Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Pro sau contra globalizare?

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Pro sau contra globalizare?

Pentru a ne exprima o opinie avizata ar trebui sa avem in vedere cel putin urmatoarele aspecte:

aspectul-cheie – trecerea de la internationalizarea la transnationalizarea capitalului;





extinderea controlului TNCs asupra economiei globale in formare;

globalizarea a accentuat mobilitatea capitalului;

cresterea FDI a fost insotita de integrarea globala a sistemelor productive;

multe state in curs de dezvoltare au devenit investitoare in strainatate, ceea ce demonstreaza ca TNCs din acele tari au devenit parte integranta si activa a procesului de globalizare;

a crescut enorm volumul schimburilor valutare si al tranzactiilor bursiere cu titluri de valoare.

Adunarea Generala a ONU din 17-18 sept.1998 a adoptat rezolutia nr.53/169 intitulata “Rolul Natiunilor Unite in promovarea dezvoltarii in contextul globalizarii si interdependentei”.

In acest demers s-a bazat pe un amplu raport pregatit in colaborare cu UNCTAD si cu consultarea altor organizatii din sistemul ONU: ILO (Organizatia Internationala a Muncii), FAO (Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie), UNIDO (Organizatia pentru Dezvoltare Industriala), UNDP (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), ESCAP (Comisia Economica si Sociala pentru Asia si Pacific), ECLAC (Comisia Economica pentru America Latina si Caraibe), ECA (Comisia Economica pentru Africa) etc. Raportul ajunge la concluzia ca globalizarea este un proces ireversibil si nu o optiune si aduce urmatoarele argumente in sprijinul acestei afirmatii:

“globalizarea este inainte de toate un rezultat cumulativ al unor procese cantitative si calitative desfasurate de-a lungul timpului, incepand cu economia (privita si ea sub multiple aspecte: comert, finante, investitii) si terminand cu mediul inconjurator, cultura si tehnologia. (…) Multe din procesele cu caracter transnational au sporit riscul de contagiune, in special in ceea ce priveste crizele financiare, creand un asa-numit <deficit de adaptare> la problemele ridicate de globalizare”. (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.292)

“Forta cu care se manifesta astazi globalizarea este atat de puternica, incat a pus in discutie si capacitatea institutiilor guvernamentale de a stapani si anihila anumite efecte negative produse de ea. In felul acesta, se pune tot mai mult problema unor actiuni concertate, efective si robuste, care sa previna crizele, deoarece pietele nu vor fi niciodata inerent stabile si nici echitabile”. (Ibidem., p.292)

“Cresterea interdependentelor dintre state a facut din comert si finante doua chei cu ajutorul carora poate fi obtinut un plus de coerenta si complementaritate in politicile economice, astfel incat sa se obtina maximum de beneficiu de pe urma cresterii si dezvoltarii globale. In aceasta arie de preocupari este posibila identificarea unor obiective comune care sa serveasca deopotriva intereselor tuturor statelor, atat dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare”. (Ibidem., p.293)

“Vectorul cel mai important, adevaratul catalizator si lubrifiant, care a facut din globalizare un proces ireversibil, il constituie, fara indoiala, raspandirea informatiei tehnologice. (…) Deplina si efectiva participare la retelele informatice globale este cruciala pentru toate tarile care doresc sa beneficieze de pe urma globalizarii si sa nu fie marginalizate. Exploziva diseminare a informatiilor tehnologice a produs, din pacate, noi decalaje, iar pe altele le-a adancit”. (Ibidem., p.293)

Limitele globalizarii

Au fost elaborate mai multe scenarii posibile ale evolutiei economiei mondiale in viitorul apropiat. Dintre acestea amintim:

prima varianta: premisa ca procesul globalizarii se va intensifica si va permite tarilor in curs de dezvoltare sa-si reduca decalajele economice fata de tarile dezvoltate si segmentelor sarace ale societatii sa se apropie de veniturile celor bogati – are o nota optimista! “Daca omenirea nu va gasi mijloacele de a gestiona crizele, indeosebi cele financiare, intregul proces va fi incetinit, iar consecintele negative, mai ales in plan social, se vor amplifica”. (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.329)

a doua varianta: “ia in calcul cresterea decalajului economic dintre tarile bogate si cele sarace, acompaniata de sporirea nesigurantei veniturilor si locurilor de munca a miliarde de oameni. Pe fondul acestei situatii nedorite, instabilitatea financiara la scara planetara ar creste si mai mult, sporind intensitatea si frecventa crizelor. Aceasta ar obliga comunitatea internationala ca, prin organismele ei financiare specializate, sa adopte masuri severe de limitare a efectelor economice generate de globalizare, elaborand un nou cadru conceptual al dezvoltarii la scara mondiala, care sa tina seama intr-o masura mai mare de interesele statelor cu posibilitati mai mici de afirmare competitiva. (…) cea mai grava asimetrie produsa de globalizare pana acum vizeaza distributia puterii economice in lume. Daca aceasta se va mentine, un mare numar de state apartinand Lumii a Treia nu vor fi capabile sa se integreze efectiv in economia mondiala, ramanand la periferia ei”. (Ibidem., p.329)



Politici alternative pentru tarile in curs de dezvoltare

Se considera ca exista masuri care stau la dispozitia tarilor in curs de dezvoltare pentru a reduce fluxurile externe pe termen scurt si a ajuta la prevenirea cresterii excesive a imprumuturilor interne cum ar fi:

posibilitatea de a reproduce masurile adoptate de Chile dupa criza de la inceputul anilor 1980. In acest sens, investitorii straini ar putea fi liberi sa investeasca, fiind obligati insa sa nu scoata din tara, cel putin un an, rezervele monetare. Persoanele care ar intentiona sa ia imprumuturi ar fi descurajate in privinta imprumuturilor externe pe termen scurt, prin adoptarea unei masuri care ar putea prevede ca 30% din capitalul imprumutului, pentru imprumuturi pe o perioada mai mica de un an sa fie depozitat intr-un cont fara dobanda, pentru o mai lunga perioada de timp;

politica referitoare la cursul de schimb ar trebui sa forteze investitorii straini sa recunoasca riscurile la care se supun prin imprumuturile pe termen scurt – ar fi de preferat evitarea unei fixari foarte stricte a cursului de schimb in favoarea unor cursuri mai fluctuante, cu limite mai largi;

liberalizarea de moment este contraproductiva pentru multe economii, iar institutiile internationale ar putea fi convinse sa accepte legitimitatea unor conturi de capital cu anumite grade de deschidere, de la cele extrem de controlate pana la cele extrem de deschise;

chiar daca ar fi admise si controale in trepte ale conturilor de capital, alti factori ar putea conduce la eliminarea anumitor tari de pe harta investitiilor, fie ca e vorba de imprumuturi pe termen scurt, sau de investitii straine directe. A fost propusa introducerea unei taxe de valoare mica (de ex. 0,5%) pentru fluxurile de FDI dintre statele OECD si dintre acestea si principalele zece tari in curs de dezvoltare, beneficiare ale acestor investitii; aceasta ar fi mai usor de administrat, neaducand prejudicii investitorilor pe termen lung din regiunile favorabile investitiilor. Fondurile astfel dobandite ar putea fi disponibile, la dobanzi convenabile, pentru companiile private care ar dori sa imprumute pentru realizarea unor planuri de investitii in cele mai sarace tari, aceste companii fiind insa obligate sa contribuie cu un capital echivalent sumei imprumutate, acumulat din tranzactii comerciale. Aceasta impartire de 50/50 ar descuraja investitiile neprofitabile, facilitand in acelasi timp asumarea anumitor riscuri de investitii de catre companiile implicate;

bancile din tarile in curs de dezvoltare ar trebui supuse unor cerinte de marire de capital – in prezent Acordul de la Basel cere 8%; ar fi necesara introducerea unor procente mai mari, de pana la 20 la suta, in opinia multor specialisti. Acest lucru ar putea contribui la limitarea imprumuturilor riscante, fara a impune masuri de control rupte de realitate. Ar putea fi redusa oferta de credite, acest lucru nefiind neaparat negativ, avand in vedere tendinta tarilor in curs de dezvoltare spre imprumuturi si investitii excesive;

guvernele ar trebui sa adopte masuri pentru prevenirea scaparii preturilor activelor de sub control. In acest sens ar fi necesara stabilirea momentului oportun pentru introducerea unor masuri de stopare a inflatiei pe pietele supraincalzite. Urmarirea unor rate nominale de crestere ridicate in defavoarea dezvoltarii pe termen lung este total neproductiva in conceptia multor specialisti.

Antiglobalizare sau avantaje ale globalizarii?

Numerosi observatori considera ca globalizarea “este intretinuta in mod artificial tocmai de cei ce beneficiaza de pe urma ei si mai putin de cei ce au inregistrat pierderi, sau au fost pur si simplu marginalizati. Cei de pe urma recunosc ca globalizarea reprezinta in multe privinte un fenomen nou, dar care opereaza dupa reguli vechi. Datorita acestui fapt, nu am avea de-a face cu o <noua economie>, ci cu un fel de <economie cazinou> (casino economy), in care un volum enorm de bani este antrenat in operatiuni speculative. Mergand pe aceasta linie, unii adopta un ton si mai dur, considerand ca am avea de-a face cu un fel de <colonialism corporatist> care vizeaza tarile cele mai sarace si pe saracii din tarile bogate”. (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.301)

Globalizarea este, de multe ori, considerata a fi atat un proces istoric inevitabil, cat si un avantaj pentru specia umana. “De fapt, toate acestea sunt mituri, propagate ca sa justifice lacomia dezmatata si sa mascheze masura in care transformarea globala a institutiilor umane a devenit o consecinta a complicatelor, binefinantatelor si deliberatelor interventii ale unei elite cu mijloace financiare care ii dau posibilitatea sa traiasca intr-o lume de iluzii, separat de restul omenirii. (…) Aceste forte au transformat corporatiile si institutiile financiare candva bune, in instrumente ale unei tiranii de piata care se raspandeste pe toata planeta, ca un cancer, colonizand tot mai multe dintre spatiile vitale ale Terrei, distrugand moduri de viata, dislocand oameni, facand neputincioase institutiile democratice si devorand viata in cautarea nesatioasa a banilor”. (Korten D.C., 1997, p.22-23)



Unii autori sunt de parere ca o conjunctie a trei fenomene si anume mondializarea/razboiul economic/revolutia informatiei pare sa creeze un nou fatum. “Statului-providenta pare sa i se fi substituit Piata-destin. Pentru a-i face fata nu exista, se pare, decat raspunsuri defensive, fragmentare, corporatiste, chiar periculos de identitare. Somajul, nesiguranta, excluderea, pe de-o parte, fundamentalismul si nationalismul, pe de alta parte, par a fi consecintele ineluctabile ale unui razboi economic mondial trait ca o calamitate naturala. Realitatea capitalurilor care circula si a oamenilor care sunt expulzati (cersetorii in afara oraselor si imigrantii in afara tarilor dezvoltate) pare sa rezume fata intunecata a mondializarii si sentimentul de neputinta de ea inspirat.

Diagnosticul prezentat ca o evidenta este contestabil. Razboiul economic nu face parte neaparat din mondializare si din revolutia informatiei. Dimpotriva, este perfect posibil sa gandim disocierea acestor fenomene si eficacitatea din punct de vedere planetar a unei logici a cooperarii”. (Viveret P., 2001, p.147)

“Globalizarea in sine nu este nici buna, nici rea. Ea poate face foarte mult bine, iar pentru tarile din Asia de Est, care au imbratisat globalizarea in conditii impuse de ele, in ritmul impus de ele, aceasta a fost extrem de folositoare, in ciuda pasului inapoi reprezentat de criza din 1997. (…) Pentru multi, globalizarea seamana mai mult cu un dezastru total”. (Stiglitz J.E., 2003, p.53)

“Exista un proces de <globalizare> analog proceselor in urma carora s-au format economiile nationale. Din pacate, nu avem un guvern mondial, subordonat tuturor popoarelor lumii, care sa supravegheze procesul de globalizare in felul in care guvernele SUA si ale altor state au coordonat procesul de nationalizare. Avem in schimb un sistem pe care l-am putea numi de guvernare mondiala fara guvern mondial, in care cateva institutii – Banca Mondiala, FMI, OMC – si cativa <actori> - ministerele de finante si ale comertului, puternic legate de anumite interese financiare si comerciale – domina scena, dar in care multi dintre cei afectati de hotararile lor nu-si pot face auzite vocile. Este vremea sa schimbam unele reguli care guverneaza ordinea economica internationala, sa punem mai putin accentul pe ideologie si sa acordam o atentie mai mare lucrurilor bune, sa revedem felul in care se iau hotararile la nivel international – si in interesul cui. (…) Procesul globalizarii poate fi regandit, iar cand aceasta se va intampla, cand el se va desfasura cum trebuie, cand toate tarile vor avea un cuvant de spus in privinta politicilor care le privesc, se va putea crea o noua economie mondiala, in care nu doar cresterea va fi mai durabila, ci si roadele acesteia vor fi impartite intr-un mod mai echitabil”. (Ibidem., p.54)

In prezent, GLOBALIZAREA este deseori atacata. Globalizarea poate fi, totusi, o forta de propagare a binelui: globalizarea ideilor privitoare la democratie si la societatea civila a schimbat modul de gandire al multor oameni. Globalizarea a facut ca sute de milioane de oameni sa ajunga la un nivel de trai superior celui la care nu s-ar fi gandit nu cu mult timp in urma. Globalizarea economiei a adus foloase tarilor care au profitat de ea identificand noi piete de export si atragand investitiile straine. “Pentru milioane de oameni insa globalizarea nu a adus nimic. Situatia multora chiar s-a inrautatit, locurile lor de munca fiind desfiintate, iar traiul devenind mai nesigur. Acesti oameni s-au simtit tot mai neputinciosi in fata unor forte pe care nu le puteau controla. Si-au vazut democratiile subminate, iar culturile, erodate”. (Stiglitz J.E., 2003, p.378)

Scandalul si rusinea este titlul unui raport catre Clubul de la Roma prezentat de Bertrand Schneider. Scandalul si rusinea sunt termeni adresati, in primul rand, sistemului international oficial, politic, economic si, mai ales, financiar, sistem institutionalizat, costisitor, parazitar, care prezideaza, statueaza si perpetueaza mizeria in lume, administrand fonduri filantropice de donatii paliative si ajutor umanitar. Un prim aspect al ipocriziei e larg cunoscut: tarile dezvoltate incaseaza de la tarile in curs de dezvoltare (sub forma de dobanzi la credite) mai mult decat le acorda sub forma asistentei, iar oriunde exista o sursa de bani cu o anumita destinatie, intre origine si tinta apar formele intermediare parazitare, care ajuta la transportul resurselor. Institutii birocratice, functionari, consultanti, experti, sedinte, rapoarte (majoritatea ilizibile si inutile), calatorii, echipe cu nume strategice (task-force, facts-finding, evaluation etc.), toate se aseaza pe lantul trofic al asistentei internationale pentru dezvoltare”. (Bari I., 2003, p.69)

La sfarsitul sec. al XX-lea si inceputul sec. al XXI-lea au avut loc puternice manifestari anti-globalizare. Acestea au debutat la sfarsitul anului 1999, cu prilejul reuniunii OMC de la Seattle si au continuat la Washington (aprilie 2000), Praga (septembrie 2000), Göteborg (iunie 2001), Genova (iulie 2001) sau Johannesburg (august 2002). Dupa modul in care s-au desfasurat, aceste manifestatii au doua componente: una pasnica, alta violenta”.

O manifestare pasnica a fost cea de la Washington, la reuniunea anuala FMI – BM –cand au avut loc proteste contra TNCs, WTO, BM, FMI etc.

Prima manifestare violenta a avut loc la Genova, cand a aparut si primul caz mortal. “Participantii la astfel de forme de protest au o componenta foarte eterogena: de la pacifisti dezorientati, la criptomarxisti, de la militanti religiosi, la nihilisti radicali. La Genova au aparut numerosi <gladiatori> cu cagule negre (Black Bloc) care s-au situat in fruntea violentelor”. (Bari I., 2003, p.70)

“Aparitia, la nivel planetar, a unor miscari cetatenesti, in masura in care exprima aspiratiile unei majoritati de a imparti mai bine beneficiile globalizarii intre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare, constituie un fenomen firesc, in conditiile dezvoltarii democratiei. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre acea minoritate care isi mascheaza huliganismul printr-un asa zis protest politic. (…) Societatea globala va rasturna, probabil pasnic, tot ceea ce astazi ne pare imuabil. Cetateanul umanitatii va depasi etapa de utopie. El va strabate teritorii fara frontiere, din Alaska in Australia, bucurandu-se – gratie tehnologiilor – de avantajele timpului si spatiului, de cunostinta universalitatii, dar si unicitatii sale, neingradit de epica etnoteritoriala si de amintirea numeroaselor razboaie pe care le-au purtat stramosii lui ca sa apere frontiere inevitabil vremelnice”. (Ibidem., p.70)



In acelasi context al globalizarii se manifesta contradictia piata-democratie. “Valul persistent de xenofobie in randul populatiei europene si americane este un semn indubitabil de care politica tine de mult seama. Pentru imigranti si refugiati, drepturile omului sunt vizibil limitate prin legi tot mai aspre in domeniul imigrarii si metode de supraveghere tot mai riguroase in aproape toate tarile Europei si in SUA.

Urmatoarea operatiune de marginalizare si excludere din <cetatea bunastarii> se indreapta impotriva grupurilor din societate lipsite de forta economica: cei dependenti de ajutorul social, somerii, handicapatii si tinerii fara pregatire profesionala; toti acestia simt direct si intr-o masura tot mai mare cum castigatorii de moment ai globalizarii le refuza solidaritatea. Cetatenii pasnici apartinand categoriilor mijlocii, amenintati ei insisi cu decaderea din statutul lor, se transforma in sovinisti ai bunastarii care nu mai vor sa contribuie la constituirea fondurilor in favoarea perdantilor la ruleta pietei mondiale”. (Martin H.-P., Schumann H., 1999, p.375-376)

In mod cert, actuala diviziune internationala a muncii contribuie la cresterea productiei pretutindeni in lume. Din punct de vedere economic, integrarea pietei mondiale este de o inalta eficienta. “In ce priveste insa repartitia bogatiei produse in acest fel, din cauza neinterventiei statului, masina economica globala lucreaza intr-un mod care numai eficient nu poate fi numit, iar numarul perdantilor globalizarii il depaseste de departe pe cel al castigatorilor”. (Ibidem., p.378)

Integrarea economica mondiala inseamna, la urma urmei, si sanse uriase. Cresterea extraordinara a productivitatii ar putea fi folosita pentru eliberarea din saracie a tot mai multor oameni si pentru finantarea restructurarii ecologice a economiei generatoare de risipa si devastare a resurselor din tarile din zona bunastarii de pana acum. “Pentru aceasta s-ar pune insa problema dirijarii concurentei sinucigase de pe piata mondiala pe un fagas compatibil cu democratia si aspectele ei sociale si transformarii fenomenului de globalizare a nedreptatii intr-o evolutie in directia compromisului global”. (Ibidem., p.380)

Exista propuneri ca Organizatia Mondiala a Comertului sa instituie sanctiuni impotriva unor tari care asigura unei subtiri paturi stapanitoare profituri comerciale pe piata mondiala prin explotarea muncii copiilor, distrugerea brutala a mediului si salariile de infometare, impuse numai prin represiune sindicatelor, secatuiesc resursele umane si naturale ale natiunilor lor si ai caror potentati incalca in mod evident drepturile fundamentale democratice si economice. Daca aceste sanctiuni ar avea si confirmarea organelor ONU, “atunci elitele Sudului – cel mai adesea nedemocratice – ar fi constranse sa practice o politica de dezvoltare care sa insemne un progres real pentru popoarele lor”. (Martin H.-P., Schumann H., 1999, p.396)

De asemenea, se considera ca ar fi necesara o strategie de reforma pe mai multe planuri: al aranjamentelor comerciale  si cel de incurajare a acelor reforme pe care tarile insele le-ar putea realiza in ceea ce le priveste. Tarile in curs de dezvoltare “pot sa-si gestioneze bugetele in asa fel incat cheltuielile sa nu fie mai mari decat veniturile proprii, indiferent cat de mici vor fi ele, si sa elimine barierele protectioniste care, desi ii ajuta pe unii sa obtina profituri grase, ii obliga pe consumatori sa plateasca preturi mai mari. Ele pot sa implementeze reglementari stricte care sa le protejeze de speculatorii din afara sau de actiunile ilegale ale firmelor dinauntru. Cel mai important este insa faptul ca ele au nevoie de guverne eficiente, cu sisteme judecatoresti solide si independente, de guverne democratice responsabile, deschise si transparente, neafectate de coruptia care a inabusit sectorul public si dezvoltarea sectorului privat”. (Stiglitz J.E., 2003, p.382)

“Sunt necesare politici care sa asigure o crestere economica durabila, pe baze echitabile si democratice. (…) A putea sa cumperi genti Gucci dintr-un magazin universal moscovit nu inseamna ca in tara respectiva a fost creata o economie de piata. Dezvoltarea priveste transformarea societatilor, imbunatatirea vietii celor saraci, asigurarea sanselor de succes pentru toti oamenii si a accesului la servicii medicale si la educatie”. (Ibidem., p.383)

“Lumea dezvoltata trebuie sa se achite de datoria de a reforma institutiile internationale care guverneaza globalizarea. Noi am creat aceste institutii si noi trebuie sa le facem sa functioneze din nou. Daca vrem sa risipim preocuparile legitime ale celor care si-au exprimat nemultumirea in privinta globalizarii, daca vrem ca aceasta sa dea roade pentru miliardele de oameni care nu s-au bucurat de ele, daca vrem ca globalizarea cu fata umana sa reuseasca, trebuie sa ne facem auzita vocea. Nu putem, nu trebuie sa stam deoparte” (Ibidem., p.384) opina, extrem de pertinent, J.E.Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, cu care suntem perfect de acord.

Vom incheia cu opiniile unui specialist roman care a studiat problema globalizarii, opinii ce lasa drum liber discutiilor, interpretarilor si concluziilor fiecaruia dintre noi:

“Pe masa de biliard a lumii, miscarea bilelor, recte a tarilor, pare sa se desfasoare dupa reguli precise. Tendinta se impune acum accelerat. Chiar daca se crede ca hazardul da substanta jocului, realitatea de azi infirma acest lucru. Traseele bilelor sunt minutios stabilite si nici intamplarea nu are sanse de a le schimba”. (Marin D., 2004, p.287)

“Problema grava consta in faptul ca Romania nu a reusit sa-si formeze o elita economica, sa aiba, cu alte cuvinte, agenti versati in procesele pietelor integrate, practic actori ai globalizarii”. (Ibidem., p.292)







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1302
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site