Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


ATENTIA ca proces psihofiziologic

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



ATENTIA



Dupa parcurgerea acestui capitol studentul va putea:

* sa defineasca atentia ca proces psihofiziologic.

* sa prezinte modelele fiziologice ale atentiei.

* sa inteleaga conceptul de selectivitate si sa cunoasca teoriile filtrelor atentionale

* sa prezinte dihotomia introvert- extravert propusa de Eysenck

* Sa inteleaga relatia atentie-vigilenta

* sa enumere si sa caracterizeze principalele insusiri ale atentiei.

 


1. CARACTERIZAREA GENERALA A ATENTIEI

Omul traieste si isi desfasoara activitatea intr-un mediu natural si social hipercomplex, deosebit de bogat in stimuli si in informatii care, prin intermediul analizatorilor, se transmit creierului uman si se cifreaza la circa 100000 biti/ sec. Din aceasta avalansa de informatii se prelucreaza la nivelul codurilor psihice, in mod constient, doar 25-100 biti/ sec. Este important ca in mediul inconjurator sa receptam cu claritate si sa prelucram informatiile care sunt indispensabile pentru adaptarea la cerintele concrete ale unei anumite situatii. Aceasta presupune o stare de constienta, valorificata sub unghi conativ si cognitiv prin intermediul procesului psihofiziologic numit atentie.

Atentia este procesul psihofiziologic care consta in orientarea si concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli sau sarcini, in vederea obtinerii unei perceptii optime, rezolvarii adecvate a sarcinilor, a situatiilor-problema si adaptarii comportamentului senzorio-motor, cognitiv si afectiv la mobilitatea conditiilor externe si la dinamica motivelor si scopurilor persoanei. Atentia apare ca o conditie primara, de fond, pentru desfasurarea proceselor de cunoastere, a celor de autoanaliza si autoevaluare, precum si a comportamentelor motorii.

Atentia    nu dispune de un continut reflectoriu propriu, de un continut informational specific, ci ea asigura declansarea, mentinerea si optimizarea proceselor psihice cognitive. Declansarea atentiei focalizate este concomitenta cu declansarea de catre un obiect-stimul a perceptiei, sau prin reglare voluntara –a reprezentarii, a memorarii reactualizarii, gandirii, imaginatiei, praxiilor etc. Deci, se poate spune ca atentia este un nod-releu al vietii si activitatii psihice (Fig. 5.1 ).

Fig. 5.1. Atentia: nod – releu al activitatii psihice.

Atentia se manifesta in plan subiectiv ca o stare de incordare rezultata din concentrarea activitatii psihice asupra unui obiect, fenomen, proces sau eveniment, asupra unor idei, actiuni, stari psihice etc. In plan comportamental (senzorial, motor, intelectual) atentia se obiectiveaza prin selectivitate, orientare si activare. Subiectul atent raspunde selectiv la diferiti stimuli, sesizeaza, detecteaza si filtreaza informatii, concentrandu-se asupra celor relevante si neglijandu-le pe altele nesemnificative pentru o anumita situatie. “Criteriul interior” al selectiei informatiilor depinde in esenta de motivatie (trebuinte, motive, interese), de emotii si sentimente etc.

Atentia trebuie analizata si in relatie cu stilurile cognitive (mai ales perceptive) si cu controlul cognitiv. Stilul perceptiv are o functie imediat adaptativa, de organizare a campului perceptiv, in raport cu trebuintele persoanei si capacitatea atentiei acesteia, in doua directii: controlul cognitiv al atentiei prin concentrare/baleiaj si controlul flexibil/rigid (ca trasaturi ale stilului cognitiv). Dintre principiile controlului cognitiv, in contextul de fata, ne intereseaza doua: articularea campului si baleiajul, care exprima printre altele si eficienta filtrarii informatiilor, ca functie esentiala a atentiei. Extensivitatea baleierii (“scanning”) si selectivitatea atentiei reprezinta doua tipuri de control cognitiv. Articularea campului care subsumeaza si independenta/dependenta de camp se leaga de selectivitatea atentiei, implicata in gradul de relationare- integrare a diferitelor parti ale unei structuri perceptive [27].

Controlurile cognitive se interrelationeaza cu functionalitatea atentiei, permitand declansarea, organizarea si reglarea unor procese si activitati psihice.In opinia lui P. I. Galperin [9, p. 43-45],atentia este o functie a controlului psihic. Activitatea de control nu are,desigur, un produs special. Odata declansata, atentia permite reflectarea unor elemente din mediu care intra in campul perceptiv al subiectului, precum si desfasurarea activitatii cognitive prin punerea in functiune si, totodata, prin controlul realizat asupra proceselor cognitive si conative.

Atentia- arata R. Floru [8] – este un proces psihofiziologic cu valente cognitive si conative in evolutia caruia se pot desprinde aspectele generale si particulare ale trecerii de la orientarea neselectiva la atitudinea pregatitoare si la atentia efectoare focalizata, selectiva determinata de semnificatia obiectului pentru o anumita persoana. Legaturile dintre reactia de orientare, atitudinea pregatitoare si atentia efectoare rezida in primul rand in aspectele lor procesuale in trecerea unei faze in cealalta , in existenta unei succesiuni a unei regularitati, chiar daca in cadrul acestei succesiuni fiecare poate sa se manifeste relativ independent si, deci, poate fi studiata ca atare prin metode ale psihofiziologiei. Ceea ce unifica diferitele faze ale atentiei este un mecanism neurofiziologic comun, respectiv, activarea corticala datorata sistemului reticulat, cu aspectele ei fazice si tonice, urmata de filtrajul senzorial. Ponderea activarii difuze fazice si a celei tonice este diferita in cadrul evolutiei de la reactia de orientare la atitudinea pregatitoare, precum si in cadrul atentiei efectoare, selective.

2. MODELE FIZIOLOGICE ALE ATENTIEI

Premisa neurofiziologica generala a atentiei este starea de veghe care este asigurata printr-o influenta activatoare primara difuza exercitata de sistemul reticulat asupra scoartei cerebrale. Sistemul reticulat actioneaza de la nivelul trunchiului cerebral si diencefalului, avand functii de activare, filtrare si facilitare a proceselor psihofiziologice corticale care stau la baza unor mecanisme ale proceselor psihice. Sistemul reticulat rezida in retele de neuroni care compun, de fapt, doua structuri morfo-functionale unitare.

Sistemul reticulat activator ascendent (SRAA) localizat in trunchiul cerebral, bulb, protuberanta si mezencefal. Stimularea SRAA are un efect tonic difuz, de lunga durata si remanent, prelungindu-se si dupa incetarea stimularii senzoriale. Sub aspect psihologic, formatiunea reticulata mezencefalica are rol principal in declansarea si mentinerea atentiei. Sistemul reticulat difuz de proiectie din diencefal are efect fazic de scurta durata, fiind egal cu stimularea senzoriala, si este limitat topografic. Formatiunea reticulata diencefalica are rol principal in comutarea si mobilitatea atentiei.

Declansarea si mentinerea atentiei difuze si a celei selective implica in mod necesar functionalitatea sistemului reticulat activator si selector . Aceasta se poate realiza in mod natural prin stimularea oricarei modalitati senzoriale (acustice, tactile, vizuale, kinestezice). Impulsurile nervoase merg spre cortex pe doua trasee: un traseu nespecific si un traseu specific.

a)      Traseul nespecific are rol de activare difuza a scoartei cerebrale din zona proiectiei corticale a analizatorilor, acesta fiind un traseu comun oricarei modalitati senzoriale, realizat de ramurile colaterale ale formatiunii reticulate. Sistemul nespecific realizeaza activarea difuza a cortexului, reactia de trezire bioelectrica si comportamentala, actionand in mod nespecific asupra intregii scoarte cerebrale, indiferent de modalitatea senzoriala prin care a fost impulsionat si indiferent de proiectia corticala careia i se adreseaza.

In stransa interrelatie functionala cu SRAA se afla SRIA. Ele se gasesc sub controlul si actiunea reglatorie a cortexului, asigurandu-se filtrarea informatiilor provenite pe caile senzoriale.



b)      Traseul specific rezida in caile neuronale aferente proprii fiecarui analizator. Acestea merg direct spre cortex , in zona proiectiei corticale, evitand sistemul reticulat. Dar orice stimulare senzoriala supraliminara are ca efect atat transmiterea unui influx nervos specific, senzorial, cat si a unui impuls nespecific spre formatiunea reticulata.

Primind impulsurile neuronale prin colateralele fibrelor ascendente, sistemul reticulat produce o descarcare a acestor impulsuri in scoarta cerebrala, creandu-se o stare de activare corticala difuza care optimizeaza conditiile psihofiziologice de analiza a informatiilor senzoriale venite pe cai specifice. Prin buna functionalitate a traseului specific si a celui nespecific se asigura filtrajul senzorial si caracterul selectiv al reflectarii, realizandu-se filtrarea informatiilor pertinente. Pentru aceasta este necesara reglarea sistemului activator si a celui inhibitor selectiv prin intermediul circuitelor cortico-reticulo-corticale.

3. TEORIA FILTRULUI SI ATENTIA SELECTIVA

Incepand cu cercetarile lui D. E. Broadbent[5] –dupa care atentia functioneaza ca un filtru pe baza principiului “totul sau nimic” –teoria si modelul filtrului s-au imbogatit si s-au precizat de-a lungul anilor. Functionarea filtrului implicat in atentia selectiva este explicata de diferiti cercertatori in moduri relativ diferite, care insa se pot relationa, multe fiind complementare. Astfel, A. Deutsch si D. Deutsch [6] arata ca filtrajul se realizeaza la nivel superior, central, si nu la periferia analizatorilor. Deci, dupa cum sustine si A. Treisman [25,26] toti stimulii care actioneaza asupra receptorilor produc influxuri nervoase care se transmit la instantele neurofiziologice superioare ale analizatorilor , prelucrandu-se la nivel semantic in proiectia corticala, iar selectia are loc la nivelul memoriei operative printr-o “filtrare tarzie”.


Fig.5.2. Modelul de filtru al atentiei selective (Broadbent, 1958).

Dupa D. E. Broadbent filtrul blocheaza informatiile nerelevante, in timp ce pentru U. Neisser [16] filtrul actioneaza pozitiv, tonigen, in cazul semnalelor relevante, amplificand efectul lor psihologic. In opinia lui A. Treisman filtrul nu blocheaza, ci doar slabeste semnalele care nu sunt urmarite atent, astfel incat se prelucreaza semantic numai semnalele captate cu atentie. Majoritatea semnalelor slabite in intensitate prin fenomenul filtrarii nu ajung la proiectia corticala a analizatorilor .Astfel, filtrul protejeaza creierul de suprasolicitare, prevenind totodata efectele nedorite ale supraincarcarii: interferenta unor semnale, reactii neadecvate la stimulii care actioneaza asupra receptorilor etc. Aceasta nu inseamna ca semnalele slabite nu pot fi si ele selectate pentru prelucrare corticala in functie de caracteristicile si valentele lor, relationate cu criteriile subiective ale persoanei (trebuinte, motive, interese, set-uri perceptive). In acest sens, E.D. Berlyne [4] are dreptate sa considere ca atentia se refera la procesele sau conditiile din interiorul organismului care determina cum poate fi utila actiunea stimulilor specifici. Ori, dupa cum arata N. Moray [15], strategia optima pentru ca o persoana sa urmareasca simultan doua mesaje pe baza atentiei distributive, rezida in a lua “mostre de informatie”, la intervale optime de timp, din multimea mesajelor la care nu suntem atenti in mod continuu. Astfel, in timp ce subiectul se concentreaza asupra mesajului A , in momentele redundante ale acestuia, el isi deplaseaza rapid atentia asupra mesajului B , pentru a lua “mostre de informatie” despre acesta. In conditiile deplasarilor rapide ale atentiei de la mesajul A la mesajul B este posibila cunoasterea cat de cat adecvata si a mesajului B. Aceasta interpretare a teoriei filtrului, cu specific psihofiziologic si cognitiv, include in ea elemente explicative pe care le vom intalni in modelele cognitive ale atentiei . Tocmai de aceea, unele explicatii care pana acum erau redate in cadrul modelelor fiziologice ale atentiei, ce includeau si “teoria filtrului”, le prezentam la modelele cognitive ale atentiei, subliniind prin aceasta caracterul complementar al acestor teorii si modele. In schimb, la teoriile fiziologice ale atentiei, in stransa legatura cu teoria filtrului, vom prezenta in continuare aspectele esentiale ale reglarii sistemului reticular, desprinse din cadrul mai larg al teoriei activarii, elaborata de D. B. Lindsley.

Relatiile dintre activitatea reticulara si activitatea corticala.

Activitatea corticala se intensifica sub efectul cresterii activitatii reticulare. Nivelurile de vigilitate si de atentie sunt identificate electroencefalografic. Frecventa oscilatiilor bioelectrice corticale variaza in raport cu activitatea cortexului. Atunci cand subiectul este atent, undele electrice oscileaza foarte rapid si sunt de voltaj scazut. Daca subiectul este in stare de veghe difuza , fiind neatent si inactiv, aceste unde oscileaza mai lent si sunt de voltaj mai ridicat (ritm alfa). O stimulare senzoriala brusca sau o activitate mintala produc desincronizarea EEG, disparand ritmul alfa, ca expresie fiziologica a starii de atentie. S-a demonstrat ca eficacitatea sistemelor senzoriale este in general imbunatatita in timpul reactiei activatorii difuze de nivel mediu, produse prin intrarea in functie a SRAA. Astfel, o stare de vigilitate medie este favorabila integrarii perceptuale si, in general, eficacitatii comportamentale, dar cresterea peste un anumit nivel a vigilitatii si, respectiv, o alarma exagerata a cortexului este cauza unei ineficiente comportamentale, chiar a unei “blocari” senzoriale.

Daca formatiunea reticulata este un sistem neurofiziologic cu intrari multiple, ea este, de asemenea, si un sistem cu iesiri multiple. Tocmai de aceea, semnalele bioelectrice reticulare vor stimula indeosebi ansamblul cortexului. Ele nu aduc nici o informatie specifica, ci contribuie la determinarea nivelului general de activitate electrica a cortexului (“tonus cortical” influentat de “tonusul reticular”). Dar, in acelasi timp, cortexul poate exercita o actiune inhibativa asupra formatiunii reticulate ascendente. Mesajele emise de cortexul activ pot dezactiva unul din sistemele reticulate-activator sau inhibitor. In sistemul reticulat exista mai multe circuite reglatorii ale activitatii cerebrale. Aceste circuite sunt constituite prin retele neuronale in dublu sens: intre formatiunea reticulata si cortex, precum si intre cortex sau formatiunea reticulata si sistemul nervos vegetativ, ori intre formatiunea reticulata si caile senzoriale. Dupa M. Reuchlin[22] este vorba despre “bucle” capabile sa asigure o reglare de tip cibernetic. Activitatea fiecareia dintre elementele circuitului este modelata prin efectele pe care ea le produce asupra activitatii celorlalte elemente. “Bucla” care leaga formatiunea reticulata si cortexul este parcursa de mesaje care merg de la formatiunea reticulata la cortex (vehiculand mesaje reticulo-corticale) si de mesaje de sens opus, dintre care unele sunt excitatorii, iar altele sunt inhibitorii (mesaje cortico-reticulate).

Caile cortico-reticulate excitatorii se caracterizeaza prin faptul ca scoarta cerebrala poate mari tonusul formatiunii reticulate, provocand, astfel, retroactiv, cresterea tonusului propriu. Astfel se intampla in urmatoarele situatii psihofiziologice: a) tonusul reticular si tonusul cortical raman crescute chiar si in conditii de obscuritate si liniste, atunci cand in aceste conditii se prelungeste o activitate mintala suficient de intensa; b) se poate lupta voluntar contra somnului. In acelasi timp, pentru mentinerea atentiei voluntare este importanta participarea scoartei cerebrale la propria sa “trezire”(activare) –prin intermediul sistemului reticulat, obtinuta prin impulsuri cortico-reticulo-corticale. In acest sens, s-a constatat, de exemplu, ca stimularea formatiunii reticulate reduce timpul de reactie si mareste promptitudinea in discriminarea tahistoscopica a stimulilor. De asemenea, s-a demonstrat ca impulsurile cortico-reticulate care vin de la scoarta lobului frontal joaca un rol important in mentinerea atentiei voluntare, prin marirea tonusului reticular.

In cadrul interrelatiilor cortico-reticulo-corticale formatiunea reticulata detine si o functie “fractionat-ocluziva”, cu rol de filtru, a carei consecinta psihologica este oportunitatea si electivitatea fixarii si concentrarii atentiei.Declansarea atentiei si mentinerea ei se realizeaza de stimularea senzoriala ale carei impulsuri sunt insa selectionate, iar acestea sunt amplificate de sistemul reticulat. Prin fenomenul de “ocluzie-fractionata” sistemul reticulat contribuie la “filtrajul senzorial” si exercita in acelasi timp si un rol protector asupra cortexului, intrucat permite doar trecerea acelor impulsuri senzoriale care poarta un mesaj specific relevant, ce corespunde electivitatii motivationale a persoanei aflata intr-o situatie concreta. Intarind excitatiile care pleaca de la anumiti receptori, datorita “buclei cortico-reticulate” cu efecte inhibitorii, formatiunea reticulata inhiba excitatiile concomitente care pleaca de la ceilalti receptori. Deci, controlul central al cailor senzoriale, realizat prin “bucla cortico-reticulata” este de natura predominant inhibitiva, actionand asupra SRIA. Astfel, formatiunea reticulata este implicata in “filtrajul senzorial”, asigurandu-se reflectarea clara a unor stimuli a caror semnificatie este analizata in zona cu excitabilitate optima, din scoarta cerebrala.

4. NEUROCHIMIA ATENTIEI SI UNELE TRASATURI DE PERSONALITATE

Din punctul de vedere al psihologiei diferentiale, s-a emis ipoteza ca la unii indivizi excitatia cortexului prin formatiunea reticulata este in mod particular scazuta, in timp ce la altii mecanismul inhibitor al cortexului asupra formatiunii reticulate va fi mai eficace. Subiectii introvertiti se incadreaza in prima categorie. Tendinta lor este aceea de a evita agitatia, contactele sociale, trasaturi care provin din dificultatea pe care o au in a controla nivelurile excitatiei corticale pe care stimulii foarte intensi o suscita la acestia prin intermediul formatiunii reticulate. Subiectii extravertiti, dimpotriva, cauta contactele sociale si stimularile, apartinand celei de-a doua categorii[7].

Din cele mai de sus rezulta ca H. J. Eysenck[7] pune problema rolului bazelor neurofiziologice, respectiv al nivelului innascut de stimulare pentru buna functionalitate a sistemului reticulat, in determinarea extraversiunii si introversiunii.

Conform tezei lui Eysenck, exista un nivel optim de stimulare. Introvertitii si extravertitii dispun de un nivel innascut de stimulare diferit de cel optim, pentru buna functionalitate a sistemului reticulat. Astfel, extravertitii se nasc cu un nivel de stimulare mai mic decat optimum, iar introvertitii cu un nivel de stimulare care depaseste acest optimum. Din aceasta cauza, cele doua tipuri utilizeaza strategii diferite pentru obtine un nivel optim de stimulare a neocortexului, prin diferitele modalitati senzoriale. Extravertitii isi indreapta organele de simt catre sursele de stimulare, cautand senzatii,ceea ce are ca efect cresterea stimularii pentru a atinge un nivel optim. Dimpotriva, introvertitii evita acest tip de stimulare, caracterizandu-se prin evitarea de senzatii. Prin strategiile utilizate in evitarea senzatiilor, introvertitii urmaresc, de fapt, evitarea suprastimularii si mentinerea optimumului de stimulare.

In stransa legatura cu evitarea de senzatii si cautarea de senzatii de catre introvertiti si, respectiv, de catre extravertiti se afla, desigur, raporturile specifice dintre sistemul reticulat activator ascendent (SRAA) si sistemul reticulat inhibitor ascendent (SRIA) la cele doua tipuri de persoane, precum si anumite particularitati ale circuitelor realizate de impulsurile cortico-reticulo-corticale. Pe drept cuvant se poate considera ca E. J . Eysenck a surprins complexitatea acestor interrelatii, subliniind rolul major al activarii cerebrale optime in explicarea trasaturilor de personalitate numite de el “cautarea de senzatii” - “evitarea de senzatii”, ceea ce implica, desigur, selectivitatea si concentrarea atentiei. Mai recent, M. Zuckerman[28] arata ca, de fapt, ”cautarea/evitarea” senzatiilor este o dimensiune bipolara a personalitatii care in opinia noastra poate fi privita si in relatie de interdeterminare cu anumite calitati ale atentiei involuntare si ale atentiei voluntare. Pornind de la faptul ca excitarea formatiunii reticulate are efecte asupra comportamentelor persoanei, care pot merge de la trezirea din somnul profund pana la hiperexcitabilitate emotionala, psihologul poate ordona diversele niveluri ale starii de vigilitate si ale trasaturilor acesteia pe o scala a dimensiunilor intensive ale activarii reticulare, precum si ale activarii cerebrale. Dupa M. Zuckerman, la baza “cautarii de senzatii” sau a “evitarii senzatiilor” se afla nivelul activarii cerebrale determinat de nivelul catecolaminelor din sistemul limbic (dopamina, serotonina, norepinefrina). Nivelul catecolaminelor influenteaza in mod direct activismul cerebral, care, la randul sau, determina masura in care persoana cauta sau evita senzatiile si, desigur, determina functionalitatea atentiei, precum si alte functii, procese si trasaturi psihice ale persoanei. Cercetarile lui D. E. Remond si ale lui C. J. Fowler arata ca nivelul monoaminooxidei (MAO) si al endorfinelor se afla in relatie inversa cu activismul cerebral si, in consecinta, cu nivelul functionalitatii atentiei, al vigilentei si a asa numitei “cautari de senzatii”. Atat MAO cat si endorfinele actioneaza inhibitiv, in mod direct, asupra receptorilor si, deci, asupra filtrajului senzorial. Un nivel inalt de MAO duce la reducerea catecolaminelor din sistemul limbic, si prin urmare, scade activismul psihic.



In ultimii ani s-au adus argumente noi privind influenta unor substante chimice asupra formatiunii reticulate si, deci, asupra vigilitatii si atentiei voluntare si a celei involuntare. Astfel, de exemplu, functionarea substantei reticulate este influentata de variatiile chimice ale glicemiei, oxigenului si gazului carbonic. La fel, cea mai mare parte a anestezicelor si diferite droguri actioneaza asupra substantei reticulate si ii modifica functionalitatea, ceea ce are repercursiuni negative asupra atentiei si a diferitelor aspecte comportamentale ale persoanei[13]. Dar, desigur, reglarea neurochimica nu epuizeaza determinarile functionalitatii atentiei.

Activitatea reticulara, functiile vegetative si atentia.

Relatiile dintre activitatea formatiunii reticulate si functiile vegetative sunt complexe. Facilitarea reticulara nu poate sa exercite in acelasi mod asupra celor doua sisteme vegetative- simpatic si parasimpatic. De exemplu, marirea diametrului pupilei ce insoteste activitatea corticala este obtinuta prin facilitarea activitatii fibrelor simpatice care comanda marirea diametrului pupilei si, simultan, printr-o inhibare a activitatii fibrelor parasimpatice, care tind sa mentina pupila cu diametrul micsorat. in acest context, amintim ca E. H Hess [11] a utilizat ca indicator fiziologic al activarii reticulare tocmai cresterea diametrului pupilei si nu desincronizarea EEG. Intr-adevar, cresterea diametrului pupilei este un indicator al activarii reticulare, deci al concentrarii atentiei in raport cu stimulii recunoscuti ca interesanti de catre subiect.

Cercetarile au aratat ca retroactiunea pe care functiile vegetative o exercita asupra formatiunii reticulate pot fi ele insele activatoare sau inhibitoare, intervenind in filtrajul senzorial, in mentinerea si concentrarea atentiei sau in comutarea acesteia.

  1. ATENTIA, VIGILENTA SI ACTIVITATILE INFORMATIONALE

Vigilenta este o stare psihofiziologica ce are ca efect pregatirea pentru o activitate perceptiva, motorie si / sau intelectuala, precum si desfasurarea unor asemenea activitati in raport cu o sarcina care solicita buna functionalitate a calitatilor atentiei. in opinia lui F.J. Mackworth [14], vigilenta este o stare activizanta a atentiei pentru a detecta anumite schimbari specifice, uneori greu perceptibile, ce au loc in mediul ambiant la intervale de timp intamplatoare si de a raspunde la ele in chip adecvat. Diferentele individuale in domeniul vigilentei s-ar datora fortei sistemului nervos. Sarcinile de vigilenta si cele de atentie sunt foarte apropiate si cu greu pot fi disociate. Adesea sarcinile de vigilenta sunt reductibile la detectie, dar acestea din urma se continua cu identificarea, clasificarea, estimarea, calculul si, in general, cu procese decizionale si actiuni precise.

Starile de vigilenta, in functie de activitatile specializate, se structureaza in cadrul detectiei informationale si a deciziei: verificare, supraveghere, inspectie si pinda [18]. Ceea ce trebuie sa domine in toate tipurile de activitate informationala este asteptarea selectiva, bazata pe starea de vigilenta exprimata in efortul de a nu omite sau de a nu interpreta gresit vreunul din semnalele importante. in conditiile vigilentei, atentia, bazata pe asteptarea selectiva, este preparatorie, dar si concentrata asupra stimulului cel mai probabil. in mecanismele atentiei si ale vigilentei se includ set-urile pregatitoare, precum si set-urile anticipatoare si operatorii, care se constituie in structura functionala a proceselor perceptive, mnezice, de gindire si al actelor motorii (al praxiilor) pe baza interactiuii dintre continuturile experientei anterioare, starile de motivatie si expectantele subiectului, pe de o parte, si particularitatile situatiei sau sarcinii de rezolvat, pe de alte parte.

Activitatile profesionale moderne presupun cu necesitate, in marea lor majoritate, atentia concentrata si o stare de vigilenta. Astfel, in activitatea de supraveghere a tablourilor de comanda si control (din industria automatizata, din domeniul traficului aerian etc.), care implica vigilenta, intervine atentia “de suprafata,” ce consta in operatii de baleiaj, de control succesiv si in reactii observative, si , respectiv, o forma de atentie sustinuta focalizat, ce intervine odata cu semnalizarea evenimentelor critice in legatura cu care trebuie luata o decizie. Prin exercitiu, operatorul de la tabloul de comanda invata sa-l supravegheze, “invata sa fie atent,” sa-si antreneze vigilenta pentru a detecta si interpreta stimulii relevanti, concentrindu-si atentia asupra lor.

Supravegherea implicata in activitatea de la tablourile de comanda si control, precum si cea implicata in alte activitati, presupune alternante si discontinuitati ale vigilentei. Explorarea si urmarireaatenta este si trebuie sa fie continua, in timp ce “virfurile” de vigilenta apar si dispar. Disparitia temporara sau reducerea starii de vigilenta, respectiv a intensitatii si eficientei acesteia, se datoresc aparitiei unor stari refractare, ce reprezinta sincope ale atentiei sau blocaje ale acesteia. in sarcinile de supraveghere poate interveni oboseala, scazind vigilenta, in conditiile unei stari de asteptare nedeterminata, de cautare perpetua a informatiei, in conditiile riscului de a omite unele semnale importante care au insa o aparitie discreta.

Variabilele care influenteaza performanta intr-o sarcina de vigilenta sint: (a) frecventa semnalelor; (b) intervalul dintre semnale; (c) marimea fizica a semnalelor; (d) cunoasterea semnalelor din experienta anterioara; (e) factorii de ambianta; (f) cunoasterea sursei de aparitie a semnalelor; (g) asigurarea intervalelor de odihna; (h) stimulii externi cu aparitie brusca; (i) motivatia subiectului. in organizarea detectiei semnalelor este mai importanta expectanta spatiala decit cea temporala. Strategia optima de supraveghere si de control consta in trecerea de la “atentia de suprafata,” bazata pe operatii de baleiaj care realizeaza un fel de invaluire sincretica a stimulului complex, la atentia focalizata, sustinuta prin vigilenta si prin decizii ale subiectului racordate la exigentele structurii functionale a muncii. Totodata, este util ca subiectul sa exerseze diferite procedee apte sea impiedice dezactivarea si, deci, deconectarea starii de vigilenta [3, 14].

6. INSUSIRILE ATENTIEI

Atentia unei persoane se diferentiaza pe baza unor insusiri care se din functie de structura activitatile desfasurate predominant, de experienta, motivatie etc., valorificandu-se potentialitatile innascute specifice acestui proces psihofiziologic.

a)      Volumul atentiei sau campul de aprehensiune al atentiei se exprima prin numarul de elemente sau unitati informationale( litere, logatomi, silabe, cuvinte, cifre, figuri geometrice etc.) inregistrate de subiect relativ simultan, “dintr-o privire”. Cercetarile experimentale, indeosebi tahistoscopice, releva ca atunci cand stimulii sunt elemente fara legatura intre ele se percep cu claritate intre 5-9 elemente. Cifrele sunt percepute mai usor decat literele. Daca se utilizeaza cuvinte, numarul literelor este mai mare, iar daca se utilizeaza propozitii simple- numarul literelor este si mai mare. Daca se utilizeaza logatomi, sunt perceputi mai usor aceia in care succesiunea literelor este mai familiara in limba respectiva. Formele grafice geometrice sunt mai usor percepute decat literele izolate.

Volumul atentiei, evaluat tahistoscopic, variaza in raport cu instructajul dat subiectilor, influenta experientei anterioare, materialul utilizat, intensitatea si durata stimularii, prezentarea dispersata sau grupata a materialului. Dar, desigur, nu poate fi neglijata calitatea organizarii informatiilor ce se prezinta. Astfel, inlocuind unitatile simple cu simboluri matematice sau logice de o mare concentrare informationala, G. Miller a obtinut aceeasi “cifra magica” 7+/-2, pe care si alti cercetatori au obtinut-o prin prezentarea tahistoscopica a unor unitati informationale simple[dupa 18 ].

Unii psihologi contesta corectitudinea interpretarii rezultatelor obtinute prin experimentele tahistoscopice. Ei arata ca este necesara analiza intrepatrunderii dintre capacitatea de aprehensiune si memoria imediata(operativa ) implicata in redarea unitatilor informationale percepute. Deci este posibil ca subiectul sa aiba un camp de aprehensiune mai mare de 6 unitati pe care le vede si le recunoaste simultan, dar in cursul reproducerii lor, dupa primele sase redate sa le uite pe celelalte, datorita limitelor memoriei operative. Un experiment ingenios, efectuat de Averbach si Sperling [dupa 26] confirma ipoteza de mai sus, relevand ca volumul atentiei este aproximativ de trei ori mai mare decat se crezuse. De asemenea, s-a emis ipoteza, verificata de actiunile cotidiene, ca persoanele cu tipuri de activitate nervoasa superioara mobile si excitabile sunt avantajate in ceea ce priveste volumul atentiei.

b)      Concentrarea atentiei este o trasatura a atentiei selective, focalizate. Ca urmare a directionarii selective a activitatii exploratorii a persoanei, sustinuta de factorii motivationali si afectivi,in explicarea concentrarii atentiei, sub unghi fiziologic,intra in functie principiul dominantei si al inductiei pozitive. Concentrarea profunda asupra unuiobiect, fenomen sau proces, asupra unei actiuni etc., se datoreste focalizarii atentiei paralel cu reducerea volumului acesteia si cu crearea unei stari de “neatentie” fata de alte elemente ale campului perceptiv, ale activitatii psihomotorii si, in general, ale activitatii cognitive.

Gradul de concentrare al atentiei- in opozitie cu distragerea ei- poate fi apreciat dupa rezistenta la factorii perturbatori. Prin urmare, criteriul esential al atentiei concentrate este rezistenta la agentii perturbatori si mentinerea focalizarii ei, sustinuta energetic de factori motivationali si afectivi. Efortul voluntar solicitat de concentrarea atentiei este mai mare in conditiile existentei unor factori perturbatori externi sau interni(zgomot, oboseala, dezinteres etc.). Scaderea capacitatii de concentrare a atentiei voluntare este un simptom al oboselii neuropsihice, al lipsei sau insuficientei flexibilitatii adaptative indeosebi in conditii stresante.

c)      Stabilitatea atentiei releva durata mentinerii neintrerupte si intensive a focalizarii acesteia, ceea ce permite orientarea si concentrarea optima a activitatii psihice in raport cu exigentele unor sarcini. Educarea stabilitatii atentiei prezinta un interes practic deosebit, deoarece aceasta insusire a atentiei focalizate este o conditie a reusitei in toate activitatile umane, mai ales in cele care implica detectarea si supravegherea unor semnale sau in sarcinile de munca efectuate in conditii de monotonie. De exemplu, cercetarile arata ca dupa 30-40 minute de supraveghere a radarului performantele de detectie scad progresiv, ceea ce pericliteaza traficul aerian.

Stabilitatea atentiei este un fenomen complex, ce exprima una dintre determinarile psihofiziologice datorate raporturilor dintre forta excitatiei si inhibitiei, dintre echilibrul si dezechilibrul, mobilitatea si inertia proceselor nervoase. inertia relativa a proceselor nervoase favorizeaza stabilitatea atentiei unei persoane. Dar, stabilitatea atentiei, ca si celelalte insusiri ale atentiei, se poate antrena prin procedee adecvate.



d)      Mobilitatea atentiei se evalueaza in raport cu capacitatea subiectului de a realiza deplasari ale focalizarii acestui proces psihofiziologice, realizate intentionat, in intervale scurte de timp, in raport cu solicitarile unor sarcini. Durata necesara pentru deplasarea atentiei este de minimum 1/6 secunde(Cherry Taylor). Mobilitatea atentiei este determinata de capacitatea de readaptare a sistemului selectiv, respectiv a “filtrului”, la un nou canal de timp[26]. Acest aspect a fost relevat experimental de Broadbent[5]. Subiectilor li s-a cerut sa asculte prin casti un fragment al unui text transmis de pe o banda magnetica, in asa fel incat ascultarea avea loc doar un timp scurt, cu o singura ureche, alternativ.In conditiile in care comutarile nu sunt prea frecvente, subiectul poate urmari continutul semantic al fragmentului prezentat. in schimb, daca au loc peste 3 comutari pe secunda, subiectul nu va putea intelege sensul fragmentului prezentat.Prin urmare, comutarea atentiei, ca si consecinta a punerii in functiune a mobilitatii atentiei, rezida in deplasarea ei de la un obiect la altul, avand nevoie de un anumit prag temporar. Comutarea este influentata de trasaturile proceselor nervoase, indeosebi de mobilitate/ inertie si de motivatie. De asemenea comutativitatea este determinata si in acelasi timp influenteaza buna stapanire a formelor de comunicare si de activitate profesionala.

e)      Distributivitatea atentiei vizeaza vechea intrebare privind posibilitatea sau imposibilitatea efectuarii simultane a doua actiuni sau activitati diferite. Desi focalizarea atentiei si concentrarea selectiva nu se pot distribui spre doua activitati diferite, totusi unele activitati se pot efectua in acelasi timp daca:

doar una dintre ele solicita atentia concentrata, cealalta fiind automatizata;

atentia se comuta rapid de la o actiune la alta, fiind favorizate persoanele cu o mobilitate optima a atentiei;

diferite actiuni sunt integrate intr-o activitate complexa.

Deci, distributivitatea atentiei se caracterizeaza prin numarul de actiuni sau de activitati pe care o persoana le poate efectua simultan, fara ca una sa interfereze prea mult cu celelalte.Executarea simultana a doua activitati neautomatizate ar avea consecinte negative atat pentru una cat si pentru cealalta. in schimb, in conditiile in care una din activitati este automatizata, aceasta poate fi dirijata de regiuni corticale partial inhibate, in timp ce atentia se concentreaza asupra activitatii neautomatizate. Sa ne amintim de faptul ca D. E. Broadbent desi opiniaza pentru functionarea atentiei in fiecare moment numai pe un canal,celelalte intrand intr-o faza refractara,admite totusi ca unul dintre canale poate functiona latent. Aceasta mai ales in conditiile unor stimuli familiari, dar performanta este mai redusa decat in conditiile in care stimularile nu sunt concomitente. Totusi, exercitiile indelungate pot mari capacitatea de distributivitate a atentiei. Atentia distributiva reprezinta o aptitudine care trebuie inteleasa in sensul interventiei concomitente a unor modalitati ale atentiei spontane si ale celei voluntare, la diferite niveluri de functionalitate[18]. Distributivitatea atentiei este antrenabila mai ales la persoanele cu un tip de activitate nervoasa superioara puternic echilibrat mobil si la cele care manifesta “independenta de camp”, in contextul existentei unor stiluri cognitive flexibile.

In ansamblu, insusirile atentiei au note particulare si uneori tendinte contrarii, dar in general complementare,ele trebuind sa fie luate in considerare in definirea profilului psihologic al unei persoane.

Atentia este procesul psihofiziologic care consta in orientarea si concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli sau sarcini, in vederea obtinerii unei perceptii optime, rezolvarii adecvate a sarcinilor, a situatiilor-problema si adaptarii comportamentului senzorio-motor, cognitiv si afectiv la mobilitatea conditiilor externe si la dinamica motivelor si scopurilor persoanei. Atentia apare ca o conditie primara, de fond, pentru desfasurarea proceselor de cunoastere, a celor de autoanaliza si autoevaluare, precum si a comportamentelor motorii. Din punct de vedere neurofiziologic principalele formatiuni implicate in procesul atentiei sunt formatiunea reticulata activatoare ascendenta (SRAA) si scoarta cerebrala. Pentru a explica selectivitatea atentiei au fost propuse diferite teorii ale filtrelor atentionale (Broadbent, Treisman, etc). Unii cercetatori au incercat evidentierea unei legaturi intre neurochimia atentiei si trasaturile de personalitate. Astfel, Eysenck imparte indivizii in extraverti si introverti prin raportare la un nivel optim de stimulare corticala prin intermediul SRAA.

In legatura cu atentia este studiata si vigilenta. Vigilenta este o stare psihofiziologica ce are ca efect pregatirea pentru o activitate perceptiva, motorie si / sau intelectuala, precum si desfasurarea unor asemenea activitati in raport cu o sarcina care solicita buna functionalitate a calitatilor atentiei. Diferentele individuale in domeniul vigilentei s-ar datora fortei sistemului nervos.

Principalele insusiri ale atentiei sunt urmatoarele: volumul, concentrarea, stabilitatea, mobilitatea si distributivitatea.

 

Intrebari si exercitii de verificare:

    1. Ce este atentia?
    2. Prezentati modalitatile prin care impulsurile nervoase ajung la cortex.
    3. Teoria filtrajului timpuriu propusa de Broadbend
    4. Care este relatia dintre activitatea reticulara si activitatea corticala?

Prezentati variabilele care influenteaza performanta intr-o sarcina de vigilenta.

Descrieti si exemplificati insusirile atentiei.

 







Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1653
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site