Corpul uman - exploratorii sai

Corpul uman - exploratorii sai

In Grecia antica, doar zeii aveau puterea de a vindeca bolnavii. In secolul al VII i.Hr., o scoala de gandire materialista a respins orice conotatie de magie in medicina si a dezvoltat observarea metodica a fenomenelor naturale si a organismelor vii. Grecul Hipocrat a jucat, la randul sau, un rol preponderent abordarea pragmatica a medicinei, care excludea orice influenta divina. Incepand cu el, diagnosticul unei maladii s-a pus pornind de la anamneza si de la examinarea bolnavului. Lucrarea sa "Corpusul hipocratic" a ramas lucrare de referinta timp de douazeci de secole. Teoria sa a bolilor era datorata alterarii umorilor organismului, mai tarziu se considerau 4 umori, sangele, limfa, bila galbena si bila neagra, al caror echilibru trebuie pastrat constant. Peste secole medicina devine ramura a bisericii, iar credinta in viata de apoi interzicea desecatia organismelor. Aceasta s-a pastrat pana in secolul al XII medicina si chirurgia se separa pentru a forma doua ramuri distincte. Dupa fondarea facultatii de medicina la Montpellier are loc un avant in domeniul studierii anatomiei.
Scoala de la Padova, intemeiata in 1250, exclude influenta clerului si porneste studierea ampla a cercetarilor anatomice. Aceasta scoala capata renume mondial, fiind chiar centrul de studii anatomice.
Multi savanti interesati au lasat numeroase lucrari, iar aparitia tiparului a dat posibilitatea oamenilor de a se documenta referitor la tema, atragand multi cointeresati. Descoperirea anasteziei generale, razele X, in prezent microscopul electronic si alte descoperiri fac corpul uman tot mai transparent.
Corpul uman are mai multe niveluri de organizare, de complexitate crescanda. Primul dintre aceste niveluri este de ordin chimic. Molecula de apa, zaharurile sau proteinele se aglomereaza pentru a forma structuri celulare de baza, denumite organite sau "organe mici"(nucleul, membrana).
Celulele, ele insele compuse din aceste organite diferite, constituie unitatile de baza ale organismelor vii. Cu toate ca sunt de forme si de dimensiuni variate, au structuri parabile. Majoritatea contin un nucleu, care se afla intr-o solutie denumita citosol, delimitata de o membrana. Corpul nostru are miliarde de celule, regrupate dupa functii si reunite in tesuturi.
Dupa natura lor, tesuturile corpului uman se repartizeaza in patru grupe principale: tesut epitelial, conjunctiv, muscular si nervos. Fiecare are rolul sau in organism. Tesutul epitelial are celule de forma regulata, astfel acopera suprafata corpului si captuseste cavitatile interne. Tesutul conjunctiv este constituit dintr-o matrice extracelulara care inconjoara diferite tipuri de celule. Parte integranta a mecanismelor de aparare imunitara, tesutul conjunctiv sustine celelalte tipuri de tesuturi si protejeaza organele. Tesutul muscular, ale carui celule sunt alungite si contractile, participa la miscarile corpului. In sfarsit, tesutul nervos, constituit din neuroni, receptioneaza, produce si transmite informatii, conducand impulsul nervos.
Toate aceste tesuturi apar din primele stadii ale dezvoltarii embrionului. Organele se compun din cel putin doua tipuri de tesuturi primare, structurate diferit.
Tesutul lor principal are rol activ functionarea fiecaruia. Deseori, acesta este protejat de tesut conjunctiv.
Stomacul, de exemplu, este tapetat de tesut epitelial care formeaza un strat de celule inghesuite unele in celelalte. Peretele sau este in mare parte format de tesut muscular, ale carui contractii au ca efect impingerea ti amestecarea alimentelor. Acest tesut muscular este el insusi dublat de un tesut conjunctiv care il sustine si il protejeaza.
Organele pot fi clasificate, la randul lor, in patru grupe: organele compacte(glandele), organele cavitare(viscerele), organele apartinand sistemului nervos.
Fiecare organ lucreaza in concordanta cu alte organe pentru a constitui un sistem, ultimul nivel de organizare o corpului uman. Sistemul digestiv, de exemplu, cuprinde gura, dintii, glandele salivare, esofagul, stomacul, intestinele care participa toate, individual, la procesul de digestie. Aceste elemente sunt interdependente si coordoneaza lor este indispensabila bunei functionari a sistemului caruia ii apartin.
Sistemul nervos are particularitatea de se ramifica in tot organismul prin intermediul nervilor periferici, centrul sau fiind localizat in creier si maduva spinarii.
Corpul uman este deci compus din diferite sisteme mari(cardio-vasculat, respirator, limfatic, reproductiv, nervos) care activeaza sinergic pentru a-l mentine sanatos. Corpul uman poate fi comparat cu o piramida ale carei etaje participa, fiecare, la mentinerea unei arhitecturi complexe. Echilibrul intre mediul extern si cel intern este conditia SINE QUA NON pentru ca toate aceste niveluri de prganizare sa-si continue activitatea in mod constant.

Celula - masinaria vietii

Cu o lungime care depaseste uneori un metru, neuronii sunt cele mai mari celule ale corpului uman. Ovulul, care poate atinge, la maturitate, un diametru de 0.1 milimetri, ocupa pozitia a doua. La extremitatea opusa se afla eritrocitele, globulele rotii, cu diametrul de 0.007 milimetri. Celelalte celule masoara in medie intre 0.01 si 0.05 milimetri.
Celula este delimitata de un invelis elastic foarte fin, membrana celulara. Formata din doua foite de lipide suprapuse, in care se afla scufundate proteinele, membrana controleaza schimburile cu mediul extern. Suprafata sa este dotata cu receptori care pot reactiona cu substantele chimice aflate in spatiul extracelular.
Celulele corpului nostru contin un gel compus din 90% de apa, citosolul. Acest lichid citoplasmatic cuprinde toate componentele celulare, organitele - care sunt mici elemente functionale.
Celulele au un mare numar de organite, fiecare dintre ele indeplinind un ansamblu de functii foarte variate. Reticulul endoplasmatic este una dintre aceste organite. Seamana cu o aglomerare de panglici care au zone netede si altele granulare. Citosolul si organitele sale poarta numele de citoplasma. Ansamblul acestor elemente este mentinut datorita unei retele de microtubi ti microfilamente aflate in interiorul celulei. Unii dintre acesti microtubi au proprietatea de a se deforma, permitand astfel celulei sa-si modifice forma - ribozomii. In pliurile sale netede se produc lipide, iar ribozomii sintetizeaza proteine pornind de la materia prima in alimente. Proteinele noi sunt regrupate in veziculele unui alt organit, aparatul Golgi, apoi transportate la periferia celulei pentru a fi eliberate in mediul extracelular. Alte organite, lizozomii, sunt gunoierii celulei. Aceste vezicule rotunjite au mai multe enzime care distrug deseurile celulare, ele pot de asemenea descompune organitele care nu mia functioneaza. Mitocondriile constituie motorul celulei. Ele sunt in acelasi timp sediul respiratiei celulare si locul de stocare a energiei necesare functionarii celulei. Aceasta energie este furnizata datorita descompunerii unor elemente ca glucoza, un zahar pe care mitocondriile il preiau din mediul intracelular.
Fiecare celula este o structura organizata, a carei activitate este in intregime controlata de nucleu; fiecare tip de celula este programat pentru a juca rol precis in corp. Acest centru de comanda, contine ADN-ul, adica toate informatiile utile functionarii si dezvoltarii celulare.
Nucleul are el insusi o dubla membrana cu pori la nivelul carora se efectueaza schimburi intre citoplasma si mediul interior al nucleului.
Organismul nostru este dotat cu un proces de reinnoire celulara care functioneaza continuu pentru a conserva - aproximativ - acelasi numar de celule. Nici o celula, fara exceptie nu moare.. Cand ajunge la capatul vietii, ea se imparte in doua celule-fiice dotate cu un patrimoniu genetic identic cu al sau. Acest proces de diviziune se numeste mitoza. Fiecare celula se imparte, la randul sau, in doua celule-fiice, dotate cu un patrimoniu genetic identic cu al celulei-mama. In timpul formarii celulelor reproducatoare, celula-mama sufera o meioza: este vorba de doua diviziuni succesive care produc patru celule sexuale sau gameti. Fie ca sunt ovule, fie ca sunt spermatozoizi, acesti gameti, care rezulta dintr-o meioza, difera intre ei.

Tesuturile - patru mari ansambluri de celule

Organismul uman este pluricelular; contine mai multe mii de miliarde de celule specializate, regrupate in ansambluri independente. Un grup de celule ale caror structuri si functii sunt identice constituie un tesut. Corpul uman se divide astfel in patru grupe principale de tesuturi: tesut epitelial, muscular, conjunctiv si nervos. Acestea se impart, la randul lor in varietati de tesuturi. Din a treia luna de dezvoltare a embrionului sunt prezente toate tipurile de tesuturi.
Tesutul epitelial acopera suprafetele corpului sau ale organelor. El constituie, de exemplu, stratul extern al pielii. Acopera, de asemenea, suprafete interioare ale sistemului digestiv, cavitatii inimii si peretele intern al vaselor sanguine. Celulele epiteliului au o structura hexagonala. Ele sunt asezate unele langa altele formand foi continue care seamana cu fagurile unui stup.
Epiteliul formeaza o bariera intre doua medii, permitand trecerea elementelor indispensabile metabolismului corpului uman; uneori sintetizeaza el insusi aceste elemente.
Epiteliul pielii, de exemplu, constituie o protectie fata de bacterii si fata de diverse agresiuni externe, este impermiabil. In schimb epiteliul rinichilor are o functie mai complexa: filtreaza, reabsoarbe si secreta mai multe substante in sange. In sfarsit, in interiorul diferitor feluri de glande, epiteliul exercita functii de protectie, de absorbtie, de filtrare, de excretie si de secretie.
Tesutul conjunctiv, sub numeroasele sale forme, predomina in organismul uman: cartilaj, os, grasimile, sangele ale caror functii difera radical. Tesutul osos si cartilajul protejeaza si sustin organele, tendoanele leaga oasele de muschi etc. In organele moi, cum ar fi splina sau ficatul, exista un alt tip de tesut conjunctiv care serveste ca suport pentru celule. Sangele transporta gazele respiratorii ca si diverse substante nutritive in interiorul corpului. E compus din plasma, un lichid galbui, si din celule sanguine - globule rosii, globule albe si trombocitele. Globulele rosii vehiculeaza oxigenul, cele albe apara organismul de agresiuni microbiene, iar ultimele joaca rol la coagularea sangelui.
Celulele conjunctive se prezinta sub doua forme principale. Primele , imature, au in denumirea lor un sufix comun - "blast" - care inseamna germen, ca oseoblasti(celulele osoase). Ele secreta molecule in spatiul dintre celule, matricea extracelulera. Celelalte, sau celulele adulte, intretin aceasta matrice in interiorul tesutului conjunctiv.
Tesutul muscular, puternic vascularizat, este constituit din numeroase celule de forma alungita. Tesutul muscular cardiac formeaza, peretii inimii, iar tesutul muscular neted constituie peretii organelor cavitare cum ar fi tubul digestiv, caile urinare sau uterul.
Contractandu-se si relaxandu-se periodic, aceste celle contribuie la progresia elementelor continute in organ.
Tesutul nervos este elementul constitutiv al sistemului nervos. Este format din doua tipuri principale de celule. Primele, neuronii, au forma de stea. Varfurile lor se ramifica si se alungesc in afara corpului celular, permitand conducerea influxurilor nervoase pe mari distante. Celelalte se numesc celule gliale. Ele protejeaza membrana delicata a neuronilor. Terminatiile nervoase denumite sinapse leaga intre ei neuronii, care la randul lor sunt conectati la organe. Sinapsele elibereaza substante chimice, neuromediatorii, care intervin in transmiterea influxului nervos.

Pielea - organ de protectie si de schimburi

Veritabil invelis impermiabil, pielea este un organ complex. Ea constituie o bariera care se opune actiunii agensilor externi de natura fizica(lovire, taiere, zgariere, expunere la soare), chimica(produse toxice) sau bacteriologica (patrunderea bacteriilor).
Ea pastreaza de asemenea apa in organism. Grosimea sa variaza de la 1.5 la 5 mm, in functie de regiunile pe care le acopera. Este fina pe pleoape si foarte groasa pe talpa picioarelor.
Din piele se formeaza mai multe structuri derivate ca parul, unghiile, care sunt anexele sale. Acest ansamblu poarta numele de tegument.
Culoare pielii variaza in functie de mai multi factori: ea depinde de genele fiecarui, de sanatate, de starea emotionala, de conditiile meteorologice in care traim Cantitatea de melanina prezenta in piele determina culoarea sa, iar acest pigment, inchis la culoare, o apara de agresiunea razelor solare. Din aceasta cauza, o persoana care se expune la soare intens are o piele inchisa la culoare.
Bronzarea se accentueaza progresiv prin expunerea la lumina. Culoare pielii difera in functie de zona pe care o acopera si de densitatea vaselor capilare care o parcurg.
Pielea este compusa din doua straturi: epiderm si derm. Epidermul e in contact direct cu mediul extern. Este structura permiabila si rezistenta. Este strat suplu si foarte elastic.
Epidermul contine numar mare de proteine, ca keratina, care ii confera robustete si elasticitate. Suprafata epidermului nu este uniforma, prezentand santuri superficiale si orificii pe unde ies fibrele de par si transpiratia.
Epidermul este format din mai multe substraturi. La suprafata este un strat cu aglomerare de celule moarte de forma plata, care izoleaza pielea de apa din exterior. Acest invelis este reinnoit regulat: celulele mai vechi cad - se descuameaza si sunt inlocuite la randul lor.
Stratul granulos este stratul intermediar in care celulele se imbogatesc cu keratina inainte de a-si continua ascensiunea spre startul cornificat. Noile celule ale epidermului se nasc in stratul spinos si in cel bazal.
Epidermul este situat pe derm. Mai gros decat epidermul, acesta este constituit dintr-un tesut conjunctiv dens si elastic, bogat in vase ti in nervi. Datorita texturii dense a fibrelor de elastina si a colagenului pe care le contine, pielea are capacitatea de a se intinde si de a rezista la tractiune. Dotat cu terminatii nervoase, dermul culege informatii care se afla la originea senzatiilor tactile. Contine glandele sudoripare, sebacee si foliculii pilosi.
Glandele sebacee secreta sebumul, la nivelul folicullilor pilosi. Acest lichid gras urca de-a lungul tijei firului de par pentru a impregna apoi suprafata pielii. Glandele sudoripare, in numar de 3 milioane, sunt repartizate pe tot corpul. Ele secreta sudoarea care, evaporandu-se, racoreste organismul si contribuie astfel la mentinerea temperaturii interne, impiedicand incalzirea corpului.
Dermul si epidermul se sprijina pe un tesut subcutanat denumit hipoderm - tesut conjunctiv lax, care inmagazineaza o mare parte din grasimile corpului. Acest strat grasos asigura protectia impotriva socurilor si a pierderilor de caldura.
Pielea suporta actiunea vantului,a soarelui si a vremii. Imbatranirea sa se manifesta la suprafata prin aparitia de riduri si printr-o pierdere de tonicitate si de elasticitate din cauza diminuarii numarului de fibre de elastina si degradarii colagenului prezent in derm. Imbatranirea cutanata depinde de starea de sanatate, modul de viata si de patrimoniul genetic al fiecaruia, de aceasta imbatranirea difera de la individ la altul.

Scheletul - o structura articulata rezistenta

Scheletul este elementul de sustinere a organismului uman si reprezinta aproximativ o cincime din greutatea organismului. Solide si usoare, cele 206 oase care il compun au o forma adaptata la rolul fiecaruia si la mediul inconjurator. Coastele sunt suple si usoare si in timp de protejeaza organele vitale, permit ridicarea si expansiunea toracelui in timpul respiratiei. Oasele noastre sunt tot atatea puncte de fixare pentru muschi, care le utilizeaza pentru a misca diferitele parti ale corpului.
Craniul este incontestabil unul dintre grupurile de oase cele mai importante ale scheletului: format din oase plate cu grosime de aproximativ un centimetru, adaposteste creierul. La nastere, acest ansamblu este compus din oase separate, care sunt legate decat prin fontanele, membrane suple si cartilaginoase. Progresiv, pana la aproximativ 2 ani, aceste membrane se osifica pentru a forma viitorul craniu al adultului.
Cele 22 de oase ale craniului se impart in doua grupe: oasele craniene si oasele faciale. Cutia craniana este formata din opt oase: patru sunt simetrice - oasele parietale si oasele temporale; celelalte patru sunt asimetrice - osul sfenoidal (la nivelul pometilor) si osul etmoid (situat intre cavitatea nazala si orbita).
Oasele faciale contin paisprezece oase: mandibula si vomerul (partea superioara a peretelui nazal), oasele si apofizele zigomatice, nazale, "stresinile" lacrimare si oasele boltei palatine, care sunt perechi. Partea inferioara a fetei este formata din mandibula in forma de U, care este singura parte mobila a craniului. Toate oasele craniului sunt legate intre ele prin suturi, compuse dintr-un tesut fibros, care le asigura coeziunea.
I ntreaga greutate a scheletului - aproximativ 16kg pentru om cantarind 80kg - este sustinuta de coloana vertebrala dorsala a corpului uman.
Compusa din 26 de oase, in lungime de 70cm, aceasta se imparte in cinci parti: sapte vertebre cervicale care formeaza gatul, douasprezece vertebre dorsale(partea de sus a spatelui) pe care se articuleaza coastele, cinci vertebre lombare(partea inferioara a spatelui) care sustin intreaga masa viscerala. Urmatoarele cinci vertebre sunt sudate intre ele si formeaza sacrul, care se articuleaza cu oasele iliace pentru a constitui bazinul. Ultimele vertebre, atrofiate, se unesc intr-un os unic, denumit coccis.
Intre fiecare vertebra se afla cate un disc cartilaginos care amortizeaza socurile, in special cele produse de locomotie. Vertebrele sunt legate unele de altele prin ligamente care le mentin aliniate. In afara rolului sau in sustinerea si flexibilitatea scheletului, coloana vertebrala protejeaza maduva spinarii, care se gaseste in interiorul unui canal situat in centrul sau.
Cutia toracica este compusa din 12 perechi de coaste fixate de vertebrele toracice, denumite vertebre dorsale. Cele sapte perechi de coaste superioare sunt adevarate coaste, iar perechile a 8,9 si a 10 sunt denumite false coaste.
Toate ajung, in fata, la stern. Ultimele doua perechi sunt denumite flotante pentru ca nu se articuleaza de stern.
Oasele membrelor superioare ale scheletului permit omului sa beneficieze de un vast camp de miscare. Fiecare membru superior contine 30 de oase care se repartizeaza intre brat, antebrat si mana. Humerusul este unicul os al bratului; radiusul si cubitusul formeaza antebratul. Mana este compusa din oasele carpului, din metacarp si din falange.
Oasele membrelor inferioare sustin corpul. Din aceasta cauza sunt mai solide decat cele ale membrelor superioare. Repartitia oaselor este asemanatoare cu cea a membrelor superioare. Femurul este unicul os al coapsei.; tibia si peroneul constituie gamba. La articulatia dintre coapsa si gamba exista un os suplimentar, rotula.
Piciorul este compus din oasele tarsului, din metatars si din falange, ceea ce reprezinta un total de 26 de oase care sustin intreaga greutate a corpului. In pozitie ortostatica, masa corpului se repartizeaza in picioare. Forma lor in arc de bolta permite o buna repartizare a greutatii corporale. Jumatate din greutate se sprijina pe partea anterioara, constituita de oasele metatarsului si de falange, iar cealalta jumatate pe oasele gleznelor sau ale tarsului. Scheletul omului si cel al vertebrelor in general raspunde astfel perfect diferitor functii de protectie, de locomotie si de manevrare.

Cresterea oaselor

Cresterea corpului uman se bazeaza in special pe cresterea scheletului. Ea incepe de la nastere si se opreste spre varsta de 20 ani. In uterul matern prinde forma scheletului copilului. Din a 4 pana a 6 saptamana de la conceptie, incep sa apara membrele. Acesti muguri de tesut moale se intaresc progresiv si devin cartilaj. Apoi apare tesutul osos, care initial este suplu si rezistent. Acesta se va modifica putin cate putin in cursul sarcinii, ajungand la structura osoasa cunoscuta.
Alte parti ale scheletului se formeaza intre a 6 si a 8 saptamana.
In aceasta Perioada, craniul si maxilarul incep sa se osifice. Intre a 8 si a 12 saptamana, scheletul capata forma, iar cartilajul incepe sa faca loc osului.
Din a 12 pana a 20 saptamana, osificarea este aproape completa. Dupa nasterea copilului, cresterea si maturizarea scheletului continua timp de 20 de ani.
Cresterea osoasa este reglata de un ansamblu de hormoni. In copilarie, hormonul cresterii comanda dezvoltarea cartilajului. Apoi, la pubertate, secretia de hormoni sexuali masculini si feminini accelereaza dezvoltarea oaselor - o caracteristica a adolescentei. Anumite parti ale scheletului sufera transformari feminine sau masculine.
Aceasta perioada este urmata de osificarea completa a cartilajelor, care se realizeaza la doua niveluri ale oaselor, in partea lor mijlocie, denumita diafiza, si la extremitati, epifizele.
Intr-o zona intermediara, metafiza, celulele unei lame active de cartilaj se divid in mod repetat pentru a produce cartilaj nou. In cursul procesului de osificare, o mare parte a acestui cartilaj va fi inlocuita de os. Dar canalul central al osului va contine intotdeauna cartilaj pentru a-i permite sa se alungeasca.
Prin acest proces, osul continua sa creasca in timpul adolescentei.
Osul uman are particularitatea de a fi usor, moale si flexibil, avand in zona centrala o parte goala. Suprafata sa externa este acoperita de o foita denumita periost. In compozitia oaselor intra doua tipuri de tesut osos.
Primul, osul compact, este un tesut dens care contine o maduva galbena, bogata in lipide. El formeaza corpul oaselor alungite. Cel de-al doilea, cu aspect poros, evoca structura unui burete, de unde si denumirea sa de os spongios. Interstitiile, bogate in vase sanguine, contin o maduva rosie care produce celulele sanguine(globulele rosii, globulele albe si trombocitele).
Examinate la microscop, celulele osoase, denumite osteocite, se prezinta sub forma de manunchiuri de bastonase dispuse in lame suprapuse. Fiecare bastonas, de talie minuscula, poarta numele de sistem Havers. In orificiul central al fiecarui bastonas, alte canale grupeaza nervii sensibili la durere, ca si mici vase sanguine, care aduc substante nutritive la nivelul osteocitelor.
Compozitia chimica a osului este uimitoare. Asa dur cum este, osul contine o treime de apa si o treime colagen, o proteina care ii confera flexibilitate. Osul mai contine si cristale de carbonat si de fosfat de calciu, care ii dau rigiditate.
Oasele participa deplin la functia nutritiva a corpului uman. Ele contin numeroase saruri minerale care pot fi puse la dispozitia organismului in caz de carenta. Sangele care circula prin minusculele vase din interiorul osului transporta aceste saruri minerale spre organele care au nevoie de ele.
Dar, in ciuda aparentei lor soliditati, oasele sunt vulnerabile. Ele pot fi afectate de aceleasi boli ca si celelalte tesuturi, iar din cauza structurii lor complexe complicatiile apar mai frecvent.

Musculatura - un veritabil schelet fibros

Corpul uman are aproximativ 700 de muschi, care reprezinta 40% din masa corpului. Muschii denumiti aparenti sunt vizibili sub piele, in special la culturisti. Acestia formeaza un strat superficial sub care se gasesc straturi musculare intermediare. Sub acestea din urma, muschii profunzi se afla in contact direct cu oasele scheletului.
Dupa functie, localizare sau natura fibrelor se disting trei tipuri de muschi: netezi, striati si cardiac. Examenul detaliat al particularitatilor muschilor permite sa se inteleaga rolul lor in functionarea corpului uman.
Muschii striati sunt cei mai numerosi: peste 600. Termenul striat provine din aspectul zebrat, la microscop, al fasciculelor de fibre musculare. Acesti muschi sunt denumiti scheletici, pentru ca sunt legati direct de oase prin tendoane - o structura de asemenea fibroasa, rezista la intinderi - care pun in actiune articulatiile. Capacitatea lor de a alterna cu rapiditate contractia si relaxarea le permite realizarea de miscari multiple.
Acest tip muscular este denumit si voluntar, aflandu-se sub controlul constient al creierului.
Fiecare fibra musculara este conectata la creier prin intermediul unui nerv, iar comenzile acestuia sunt transmise prin influxuri nervoase. Impulsul nervos transmis la fibrele musculare antreneaza o cascada de reactii chimice care produce contractia muschiului.
Cu toate ca sunt rapizi si vigurosi, muschii striati au nevoie de repaus dupa orice activitate, pentru a se decontracta.
Ei sunt mentinuti constant la un nivel minimal de contractie, denumit tonusul muscular. Aceasta stare le permite sa reactioneze foarte rapid la ordinele date de sistemul nervos.
Toti acesti muschi consuma energie in timpul contractiilor. O parte din aceasta energie este transformata si se va disipa in cursul contractiilor musculare. Este incalzirea musculara.
Majoritatea muschilor netezi sunt localizati in peretii organelor cavitare ca stomacul, vezica urinara sau vasele sanguine. Spre deosebire de muschii scheletici, fibrele lor nu sunt striate. Acesti muschi sunt in mare parte controlati de creier, in mod constient, ei sunt numisi involuntari. Contractiile lor lente si regulate, nu necesita nici un repaus, spre deosebire de muschi scheletici. Intrerupte de relaxari, contractiile exercita presiuni asupra organului si asigura astfel progresia substantelor pe care acesta le contine. Alti muschi netezi controleaza diametrul pupilei, miscarea diafragmei
Muschiul cardiac alcatuieste peretii inimii. Numit si miocard are nevoie de o alimentare sanguina importanta care este asigurata de arterele coronare. Acest muschi este compus din fibre striate deosebite, strans legate intre ele, ale caror contractii ritmeaza bataile inimii. Miocardul apartine categoriei muschilor involuntari si poate, de astfel, sa se contracte in afara oricarei stimulari nervoase.

Travaliul muscular

Paleta miscarilor corpului nostru este larga, fie ca e vorba de gesturi de o mare agilitate, cum ar fi miscarea degetelor unui pianist, sau de actiuni de forta, cum ar fi cele ale unui heterofil.
Aceste contractii pot fi voluntare sau involuntare. In primul caz ele afecteaza muschii striati precum cei implicati in miscare. In cel de-al doilea, privesc muschii netezi, care tapeteaza organele cavitare, precum intestinul.
Muschii implicati in miscarile voluntare au un punct comun: aproape toti se termina prin tendoane, constituite din structuri fibroase foarte rezistente fixate pe schelet. Muschiul se contracta sau se relaxeaza, osul jucand rolul unei parghii. Atunci cand un culturist vrea sa-si puna in valoare musculatura umflandu-si bicepsii, efectueaza o miscare asemanatoare unei tractiuni. Bicepsul situat in fata interna a bratului se contracta, se scurteaza umflandu-se, apoi isi reia forma initiala.
Majoritatea muschilor de extensie, de presiune sau de compresiune pe care le efectueaza corpul nostru se realizeaza datorita organizarii in cupluri a sistemului muscular. Majoritatea muschilor lucreaza in perechi sau grupe, fiecare muschi avand un partener opus.
Astfel bicepsul atletului nu ar putea starni admiratia multimilor fara ajutorul tricepsului, situat pe fata posterioara a bratului.
Anumiti muschi functioneaza in grupe de perechi opuse, efectueaza tractiuni in diagonala sau in unghi ascutit, ceea ce permite executarea miscarilor de rotatie. Limba reprezinta o perfecta ilustrare in acest sens. Numarul de pozitii pe care le poate adopta ne permite sa mancam si sa articulam o mare varietate de foneme si de cuvinte. Aceasta capacitate se datoreaza celor sase muschi ai sai care functioneaza concordant. Doi muschi superiori si doi muschi inferiori pot ridica sau cobori marginile limbii si o pot face sa ia forma de U sau de U inversat.
Miscarile faciale, in schimb, nu sunt determinate de aceleasi procese musculare. Cei 50 de muschi ai fetei sunt partial independenti de os. Unii sunt fixati sub piele sau pe alti muschi. Comisurile gurii dispun de un muschi modiolus, pa care sunt inserati alti opt muschi ce parcurg buzele si urca pana la ochi.
Fiecare muschi al corpului este constituit dintr-o tesatura de fascicule de fibre a caror dimensiuni depind de cea a muschiului insusi. Fibrele muschilor coapsei ajung la 10cm. Aceste fibre sunt impartite in microfibrile. Doua proteine intra in compozitia fibrilelor, miozina si actina.
Se disting fibre rosii cu contractie lenta, mai consumatoare de oxigen, ca sursa de energie au grasimile si glucoza din sange. Sunt foarte rezistente la oboseala.
Fibrele albe cu contractie rapida, are diametru mai mare ca cele precedente. Sunt destul de rezistente la oboseala dar nu sunt atat de puternice ca cele rosii. Muschii corpului sunt alcatuiti din combinatia a acestor fibre.
O serie de semnale dureroase ne avertizeaza de oboseala excesiva a muschilor. Crampele, de exemplu, sunt puternice contractii involuntare ale unuia sau a mai multor muschi, care survin brusc, dar nu dureaza niciodata mult timp.
Ele sunt provocate de o oboseala musculara consecutiva unui efort fizic fara antrenament suficient, de mentinere prelungita a unei pozitii sau de o sudoratie foarte puternica.
Contracturile sunt contractii dureroase mai indelungate: muschii capata duritatea lemnului. Ele sunt datorate unei stimulari nervoase reflexe a muschilor situati intr-o regiune a corpului supusa unei agresiuni sau unui traumatism.