinaþie – Blaj – Eminescu este recunoscut de studenti drept „cel care citise intreaga biblioteca gimnaziala si publica poezii in Familia“. Desi „tinuta“ poetului era intr-o stare grava de deteriorare, reusi prin statura si spiritul sau sa inpuna respect. „De aceea toti se si intrece care mai de care sa-l ajute“.Eminescu duce la Blaj o viata foarte dezordonata – doarme cand poate, pe unde poate, adeseori imbracat, mananca rar si putin, si nu tine foarte mult la „lutul omenesc“. Evita pe cunoscuti cautand singuratatea si citea toata ziua. „Eminescu era dar, dupa cum se vede, un tanar deprins cu elementele naturii, un rustic sanatos si primitiv“. „Desi inclinat catre solitudine, el nu fugea de prietenie“. Un prieten de singuratate a avut la Blaj in persoana lui Filimon Ilia – caruia ii va dedica poezia Amicul F. I. – impreuna discutand „juvenil“ teme filozofice.

Intre timp mai publica la Familia poezii – „Din strainatate“, „La bucovina“, „Speranta“ si o traducere – nuvela „Lantul de aur“. scoala terminata, Eminescu ramane fara bani si pleaca spre Sibiu in cautarea vreunui ajutor. Intr-adevar cunoaste pe cineva care ii citise poeziile din Familia si vazandu-l intr-un „costum cu totul singular“ il imbraca din cap pana in picioare si il ajuta sa treaca granita



PRIBEAG SI SUFLEUR (1866-1869)

Trecand munþii Eminescu se duce la Bucuresti si se alatura iar trupei Tardini. Rapit de glasul unei actrite scrie poezia La o artista pe care o publica la Familia. Ceva mai statornic Eminescu pune pe hartie mai multe poezii – La o artista, Mortua est, Ondina, Amicul F. I., Junii corupþi ºi La Heliade.

Pascali il ia in trupa drept sufleur, dar inainte ca aceasta sa se fi intimplat Eminescu a fost in trupa lui Iorgu Caragiale. Impreuna cu aceste trupe, poetul, devenit sufleur sau actor, calatoreste in toata tara. Mai are cateva aparitii in Familia, dar de aceasta data nu poet ci membru al unei trupe de treatru. Intre timp poetul face cunostinta cu I. L. Caragiale si-i insiruie cunostintele sale literare. O alta dragoste face pe Eminescu sa mai scrie o poezie – Venere si Madona. Recomandat de M. Pascali Eminescu intra ca sufleur si copist la Teatrul National. Aici printre atributiunile sale interpreteaza mici roluri si face si o traducere din germana. „ Eminescu si-a extirpat de mic simtul interiorului organizat“ si cabina sa era intr-o dezordine continua, desigur in fiecare colt, pe jos, fiind sutele de volume pe care le citea.

Eminescu s-a alaturat societatii Orientul care avea drept scop promovarea culturii prin discutii, lecturi si studii de folclor.aici se imprieteneste cu cei ce-i vor fi colegi la Junimea. La Botosani Eminovici prinde pe fiul fugar terminandu-se astfel scurta sa cariera de sufleur.

STUDENT LA VIENA(1869-1872)

Pentru ca fiul sau sa nu alunece pe calea actoriei Gh. Eminovici se hotari sa-l trimita pe Eminescu la Viena sa studieze filozofia. La Viena studiau foarte multi romani pe care Eminescu ii cunoaste, in mare parte, din drumetiile sale. Studiaza aici filozofie, medicina, limbi romanice, istorie. Usurinta cu care vorbea germana face ca Eminescu sa cunoasca poeti de-ai locului. Nu pierde contactul cu literatura patriei trimitandu-si versurile la Convorbiri Literare. Prietenul sau la Viena se arata a fi Slavici. Indata ce primea bani de la tatal sau isi cumpara carti precum cafea si tutun. In lipsa de acasa a tovarasilor, Eminescu lucreaza in aburul de cafea, de tutun si de alcool denaturat, posedat de fantezie. Doar lipsurile scoteau pe poet din lumea fanteziei. „Cand crezu ca unele compuneri au infatisare onorabila le puse intr-un plic si le trimise Convorbirilor literere. Poeziile Venere si Madona si Epigonii a incantat pe Junimisti. Iacob Negruzzi se duce la Viena si-l cunoaºte personal pe Eminescu. Acestia, impreuna cu Slavici, organizeaza o serbare nationala la mormantul lui Stefan cel Mare cu ocazia implinirii a patru sute de ani de la intemeierea Manastirii Putna.

In iarna urmatoare Eminescu nu mai primea bani de acasa si se imbolnavi de zacu trei saptamani, ingrijit din lipsa de bani de colegii de la medicina. Se ridica din boala abia in februarie. Atunci a cunoscut-o pe Veronica Micle. Ea a stat la Viena sase luni, timp in care Eminescu a plimbat-o prin „metropola danubiana“. Eminescu parasi Viena cu gandul de a-si rezolva situaþia scolara si de a se alatura Junimii.

STUDENT LA BERLIN(1872-1874)

Intors in tara, Eminescu se duse la Junimea, incurajat de Iacob Negruzzi si Slavici. In Junimea cunoaste pe Negruzzi, pe Maiorescu, pe Pogor si-si face multi prieteni. La Iasi o reintalneste pe Veronica Micle. Capodopera – cum o numeste Maiorescu – Sarmanul Dionis este publicata in Convorbiri literare. Eminescu, fiind apreciat, primeste din partea societatii o bursa la Berlin pentru continuarea studiilor de filozofie. La Berlin urmeaza cursuri de: Conceptia istoriei la istorici renumiti, Istoria generala a filozofiei, Istoria Egiptului, Istoria moderna, Obiceiurile si moravurile Egiptrenilor, Dezvoltarea si critica filozofiei hegeliene … Eminescu pregatind un doctorat cu caracter istoric. Nevoia de bani in face sa-si gaseasca o slujba – aceea de secretar particular pe langa Th. Rosetti. Activitatea literara la Berlin este inceata si redusa la simple proiecte. In Convorbiri literare aparusera poezii, Inger si demon, Floare albastra, Demon si inger, Imparat si proletar, Glossa, Egipetul si Cezara, drama Decebal, dar si nuvela Sarmanul Dionis. Maiorescu il socoteste pe Eminescu drept cel mai de seama poet dupa Vasile Alecsandri.

Eminescu vrea sa intrerupa studiile si sa plece acasa, chemat fiind de tatal sau, dar Rosetti ii creste salariul pentru a-i indelunga sederea la Berlin fara ajutor de acasa. Titu Maiorescu ii promite lui Eminescu un loc la Ministerul de Instructie, cu conditia sa ia doctoratul. Voind sa scape de viata de la Berlin si atras de dorinta revederii cu Veronica Micle poetului ii piere gandul la doctorat si se intoarce la Iasi si cere o „ocupatiune la Iasi“ – desigur in acest timp Maoirescu il crede intre tomuri pregatindu-si doctoratul.

BIBLIOTECAR SI REVIZOR SCOLAR(1874-1876)

Cu ajutorul lui Vasile Pogor Eminescu este numit director al Bibliotecii centrale din Iasi. Bucuros ca scapase de pribegie, poetul uita sa ia in primire biblioteca cu inventar, spre supararea li de mai tarziu. El spera sa studieze in continuare si sa plece inapoi in Germania, pentru doctorat. In acest timp Eminescu isi face debutul in invatamant fiind suplinitor la cursuri de logica si limba germana. Dupa cateva „demonstratii ostile“ din partea elevilor Eminescu este nevoit sa renunte la pedagogie si primeste de la Maiorescu functia de revizor scolar pe doua judete: Iasi si Vaslui. Ca revizor, Eminescu cunoaste oarecare greutati datorita firii sale libertine si lipsita de raspunderi, dar se acomodeaza. In curand Maiorescu demisioneaza, guvernul Catargi cade si Eminescu este destituit. Imediat dupa asta mai primeste o lovitura, Vizanti – un om ce se va expatria din pricina necinstei – in intelegere cu Petrino – poetul rival – au pus la cale un proces impotriva lui Eminescu pentru sustrageri de carti si mobilier de la biblioteca din Iasi. Pentru ca totul era la locul lor dosarul a fost inchis. Tot Andrei Vizanti da in judecata si pe Maiorescu pentru risipa din visteria statului.



EMINESCU SI JUNIMEA

Ceea ce l-a atras pe Eminescu la Junimea a fost cultura serioasa a celor mai multi dintre junimisti, dar „ligamentul central intre poet si crec“ il formeaza Titu Maoirescu. Foarte asemanati pe plan ideologic Maiorescu si Eminescu au „purtari si instincte fundamental opuse“ dand nastere la „discordii acute“. Astfel Eminescu „intelectualiceste era maiorescian convins, n-a fost omeneste prietenul lui Maiorescu“. Maiorescu impiedica casatoria lui cu Veronica Micle „pentru ca cele doua talente literare nu ar mai fi plans asa de frumos in versuri!“. Eminescu a suportat, ca junimist, si vicisitudinile cercului, a incercat cate un proiect de raspuns, dar nu a ripostat niciodata. El era stimat la Junimea. Colaboreaza cu Xenopol, Burla, Bondarescu, Panu si intra cu usurinþa in intimitatea lui Ion Creanga fiind prieteni buni, aproape nedespartiti.

Epoca sederii la Iasi, in apropierea Junimii, a fost cea mai rodnica din viata poetului din punct de vedere al cretiilor artistice. In toþi acesti ani Eminescu nu ocolea reprezentatiile teatrale si chiar le urmarea cu placere.

EMINESCU SI DRAGOSTEA

Inca din adolescenta, din epoca Ipotestilor, intretinea legaturi de dragoste cu fata „cu ochi mai si parul negru-n coade“. Sosit in Bucuresti de la Blaj urmarea in Cismigiu o fata, iar din cusca sufleurului sorbea cu ochii o frumusete din loja. In vremea studentiei a avut legaturi cu tinere femei facile, cum este Milly la Berlin. S-ar parea ca de la aparitia Veronicai Micle in viata lui Eminescu toate versurile canta dragostea pentru ea. Veronica Micle a fost „plina de viata, plina de farmec, frumoasa si avea o voce superba“ – facea umbra in jurul celorlalte femei. Zvonul dragostei lui Eminescu pentru Mite Kreimnitz este – desi dezmintit – foarte credibil. Veronica Micle este prezentata, pe unde ieseau in escapadele lor, drept logodnica – fapt care denota dragostea lui Eminescu pentru aceasta fiinta. Casatoria acestora a fost impiedicata de Maiorescu, care la randul lui era indragostit de tanara Veronica Micle.

EMINESCU ZAGETAR(1876-1883)

Ramas pe drumuri, hartuit de rautatea oamenilor, poetul alearga sa se adaposteasca pe la prieteni – Creanga, Slavici. Junimistii ii gasira o indeletnicire, aceea de redactor–administrator si corector la gazeta Curierul de Iasi. Aici lucreaza si cativa dintre colegii junimisti: Nicolae Gane, Iacob Negruzzi, Anton Naum. La aceasta gazeta tipareste articole despre istorie, comentarii nationale, insemnari economice, cronica teatrala si cateva observaþiuni critice. In urma unui conflict Eminescu se retrage din redacþia gazetei. Junimistii ii propusesera un loc la Timpul, dar Eminescu isi continua astivitatea jurnalistica ajutandu-l pe Slavici la Convorbiri literere. Eminescu citea si compunea mult noaptea si asta deranja gazdele sale. Scrie O, mama, Luceafarul si Mai am un singur dor dar si Scrisorile si nu mai tipareste mai nimic. Impreuna cu junimistii Eminescu frecventa concertele si reprezentaþiile de teatru. Boala il coplesi, memoria il parasi deodata, isi pierdea „distincþia intre subiect si pealitate“ si dorinta de moarte se face tot mai puternica. In acest timp redactia il asepta implacabila la Bucuresti, dar „raul launtric nu se potolise“. Munca si boala il indepartase pe Eminescu de rude si prieteni, precum il instrainase de iubire.

AGONIA MORALÃ SI MOARTEA(1883-1889)

Boala lui poetului ii face pe colegi sa afirme ca „ Eminescu a innebunit“. Gh. Eminovici vine la Bucuresti si lasa „toata ingrijirea materiala si morala“ lui Maiorescu.

Delirul isi pune amprenta asupra gandirii expoetului. Eminescu era indurerat ca nu putea vorbi toate limbile pe care creadea a le stii – adica saptesprezece la numar. O visa cu ochii deschisi pe Veronica Micle, se credea la Viena il locuri nemaivazute, cerea bani, boteaza pe cei din jurul lui cu nume regale si ilustre, canta din senin romante nemtesti.

Maiorescu decide, dupa sfatul medicului, sa-l trimita in India. Timpul sta sa-si inceteze aparitia, batranul Eminovici muri, la fel si doi frati ai lui Eminescu, doar Henrieta se mai interesa de soarta lui Mihai. Ea umbla cu Eminescu la mai multi doctori. Poetul, dorind sa scrie, cere cartile si hartiile de la Maiorescu, dar acesta din spirit de arhivar nu raspunde si publica o editie a poeziilor lui Eminescu cu gand sa-i aduca ceva bani. Trupa de pribegie a lui Eminescu – Tardini – organizeaza o reprezentatie in sprijinul lui. Revenindu-si, oarecum, el colaboreaza, ca gazetar, cu Romania libera.

Eminescu este internat la ospiciu si moare in zorii zilei de joi 15 iunie 1889. La autopsie s-a observat creierul care era in stare de ramolitie, 1.400 de grame – cam cat al lui Schiller. Pe actul de moarte al lui Eminescu pun pecetlea degetelor doi analfabeti – crunta ironie. In dupa amiaza zilei de 17 iunie colegii, familia si toti cunoscutii il conduc pe ilustrul poet pe ultimul drum.

MASCA LUI EMINESCU

Eminescu era un roman carpatin, care in apropierea muntilor a crescut mai vanjos si mai aprig. El avea ca atare un suflet eretic, simþitor, urmarind interesul social. Inteligenta lui era limpede facand din Eminescu un „lunatec sublim“. Hoinar din fire, Eminescu a trait numai inuniversul sau.

Azi, cand poporul roman aluat cunostinta de sine, chipul poetului isi regaseste puterea asupra sufletelor noastre.

BIBLIOGRAFIE

- George Calinescu, Viata lui Mihai Mminescu, 1983, Ed. Minerva, Bucuresti






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 927
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site