Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Titlul si compozitia romanului

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic






'Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi,

de Camil Petrescu

Fata de literatura anterioara, in care predominau romanele sociale, Camil Petrescu urmareste devenirea psihica, miscarea interioara a personajelor, fiind - alaturi de Hortensia Papadat-Bengescu - intemeietorul prozei analitice.

Noutatea operei lui Camil Petrescu sta in faptul ca in romanele sale de analiza psihologica, scriitorul experimenteaza tehnica moderna impusa de Marcel Proust cu 'In cautarea timpului pierdut', dar si formula lui Stendhal din 'Manastirea din Parma' prin care eroicul este minimalizat.

Noul tip de roman, conceput ca o confesiune, impune nararea faptelor la persoana intai, la timpul prezent si subiectiv, eul este in centrul atentiei, iar actiunea pierde in favoarea analizei psihologice.

Romanul 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este astfel un neantrerupt mars tot mai adanc in constiinta.

Titlul si compozitia

Titlul sugereaza compozitia simetrica romanului.

Acesta este alcatuit din doua parti ce surprind doua experiente ale eroului.

Prima parte imbraca forma memorialisticii si relateaza drama intima, iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa, Ela.

Partea a doua se constituie din jurnalul de campanie al eroului ce transcrie fidel experienta sa de luptator in primul razboi mondial , unde a ajuns din motive de pura onoare si din sete de cunoastere.

Partea a doua o rezolva si pe prima din perspectiva unei experiente totale care este tragedia colectiva.

Razboiul are un efect purificator asupra constiintei eroului, il maturizeaza si acesta constata ca minciuna, falsitatea si suferinta din gelozie sunt derizorii, pe langa suferinta celor de pe campul de lupta.

Meditatia devine acum grava deoarece viata si moartea sunt puse fata in fata.

Eroul depaseste acum starea de ambiguitate si are taria de a-i reda Elei libertatea.

Legatura dintre cele doua parti distincte o face constiinta unica si ordonatoare a unui intelectual ( narator si totodata erou principal, care se autodefineste in raport cu lumea inconjuratoare si nareaza evenimentele la persoana I ) , dar si printr-un artificiu de compozitie: scena de la popota ofiterilor din regimentul XX.

Actiunea incepe cu aceasta scena, in care eroul isi exprima conceptia sa despre iubire si moarte.

Aici, la popota, intr-o seara de vara a anului 1916, se discuta un subiect colportat de toate ziarele: un barbat si-a ucis sotia, dar Curtea cu juri l-a achitat.

Urmeaza discutii pe tema dragostei, a fidelitatii femeii si a raspunderilor conjugale.

Unii aproba hotararea Curtii de jurati, altii nu, dar toti abordeaza problema simplist si banal, intr-un limbaj trivial.

Sublocotenentul Gheorghidiu paraseste incaperea infuriat de 'saracia de spirit' a camarazilor, care minimalizau dragostea, ura si gelozia pana la parodie.

Incercand sa-si mascheze framantarea interioara, deznadejdea ce-l stapanea, el afirma ca 'cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt'.

Izbucnirea lui se datoreaza unor sentimente refulate de multa vreme : este insurat cu o colega de la Universitate si banuieste ca il inseala.

Discutia de la popota declanseaza procesul de constiinta al eroului, care - intr-un lung monolog liric se destainuie,se analizeaza cu luciditate,zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine in plan erotic si in viata amenintata de moarte din transee.

El aduce in prezent povestea iubirii sale, actualizand-o.

In continuare naratiunea se dezvolta paralel pe doua planuri : unul subiectiv si altul obiectiv, care interfereaza uneori.

Planul subiectiv este prezent in ambele parti ale romanului.

Scriitorul descrie monografic, sub forma monologului interior, toate fazele iubirii lui Stefan Gheorghidiu pentru Ela, incepand cu infiriparea dragostei lor si terminand cu declinul ei.

Sentimentul erotic este insa dublat de luciditatea eroului, care diseca faptele, gasind tot mai multe argumente pentru a sustine infidelitatea Elei.

Romanul incepe si se sfarseste cu o stare de incertitudine a lui Stefan Gheorghidiu.

La inceput el banuieste ca este inselat de Ela, iar in final se indoieste de asta, dar - trecut prin experienta razboiului - se simte obosit si-i este indiferent daca sotia este nevinovata.

Se poate face o apropiere intre romanele lui Proust si Stendhal si cel al lui C.Petrescu.

Astfel, ca si la Proust, memoria involuntara a eroului, care retraieste faptele, reanvie intamplari trecute, dar la Camil Petrescu constiinta selectioneaza faptele ce vor conduce la descoperirea adevarului.

Ca si la Stendhal, pasiunea dezvolta in eroii lui Camil Petrescu energii uriase, ei sunt capabili sa traiasca in planul ideilor.



Sunt oameni orgoliosi si loiali, ale caror calitati fizice si intelectuale trebuie sa le dea in ierarhia sociala locul pe care il merita.

Si totusi, la ambii scriitori eroii sunt niste invinsi.

Astfel, tanarul student in filozofie Stefan Gheorghidiu, aflat la varsta luminoaselor idealuri, o cunoaste pe Ela inca din studentie.

Iubirea lui s-a nascut mai mult din admiratie si din orgoliul de a fi iubit atat de patimas de una dintre cele mai frumoase studente.

El aspira spre absolutul in dragoste si este convins ca Ela intruchipeaza idealul femeii desavarsite.

Dupa casatorie, in doi ani de studentie si saracie, cei doi sunt fericiti si traiesc o dragoste autentica.

Dar Stefan Gheorghidiu primeste pe neasteptate de la bogatul sau unchi Tache o mostenire uriasa si atunci echilibrul casniciei lor se spulbera.

Gheorghidiu descopera cu nemultumire inclinatia Elei spre viata mondena.

Ea merge la petreceri, face excursii in grup, si frecventeaza casa unor prieteni snobi si artificiali.

La Odobesti Ela leaga noi prietenii si este atrasa de snobul si frivolul Gregoriade.

Subita ei schimbare il surprinde pe Gheorghidiu care constata dramatic ca si-a cladit existenta pe un ideal irealizabil : iubirea absoluta.

Eroul devine gelos si acest sentiment uman capata la un intelectual ca el - semnificatii cosmice, in consens cu nevoia sa de absolut.

Un gest cat de mic al Elei, tainuind cine stie ce intentie ascunsa, o modulatie a vocii ei, ar putea insemna o fisura in perfectiunea dragostei.

Gelozia sa se alimenteaza din el insusi : incidente mici se hipertrofiaza, iau proportii de catastrofa, producandu-i o suferinta monstruoasa, de neanchipuit.

Gheorghidiu va pendula chinuitor de acum incolo intre certitudine si incertitudine, si scriitorul urmareste acumularea tensiunilor interioare in sufletul eroului.

Neancrederea in Ela inseamna pentru Stefan Gheorghidiu prabusirea sa launtrica.

Dupa doua despartiri si impacari succesive - ca toti eroii lui Camil Petrescu - Gheorghidiu cauta certitudini, spera mereu ca va gasi o proba certa a vinovatiei sotiei sale, care ii va aduce linistea.

Intra chiar in conflict cu capitanul Corabu, care nu-i permite sa fuga pana la Campulung, spre a o surprinde pe Ela cu Gregoriade.

Paradoxal, el gaseste certe dovezi si pentru vinovatia, dar si pentru nevinovatia Elei.

Sub forma monologului interior eroul isi rememoreaza experienta conjugala, reflecteaza acum la existenta sa, la conflictul cu el insusi.

Este constient ca-si alimenteaza suferinta prin exagerarea unor mici intamplari, dar sufletul sau face noi presupuneri, analizand fiecare gest al Elei, fiecare privire sau modulatie a vocii ei, incercand sa descopere o intentie ascunsa a acesteia.

Drama sa interioara este amplificata pentru ca personajul isi exacerbeaza suferinta, ridicata la dimensiuni cosmice, in consens cu nevoia sa de absolut.

Personajul se dedubleaza : isi ascunde framantarile, afisand indiferenta, marturisind ca se chinuie launtric ca sa para vesel.

De cate ori este ranit, el incearca sa-i provoace Elei o suferinta asemanatoare, sa o faca geloasa.

De aceea aduce in casa femei de o moralitate indoielnica si oficializeaza legaturile sale cu actrite dubioase.

Cand Ela il cheama la Campulung si-l roaga sa-i faca o donatie, care sa o scuteasca de neplaceri in cazul in care el va muri pe front, Gheorghidiu este uluit.

Ranit, se intoarce in convalescenta acasa si gaseste o scrisoare de la Grigoriade adresata Elei, iar un colonel limbut ii confirma incertitudinile.

Confruntarea dura cu realitatea razboiului o elimina pe Ela din sufletul lui si de aceea acum, cand are in mana dovada tradarii ei, are taria de a renunta la ea si ii propune divortul.

Pentru Gheorghidiu iubirea este un produs al spiritului, un prilej de inaltare, o traire superioara provocata de o stare de exceptie, la care Ela n-a putut ajunge.

Personalitatea lui Gheorghidiu este tesuta din framantari, tensiune intelectuala, etica umana si scepticism.

Gheorghidiu este un hipersensibil.

Orice cuvant sau orice gest facut la intamplare de cineva capata in ochii lui o dimensiune catastrofala.

Cand un coleg din minister ii spune sa-l lase momentan in pace, eroul se desparte de el pentru totdeauna.

Prima parte a romanului se incheie cu aceeasi incertitudine a eroului si cu portretul spiritual al sotiei.

Viziunea eroului asupra Elei se schimba acum.

Daca la inceput era fascinat de frumusetea si inteligenta ei, acum i se pare o femeie banala, cocheta, frivola si inculta, care nu-l mai fascineaza cu vorbaria si platitudinile ei si la care priveste cu 'indiferenta cu care ai privi un tablou'.

Framantarile personajului continua si in partea a doua a romanului, desi este inconjurat de grozaviile razboiului.



Aceeasi indoiala chinuitoare privitoare la iubirea Elei ii mistuie sufletul.

Planul obiectiv este fundalul pe care se desfasoara drama lui Stefan Gheorghidiu : mostenirea si razboiul.

Totusi dimensiunea sociala nu lipseste nici din romanul lui Camil Petrescu.

Mostenirea declanseaza conflictul eroului cu o serie de personaje si in primul rand cu familia.

Orgolios, la masa avarului unchi Tache, Gheorghidiu il infrunta pe batran, ii ridiculizeaza pe politicianul si afaceristul fara scrupule Nae Gheorghidiu ori pe milionarul analfabet Vasilescu-Lumanararu.

Riscand sa fie dezmostenit, el apara memoria tatalui sau si mai ales propria sa casatorie cu o fata saraca.

El ii spune lui tache ca o data cu averea copiii pot mosteni si 'calitatile' prin care s-a adunat aceasta, adica un obraz mai gros, un stomac in stare sa digere si oua clocite, ceva din slutenia nevestei luata pentru averea ei si o coloana vertebrala flexibila ca nuiaua.

Este o lume de parveniti, in care castigul este valoarea suprema, iar cinismul si superficialitatea trec drept spirit.

Viata ii apare aici eroului ca un imens hipodrom, in care aceasta lume de negustori cinici si nestiutori de carte joaca si castiga la intamplare.

Fata de ei Stefan Gheorghidiu este un filozof intrus, un inadaptat, un invins, pentru ca nimic din aceasta lume nu corespunde firii lui oneste, pasionata de bine,frumos si adevar.

Scriitorul descrie balzacian 'casa veche, mare cat o cazarma' , cu un 'lux prafuit si intunecat', si pe unchiul Tache, ursuz, avar si batran, si el un personaj balzacian.

El locuieste intr-o singura camera, care-i serveste deopotriva de sufragerie, dormitor si birou, pentru a nu cheltui bani cu lumina si incalzirea.

In contrast cu Stefan Gheorghidiu se defineste caracterul lui Nae Gheorghidiu.

Un al doilea Stanica Ratiu, acesta s-a imbogatit prin zestre si este preocupat sa faca tot mai multa avere.

Inzestrat cu abilitate si spirit, Nae este priceput in politica.

Opozitia il apreciaza pentru ca stie sa destinda relatiile dintre aceasta si guvern.

Lui Stefan Gheorghidiu mostenirea i-o dezvaluie pe Ela intr-o alta lumina.

Ea ii apare de-a dreptul vulgara cand intervine energic pentru a obtine cat mai mult din avere.

Razboiul:

'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi' poate fi considerat deopotriva un roman social ( pentru ca scriitorul dezvaluie aspecte sociale), un roman de dragoste ( prin problematica erotica), un roman de problematica ( fiindca analizeaza problema intelectualului) si un roman de razboi.

Pana la Camil Petrescu, D.Zamfirescu tratase problema razboiului in 'Ciclul Comanestenilor' doar pentru a sublinia virtutile acestor boieri de vita veche.

Sadoveanu infatisase batalii eroice in 'Soimii' , 'Vremuri de bejenie' , 'Povestiri din razboi' si 'Strada Lapusneanu'.

Rebreanu in 'Padurea spanzuratilor' analizase cazuri de constiinta in situatii limita.

Camil Petrescu are o viziune personala asupra razboiului, care se muta la el de pe scena istoriei pe cea a constiintei individului.

In partea a doua a romanului, minimalizand eroicul, scriitorul aplica formula lui Stendhal din 'Manastirea din Parma'.

Scriitorul contrazice imaginea traditionala a razboiului cunoscut din cartile de istorie, in care .niciodata nu biruiau turcii', prezentand conflagratia fara scene eroice, cu ochii combatantului , prin prisma unei experiente traite direct.

Frontul inseamna haos, mizerie, marsuri neantrerupte, fara nici o finalitate, o invalmaseala gigantica, 'durabila halucinatie de foc si de traznete'.

Este consemnata psihologia combatantului, frica, panica, debandada, teama de necunoscut, obsesia in fata mortii si comportamentul soldatilor disperati in situatii limita.

Viata oamenilor sta sub semnul hazardului si animalitatii.

Astfel, acestia se arunca cu groaza in santurile soselei si isi ascund capetele sub podetele din dreptul caselor, lasandu-si trupurile afara, ca strutii, in timp ce ofiterul incearca sa-i ridice tragandu-i de picioare.

Scriitorul marturiseste ca nu descrie nici o lupta, ci numai viata interioara a participantilor la razboi.

Problema razboiului este dezbatuta la masa, in presa, dar mai ales in tren si in Camera, acestea din urma amintind - prin personaje si atmosfera - de Caragiale.

Retine atentia insa starea de spirit a eroului inainte de a participa la lupta.

Demoralizat, el cauta si acum neobosit o certitudine.

Este nelinistit, se intreaba cand se va da lupta, ce sens are aceasta, in ce imprejurari va muri, ii este teama ca nu va putea suporta durerea fizica.

Dar si pe front Gheorghidiu ramane lucid.



In situatii extreme el se comporta rational, poate pentru a starni admiratia camarazilor sai si de a le insufla curaj soldatilor.

De aceea ia in mana un obuz neexplodat, ramane in picioare sub ploaia de gloante si trece primul un pod minat.

Razboiul este cumplit, scriitorul surprinde in imagini vizuale si auditive acest flagel ce ia proportii cosmice, extinzandu-se ca un vultur urias ce incendiaza universul si imprastiindu-si in spatiu rapaiala de focuri, ca pe un portativ.

Problemele razboiului se dezbat si la popota.

Ofiterii vorbesc despre importanta acestui macel care face mii de cadavre culcate in gramezi ca lemnele in depozit, despre grandoarea lui sau lipsa de eroism, pentru a se opri asupra punctului de vedere al soldatului.

Acestuia ii este indiferent daca moare in focul luptei sau stand de paza.

Este subliniata incapacitatea conducerii militare, caci ordinele se bat cap in cap, se fac confuzii grave, iar batalia de pe campul de lupta pare a fi o manevra.

Soldatii trag unii in alti, crezand ca se afla in fata inamicului, iar un soldat continua sa pazeasca un sat evacuat, fiindca nu i se daduse ordin de retragere.

Scriitorul surprinde asaltul sau retragerea si momentele de groaza ale combatantilor.

Capitolul 'Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu' analizeaza comportamentul uman intr-o inclestare dramatica, sub continua amenintare a mortii.

Acesta este structurat pe trei momente:

Primul moment il constituie discutia de la popota ofiterilor, cand Gheorghidiu anticipeaza ca ziua care urmeaza va fi o 'durabila halucinatie de foc si de trasnete'.

Cel de al doilea moment surprinde vizual si auditiv retragerea in devalmasie a armatei din fata inamicului.

Sub imperiul spaimei, realitatea capata alte proportii, sugerate prin comparatii concrete, unele hiperbolizatoare:

Sub ploaia de obuze, care umple universul cu suieraturi infricosatoare, oamenii reactioneaza instinctiv, necontrolat, se strang animalic 'unii langa altii simtind ca in ei nu mai este nimic omenesc .

Zgomotul obuzelor demonteaza intregul mecanism nervos si macina rezistenta fizica.

Soldatii au impresia ca a 'cazut tampla cerului' si jumatate din priveliste s-a rasucit 'ca intr-un ochi bolnav, ca intr-o oglinda dintr-o data intoarsa'.

Zgomotul este resimtit fiziologic.

El ii proiecteaza eroului cuie in timpane si cutite in maduva spinarii.

Oamenii cu ochii scosi din orbite, albi de groaza, simt cum 'nervii plesnesc' si cauta un adapost cat de mic.

Un om mai merge inca, desi capul ii fusese retezat.

Comparatiile si metaforele creeaza o atmosfera de groaza apocaliptica, de halucinant, fiecare combatant asteptandu-si ora fatala.

Astfel, explozia unui obuz 'ca o ciocnire de trenuri' da impresia ca pamantul si cerul se despica.

Soldatii sunt despartiti unii de altii prin fantani tasnitoare 'cat un turn de pamant' , iar dealul icneste 'ca de un neantrerupt cutremur'.

Groaza - sugerata prin inversiuni si repetitii - atinge punctul culminant cand soldatii adapostiti sub un mal sunt acoperiti de pamant, avand impresia ca i-a 'acoperit pamantul lui Dumnezeu'.

Marsul este demential, iar satul in care ajung soldatii este bantuit de fantomele celor morti, dar si ale celor vii.

Subliniind ororile razboiului, Gheorghidiu incearca sa reconstituie starea de spirit prin care a trecut pana in clipa respectiva.

Spre deosebire de literatura traditionala, la Camil Petrescu razboiul este interesant in masura in care influenteaza schimbarile de constiinta, pentru ca 'numai acolo, in fata mortii, poti cunoaste oamenii'.

Drama razboiului nu consta numai in permanenta confruntare cu moartea, ci in acel 'continuu conflict al eului tau'.

Asupra constiintei lui Gheorghidiu razboiul are un efect purificator, il maturizeaza, proiectand analiza in interiorul sau.

De aceea, cand are in mana dovada tradarii ei (scrisoarea lui Gregoriade), eroul are curajul de a-i reda libertatea si ii propune divortul, daruindu-i casele de la Constanta, bani si lucruri personale.

El constata acum ca minciuna, falsitatea si suferinta din dragoste nu inseamna nimic pe langa suferinta celor de pe campul de lupta, ca in fata grozaviilor mortii orice framantare erotica ramane zadarnica.

Meditatia devine acum grava deoarece viata si moartea sunt puse fata in fata.

Stilul:

Scriitorul foloseste un stil analitic, intelectual, dar care nu dispretuieste metafora.

Fraza este ampla, tinzand sa se muleze dupa meandrele gandirii, iar comparatiile plasticizeaza ideile






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 7353
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site