Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


Oceanografie

Hidrologie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Oceanografie

OCEANELE TERREI



Oceanul Planetar detine o suprafata de 361.070.000 km2 si un volum de 11.362.455 kmJ. Cel mai mare ocean este Pacific, iar cel mai redus Arctic.

NNr. crt.

Oceanul

Suprafata km2 '

Volumul km3

Adancimea medie, m

Adancimea maxima, m

Oc. Pacific

Oc. Atlantic

Oc.Indian

Oc.inghetat de Nord (Arctic)

Oc. Planetar

Tabel 1. Date morfometrice asupra Oceanului Planetar (dupa Enciclopedia Oceanografiei Sovietica(citata de Stancescu, 1983)

OCEANUL PACIFIC

Istoric si caracteristici

Cei care au indraznit, pentru prima data, sa calatoreasca pe apele Oceanului Pacific au fost polinezienii. In primul mileniu d.Cr. au avansat spre est, sfarsind prin a coloniza o arie extrem de intinsa, de la arhipelagul Hawaii pana in insula Pastelui si Noua Zeelanda.

Primul european care a traversat Pacificul a fost Magellan. in timpul faimoasei sale expeditii in jurul lumii, din anii 1519-1522. Dintre cei mai importanti exploratori aventurieri se mai pot aminti: Francis Drake (1577-1580). Louis Antoine de Bougainville (1766-1769), La Perouse, James Cook etc.

Fig.1.     Dorsala medio-atlantica (a) si pacifica (b)

La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea, pamanturile Pacificului au inceput sa fie colonizate de catre europeni: britanicii s-au stabilii in Australia, Noua Zeelanda etc, francezii in Touamotou, Insulele Societatii, Tahiti etc. La sfarsitul secolului al XlX-lea toate pamanturile erau deja impartite intre marile puteri ale lumii.

Este divizat in doua mari bazine:

-Pacificul septentrional - are aspectul unui triunghi cu varfurile in stramtoarea Bering, Panama si Filipine;

-Pacificul austral - cu forma rectangulara, se intinde spre sud, pana la paralela de 55 lat.S.

Dimensiunile Oceanului Pacific sunt impresionante: 15.000 km lungime intre stramtoarea Bering si Convergenta Antarctica; 17,000 km lungime intre Panama si Filipine; o suprafata de 165 mil. km'; adancimea maxima (relevata de nava oceanografica 'Viteaz') de 11.034m in Groapa Challanger (face parte din Fosa Marianelor) (mai sunt utilizate si alte date: 11.500m, 10.900m etc); adancimea medie este de 4.282m; volumul total de apa 707 mil. km3.

Fig.2.    Distributia gropilor abisale din Oc.Pacific si groapa Peru-Chile

Trasaturi morfologice

Bazinul Pacificului detine patru forme principale de relief: dorsala medio-oceanica (dorsala est-pacifica lipsita de rift); campia abisala; lanturile montane submarine a caror varfuri sunt reprezentate de arhipelaguri; fose marginale. Vulcanii submarini pot da nastere atolilor de corali.

Dorsala est-pacifica face parte din cadrul sistemului medio-oceanic global si este responsabila de deriva continentelor. Se prelungeste in dorsala Oceanului Indian, trecand prin sudul Australiei si formand un imens arc de cerc ce se termina in Golful Californiei si falia San    Andreas. Este situata in est si puternic fragmentata de falii transformante.

Tectonica este variabila: sectorul sud-oriental este adormit, sectorul din largul Americii de Sud si Amercii Centrale este activ.

Insulele Galapagos se gasesc pe o ramura divergenta a dorsalei principale (Carnegie). Dintre fracturile cele mai importante se pot aminti: Clipperton, Clarion, Molokai, Murray, Mendocino ele.

Fig.3. Teoria lui Darwin despre formarea insulelor vulcanice si a recifilor coraligeni (dupa Thurman, 1988)

Campiile abisale se etaleaza incepand cu adancimile de 3.000m. Au pante domoale si funduri aplatizate. Departe de pitonii vulcanici, fundul este plat, ca o masa de biliard, ceea ce dovedeste o remarcabila stabilitate tectonica. Depozitele sedimentare sunt relativ modeste, cu exceptia sectoarelor din apropierea continentelor. Sunt presarate, din loc in Ioc, cu munti de natura vulcanica care. uneori, pot da nastere unor insule. Partile submerse ale conurilor vulcanice, cu varfurile retezate, poarta denumirea de guyots.

Fosele care marginesc Oceanul Pacific sunt printre cele mai adanci: Mariane, Kurile, Filipinc, Tonga, Kermadec etc. Fosele din sectorul occidental al Pacificului intra in contact direct cu arcurile insulare vulcanice active si constituie motorul unei intense activitati tectonice. Cele din sectorul oriental, mai putin adanci (Peru-Chile 8.025m) sunt partial umplute cu materiale sedimentare continentale.

Pe 'Centura de Foc a Pacificului' vulcanii sunt foarte numerosi si cutremurele frecvente si puternice.

Vanturile si curentii

Doua arii vaste de inalta presiune (anticiclonul Pacificului de Nord si anticiclonul Pacificului de Sud), situate de o parte si de alta a calmelor ecuatoriale, domina circulatia atmosferica a Oceanului Pacific. Se pun mai bine in evidenta in timpul verii boreale. In timpul iernii se dilueaza si migreaza spre sud-est.

Zona alizeelor se desfasoara intre 25 lat.N si S. Sunt vanturi slabe si mai putin regulate ca cele care se desfasoara in alte oceane. In vestul Pacificului de Nord directia generala a perturbarilor atmosferice se inverseaza in functie de anotimp. Iarna, vanturile sunt reci si seci, iar vara, calde si umede (regim musonic).

Fig.4. Distributia celor mai importante gropi abisale

Apele Pacificului prezinta temperaturi variabile de la o extremitate la alta: sub cercurile polare detin 0C; sub ecuator depasesc 28C; in sectoarele temperate variatiile corespund gradientilor de latitudine.

Salinitatea atinge un maximum sub latitudinile medii, unde indicele de evaporate este mai mare, comparativ cu cantitatea de precipitatii. Maximum atinge valoarea de 35,5%o in emisfera nordica si 36,5%o in cea sudica.

Curentii oceanici influenteaza puternic temperatura apelor de suprafata si indicele de salinitate. Curentii reci (Californiei, Humboldt) dau nastere unor 'nuclee' cu salinitate redusa la latitudinii medii, iar curentii calzi (Kuro Shivo) prezinta o salinitate ridicata.

Precipitatiile maxime sunt in jurul ecuatorului si ating valoarea de 2.000 mm, mai ales in apropierea tarmului. Cea mai puternica seceta de pe Glob se inregistreaza in largul Desertului Atacama.

Circulatia apelor de suprafata este reglata de regimul alizeelor si vanturile de vest. Majoritatea curentilor se indreapta spre vest la latitudini joase, si spre est la latitudini mari. In preajma maselor continentale, curentii sunt ghidati spre adancime si liniile de coasta (Californiei, Humboldt, Kamceatka, Est-Australian). Curentul rece al Californiei este extrem de rapid (1,5 m/s), iar Kuro Shivo (Curentul Negru) se deplaseaza in lungul Japoniei si traverseaza Pacificul in directia Columbiei Britanice, fiind omolog cu Gulf Streamul (9.000 km lungime. 50 mii. m3/s debit).

In sectoarele meridionale ale Pacificului, curentii sunt aproape simetrici cu cei din emisfera nordica (Curentul Ecuatorial spre vest, Contracurentul Ecuatorial spre est, Marea Deriva Transpacifica spre est). Ansamblul sistemului este influentat de apele reci ale Antarctidei. Curentul rece Humboldt determina bogatia in peste a apelor peruviene si improspatarea celor din jurul Galapagosului. in dreptul Perului. Curentul Humboldt se ininmta cu El Nino. In unii ani. sub influenta alizeelor si. probabil. in relatie cu unele cicluri ale activitatii solare. El Nino este mai puternic si se deplaseaza mai spre sud, provocand planctonului o mortalitate foarte ridicata. Ca urmare a disparitiei planctonului se inmultesc algele rosii (toxice) si bacteriile ce determina o degradare a biotopului.

Insulele si muntii submarini

Arcurile insulare marginesc fosele adanci, fiind rezultatul procesului eruptiv determinat de subductia placii continentale sub cea oceanice. Insulele vulcanice izolate au luat nastere ca urmare a vulcanismului bazaltic sau a lavei foarte fluide cu emergenta linistita.

Charles Darwin a rezolvat misterul insulelor coraligene, afirmand ca cei care dau nastere acestor formatiuni sunt vulcanii. In momentul aparitiei unei insule vulcanice la suprafata, in jurul ei incep sa se stranga coralii. Acestia, au nevoie de multa lumina deoarece traiesc in simbioza cu o alga verde care le furnizeaza oxigenul si materiile organice. Cand insulele vulcanice se scufunda, formatiunile coraligene se pot gasi si la l00 m adancime.

Relieful coraligen nu este asociat in totalitate vulcanismului. Marea Bariera de Corali dintre Australia si Noua Guinee (peste 2.000 km lungime) are ca soclu un platou continental cu adancimi reduse.

Coastele Pacificului

Oceanele Atlantic si Indian se afla in expansiune, iar Pacific in restrangere. In acest caz, toate formatiunile costiere (arcuri insulare, faleze, plaje, munti) sunt dispuse relativ paralel intre ele. Prezinta numeroase mlastini de saratura si mangrove.

Tarmurile estice ale bazinului sunt foarte 'simple'. America de Nord si Sud 'plonjeaza'' abrupt in ocean si platoul continental este ingust. Tarmul vestic detine o platforma continentala larga si putin adanca (Marea Okholsk, Marea Galbena, nord-estul Australiei etc).

Fig. 5. Distributia mlastinilor de saratura si a mangrovelor

Coastele orientale, ca urmare a curentilor si conditiilor atmosferice particulare, sunt, in cea mai mare parte, aride. Deserturile joase din California, Chile (Atacama) etc. sunt printre cele mai aride regiuni ale Terrei. Coralii sunt rari in sectoarele orientale ale bazinului (doar in California, Panama si Galapagos). Se dezvolta din plin in sectorul occidental.

Sedimentele si resursele minerale

Masele sedimentare sunt mai groase in apropierea continentelor si se subtiaza pe masura departarii. Sunt aduse in ocean prin intermediul fluviilor. Sunt mai groase pe traseul curentilor, mai ales a celor care transporta si iceberguri. In apropierea dorsalelor medio-oceanice, unde planseul este rulat, sedimentele sunt cvasiinexistente.

Pe fundul oceanului se gasesc carbonati, mal silicios si argile rosii pelagice. Carbonatii se prezinta sub forma stratelor albicioase cu cochilii animaliere raspandite pe cca. 1/3 din planseul oceanic. Se gasesc la mai putin de 4.500m adancime deoarece la adancimi mari, ca urmare a presiunii ridicate, structura carbonatului de calciu nu rezista. Sunt foarte raspanditi in regiunile cu inalta productivitate biologica (Divergenta Ecuatoriala).

Malul silicios provine esentialmente din scheletul unor organisme planctonice (diatomee, radiolari). Se gaseste in regiunile cu inalta productivitate biologica si la adancimi mai mari de 4.500 m.

Argilele rosii pelagice se gasesc la adancimi ce depasesc 4.500 m. Rezulta din acumularea reziduurilor substantelor insolubile si a detritusului mineral (praf vulcanic datorat transportului eolian, nisip din Antarctica eliberat ca urmare a topirii ghetii, micrometeoriti). Curentii de adancime remaniaza si redistribuie materialele sedimentare

Nodulii polimetalici si fosfatii sunt cele mai importante resurse ale Oceanului Pacific. Nodulii manganosi se gasesc din abundenta in campiile abisale situate intre insulele Hawaii si Mexic. Fosfatii sunt prezenti in lungul coastelor, acolo unde apele de adancime urca la suprafata, incarcate cu materiale nutritive, si permit explozia vietii planctonice. Prin acumularea excrementelor de pasari se acumuleaza cantitati impresionante de materiale care. mai tarziu, reprezinta o foarte importanta resursa (guano in insula Nauru). Hidrocarburile (petrol si gaze) sunt rare (Romanescu, 2000). In apropierea uscaturilor continentale, fluviile aduc o importanta cantitate de minereuri de cupru, aur. cositor ctc.

Resursele biologice

Resursele de pescuit se gasesc distribuite, de obicei, in marile cu adancimi reduse sau in sectoarele afectate de upwelling. Multe din tarile riverane Oceanului Pacific isi procura o importanta cantitate de proteine din cadrul apelor marine: Japonia, China, Malaiezia, Polinezia etc.

Cea mai importanta zona de pescuit este reprezentata de contactul dintre Curentul Ecuatorial (cald) cu Curentul Humboldt (rece), in largul Perului. intre anii 1960-1970 Peru era cel mai mare producator de peste oceanic. Ca urmare a supraexploatarii, astazi ocupa un loc inferior. Pacificul este, prin excelenta, campul de 'lupta' al flotilelor japoneze si rusesti. Multe din speciile protejate sunt braconate. Crustaceele (peste 900.000t) sunt prelevate din apele costiere ale Asiei Orientale. Practic, Pacificul reprezinta principala zona de pescuit a lumii, cu un maximum atins in 1970 de 33 mil.t (astazi 23-25 mil. t/an).

Principalele mari

Marea Galbena (Marea Chinei Orientale sau Huang Hai) - este tapisata cu un strat gros de materiale fluviale, cea mai mare parte a lor fiind acumulate in Pleistocen. Cele mai vechi depozite organice au dat nastere 'buzunarelor' de hidrocarburi. Marea Chinei de Sud (Nan Hai) - are ca limite China, Vietnam, Filipine si Taiwan. Arc o suprafata de 3.447.000 km2, ceva mai mare decat Marea Mediterana si Marea Neagra reunite. Intre Taiwan si Gollul Tonkm, platforma literala este extinsa deoarece in acest sector debuseaza Fluviul Rosu. Golful Thailandei are adancimi reduse deoarece Mckongul deverseaza o impresionanta cantitate de aluviuni. Bazinul oriental, situat intre Borneo, Filipine si Taiwan, este relativ adanc (5.016m).

Marea Galbena platforma continentala dintre Shantung si Kiangsu este foarte larga si prezinta adancimi reduse (sub 20m). Adancimea medie este de 344m. Comunica cu Marea Japonie prin stramtoarea Coreea (Tsushima). Suprafata de 447.000 km2

Suporta un climat temperat. Golfurile Coreea si Pohai suporta, pe timp de iarna, rigorile meteorologice ale Asiei continentale, inghetand la suprafata. In apropierea Shanghaiului se formeaza una din cea mai puternica maree din Pacific (11 m).

Marea Japoniei - este limitata de Pen. Coreea, Rusia, Insula Sahalin si arhipelagul Japoniei. Comunica cu Marea Galbena, Marea Okhotsk (stramtorile La Perouse si Tatarski) si Oceanul Pacific (stramtoarea Tsugaru). Suprafata de 978.000 km2, are o adancime medie de 1.360m si depaseste, in anumite locuri, adancimea maxima de 3.000m. In nord se formeaza gheata (120-150 zile/an).

Marea Okhotsk - este limitata de Siberia, Pen. Kamceatka, insulele Kurile, Hokkaido si Sahalin. Suprafata este de 1.592.000 km2, adancimea medie 400m, adancimea maxima 3.374m si ingheata timp de 6-7 luni/an.

Marile care compun Pacificul Sud-Occidental se desfasoara intre Filipine, Oceanul Pacific (sens strict), Convergenta Antarctica si Australia. Limita care le separa de Pacific este constituita dintr-o serie de dorsale cunoscute sub numele de 'zona andezitelor'. In realitate, este vorba de urmele exterioare ale arcurilor insulare vulcanice care au luat nastere din subductia placii tectonice a Pacificului sub placa Asiei si Australiei.

Cele mai importante mari sunt: Marea Filipinelor, Marea Bismark, Marea Carolinelor, Marea de Corali, Marea Fidji, Marea Solomon si Marea Tasmaniei. Cea mai mare suprafata este detinuta de Marea de Corali (4.790.000 km2 si o adancime medie de 2.390m).

Limitele marilor din Pacificul Sud-Occidental sunt reprezentate de coastele Australiei, Noii Guinee, Filipinelor si a altora de mici dimensiuni (Noua Zeelanda, Ronga, Kermadck, Fidji, Solomon, Bismark). Se desfasoara intre limita nordica a ecuatorului pana la 45 lat.S.

Caracteristicile hidrologice (temperatura, salinitate, curenti) si climatice nu se disting de celelalte regiuni corespondente Pacificului. Apele marelui ocean le penetreaza si le confera caracteristici globale. Vulcanii andezitici de la frontiera orientala plonjeaza in fose de mari dimensiuni: Filipinelor (peste lO.OOOm), Tonga, Kermadec etc.

Recifii de corali din Pacificul de Sud- Vest sunt cei mai vasti, mai frumosi si mai infloritori din apele Oceanului Planetar. Se prezinta sub forma atolilor eliptici, circulari, bariera etc. Marea Bariera de Corali masoara peste 2.000 km lungime si depaseste mai multe sute de kilometri latime. Insumeaza o suprafata totala de 200.000 km2.

OCEANUL ATLANTIC

Istoric si caracteristici

Oceanul Atlantic a intrat foarte timpuriu in sfera de cunoastere a omului. Este si cel mai cercetat din punct de vedere geologic, geografic si hidrologic. In cadrul lui s-au intreprins primele calatorii deoarece are legatura cu Marea Mediterana unde fenicienii sunt. se pare, primii calatori ai lumii. Cu ocazia 'Marilor Descoperiri Geografice'1 a fost si primul ocean cartografiat, 'cucerit' si civilizat.

Primii europeni care au traversat Atlanticul au fost bascii si vikingii. Sunt si opinii care afirma ca pionierii acestor calatorii ar fi fost egiptenii si evreii. Vikingii, dupa ce au colonizat Islanda si Groenlanda, au ajuns pe coastele Americii de Nord, in tinutul Vinland (Terra Nova si Labrador), in jurul anului 1.000, sub conducerea lui Leif Ericsson (fiul lui Eric cel Rosu). Adevaratul descoperitor al Americii este Cristofor Columb, in anul 1492.

Limita cu Oceanul Arctic este dificil a fi stabilita. Conventional se da ca limita a Atlanticului de Nord paralele de 80 lat. N (trece prin Spitsberg). In sud, granita este data de Convergenta Antarctica, la sud de 55 lat. S.

Fig. 6. Verificarea teoriei derivei continentelor

Suprafata oceanului este de 91,6 mil. kmp. Daca se exclud marile bazine marine, care au caracter relativ independent (Marea Mediterana, Marea Baltica, Golful Mexic, Marea Caraibilor), se ajunge la un total de 82 mil. km . Latimea maxima 5.000 km si lungimea de 15.000 km. Remarcabilul 'S' prezinta un paralelism intre cele doua Americi, Africa si Europa. Adancimile sunt relativ reduse: media 3.868m; maxima 9.219 Groapa Puerto Rico. Alte adancimi: Sandwich de Sud 8.264m, Romanche 7.728m, Caraibilor 7.680, Capul Verde

Primeste o cantitate enorma de apa dulce: icebergurile provin din Groenlanda si Antarctida; deverseaza cele mai mari fluvii ale Terrei (Amazon, Zair, Orinoco, Mississippi, La Plata, Sf.Laurentiu, Niger, Orange, Senegal etc. in oceanul propriu-zis si Nil, Rhone, Dunarea in marile adiacente). Cu toate ca intra un mare volum de apa dulce, Atlanticul este cel mai sarat ocean (media 34,9%o) si cel mai cald (media masei de apa 3,73C).

Este putin adanc si in marile periferice (Marea Caraibilor, Golful Mexic, Marea Mediterana) evaporarea este intensa. Apele Atlanticului de Nord sunt printre cele mai poluate. Bancurile de pesti din jurul Islandei, Terrei Nova si platoului continental al Americii de Nord au fost supraexploatate. Atlanticul este terenul de infruntare a intereselor celor mai importante forte din lume. Aici se poate vorbi de 'Razboiul langustelor' in apele Braziliei, 'Razboiul apelor teritoriale' in Islanda etc.

Trasaturi morfografice

Se poate proba cu precizie teoria derivei continentale, mai ales in sectorul Americii de Sad si Africii.

Dorsala medio-atlantica este principala forma de relief. Prezinta un rift activ intrerupt de numeroase falii transformante. Oceanul este impartit in doua sectoare: oriental si occidental. Magma ascendenta din riftul central impinge blocurile eurafrican si american spre stanga si dreapta.

Fig. 7. Rolul jucat de miscarea de rotatie in formarea faliilor transtbrmante

Bazinul european, situat intre dorsala medio-atlantica si Europa, se divide intr-un scutul nordic si altul sudic (despartite de dorsala Gascogne). Platou ontinental nordic este foarte vast (Scandinavia, Baltica, Marea Nordului, Insulele Britanice, La Manche) si plonjeaza brusc spre abisuri. Ca forme majore, se remarca dorsala Gascogne, bancul Rockall, insulele vulcanice Islanda si Azore. In bazinul european sudic, la est de marea dorsala, se desfasoara bazinul Canarelor. Se leaga de bazinul Capului Verde printr-o serie de praguri adanci. Bazinul Capului Verde, la randu-i, da in alte doua bazine: Sierra Lconc si Guineea (separate de dorsala Liberiana). La sud de ecuator se gasesc, in ordine: dorsala Walvis, bazinul Capului (primeste sedimentele fluviului Orange), bazinul Agulhas.

In vest, Groenlanda este prinsa intre doua bazine adanci: Groenlanda de Est si Labradorul de Vest (se termina in bazinul Terra Nova). Bazinul Terra Nova, in fata S.U.A., este cel mai vast din Atlantic. Detine o serie de dorsale anexe (mai ales Bermudele) si bazine secundare (Sohm, Hatteras, Neres etc). In partea meridionala a sa sunt si cele mai adanci fose: Puerto Rico 9.219m.

La sud de ecuator, bazinul Guyanei primeste sedimentele Anzilor prin intermediul fluviilor Orinoco si Amazon. Prin dorsala Para este separat de bazinul Braziliei. La sud de dorsala Rio Grande incepe bazinul Argentinei, cu extindere sudica in platoul Faikland, dorsala Georgiei de Sud si fosa insulelor Sandwich de Sud (8.264m).

Simetria Oceanului Atlantic este surprinzatoare: pe o parte si alta aceleasi unitati de relief (campii, praguri, dorsale).

Vanturile si curentii

Circulatia atmosferica din Atlantic este simetrica daca se raporteaza la ecuator. La nord si la sud se desfasoara doua fascicule: alizeele si vanturile de vest. Alizeele capata directia NE-SV in emisfera nordica si SE-NV in cea sudica. Surit separate de vanturile de vest printr-o zona de calm relativ, cunoscuta sub numele de 'pot-au-noir'. Masele de aer suporta efectul rotatiei si in centrul marilor vortexuri din zona temperata se instaleaza presiuni ridicate: anticiclonii Bermudelor si Azore in Atlanticul de Nord; anticiclonii Argentinei si Sfanta Elena in Atlanticul de Sud.

Fig. 8.    Sectiune verticala prin Oc.Atlantic si schema desfasurarii curentilor tropicali de suprafata si de adancime (dupa Philander, 2002)

Curentii Nord si Sud Ecuatoriali se indreapta spre vest. Intre ei este interpus Contracurentul Ecuatorial, cu puteri reduse. Curentul Sud-Ecuatorial, la intalnirea cu America de Sud, se divide in doua: Curentul Braziliei spre sud; Curentul Guyanelor spre nord. Intre Antilele meridionale se amesteca cu Curentul Nord-Ecuatorial, de unde rezulta Curentul Caraibilor. Patrunde in Golful Mexic printre Pen.Yukatan si Cuba. Dupa ce trece de stramtoarea Florida poarta numele de Curentul Golfului.

Curentul Golfului poate atinge si viteze de 5 noduri/h. Dupa iesirea din stramtoarea Floridei primeste ca 'afluent' Curentul Antilelor. De la confluenta cu Curentul Labradorului se curbeaza spre Europa si capata denumirea de Curentul Atlanticului de Nord. La tarmul Europei se divide in mai multe ramuri: Curentul Irminger (scalda coastele occidentale ale Islandei); Curentul Norvegiei (coastele Pen. Scandinavice); o ramura spre Irlanda, Anglia si Bretagne; o ramura se indreapta spre Spania, Portugalia si Azore. Cea din urma ramura se uneste cu Curentul Canarelor care, la randu-i se uneste cu Curentul Nord-Ecuatorial. Curentul Nord-Ecuatorial se uneste cu ramura nordica a Curentului Sud-Ecuatorial.

Fig. 9. Marea Nordului: cu alb sunt reprezentate insulele si barele nisipoase; cu gri sunt. reprezentate suprafetele tidale (estranul); cu negru sunt figurate apele marii si estuarelor

Curentii din emisfera sudica sunt identici cu cei din emisfera nordica (imaginea primilor vazuta in oglinda). Ramura sudica a Curentului Sud-Ecuatorial (Curentul Braziliei) se uneste cu Curentul Falkland si traverseaza Atlanticul. Curentul Atlanticului de Sud trece in Oceanul Indian, iar o alta fractiune atinge coastele Africii de Sud, Namibiei si Angolei (Curentul Benguelei).

Partea sudica a Atlanticului este larg deschisa si permite o comunicare nestingherita cu celelalte oceane. Mareele din acest sector sunt puternice si au origine dubla: rezulta din afluxul Pacificului; atractia Lunii si Soarelui stricto senso. De regula, mareele din Atlantic sunt mai puternice decat cele din restul oceanelor.

Coastele Atlanticului

Exista multe corespondente geologice intre coastele vestice si cele estice ale Atlanticului Central. Scuturile granitice, formate in orogenezele caledoniana si hercinica, apar in ambele continente din emisfera nordica (Terra Nova, Appalachi, Scotia, Irlanda, Bretagne). in emisfera sudica, situatia este aceeasi: muntii Columbiei si Venezuelei corespund Atlasului Marocan; scutul brazilian este identic cu cel din Africa Occidentala.

 

Fig. 10. Evolutia Marii Baltice dupa deglaciatie (Fromm, 1965)

Coastele oceanice sunt impartite in doua mari categorii: de timp atlantic (cu intreruperi bruste ale structurilor geologice); de tip pacific (cu structuri sub forma unor ansambluri coerente).

Sedimentele si resursele oceanice sunt asemanatoare cu cele care se gasesc in Oceanul Pacific.

Principalele mari

Marea Nordului este marginita la vest de insulele Britanice (pana la Shetland), la sud de Pas de Calais, la est de Belgia, Olanda, Germania, Danemarca si Norvegia. Prezinta forma unei palnii. La nord este larg deschisa si comunica cu Oceanul Atlantic. In sud, comunica prin stramtoarea Pas de Calais (50 km latime) cu oceanul aferent. Cu Marea Baltica comunica prin stramtoarea Kattegat. Suprafata totala de 575.000 km2.

Marea Baltica este de tip continental deoarece este inconjurata aproape in totalitate de uscaturile continentale ale Europei Centrale, de Est si Nord. Suprafata totala de 414.000 km2. Evolutia acestei mari s-a desfasurat pe traseul specific lacurilor de mari dimensiuni sau a marilor cu suprafete reduse.

Golful Mexic nu prezinta dorsale. Comunica cu Marea Caraibilor prin canalul Yukatan si cu Oceanul Atlantic prin stramtoarea Floridei. Suprafata totala de 1.540.000 km2.

Marea Caraibilor are alura unui canal lung, neregulat, in intregime inchis la vest si sud. La est se deschide printr-un canal adanc de l.000 m intre Granada si Tobago. Antilele Mici o inchid partial. Suprafata totala de 2.745.000 km2.

Marea Mediterana - comunica cu Oceanul Atlantic prin stramtoarea Gibraltar. Se limiteaza cu Africa de Nord, Europa Sudica si Asia de Sud-Vest. Suprafata totala de 2.505.000 km2, 3.860 km lungime si 700 km latime.

OCEANUL INDIAN

Istoric si caracteristici

Primul navigator care a atins coastele Oceanului Indian a fost portughezul Vasco da Gama, in anul 1498.

Limite: Africa in V, Asia la N, arhipelagul Indoneziei la E. Linia care separa Oceanul Indian de Oceanul Atlantic se afla intre Africa si Antarctida, de-a lungul meridianului de 20 long.E; linia imaginara care separa Oceanul Indian de Oceanul Pacific se afla intre sudul Tasmaniei si Antarctidei, la 145 long.E. Frontiera sudica corespunde Convergentei Antarctice, de la care se etaleaza Oceanul Austral.

Trasaturi morfografice si sedimentologice

Osatura este constituita dintr-o dorsala medio-oceanica alungita care se ridica la cca.2.000m fata de campia abisala (5.000m). Dorsala, isi poate face simtita prezenta si la suprafata. Se desfasoara de la Marea Rosie si Golful Aden pana in Atlantic si Pacific.

Fosele au adancimi relativ reduse: Sumatra si Jawa 7.450m, Ob (la vest de Australia) 6.875m, Madagascar 6.400m, Mascarene 5.400 m.

Fluvii numeroase si de mari dimensiuni aduc o cantitate importanta de sedimente: Limpopo, Zambezi, Indus, Gange-Brahmaputra, Irrawaddi etc. Indusul si Gange-Brahmaputra dau nastere unor imense conuri de dejectie in golfurile Arabiei si Bengal. Sedimentele dau nastere unor depozite care pot depasi 14.000 m grosime.

Cele mai vechi parti ale oceanului au varsta de cea. 150 mil. ani. Pe tot planseul se gasesc maluri de natura organica. Cele mai groase depozite se etaleaza in dreptul gurilor de varsare ale marilor fluvii. Sedimentele din vestul Australiei au origine eoliana. Pe sectoarele sudice ale oceanului sedimentele nisipoase si de pietris provin din Antarctida. Au fost aduse de vechii ghetari sau de iceberguri.

Unele sedimente sunt impregnate cu petrol sau gaze naturale, mai ales in NV Australiei, largul Malaieziei Occidentale, apropierea Africii de Sud sau in marile adiacente din sectorul nord-vestic (Golful Persic).

Fig. 11. Formarea Oceanului Indian

Vanturile si curentii

Musonii din nordul oceanului isi fac simtita prezenta pana la nivelul latitudinii de 10 S. Originea manifestarilor meteorologice rezida din opozitia climatica care exista intre imensitatea montana a Asiei si desfasurarea maritima a Oceanului Indian. Musonul de iarna sufla dinspre uscat spre mare si vara invers. Este bantuit de numerosi cicloni tropicali

Fluviile subcontinentului Indian si ale Asiei din sectorul sudic si sud-estic, au un regim ce variaza in functie de anotimpuri. Deverseaza enorme cantitati de apa dulce, mai ales in timpul verii. Din acest motiv se inregistreaza mari variatii de salinitate pe arii marine extinse.

Intre 10-30 lat.S se desfasoara alizeele cu manifestare SE-NV. intre 40-60 lat.S. bat vanturile de vest, paralel cu sensul de deplasare a Curentului Circumpolar Antarctic.

La nord de ecuator fluxurile curentologice de suprafata se invart in sens contrar acelor de ceasornic iarna si invers vara. De la ecuator pana la 30 lat. S curentii se rotesc contrar acelor de ceasornic pe parcursul intregului an. La sud de 40 lat.S se etaleaza Curentul Circumpolar Antarctic. in apropierea tarmurilor, traiectoriile curentilor sunt mai complexe.

Fig. 12. Regiunile afectate frecvent de cicloni

Chiar si in apropierea ecuatorului, apele oceanice sunt oxigenate si relativ reci (nu depasesc valoarea de 26 C cu exceptia catorva limbi costiere din apropierea Arabici si Pakistanului). La 35 lat.S, temperatura de la suprafata apei trece de 15 C iarna si 20 C vara.

Morfologia coastelor

Coastele Oceanului Indian sunt cele mai intinse, linistite si slab poluate. Frecvente sunt tarmurile abrupte si rectilinii (tectonice). Reprezinta rezultatul fragmentarii supercontinentului Gondwana: Africa Orientala, jumatatea nordica a Madagascarului, Arabia meridionala, Pen. India, Australia Occidentala si Antarctida Orientala.

Cele mai recente tarmuri sunt cele care se etaleaza in sectoarele occidentale ale Indoneziei, insulele Andaman, Nicobar si Birmania. Unele sunt atribuite fenomenelor eruptive. Sectoarele faliate sunt caracteristice Iranului si Pakistanului. Canalul Mozambic este o veritabila 'fosila tectonica' de cca.300 mil. ani. Golful Westralie din Australia a fost deschis cu cea. 450 mil. ani in urma. Tarmurile aride prezinta dune cu caracter fosil.

Oceanul Indian detine foarte multe insule cu geneza diferita: Madagascar, Sri Lanka (Ceylon) - continentale; Seychelles, Socotra, Lacadive, Maldive, Chagos, Cocos, Aldabra corali; Natale - trunchi vulcanic inconjurat de recifi coraligeni; Comore, Reunion, Maurice, Rodriguez, Saint-Paul, Prince Edouard, Crozet, Kerguelen, Heard, Nouvelle-Amsterdam - vulcanice; Amsterdam, Nicobar, Mentawad - eruptive de ridicare submarina a continentului asiatic (contemporane orogenezei alpino-himalaiene).

Principalele mari

Dintre marile adiacente Oceanului Indian, cele mai interesante si mai putin cunoscute sunt cele Indoneziene. Indiile Orientale (Arhipelagul Sondelor) unesc extremitatea sudica a Asiei de Sud-Est cu Australia. Suprafata totala a uscaturilor emerse este de 1.904.000 km2. Suprafata cuprinsa intre Sumatra si Nouvelle-Guinee (uscat si apa) este de cca.6 mil. km2.

Din punct de vedere biogeografic, arhipelagul este atasat jumatatii occidentale a Asiei de Sud-Est si partii orientale a Australiei. In 1869 naturalistul englez Wallace A.R. a delimitat cele doua teritorii biogeografice printr-o linie ce-i poarta numele. Ea trece prin stramtoarea Macassar, precum si printre insulele Bali si Lombok.

Cele mai importante mari sunt: Rosie (450.000 km2), Arabiei (3.683.000 km2), Golful Persic (239.000 km2), Golful Bengal (2.172.000 km2), Andaman (602.000 km2).

OCEANUL ARCTIC (OCEANUL INGHETAT DE NORD)

Istoric si caracteristici

Primii care au atins tarmurile Oceanului Inghetat au fost normanzii si pescarii siberieni. Primul explorator european al Marelui Nord a fost Pytheas de Marseille, in secolul al IV-lea i.Cr.. in secolele VIII-IX d.Cr. vikingii au inceput si primele calatorii pe intinsul oceanic. Prima statiune de studii pentru durata lunga a fost construita de sovieticul Ivan Papanine in 1937.

Trasaturi morfografice si sedimentologice

Gheata, a carui extensiune depinde de anotimp, prezinta proprietati originale. Ca urmare a albedoului ridicat se comporta ca un izolator deoarece impiedica schimburile termice dintre apa si atmosfera. Gand grosimile sunt mari, oceanul este acoperit de un camp opac. In acest caz razele solare sunt blocate si procesul de fotosinteza nu se poate desfasura din plin (fitoplanctonul nu se poate dezvolta si piramida alimentara dispare). Fitoplanctonul se dezvolta doar in timpul verii polare (2-3 luni pe an).

Cu cca. 16.000 ani in urma enorme cantitati de apa au fost imobilizate sub forma calotelor de gheata. Nivelul general al marii era mai coborat cu cca.l60m fata de cel actual. Stramtoarea Bering era uscat. Se pare ca triburile mongoloide din Siberia au migrat spre America.

Suprafata totala este de 12 mil.km2 si detine un volum de 13 mil.km3 apa.. Ocupa 3% din suprafata totala a oceanelor si detine doar 1% din volumul apelor sarate.

Adancimea medie este de 1.130 m si 40% din suprafata este detinuta de platoul continental. Platforma este relativ ingusta in dreptul Americii, dar foarte larga pe coastele rusesti. Pe ea se desfasoara o serie de mari cu adancimi reduse: Barents, Kara, Laptev, Siberiei Orientale, Ciukcilor (Ciukotsk). Insulele marginale sunt de mari dimensiuni: Noua Zemlea, Noua Siberie, Wranger, Tinuturile Nordice etc.

Partea cea mai adanca a oceanului este separata de dorsala Lomonosov in doua bazine: curasiatic si canadian. Dorsala este de mari dimensiuni si se desfasoara la adancimi cuprinse intre 800- 1.600m. in bazinul Angara se afla cea mai adanca fosa - 5.450m.

Fundul oceanic a luat nastere prin acumularea lavei bazaltice in urma cu 60 mil. ani.

Bazinul Canadian (Bazinul Laurentian) detine o vasta campie abisala, cu adancimi de cca.3.800 m. Planseul este acoperit cu o enorma patura sedimentara de 3.000 m grosime. Sedimentele sunt de origine terigena, fiind aduse de marile fluvii: Mackenzie, Lena si Kolima.


Fig. 13. Repartitia recifilor coraligeni

Proprietatile apelor

Pack-ul estival se formeaza doar in partea centrala a oceanului, marginile sale fiind eliberate de masa de gheata. Calota de gheata din timpul verii detine doar 10 mil.km2. Grosimea medie a stratului de gheata este de 2-3m. Gheata hibernala inainteaza spre tarm formand un corp comun cu coastele siberiene, canadiene etc. Islanda si Scandinavia nu prezinta gheturi marginase din cauza Curentului Golfului. Masa totala a ghetii estivale (fara iceberguri) este de 50.000 miliarde t. Nu toata gheata se topeste in intregime. Bucatile care raman sunt fixate in gheata nou creata sub forma unor nuclee foarte dure.

La inghet, apa marii detine o salinitate de pana la 10%o. Contrar banchizei, icebergurile sunt alcatuite din apa dulce. Provin din ghetarii continentali. Sunt rare in Oceanul Arctic, fiind mai des intalnite pe coastele septentrionale ale insulelor Ellesmere si Groenlanda. De obicei, 70-80% din masa icebergurilor se afla sub apa si restul la suprafata.

Profilul vertical al temperaturilor si salinitatii prezinta trei strate: 'stratul de apa al suprafetei polare', cu 100-200m grosime (salinitate scazuta); 'stratul intermediar', situat intre 200-900m (provine din Atlanticul de Nord si detine variatii slabe ale temperaturii si salinitatii); 'stratul de adancime', cu temperatura apropiata de 0C.

Vanturile si curentii

Circulatia de suprafata, a apei si gheturilor, este organizata in doua sisteme: un imens turbion (Beaufort), cu rotatie conforma acelor de ceasornic (afecteaza bazinul canadian); flux alungit, sinusoidal (Curentul Transportor), care pleaca din stramtoarea Bering spre Siberia Orientala, trecand peste Polul Nord. Curentul Transportor se scindeaza in doua: o artera se continua spre vest si alimenteaza turbionul Beaufort; cel de-al doilea coboara in lungul Groenlandei si poarta numele de Curentul Est-Groenlandez.

Apele Pacificului deverseaza continuu in Oceanul Arctic prin stramtoarea Bering. Apele Oceanului Arctic se scurg spre Oceanul Atlantic prin stramtoarea Nares, iar altele trec spre Marea Baffm si stramtoarea Davis. Cele mai intense schimburi sunt efectuate prin stramtoarea Fram (separa Groenlanda de Spitsberg) ca urmare a existentei Curentului Groenlandei. Fluxul cu sens invers (Atlantic-Arctic) este situat in est, in apropierea Spitsbergului (Curentul Occidental Spitsberg).

Mareele au amplitudine modesta: l-2m. Fenomenele de rezonanta sunt aproape inexistente.

Morfologia coastelor

Arctica canadiana detine un foarte complicat complex de insule si canale. Cele mai importante uscaturi sunt reprezentate de: Ellesmere, Baffin, Prince de Galles, Melville, Victoria, Prince Patrick, Banks etc. Bratele de mare separatoare detin adancimi reduse. Golful Baffin formeaza o cuveta extinsa cu adancimea maxima de 2.460m (tectonic).

Calota Groenlandei (inlandsis) elibereaza anual cca. 12.000 iceberguri. Cea mai mare parte a acestora, ca urmare a dimensiunilor uriase, nu pot iesi din fiordurile de origine sau sunt blocate de curentii contrari. Marea Laptev detine cea mai redusa adancime (10- 40 m) si in Marea- Siberiei Orientale se desfasoara cea mai importanta platforma continentala a Terrei (peste 800 km latime).

Principalele mari

Dintre mari se remarca: Groenlandei (1.205.000 km2), Norvegiei (1.385.000 km2), Barents (1.438.400 km2), Alba (90.000 km2), Kara (893.000 km2), Laptev (672.000 km2), Siberiei Orientale (926.100 km2), Ciukolsk (Ciukcilor) (589.600 km2), Beaufort (476.000 km2), Baffin (689.000 km2), Golful Hudson (819.000 km2).

OCEANUL ANTARCTIC (OCEANUL AUSTRAL)

In ultimii ani se vehiculeaza si ideea existentei celui de-al cincilea ocean: Antarctic (Austral). In textul acestui tratat nu au fost incluse si date asupra acestui ocean deoarece lumea stiintifica romaneasca inca nu vehiculeaza si aceasta clasificare. Datele sunt oferite cu titlu de inedit si speram ca ele, in decursul timpului, daca isi vor dovedi valabilitatea, sa fie colportate ca adevar stiintific.

Primul navigator care s-a apropiat de coastele Australiei a fost spaniolul Torres, in anul 1606, trecand prin stramtoarea care astazi ii poarta numele.

Regiunea situata intre 40 lat.S si Antarctida cuprinde sectoarele meridionale ale oceanelor Atlantic, Indian si Pacific, fiind cunoscuta si sub numele de Oceanul Glaciar (inghetat) Antarctic. Din punct de vedere climatologic, oceanografie si biologic este foarte bine individualizata. Pe ansamblu, ocupa o suprafata de 32.248.000 km2 (fara banchiza) si are o adancime medie de 3.700m.

Trasaturi morfografice si sedimentologice

Geneza acestui ocean este asemanatoare cu cea a bazinelor cu care comunica. Cu cca.200 mii. ani in urma Antarctica ocupa o pozitie centrala in cadrul supercontinentului Gondwana. Ca urmare a miscarilor tectonice, placa Antarctica a migrat spre sud, pana la actualul amplasament.

Platourile continentale din jurul Antarctidei sunt inguste, cu exceptia marilor Ross si Weddell. Detine o suprafata de 4 mil.km2. Se gasesc la o adancime medic de 400-500m (fata de 200m ca in majoritatea marilor).

Oceanul Antarctic cuprinde trei bazine principale, izolate de dorsale submerse: Bazinul Atlanticului de Sud; Bazinul Oceanului Indian; Bazinul Pacificului de Sud (adancimea maxima din Bazinul Pacificului de Sud este de 5.872m.). Fosa insulelor Sandwich de Sud masoara 8.430m.

Sedimentele sunt aduse prin intermediul ghetarilor de calota. Iccbergurile, pe masura ce se topesc, transporta si depun materialele spre locurile unde se deplaseaza. In unele sectoare, malurile sunt de origine biologica. Pe fundul campiilor abisale se gasesc argilele rosii.

Vanturile si curentii

Vanturile Oceanului Antarctic se transforma, uneori, in furtuni devastatoare. Vantul de vest se descarca in rafale si face ca marea sa se umfle in valuri enorme. Provoaca deriva generala vest-est.

Actiunea contradictorie a vanturilor antarctice reci si a maselor de aer temperate determina, intre 40-60 lat.S, aparitia unei zone in care se manifesta cele mai puternice furtuni de pe Terra.

Dorsalele submarine joaca un foarte important rol in circulatia apelor locale. Ele franeaza si deviaza curentii (influenteaza schimburile acvatice din ansamblul oceanic). Sistemul de curenti din Oceanul Antarctic conditioneaza circulatia apelor in oceanele Pacific, Atlantic si Indian. Daca masele de aer din Antarctida 'determina'' climatul Terrei, la fel si masele de apa din Oceanul Antarctic 'determina' climatul oceanic.

In apropierea Antarctidei se afla un curent slab, cunoscut sub numele de Deriva Orientala, cu directie est-vest. Curentul Circumpolar Antarctic este rapid si se afla la o oarecare distanta fata de tarm; se deplaseaza pe directia vest-est si este cunoscut sub numele de Deriva Occidentala. Este determinat de existenta vanturilor de vest. Ca urmare a rotatiei Pamantului, curentul este deturnat spre nord, formandu-se Divergenta Antarctica. Curentul Circumpolar nu este un simplu curent de suprafata deoarece atinge si planseul oceanic. Nu descrie o traiectorie riguros circulara. Accidentele topografice il obliga sa meandreze, mai ales in jurul Tasmaniei. Prezinta latimi cuprinse intre 20-2.000 km si viteze de 1,5 km/h. Debitul este variabil, in functie de sectorul prin care trece: 150 mil. m3/s in stramtoarea Drake; 270 mil. m3/s in largul Capului Bunei Sperante; 200 mil. m3/s in largul Tasmaniei.

Mareele au amplitudine redusa, cu un singur ciclu de flux si reflux in 24h. Amplitudinea medie este de cea. 1 m. In Marea Weddell mareele sunt mixte: au compozant diurn (24h) si un altul semidiurn (12h). In Marea Ross sunt strict diurne (24 h). Amplitudinea atinge un maximum de 3m in Marea Ross si l,5m in Marea Weddell. Undele mareice sunt puternic amortizate de banchiza de gheata. Pe timp de iarna, banchiza antarctica prezinta latimi de 1.000 km si o suprafata de 6-7 mil. km2. Vara, banchiza masoara doar 1.400.000 km2.

Cele trei zone principale ale ice-shelf-ului (Ross, Weddell, Shakleton) furnizeaza cea mai mare parte a icebergurilor antarctice.

Morfologia coastelor

Insulele situate la sud de Capul Bunei Sperante sunt impartite in patru categorii: arcurile insulare ale dorsalei Scotiei, unesc Pen. Antarctica de punctul sudic al Americii (Shctland de Sud, Orcade de Sud, Sandwich de Sud, Georgia de Sud; insulele situate pe dorsala cu activitate seismica (Tristan da Cunha, Gough, Bouvet, Marion, Prince-Edourad, Amsterdam, Saint-Paul, Macquarie); insulele care emerg din platourile submarine inalte (arhipelagurile Crozet, Kerguelen, Heard); insulele atasate direct platourilor continentale antarctice (Alexander, Thurston, Beaufort, Franklin, Ross etc).



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4839
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved