Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Analiza riscului de credit

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Analiza riscului de credit





In literatura de specialitate, procesul de analiza a creditului apare ca avand doua dimensiuni: o dimensiune cantitativa si o alta calitativa.

Dimensiunea cantitativa a analizei creditului are la baza o serie de activitati specifice de colectare, prelucrare si interpretare a tuturor informatiilor referitoare la client: analiza datelor financiare, prognoza evolutiei viitoare a activitatii clientului, evaluarea capacitatii de rambursare prin analiza si prognoza cash-flow-urilor viitoare anticipate de venituri si cheltuieli, evaluarea capacitatii debitorului de a rezista la socuri.

Rezultatele acestor activitati sunt relativ usor cuantificabile si pot contribui la fundamentarea unei decizii obiective privind expunerea bancii la risc, care rezulta din angajarea creditului analizat.

Nu trebuie sa pierdem din vedere cea de-a doua dimensiune a procesului, si anume dimensiunea calitativa; ea poate completa in mod fericit rezultatele analizei cantitative sau le poate rasturna spectaculos (mai rar).

Analiza calitativa presupune adunarea si actualizarea tuturor informatiilor referitoare la responsabilitatea financiara a debitorului, determinarea scopului real al contractarii imprumutului, identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul si estimarea seriozitatii si implicarii debitorului in respectarea angajamentelor asumate fata de banca. Sinteza celor doua dimensiuni ale analizei de credit scoate la iveala elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare. Evaluarea, aprecierea corespunzatoare a acestor elemente reprezinta un factor esential in limitarea si evitarea aparitiei creditelor neperformante.

1. Analiza nefinanciara a riscului de credit

In cazul aspectelor nefinanciare se va urmari obtinerea cat mai multor informatii in vederea cunoasterii clientului si a activitatii desfasurate de acesta. O importanta deosebita o au antecedentele cu banca. Factorii nefinanciari pot fi intemi sau extemi.

Factori interni:

- conducerea societatii, si anume:

- cinstea si integritatea;

- experienta in domeniu;

- priceperea manageriala si capacitatea de a controla impactul schimbarilor;

- capitalul societatii sub urmatoarele aspecte

- tipul de proprietate: de stat, privat sau mixt, existenta unui proprietar care detine portofoliu majoritar de actiuni;

- sursa proprie cu care firma participa la afacerea pentru care solicita creditul;

- natura afacerii: locul produselor pe piata si calitatea, profitabilitatea, portofoliul de clienti, tehnologia utilizata, preturile practicate;

- resursele proprii date de cladiri aflate in proprietate, masini si instalatii in stare de functionare, active circulante corespunzatoare, mijloace de transport   proprii, personal pregatit.

Factori externi:

- piata de desfacere, dimensiunea, nivelul si puterea concurentilor, tendintele pietei legate de nivelul de ocupare a fortei de munca si volumul de bani care circula in economie, tendinta societatilor ce pot influenta cererea, protectia mediului, protectia populatiei.

- ramura de activitate sub aspectele:

- daca este in dezvoltare, stationare sau declin;

- durata de viata a produselor;

- daca produsele sunt de baza, au cerere permanenta sau sunt produse a caror cerere poate fi afectata in perioada de recesiune. Ramura de activitate cu clientii cei mai viabili este cea de comert, desi valoric nu detine ponderea in volumul plasamentelor, deoarece siguranta plasamentelor si riscul redus in creditare este dat de ritmicitatea incasarilor si volumul relativ constant al acestora, intrucat desfacerea are ca segment de piata populatia, din partea careia exista o cerere cu caracter de permanenta. Cele mai riscante plasamente sunt cele din ramura agriculture si ramura textile-pielarie. Acestea sunt riscante nu atat din punct de vedere al pietei de desfacere, cat din cel determinat de conditii climaterice si a politicii de subventionare a acestui sector, orice perturbatie in domeniu afectand capacitatea de piata a clientilor respectivi.

- clienti - numarul si stabilitatea, contractarea intregii productii, modalitati de piata, conditii de vanzare-cumparare, constrangerile din partea unor clienti cu ponderi;

- furnizori - existenta contractelor si a conditiilor contractual, raportul de dependenta fata de anumiti furnizori, periodicitatea aprovizionarii, preturile de achizitie si cantitatea achizitionata.

Sunt utilizate metode de analiza, cum ar fi:

1. punctajul A al lui Argenti;

2. cele zece semnale de alarma ale firmei DEW si BRADSTREET;

3. metoda de analiza SWOT.

1. Modelul Argenti

Sugereaza ca o cauza initiala a deteriorarii activitatii si/sau falimentului este cea a unui management gresit. Argenti citeaza, ca efecte in lant care duc la faliment, urmatoarele:

- defecte care duc la ..  ;

- greseli, care duc la

- simptome, care duc la ..;

- faliment.

Defectele, greselile si simptomele sunt clasificate astfel:

- defecte ale conducerii: director executiv autocrat etc.;

- defecte ale sistemelor de contabilizare: lipsa contabilitatii bugetare, lipsa cashflow-ului, lipsa provizioanelor;

- greseli: extinderea activitatii, structura riscanta a capitalului, investitii mari;

- simptome: deteriorarea indicatorilor sau a punctajului Z, contabilitate creativa, deteriorarea calitatii produselor.

2. Cele zece semnale de alarma

Aceasta firma a intocmit o lista de zece amenintari majore pentru supravietuirea unei companii:

- amplasare gresita;

- prea mult capital in active fixe;

- rezerve reduse;
- probleme de credit;
- erori in gestiunea stocurilor;

- extinderea necontrolata;

- capitalizare inadecvata;

- probleme de personal;

- birocratie.

3. Metoda de analiza SWOT

- Strengths - puncte tari

- Weaknesses - puncte slabe

- Opportunities - posibilitati

- Threats - amenintari

Este o metoda care se bazeaza pe tehnica investigarii, respectiv a chestionarii, utilizand intrebarile. Astfel, sunt depistate punctele tari ale companiei, baza succesului ei, care poate fi o conducere putemica, abila si eficienta.

Punctele slabe reprezinta diverse lipsuri ale companiei referitoare la tehnologie, inlocuirea personalului necalificat cu personal calificat etc.

Posibilitatile se refera la anumiti factori extemi conjuncturali pe care compania poate sa-i considere favorabili pentru activitatea ei (reduceri de impozit, subventii).

Amenintarile sunt evenimente care pot afecta sau nu compania. Ele nu trebuie ignorate in vederea acoperirii unor riscuri pe care le-ar implica.

Toti factorii care influenteaza activitatea companiei sunt cuprinisi in PEST (consideratii politice si legale, economice, sociale, tehnologice).

Consideratii politice: modul in care legislatia poate afecta direct produsul clientului, factori care afecteaza indirect, cum ar fi: taxa la vanzarea produselor, subventii care sprijina activitatea.

Consideratiile economice pot fi: cererea potentiala pentru produsul companiei si factorii ce pot afecta cererea, gusturile si moda, calitatea preturilor, veniturilor consumate, cresterea demografica.

Consideratiile sociale includ: acceptarea sau neacceptarea sociala a produsului companiei, relatiile existente cu diverse tari, gustul, moda.

Consideratii tehnologice: utilizarea de tehnologii eficiente, ducand la competitivitate, modificarea de tehnologii, tehnologia utilizata de concurenta.

Rezultatele analizei SWOT se concretizeaza in:

- factori interni - puncte tari si puncte slabe;



- factori externi - posibilitati si amenintari.

In prezent, bancile isi completeaza analiza cu 'Planul de afaceri'.

Efectuarea unei analize bancare complete presupune colectarea informatiilor din doua surse:

- direct de la client;

- din alte surse independente.

Din prima categoric face parte 'Planul de afaceri' - document elaborat de client sau de consultanti specializati. Acest material ofera o imagine de ansamblu a clientului, prezentand informatii istorice si de prognoza.

Exista o varietate de modalitati de prezentare a 'Planului de afaceri', in functie de activitatea desfasurata, stilul celui care-1 concepe, structure societatii comerciale etc. Indiferent de varianta adoptata, continutul trebuie sa fie acelasi.

Continutul standard al Planului de afaceri este:

1. Date generate despre societate

In primul rand ne intereseaza tipul acesteia (societate comerciala, regie autonoma, persoana fizica, asociatie familiala etc.), pentru ca fiecare dintre aceste categorii de imprumuturi au caracteristici diferite. Toate aceste caracteristici sunt prevazute in contract si/sau in statutul societatii si au implicatii diferite in analiza cererii de credite.

2. Tipul de proprietate

Principalele probleme ce trebuiesc ridicate aici se refera la natura capitalului societatii (privat, de stat sau mixt) si la gradul de implicare al proprietarilor in conducerea afacerii. Daca proprietarii sunt cei care conduc afacerea, ei o vor face in asa fel incat sa-si maximizeze veniturile lor personale si sa diminueze profitul pentru a evita plata unor impozite mari. De aceea, unele societati sunt bine conduse si sunt profitabile, dar sunt subevaluate din punct de vedere contabil. In cazul in care o societate are mai multi actionari, iar membrii conducerii sunt angajati, ei au ca principala sarcina maximizarea veniturilor actionarilor, prin cresterea dividendelor si cresterea valorii actiunilor. Daca societatea nu este profitabila, unii actionari vor dori sa-si vanda actiunile si atunci exista riscul preluarii ei de catre alti actionari mai mult sau mai putin cunoscuti.

3. Conducerea societatii

Conducatorii sunt cei de ale caror decizii depinde intreaga activitate desfasurata de client. De aceea, cunoasterea cat mai detaliata a conducerii si a capacitatilor profesionale ale acesteia este deosebit de importanta.

Intrebarile ce trebuiesc puse la acest nivel se refera la calificarea, calitatea, amabilitatea si moralitatea conducerii, la eficienta acesteia comparativ cu alte firme din domeniu sau la modalitatea de promovare ierarhica adoptata de companie.

4. Personalul

Trebuie avut in vedere nivelul de calificare al personalului si concordanta intre acesta si gradul de complexitate al lucrarilor efectuate.

De asemenea, nu trebuie uitat faptul ca, dand posibilitatea personalului sa aiba responsabilitati proprii, satisfactia acestuia va creste, ducand la scaderea fluctuatiei personalului. Autorizarea personalului cu competente conduce la imbunatatirea relatiilor cu clientii, iar atitudinea personalului se va reflecta in servicii de o calitate superioara.

5. Afacerea

Inspectorul de credite trebuie sa identifice caracteristicile spatiilor de productie, comercializare, dotarea tehnica, furnizorii si modul de organizare al activitatii.

Acesta isi poate forma o imagine clara asupra societatii, daca cunoaste etapele prin care a trecut societatea in dezvoltarea sa, greutatile intampinate, cum au fost solutionate acestea, ce s-a dorit si ce s-a infaptuit in realitate, evolutia in timp a activitatii in sine, a colaborarii cu celelalte entitati etc.

6. Plata/marketing

Pentru aprecierea corecta a situatiei firmei trebuie sa se cunoasca caracteristicile produselor vandute, piata de desfacere a acestora cu tendintele actuale si viitoare ale cererii, dar si gradul de dezvoltare a firmelor concurente pe aceasta piata. Imaginea societatii devine si mai clara daca se identifica cele patru componente ale mixului de marketing: pret, produs, promovare si distributie.

7. Previziuni

Dupa ce inspectoral de credite s-a edificat asupra activitatii desfasurate de client si asupra situatiei sale financiare, va trebui sa se edifice asupra viitorului afacerii acestuia.

Realizarea unor prognoze implica. prognoza fluxului de numerar. Pentru ca aceste estimari sa fie utile, ele trebuie sa tina seama de toate ipotezele posibile si de realizarea acestora.

In general, toate ipotezele prezentate in prognoze trebuie verificate si comparate cu propriile cunostinte ale inspectorului, cu ipotezele prezentate de clientii din aceeasi ramura (daca este posibil), cu informatiile obtinute din surse independente (ca de exemplu, ale Comisiei Nationale de Statistica).

Analiza financiara   a riscului de credit

Procesul complex al fundamentarii deciziei de creditare presupune parcurgerea logica a unor etape bine determinate de analiza a agentului economic, pornindu-se de la analiza motivatiilor pentru care se solicita creditul si finalizandu-se eu actiunea de creditare, respectiv de negociere cu clientul in vederea aprobarii sau refuzului bancii de a acorda creditul solicitat.

Potrivit prevederilor legii care reglementeaza activitatea bancara, la acordarea creditelor, societatile bancare urmaresc daca solicitantii prezinta credibilitate, analizand situatia patrimoniala, rezultatele economico-financiare si programele de productie bazate pe contracte si comenzi, modul de indeplinire a indicatorilor de bonitate, garantiile pentru utilizarea cu eficienta a creditului si rambursarea integrala la scadenta. Cea mai concludenta actiune este analiza financiara.

Analiza financiara consta in folosirea unor instrumente si tehnici specifice pentru comensurarea datelor cuprinse in situatiile financiare, in interdependenta raporturilor stabilite intre cele mai semnificative date, in vederea luarii unor decizii.

Principalele functii ale analizei financiare sunt:

- prezentarea firmei;

- previzionarea conditiilor si rezultatelor activitatii;

- diagnoza, evaluarea manageriala.

Utilizatorii analizei financiare nu sunt numai bancile, ci si ceilalti creditori (furnizori, institutii financiare, investitorii de capital, managerii, analistii de achizitionare sau fuziune, auditorii). In Normele interne de creditare, fiecare banca prezinta instrumente clasice folosite in analiza financiara:

- situatiile financiare (anuale, trimestriale, lunare);

- bilantul contabil si contul de profit si pierderi;

- situatia patrimoniala si a rezultatelor financiare;

- balanta de verificare; fluxul de numerar;

- planul de afaceri;

- statistici macro si microeconomice.

Mai nou, in sistemul bancar se practica si o abordare interogativa. Se pun intrebari de genul:

1. Ce nevoi determina firma sa apeleze la credite pe termen scurt?

2. Are firma resurse financiare sa plateasca dobanda si sa returneze creditul?

3. Care a fost politica aplicata de conducerea firmei in utilizarea si rambursarea creditelor pe termen scurt sau lung utilizate in trecut?

Pentru un rezultat cat mai bun, cele doua moduri de abordare trebuie utilizate in mod combinat pentru o imagine aproape fidela a realitatii.

Analiza pe baza situatiilor financiare traditionale

Pentru detenninarea si cuantificarea indicatorilor bonitatii se folosesc elemente ce se regasesc in: 'bilant'; 'contul de profit si pierdere'; 'balanta de verificare'; 'situatia patrimoniului'; 'rezultate financiare'; 'incasari si plati in valuta'.

Situatiile financiare traditionale permit calcularea unei serii de indicatori care ofera analistului o imagine clara asupra riscurilor generale in activitatea clientului.

Aceste situatii traditionale sunt reprezentate de bilantul pe ultima trei ani de activitate, contul de profit si pierderi pe ultimii trei ani si balanta de verificare.

Ca reflectare a starii patrimoniale, bilantul stabil la sfarsitul perioadei de gestiune descrie separat elementele de activ si de pasiv ale intreprinderii.

Indicatorii de echilibru

Diferenta dintre activul total si datoriile totale da o prima si principala evaluare contabila a intreprinderii la data incheierii exercitiului.

SN = Activ total - Datorii totale

Aceasta ecuatie fundamentala a bilantului reda situatia neta a intreprinderii. Situatia este cel mai adesea pozitiva si crescatoare, ca efect al unei gestiuni economice sanatoase.

Cresterea situatiei nete este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari provizionare reglementate, reporturi din exercitiul precedent, subventii etc.

Situatia neta poate avea, in cazuri prefalimentare, valoare negativa. Aceasta semnifica o depasire a activului real de catre datoriile totale contractate de intreprinderi. O astfel de situatie neta este consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare.

Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramane in sarcina creditorilor ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al intreprinderii.



Un alt indicator calculat pe baza datelor din bilant este fondul de rulment. El poate fi definit ca un excedent al activelor curente fata de pasivele curente, reprezentand investirea fondului companiei in active ce urmeaza a fi realizate intr-o perioada relativ scurta de timp.

Nu este o investitie intr-un activ cu viata lunga dar, asa cum numele arata, reprezinta fonduri ce sunt in mod continuu in folosire si reluate de mai multe ori in timpul aceluiasi an.

FR = Surse permanente - Alocari permanente

Determinarea prin calcul a fondului de rulment si neinscrierea lui distinctiva intr-un post de pasiv al bilantului este o consecinta a gestiunii globale unitare a fondului intreprinderii, fara a separa distinct fondurile pentru investitii de cele pentru productie.

Utilizarea globala, fara destinatii prestabilite a fondurilor banesti, da intreprinderii libertatea de a le aloca acolo unde nevoia de finantare impune acest lucru, fie ca este vorba de investitii, de productie, de cercetare etc.

Aceasta libertate este insotita insa de o mare responsabilitate in privinta elaborarii unei politici coerente de finantare a intreprinderilor in masura sa asigure dezvoltarea echilibrata a tuturor sectoarelor de activitate si sa determine succesul societatii in raport cu concurenta.

O marime negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parti din sursele temporare pentru finantarea unor necesitati permanente, contrar principiului de gestiune financiara.

Nevoia de fond de rulment evidentiaza acele nevoi temporare reinnoibile permanent in cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale intreprinderii.

Nevoia de fond de rulment = Alocari ciclice - Surse ciclice

Un NFR pozitiv, deci un surplus de nevoi temporare in raport cu sumele temporare posibile de mobilizat, poate fi judecat ca fond normal, daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. Astfel, NFR poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si creantelor ci exigibilitatea datoriilor de exploatare.

O nevoie de fond de rulment pozitiva poate fi apreciata pozitiv, daca este rezultatul accelerarii relatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai relaxate. In caz contrar, aceasta nu poate fi consecinta unor intreprinderi temporare in aprovizionarea si reinnoirea stocurilor.

Expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente este trezoreria neta. Inregistrarea unei trezorerii nete in cadrul mai multor exercitii succesive demonstreaza succesul intreprinderii in viata economica si posibilitatea plasarii rentabile a disponibilitatilor banesti pentru intarirea ei pe piata.

Cresterea trezoreriei nete pe perioada exercitiului financiar reprezinta 'cash-flow'-ul perioadei, respectiv fluxul monetar net al exercitiului. Se poate concluziona ca trezoreria este determinata de rentabilitatea economica.

Intre rentabilitate si lichiditate sunt relatii de interconditionare si marimea fiecareia depinde de activitatea firmei pentru profit. Cele mai multe fonduri implica un cost pentru firma. Astfel, o parte relativ mare din activele curente au tendinta sa reduca profitul.

Unele firme sunt tentate sa accepte riscuri mai mari de lichiditate, ca sa obtina profituri mai mari. Alte firme nu se concentreaza asupra maximizarii profitului atat de mult si nu au un management agresiv al lichiditatii. Aceste tipuri de comportament afecteaza nivelul fondului de rulment.

Partea cealalta a atitudinii pentru profit implica riscul asfel cu cat fondul de rulment este mai mare, cu atat riscul este mai mic. Lichiditatea inseamna siguranta. Firmele cu aversiuni la risc vor mentine mai multe active curente decat firmele care au o politica agresiva.

Scopul managementului fondului de rulment este sa sustina obiectivele operationale si financiare pe termen lung. Trei elemente trebuie incluse in analiza relatiei intre profitabilitate si risc:

1. insolvabilitatea - riscul careia trebuie sa-i faca fata o firma cu un nivel inadecvat al fondului de rulment;

2. profitabilitatea activului - diferitele marimi ale activelor vor avea efecte diferite asupra profitului. Un nivel ridicat al stocurilor va cere costuri ridicate. In acelasi timp, firma va avea o larga gama de produse de oferit ceea ce poate genera vanzari si, deci, profituri mai mari;

3. costul finantarii.

In evaluarea fondului de rulment pentru o cerere de credit, nu este suficient sa se determine nivelul de fond de rulment al firmei debitoare pentru un singur an sau o perioada de calcul.

Indicatorii care definesc bonitatea

Bonitatea clientului se stabileste cu ajutorul indicatorilor ce definesc si exprima capacitatea acestuia de a-si achita obligatiile care urmeaza sa si le asume prin semnarea contractului de credit. Ofiterii de credit vor analiza situatia bonitatii clientilor pe baza unui sistem care cuprinde urmatorii indicatori:

1. Lichiditatea curenta

Lichiditatea reprezinta capacitatea de a face fata datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapida a activelor sale circulante in disponibilitati. Lichiditarea curenta se calculeaza prin impartirea activelor curente la pasivele curente .

Active curente Lichiditate curenta = 覧覧覧覧 x 100
P
asive curente

2. Solvabilitatea

Solvabilitatea reflecta capacitatea generala a societatii de a transforma toate activele sale in 'cash' pentru plata tuturor datoriilor.

Solvabilitatea se calculeaza prin impartirea activelor totale la datoriile totale.

Active totale Solvabilitatea   = 覧覧覧覧 x 100
Datorii totale

3. Marja profitului din activitatea de exploatare

Ca masura a profitabilitatii clientului se va folosi marja de profit din exploatare, definita ca profit din activitatea de exploatare/total vanzari x loo.

profit din activitatea de exploatare curente Marja   profitului din activitatea de exploatare = 覧覧覧覧覧覧覧覧 x 100
total vanzari

4. Coeficientul de acoperire a dobanzii

Indicatorul se utilizeaza pentru masurarea capacitatii clientului de a-si onora platile dobanzii din profitul rezultat din activitatea curenta. Coeficientul de acoperire a dobanzii se obtine impartind profitul din exploatare (profitul inainte de plata dobanzii si plata taxelor) la valoarea dobanzii (dobanda platita + dobanda datorata si neachitata).

profituri din exploatare curente Coeficientul de acoperire a dobanzii = 覧覧覧覧覧覧覧覧 x 100
dobanda datorata

5. Rata capitalului propriu

Rata capitalului propriu se calculeaza ca pondere a capitalului propriu in total active.

capital propiu Rata capitalului propriu = 覧覧覧覧覧 x 100
total activ

Analiza pe baza de cash-flow

Situatiile financiare traditionale evidentiaza profiturile sau pierderile. Situatiile anexe traditionale nu aratau nimic din fluxurile de intrare si de iesire a fondurilor, cu toate ca fluxul fondurilor este vital pentru supravietuirea intreprinderilor si pentru prosperitatea lor.

Situatiile de cash-flow au fost proiectate sa umple acest 'gol' si ele detaliaza lichiditatea companiei.

Lipsa de cash-flow ucide o companie. Intreprinderile profitable au deseori probleme acute de cash-flow. Activitatea sanatoasa, profitabila reliefeaza deseori probleme de cash-flow la firmele care nu reusesc sa aprecieze necesarul de finantare determinat de extinderea activitatii din punct de vedere al activelor fixe, stocurilor si productiei neterminate, capitalului circulant. De multe ori, firmele minimalizeaza 'golurile' si astfel nu analizeaza diferentele dintre necesarul permanent de finantare si disponibilitatile pe care le au.

Situatiile de fluxuri de fonduri sunt elaborate folosind datele din doua bilanturi si din contul de profit si pierdere pentru perioada de referinta. Se pot distinge astfel doua tipuri de situatii:

- situatia cash-flow-ului, care explica motivul pentru care a existat (sau va exista) variatia reflectata intre bilanturi;

- alte situatii de fluxuri de fonduri, care explica variatia unor elemente de patrimoniu financiar reflectate in perioada bilantiera.

Deci, pentru primii, situatia cash-flow-ului ca o forma particulara a unei situatii a fluxului de fonduri ofera:



- evaluarea necesarului viitor de fonduri si masura in care aceasta finantare trebuie obtinuta din afara;

- analiza de risc si sensibilitate si efectele variatiei conditiilor de comert, ciclului de inlocuire a activelor fixe si alte elemente ale activitatii;

- evaluarea riscului de nerambursare catre banca creditoare.

Fondurile generate pe parcursul unei perioade financiare ('sursele') includ, tipic, urmatoarele:

- fonduri de activitate curenta;

- aporturile actionarilor;

- imprumut obligatoriu;

- venituri din chirii si dobanzi;

- subventii de la guven;

- venituri din vanzarea de active fixe

venituri din vanzarea altor investitii.

Destinatiile acestor fonduri pot fi:

- finantarea activitatii curente;

- achizitionarea de active fixe;

- plata de dividende si dobanzi;

- reducerea de capital.

Pe langa analiza datelor istorice este necesara o analiza si pentru un orizont de timp viitor.

Prognoza situatiilor de fluxuri de fonduri are la baza, in principal:

- situatiile financiare traditionale - anterioare si prognozate;

- ipoteze referitoare la: rata dobanzilor, inflatia, eficienta si randamentul activelor, investitiile in mijloace fixe, investitiile in capital circulant.

Ipotezele trebuie investigate cu atentie si justificate pentru a putea identifica tendintele si necesarul de investitie potrivit acestor tendinte.

Pentru a avea cateva repere in analiza care se efectueaza intre diferitele situatii fmanciare, pe baza carora se face analiza, trebuie sa existe anumite conditii, si anume:

Amortizarea se analizeaza comparativ cu cheltuielile de investitii; daca amortizarea depaseste ca indice de crestere cheltuielile de investitii, se pune problema daca conducerea firmei are o politica de modemizare si dezvoltare sau se bazeaza pe munca manuala; daca cheltuielile de investitii sunt permanent peste valoarea amortizarii, se poate trage concluzia ca firma continua sa se dezvolte.

Impozitul se va urmari in cazul unei evolutii descrescatoare a sumei acestuia, daca aceasta se datoreaza unei scaderi a veniturilor, ceea ce reprezinta un semnal de alarma, sau daca se datoreaza unei politici de incurajare prin diminuarea taxelor de impozitare in sectorul economic respectiv.

Debitorii. O evolutie normala a acestui element este apreciata atunci cand tendinta de crestere a acestuia este insotita de o crestere a vanzarilor nete. Este de dorit ca perioada de colectare a sumelor de la debitori si clienti sa fie mai mica decat perioada in care trebuie platiti fumizorii si alti creditori pe termen scurt.

Stocurile. Se va aprecia evolutia crescatoare a acestora, corelata insa cu o crestere a necesarului pentru productie (pentru stocurile de materii prime si materiale) si cu o crestere a vanzarilor nete si a clientilor (pentru stocurile de produse finite), ca expresie a cresterii cererii de produse pe piata.

Rambursarea creditului pe termen lung. Se va urmari capacitatea de rambursare corelata cu elementele care semnifica capacitatea agentului economic de a genera fonduri proprii pe baza:

activitatii de productie desfasurata, si nu pe baza altor surse (amortizari, credite);

mentinerea unei viteze de rotatie corespunzatoare a stocurilr si debitorilor;

mentinerea relatiilor de livrare cu un numar mare de beneficiari;

corelarii permanente a productiei cu cererea exprimata pe piata.

Firmele pot supravietui pe perioade scurte cu profituri mici sau cu pierderi. Ele nu vor supravierui insa fara bani lichizi.

Capacitatea de a-si plati creditorii si de a-si onora obligatiile la scadenta este de o importanta fundamental. Fara o astfel de capacitate, firma se indreapta inevitabil catre executarea silita sau lichidare.

Indicatori ai riscului global de creditare

Cuantificarea expunerii globale a bancii la riscul de creditare se face prin analiza si monitorizarea permanenta a unui sistem de indicatori care se pot grupa in trei categorii: indicatori de pondere, indicatori de dinamica si indicatori relativi, de corelare a activelor cu capitalul bancar.

Indicatorii de structura sau de pondere exprima procentual, la un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de credite. Trebuie sa amintim aici ca, din punctul de vedere al bancii, risc de creditare nu prezinta doar operatia de creditare propriu-zisa; plasamentele in titluri de credit (intre operatiile bilantiere), acordarea de garantii (in afara bilantului) si participarea insasi a bancii la sistemul interbancar de decontari sunt purtatoare, si ele, de risc de creditare. Ca indicatori de risc monitorizati se pot folosi unul sau mai multi dintre urmatorii:

- credite totale raportate la total active. Cu cat ponderea creditelor in total active este mai ridicata, cu atat activitatea bancara este perceputa ca fiind mai riscanta; prin politica de creditare se poate stabili un plafon al acestei masuri si/sau praguri de alerta. Daca valoarea portofoliului de valori mobiliare este semnificativa, atunci trebuie calculat si raportul intre creantele totale asupra debitorilor (credite acordate plus titluri de credit in portofoliu) si activele totale;

- credite de calitate medie raportate la credite totale. Acesta este un indicator care exprima direct ponderea creditelor de calitate inferioara (din punctul de vedere al riscului de creditare) in total credite. Creditele de calitate medie cuprind creditele in observatie plus creditele substandard si cele indoielnice (definite conform Normelor BNR). Pentru portofoliul de obligatiuni se poate construi un indicator similar in functie de calificativele titlurilor din portofoliu (cele internationale), asa cum sunt ele acordate de agentiile de evaluare recunoscute (Moody's sau Standard & Poor's);

- pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de credite. Valoarea acestui raport trebuie sa fie cat mai mica pentru ca portofoliul sa fi fost gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare. Aceasta marime serveste si drept reper pentru stabilirea rezervelor portofoliului de credite din care sunt acoperite aceste pierderi. Analog, se poate calcula valoarea raportului pierderi la portofoliul de titluri de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de titluri de credit.

Indicatorii de dinamica exprima evolutia in timp a unor indicatori valorici a caror marime este corelata cu evolutia riscului de creditare ex ante sau post factum;

- dinamica fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite ( ex ante) exprima felul in care conducerea bancii anticipeaza evolutia expunerii la riscul de creditare: cu cat cresterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atat se poate presupune ca banca anticipeaza pierderi mai mari si ca, deci, este de asteptat o scadere a calitatii portofoliului de credite. Aceasta informatie trebuie interpretata in contextul dat de dinamica portofoliului de credite insusi, caci, daca cei doi parteneri cresc in acelasi ritm, atunci nu poate fi vorba de o crestere a expunerii la risc. In plus, in functie de reglementarile legale privind constituirea si finantarea fondului de rezerva pentru pierderi din creditare, se poate ca banca sa foloseasca o politica diferita de finantare a fondului pentru obtinerea unor avantaje fiscale si atunci este clar ca dinamica pronuntata a indicatorului nu poate semnifica o crestere a expunerii la risc. Indicatorul este mai ales de uz intern, fiind folosit la nivelul intregului sistem bancar ca un semnal de alarma pentru terti si larg mediatizat de presa de specialitate;

- dinamica activelor si, mai ales, a creditelor totale sunt interpretate ca indicatori ai riscului de creditare, atunci cand exprima o crestere accelerata. Aceasta deoarece se presupune, in baza experientei, ca fiecare institutie bancara are o capacitate limitata de a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Aceasta capacitate este limitata de performantele personalului, de cadrul politicii de creditare, de structura organizatorica si, in general, de ansamblul resurselor bancii si de modul lor de gestionare. O crestere accelerata (de exemplu, de 50 % intr-un an) a valorii reale (in preturi constante) a portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionata convenabil sau cel putin comparabil cu nivelul de performanta din anii anteriori in cadrul acelorasi structuri si folosind aceleasi resurse. Pe de alta parte, adecvarea insasi a acestor resurse si structuri la presiunea exercitata de volumul sporit de activitate reprezinta un factor perturbator pana la restabilirea unui nivel rezonabil de echilibru intre capacitatile bancare de prelucrare a informatiei si volumul acesteia. Capacitatea deficitara de prelucrare a infomiatiei este un factor de risc, caci sunt (ne)sanse mai mari de strecurare a unor erori (mai ales in cadrul unor proceduri clasice de tratament).

Indicatorii relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul si fondurile bancare sunt important de urmarit, deoarece dau o expresie cantitativa a raportului dintre expunerea la risc si sursa de finantare a acestei expuneri.

Se pot folosi ca indicatori:

- profitul net raportat la pierderile la portofoliul de credite. Profitul net este sursa principala de finantare a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura sa destinatie. Calculat in aceasta forma, indicatorul este cel mai adesea supraunitar. El se poate calcula si sub forma inversa, dar atunci este in mod evident subunitar. Important este ca resursele sa fie acoperitoare. Oricum, evolutia raportului poate fi extrem de semnificativa;

- si mai edificator este raportul dintre fondul de rezerva si pierderile inregistrate la portofoliul de credite. Acest raport trebuie sa fie mai mare decat 1, pentru a putea aprecia ca managementul este prudent.

Valoarea acestor indicatori ne permite sa apreciem calitatea portofoliului de credite si evolutia acestuia. Pentru uz intern, deoarece datele sunt accesibile fara restrictii, toti acesti indicatori se pot calcula si, deci, pot fi interpretati in mod corelat, analizati si folositi pentru a fundamenta politica de credite. In afara bancii, majoritatea acestor indicatori pot fi calculati cu o relativa intarziere pe baza datelor din bilantul si repartizarea profitului publicate de banci. Ei pot fi folositi pentru a se aprecia calitatea managementului bancar de catre operatorii de pe pietele financiare si de autoritatea bancara.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1058
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site