Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Obiectul si problematica sociologiei

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Obiectul si problematica sociologiei.

Conditiile clasice de validare a unei stiinte – a. existenta unui domeniu propriu de studiat, b. detinerea unor metode specifice de cercetare a obiectului si c. descoperirea, formularea de catre cercetatori a legilor care guverneaza domeniul investigat - sunt relativ acceptate si de catre sociologi.




a. Problematica obiectului de studiu al sociologiei.

O serie de premise explicative puse in evidenta de numerosi specialisti ai domeniului permit corecta evidentiere a obiectului de studiu al sociologiei:

I. Existenta individului este de neconceput in afara grupului si, ca atare, viata sociala este exprimarea unui mod natural de existenta. Grupurile de orice fel ii intretin omului societatea, oferindu-i implicit cadrele culturale necesare rezolvarii trebuintelor sale.

Pornind de la o asemenea premisa, intelegem de ce sociologia ca stiinta despre societate ar reprezenta “stiinta insotirii, asocierii, intovarasirii, a gruparilor, colectivelor, unitatilor sau formatiunilor sociale de orice fel, a tuturor formelor de viata sociala constituite de oameni, de la cele mai simple si marunte ca cercurile de prieteni, familia conjugala, echipele de munca, pana la cele mai complexe si mai extinse ca triburile, popoarele, natiunile, tarile, organizatiile internationale”

Termenul de societate este utilizat, deci, pentru a desemna toate tipurile de colectivitati, iar sociologul, in demersul cognitiv pe care il desfasoara, trebuie sa vizeze modalitatile de constituire a gruparilor, structurile lor, fenomenele si procesele interioare colectivitatilor, fortele ce provoaca solidarizarea si dispersarea indivizilor.

II. Grupul uman ia fiinta si se mentine numai prin relatii si actiuni intre indivizii care il formeaza. Sociologia va trebui sa studieze relatiile dintre indivizi, toate formele de legaturi dintre ei, problemele lor comune fundamentale. Relatiile dintre indivizi pot fi directe sau mijlocite de alti indivizi sau de obiecte de interes comun.

III. Societatea este formata, ne spune E. Durkheim , prin asocierea indivizilor si “vede intotdeauna mai departe si mai bine decat indivizii”. Ea reprezinta un intreg ce poarta o realitate diferita de cea a partilor (indivizii), iar datorita acestui decalaj este greu cognoscibila. Din aceasta cauza nici nu poate fi redusa la partile componente desemnand si cuprinzand ceva mai mult decat suma partilor.

Faptele ce se produc in cadrul societatii, chiar daca se exprima prin indivizi concreti, apar, totodata, si ca opere ale colectivitatii. Aceasta inseamna ca cei care le-au savarsit au fost constransi sa respecte anumite credinte, practici, reguli, obligatii sociale sau de grup.

Din acest motiv, sociologia este apreciata ca stiinta regularitatilor, constantelor socialului sau stiinta despre societate in ansamblul ei, desi este nevoita sa nu oculteze problemele care privesc indivizii. Faptul individual se prezinta atat ca expresie a vointei, aspiratiei, intereselor personale, dar si ca un reflex al unor cadre coercitive pe care orice individ le primeste “la nastere”, care exista inaintea lui si independent de el.

Existenta umana apare, astfel, ca purtatoare a pecetei socialului si ca sinteza de alteritati – in ipostaza in care indivizii tind sa-si prezerve personalitatea. Intelegem acum de ce unul dintre conceptele fundamentale ale teoriei sociologice trebuie sa fie conceptul de “fapt social”, pe care E. Durkheim il defineste ca “…orice fel de a face, fixat sau nu, capabil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara”

Sociologia stiintifica, dezvoltata sub influenta sociologiei bunului simt (veche de cand exista societatea), are la baza urmatoarele principii:

a)      principiul realismului (lumea externa exista independent de noi, de observatia si de simturile noastre);

b)      principiul determinismului si regularitatii (relatiile din lumea inconjuratoare se produc in mod necesar si in termeni de cauza-efect);

c)      principiul cognoscibilitatii si rationalitatii (lumea externa poate fi cunoscuta prin obervatii obiective si pe cale logica).

Putem concluziona ca specialistii in domeniul sociologiei trebuie:

1. Sa se orienteze in maniera stiintifica asupra unor probleme sociale concrete. De altfel, chiar impunerea sociologiei, spune P. Lazarsfeld, este legata in Europa de aspecte precum: formarea unei clase puternic dezvoltate din punct de vedere economic, mizeria noilor mase de salariati, dezvoltarea institutiilor democratice etc. sau, in SUA , de nevoia studierii minoritatilor etnice, valurilor de emigranti, ameliorarii serviciilor sociale, problemelor sociale ale noilor orase-gigant etc.

2. Sa accepte ideea ca pentru a face sociologie stiintifica, oricat ar fi de evidente problemele cercetate, autorii acestora sunt intotdeauna membri ai unor grupuri, beneficiari ai unor relatii sociale si realizatori de actiuni care, chiar individuale fiind, poarta impresiunile socialului.

3. Sa porneasca de la constatarea ca sectoarele vietii sociale se intrepatrund, se determina reciproc si se coreleaza sistemic.

Din acest motiv, sociologul francez M. Mauss vorbea despre “fenomenul social total”. Cand studiem problemele economice, juridice, religioase, morale, estetice ale societatii nu trebuie sa uitam niciodata ca ele nu sunt numai economice, numai juridice etc., ci “sunt toate acestea laolalta”.

De aceea sociologia se infatiseaza ca stiinta totalitatii sociale sau a formelor sociale ale activitatii umane.

Vocatia sociologiei este de a viza totalitatea sectoarelor si laturilor socialului, de a realiza sinteze pornind de la fapte, procese, relatii concrete – de a fi o stiinta a societatii in general .

Specificul sociologiei este dat de faptul ca sunt fenomene, procese care nu se regasesc la nivelul individului si care exista la nivelul grupului. Este vorba aici despre diferenta dintre parte si intreg in cadrul socialului.

In raport cu sociologia, diferitele stiinte sociale pot fi considerate ca particulare deoarece ar studia parti, aspecte, laturi ale vietii sociale si nu ansamblul, intregul, societatea ca totalitate.

“Stiintele sociale particulare studiaza psihologia omului, activitatea economica a omului etc. si nici una nu studiaza oamenii in complexitatea vietii lor in Natura si Social” , arata H. Stahl. Stiinta despre viata laolalta a oamenilor este globala: in acelasi timp economica, psihica, juridica, etica etc., adica multipla si complexa, dupa cum omul insusi este multiplu si complex arata H. Stahl.

Pentru a inlatura orice ambiguitate asupra obiectului sociologiei, P. Andrei sublinia ca aceasta se regaseste in moduri deosebite in fiecare stiinta sociala particulara. Intrucat acestea analizeaza doar cate un fel de raporturi sociale (ex: economia politica studiaza raporturile economice, etica - raporturile morale, dreptul - raporturile juridice s.a.m.d.), in raport cu sociologia ele vor fi limitate, mai putin cuprinzatoare.

Sociologia a aparut ca disciplina sintetica si integralista deoarece a pornit “de la anumite fenomene sociale… fie ele juridice, fie economice, fie etnografice, dar treptat si-a largit punctul de vedere, depasind aspectul formal juridic sau cel material economic, pentru ale privi in unitatea lor superioara… Orice fenomen de viata sociala e obiect de studiu pentru sociologie si fiecare stiinta sociala poate adopta un punct de vedere sociologic, de aceea se poate vorbi de o sumedenie de sociologii: economica, juridica, religioasa etc., dar sociologia propriu-zisa (generala- n.n.) priveste fenomenul social in totalitatea sa, bazandu-se si pe cunostintele speciale furnizate de stiintele sociale (particulare si sociologii de ramura).

Ceea ce caracterizeaza sociologia in toate demersurile ei vechi si noi si o diferentiaza de celelalte stiinte sociale in mod clar este faptul ca raporteaza toate fenomenele studiate la societatea reala din care fac parte, incat, intr-o formulare riguroasa, ea nu este numai o stiinta sociala, ci este si o stiinta societala.

Stiintele economice au in studiul fenomenelor sociale un punct de vedere economic, cele juridice, un punct de vedere juridic, cele politice, unul politic. Doar sociologia are un punct de vedere societal, in acceptiunea proprie a cuvantului.

Aceasta actiune epistemologica integralista prin care se caracterizeaza, a permis sociologiei sa se divida in diferite ramuri specializate in sociologiile speciale sau ramurile sociologiei, cum ar fi sociologia:

- familiei - culturii - economica – moralei - politica - educatiei - juridica - urbana , -rurala, -a religiei , - organizarii

- cunoasterii , - viitorului, etc.

Traian Rotariu sintetizeaza obiectul de studiu al sociologiei in cateva mari aspecte sau parti:

a) actiuni sociale (munca, educatia, propaganda politica etc.);

b) institutii sociale (scoala, familia, biserica, partidele politice etc.);

c) grupurile sociale (de la microgrupuri si pana la cele cu dimensiunile cele mai mari: clasele sociale, populatia unei tari privita in ansamblul ei);

d) fenomenele sociale diverse (mobilitatea sociala, delincventa, sinuciderea).

Aceste probleme pot fi abordate din mai multe perspective:

a) de pe pozitia stiintelor sociale specializate: economia, stiintele juridice, pedagogia, etica etc;

b) de pe o pozitie sociologica specializata, respectiv pozitia sociologiilor particulare sau de ramura, corespunzatoare unor subsisteme ale societatii: sociologia economica, sociologia juridica, sociologia educatiei, sociologia moralei etc.

Misiunea sociologului este de a cerceta oricare subsistem al socialului (economia, justitia, educatia, morala, politica, cultura etc) din punctul de vedere al genezei, al alcatuirii si functionarii, al raporturilor cu celelalte subsisteme, al tendintelor evolutive etc. Intre stiinta sociala particulara (ex. economia politica) si sociologia de ramura aferenta (ex. sociologia economiei) exista deosebiri esentiale, insa, cea mai importanta este aceea ca prima priveste fenomenul social facand apel predominant la elementele obiective care ii cauzeaza manifestarea (ex. economia politica insista asupra elementelor materie prima, mijloace de munca, tehnologie etc.), in timp ce sociologia de ramura aferenta (ex. sociologia economica) deplaseaza accentul predominant pe factorii subiectivi ai actiunii (in cazul din exemplu, intreprinderea ca organizatie sociala, selectia personalului, problema motivatiei si satisfactiei in munca, raporturile membrilor echipei cu conducatorii etc).

c) de pe pozitia sistematica, integratoare sau pozitia sociologiei generale

Astfel, in timp ce sociologiile particulare realizeaza doar generalizari “restranse” si valabile pentru domeniul analizat, sociologia generala, pe baza informatiilor preluate de la sociologia “bunului simt”, de la sociologiile de ramura si de la celelalte stiinte despre societate, gandire, natura, isi elaboreaza teorii, modele, paradigme cu cel mai inalt grad de cuprindere in generalitate, bazate pe dependentele multiple intre partile socialului, pe constante si regularitati.

Un alt exemplu de abordare a socialului de pe pozitia sociologiei generale: problema institutiilor sociale. Elementele oricarei institutii, procesul de institutionalizare, mecanismul general de functionare, tipurile de institutii, raporturile dintre institutii s.a.m.d. vor fi cateva aspecte pe care sociologia generala le va obtine pornind de la institutiile concrete ale subsistemelor sociale. In timp ce institutiile subsistemelor socialului vor fi abordate special de stiintele sociale particulare si de sociologiile de ramura aferenta, sociologia generala conchide asupra institutiilor sistemului social facand abstractie de cazurile particulare.

Aceasta modalitate de abordare ofera posibilitatea de a avea o grila cu ajutorul careia sa putem aprecia institutia in genere indiferent de tipul ei sau de locul unde se gaseste si chiar de timpul in care se manifesta.

Demersurile sociologice, pe langa faptul ca sunt utile si interesante, au un mare grad de dificultate, confirmat de urmatoarele constatari:

1. Solicita cercetatorului detinerea de cunostinte din diferite domenii si stiinte socioumane.

2. Subiectivitatea cercetatorului este prezenta intr-o masura mult mai mare decat in cazul altor stiinte sociale. “Sociologul, intr-un anume fel, se studiaza pe sine atunci cand studiaza pe semenii lui si societatea in care traieste. Or este imposibil sa faci un studiu stiintific in conditiile in care tu insuti esti obiect (subl. ns.)… Esti influentat de boala de care suferi”

3. Problematica abordata de sociologie revendica participari interdisciplinare. Spre exemplu, D. Gusti si cei care au continuat traditia monografiilor satesti in perioada interbelica formau echipe ce cuprindeau profesionisti de la medic uman, medic veterinar, folclorist, bibliotecar s.a. pana la maistru masinist si maistru bucatar



O asemenea alcatuire a echipei se datora inventarului de probleme urmarit si conceptiei teoretice respectate de Gusti, care l-a determinat sa structureze patru cadre si patru manifestari in functie de care s-ar putea dobandi o cunoastere adecvata a vietii sociale. Iata cateva aspecte ce trebuie cercetate, dupa D. Gusti, in cazul monografiilor satesti

1.Cadrul cosmologic: asezare geografica, caracteristicile solului, bogatiile subsolului, pozitia fata de orase si cai de comunicatii, fauna si flora etc.

2.Cadrul biologic: numarul populatiei - pe varste, sexe, confesiuni, profesii -, structura biologica (frenologie, caracteristici, ereditatea si incrucisarile), starea sanitara (tipurile de boli intalnite) si mijloacele aferente de tratare etc.

3. Cadrul istoric: originea satului, evolutia lui, caracteristicile istorice actuale etc.

4. Cadrul psihic: temperamentul, vointa in raport cu datinile si obiceiurile, sentimentul moral, religios, estetic etc.

Cele patru manifestari mentionate de D. Gusti ca problematica a sociologiei sunt:

1. Manifestarea economica: averea personala si a familiei, uneltele folosite, bugetul de venituri si cheltuieli, unitatile comerciale si mestesugaresti existente in comunitate etc.

2. Manifestarea juridica: raporturile sociale din sat, ideile taranilor referitoare la legi, obiceiul pamantului, institutii juridice, tipurile de delicte mai des intalnite etc.

3. Manifestarea politica: existenta gruparilor politice, ideile conducatorilor, simtul civic, pozitia fata de activitatea politica etc.

4. Manifestarea spirituala: institutiile de stimulare a activitatilor intelectuale (scoala, biblioteca, sezatorile culturale), gradul de frecventare a bisericii, educatia in familie, gustul pentru frumos etc.

H. Stahl, inspirat din conceptia lui D. Gusti si din aceeasi nevoie de organizare si eficientizare a demersurilor sociologilor, elaboreaza o matrice cu probleme ale sociologiei care cuprinde cinci capitole

1. Natura fizica si umanizata: caracteristicile fizice ale mediului inconjurator, zonele de munca, zonele rezidentiale etc.

2. Populatia: caracteristicile bio-psihice, volumul, densitatea, structura de distributie pe variabile multiple, mobilitatea etc.

3. Viata economica: relatii si activitati productive, structura fortei de munca, tipologia mijloacelor de munca, sfera ocupatiilor etc.

4. Viata politica si juridica: formele de organizare politica, traditiile politice si juridice, formele de conducere etc.

5. Viata culturala: modelul si stilul cultural, gradul de realizare a cunoasterii, valorile culturale vehiculate etc.

In Dictionnaire critique de la sociologie R. Boudon si Fr. Bourricaud grupeaza problemele sociologiei in opt capitole mari dupa cum urmeaza:

1. Mari clase de fenomene sociale (conflict, ideologie, religie);

2. Tipuri si aspecte fundamentale ale organizarii sociale (birocratie, capitalism, partid);

3. Concepte majore proprii sociologiei (anomie, charisma);

4. Concepte de folosinta curenta in sociologie si comune mai multor discipline (structura, sistem);

5. Paradigme si teorii cu pretentii generalizatoare (culturalism, functionalism, structuralism);

6. Probleme teoretice majore (control social, putere);

7. Probleme epistemologice majore (obiectivitate, pozitivism, teorie);

8. Articole privitoare la principalii fondatori ai sociologiei (aportul lor teoretic, metodologic si aprecierea relevantei lor actuale).

Un exeget al dictionarului critic elaborat de Boudon si Bourricaud (Philippe Cibois), in urma unui studiu de continut asupra editiei din 1982, repartizeaza cele 93 de articole continute de acesta pe patru mari probleme de sociologie distribuite ierarhic astfel: problemele grupurilor sociale (25 articole), problemele societatii (24 articole), problemele individului (23 articole), probleme legate de valori (21 articole).

Desigur, problematica sociologiei ar mai putea fi urmarita si dupa alte criterii cum ar fi: optiunile marilor personalitati ale sociologiei, preferintele scolilor sau curentelor sociologice, preponderenta problemelor in functie de perioadele evolutiei acestei stiinte s.a.m.d.

Faptul de a fi infatisat aceste inventare de probleme a avut un dublu scop: pe de o parte, de a sugera multitudinea problemelor ce sunt studiate de sociologie iar pe de alta parte – de a evidentia lipsa consensului sociologilor in alegerea problemelor de studiu.

Putem concluziona ca atat timp cat va exista societatea, va exista si obiectul de studiu al sociologiei, ca stiinta chemata sa o descrie, analizeze si explice. Si in acest sens, sporirea complexitatii societatii se va reflecta in complicarea si diversificarea problematicii sociologiei.

b. Problema metodei sociologice si a metodologiei cercetarii sociologice – ca exigente epistemologice.

Sociologiei i se pretind rezolvari pentru optimizarea posibilitatilor de existenta, propuneri de interventii pentru situatiile deficitare prezente sau preconizate etc., ceea ce demonstreaza ca ea are preponderent o functie practica. Ativitatea practica in sociologie inseamna, de fapt totalitatea actiunilor de cercetare a problemelor sociale; sociologul ramane intotdeauna un cercetator pentru ca nu detine abilitatea de decizie interventionista, ci doar capacitatea de diagnosticare.

Activitatea de cercetare din orice stiinta revendica metode adecvate obiectului de investigat (in greceste, methodos inseamna cale, mijloc, mod de expunere), subsumate ale metodei (tehnici, procedee, instrumente) precum si respectarea unor reguli, norme, principii.

In sociologie, in functie de problema de cercetat, pot fi folosite metode specifice dar si metode imprumutate sau adaptate de la alte stiinte. In special acestea din urma dovedesc preocuparea sociologiei pentru profunzimea cunoasterii si, totodata, nevoia sociologului de a detine o conceptie teoretica cu rol strategic, orientata in efectuarea de imprumuturi, in utilizarea metodelor si subsumatelor lor.

Ansamblul metodelor utilizate in cunoasterea socialului in conformitate cu o strategie de investigare poarta denumirea de metodologie. In domeniul stiintelor socioumane conceptul de metoda este subordonat celui de metodologie dar este, in acelasi timp, folosit cu o semnificatie ambigua. Imprecizia se datoreaza mai ales faptului ca, adesea, nu se opereaza distinctiile dintre metoda, tehnica, procedeu, instrument de cercetare si nu se stabilesc clar raporturile dintre aceste cai de cercetare.

Daca in privinta acceptiunilor date acestor termeni nu exista unanimitate, in ceea ce priveste dispunerea lor pe pozitii de supraordonare (respectiv – subordonare) sau in ceea ce priveste diferentele de grad de abstractizare pe care il presupun, acordul teoreticienilor este mai pronuntat.

S. Chelcea, spre exemplu, reprezinta schematic relatia dintre caile de cercetare astfel

Nivelul teoretic al cercetarii

(Metodologie)

Metode

M1      M2 .. Mn

Metode

Tehnici

T1      T2 Tn

Tehnici

Procedee

P1      P2 P3 Pn

Procedee

Instrumente

de investigare

I1      I2 I3 I4 In



Instrumente

de investigare

Nivelul empiric al cercetarii

Fig. 1 – Relatiile dintre caile de cercetare

Metode, tehnici, procedee si instrumente de lucru.

Metoda este utilizata in functie de o metodologie si presupune ,,inlantuirea ordonata a mai multor tehnici’’ care, la randul lor, vor fi operationalizate in moduri de utilizare sau procedee aplicate instrumentelor concrete de investigare. Spre explicitare, drumul de la teoretic la empiric sau traseul operationalizarii este lamurit de S. Chelcea in urmatorul exemplu: ,,daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul apare ca tehnica, modul de aplicare prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zisa de intrebari (chestionarul tiparit) ca instrument de investigare’’.

La fel am putea detalia si in ceea ce priveste metoda observatiei in cazul unei anchete de explorare: ca tehnica ar putea figura in acest caz ,,observatia participativa’’, un procedeu pentru acest tip de observatie ar fi modalitatea de inregistrare a datelor iar ca instrument de investigare – ghidul de observatie.

Aparuta sub presiunea unor insuficiente ale functionarii socialului, sociologia a evoluat prin proliferarea metodelor pana la a-si contura metodologii de investigare bazate pe o anumita conceptie epistemologica.

Numarul metodelor fiind foarte mare, se impune utilizarea unor criterii de grupare prin care sa se surprinda apropierea sau convergenta lor.

Dupa criteriul temporal, J. C. Plano vorbeste de metode longitudinale sau ,,viziunea in lungime’’ (biografia, studiul de caz, studiile panel etc.) si metode transversale sau ,,viziunea in latime’’ (observatia, ancheta, testele etc).

Daca se cerceteaza, exemplifica autorul, performantele academice ale unui grup de studenti se poate recurge la metoda longitudinala, ceea ce presupune cercetarea aceluiasi grup pe toata durata colegiului sau facultatii ori se poate folosi metoda transversala ceea ce inseamna cercetarea simultana a mai multor grupuri – cate unul pentru fiecare an de studiu. Prin metoda longitudinala studiul se va termina in cativa ani in timp ce, prin metoda transversala, studiul se incheie intr-un singur an.

Dupa criteriul functiei indeplinite in procesul cercetarii putem vorbi de:

a) metode de proiectare a cercetarii (esantionarea, operationalizarea conceptelor etc.);

b) metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea etc.);

c) metode de analiza si interpretare (scalarea, analiza factoriala, comparatia, analiza de continut etc.).

Dupa criteriul credibilitatii datelor obtinute in cercetare se poate face distinctia intre metode principale si metode secundare. Primele (observatia, experimentul, documentarea) ofera informatii cu valoare de fapte si inlesnesc o cunoastere predominant sociologica iar secundele (interviul, chestionarul, sondajul, tehnica scalelor, tehnica testelor, tehnica sociometrica) ofera informatii cu valoare de opinie si permit o cunoastere predominant psihosociologica.

Metodele sociologiei ar putea fi clasificate si dupa alte criterii: numarul unitatilor sociale luate in studiu (metode statistice si metode cazuistice), dupa gradul de corelare si asociere in cercetare, dupa gradul de implicare a cercetatorului in provocarea manifestarilor socialului s.a.m.d.

Indiferent de varietatea tipurilor de metode, spune acelasi J. Plano, metoda stiintifica presupune urmatoarele momente:

a) ,,identificarea clara a problemei ce trebuie cercetata;

b) formularea unei ipoteze ce exprima o relatie intre variabile;

c) rationare deductiva atenta in ceea ce priveste ipoteza pentru a investiga implicatiile problemei: stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente;

d) culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei;

e) analiza cantitativa si calitativa a datelor;

f) acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei’’

Metoda este o parte componenta a procesului de cercetare, este legata intim prin adecvare de problema de cercetat si este pusa in valoare de o anumita metodologie.

Se considera ca:

a) metodologia ofera nu atat metoda, cat principiile care ghideaza cercetarea problematicii sociologiei;

b) metodologia ofera cadrele prin care se garanteaza validitatea si fidelitatea demersului de cercetare;

c) metodologia determina normele de folosire a metodelor, tehnicilor, procedeelor;

d) metodologia stabileste valoarea si limitele fiecarui tip de metoda;

e) metodologia recomanda cercetatorului supunerea fata de judecata epistemologica a tuturor faptelor culese pentru a stabili valoarea lor stiintifica

Daca acceptam ideea ca ,,sociologia s-a nascut nu intamplator intr-o perioada de criza’’ , atunci suntem obligati sa legam destinul acestei stiinte de sansa de a depasi ceea ce numim problema sociala. C. Zamfir defineste problema sociala ca ,, un proces, o caracteristica, o situatie despre care societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat’’ si stabileste clasele de fenomene care intra in aceasta categorie:

a) starea sociala invechita (organizare deficitara, tensiunile rasiale etc.);

b) procesele sociale considerate in sine ca negative in orice sistem social (furtul, omuciderea, inselaciunea, anomia etc.);

c) consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex: efectele negative ale industrializarii sau urbanizarii);

d) fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (catastrofele naturale, razboaiele etc.);

e) decalaje produse de dezvoltare (diferentele de ritm, tensiuni, contradictii intre elemente etc.);

f) aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, problema cresterii gradului de calificare in raport cu tehnologiile folosite, problema petrecerii neadecvate a timpului liber, etc.);

g) probleme de dezvoltare (aspecte de perspectiva mai indepartata).

Orientarea sociologilor spre emiterea de paradigme ale cunoasterii socialului ar constitui dovada formularii de metodologii (dar nu si a unei metodologii unitare intrucat nu exista o teorie orientativa unanim acceptata si nici metode standardizate, unanim recunoscute). Sociologia este o stiinta preparadigmatica in raport cu stiintele naturii.

c. Problema legilor in sociologie

In viata sociala exista regularitati, repetabilitati, cauze si efecte constante pentru anumite perioade de timp si in anumite imprejurari. Legaturile stabile care se reproduc cu necesitate in cadrul societatii reprezinta, de fapt, legi ale socialului iar pe acestea sociologul nu le poate neglija indiferent de durata actiunii lor.

Legaturile cauzale constante din societate trebuie sa fie fixate in enunturi cu valoare de legi sociologice. Nu trebuie insa sa facem confuzie intre legile sociale si legile sociologice. Sociologia este doar una dintre stiintele socioumane iar legile pe care le formuleaza ea trebuie sa obtina validarea din partea oamenilor de stiinta. Legile sociale, in schimb, actioneaza independent de ceea ce hotarasc oamenii de stiinta.

Se considera ca ceea ce numim in mod curent lege sociologica reprezinta un enunt fundamental cu pretentii de generalitate si care satisface o serie de conditii:

a) exprima relatii, tendinte, mecanisme definitorii pentru structura si functionalitatea sistemului social fiind, totodata, acceptat cel putin de majoritatea sociologilor (ceea ce echivaleaza cu o forma de validare din partea comunitatii stiintifice);

b) este un enunt justificat de o pozitie teoretica inductoare si ,,acoperit’’ (demonstrat) din puct de vedere empiric de fapte de observatie sau de aspecte masurabile;

c) legea sociologica se bazeaza fie pe o generalizare stricta (pentru fiecare X care apartine unei parti dintr-o clasa de obiecte, atunci Y), fie pe o generalizare universala, nelimitata (pentru orice X din intreaga clasa de obiecte, atunci Y);

d) reprezinta o forma a predictiei intrucat garanteaza exprimarea necesara a unui fenomen social daca sunt create imprejurarile necesare producerii lui;

e) enuntul legii sociologice este specific deoarece dezvaluie legaturi intre marimi omogene, de acelasi ordin sau din acelasi domeniu. Spre exemplu, nu pot forma o lege sociologica enunturile care forteaza analogii intre organismul biologic si cel social sau care reduc cauzalitatea sociala la actiunea unor factori nesociali precum cei biologici, geografici etc.

,,Conditia specificitatii legilor sociologice presupune ca cercetarea acestora sa se faca intotdeauna pornind de la observarea ansamblului social spre analiza partilor lui, acestea din urma fiind definite numai in termenii celui dintai; cu alte cuvinte, faptele sociale ar fi totdeauna definite ca fapte sociale totale sau colective’’

Sociologul recurge la ,,cunoastere’’ si ,,previziune’’: prima explica trecutul iar cealalta deduce viitorul din ceea ce l-a precedat.

O asemenea maniera de judecare a cunoasterii fenomenelor sociale si a legilor sociologice, ne spune J. Jacques, este simplista deoarece face abstractie de rolul imprevizibilului:



1. In cazul cercetarii socialului demaram prin analiza efectelor incercand ulterior, stabilirea cauzelor care le-au produs. Legatura cauza– efect este dificil de evidentiat pentru ca exista cauze si efecte principale– secundare, dorite – nedorite, stabile – instabile etc.

2. In cadrul societatii exista mult hazard, imprevizibil sau serendipitate (,,a gasi ceea ce nu ai cautat’’). Aceasta inseamna ca, spre exemplu, aceleasi cauze pot genera, in spatii socioculturale diferite, efecte diferite.

3. ,,Cu cat cauzele sunt mai bine cunoscute, cu atat efectele lor sunt mai exact previzibile’’. Si totusi, predictia asupra socialului prezinta aspectele care ,,au cele mai mari sanse de a se produce’’ sau efectele cele mai probabile.

In sociologie analiza conceptului de lege nu poate fi rupta de analiza conceptului de intamplare sau hazard. In acest sens, M. Weber mentiona: ,,hazardul este produs tot de o cauza, dar care nu se poate prevedea’’

Viziunea probabilista asupra legilor este benefica in general si este pozitia cea mai adecvata in privinta judecarii ,,legilor sociologice’’. Acestea din urma solicita in mod imperativ intelegere probabilista din mai multe motive:

1. Legaturile surprinse de legea sociologica sunt supuse dinamicii sociale. Din acesta cauza, mai devreme, sau mai tarziu, enuntul legii ori va fi revizuit si completat in concordanta cu noua realitate sociala, ori va fi etichetat ca necorespunzator sau fals.

2. Legea sociologica este o reflectare sintetizatoare a unor legi sociale. Intotdeauna insa, enunturile despre realitate vor fi aproximative si probabile in raport cu realitatea ca atare.

3. Previziunea permisa de legea sociologica este confirmabila nu la nivelul unui individ, situatie, problema particulara, ci la nivelul unor multimi de indivizi, situatii, probleme de acelasi tip. Din cadrul clasei sau multimii la care se refera legea sociologica va reiesi o reprezentativitate statistica ca echivalent al tendintei legaturii sociale reflectate. De aceea legile sociologice mai sunt denumite si legi statistice sau legi statistic-probabiliste.

4. Valoarea stiintifica a legilor sociologice este considerata de unii teoreticieni ca fiind mult mai mica decat cea a legilor altor stiinte.

Legea sociologica are valabilitate in spatii si perioade limitate, este o descindere fireasca din demersul spre nomotetic al sociologului si trebuie sa reflecte grade de probabilitate in producerea si reproducerea unor fapte sociale.

Fluctuatiile regularitatilor sociale se regasesc, uneori, in probabilitati mici – de unde si retinerile sociologilor in formularea de legi



Ion IONESCU si Dumitru STAN, Elemente de sociologie, vol.I, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 1997.

M. ACHIM – Sociologia americana a grupurilor mici, Editura Politica, Bucuresti, 1970, p.148.

E. DURKHEIM – Formele elementare ale vietii religioase, Editura Polirom, iasi, 1995.

Emile DURKHEIM, Regulile metodei sociologice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972, p.14

H. STAHL, Teoria si practica investigatiilor sociale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1974, vol.I, p.59.

Traian ROTARIU, Curs de metode si tehnici de cercetare sociologica, Universitatea “Babes Bolyai”, Cluj-Napoca, 1991, p.7.

H. Mendras– Elements de sociologie, PUF, Paris, 1969,p.16

Vezi D.Gusti Cartea echipelor, indreptar pentru studenti, Editura Facultatii de Litere si Filosofie, Bucuresti, 1931

D. Gusti, Opere, Vol.I-IV, Editura Academiei, Bucuresti,1968. D.Gusti a facut studii in strainatate: in Franta (unde l-a avut ca profesor pe E.Durkheim) si in Germania - unde a studiat cu psihologul W.Wundt, geograful Ratzel, sociologii Ed.Spranger, Simmel si, in special, P.Barth. ~n 1897 acesta din urmaa publicat o carte in care vorbea despre problema factorilor cauzatori ai socialului (geografici, biologici, psihologici, juridici, culturali etc). Ulterior, D.Gusti a scris despre necesitatea urmaririi in

monografiile sociologice a patru cadre si patru manifestari: cadrele sustin si conditioneazaviata sociala, iar manifestarile sunt activitatile concrete.

Vezi si V. Miftode – Metodologia sociologica, Editura Porto Franco, Galati, 1995, pp. 21-23

apud M. Achim – Introducere in sociologie, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1992, pp. 22-23

S. Chelcea – Metode si tehnici de cercetare sociologica, Bucuresti, 1992, pp. 25-30.

G. Friedman, P. Naville – Traite du sociologie du travail, Paris, Armand Colin, 1961, p.44.

J.C. Plano – Dictionar de analizapolitica, Editura Ecce Homo, Bucuresti, 1993, p. 97.

I. Coanda – Sociologie economica, Bucuresti, 1987, pp. 202-203.

V.Miftode – Introducere in metodologia investigatiei sociologice, Editura Junimea, Iasi, 1982, p.59

J.C. Plano – Dictionar de analizapolitica, Editura Ecce Homo, Bucuresti, 1993, p. 96.

T. Roman, T. Simionescu – Elemente de sociologie, Universitatea Bucuresti, 1993, pp. 90-91

S.M. Radulescu – Homo sociologus, Casa de Editurasi Presa,,Sansa’’, Bucuresti, 1994, p. 97

C. Zamfir – Strategii ale dezvoltarii sociale, Editura Politica, Bucuresti, 1997, pp.47, 50-55

Dictionar de sociologie, Editura Babel, 1993, pp. 326-327

J. Jacques – Hazardul sau stiinta descoperirilor neprevazute, Editura Nemira, 1993, p. 8

Cf. P. Andrei – Probleme de sociologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990, pp. 32, 60.

In acest sens, sociologul francez R. Aron (Les etapes de la pensee sociologique, Editura Gallimard, Paris, 1967) facea urmatoarea constatare: ,,majoritatea sociologilor occidentali si, mai ales cei americani, ignoralegile societatii si ale istoriei, legile macrosociologiei: nu le cunosc si le sunt indiferente. Ei nu cred in advarul acestor legi, nu cred casociologia stiitificaar fi in stare sale formuleze si sale dovedeascasi nici macar caar avea interes a le cauta’’.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1035
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site