Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Reprezentarile sociale ale grupurilor minoritare

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Reprezentarile sociale ale grupurilor minoritare

Societatile s-ar putea conceptualiza prin forta regulatoare a normelor si a deviantelor de la aceste norme. Mai mult chiar, am putea considera ca nu exista societate care sa nu produca si comportamente deviante, deci, orice societate ar putea fi analizata in termenii majoritatii care se supune unei norme date, dar si in termenii minoritatii care nu urmeaza aceasta norma sau care, dimpotriva se supune unei norme in totala contradictie cu cea a majoritatii. In acest capitol, dorim sa prezentam cateva idei vehiculate in psihologia sociala in legatura cu reprezentarile acelor minoritati care deviaza de la normele majoritatii.




Inca de la inceput, dorim sa informam ca in capitolul de fata nu vom realiza o trecere in revista a literaturii de specialitate din domeniul reprezentarilor sociale care este destul de abundenta (ex. Abric, 1994; Guimelli, 1994; Jodelet, 1989; Moscovici, 1976). Lucrarea noastra va insista asupra reprezentarilor sociale ale grupurilor sau categoriilor minoritare – adica asupra reprezentarilor sociale vazute ca imagini formate prin dinamica proceselor psihosociale. O imagine psihosociala este acea imagine care reiese dintr-un cadrul al relatiilor sociale ternare (tertiale) sau dintr-un context referential ternar (tertial). Relatia cu contextul social ternar semnifica imaginea pe care observatorul si-o face despre un obiect “x”, imagine care este mediata prin relatia sociala care se mentine cu o terta persoana sau prin similitudinea / diferenta pe care observatorul o are (sau ar dori sa o aiba) cu punctul de vedere sau cu judecata unei a treia persoane. Aceste trei elemente (obiectul, observatorul si referentul) pot fi puse in raport doua cate doua, tinand cont de o serie de valente psihologice diverse (pozitivitate – negativitate; atractie – repulsie, etc.) Imaginea psihosociala integreaza ansamblul acestor multiple valente.

Conceptul de minoritate

Trebuie sa spunem inca de la inceput ca nu ne vom ocupa in acest capitol de acele minoritati care au statut de elite ale puterii. Minoritatile care fac obiectul nostru de studiu sunt, dimpotriva, acele colectivitati care, intr-o societate data, nu se bucura de putere prestigiu sau de participare la luarea deciziilor. Desi prima conotatie privind majoritatea si minoritatea s-a facut pe criterii numerice, ulterior, diviziunea sociala in termenii majoritatii si minoritatii, s-a realizat tinand cont de o serie de motive cum ar fi varsta, sexul, culoarea pieii religia, dar au fost utilizate si criterii sociale, lingvistice, politice, culturale, etnice, etc. Aceste criterii pot fi combinate, cumulate si este foarte putin probabil ca o anume colectivitate sa aibe o pozitie universala sau care sa nu fie istoric data : adica o majoritate intr-o anumita societate sau intr-o anumita epoca poate deveni minoritate si invers. Este de asemenea, foarte frecventa situatia ca o colectivitate sa fie majoritate intr-o dimensiune si minoritate in alta dimensiune. Spre exemplu, este cunoscut faptul ca negrii din Africa de Sud reprezinta o majoritate numerica, dar, pana nu demult, ei au constituit o minoritate politica. Deci, vom numi minoritate acele colectivitati care, ocupand o pozitie de inferioritate intr-o relatie sociala de putere, nu sunt considerate drept reprezentantele cele mai legitime ale normelor, fiind din punct de vedere social valorizate negativ, deseori devenind obiectul inferiorizarii.

Subliniem ca esentialul acestei definitii este ca minoritatea nu face referire la o anume caracteristica intrinseca a naturii grupului, ci mai curand, la o pozitie de inferioritate in cadrul unei relatii de putere intre doua grupuri la un anumit moment.[1] Aceasta relatie nu a fost intotdeauna directa, ea putand fi definita prin intermediul pozitiei pe care o ocupa fiecare grup in parte in raport cu o dimensiune normativa, tinand cont ca fiecare pozitie a acestui continuum normativ a asociat un grad de aprobare sau dezirabilitate sociala. Prin minoritar se face referire la tot ceea ce deviaza de la normele dorite si valorizate de majoritate..

Aceasta devianta creeaza o tensiune intre minoritate si majoritate, ceea ce contribuie partial la definirea fenomenologiei minoritarului. Unul din aspectele acestei fenomenologii este ca individul are o constiinta mai puternica a elementelor minoritare ale identitatii sale. Spre exemplu intr-un vechi studiu a lui Gordon (1968) asupra constiintei identitatii, se arata ca avem o constiinta mai puternica a dimensiunilor care ne fac sa apartinem unor categorii sociale minoritare. Astfel, negrii evoca apartenenta lor etnica mai mult decat albii, evreii – apartenenta lor religioasa mai mult decat crestinii, iar femeile evoca mai mult apartenenta lor sexuala mai mult decat barbatii. Pe de alta parte, asa cum am vazut mai devreme, predomina o evaluare negativa a celui care este minoritar, intrucat in aproape toate societatile se manifesta o dorinta de uniformizare a indivizilor, incercandu-se eliminarea cat mai curand posibil a celui care este minoritar sau diferit. Fara indoiala, este bine cunoscuta aceasta tendinta de a converti tot ceea ce este minoritar in ceva ce apartine majoritatii. Minoritatile despre care vom vorbi in capitolul de fata nu au nici o trasatura care le-ar face atragatoare in ochii majoritatii, si, mai mult chiar, membrii majoritatii nu vad ce functii pozitive ar putea indeplini minoritatea intr-o societate data. In ciuda acestui fapt, uniformitatea pura si majoritatea pura ni se par imposibile; in mod paradoxal, minoritatile gasesc imprejurari favorabile de a iesi in evidenta, de a se manifesta si de a devia de la normele majoritatii.

Emergenta minoritatilor

Pana in prezent, nu exista inca o teorie complecta asupra emergentei minoritatilor. A fost descris doar un amestec de factori care par sa contribuie la stimularea aparitiei unei deviante de la normele majoritatii. Unul dintre acestea se refera la faptul ca, atunci cand controlul social este manifest, adica normele sunt prea restrictive si prea puternic legate de presiunea spre conformism, minoritatile care nu accepta normele majoritatii vor propune o serie de norme alternative. Din aceasta perspectiva, ar exista o multime de strategii pentru a frana aparitia minoritatilor : prima, si cea mai logica , consta in derigidizarea normelor de catre putere sau de catre majoritate. Este vorba, de exemplu, de a vedea care este marja acceptabila pentru a putea include in norma respectiva si pozitiile deviante, fapt ce va avea ca efect impiedicarea aparitiei minoritatilor contra – normative. In mod evident, aceasta strategie micsoreaza puterea regulatoare a normei majoritare. Apropiat de aceasta strategie este fenomenul recuperarii alternativei din partea puterii sau al institutiilor care simbolizeaza normele dominante. Acest aspect se refera la concesiile deschise pe care le face puterea in scopul de a determina disparitia identitatii revendicarilor care ar putea facilita aparitia sau continuitatea unei anumite minoritati. O alta strategie care poate fi folosita de catre putere pentru a creste conformismul fata de pozitiile normative consta in a incita la revolta impotriva ei insasi, ceea ce, in mod paradoxal, poate sa determine cresterea conformismului fata de putere. Acest fenomen a fost bine ilustrat in studiile de reactanta (Brehm, 1966). Dupa cum se stie, reactanta este aceea stare psihologica in care traim sentimentul ca libertatea noastra a fost restransa (Brehm, 1966). Studiile realizate in acest cadru teoretic au demonstrat ca este suficient ca o persoana sa recupereze putin din aceasta libertate aflata in pericolul de a fi pierduta (ex. : manifestarea unui comportament de neobedienta) pentru a se arata apoi mult mai conformista fata de agentul care ii amenintase libertatea. Este suficient, de asemenea, sa vedem ca cineva recupereaza in locul nostru libertatea care ne era amenintata (adica, o alta persoana se revolta in locul nostru impotriva puterii) pentru a constata aparitia unei cresteri a conformismului nostru fata de putere (v. Worchel si Brehm, 1970)

Devianta sau neobedienta fata de putere nu apare in mod automat la minoritati ca alternative vizibile. Construirea unei minoritati depinde, in mod esential, de stilul sau de comportament (Moscovici, 1976). Este vorba de un mecanism important la care pot apela minoritatile pentru a intervenii in societate. Aceasta constituie, de asemenea, unul dintre principalii factori explicativi ai genezei si ai schimbarilor reprezentarii sociale ale grupurilor minoritare.

Stilurile de comportament ale minoritatilor

Stilurile de comportament sunt considerate limbajul interactiunii sociale, ele definind intriga si semantica interactiunii intre grupuri. Aceste stiluri sunt actiuni ale fiecarui grup (majoritar sau minoritar), necesare pentru a-si pastra sau nu propria sa identitate, pentru a valoriza sau nu alte identitati sau, pur si simplu, pentru a influenta sau a fi influentat de alte grupuri. De asemenea, prin intermediul stilului de comportament, un grup minoritar poate forta sau influenta reprezentarea pe care un alt grup si-o face despre el. Pana in prezent, au fost putin studiati factorii care determina un anumit grup minoritar sa adopte un stil de comportament specific. Ceea ce a fost mai bine studiat, mai ales in situatii de laborator (v. Crespi si Mucchi – Faina, 1988), sunt efectele produse de adoptarea unui stil de comportament sau a altuia.

Un prim aspect al stilurilor de comportament este legat de intrebarea daca grupurile in interactiune se arata mai mult sau mai putin active in difuziune si daca mentin principiile normative constitutive ale propriei identitati. Exista grupuri care se manifesta foarte activ in apararea propriilor puncte de vedere, in timp ce altele se pot arata mai pasive si, pur si simplu, dezaproba punctele de vedere al altor grupuri, dar fara sa-si manifeste intr-un mod activ propriile lor puncte de vedere. Moscovici (1976) a numit prima categorie de grupuri – grupuri nomice - , iar cea dea doua categorie -     grupuri anomice (vezi tabloul sinoptic 1)

GRUPURI NOMICE

GRUPURI ANOMICE

devianta plus contra – norma

devianta fara contra – norma

sunt reprezentate ca grupuri sociale independente

sunt reprezentate sub forma de categorii sociale

reprezentarile despre aceste grupuri se bazeaza pe interactiunea sociala

reprezentarile despre aceste grupuri se bazeaza pe procesele de etnocentrism

provoaca o criza de constiinta in ceea ce priveste normele

nu provoaca o criza de constiinta in ceea ce priveste normele

creeaza un conflict social

pun probleme de ordin social mai curand decat sa creeze un conflict social; suscita atitudini de marginalizare si de ignorare



Tabloul sinoptic 1. Caracteristicile opuse ale grupurilor nomice si ale celor anomice

Grupurile nomice deviaza de la normele altor grupuri si propun contra – norme sau norme alternative. Aparand o norma alternativa, aceste grupuri apar in campul social independente. Fiecare grup isi va elabora o reprezentare despre alte grupuri in functie de relatia pe care o mentine cu fiecare dintre acestea – relatie de cooperare, conflict, de complementaritate, de coalitie (cf. Moscovici, 1976). Doise (1976) a demonstrat ca reprezentarile sociale pe care un grup si le elaboreaza despre sine si despre alte grupuri indeplinesc functii d explicare, anticipare si rationalizare a relatiilor sociale pe care acel grup le mentine cu un alt grup. Spre exemplu, valorizarea negativa a unui grup poate fi antecedentul unui comportament de discriminare impotriva lui si invers. Dar minoritatile nomice care se revarsa in campul social provoaca, de asemenea, si o constientizare a normelor. Astfel o minoritate nomica poate elabora tot felul de argumente fie pentru a justifica apararea propriilor sale pozitii normative, fie pentru a nu da crezare pozitiilor unei alte minoritatii, fie, dimpotriva, pentru a le adopta (Billing, 1985). S-ar putea spune ca relatia cu minoritatile nomice lasa locul elaborarii unei noi reprezentari atat despre propriul grup, cat si despre minoritate, in general, reprezentari care pot induce o reflectie asupra normelor si contra – normelor.

Pe de alta parte, grupurile anomice nu fac decat sa devieze de la normele majoritar, fara a propune norme alternative proprii. Astfel, despre aceste grupuri se creeaza reprezentarea ca sunt mai curand categorii sociale decat grupuri sociale independente. Fiind considerate categorii sociale, reprezentarea acestor grupuri nu este consecinta unei relatii sociale definite de minoritate, ci este un efect al etnocentrismului majoritatii, adica al tendintei de a-l vedea pe celalalt doar din prisma propriilor puncte de vedere. Se vorbeste astfel de un colectiv fara alternative explicite, care, in loc sa creeze un conflict, pune o problema sociala si, de cele mai multe ori, suscita atitudini de uitare si de marginalizare.

Plecand de la actiunea sociala, se considera ca exista doua tipuri de minoritati : cele care nu fac decat sa devieze de la normele majoritatii si cele care, pe langa faptul ca deviaza de la norma majoritatii, propun si o alternativa. Aceste doua tipuri de minoritati pot sa coexiste la un moment dat intr-o societate data, fie pot domina unele pe altele. Astfel, apare posibilitatea de a diferentia patru tipuri de societati (vezi tabloul 1) :

putine grupuri nomice

Multe grupuri nomice

putine grupuri anomice

societate cu o inalta uniformitate si putina conflictualitate sociala

Societate aflata intr-o schimbare obiectiva

multe grupuri anomice

societate aflata intr-o stare de anomie, caracterizata prin putina activitate

Societate in dezintegrare si schimbare radicala

Tabloul 1. Cele patru tipuri de societati, in functie de predominanta crescuta sau redusa a grupurilor anomice si a celor nomice

a.          putine minoritati anomice si putine minoritati nomice – este cazul unei societatii statice, cu un mare grad de uniformitate sociala si un grad redus de conflictualitate sociala. In realitate acest tip pare a fi societatea cea mai dorita. Aceasta este concluzia care se poate trage tinand cont de atitudinile negative care deseori se manifesta fie asupra minoritatilor anomice, fie asupra celor nomice.

b.          putine minoritati anomice si multe minoritati nomice : este cazul unei societati aflate in schimbare sociala. Aceasta situatia ar putea fi raspunsul la nevoile obiective pe care fiecare minoritate incearca sa le rezolve, propunand alternativele sale contra celor ale statului;

c.           multe minoritati nomice si putine minoritati anomice : este cazul unei societati in stare de anomie, de dezordine, cu multa marginalizare sociala, putin activa si fara posibilitatea de a elabora alternative pentru aceasta situatie;

d.          multe minoritati nomice si multe minoritati anomice, in acelasi timp : este vorba de o societate aflata in pragul dezintegrarii si al schimbarii radicale, caracterizata si prin delegitimizarea majoritatii.

Probabil ca singurul punct interesant al acestei tipologii se refera la tipurile de dialectica ce se pot instaura intre majoritate si fiecare dintre aceste minoritati distincte. De asemenea, se poate emite ipoteza ca, in timp ce proliferarea minoritatilor anomice poate, pur si simplu, raspunde la un esec al proceselor de socializare, este foarte probabil sa se ajunga si la un proces de derigidizare a normelor majoritare. Aceasta derigidizare nu are rolul de a instaura integrarea sociala dorita, deoarece forta regulatoare a normelor majoritare se delegitimeaza. In acelasi timp, o astfel de derigidizare face dificila aparitia unor contra-norme care ar rezolva problemele ce s-ar pune intr-o societate la un moment dat. Este, de fapt, ceva contraintuitiv, pentru ca schimbarea nu poate proveni din derigidizarea normelor, ci numai din existenta unor contranorme. Deci, aparitia minoritatilor nomice poate fi, inainte de toate, rezultatul rigorii normelor dominante mai curand decat al derigidizarii acestora. Acest proces poate conduce mai curand la o stare de anomie decat la schimbare.

Un al doilea element al stilurilor de comportament definit prin rapoarte la teoria genetica a lui Moscovici (1976) este consistenta comportamentelor. Consistenta este definita ca fiind simpla repetitie, fara contradictie, a unei actiuni. Aceasta repetitie poate dura un timp mai indelungat (consistenta diacronica) sau poate fi cazul in care, intr-o situatie data, un individ repeta mereu acelasi tip de comportament (consistenta sincronica) . Importanta consistentei se regaseste in efectele sale asupra reprezentarii grupurilor minoritare. S-a aratat, de asemenea, ca aceasta consistenta in comportament se finalizeaza prin transferarea obiectivitatii in comportamentele minoritatii : in loc sa atribuim actiunea unei minoritati cauzelor interne, se poate considera ca ceea ce spun aceste minoritati, este, de fapt, o reflectare obiectiva a realitatii (Moscovici si Nemeth, 1974). Fundamentele in consistenta sunt interferentele care se pot face privind intentionalitatea sursei de continuitate, puterea de convingere a grupului minoritar in ceea ce face si a capacitatii de a-si sustine propriul punct de vedere. Toate acestea fac din consistenta un factor fundamental al comunicarii sociale. Repetitia consistenta a unui fapt produs, precum si efectul de a-l mentine in atentia observatorului, are consecinte in ceea ce priveste atitudinea ce se poate dezvolta pe seama acestui fapt (Zajonc,1968). Trebuie sa mentionam ca, in cele din urma, consistenta da o existenta si o vizibilitate grupului, care este perceput ca o entitate independenta si care, chiar daca nu da sansa unor practici de recuperare (Zajonc, 1968), mentine activ conflictul social.

Un alt element care intervine in reprezentarea sociala a minoritatilor este extremismul – moderat sau radical – cu care un grup isi manifesta pozitiile. Acest element, numit stil de negociere (Mugny, 1982), nu este un transmitator al continutului unei pozitii, ci este mai curand un modelator al relatiei sociale dintre majoritate si minoritate asupra unui anumit continut dat. O minoritate care face apel la un stil rigid sau radical creeaza posibilitatea unei reprezentari relationale unidimensionale mai conflictuale decat daca ar utiliza un ton mai flexibil sau mai moderat. Unul dintre efectele cele mai interesante ale acestei reprezentari a minoritatilor este acela ca stilul rigid, spre deosebire de stilul flexibil, conduce la atribuirea unor caracteristici psihologice, sociologice, biologice, etnice comportamentului actorului. Mai mult chiar, o minoritate care abordeaza un stil rigid atrage atentia observatorului mai mult asupra a ceea ce este si asupra faptului care a determinat-o sa spuna ceea ce a spus, decat asupra realitatii care a influentat un anumit comportament din partea ei.

Consistenta si stilurile de negociere au fost elementele cele mai mult studiate, care modeleaza reprezentarea in functie de ceea ce a spus sau ce a facut minoritatea. Pe langa acestea, mai exista si alte atribute, cum ar fi autonomia, increderea sau dezinteresul, care de asemenea poate face parte din reprezentarea sociala a minoritatii, dar trebuie tinut cont de faptul ca astfel de elemente depind si de numarul persoanelor care se comporta la fel ca si minoritatea respectiva. Aceste atribute sunt mai des alocate minoritatilor care au un suport social mai redus (un numar mic de persoane se comporta ca aceasta minoritate); de asemenea se considera ca ele caracterizeaza minoritatile atunci cand costul social al mentinerii pozitiilor deviante este ridicat (Nemeth si Wachtler, 1974; Eagly, Wood si Chaiken, 1978).

Dupa cum am vazut, stilurile de comportament sunt un ansamblu de elemente, care orienteaza doua tipuri de interferente : interferentele asupra relatiei sociale pe care un agent este dispus sa o sustina cu un altul (ex. dezvoltarea unei viziuni reformiste versus dezvoltarea unei viziuni inovatoare). Important ca exista o omologie intre tipul relatiilor sociale si diverselor forme de a vedea un obiect, in asa fel incat unui tip de relatii sociale sa-i corespunda o viziune determinata a obiectului si unei viziuni date a unui obiect definit sa-i corespunda un tip dat de relatie sociala (Pιrez, 1994). Spre exemplu, conformismul ar putea corespunde unei viziuni reformiste a obiectului, in timp ce independenta ar corespunde unei viziuni inovatoare. Reforma consta in a propune noi argumente sau pozitii fara a modifica nucleul normativ. Aceasta ultima afirmatie este si o luare de pozitie mai curand fata de obiect decat fata de majoritate. Toate acestea sugereaza ca inovatia nu poate avea loc decat in afara conformitatii si, la randul sau, independenta sociala necesita inventarea unei noi viziuni asupra lucrurilor pentru a persista. Dat fiind ca minoritatea are mai putina putere sociala decat majoritatea, este de asteptat ca acest fapt sa induca o relatie sociala de independenta fata de minoritate si de conformism fata de majoritate. Aceasta este unul dintre motivele pentru care perspectiva socio-constructiva sustine ca inovatia este provocata de minoritatile care deviaza de la normele majoritare.

Prejudecatile fata de minoritati

In mod evident, reprezentarea asupra minoritatilor nu se elaboreaza doar pe baza a ceea ce sunt si a modului de comportare . Exista, de asemenea, si un ansamblu de prejudecati cognitive, afective si comportamentale asupra minoritatilor. Prejudecata este un mod de a defini un grup prin atribute transsituationale , interne grupului si care nu se manifesta in interactiuni ad-hoc, dar care pot precede cele mai multe dintre ele, si prin urmare, pre - definesc interactiunea care se va mentine cu grupul respectiv. Aceste atribute sunt considerate alte lucruri intrinseci unui grup, iar uneori ele reprezinta chiar esenta acelui grup. Putem vorbi si in acest caz de prejudecatile majoritare/minoritare, adica de o imagine independenta a comportamentului specific pe care o va adopta majoritatea sau minoritatea. Astfel de prejudecati au fost ilustrate in diverse studii.

Automatisme cognitive fata de minoritati



Nu exista doar aceasta unica predispozitie – afectiva – prin care este depreciat minoritarul. Dimpotriva, s-a descoperit ca anumite functii cognitive automatizate joaca un rol important in formarea prezentarii minoritarului. Un exemplu ar fi bine cunoscuta corelatie iluzorie. Aceasta se refera la tendinta de a percepe o corelatie intre doua lucruri, corelatie care in realitate nu exista (Hamilton, Gifford, 1976); de exemplu, o corelatie intre un simptom si o boala. In psihologia sociala, acest fenomen a atras atentia, deoarece el pare sa se produca mai ales atunci cand se face o asociere intre o minoritate si un comportament rar, sau oricum, putin frecvent.

Conflictul de identificare cu minoritatile

Deoarece, minoritarul era apreciat in mod disproportionat fata de majoritar si evaluat deseori negativ, este logica atitudinea de a mentine o distanta sociala fata de acesta. Intr-o serie de studii, s-a putut vedea ca un asemenea rationament are o importanta deosebita, intrucat, prin intermediul proceselor de categorizare sociala, o persoana se poate percepe ca fiind apropiata sau chiar similara cu o anumita minoritate. In astfel de cazuri, vorbim de existenta unui conflict de identificare cu minoritatile (Mugny & Pιrez, 1986), mai ales atunci cand persoana se vede apropiata de o minoritate cu o conotatie negativa. In asemenea situatii, deseori, ea adopta strategii de diferentiere pentru a nu se vedea identificata cu o anumita minoritate.

Un alt fenomen, la fel de cunoscut astazi, este acela ca puterea de influenta a unei surse creste prin faptul ca apartine aceluiasi grup sau categorii sociale ca tinta influentei (Wilder, 1990; Turner,1991). Or, acest efect pare sa se confirme c conditia ca in – group- ul sa nu obtina atribute negative conotate, caci, intr-un astfel de caz, o sursa categorizata ca out – group poate obtine mai multa influenta (Mugny & Perez, 1986)

Minoritati si contexte normative

Pe langa stilurile de comportament si prejudecatile fasa de minoritati, reprezentarile sociale sunt , de asemenea, determinate si de contextele normative si intergrupale in care merg minoritatile.

Referitor la contextele normative, se considera ca exista o dubla socioepistemologie cu care se poate explica existenta majoritatilor si a minoritatilor intr-o anumita societate : uniformitate sociala si diversitate sociala (vezi tabloul sinoptic 2). Plecand de la termenul de uniformitate sociala, normele sunt vazute ca fiind ceva absolut, carora nu li se poate percepe originea sociala sau relativitatea istorica. Interiorizare si respectarea acestor norme de catre majoritate este efectul unei socializari reusite. Conformismul fata de norme este singurul principiu functional pentru societate. Majoritatea se conformeaza normelor, deoarece sunt considerate corecte, dar ele sunt corecte pentru cu majoritatea se conformeaza lor.

UNIFORMITATEA SOCIALA

DIVERSITATE SOCIALA

norme considerate ca fiind ceva absolut

normele apar in urma negocierii si a intelegerii dintre actorii aflati in conflict

mecanism de control social

mecanism de conflict

principiul functional este conformismul

principiul fundamental este schimbarea

corect este ceea ce spune majoritatea

corect este ceea ce poate fi mai bine adaptat circumstantelor

cauza deviantei este interioara celui care deviaza

cauza deviantei este pusa pe seama situatiei si absolutismului normelor

cel care deviaza este ceva rau pentru societate

cel care deviaza poate deveni o posibila sursa de inspiratie si de inovatie

este valorizata omogenitatea sociala

este valorizata eterogenitatea sociala

Tabloul sinoptic 2. Contexte normative – uniformitate versus diversitate sociala

In ceea ce priveste diversitatea sociala, se observa ca normele sunt considerate drept ceva relativ, carora l-i se poate afla originea sociala si relativitatea istorica. Existenta unei norme nu inseamna altceva decat esecul unei contra – norme. Originea acestor norme se formeaza in urma negocierii si a compromisului dintre actorii aflati in conflict. Important nu este cum sa mentii o norma, ci cum sa o modifici, astfel incat ea sa faciliteze relatiile sociale. O norma nu este adecvata daca un grup, fie el si minoritar, nu o accepta si nu deviaza fata de ea.

Valorizarea facuta de o societate in legatura cu omogenitatea sau eterogenitatea sa va influenta reprezentarea si valorizarea facuta de fiecare grup in functie de propria sa identitate, dar si in functie de identitatea altora. Aceasta este o dimensiune pertinenta pentru analiza interactiunii si a rezolvarii conflictului dintre majoritatea si minoritatea aflate in interactiune. Pe aceasta directie si urmand oarecum modelul lui Berry (1994) se pot depista patru forme simplificate ale evolutiei socioculturale.(vezi Figura 2) :

a.       asimilarea este in cazul in care un grup, in general minoritar, se comporta intr-un mod prin care dovedeste ca a abandonat valorizarea propriei sale identitati culturale in favoarea identitatii grupului majoritar sau dominant, acesta devenind pentru grupul minoritar respectiv singurul model cultural.

b.      Integrarea se produce atunci cand o minoritate incearca sa-si mentina propria identitate culturala si in acelasi timp doreste si face eforturi pentru a se integra in majoritate sau in grupul dominant.

c.       Discriminarea corespunde cazului in care minoritatea isi mentine propria sa identitate culturala, dar se afla intr-o relatie de conflict cu majoritatea.

d.      Anomia sau marginalizarea apare atunci cand minoritatea isi abandoneaza propria identitate, dar nici nu se poate integra normelor grupului majoritar sau dominant.



Context scazut al tolerantei fata de diversitate

Context inalt al tolerantei fata de diversitate

Minoritate care militeaza activ pentru mentinerea propriei identitati

Discriminare

Integrare

Minoritate pasiva fata de    mentinerea propriei identitati

Asimilare

Anomie

Figura 2. Forme de evolutie socioculturala in functie de gradul de toleranta a diversitatii si de gradul de atractivitate a minoritatilor pentru a-si pastra propria lor identitate

Minoritati si contexte intergrupuri

Existenta minoritatilor nu provoaca doar o pozitie fata de sistemul normativ. Minoritatile pluralizeaza, de asemenea, contextul intergrupal, in care se vad, de altfel, afectate reprezentarile sociale. Se pot diferentia trei tipuri de contexte intergrupale :

societati care au o majoritate absoluta, in care exista o omogenitate totala si, in general, un singur mod de a vedea si de a gandi lucrurile.

Societatile constituite numai din minoritati, in care fiecare grup este vazut ca independent si ca partener de cohabitatie.

Societati cu majoritati si minoritati : in astfel de societati exista mai multe moduri de a vedea lucrurile, dar maniera majoritatii este preferata. In acest ultim tip se pot face diferentieri : exista un context in care avem o minoritate si o majoritate si un context in care avem o majoritate si mai multe minoritati.

Plecand de la aceste contexte, se pot stabili o serie de ipoteze asupra interactiunii conflictului intre grupuri si schimbarile sociale.

Existenta mai multor grupuri minoritare obliga majoritatea sa acorde o atentie diferentiata diverselor tipuri de minoritati, pentru a sti ce fel de relatii sa stabileasca cu fiecare in parte. Aceasta inseamna ca imaginea grupului minoritar se va elabora nu numai prin comparatie cu majoritatea, dar si prin comparatie cu celelalte minoritati.

Ambivalenta fata de minoritar

Atitudinile pe care le au grupurile unele fata de altele nu sunt innascute, dar asta nu inseamna ca orice tip de atitudine se poate invata. Atitudinile, aceste sentimente intarite, sunt prescriptii normative asupra obiectului in omologie cu cadrele socioepistemice culturale prestabilite.

Etnocentrismul este tendinta cognitiva si emotionala de a nu percepe diferenta sau de a nu o valorifica in ea insasi; observatorul etnocentric refuza orice alt criteriu diferit de criteriile pe care le foloseste el.

Etnocentrismul si absolutismul normelor, nu mai sunt astazi de actualitate. Datorita relativismului cultural care a patruns in ultima vreme in stiintele sociale si umaniste, afirmatia ca anumite culturi ar putea fi superioare altora e considerata eronata. De asemenea, s-a evidentiat necesitatea de a intelege normele ca fiind relative, rezultat al negocierilor si al compromisului intre actorii sociali.

S-a cerut subiectilor albi sa indice daca le convine sau nu sa-si lase copiii sa frecventeze o scoala unde jumatate din elevi sunt negrii. In procent de 80%, subiectii chestionati au raspuns ca nu vad nici un inconvenient in acest lucru. O alta serie de intrebari a confirmat ca marea majoritate a celor anchetati nu mai sustin opinii rasiste si nici segregationiste. Totusi, labilitatea acestor afirmatii a fost verificata ceva mai tarziu cand acelorasi subiecti l-i s-a pus aceeasi intrebare, de data aceasta doar putin modificata : in loc sa l-i se spuna ca jumatate din elevii din acea scoala erau negrii, l-i s-a ca mai mult de jumatate din copiii care invata acolo sunt negrii. Numai 53% dintre cei chestionati nu au manifestat nici o obiectie, pastrandu-si raspunsul initial. Si alte studii realizate periodic de acest centru au indicat acelasi tip de rezultate. Trebuie retinut un fapt : continutul opiniei a fost acelasi atat intr-o intrebare cat si in cealalta, subiectii fiind rugati sa raspunda la versiunea : va opuneti sau nu segregarii scolare? Singurul aspect schimbat a fost contextul intergrupal si, in consecinta, relatia de putere intre albi si negrii : scoala in care jumatate dintre elevi sunt albi/negrii versus scoala cu majoritate elevi negrii/minoritate elevi albi.

Un alt exemplu al dedublarii stereotipului si atitudinilor fata de minoritate poate fi extras dintr-un studiu a lui Perez et. al. (1993). Un numar de 271 de studenti universitari l-i s-au masurat judecatile de valoare stereotipe, pe care ei le aplica propriului grup, numit “gadje” (persoane care nu sunt tigani), si pe care le aplica tiganilor. Pentru aceasta l-i s-a prezentat o lista cu 20 de trasaturi dispuse aparent la intamplare, in care s-a tinut cont de urmatoarea distributie : 5 pozitive si tipice gadje-ilor; 5 negative si tipice gadje-ilor; 5 pozitive si tipice tiganilor si 5 negative si tipice tiganilor. L-i s-a cerut studentilor sa indice care cred ei ca sunt toate trasaturile pozitive si apoi care sunt toate trasaturile negative care apartin gadje-ilor si care apartin tiganilor. Spre exemplu, in una din aceste patru conditii s-a spus : “indicati toate trasaturile care v-i se par pozitive si care apartin doar tiganilor, nu si gadje-ilor (adica celor care nu sunt tigani)”.

Rezultatele indica faptul ca subiectii au atribuit mai multe trasaturi gadje-ilor decat tiganilor (p < 0,02) si au evita sa atribuie trasaturi negative tiganilor, efect asemanator cu ceea ce numim discriminare inversa.

Efectele pozitive ale minoritatilor

Grupurile sociale initiaza actiuni care sa le mareasca puterea, constituindu-si un cadru referential normativ prin excelenta; astfel, aceste grupuri valorizeaza si sustin asimilarea socioculturala a celuilalt pentru a deveni majoritate. Tendinta de a dori sa devina majoritar e general valabila pentru grupurile minoritare. Totusi, cel mai important aspect atat pentru grupul minoritar, cat si pentru societate este cel al existentei minoritatilor, al necesitatii de a trai intr-o societate multi-culturala si inter-culturala.

Criptomnezia fata de minoritati

Un aspect pozitiv al minoritatilor sunt schimbarile socioculturale pe care le provoaca, dar acest merit le este foarte rar recunoscut. Impresia dominanta este aceea ca modificarile de valori sunt opera majoritatii, a grupurilor care detin puterea a mass-mediei, a publicitatii, a marilor organizatii. Dar o analiza mai atenta pare sa arate ca majoritatea acestor schimbari sunt, de fapt, opera minoritatilor. Lupta pentru abolirea sclaviei si lupta impotriva rasismului nu au fost initiate de majoritate, ci de catre minoritati.

Plecand de la aceste constatari, am putea vorbi de un fel de criptomnezie fata de minoritati. Acest fapt inseamna sa ne insusim intr-o oarecare masura ideile emise de o minoritate, pentru ca apoi sa uitam ca ea a fost cea care le-a elaborat. Se poate ajunge chiar la manifestarea unei atitudini pozitive fata de ideile sustinute de minoritate, dar nu si fata de minoritate ca grup.

Concluzii

Stilurile de comportament, prejudecatile fata de minoritati, in functie de contextul normativ si intergrupal in care apar minoritatile, influenteaza modul in care se elaboreaza reprezentarile fata de acestea. Aceste reprezentari nu sunt statice, fie datorita evolutiei contextelor, fie stilurilor de comportament. Aceasta nu ne impiedica sa izolam, totusi, anumite componente transsituationale ale acestor reprezentari.

Se poate concluziona ca exista un paradox in ceea ce priveste reprezentarea minoritarului: se traieste, adesea, cu impresia ca minoritatile nu sunt elemente care aduc noul, dar, cu toate acestea, se accepta faptul ca ele au un rol in ceea ce priveste dinamica si schimbarea intr-o societate. In toate societatile se doreste eliminarea minoritatilor, pentru ca ele sunt vazute ca probleme, dar se stie ca o societate fara minoritati este paralizata. Reprezentarea minoritatilor reflecta tocmai aceasta dedublare a constiintei : credem ca ele nu ne ajuta, dar, de fapt, ne ajuta, credem ca nu ne influenteaza, dar ne influenteaza, nu le iubim, dar, in acelasi timp, simtim ca ele fac parte din noi.



O consecinta a acestui fapt este ca o teorie a reprezentarilor sociale a minoritatilor ar putea fi aplicata la polul dominant al unei relatii sociale de putere.

Consistenta este independenta de activitatea nomica sau anomica a minoritatii. Se pot de asemenea, gasi minoritati nomice care se manifesta prin intermediul alternativelor lor, dar nu se arata la fel de consistent diacronic in evidenta lor pasiva.

Chiar daca un grup anomic adopta un comportament diacronic sau sincronic consistent, el poate lasa locul unor inferente care sa valideze originea deviantei sale si e posibil ca acest fapt sa nu fie atribuit factorilor interni, adica unor lucruri intrinseci naturii sale, ci mai curand contextului in care traieste. Astfel referitor la grupurile marginalizate, reprezentarea lor se poate modifica, chiar daca ele nu fac nimic in acest sens.

criptomnezie inseamna a uita ca idee a apartinut unei alte persoane; o data cu trecerea timpului vom considera ca aceasta idee ne apartine. Fenomenul nu este constient si poate degenera intr-un cadru psihopatologic.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 921
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site