frustrare
V. agresivitate, motivatie, socializare
(lat. frustarri,
„a amagi, a insela'), stare afectiva negativa generata de aparitia
neasteptata a unui obstacol real sau imaginar in calea satisfacerii unei
trebuinte, atingerii unui scop sau indeplinirii unei dorinte. F.
determina modificari neuro-vegetative(accelerarea
pulsului, hipertensiune arteriala, hiperglicemie etc.) si psihice (scaderea
sensibilitatii perceptive, regresie mintala, rigiditate comportamentala s.a.). F.
poate fi primara (cind lipseste obiectul satisfacerii trebuintei) si secundara
(cind apare un obstacol ce blocheaza comportamentul
orientat spre obiectul dorit). La adulti, f. provoaca reactii normale
sau patologice in functie de intensitatea motivatiei, structura personalitatii,
toleranta la f., modul de socializare si modelele socio-cultu-rale. F. se poate manifesta intr-o forma mascata. Conform
ipotezei frustrare-agresivitate, propusa in 1939 de N.E. Miller, J. Dollard si
L.W. Dood de la
Universitatea Yale din S.U.A., la originea comportamentelor
agresive s-ar afla starea de f. F. duce la agresivitate mai ales
cind obstacolul este atribuit unei persoane considerata ostila, cind cultura
sau subcultura in care a fost socializat respectivul individ impune un raspuns
agresiv, cind situatia concreta are o puternica forta de incitatie (T. Bogdan,
1983). Ipoteza frustrare-submisivitate-religiozitate, propusa
si verificata in cercetarile de sociologia religiei explica religiozitatea prin
incidenta factorilor de f. asupra personalitatii de tip submisiv.
S.C.