Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


IOAN SLAVICI - MOARA CU NOROC

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




IOAN SLAVICI MOARA CU NOROC





Context literar. Alaturi de alte nuvele - Popa Tanda, Padureanca, La crucea din sat, Gura satului - Moara cu noroc a fost inclusa in volumul Novele din popor (1881). Aceste scrieri se impun prin autenticitatea viziunii artistice asupra satului transilvanean. Prin proza sa, loan Slavici este, asa cum il considera Titu Maiorescu, unul dintre creatorii directiei populare si realiste la noi.

Specificul speciei. Fiind o nuvela psihologica, subiectul este inspirat din actualitatea imediata si se analizeaza evenimentele dramatice care influenteaza viata individului. Conflictul vizeaza situatia sociala a personajului, dar si nivelul sau existential sau sentimental, evidentiindu-se complexitatea sufletelor simple (tarani, hangii, targoveti etc.).

Printre temele specifice analizate in nuvela psihologica se afla: frica, obsesia, alienarea, erosul.

Caracterizata de George Calinescu drept o nuvela solida „cu subiect de roman', Moara cu noroc este un text in care viziunea este realista, obiectiva si in care se acorda o mare importanta analizei psihologice.

Titlul. Denumirea Moara cu noroc indica locul actiunii. in acelasi timp, numele hanului sugereaza sansa de imbogatire a lui Ghita.

in Moara cu noroc, temele sunt urmatoarele: dezumanizarea omului, provocata de obsesia banului, de dorinta de inavutire, careia i se adauga tema puterii si tema (sau, mai bine spus, supratema) destinului.

Rezumat

Nemultumit de starea lui sociala, cizmarul Ghita, dintr-un targ transilvanean se hotaraste sa ia in arenda hanul Moara cu noroc, fara a tine seama de vorbele batranei, mama Anei.

La Moara cu noroc apare Lica Samadaul, puternicul acelor locuri.

Ghita intelege ca anii cat va sta la Moara cu noroc depind de Lica. Ideea de a strange bani pe seama Samadaului il ispiteste. E gata sa-si puna capul in primejdie un an, doi, pentru a se imbogati. Lica il amesteca in afacerile sale incurcate, si Ghita se instraineaza treptat de familie, dar in primul rand de sotia lui, Ana.

Adus ca martor in procesul Samadaului, care era banuit ca talharise impreuna cu tovarasii sai un arendas si omorase o femeie si pe copilul ei, Ghita depune marturie falsa.

Avand o tresarire de orgoliu mai tarziu, Ghita ii promite jandarmului Pintea ca i-l va da pe Lica in mana. Hotarandu-se sa plece

la Ineu dupa Pintea, Ghita il lasa la han pe Lica, folosind-o pe Ana ca momeala. Apoi se intoarce la Moara cu noroc si o ucide pe Ana.

Din ordinul lui Lica, Raut il omoara pe Ghita si ii da foc Morii. Pentru a nu fi prins de Pintea, Lica se sinucide sfarmandu-si capul de un stejar.

Structura - compozitie. Nuvela are 17 capitole in care actiunea evolueaza gradat. Cateva nuclee epice, unele chiar senzationale (uciderea femeii, moartea lui Lica etc.), apar firesti in desfasurarea subiectului. El atinge un punct maxim in capitolul XVI, in care, de fapt, se produce deznodamantul, dramatic. Capitolul XVII este o simpla concluzie, pe care o rosteste batrana: „Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data '. Epilogul incheie actiunea, asa cum, in prolog, tot vorbele batranei o deschisese.

Prologul este partea de inceput a unei opere literare. in el se anunta tema operei si se introduc termenii conflictului. El poate aparea ca un monolog al autorului sau - cum se intampla in Moara cu noroc - ca dialog intre personaje.

Epilogul este partea finala a unei opere literare si el are un caracter conclusiv.

Prologul si epilogul nu sunt obligatorii in structura unei opere. Faptul ca in Moara cu noroc ele sunt constituite, in principal, de vorbele batranei, un personaj secundar, duce la identificarea ei cu vocea autorului.

O astfel de structura ampla, cu prolog, epilog, subiect, in care se pot identifica momentele actiunii, duce la concluzia ca Moara cu noroc poate fi considerat chiar un microroman.

Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). Slavici este un moralist. Observator atent al realitatii, el isi lasa personajele sa evolueze de la sine, potrivit cu destinul fiecaruia. Actiunile eroilor sunt bine motivate, scriitorul preferand personaje „puternice', capabile sa-si stapaneasca defectele. Naratiunea este la persoana a IlI-a. Desi narator clasic obiectiv, nepartinitor cu personajele, uneori el imprumuta vocea eroilor. La inceputul si la sfarsitul nuvelei, cuvintele batranei sunt cuvintele naratorului. La Slavici se vede o modalitate avansata de aplicare a metodei realiste in crearea personajului. Acesta este pus sa actioneze sub ochii cititorului, evoluand, transformandu-se sub presiunea intamplarilor vietii.



Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele

Personajele lui Slavici sunt creatii complexe, dar verosimile, pentru ca ele se schimba, evolueaza in fata noastra. in nuvela sunt folosite multe tipuri de caracterizare. Intervenind direct, naratorul schiteaza portretul fizic al eroilor, dar ei se definesc mai bine prin portretul moral, realizat indirect, prin comportamentul sau modul lor de a actiona. De asemenea, tot o modalitate indirecta de caracterizare o

reprezinta atitudinea altor personaje fata de un erou, evidentiata prin monolog sau prin introspectie. Tot o metoda de prezentare este antiteza initiala, contrastul moral dintre Ghita si Lica, prefigureaza doua caractere puternice, care devin in timp complementare, pe masura ce carciumarul ajunge aliatul Samadaului.

Tragismul intamplarilor din Moara cu noroc se poate explica atat prin caracterul slab al lui Ghita, protagonistul nuvelei, cat si prin incalcarea unor legi morale si lipsa de statornicie.

Renuntand la meseria lui si ajungand la Moara cu noroc, Ghita traieste iluzia imbogatirii rapide. Aparitia lui Lica il inspaimanta (e „racit in toi trupul', il cuprind „ganduri negre'), dar e fascinat de puterea lui. Ghita ajunge repede o victima. ii pare rau ca are nevasta si copii, intuieste primejdia si ar vrea sa plece. II cuprinde insa un fel de inertie: „Ar trebui sa ma sileasca cineva, sa ma impinga'.

Caracterul lui Ghita se schimba treptat, deoarece Lica ii exploateaza cu, abilitate slabiciunea pentru bani. Coplesit de sentimentul culpabilitatii, el se instraineaza de familie.

Unul dintre comentatorii operei lui Slavici apreciaza ca, pe de o parte, Ghita e legat de familia sa, a carei raspundere o poarta, iar, pe de alta parte, el e dependent de opinia publica, in fata careia trebuie sa

apara ca un om onest: la Slavici, relatia individ - colectivitate

reprezinta cel mai important factor pentru mentinerea coerentei interioare a individului. [] Distanta sau ruperea de aceasta ambianta dala, supraveghetoare, apare mai totdeauna la Slavici ca premisa necesara a destramarii sufletesti. ' (Magdalena Popescu)

Depunand marturie falsa in procesul Samadaului, Ghita devine complice la crima, si degradarea sa morala este completa.

Desi stapanit de frica, el se decide in cele din urma sa-l predea pe Lica jandarmului Pintea. Cand observa ca planul i-a fost zadarnicit, pentru ca Ana nu vrea sa plece la Ineu cu batrana si copiii, nefiind singur deci pentru a actiona, Ghita intelege ca nimic nu se poate schimba, ca o fatalitate: „se vede ca acesta e norocul meu, si dac-ar fi nenorocirea mea. Cine poate sa scape de soarta ce-i scrisa''! Poate ca e mai bine asa!'

Omorat de unul dintre oamenii lui Lica, dupa ce el insusi, din gelozie, ii luase viata Anei, Ghita incheie un destin tragic, dar viabil din punct de vedere epic.

Arta cu care scriitorul surprinde evolutia lui Ghita, framantarile determinate de propriile-i slabiciuni, amestecul de duritate si de afectiune sunt - pentru acea vreme - noutati in prezentarea personajului literar.

Autorul nu impune protagonistului un comportament anume. Ghita actioneaza liber, asa cum crede el, se framanta, greseste si suporta

urmarile deciziilor sale bune sau rele.

Conform metodei realiste, Slavici ilustreaza conditionarea eroului de catre un mediu favorabil sau ostil. Caracterul omului se schimba insa nu numai sub influenta societatii, a intamplarilor vietii, ci a unor predispozitii psihice pana atunci latente. De aceea Ghita nu poate fi incadrat de la inceput intr-o structura sufleteasca sau comportamentala. El evolueaza si se transforma o data cu inaintarea subiectului.

Orgolios din fire, obisnuit sa hotarasca el pentru familia sa, Ghita nu ia in seama nici avertismentele din vorbele batranei, nici alte amenintari, discrete la inceput si evidente mai tarziu.

Primejdia se contureaza o data cu aparitia lui Lica Samadaul, tipul personajului malefic. *-

Prezenta lui este anticipata printr-un portret generic. ,,Samadaul nu e numai om cu stare, ci mai ales om aspru si neindurat care umbla mereu calare de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toata lumea ' Sosit la carciuma. Lica se detaseaza printr-un portret fizic, caracteristic: ,,un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc'. Lica se prezinta el insusi, intr-un portret ambiguu: „Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. [] Voi fi facut eu ce voi fi facut, nu-i vorba, dar am facut asa ca orisicine poate sa creada ce-i place, insa nimeni nu stie nimic'.

Caracter hotarat, Lica ii impune lui Ghita un „contract' de dependenta: „Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles'.'.'

O scena-cheie in precizarea relatiei dintre Ghita si Lica se petrece in capitolul V al nuvelei. Sosit Ia Moara cu noroc, Lica ii cere lui Ghita sa-l informeze despre trecerea turmelor de porci. Ghita crede ca a sosit momentul sa fie tratat pe picior de egalitate. Manios, Samadaul ii cere bani cu camata. Ghita se stapaneste, intelege ca denuntandu-l isi pierde banii si atunci cade la invoiala propunandu-i sa-i fie tovaras, dar devenindu-i sluga.



Fire demonica, Lica stie cum sa-i distruga personalitatea lui Ghita. Acesta isi pierde increderea in sine si incepe sa devina indiferent, gandindu-se ca a ajuns „mai netrebnic' decat Lica.

Ana este si ea atrasa in drama de la Moara cu noroc. ,, Tanara si frumoasa', „frageda si subtirica', „sprintena si mladioasa', Ana trece de la inocenta la maturitate in timp ce Ghita se dezumanizeaza. Ea simte ca Ghita ii ascunde ceva si banuindu-l necinstit se indeparteaza de el.

Avand nevoie de protectie, ca femeie, si vrand sa se razbune pe Ghita, Ana se simte atrasa de Lica. Caderea in pacatul adulterului este o greseala pe care ea o plateste cu viata.

Una dintre reusitele artei lui Slavici este creatia de „caractere' sau personaje „tipice'. Tipul este o constanta umana care isi gaseste o intruchipare in literatura. Daca in literatura clasica, tipuri reprezentative erau: avarul, tradatorul, indragostitul, in literatura moderna apar tipuri noi: arivistul, aventurierul, maleficul, inadaptatul etc.

Astfel de „caractere' sau personaje „tipice' sunt si in nuvela lui loan Slavici, ca o dovada a artei sale realiste. „Arivistul' Ghita si „maleficul' Lica sunt tipuri reprezentative pentru epoca si spatiul evocat: satul romanesc transilvanean Ia sfarstful secolului al XlX-lea.

Pedepsindu-si eroii pentru faptele lor, printr-un sfarsit tragic, scriitorul incheie nuvela prin reafirmarea credintei in destin. Vorbele batranei sunt un elogiu adus echilibrului si intelepciunii.

Caracteristica pentru arta personajului la Slavici este si tehnica interiorizarii. Personajul este prezentat prin ceea ce face, dar mai ales prin ceea ce-l framanta. Portretul fizic este concis, iar cel moral, alcatuit din trasaturi contradictorii, pozitive si negative, este dominant.

Particularitati stilistice, loan Slavici este un scriitor sobru, concis, asemanator in multe privinte cu Liviu Rebreanu. in caracterizarea personajelor, el foloseste adesea monologul interior, prin care personajul isi analizeaza propi'iiie stari sufletesti. Monologul interior nu are un interlocutor precizat. Iata un exemplu: ,, «Ei! ce sa-mi fac?! isi zise Ghita in cele din urma?!» Asa m-a lasat Dumnezeu! ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!'

Stilul indirect liber este o alta caracteristica a scriitorului. Stilul indirect liber inseamna reproducerea de catre autor a unei presupuse replici a unui personaj. Prin stilul indirect liber se produce o interferenta a planurilor narative: „ii fusese [lui Ghita, n.n.] in mai multe randuri vorba pe buze, insa totdeauna isi zicea: «Adeca de ce folos ar fi. dac-ar mai afla-o [Pintea, n.n.] si asta?!» Iara acum, cand se intorcea la Moara cu noroc, isi punea in gand, ca i-o va spune intr-alt rand. Intr-alt rand'.' - da! - insa in curand el se incredinta ca nu poate sa i-o spuna, si cu atat mai mult se incredinta despre aceasta, cu atat mai dinadins se ferea de Pintea'.

Receptare critica

„Pentru intaia oara in literatura noastra un raport existential «calau-victima», cu jocul complicat al imponderabilelor psihologice de o parte si de alta, e rostit intr-o analiza de o finete a intuitiei magistrala'

(Mircea Zaciu, Viaticum)

„Desi tezele etice sunt si in aceasta nuvela prezente, eroii sunt

puternic reliefati, teza nu devine evidenta, are totala acoperire artistica. Lica Samadaul, in special, este un tip unic in literatura noastra, construit cu o rara obiectivitate.'

(Pompiliu Mareea, loan Slavici)

Fragment semnificativ comentat

,,Daca aruncai privirea imprejur, la dreapta si la stanga, vedeai drumul de tara serpuind spre culme, iara la vale, de-a lungul rauletului, cat strabate ochiul, pana la campia nesfarsita, afara de cativa arini ce stateau gramada din jos de podul de piatra, nu zareai decat iarba si maracini. La deal valea se stramteaza din ce in ce mai mult; [] pe culmea dealului de la stanga, despre Ineu, se iveste pe ici, pe colo marginea unei paduri de stejari, iara pe dealul de la dreapta stau razlete ramasitele inca nestarpite ale unei alte paduri, cioate, radacini iesite din pamant si, tocmai sus Ia culme, un trunchi inalt, pe jumatate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasa croncanind de la deal inspre campie [].'

Descrierea face parte din capitolul II al nuvelei. Asezat cu familia la Moara cu noroc, Ghita este multumit pentru ca banii se strang, dar, cateodata, el simte singuratatea locurilor.

Acest pasaj descrie imprejurimile hanului. Este o natura devastata si ostila: „iarba si maracini', „ramasitele inca nestarpite ale unei alte paduri, cioate, radacini iesite din pamant un trunchi inalt, pe jumatate ars, cu crengile uscate '.

Peisajul straniu atrage reflectiile personajelor. Mama Anei pleca cu inima grea la biserica pentru ca trebuia sa-i lase singuri,, la pustietatea aceea de carciuma', iar lui Ghita locul ii parea uneori „strain si pustios '.

Peisajul este o prezenta simbolica. Amintind de corbii care isi gasesc „loc de popas' in apropiere, scriitorul avertizeaza asupra unor evolutii tragice, insa pentru moment insesizabile. (G.A.)







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1541
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site