Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


DETRACTORII LUI EMINESCU

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Detractorii lui Eminescu

Un detractor, un denigrator, e mai mult decat un individ care contesta valoarea cuiva. El nu tine cont de nici un argument rational sau valoric, pentru ca are ca scop doar distrugerea imaginii celui avut in vedere.

Eminescu n-a determinat, prin activitatea sa, reactii violente in chip direct. Con­temporanii care-l contesta o fac pentru ca sunt in conflict cu “Junimea” si “Convorbiri literare”.




In timpul vietii, doar cativa autori au avut reactii de neinteles fata de opera si fata de autor. Titu Maiorescu angajase multe polemici prin “Convorbiri literare” cu publicatii ca “Revista contimporana”, “Literatorul”, “Romanul”, “Columna lui Traian”, s.a., publicatii conduse sau la care colaborau B.P. Hasdeu, Al. Macedonski, A.D. Xenopol, dar si autori mai putin importanti, precum Petre Gradisteanu s.a.

O prima observatie: critica severa a lui Titu Maiorescu a iritat pe foarte multi, care au vazut in cuvintele lui Maiorescu despre Eminescu o supraevaluare. Denigratorii nu si-au dat seama ca vor cadea in capcana urii si a lipsei de criterii valorice. E de observat ca ei s-au exprimat indeosebi dupa moartea lui Eminescu.

In timp ce Titu Maiorescu, format in cultura Oc­cidentului, sesizeaza reprezentativitatea lui Eminescu, elementele nationale, denigratorii, formati in mediul romanesc, contesta tocmai aceasta reprezentativitate. Dar denigratorii n-au avut cultura si instrumentarul critic necesare pentru intelegerea lui Eminescu.

Dintre detractorii lui Eminescu, importanti sunt:

l. Alexandru Grama, Mihail Eminescu. Studiu critic, 189l;

Aron Densusianu, Literatura bolnava, 1894.

Ideile exprimate in aceste doua studii vor determina reactia tinerei generatii de critici: M. Dragomirescu, G. Ibraileanu, N. Iorga si altii, care vor pune lucrurile la punct. Prima monografie dedicata lui Eminescu a fost a lui M. Patrascu, 1890, o monografie de apreciat pentru acel moment.

In 1895, la Budapesta, a fost sustinuta prima teza de doctorat cu subiect Eminescu (Viata si opera), de catre Elie Miron Cristea.

Alexandru Grama incepe prin contestarea din punct de vedere moral a poeziei eminesciene. Aceasta perspectiva nu trebuie sa ne insele, pentru ca poezia nu este o suma de precepte morale. Autorul isi fixeaza, chipurile, un scop nobil, anume apararea tinerei generatii de “infectarea” cu eminescianism. Eminescu e caracterizat ca un om “blazat, ordinar si sear­bad”. Infectarea ar consta in “apologia amorului carnal”.

In viziunea lui Al. Grama, cultul Eminescu n-avea nici o justificare. Admite ca pesi­mismul poate fi creator, dar numai in cazul marilor autori ca Byron, Leopardi, Lenau.

Comentand Luceafarul, produce o caricaturizare a tramei epice, a mesajului, a unor elemente de imagine poetica. Scopul este ridiculizarea.

Comentarea creatiilor eminesciene subliniaza imoralitatea autorului, care “n-are nici o credinta si de aceea rataceste prin lume”. Mortua est! i se pare o “harababura de cuvinte”. Unele creatii sunt “niste plagieri dupa creatia populara” (ca Revedere, Doina s.a.); alte creatii sunt “plagiate din literatura universala” (ex.: Se bate miezul noptii dupa Hamlet, Inger si demon dupa Faust, Povestea codrului dupa Heine).

Urmeaza denigrarea prototipului feminin, cu accent pe deformarea unor imagini din poezia erotica eminesciana.

Recurgand la comparatism, Al. Grama incearca sa-l umileasca pe Eminescu si il situeaza in contextul literaturii universale alaturi de Cervantes, Boccaccio, Homer, Kant, Sofocle, dar pentru a sublinia lipsa valorii poetului roman.

De fapt, scopul studiului critic este de a contesta reprezentativitatea lui Eminescu. El n-ar avea nici dreptul sa scrie in limba romana. Aceste directii ale studiului sau au creat imaginea prototipului denigratorului din toate timpurile.



Studiul lui Aron Densusianu, intitulat Literatura bolnava, surprinde si mai mult, pentru ca vine din partea unui profesor iesean, din partea celui care a descoperit Tiganiada si care s-a exprimat elogios despre I. Budai-Deleanu.

Densusianu a avut cateva prilejuri de a se exprima despre Eminescu, primul in 1885, cand publica Istoria limbii si literaturii romane, unde nu apare nici o apreciere despre poet.

Inca din 1886, Titu Maicorescu atrasese atentia, in articolul In laturi!, asupra oglinzilor deformatoare cu care opereaza A. Densusianu in Istoria limbii si literaturii romane.

Spre deosebire de Grama, Densusianu adopta o perspectiva “tehnicista”: sub aerul de cercetare stiintifica, din perspectiva unor criterii ferme, se ascunde, de fapt, adevarata intentie, intentia denigratoare.

Partea I porneste de la constatarea ca literatura noastra, de la cronicari pana la Vasile Alecsandri, a dovedit “spirit sanatos”. Autorii au avut o calitate importanta: “au fost sanatosi la minte si la suflet”. Se produce, astfel, o deplasare a criteriilor pentru a pune in lumina defavorabila un intreg curent literar, “directia noua”, despre care vorbea Titu Maiorescu. “Directia noua” ar fi ea insasi o primejdie pentru tanara generatie.

Aspectul logic ascunde intentii malefice. Autorul speculeaza accidentele biografice pentru a pune nu un diagnostic literar, ci unul medical. Acest diagnostic se refera la “viata neregulata, uz de narcotice, tutun, abuz de cafea” etc. (Literatura bolnava, in rev. “Critica literara”, an II, 1894, nr. 5-6, mai-iunie si nr. l0, octombrie).

A. Densusianu, demonstrand ca autorul nu era capabil de a scrie ceva “sanatos”, va cauta sa-si justifice pozitia prin analiza unor poezii: Inger si demon, Scrisoarea III, Calin (File din poveste), Luceafarul, Si daca, Floare albastra, Venere si Madona.

In erotica eminesciana, “amantele sunt in general trecute prin ciur si prin darmon”. Amorul este pentru ele un castig, un capriciu. Eminescu e inspirat doar de “cazaturile, de cadavrele amorului”.

Se exprima despre pesimismul eminescian recurgand la aceleasi nume din literatura universala, pentru a diminua importanta operei lui Eminescu.

Analizele lui Densusianu continua in acelasi registru al ariei calomniei, contestandu-i lui Eminescu originalitatea, capacitatea de a intelege spiritul national, orice le­gatura cu spatiul in care s-a nascut si s-a afirmat.

Denigratorii lui Eminescu reprezinta un capitol intunecat in receptarea operei sale.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 832
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site