Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Criticismul junimist

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Criticismul junimist, in frunte cu Titu Maiorescu, a impus o noua directie in cultura si literatura romana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Societatea „Junimea” este infiintata la Iasi, in 1863, de catre cativa tineri reveniti de la studii din strainatate P. P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti si Titu Maiorescu. Scopul lor era sa aduca un suflu nou in cultura romana, fiind constienti de situatia precara a acesteia.




Asociatia era bine organizata, astfel incat, in 1867, au infiintat si revista „Convorbiri literare”, unde vor fi publicate pentru intaia oara operele de valoare ale marilor clasici ai literaturii romane: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici.

Societatea „Junimea” a fost formata din cateva etape. Etapa ieseana se manifesta in trei directii: limba, literatura si cultura. In aceasta perioada, se elaboreaza principiile sociale si estetice ale junimismului si se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele „prelectiuni populare”.

Cea de-a doua etapa este o etapa de consolidare, afirmandu-se reprezentantii directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale. Este o perioada in care se diminueaza teoretizarea criticismului in favoarea judecatilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare moderne. In etapa a treia (bucuresteana), Societatea este mutata la Bucuresti. Aceasta are un caracter preponderent universitar, prin cercetarile istorice si filosofice.

Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu in cadrul societatii „Junimea”, impunandu-se ca mentorul gruparii, iar in cadrul epocii, drept indrumatorul cultural si literar.

Domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian sunt numeroase: limba romana, literatura, cultura, estetica, filosofia. Studiile sale sunt de o importanta majora pentru literatura romana.

Studiul „O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867” are un puternic caracter didactic, urmarind sa initieze tinerii scriitori in problemele mai generale ale artei. Obiectivul propus de Titu Maiorescu era delimitarea raportului dintre forma si fond in poezie, de aceea isi imparte cercetarea in doua capitole: „Conditiunea materiala a poeziei” si „Conditiunea ideala a poeziei”.

In „Conditiunea materiala a poeziei”, se dovedeste ca poezia este „arta de a pune fantezia in miscare prin cuvinte”, lucru realizat prin figuri de stil, tropi, licente poetice, expresivitate, dar mai ales prin utilizarea „cuvantului cel mai putin abstract”, cuvantul fiind „organ de comunicare”, sau prin utilizarea figurilor de stil – epitete, comparatii, metafore, personificari.

Cealalta conditiune, „ideala” reprezinta exprimarea sentimentelor si pasiunilor. Criticul face o clasificare a obiectelor gandirii omenesti, astfel incat “iubirea, ura, tristetea, bucuria, desperarea, mania etc. sunt obiecte poetice; invatatura, perceptele morale, politica etc. sunt obiecte ale stiintei niciodata ale artelor”. Primele reprezinta obiectele poetice, deoarece sunt stari ce exista in viata oricarei persoane, pot fi intelese de toata lumea, avand un grad mai mare de sensibilizare asemanator cu cel al artelor. Celelalte nu pot deveni niciodata arte, intrucat nu sensibilizeaza, nu trezesc niciun sentiment, fiind neinteresante si neintelese de majoritate oamenilor. Obligatia poetului, spre deosebire de cea a omului de stiinta, care sustine adevarul, este de a se expune in fata cititorului, prin intermediul limbajului figurativ.

Atat artele frumoase, cat si poezia sunt realizate in urma repaosului intelectual, redand satisfactia spiritului omenesc, pe cand stiinta produce fenomene cu efecte nelimitate, in continua schimbare.

Intr-o perioada in care cultura romana se afla intr-o stare instabila, Titu Maiorescu intrevede o speranta in ceea ce priveste evolutia literaturii romane. Prin lucrarea sa „Directia noua in poezia si proza romaneasca” face o selectie intre artistii vremii, aratand „adevaratele valori”.



In poezie, reprezentanti de frunte erau Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu si Bodnarescu, iar in proza sunt mentionate nume ca Odobescu, Slavici, Xenopol, P.P. Carp.Tot in aceasta lucrare, Maiorescu aminteste si de „talentele inferioare”, care aspirau fara fundament la statutul de artist.

Un alt studiu important, „Comediile d-lui Caragiale”, trateaza tema moralitatii in arta si a inaltarii impersonale, pornind de la moralitatea in raport cu opera comica a lui Caragiale.

Pornind de la constatarea ca tipurile si situatiile din comediile lui Caragiale sunt inspirate din realitatea sociala a timpului, criticul atrage atentia ca artistul recreeaza realitatea, generalizeaza pentru a surprinde o trasatura etern valabila a omului.

Al doilea argument in sustinerea valorii reale a operelor lui Caragiale este acela ca o arta are efect asupra sensibilitatii umane, avand un caracter educativ, deoarece produce un sentiment de inaltare si purificare. Prin urmare, arta e morala prin valoarea ei, nu prin ideile moralizatoare pe care le sustine. Prin aceasta teorie, Maiorescu reuseste sa combata criticile care respingeau comediile lui Caragiale, pe motiv ca ar fi imorale.

„Eminescu si poeziile lui” este un studiu prin care Maiorescu defineste profilul geniului si personalitatea lui Eminescu, scotand in evidenta, pe langa talentul innascut, inteligenta si memoria poetului, dar si modernitatea acestuia, prin cultura de nivel european.

Un studiu important in cultura romana a fost „ n contra directiei de astazi in cultura romana”, in care, prin „teoria formelor fara fond”, Maiorescu se revolta fata de situatia existenta in epoca, tendinta de a imprumuta forme ale culturilor occidentale si de a le adapta conditiilor existente. Acesta sustinea ca trebuie adaptate la specificul national si anticipate de crearea unui fond propriu.

Vizand limba romana, teoria formelor fara fond are proiectii in studii precum: „Despre scrierea limbei romane”, „Limba romana in jurnalele din Austria”, „Betia de cuvinte”, „Neologismele”. Maiorescu sustine in aceste studii alfabetul latin si principiul ortografiei fonetice, imbogatirea vocabularului cu neologisme si combate imprumuturile realizate in mod fortat, ridiculizand totodata ceea ce el numeste sugestiv „betia de cuvinte”.

Filosof, critic literar, estetician, Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai importante personalitati ale culturii romane.

In istoria literaturii si culturii romane, „Junimea” a marcat inceputul functionarii sigure a spiritului critic, victoria ideii de valoare estetica si a dezvoltarii simtului artistic, majoritatea ideilor fiind preluate de la etapa anterioara, pasoptista, dar evoluate. Identificarea principalelor elemente definitorii ale spiritul junimist a fost realizata de Tudor Vianu; in viziunea criticului aceste aspecte ar fi spiritul filosofic si oratoric, gustul clasic si academic, ironia si spiritul critic.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1028
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site