Cheltuielile publice pentru asigurari sociale si asistenta sociala

Cheltuielile publice pentru asigurari sociale si asistenta sociala

De-a lungul timpului oamenii s-au confruntat cu o serie de situatii deosebite cum sunt boala, accidentele de munca, batranetea, a caror aparitie facea foarte dificila intretinerea lor si a familiilor lor. Formele clasice de lupta impotriva acestor situatii precum economisirea, asigurarile private, actiunea institutiilor de caritate si asocierile mutuale ale muncitorilor din diferite domenii, nu reuseau sa ofere o solutie satisfacatoare acestor probleme. Ca urmare la sfarsitul secolului XIX in Germania, sub conducerea cancelarului Bismark, care era profund ingrijorat de atractia pe care o exercitau ideile comuniste asupra muncitorilor, ia nastere primul sistem obligatoriu de asigurari sociale, pe parcursul a sase ani succedandu-se legea privind asigurarile de boala (1883), legea asigurarilor de munca (1884) si legea privind asigurarile de invaliditate si batranete (1889). Acest sistem a fost preluat apoi si de alte tari, la riscurile asigurate initial adaugandu-se dupa criza economica din 1929-1932 si somajul.

La baza organizarii sistemului asigurarilor sociale de stat sta ideea ca, obligandu-i prin lege pe toti cei care lucreaza sa se asigure in schimbul platii unei contributii, vor fi cuprinse in sistem mase mari de oameni de ordinul a milioane de persoane, ceea ce va face posibila actiunea legii numerelor mari, in conformitate cu care numarul de imbolnaviri sau accidente de munca care se inregistreaza la un milion de persoane este unul limitat, ce poate fi determinat statistic. Ca urmare din sumele ce se colecteaza la nivelul intregului sistem se pot acoperi cheltuielile care se fac in cazul numarului redus de persoane ce se vor confrunta cu unul din riscurile asigurate, doar acestea urmand sa beneficieze de serviciile sistemului.

Sursele de finantare a sistemului de asigurari sociale sunt contributiile salariatilor, ale liber-profesionistilor si patronilor la care se adauga de multe ori si subventii din fondurile bugetare. Importanta pe care o au acestea in finantarea sistemului difera de la o tara la alta. Astfel ponderea contributiilor pentru asigurari sociale in totalul veniturilor fiscale varia in anul 1999, in tarile dezvoltate, de la 4 %  in Danemarca la peste 40% in Germania, Franta si Olanda, Danemarca finantandu-si sistemul de asigurari sociale in special din surse bugetare.

In Romania primii pasi in domeniul asigurarilor sociale au fost facuti in 1902 cand a fost elaborata o lege privind asigurarile de sanatate  (Legea Missir) si in 1912 cand a fost elaborata o lege a asigurarilor sociale (Legea Nenitescu). Dupa realizarea unirii din 1918, in Romania au functionat alaturi de sistemul de asigurari din Regat si sistemele de asigurari existente in provinciile alipite care erau de origine austro-ungara in Transilvania, austriaca in Bucovina si ruseasca in Basarabia, unificarea acestora realizandu-se in anul 1933 prin Legea Ioanitescu.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial in perioada comunista, pe fondul urbanizarii rapide a populatiei si al industrializarii, are loc  cuprinderea in cadrul sistemului de asigurari sociale a intregii populatii si o dezvoltare a serviciilor prestate de asigurarile sociale. Incepand cu anul 1990 sistemul romanesc de asigurari sociale sufera o serie reforme, necesare pentru adaptarea acestuia la conditiile economiei de piata, facandu-se trecerea de la finantarea din fonduri publice la finantarea din contributiile angajatilor si angajatorilor si introducandu-se ajutorul de somaj.

In prezent in Romania cheltuielile pentru asigurari sociale se realizeaza din resursele colectate in bugetul asigurarilor sociale de stat, in fondul pentru plata ajutorului de somaj si in fondul de asigurari sociale de sanatate, care sunt completate atunci cand este necesar si cu subventii de la bugetul de stat.

Principalele forme de protectie a cetatenilor finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat sunt pensiile, trimiterile la tratament si odihna, indemnizatiile ajutoarele si unele cheltuieli cu ocrotirea sanatatii.

Prin asigurarile sociale de stat se acorda urmatoarele pensii[1]:

- pensia pentru munca depusa si limita de varsta, la care varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati, iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si 35 de ani pentru barbati, pentru acordarea pensiei fiind necesara realizarea unui stagiu minim de cotizare de 15 ani atat pentru femei cat si pentru barbati;

- pensia de invaliditate, care se acorda celor care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca si care au indeplinit un stagiu minim de cotizare, ce variaza in raport cu varsta asiguratului la momentul ivirii invaliditatii;

- pensia anticipata, ce se acorda cu cel mult cinci ani inaintea varstelor standard de pensionare la solicitarea asiguratilor ce au depasit stagiul complet de cotizare cu cel putin zece ani;

- pensia de urmas, ce se acorda ce se acorda copiilor si sotului supravietuitor.

Indemnizatiile si ajutoarele acordate prin asigurarile sociale de stat sunt urmatoarele:

- indemnizatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca ;

- indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca;

- indemnizatii in caz de maternitate;

- indemnizatia de nastere;

- indemnizatia pentru cresterea si ingrijirea copilului pana la doi ani;

- indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav;

- ajutorul in caz de deces.

Principala problema cu care se confrunta sistemul public de pensii este faptul ca la nivelul anului 2004 existau circa 6,5 milioane de pensionari ale caror pensii erau platite din contributiile colectate de la aproximativ 4,5 milioane salariati. Aceasta situatie a facut ca in anul 2002 bugetul asigurarilor sociale de stat sa inregistreze un deficit de 9 960 miliarde lei la cheltuielile totale efectuate de peste 107 000 miliarde lei[2].

Pentru a rezolva aceasta situatie se are in vedere trecerea platii pensiilor pentru agricultori in sarcina bugetului de stat, ceea ce va face ca raportul dintre salariati si pensionari sa devina egal cu 1, si urmeaza totodata ca sa intre in functiune si al doilea pilon al sistemului de pensii, cel al pensiilor private.

Sistemul romanesc de asigurari sociale urmareste si protectia sociala a somerilor ce se realizeaza prin acordarea unei indemnizatii de somaj, masuri de formare profesionala si stimularea angajatorilor pentru incadrarea in munca a somerilor. Indemnizatia de somaj se acorda pe perioade cuprinse intre 6 si 12 luni, in functie de stagiul de cotizare, si nivelul acesteia este de 75% din salariul de baza minim brut pe tara.

De asemenea prin asigurarile sociale de sanatate se asigura prestarea in favoarea asiguratilor a unui pachet definit de servicii medico-sanitare ce cuprinde servicii medicale, medicamente si materiale sanitare.

Sursele de finantare ale sistemului romanesc de asigurari sociale sunt contributiile platite de angajatori 32,5% din salariul brut (22% contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat, 7% contributia la fondul de asigurari de sanatate, 3% contributia la fondul pentru protectia somerilor si minim 0,5%, maxim 4% contributia la fondul national de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale) si contributiile platite de angajati 17% din salariul brut (9,5% contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat, 6,5 % contributia la fondul de asigurari de sanatate si 1% contributia la fondul pentru protectia somerilor. Nivelul total al acestor contributii de 49,5% din salariul brut este unul ridicat comparativ cu alte tari europene si se datoreaza in special numarului redus de salariati care platesc contributii sociale

Acest nivel ridicat al contributiilor sociale, care in anii 2000 si 2001 s-a situat la 60% din salariul brut, a creat si creaza in continuare distorsiuni in luarea deciziilor economice ducand totodata si la cresterea evaziunii fiscale, fiind necesara reducerea in continuare a nivelului contributiilor sociale pentru inlaturarea acestor neajunsuri. In anul 2006 nivelul contributiilor sociale va fi redus cu doua puncte procentuale, urmand sa ajunga la 47,5%, reducerea vizand contributiile sociale platite de angajator.

In ceea ce priveste cheltuielile pentru asistenta sociala acestea se efectueaza in Romania din fonduri ale bugetului de stat, ale bugetelor locale si ale bugetului asigurarilor sociale de stat si vizeaza acordarea de alocatii pentru copii, protectia drepturilor copilului, ajutorarea persoanelor cu handicap, a batranilor si a altor persoane marginalizate social. O masura foarte importanta in domeniul asistentei sociale constituind-o instituirea unui venit minim garantat, care se acorda persoanelor afectate de saracie[3].