frustrare

V. agresivitate, motivatie, socializare

(lat. frustarri, „a amagi, a insela'), stare afectiva negativa generata de aparitia neasteptata a unui obstacol real sau imaginar in calea satisfacerii unei trebuinte, atingerii unui scop sau indeplinirii unei dorinte. F. determina modificari neuro-vegetative(accelerarea pulsului, hipertensiune arteriala, hiperglicemie etc.) si psihice (scaderea sensibilitatii perceptive, regresie mintala, rigiditate comportamentala s.a.). F. poate fi primara (cind lipseste obiectul satisfacerii trebuintei) si secundara (cind apare un obstacol ce blocheaza comportamentul orientat spre obiectul dorit). La adulti, f. provoaca reactii normale sau patologice in functie de intensitatea motivatiei, structura personalitatii, toleranta la f., modul de socializare si modelele socio-cultu-rale. F. se poate manifesta intr-o forma mascata. Conform ipotezei frustrare-agresivitate, propusa in 1939 de N.E. Miller, J. Dollard si L.W. Dood de la Universitatea Yale din S.U.A., la originea comportamentelor agresive s-ar afla starea de f. F. duce la agresivitate mai ales cind obstacolul este atribuit unei persoane considerata ostila, cind cultura sau subcultura in care a fost socializat respectivul individ impune un raspuns agresiv, cind situatia concreta are o puternica forta de incitatie (T. Bogdan, 1983). Ipoteza frustrare-submisivitate-religiozitate, propusa si verificata in cercetarile de sociologia religiei explica religiozitatea prin incidenta factorilor de f. asupra personalitatii de tip submisiv.  S.C.