Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE INTAIA NOAPTE DE RAZBOI De Camil Petrescu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE

INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

De Camil Petrescu




Camil Petrescu a trait intre 1894 si 1957. Este poet, romancier, eseist si dramaturg. El este unul din promotorii innoirii literaturii, alaturi de Hortensia Papadat Bengescu, el e considerat un innoitor in arta romanului pe care a modificat-o esential prin viziunea asupra realitatii, prin tehnica narativa, creatia de personaje si stil.

In eseu « Noua structura si opera lui Marcel Proust » publicat in volumul « Teze si antiteze  Petrescu avanseaza argumentele unei noi structuri narative care sa reflecte viziunea moderna asupra vietii sufletesti a omului « ca fenomen unic, irepetabil si inefabil ». In acest eseu, Camil Petrescu face un examen critic al vechilor directii narative in care naratorul este omniscient si omniprezent. Structurile vechiului roman nu se sincronizeaza cu filozofia si stiinta.

Valorificand experienta lui Proust si filozofia lui Bergson si Husserl, Petrescu pledeaza pentru romanul de observare a vietii interioare, respectiv pentru romanul psihologic in care scriitorul descrie realitate in masura in care a cunoscut-o printr-o experienta proprie.

In noul roman se pune accent pe autenticitate care presupune exprimarea cu sinceritate a faptelor traite, a ceea ce a gandit sau simtit scriitorul : «  sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu. Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti [] dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic […]. Orice i-as face, eu nu pot descrie decat propriile mele imagini >>.

Persoana I devinde eroul narator “eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”.

Timpul naratiunii este timpul prezent si subiectiv (interior) care actualizeaza ganduri si fapte trecute inglobandu-le in cele preente, totul fiind subordonat memoriei, singura care poate da sentimentul concretului.

Utilizarea persoane I imprima textlui un caracter subiectiv si conduce la identitatea intre planul naratorului si cel al personajelor. Camil Petrescu propune o noua tipologie umana, o tipologie a inteligentei. Daca pana la Petrescu romanele sociale monografice dominau literatura romana, romanele lui Petrescu impun o noua forma epica, structurandu-se pe o pasiune sau o idee. Scriitorul pune si problema limbii literare, a stilului, pledand pentru stilul liber, neconventional, el fiind un anticalofil, asemenea lui Rebreanu.

Aparut in anul 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” confirma teoretizarile lui Camil Petrescu pe marginea romanului si prezinta drama lui Gheorghidiu in doua experiente existentiale : a iubirii si a razboiului. Dramatismul experientelor imaginate de scriitor rezulta din analiza minutioasa a starilor de constiinta izvorate din intamplarile traite individual sau colectiv si asumate de erou. Martor atent al evenimentelor in care este direct implicat, Stefan Gheorghidiu le rasfrange in propriul cuget, afirmand „ in afara de constiinta, totul este bestialitate”. Reflectarea sistematica a faptelor exterioare a personajelor transforma gandirea lucida intr-un fel de instanta suprema. O alta sursa majora a dramatismului izvoraste din trairea timpului in viziunea lui Bergson.

Potrivit filozofului francez exista o discontinuitate intre durata interioara a vietii omului (timp interior) si cea exterioara (timp exterior) avand un mod relativ autonom de curgere una fata de alta.

Eroul lui Petrescu situat intre trairea interioara si solicitarea exterioara traieste intr-o tensiune psihica pe care trebuie mereu sa o echilibreze. Numai cand se afla direct sub amenintarea posibiliei disparitii pe campul de lupta, timpul interior si cel exterior coincid pentru prima data.

Potrivit gandirii filozofice a lui Bergson si Husserl, accentul se deplaseaza de la cantitatea obiectiva de fapte produse la prelucrarea lor calitativa de intuitie lucida a omului. Important nu este ce se intampla in realitate ci cat a devenit de semnificativ pentru constiinta individuala.

Cele doua nopti din titlul romanului simbolizeaza necunoscutul, nesiguranta, inceritudinea si ascunzisurile firii umane, ele reprezentand doua experiente existentiale ce impun doua parti in compozitia romanului. Prima parte prezinta iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa, Ela,iar a doua parte ilustreaza drama individului integrat in colectivitate in conditiile razboiului.



Daca prima parte este o fictiune, partea a doua este construita dupa jurnalul de companie al scriitorului imprumutat eroului.

Cele doua parti ale romanului alcatuiesc un tot organic prin raportarea la o singura constiinta care nareaza la persoana I. Naratiunea la persoana I plaseaza eul in centrul relatarii si respecta unitatea perspectivei.

Romanul este structurat pe doua planuri: cel exterior in care se prezinta societatea romaneasca in contextul razboiului si cel interior, analitic ce traverseaza organic textul la nivel compozitional, intreaga carte fiind un roman analitic, de cunoastere si de critica sociala.

G. Calinescu spunea despre acest roman ca este „ tot ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor despre razboi”.

Romanul debuteaza cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu concentrat in armata ca sublocotenent si trimis pentru amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei intre Busteni si Predeal apoi in muntii Dambovicioarei.

Autorul critica incompetenta sistemului de aparare militara a tarii in preajma intrarii Romaniei in primul razboi mondial (1916).

Desi frontul se intindea pe 10-15 km. de frontiera, armata romana fortificase vreo 300m „cu niste santulete ca pentru scurgere de apa pe care 10 porci tiganesti, cu boturi puternice, le-ar fi ramat intr-o jumatate de zi”. Cu aceeasi ironie usturatoare este prezentata instructia pe care o executau ofiterii si soldatii, instructie ce este asemanata „ cu jocurile de copii din mahalaua oborului”. In Parlament se vorbea de buna pregatire a cadrelor militare, de dotarea acestora cu armamentul necesar, armata fiind gata de razboi.

Un fapt divers reltata in presa privind achitarea de catre justitie a sotului care si-a ucis nevasta surprinsa in flagrant delict, declansaza o discutie contradictorie intre ofiterii adunti la popota. Fiecare opinie este corelata cu trasaturile fizice ale celui care o sustine.

Capitanul Dimiu, comandantul batalionului impartaseste ideea juratilor „nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa. Daca ii arde de altele sa nu se marite”. Capitanul Corabu, considerat spaima regimentului este adeptul expimarii libere si sincere a sufletului omenesc in afara oricaror oprelisti impuse de reguli si conventii sociale:” cu ce drept sa ucizi o femeie care nu te mai iubeste?”. Capitanul Floroiu considera ca „ dreptul la dragoste e sfant […] unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea”.

Spre deosebire de aceste opinii care se bazeaza doar pe argumente rationale, interventia lui Stefan Gheorghidiu reflecta o conceptie bazata pe o experienta sentimentala dura. In viziunea lui iubirea este” mai curand un proces de autosugestie[…] Iubirea are riscurile ei iar cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.

Discutiile starnite ii declansaza eroului prima experienta a cunoasterii, iubirea dominata de incertitudini. Stefan Gh. doreste sa obtina o permisie pentru a pleca la Campulung ca sa se intalneasca cu Ela. Fiind refuzat la inceput, este hotarat sa dezerteze. Stumulata de discutiile de la popota, memoria involuntara a lui Stefan Gh. Se declansaza si in maniera proustiana reinvie intamplari trecute. Eroul nareaza retrospectiv experienta sa erotica aducand-o in prezent, in timpul subiectiv. In cateva minute eroul comprima cei doi ani si jumatate traiti alaturi de sotia sa.

In al doilea capitol intitulat „Diagonalele unui testament” aflam cauza nefericirii eroului narator:” ca sotia-l insala”. Era casatorit de doi ani si jumatate cu o colega de la litere. Iubirea lor s-a nascut din admiratie, comuniune spirituala si orgoliu „ eram atata de patimas iubit de una din cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Luciditatea cenzureaza navala sentimentelor. In plan exterior, eroul narator prezinta aspecte ale vietii modeste de studenti saraci dar multumiti de implinirea iubirii.

Firul epic continua cu prezentarea unei intruniri a familiei de Sf. Dumitru cand sunt invitati de Tache cu mama si cele doua surori ale lui Gheorghidiu si celalalt unchi al sau, Nae Gheorghidiu. Acesta vorbeste cu dispret despre tatal lui Stefan care murise sarac multumindu-se in timpul vietii sa scrie articole la ziar, neavand deloc notiunea banului. Stefan Gh. Ii infrunta vehement pe cei doi unchi sustinand ca cei care fac avere „ au un obraz mai gros, un stomac in stare sa digere si oua clocite, ceva din slutenia nevestei luate pentru averea ei[…]”. Toti cei de fata raman consternati si se tem ca nu cumva Tache sa-si lase averea unui spital si continua sa-l multumeasca. Peste douazeci de zile Tache moare si Stefan Gh. Ia averea cestuia.



Ela tinea cu indarjire ca sotul ei sa nu renunte la nici un procent din mostenire. Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor si investeste o parte din bani intr-o fabrica de metalurgie, inchiriaza un apartament incapator intr-un cartier central pe care il mobileaza. In urma licitatiei fabricii de melurgie, Nae Gh. Si Tanase Vasilescu Lumanararu devin asociati iar lui Stefan Gh. I se da conducerea biroului comercial. Nu dupa mult timp Stefan iese din asociatie deoarece constata ca nu are veleitati de om de afaceri. Mostenirea schimba cursul existentei conjugale a celor doi studenti saraci, in defavoarea cuplului. Pe cand erau saraci, Anisoara, verisoara lui Stefan, casatorita cu un mare negustor, nu-i baga in seama, dar ulterior ii atrage in lumea mondena. Gheorghidiu observa la Ela preocupari care pana atunci „ dormitau lent”. Ea manifesta tot mai mult interes pentru lux, petreceri, tinuta ei si a sotului, ceea ce intra in contradictie cu idealul lui de feminitate. Noua sa situatie materiala faciliteaza insinuarea unui al treilea individ, domnul G. un dansator priceput in galanterii feminine. Pe acesta cei doi il cunosc in casa Anisoarei. Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declansaza criza de gelozie, punand sub semnul intrebarii fidelitatea femeii iubite. Stefan inregistreaza si analizeaza cu minutiozitate dovezi ale infidelitatii sotiei. Ela accepta doar compania lui G, dialogheaza mai tot drumul cu acesta, ii solicita ramuri inflorite de mar, accepta sa o fotografieze, se asaza la masa langa el, gusta din mancarea lui, priveste mereu la usa cand el intarzie la masa. Palid la fiecare scena, Stefan vrea sa para vesel dar simte ca este ridicol si deplasat in timp ce alti barbati manifestau rabdare si ingaduinta in situatii asemanatoare. Reprosandu-i pentru felul in care se comporta, Ela ii raspunde: „toate fac la fel”. Stefan sufera nu numai din orgoliu, ci si pentru ca se dedubleaza, silindu-se sa-si ascunda framantarile, afisand indiferenta: „ma chinuiam launtric ca sa par vesel”.

Stefan Gh., indragostit mai mult dintr-un orgoliu satisfacut, traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare caruia nu i se abandoneaza niciodata si nici nu consimte la sacrificii in numele iubirii. Iubirea ca sentiment marcheaza absenta pasionalitatii si reprezinta consecinta unei vanitati masculine si a unui proces de autosugestie cu efecte dramatice in lant: incertitudine, neincredere in partenera, infidelitatea reala a barbatului, despartiri temporare. Stefan este preocupat pana la obsesie de prestigiul sau lezat in ochii celorlalti si de analiza reactilor launtrice la faptele exterioare. Cei doi se despart de doua ori dar ulterior se impaca. Concentrat in armata ca sublocotenent, Stefan Gh. Pleaca la Dambovicioara si aranjaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung apoape de regimentul sau. Ela ii scria aproape zilnic.

Cartea intai se incheie cu capitolul „ Ultima noapte de ragoste”, in care eroul narator consemneaza nelinistea si nerabdarea de care este cuprins, fiindca in ultima scrisoare Ela il cheama negresit la Campulung, sambata. Obtinand cu greu o invoire, Stefan se duce la Campulung, iese cu Ela in oras, fiind multumit ca nimeni nu o saluta. O simte totusi schimbata si din nou este cuprins de incertitudini: „vedeam o noua intarire a banuielii ca sunt inselat”. Ela ii cere sa treaca pe numele ei o parte din lirele englezesti, pentru ca ea sa fie asigurata in cazul in care el ar muri.

Vazandu-l pe G. in oras, Stefan este sigur ca a venit la Campulung pentru Ela si ca el era amantul ei. De aceea el se hotaraste sa-i omoare pe amandoi. Intorcandu-se acasa ii spune Elei ca trebuie sa plece urgent la regiment. Intamplator, se intalneste cu colonelul care-l sileste sa mearga la regiment si astfel Stefan nu-si duce la indeplinire planul de razbunare. Pe drum, afla de la colonel mai multe lucruri despre Grigoriade, care era un tanar sarmant, cu relatii sus puse si care este informat cu toate evenimentele politice si mondene. Cele spuse de colonel aprofundeaza framantarile eroului care este coplesit de navala intrebarilor contradictorii si chinuitoare. Gheorghidiu incearca sa-i plateasca vizitiului pentru a-l duce inapoi la Campulung, fiind sigur ca-si va surprinde sotia in bratele amantului, dar vizitiul il refuza. Ajungand la regiment, Stefan Gh. isi gaseste camarazii bine dispusi.

Vestea intrarii Romaniei in razboi a doua zi cade asupra lor ca un traznet. Stefan este numit „ varful avangardei” care urma sa intre in lupta.

Daca in prima carte procedeul este introspectia psihologica, in a doua carte este tehnica jurnalului. Declansarea razboiului aduce o schimbare radicala in constiinta eroului, usurandu-l de cosmarul obsesiilor si indoielilor asupra infidelitatii sotiei. De aici in acolo, problemele sufletesti ale lui Stefan nu vor mai ocupa decat un colt al tabloului.

Confruntat cu realitatea frontului, Stefan Gh. nu ramane un simplu observator ci traieste intens o experienta esentiala pe care o comunica integrand cititorul inauntrul faptelor, al dramei colective si individuale, fara aura eroica, fara misificare.

In literatura romana nici un scriitor pana la Camil Petrescu nu a surprins cu mai multa veridicitate razboiul vazut din prisma combatantului de rand: „ pe front, nu mai sunt acele tipuri pitoresti de care e plina literatura”. Razboiul este transformat din clasicitatea lui obiectiva, exterioara, in sfera constiintei. Nicolae Manolescu remarca faptul ca: „ de pe scena istoriei razboiul se muta pe cea a constiintei individului” (Arca lui Noe_). Adevarata desprindere a eroului de drama torturanta a incertitudinii se face chiar din primul capitol al cartii a doua. Prin trairea unei experiente cruciale, cea a razboiului, la care Stefan participa efectiv luptand pentru eliberarea Ardealului de trupele austro-ungare. Pentru Stefan razboiul are functie purificatoare si regeneratoare. Orgoliul sau il face sa participe cu toata forta la acest razboi fiindca n-ar vrea „sa existe pe lume o experienta definitiva ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact sa lipseasca ea din intregul sufletesc”. Pe front Stefan descopera o realitate dramatica. In contrast cu frazele rasunatoare rostite in Camera cu privire la pregatirea armatei romane capabila sa castige orice lupta „ fara tunuri, fara mitraliere si fara cartuse”, numai prin moral, imaginea frontului este coplesitoare. Armamentul lipseste, ordinile sunt contradictorii producand panica si invalmasala. Gheorghidiu are imaginea unui front improvizat, asemeni unui balci de oameni derutati si aflati intr-o debandada pe care nimeni nu se straduieste sa o opreasca. Temandu-se de moarte, Stefan se intreaba: „ stiu ca voi muri dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul?” Protagonistul primeste o misiune de atac dar aceasta nu se potriveste cu ordinele venite ulterior care vin unele in contradictie cu altele, creeand o stare de confuzie totala. Colonelul da ordin de retragere dar ei sunt atacati de inamic exact in directia in care se retragea regimentul. Apoi Stefan este trimis de mai multe ori „ sa faca politie si ancheta”.



Episodul anchetarii tiganilor care jefuisera un sat dupa retragerea ungurilor se termina cu arestarea unei fete „ cu ochii ca niste prune lungi, verzi” si apoi punera acesteia in libertate. In urma anchetarii surorilor Maria si Ana Manciulea parate ca ar fi spioane, Gheorghidiu nu gaseste nici o dovada impotria lor dar le aresteaza, la ordinul colonelului. Sub indrumarea Mariei regimentul lui Gheorghidiu reuseste sa treaca Oltul si sa invinga. Pentru fapta sa eroica, Maria a primit virtutea militara de aur, aparand in toate gazetele.

Capitolul „ Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” prezinta imagini de apocalips. Batalionul lui Gheorghidiu participa la o batalie crancena si se confrunta cu moartea, soldatii iind luati prin surprindere. Razboiul este cumplit, imaginea lui este redata vizual si auditiv: „ traznete vin mereu in noi dar flacarile nu le vedem fiindca inchidem cu inclestare ochii”, „ exploziile infig cu lovituri de baros cuie in timpane si cutite in maduva spinarii”. Soldatii au „sufletele rupte” simt ca „ nervii pleznesc”. Stefan simte „ creierul zemuit, iar nervi de atata incordare s-au rupt ca niste sfori putrede”. El traieste sentimenete contradictorii: teama, frica, groaza dar pe de alta parte bucuria supravieturii atacului. Camarazii lui Gheorghidiu nu au nicidecum sentimentul eroismului si al vitejiei.

Punctul culminant al capitolului il constituie clipa in care inghesuiti intr-o vatra sub un mal soldatii sunt astupati de pamant. Unul dintre soldati plange si spune: „ ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Un alt soldat a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei si „ acesta fugea asa, fara cap cam vreo 4-5 pasi si pe urma a ingenuncheat si a cazut”. Facand socoteala, Gheirghidiu constata 16 soldati „ cu cei eventual rataciti cu tot”. Marsul este demential, satul in care ajung (Sasaus) este bantuit de fntomele mortilor. Extenuat, Stefan ramane rece a primirea celor doua scrisori de la sotie si mama. Ziua retragerii a fost cea mai cumplita. Stefan este ranit si spitalizat. Peste cateva zile este ranit si Orisan si pus in acelasi salon cu Stefan, care spune ca-l cunoaste „ cum nu l-a cunoscut nici mama sa, caci numai acolo in fata mortii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii”. Pe front Gheorghidiu descopera sensul solidaritatii si camaraderia data de egalitatea in fata mortii. Dupa spitalizare Stefan se intoarce in Bucuresti unde Ela ii face o primire falsa. Dupa ce experienta frontului l-a purificat si regenerat interior redandu-i increderea in sine, Stefan va depasi esecul sentimental si matrimonial luand hotararea sa divorteze. Inlaturand-o pe Ela din prezentul existentei sale Gheorghidiu ii daruieste inca o suma de bani „ ca aceea pe care o ceruse la Campulung” si casele de la Constanta „ cu absolut tot ce era in casa de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri, adica tot trecutul”.

Prin perspectiva naratoriala eroul narator ofera o viziune unica data de trairile sale interioare. Influentat de Bergson, Husserl, Marcel Proust, Camil Petrescu a preluat de la Stendhal importanta acordata starilor de constiinta, ideea demitizarii razboiului si stilul exact, denotativ, anticalofil.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1338
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site