Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Vocabularul fundamental si masa vocabularului

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Vocabularul fundamental si masa vocabularului

In vocabular sau lexic (de la grecescul “lexis” = cuvant) se includ toate cuvintele care exista sau au existat candva intr-o limba. Lucrarile lexicografice (dictionarele) nu pot cuprinde nici toate cuvintele unei limbi, nici totalitatea sensurilor unui cuvant in diferite contexte (indeosebi, lipsesc o multime de cuvinte vechi, termenii care exprima vulgaritati si injurii, unele imprumuturi neologice recente, anumite creatii lexicale interne cu circulatie restransa, o parte din termenii argoului).





Numarul mare de cuvinte ale limbii romane – peste 140.000, dintre care circa 120.000 de unitati lexicale sau cuvintetitlu, cum se mai denumesc – a impus specializarea dictionarelor: explicativ, enciclopedic, de neologisme, scolar etc.

In studierea unor notiuni de vocabular trebuie avut in vedere ca:

a) – nu toate cuvintele sunt cunoscute de vorbitorii unei limbi (unele neologisme se recunosc doar de catre specialisti, precum e cazul termenilor apartinand limbajului medical);

b) – exista un nucleu de cuvinte, cunoscute si folosite de toti, a carui baza o formeaza vocabularul fundamental (fondul principal de cuvinte, vocabularul de baza, fondul principal lexical);

c) – celelalte cuvinte care apartin masei vocabularului nu formeaza un grup compact, omogen, nediferentiat; nu exista granite stabile intre diferitele compartimente ale limbii – daca anumite cuvinte sunt solid implantate in vocabularul fundamental, altele sunt pe punctul de a intra, iar unele de a iesi, din diferite motive; acelasi fenomen priveste relatia regionalism – termen popular – limbaj uzual sau neologism – limbaj uzual etc.:

d) – sensurile cuvintelor evolueaza in timp; unele se extind, mai ales pe baza asocierilor de idei, altele isi restrang sensul, se “invechesc” si, treptat, tind sa dispara;

e) – un cuvant cu un sens neutru, ca expresivitate, intr-un context, poate deveni expresiv intr-un alt context, al stilului beletristic (a se compara: Bunica e batrana cu prospetimea imaginii poetice din balada populara: Daca-i intalni / Maicuta batrana / Cu braul de lana).

Cele circa 1500 de cuvinte apartinand vocabularului fundamental al limbii noastre se caracterizeaza prin vechime, stabilitate a sensurilor si raspandire pe intreg teritoriul romanesc, prin marea capacitate de derivare si de compunere, prin frecventa ridicata in vorbirea curenta, prin bogata sfera semantica (sens propriu de baza, sens propriu secundar, sens figurat, metaforic si sens contextual) prin diversitatea de sinonime si de antonime pe care le au.

Exprimand notiuni de baza, indispensabile actului comunicarii, vocabularul fundamental contine clase de cuvinte care denumescobiecte de stricta necesitate omului, parti ale corpului omenesc, alimente si bauturi importante, pasarile si animalele din imediata apropiere, unii arbori si fructele lor, numele unor culori, numele romanesti de persoane si gradele de rudenie,unele parti de vorbire (articole, pronumele, prepozitiile, conjunctiile, numeralele pana la zece, verbele auxiliare, verbe care arata actiuni, strai, existente, deveniri importante).

Categoriile de cuvinte care apartin masei vocabularului sunt, in general, reprezentate de arhaisme, regionalisme, termeni populari, termeni ai limbajului uzual, termeni tehnici, termeni stiintifici, neologisme, cuvinte internationale, elemente de jargon, termeni argotici, alte categorii (tabu-ul vocabularului, creatiile lexicale proprii unui autor, unele abrevieri etc.).

Delimitarile teoretice si practice ale unor asemenea categorii sectoriale (cum mai sunt denumite aceste categorii de cuvinte in literatura de specialitate), nu sunt nici putine, nici usor accesibile absolventului clasei a VIII-a. De aceea, oferim mai jos o sinteza a principalelor notiuni teoretice, in intentia ca, excluzand aspectele controversate, sa sugeram si prcedee practice de solutionare a subiectelor posibile.

Arhaismele sunt pronuntari, forme gramaticale (morfologice si sintactice), cuvinte, expresii, locutiuni si sintagme iesite din uz. Apar, in special, in literatura de inspiratie istorica, pentru a se sugera atmosfera de epoca, avand efectul artistic de obtinere a perspectivei temporale, si, fireste, in textele literare si istorice vechi. De obicei, sunt clasificate in:

a) arhaisme fontetice: implu ( umplu), vecinici ( vesnici), au tramisu ( au trimis);

b) arhaisme gramaticale: carele domn erea (care era domnitor), sa apropiara ostenii catra cetate (se apropiara ostenii de cetate), rasipa a toata averea ( risipa intregii averi);

c) arhaisme semantice: (cuvinte care si-au pierdut sau modificat sensul initial, ramanand in limba cu alte semnificatii): misel (om sarman) este mentinut cu sensul de nemernic, lipsit de scrupule; lefter (= liber) in expresia a ramas lefter a capatat intelesul de a nu mai avea bani, a fi sarac;

d) arhaisme lexicale (istorisme sau cuvinte care au iesit din uz datorita evolutiei social-istorice): olacari (= soli); haraci (= bir); logofat (= sef al cancelariei domnesti); herb (= stema).

2. Regionalismele – sunt pronuntari, forme gramaticale (morfologice si sintactice), cuvinte, expresii, locutiuni si sintagme specifice vorbirii dintr-o anumita zona a tarii. Spre deosebire de cuvintele, constructiiile si expresiile populare, in principiu cunoscute de catre toti vorbitorii ce apartin mediului rural, regionalismele rareori depasesc limitele tinutului respectiv (Moldova, Oltenia, Oas, Tara Motilor), fiind folosite in operele literare pentru sugerarea culorii locale. Cum limbajul este o modalitate indirecta de portretizare, regionalismele din vorbirea unui erou il particularizeaza, ii tradeaza apartenenta, la un mediu lingvistic, social si spiritual bine stabilit.

Asa cum este evident din definitie, regionalismele pot fi:

a) – fonetice (pronuntari regionale ale unor cuvinte din limba comuna): deste (= degete); isti (= acestia); gioc (= joc); frace (= frate);

b) – gramaticale: am fostara (= am fost); or facut (= au facut); chitanti (= chitante); nu poci (= nu pot); casile (= casele);

c) lexicale: cucuruz (= porumb); fasui (= fasole); fagadau (han); coparseu (= cosciug);

3. Cuvintele si constructiile populare – sunt fapte lingvistice de larga circulatie in vorbirea omului comun, intelese si folosite ca atare pe intreg teritoriul tarii sau pe arii regionale intinse. In practica scolara, diferentierea regional-popular-limbaj uzual este dificila, mai ales ca intre aceste categorii de cuvinte granitele sunt mobile, circulatia facandu-se cu usurinta de la o zona la cealalta.

Raportul intre regional si popular este de la parte la intreg, respectiv de al arie restransa la arie larga de raspandire.

Este bine de retinut ca sunt de esenta populara:



termenii, avand sau nu corespondent literar, denumind plante, animale, obiecte (unelte, instrumente, piese) si operatiuni specifice ocupatiilor de la sate: ciubotica-cucului, ochiul-boului, gaita, caier, fuior, melita, a parli porcul, a slei fantana...;

unele modalitati de adresare: ma Vasile!, fa Marie!, bre Ioane!, nea Serghe!, tu, Ilinco!, bade Mihai!, tata Paraschivo!;

adaptarea fonetica a unor neologisme: bronet (= brunet); fondatie (= fundatie); telegrami (= telegrame) ; iataj (= etaj);

caderea articolului hotarat “l”: a venit lupu’;

viitorul construit cu conjunctivul: o sa ploua, cu auxiliarul morfologic “a avea”: are sa ploua sau cu “a vrea, a voi”, in forme adaptate: o ploua (= va ploua);

dativul prepozitional: te spui la mama (= mamei);

reluarea subiectului: vine el tata acasa!;

pierderea flexiunii pronumelui relativ-interogativ: nu stiu lu’ care i-a dat (= caruia, cui);

constructii si locutiuni/ expresii: a da apa la soareci, a lua-o la sanatoasa, a-si da arama pe fata, a lucra pe branci;

4. Limbajul uzual – are o compozitie eterogena, granite mobile, deschise, si o mare capacitate de adaptare la nevoia comunicarii curente.

Este reprezentat de totalitatea cuvintelor, constructiilor, expresiilor si pronuntarilor folosite in actualitate, de vorbitorii limbii comune, in imprejurarile obisnuite ale vietii indiferent de gradul lor de instruire.

El tinde sa se apropie de normele limbii literare (denumita uneori si limba romana standard), corectitudinea folosirii sale depinzand, in mod firesc, de:

gradul de instruire a vorbitorului;

precizia cunoasterii normelor academice;

gradul de influenta a unor deprinderii de vorbire regionala, populara, neologica;

factorul emotional al comunicarii (adresarea familiara este, in general, mai deschisa, deci mai pasibila de greseli, decat adresarea cu accente solemne).

5. Termenii tehnici – denumesc materiale, produse, actiuni, unelte, instrumente etc. specifice unei profesiuni care isi gasesc materializarea intr-un obiect concret. Prin natura lor pot fi:

regionali sau populari: mai, sita, cutitoaie, beteala, canura;

neologici: telemetru, borna, circuit integrat, microprocesor...;

ai limbajului uzual: topor, strung, bec, ceas, vopsea;

Termenii stiintifici – denumesc obiecte, procese sau insusiri specifice unor stiinte (fizica, biologie, matematica, informatica, istorie).

Spre deosebire de termenii tehnici, termenii stiintifici – in marea lor majoritate neologici – au mare grad de abstractizare si, in general, nu presupun o materializare intr-un obiect oarecare: combustie, problematica, analiza, disociere, conversie, tipologie

Exista frecvente treceri reciproce intre termenii stiintifici si cei tehnici, pe baza asa-numitelor schimbari semantice, presupunand:

extensia sensului: tub (= teava), este astazi folosit in anatomie (tub digestiv, tub urinifer), in tehnica (tub aspirator), in zoologie (tub protector), in electronica (tub electronic, tub catodic), in fizica (tub sonor) etc.;



restrangerea sensului: varza (= plante verzi, verdeata); are, in actualitate, sensul de planta legumicola... (figurat: a incurca lucrurile);

trecere de la concret la abstract si invers: rezolvarea acestei probleme de geometrie, fata de gasirea unghiului este o problema de geometrie (= o rezolvare, o chestiune, o abordare).

Neologismele – sunt cuvinte imprumutate din alte limbi sau create recent prin derivare, compunere si abreviere, cu mijloace proprii limbii romane. Ele reflecta, in mod direct si imediat, schimbarile survenite in viata materiala si spirituala, aparand in limba, fie pentru a inlocui un cuvant mai vechi, al carui sens s-a depreciat, fie pentru a denumi notiuni si obiecte nou aparute pe scena dezvoltarii societatii.

Raportate la timpul cand au aparut in vocabular, neologismele pot fi grupate in:

a) cuvinte imprumutate, incepand din secolul al IX-lea, indeosebi din limba latina si din limbile romanice (franceza si italiana).

b) cuvinte recente, in special preluate din limba englez. In stabilirea calitatii de neologisme a unui cuvant se tine seama de:

gradul de raspandire;

frecventa in intrebuintare;

accesibilitatea sensului pentru masele de vorbitori comuni;

atitudinea vorbitorilor (daca acestia il inteleg sau nu ca pe un neologism);

posibilitatea inlocuirii printr-un alt sinonim, acceptat ca neologism (daca inlocuirea cu un sinonim neologic este posibila, fara modificare sensului initial al enuntului, termenul inlocuit si-a pierdut calitatea de neologism). Este bine stiut ca multe neologisme, datorita raspandirii in cercuri largi de vorbitori isi pierd calitatea de cuvant nologic, intrand in limbajul uzual: fabrica, uzina, republica, presedinte, adresa, ora

Trebuie combatuta atat tendinta de renuntare, in vorbirea curenta, la neologism, cat si dorinta de substituire, cu orice pret, a cuvantului vechi, cu un sinonim neologic, intrucat sinonimia rareori este totala (sunt celebre formularile de tipul: poezia debuteaza cu versul, in loc de poezia incepe cu versul...).

8. Cuvintele de circulatie internationala – sunt mai ales, neologisme recente. Probleme ridicate de folosirea lor privesc deopotriva scrierea si pronuntarea corecta stabilite prin normele limbii literare (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane, Indreptarul ortografic, ortoepic si de punctuatie, editia a V-a); lider (engl. leader); sezlong (fr. chaise-longue), aisberg (engl. iceberg); coniac (fr. cognac)

Trebuie sa se faca o necesara departajare intre asemenea cuvinte – preluate din limbile de circulatie universala dupa o eventuala adaptare grafica si de pronuntie – si alti termeni, creati pe teritoriul limbii romane cu ajutorul unor elemente de compunere savanta: aer(o)-, agro, auto-, biblio-, bio-, cardio-, electro- (aeromodel, agrotehnician, autogara, biblioraft, biosinteza, cardiovascular, electromotor).

9. Elemente de jargon – sunt reprezentate de cuvinte (expresii, sintagme) de origine straina, de cele mai multe ori preluate deformat de catre anumite grupurii cu intentia de a impresiona prin “cultura”.

Ceea ce caracterizeaza jargonul este tocmai intentia de exprimare a pretinsei superioritatii, dorinta expresa a unor vorbitori de a parea altceva decat sunt in realitate. Jargonul depaseste conditia unei oarecare categorii sectoriale a vocabularului, avand, ca si argoul, implicatii sociale psihologice, estetice, tinand de un anumit mod subiectiv de a concepe actul comunicarii interumane si fiind legat de o anumita “moda” lingvistica. Se poate vorbi, de exemplu, de o moda a grecismelor (sec. al XVIII-lea), de una a frantuzismelor (a doua jumatate a sec. al XIX-lea) in sfarsit, de una a cuvintelor englezesti, sub unele aspecte evidente si in contemporaneitate.

10. Argoul – este caracteristic vorbitorilor unor grupuri sociale restranse, care il folosesc cu intentia evidenta de a nu fi intelesi de catre ceilalti din jur. Argoul joaca astfel rolul unui limbaj secret, sensurile cuvintelor intrebuintate in comunicare parand, in aparenta, a fi cele obisnuite, in realitate capatand alte semnificatii, intelese numai de catre cei initiati in tainele lui. Referindu-se la o asemenea categorie de cuvinte, specialistii le departajeaza in:

a) – argotisme familiale: tron (= olita); e cah! (= e murdar, miroase urat); budusi (= mainile copilului); a face nanica (= a dormi);

b) – argoul elevilor, studentilor si al soferilor: diriga, mate, a roi (= a chiuli); covrig (= volan); a calca pe coada (= a accelera);

c) – argoul lumii interlope: reciclare (= inchisoare); conversatie (= interogatoriu); a da o teapa (= a jefui o locuinta, a insela intr-o afacere);

d) – argotismele specifice unei profesiuni: da-mi un 14! (= o cheie nr. 14); baga lumina! (= conecteaza sursa de curent electric).







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5719
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site