Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Condamnarea comunismului de catre comunisti si condamnarea condamnarii de catre anticomunisti

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Condamnarea comunismului de catre comunisti si
condamnarea condamnarii de catre anticomunisti





            Nu pricep reactiile violente, irationale si, adesea, gratuite impotriva „Raportului comisiei prezidentiale de studiere a crimelor comuniste”. De fapt, n-am intalnit numele nici unui istoric serios sub invectivele aparute de un an incoace in presa noastra. Prima observatie, cred, de bun simt: avem de-a face cu rabufnirea catorva umori jurnalistice. Datorita acestor izbucniri s-a creat o confuzie, imposibil de admis, intre bine si rau, intre calau si victima, intre profitor si pacalit, intre frumos si urat. Majoritatea celor care au starnit si care alimenteaza haosul au o misie si un scop precis: absolvirea comunismului si, implicit, a vietii lor de foste canalii, de orice pacat. Din nefericire, vad si oameni cinstiti care, manati de patimi subiective, au intrat in aceasta hora, girand cu numele lor o campanie procomunista evidenta.

In primul rand, trebuie sa spun ca eu insumi sunt dezgustat de faptul ca in Romania condamnarea oficiala a comunismului apartine unui grup alcatuit si din comunisti, in frunte cu Basescu si Tismaneanu. Dar asta e situatia: nu le putem reprosa celor doi ca au facut acum ceea ce n-a fost in stare sa faca, la vremea lui, Emil Constantinescu. Nu ma intereseaza motivele: cum am mai scris de cateva ori, daca, dupa trei zile, iti dai seama ca nu poti conduce o tara, te dai deoparte. Nu stai pe scaun si „privesti in zare” patru ani de zile, pana „se termina mandatul”. Comunistul, neocomunistul Basescu a fost in stare, bravo lui! Cat despre Vladimir Tismaneanu, iarasi nu prea vad de unde-ar fi scos inamicii sai pe un alt cunoscator, mai competent, al fenomenului comunist? Probabil ca daca n-ar fi plecat din Romania, actualul profesor american ar fi ajuns un fel de Ion Rotaru al politologiei gosiste nationale. Dar a plecat, a priceput, s-a convertit, a ajuns un specialist inconturnabil si garantat. E pur si simplu o prostie sa-i reprosezi ca stie carte, ca s-a detasat de comunism mergand pana la a-si incrimina tatal, pe scurt, ca poseda, din punct de vedere stiintific, toate datele pentru a coordona un asemenea Raport. Comunistii au ucis, fiii lor condamna si cu asta basta. Paradoxul ne dovedeste, o data in plus, cat de mediocra, cat de ineficienta si nepregatita intelectual este marea „dreapta romaneasca”. Fandoseala, fas gazetaresc si nimic mai mult. Tot comunistii sunt cei care trebuie sa le faca dreptate!

In al doilea rand sunt dezgustat de prezenta, in comisia respectiva, a unor personaje fara nici o competenta in materie, „specialisti” cu aflarea in treaba, ca sa spun asa. Ma refer in primul rand la Patapievici si la Manolescu, dar nu numai (Sorin Alexandrescu, de pilda, pe ce baza a fost cooptat?). Patapievici si-a imbuibat contul din banii publici nefacand nimic, ani de zile, ca membru al CNSAS. Despre Manolescu mi-e si jena sa mai pomenesc. Ce cauta ei langa istorici seriosi precum Alexandru Zub, Ruxandra Cesereanu sau Andrei Pippidi? Ma mira absenta din comisie a „marelui rezistent” in pantalonasi scurti, dl Goe Liiceanu. Nu ma mira deloc absenta diplomatului Plesu. Daca Plesu n-ar fi ingaduit atatia prosti, atatia falsi amici si lepre pompoase in jurul sau, n-ar fi avut geniu degeaba. Pacat de risipa darului cu care l-a binecuvantat Dumnezeu. In fine, faptul ca Raportul a aparut si ca el a starnit reactii, mi se pare perfect normal si pozitiv. S-ar fi asteptat cineva ca C.V. Tudor sa treaca la post si flagelatiuni? Sa fim seriosi! Mistica vadimista evolueaza pe cu totul alte coordonate. Faptul ca un fost tutar al lui Eugen Barbu, ajuns purtator de cuvant autodesemnat al unui biserici paranormale, se „revolta”, iar nu ma mira. Ma mira insa si-mi starneste ingrijorarea, cum spuneam la inceput, inrolarea, in aceasta campanie de ponegrire, a unor oameni tineri, cinstiti, bine informati si bine orientati, ei insisi anticomunisti viscerali. Acestora imi ingadui sa le atrag luare-aminte asupra riscului pe care-l implica atitudinea lor. Chiar daca nu ne place fata comicului american cu papion, e neloial sa ne razbunam pe un Raport la redactarea caruia au contribuit istorici si cercetatori competenti.

Acest Raport constituie un fond esential, nu exhaustiv, de date pentru condamnarea comunismului ca regim criminal. Parcurgandu-l cu atentie, si ma refer aici in special la capitolul consacrat relatiei dintre Statul comunist si Culte, n-am gasit nici un element cu care sa nu fiu de acord. Raportul e intocmit pe baza documentelor oficiale, pe baza arhivelor si, nu in ultimul rand, pe baza marturiilor orale. Autorii n-au cautat in nici un fel sa „fraudeze” istoria recenta a Romaniei, chiar daca importanta care li se acorda unor lichele precum Barbu, Paunescu sau C.V. Tudor poate parea exegerata, ca si „disidentei” unor fosti stalinisti, iar momentul sovietizarii Romaniei sufera prin „concizie”, ca sa folosesc un eufemism. Nu trebuie uitat ca avem de-a face cu o lucrare colectiva si ca exista diferente normale de expunere de la autor la autor. Ca maitre d’oeuvre al catorva lucrari de acest gen stiu cat de greu e sa impaci capra unitatii de viziune, a exhaustivitatii, cu stilul individual de lucru. „Criticii” Raportului par sa treaca sistematic cu vederea bibliografiile aferente si faptul ca acest Raport nu este un manual oficial de istorie, ci un document pe baza caruia regimul instaurat de sovietici in 1945 trebuia condamnat in mod oficial.



In ce priveste tratamentul de care beneficiaza Biserica ortodoxa romana, iarasi nu pricep de ce toata ura se defuleaza pe cateva pasaje. Iustinian Marina, Iustin Moisescu si Teoctist Arapasu au fost patriarhi pusi de comunisti. E vreo neintelegere asupra acestui fapt istoric? Toti trei au fost colaborationisti, fiecare dupa temperamentul si „posibilitatile” sale. Raportul aminteste si de incercarile lor de a rezista tavalugului ateizant. De aici insa, de la aceste incercari nereusite, si pana la a-i scoate „victime”, cum par sa sugereze heirupistii anti-Raport, e un pas urias, pe care numai un suflet iresponsabil il poate face. In nici un caz un crestin cu frica de Dumnezeu. Pe de alta parte, Raportul insista, trimitand la bibliografia de rigoare, asupra persecutiilor indurate de BOR de-a lungul celor cinci decenii. Fireste, in douazeci de pagini nu se poate scrie toata istoria legaturilor dintre Statul comunist si Cultele din Romania. Nici nu se pot face nuantarile cuvenite pentru fiecare moment si personaj in parte. Repet insa, nu aceasta este menirea unui Raport. Exista biblioteci, exista institute, cine doreste sa mearga mai departe, sa aprofundeze si sa nuanteze, o poate face oricand. Dar nuantele nu vor schimba conturul tabloului. Personal consider ca ideile-forta au fost clar si raspicat expuse. Biserica ortodoxa a trecut prin ce-a trecut societatea romaneasca. In fruntea ei s-a aflat un sinod politicizat, instalat de PCR in cardasie cu Securitatea. Asta nu inseamna ca Biserica, trup mistic al lui Isus Cristos, iese „sifonata”, „intinata”, „pusa la zid”. Asta e rastalmacirea murdara si incorecta a fostilor-actuali „baieti cu ochi albastri” din peisajul nostru public. Cum sa fie intinat Isus de catre o comisie de istorici? E o idiotenie sa spui asa ceva. Il cunosc pe Cristian Vasile si-l pretuiesc nu doar pentru felul exemplar in care isi face meseria de istoric, dar si pentru curajul de a infrunta mizeriile deversate asupra lui de catre personaje total compromise sub comunisti. Iar Patriarhul Daniel ar face un gest potrivit si necesar ingaduindu-i acestui istoric accesul la arhivele Patriarhiei, alaturi de alti confrati de-ai lui. Numai asa putem ajunge la adevarul intreg si netrucat. In capitolul consacrat Bisericii Cristian Vasile aduce indirect un omagiu adevaratei Biserici a lui Isus, cea care n-a plecat teasta la ordinul Satanei. E vorba de Biserica lui Nicodim Munteanu, a lui Irineu Mihalcescu, a maicilor de la Vladimiresti, a parintelui Calciu-Dumitreasa, a Rugului Aprins, a miilor de preoti, laici si monahi inchisi in lagarele comuniste, toti pomeniti cu reverenta in Raport.

In ce priveste „cazul Staniloae”, nu Cristian Vasile a atacat Biserica greco-catolica intr-o perioada cand aceasta furniza „carne vie” malaxorului pus in functiune de Stalin. Nu, ci Staniloae, parintele Staniloae, ne place, nu ne place. Eu insumi am scris cu ani in urma despre aceasta lipsa crestineasca de fair play. In Romania insa stim bine cum stau lucrurile: nu e huiduit cine greseste, ci acela care demonstreaza greseala. Daca ar fi trait in Franta Staniloae ar fi ajuns „la spalatorie” inca din 1990 pentru lipsa lui de cavalerism fata de o Biserica martirizata. Doua lucruri as mai spune in legatura cu el: Dumitru Staniloae nu va pierde, ci va castiga in urma unei reconsiderari cinstite si netriumfaliste a operei si vietii sale. Doi: „fanii” stiu foarte bine ca marii dusmani ai idolului lor s-au aflat intotdeauna printre preoti si ierarhi. Nu vreau sa intru in cancan. Asa ca, mai incet cu sonorul pe aceasta placa.

Un lucru e sigur: dupa condamnarea Bestiei in Parlament de catre presedintele Romaniei, nimeni n-ar mai trebui sa pronunte cu lacrimi de nostalgie in ochi cuvantul „comunist”, macar in spatiul public. Abia dupa lectura acestui Raport, intorcandu-ne si rasfoind arhiva cu martiri, disidenti, eroi si rezistenti, realizam cat de mare a fost curajul lor si cat de mica este, in realitate, nepretuirea noastra.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 571
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site