Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PROBLEME LEGATE DE RESTAURAREA SPATIILOR VERZI

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



PROBLEME LEGATE DE RESTAURAREA SPATIILOR VERZI

RESTAURAREA PARCURILOR – INTRE CONSERVARE SI INOVATIE




POSIBILITATI DE FOLOSIRE A STILURILOR ISTORICE ASTAZI.

In situatia in care se restaureaza parcuri istorice construite intr-un anumit stil, gasirea solutiilor corecte nu este usoara. In principiu trebuie pastrate in toate situatiile elementele construite vechi ce pot fi salvate. Restaurarea acestora depinde de starea lor fizica si de valoarea lor istorica. Extinderile unor astfel de spatii verzi ar trebui facute in stilul initial al parcului, dar nu fara a marcarea limitelelor incintei vechi si semnalizarii faptului ca anumite zone sunt nou construite. Semnalizarea se poate face prin placute pe care se scrie un text, dar ideal este ca aceste informatii sa se citeasca din textura si culoarea materialelor, fara ca prea multe explicatii sa fie necesare. Materialele noi trebuie sa fie discrete, asemanatoare celor vechi dar totusi vizibile, lucrate intr-o tehnica asemanatoare cu cea istorica. La o scara mai mare in mod asemanator ar trebui tratate extinderile parcurilor cu zone noi. Materialele noi ar trebui sa semene cu cele vechi, totusi deosebirea sa fie evidenta. In anumite situatii se poate imita stilul istoric intr-o maniera simplificata. Este important sa se pastreze esenta stilului, nu neaparat si detaliile. O astfel de simplificare a formelor la zonele nou adaugate poate reprezenta diferenta necesara pentru a diferentia noul de vechi.

Orice fel de restaurare trebuie sa tina cont de faptul ca ne aflam intr-un alt context socio-istoric decat in urma cu o suta sau doua sute de ani. Interventia, desi discreta si potrivita reglementarilor internationale ce privesc restaurarea, trebuie totusi sa fie gandita prin prisma secolului XXI. Trebuie acceptat faptul, ca desi ne straduim sa pastram cat mai mult din vestigiile trecutului, constructiile vechi au astazi o alta insemnatate, un alt sens, decat cel pe care il aveau in trecut. Scopul restaurarii nu este transformarea unui parc istoric intr-un muzeu in aer liber, ci reabilitarea lui in asa fel incat sa fie cat mai util si astazi pentru cei care il viziteaza. S-a constatat de mult ca nu ne putem permite crearea unor uriase muzee in aer liber care nu au nicio functionalitate. Este datoria proiectantului sa gaseasca acele metode care ii permit sa imbine restaurarea elementelor vechi cu o refunctionalizare acceptabila si utila a locului. In acest fel, parcul istoric se incadreaza in mod armonios in tesutul nou al orasului de astazi, ca o zona verde utila si frecventata de public. Nu sunt totusi acceptabile compromisuri mari ce ar duce la pierderea unor valori istorice, la demolarea unor zone frumoase, la distrugerea unitatii unei compozitii, doar pentru a demonstra fantezia proiectantului, sau pentru a deservi o necesitate a orasului modern (circulatii noi, locuri de parcare, chioscuri etc.).

Experienta arata ca pastrarea si reabilitarea cladirior si parcurilor istorice nu poate fi niciodata o actiune rentabila financiar, si de aceea piata capitalista in sine nu poate regla astfel de actiuni de restaurare sau reabilitare. Este din pacate necesara aproape in totdeauna interventia organelor statului, a unor fundatii culturale sau sociale, a unor persoane sau firme dornice sa doneze bani, pentru a putea restaura o constructie veche, un monument, sau un parc vechi. Fara un control strict al comisiei monumentelor, al primariilor si al altor institutii, toate constructiile de patrimoniu ar fi destinate unei disparitii apropiate datorita presiunii deosebit de mari a pietei imobiliare de astazi. Preturile exorbitante ale terenurilor fac ca orice metru patrat de cladire istorica sau de spatiu verde sa fie permanent periclitat si amenintat cu distrugerea.

In ceea ce priveste stilurile istorice abodarea lor ar trebui sa fie diferita astazi.

Stilul geometric regulat este foarte greu de flosit astazi. A construi un parc in stil geometric ar echivala cu construirea unei cladiri in stil baroc, ceea ce este absurd. Folosirea unui astfel de stil comporta doua pericole majore. Pe de o parte aproape sigur s-ar ajunge la solutii „kitch” , lipsite de bun gust, pe de alta parte exista riscul crearii unui fals. Aceste falsuri istorice sunt numite de multe ori „pastise”. O proiectare de calitate in nici un caz nu poate folosi astfel de metode.

Stilul Natural Peisager este oarecum mai avatajat din acest punct de vedere. Prin faptul ca imita natura, acest stil se incadreaza destul de usor in aproape orice context, fie el urban, sau la extremitatea oraselor. Imitarea formelor naturii a fost in toate timpurile si ramane, una dintre metodele fundamentale ale peisagisticii. Nu ar fi insa acceptabil sa construim in parcurile noastre ruine artistice, asa cum impunea spiritul romantic din secolul al XIX-lea. Se pot gasi metode pentru a combina stilul natural peisager cu elemente mai moderne fara a crea contraste neplacute. Totusi nu ar trebui sa confundam stilul natural peisager cu folosirea unor elemente inspirate din natura, deoarece cele doua demersuri sunt totusi diferite din multe puncte de vedere.

Stilul mixt implica in mod firesc o oarecare modernitate in gandire. El a aparut tocmai din necesitatea de a crea spatii verzi urbane cu o gandire oarecum libera si adaptate structurii orasului si necesitatilor acestuia. Prin natura sa eclectica, stilul mixt poate asimila destul de usor diferite elemente moderne punctuale, sau refaceri ulterioare de diferite feluri. De altfel in gradinile publice urbane elementul geometric il reprezinta de obicei aleile principale drepte, foarte necesare pentru circulatie, mai ales pentru fluxurile care traverseaza parcul.

In cazul restaurarii nu prea exista retete standard pentru rezolvarea diferitelor probleme. Fiecare caz necesita o rezolvare aparte, in functie de situatie. Solutiile rezulta din analizarea punctuala a fiecarui detaliu in parte, si din raportarea acestor mici detalii la situatia intregului. De multe ori alegerile sunt delicate si necesita multa experienta cat si o munca minutioasa. De asemenea este importanta valoarea culturala a ansamblului restaurat, ceea ce implica studiul monumentului intr-un context spiritual complex.

TIPURI DE ANALIZE NECESARE – CARTOGRAFICE, TOPOGRAFICE, GEOLOGICE, PEDOLOGICE, ANALIZA APEI, A VEGETATIEI

Planurile topografice.

Aceste masuratori sunt necesare in cazul tuturor spatiilor verzi pentru relevarea situatiei existente. De obicei metoda cartografica este singura posibilitate de a obtine planuri precise la un pret acceptabil.

Inafara relevarii situatiei existente planurile cadastrale pot fi folosite si pentru amplasarea unor obiecte din cadrul proiectului, daca este necesara o precizie mare. In cazul restaurarile exista astfel de situatii cand este necesara o foarte mare exactitate.

Diferitele tipuri de harti, in special cele vechi pot fi de mare folos in cadrul unei cercetari istorice. Se pot descoperi sau deduce in acest fel trasee vechi, accese si intrari, locul unor cladiri sau monumente disparute. Aceste date pot fi cruciale pentru reconstituirea unui parc istoric ce a suferit modificari in timp.

Analiza apei si a solului sunt esentiale pentru a constata ce fel de conditii naturale ofera terenul studiat. Din aceste date se pot deduce si eventuale cauze ale uscarii unor arbori, sau dezvoltarea lor slaba. Cunoasterea conditiilor naturale este esentiala pentru alegerea vegetatiei si amplasarea ei in cadrul unui parc. Analizele de acest fel pot arata motivele pentru care anumite specii au rezistat mai bine decat altele in timp.

Sapaturile arheologice pot aduce dovezi in legatura cu existenta sau pozitia unor constructii vechi disparute, care faceau parte candva dintr-un parc, sau se aflau doar in vecinatatea acestora.

ANALIZA FUNCTIUNILOR DIN ZONA SI A POPULATIEI

Functiunile din zona in care este amplasat un parc determina in foarte mare masura modul de amenajare al spatiului verde. Acest lucru este valabil si in cazul restaurarilor. Orasele evolueaza in timp, si in acest fel se modifica substantial si functiunle. Din aceasta cauza uneori si structura spatiului verde trebuie adaptata noilor conditii. Se modifica in anumite situatii trama stradala, zonele pietonale devin accese pentru masini si invers, se demoleaza sau se construiesc cladiri invecinate, apar surse poluante sau zone deranjante din punct de vedere vizual ce trebuie mascate. Orasul fiind un organism viu, aceste schimbari in cadrul asezarii sunt permanente. Adaptarea spatiului verde consta in modificarea eventuala a unor alei, plantarea unor perdele de protectie sau grupuri de arbori, inchiderea unor accese, mascarea unor vecinatati neplacute. Din pacate sunt destul de frecvente situatiile cand parti din parcuri sunt revendicate juridic si ajung parcele construite cu cladiri. In alte situatii investitorii profita de vecinatatea parcului pentru a construi pe limita parcelei, si cu ferestre orientate spre parc. Multe spatii verzi din Timisoara incep sa apara ca spatiu verde al unor imobile de birouri nou construite in imediata vecinatate.

De multe ori este necesara modificarea unui spatiu verde datorita schimbarii populatiei din zona. In astfel de situatii se pot aduce modificari in functie de rezultatul sondajelor sociologice efectuate. Daca este necesar se pot crea locuri de joaca pentru copii, zone pentru caini, mese pentru batranii care vin joace sah sau alte jocuri, eventual terenuri diverse de joaca, chioscuri etc. Astfel de modificari sunt necesare de exemplu la periferia oraselor, unde apar in doar cativa ani cartiere intregi de case noi ce modifica structura si necesitatile zonei respective. Aceasta urbanizare a unor zone periferice ale oraselor si aparitia unor noi cartiere modifica in mod evident si situatia spatiilor verzi din cadrul orasului si rolul acestora in cadrul tesutului urban.



COMPOZITIA

In cazul restaurarilor compozitia este la fel de importanta ca si in cazul unor spatii verzi noi. Teoretic, in orice situatie ar trebui sa pastram cladirea sau spatiul verde asa cum au fost concepute initial, si sa punem in valoare ideile initiale. Totusi, diferitele modificari survenite in timp, vecinatatile schimbate, modificarile de functiune din cartier, nevoile populatiei in secolul XXI, pot impune o schimbare mai mult sau mai putin evidenta a compozitiei. In multe situatii importanta este pastrarea spiritului compozitiei initiale, nu respectarea unor detalii ce nu sunt esentiale pentru intreg.

O alta problema poate fi in cazul unor lucrari de restaurare descoperirea unor trasee vechi disparute sau modificate in timp. Descoperirea lor se poate face la fata locului prin diverse cercetari, sau prin cercetarea arhivelor, a fotografiilor vechi, a documentelor scrise. Uneori pot fi de folos si persoane in varsta care in trecut au vazut locul respectiv inainte ca acesta sa fie modificat.

In situatia in care reabilitam un spatiu verde lipsit de identitate, care nici in trecut nu a avut o compozitie interesanta, putem crea alei si zone dalate noi necesare.

Modificarile realizate prin introducerea sau eliminarea vegetatiei, sunt posibile in orice fel de parc, daca pastram niste limite rezonabile. Dezvoltarea, sau imbatranirea vegetatiei, duce oricum inevitabil in timp la o modificare a compozitiei initiale. Din aceasta cauza pentru spatiile verzi compozitia tridimensionala este intr-o permanenta evolutie.

CENTRUL COMPOZITIEI SI PERSPECTIVA

Schimbarea centrului unei compozitii este o problema delicata. In mod nornal spatiul verde restaurat trebuie sa-si pastreze centrul compozitional. Totusi exista diverse situatii cand schimbarea este necesara. Perspectivele ce se deschid parcurgand diferitele alei ale unui parc pot fi usor modificate prin plantarea unor arbusti, arbori sau pergole. Aceste operatii aparent minore, totusi substantiale pentru un spatiu verde, trebuie luate in calcul cu ocazia oricarei restaurari. Prin simple inchidere sau deschidere a unor perspective se poate modifica intreaga imagine pe care vizitatorul o are asupra unui spatiu verde.

In unele situatii elemente vechi construite din cadrul unui ansamblu devin astazi interesante prin vechimea sau prin unicitatea lor, desi in trecut poate ca nu atrageau atentia in mod deosebit. Astfel de obiecte, monumente sau constructii trebuie puse in evidenta si pot deveni centre de interes. De obicei in jurul unor astfel de monumente se creeaza o mica zona dalata, si se deschid alei ce converg in acel loc.

ARMONIA SI PROPORTIA

Armonia si proportia sunt probleme importante pentru proiectare in cazul restaurarii, la fel ca si in cazul unor parcuri noi. Desi trebuie sa pastram cat mai bine vestigiile trecutului, in cazul unor compozitii in care este necesara interventia pentru restabilirea armoniei sau a unor proportii corecte, aceste masuri sunt in multe situatii acceptabile.

LUMINA SI ILUMINATUL NOCTURN

Lumina este un factor important pentru perceperea compozitiei unui parc. Ea poate fi folosita in decursul procesului de restaurare la fel de bine ca si in cazul parcurilor nou proiectate. Jocurile de lumina, cat si rolul lor de a pune in evidenta diferite obiecte, sunt cruciale pentru orice spatiu verde. Punerea in evidenta a unor elemente cu ajutorul luminii (zona luminata intr-o zona puternic plantata sau invers, luminare nocturna, etc.), este una dintre metodele cele mai bune atunci cand intervenim intr-un spatiu existent vechi. Prin lumina nu schimbam substantial nimic in cadrul compozitiei, doar orientam privirea acolo unde dorim, si punem in valoare. Aceasta este o metoda lipsita de agresivitate, care nu distruge substanta istorica a parcului sau a monumentului istoric.

Este un lucru des intalnit astazi ca in tot mai multe spatii publice se creeaza un iluminat nocturn gandit in detaliu, care atrage atentia asupra anumitor detalii si produce jocuri de lumini. Astfel de demersuri sunt foarte bune, daca nu se ajunge la efecte exagerate si daca costurile investitiei sunt motivate pentru locul respectiv.

CIRCULATIA, ACCESE, IMPREJMUIRI

Aleile din cadrul spatiilor verzi sunt parte a tramei stradale urbane. Cu ocazia restaurarilor este important sa se solutioneze si problemele legate de circulatie. In unele situatii pe aleile parcurilor se desfasoara un trafic pietonal intens. Cu cazia lucrarilor de restaurare se pot muta intrarile, sau se pot crea intrari noi, se pot crea scurtaturi, se pot construi alei principale noi. Modificarile trebuie sa tina seama de traficul din zonele invecinate, de traseele importante din oras, de existenta unor obiective in zona ce atrag zilnic un numar mare de oameni. Studierea spatiilor verzi intr-un context urban general, este obligatorie in cadrul muncii de proiectare. Prin proiectele de restaurare se pot elimina disfunctiunile ce apar datorita permanentelor schimbari ce apar in circulatia unui oras.

Accesele in parcuri se amplaseaza in general in apropierea unor noduri de circulatie, in apropierea unor obiective importante (birouri, scoala, comert etc.), sau in lipsa acestora la distante egale.

O alta problema ce trebuie studiata este cea a imprejmuirilor. Este important de stabilit daca ele sunt necesare intr-un caz dat, daca au existat in trecut, cat si efectele pozitive si negative ale construirii unor garduri. Nu exista in acest sens o regula universala, motiv pentru care fiecare caz trebuie studiat si analizat in parte. In cazul restaurarilor este important daca a existat in trecut un astfel de gard, dar de multe ori este mai important ca spatiul verde sa functioneze bine in contextul actual.

SUPRAFETELE DE APA

Suprafetele de apa implica o atentie deosebita din partea celor care proiecteaza sau intretin spatiile verzi. Indiferent de tehnologia folosita, lacurile artificiale si bazinele necesita oricum curatare, igienizare si reparatii la anumite intervale de timp. In cazul unor parcuri istorice in mod normal trebuie pastrate suprafetele de apa existente, si in anumite situatii ar trebui refacute lacuri sau bazine care au existat candva. Tehnologia folosita nu ar trebui sa fie neaparat cea traditionala, daca se considera ca exista astazi tehnologii mai performante, mai ieftine sau mai rapide.

Trebuie amintit faptul ca lacurile si bazinele sunt printre cele mai scumpe amenajari ale parcurilor. Existenta lor poate mari in mod considerabil costul unui spatiu verde. Din aceasta cauza trebuie bine analizat daca sursele de finantare permit crearea unor suprafete de apa, si exploatarea lor intr-un regim normal. In caz contrar este preferabil sa se evite introducerea in proiect a bazinelor sau lacurilor, sau limitarea lor la suprafete foarte mici. Din pacate in cele mai multe situatii reiese din calcule ca nu este realista construirea unor suprafete de apa, si astfel se renunta la ele. Daca exista insa mijloacele materiale necesare, ar fi indicat sa se prevada in fiecare proiect bazine sau lacuri mai mici sau mai mari, in functie de situatie. Aceste lucruri sunt adevarate si pentru proiectele de restaurare.

Fantanile arteziene impun si ele alte probleme, partial diferite fata de cele existente in cazul lacurilor si bazinelor. Ele sunt de asemenea costisitoare din punct de vedere al realizarii lor, functionarea lor implica si ea costuri ce nu pot fi neglijate.

RAPORTUL ZONA PLANTATA –ZONA CU PELUZE

Daca in mod traditional existau niste procente general valabile pentru proiectarea suprafetelor, astazi limitele sunt mult mai flexibile. In cazul restaurarii trebuie tinut cont de datele istorice, totusi sunt permise si reinterpretari. Vegetatie este oricum un element permanent schimbator in cadrul unui spatiu verde, si din aceasta cauza nu exista reguli foarte stricte in ceea ce priveste proportia suprafetelor plantate cu arbori sau cu arbusi in cadrul unei amenajari. S-ar putea considera ca si in cazul restaurarii trebuie respectate limitele valorilor general acceptate astazi, care impun un minim de 20% din suprafata totala, atat pentru procentul zonelor plantate, cat si pentru peluze.



NEVOILE POPULATIEI LOCALE PE CATEGORII DE VARSTA SI SOCIALE

In cadrul procesului de reabilitare – restaurare a unui spatiu verde trebuie sa tinem cont si de nevoile populatiei locale, in functie de categoriile de varsta mai bine reprezentate, gradul de scolarizare, nivelul de venituri, problemele sociale din zona etc. Aceste modificari pot fi punctuale, mici ca dimensiune si mascate, sau mai mari, in functie de situatie. Proiectele de reabilitare permit readaptarea periodica a spatiilor verzi la conditiile schimbate. Astazi dezvoltarea mare a oraselor in teritoriu si vasta campanie de construire care se desfasoara in prezent in marile orase, pune permanent sub semnul intrebarii valabilitatea unor solutii vechi de cativa ani sau zeci de ani. Se observa astazi mai mult ca oricand un fenomen de polarizare a populatiei pe cartiere, grupe de varsta, grupe de ocupatie, nivel material etc. In unele zone se concentreaza populatia cu posibilitati financiare mai mari si pretentii mai ridicate, in altele populatia mai saraca, unde problemele sociale sunt frecvente. Exista astazi blocuri sau strazi intregi cu case parter locuite preponderent de pensionari, zone locuite de romi, cartiere noi de case locuite de cupluri tinere etc. Este evident ca trebuie sa tinem cont in cadrul amenajarilor peisagere si a refacerii acestor zone de specificul populatiei locale, cu toate avantajele, dezavantajele si riscurile ce decurg de aici.

Chiar si parcurile istorice permit de obicei interventii minore, ce pot face ca spatiul verde respectiv sa devina pentru viitor mai util in contextul locului respectiv si al conditiilor de astazi in general. In ceea ce priveste zonele cu riscuri deosebite (zone cu probleme sociale, somaj mare, acoolism, populatie saraca, etc) se impun masuri deosebite, pentru a pastra spatiul verde nou construit sau reconstruit. In acest sens se poate recurge la imprejmuirea acelui spatiu si inchiderea pe timpul noptii, crearea unui punct de paza, sisteme de alarma, eventuale camere de luat vederi pentru supravegherea unor zone, un mobilier mai robust si mai putin sensibil.

CORELAREA CU CLADIRILE INVECINATE

Corelarea unui spatiu verde cu cladirile invecinate este o problema importanta in proiectarea si restaurarea parcurilor. Schimbarile care apar de multe ori in cadrul unor zone invecinate construite au o influenta directa si asupra spatiilor verzi. Adaptarea spatiilor verzi la noile conditii este mult mai usoara ca o eventuala adaptare a cladirilor din jur la spatiul verde invecinat. Acest lucru are doua cauze: spatiile verzi sunt in general spatii publice, deci singura care decide este primaria orasului, in al doilea rand este mai usor de adaptat un spatiu verde unor noi conditii decat de daramat sau de modificat niste cladiri.

Acordul intre arhitectura, urbanism si peisagistica, este una dintre caile cele mai importante pentru realizarea unui spatiu urban omogen, echilibrat, armonios si atractiv. Cladirile pietele si parcurile pot forma compozitii complexe unitare, sau din contra pot fi in dezacord ce duce la un aspect general dezagreabil. Doua demersuri aparent contrare ar trebui urmate in acest sens: pe de o parte respectul pentru trecut, traditie, cladiri si spatii istorice, pe de alta parte o gandire libera, flexibila, si plina de imaginatie in proiectare. Nu neaparat folosirea aceluiasi stil istoric pentru cladiri si spatiul verde este cheia gasirii unor solutii interesante.

ANALIZA SPATIULUI PARCULUI SI A ZONELOR LIMITROFE

Analiza corecta si detaliata a situatiei existente si a posibilitatilor de interventie este conditie esentiala a oricarei amenajari sau restaurari peisagere. Analiza nu are voie sa omita nici o problema importanta sau sa furnizeze date gresite.      O analiza corecta, bine etapizata, incheiata cu concluziile necesare, dicteaza in mod firesc solutii rezonabile si potrivite situatiei date. Un astfel de demers stiintific corect faciliteaza drumul spre gasirea unor solutii corecte fara dificultati. In cazul unui spatiu verde analiza trebuie sa fie imterdisciplinara. Ea va avea in mod obligatoriu urmatoarele capitole: Analiza solului, a conditiilor climatice, a vegetatiei existente, a vecinatatilor construite, a acceselor si imprejmuirilor, a constructiilor din cadrul parcului, a mobilierului existent, a retelelor si dotarilor utilitare existente, a cailor de circulatie pavate si nepavate. Desi aparent greu de adus la numitor comun, diferitele probleme analizate trebuie sa apara in tabele si desene de sinteza ce vor conduce spre obtinerea concluziilor necesare, si automat la primele planse de propuneri.

REABILITARE ISTORICA

Reabilitarea istorica presupune intr-o prima faza o analiza detaliata a situatiei existente, si o cunoastere temeinica din partea proiectantului a stilurilor istorice. Reabilitarea istorica se bazeaza pe descoperirea unor documente istorice (poze de epoca, harti vechi, documente scrise, etc.) care sa furnizeze datele necesare unei reconstructii cat mai fidele. Totusi sunt necesare aproape in toate situatiile de acest fel comparatii cu alte lucrari asemanatoare din epoca cu care exista analogii. Analogiile se pot referi la probleme de detaliu minore ce trebuie rezolvate in maniera stilului respectiv, sau la probleme majore de compozitie, mai ales atunci cand nu avem suficiente date istorice. O refacere prin analogie cu alte parcuri istorice asemanatoare, despre care avem date mai multe, este o solutie acceptabila si frecvent utilizata. Trebuie totusi precizat faptul ca restaurarea presupune in toate imprejurarile si inovatie, in special in rezolvarea detaliilor, si nu numai in acest caz. Desi rezolvarile inovative din restaurare nu sunt la fel de spectaculoase ca si in cazul unor amenajari noi, ele fiind de obicei partial camuflate, totusi ele necesita cel putin la fel de multa pricepere si efort ca si proiectarea unui parc nou.

REINTERPRETAREA SPATIILOR ISTORICE

Desi reconstructia fidela a unui spatiu istoric este o solutie acceptabila in orice situatie, si chiar indicata uneori, totusi ea nu trebuie si nu poate sa devina o regula generala. Este important ca solutia sa nu incalce legile si regulamentele aflate in vigoare, dar din pacate acestea nu pot acoperi toate situatiile care apar in practica de zi cu zi. De aceea este importanta o abordare corecta a problemei nu numai legal, dar si din punct de vedere „moral”. Aceasta presupune gasirea celei mai bune solutii posibile pentru a pastra spiritul si substanta istorica a monumentului.

Exista situatii cand reinterpretarea conduce la rezultate foarte bune, ridica valoare artistica a monumnetului respectiv si rezolva problemele functionale ce se impun.

REAMENAJARE LIBERA

Reamenajarea libera este permisa in situatia cand spatiul existent nu are nici o valoare artistica sau istorica. In aceasta situatie putem recurge la o solutie noua fara sa tinem seama de ceea ce a existat in trecut. Vechimea in sine nu inseamna ca un spatiu dat are valoare artistica sau istorica.

INTERVENTII PUNCTUALE

Interventiile punctuale sunt necesare in orice amenajare la anumite intervale de timp. La nivel de detaliu este aproape imposibil sa reconstruim totul dupa modelul initial. In acest fel inovatia este obligatorie, cel putin in ceea ce priveste detaliile.

REORGANIZARE FUNCTIONALA

In multe situatii schema functionala initiala a unui parc nu mai este utila dupa un anumit timp. In aceste conditii se impune schimbarea acesteia cu o varianta mai potrivita. In functie de loc si situatie putem face modificarile in mod vizibil, daca acest lucru este acceptabil, sau in mod mascat, daca interventiile necesare denatureaza compozitia si trebuie sa fie ascunse. Modificarile acceselor, a cladirilor din jur, a circulatiei in zona, a vegetatiei, toate duc in mod necesar la modificari functionale.



REFACEREA DOTARILOR UTILITARE

Refacerea periodica si repararea dotarilor utilitare este o conditie obligatorie a functionarii corecte a unui spatiu verde. Conductele neacoperite, iluminarea prost rezolvata si nefunctionala, alimentarea cu apa defectuoasa, imprejmuirile distruse sau ruginite, toate duc la un aspect deplorabil al spatiilor verzi. Din aceasta cauza este necesara o intretinere tehnica permanenta a parcurilor.

REPLANTARE ESALONATA IN TIMP

In conditiile in care o inlocuire totala a vegetatiei dintr-un parc ar compromite pe foarte mult timp aspectul acestuia, singura solutia este o inlocuire treptata a vegetatiei, daca acest lucru devine necesar. O inlocuire treptata, care se desfasoara in mai multi ani poate salva aspectul unui parc.

EXTINDERE CU NOI SUPRAFETE ADAUGATE

Extinderile suprafetelor verzi din cadrul oraselor sunt evenimente rare, dar cu atat mai salutare. In mod normal este bine ca stilul noii extinderi sa fie acelasi cu partea mai veche, in special daca sunt extinderi mai mici. In anumite situatii sunt utile si extinderi diferite fata de spatiul verde initial, care creeaza un contrast benefic.

CREAREA DE NOI CENTRE DE INTERES

Cu cat o compozitie are mai multe centre de interes (diferite ca importanta una de cealalta), cu atat mai complexa si mai interesanta este. In cazul unor lucrari de restaurare-reabilitare, compozitiile sunt imbogatite pentru a crea un spatiu mai interesant si mai complex. Daca nu apar probleme legate de autenticitatea compozitiei, ca in cazul monumentelor protejate, imbogatirea si dezvoltarea unui parc prin noi centre de interes este un demers corect.

CREAREA DE BAZE SPORTIVE SAU TERENURI DE SPORT

Bazele sportive si terenurile de sport sunt de multe ori amplasate in cadrul unor spatii verzi urbane. Ele ridica calitatea spatiului verde respectiv, aduc un numar sporit de vizitatori, stimuleaza investitiile (reparatii de drumuri, alei etc.), ajuta la diversificarea functiunilor. Totusi nu oriunde si oricand isi au locul aceste terenuri in cadrul spatiilor verzi. Dificultatea consta in faptul ca un astfel de teren este foarte greu de integrat in compozitia generala a parcului, el ramanand de multe ori ca un corp strain in cadrul ansamblului. Daca privim spatiile verzi ca pe niste obiecte de arta, atunci va fi greu sa gasim loc pentru terenurile de sport in cadrul compozitiilor. Totusi ele pot fi mascate sau in asa fel amplasate incat sa nu distruga frumusetea amenajarii respective.

INITIATIVE NOI IN DOMENIUL RESTAURARII SPATIILOR VERZI

Astazi in multe orase mari europene nu doar spatiile verzi vechi se reabliliteaza, ci se transforma piete publice in asa fel incat ele sa contina in viitor si o cantitate apreciabila de vegetatie. Transformarile urmaresc crearea unor spatii urbane moderne, frumoase in cadrul carora spatiul public si spatiul verde sunt gandite si combinate intr-un mod liber. Se constata ca vegetatie poate fi un mijloc rapid, nu foarte scump si eficient pentru cresterea nivelului calitatii spatiului urban. In acest scop in marile orase europene s-au desfasurat in ultimii ani concursuri de peisagistica si numerosi peisagisti s-au afirmat ca specialisti cu un rol hotarator in remodelarea spatiilor urbane. Astfel nu doar reabilitarea parcurilor, ci si transformarile din cadrul pietelor si bulevardelor au reprezentat un prilej pentru afirmarea peisagistilor.

Barcelona este un exemplu de oras unde in ultimii douazeci si cinci de ani municipalitatea a investit foarte mult in ridicarea nivelului spatiilor urbane, in construirea de noi spatii verzi si in restaurarea celor existente. Pe langa spatiile verzi traditionale, au aparut o serie de spatii mixte, spatii verzi- piete publice.

Placa de la Merce din Barcelona este un astfel de exemplu. Merce este una dintre putinele biserici baroce din oras. Piata a rezultat prin demolarea unei cladiri deteriorate, pentru a crea un spatiu liber in fata bisericii. Din fericire cladirile din jur arata exact ca si cum ar fi fost gandite pentru a delimita o piata. Piata are putina vegetatie, pavaj din paitra, o fantana cu o statuie. Statuia a fost gasita intr-un depozit si dateaza din secolul al XIX-lea. Soclul nou creat este in perfecta armonie cu statuia.

Placa de la Navas, este o alta piata a Barcelonei. Este compusa din mai multe parti geometrice pavate. Vegetatia formata din palmieri si pini formeaza caroaiaje si aliniamente. Piata este bine integrata in oras, desi cam austera in modernitatea ei.

Placa Reial a fost proiectata 1848 de catre Francesc Daniel Molina din ordin regal. Este inconjurata de cladiri cu arcade Neo-Clasice, intrerupta doar de strada ce face legatura cu cartierul istoric Ramblas. Pana in anii 1980 zona centrala era inconjurata de masini parcate, si avea in centru o fantana din metal. Mai existau patru pete de vegetatie cu iarba si palmieri. Masinile au fost eliminate, iar nivelul de calcare al pietii a fost considerabil ridicat. Pavajul si vegetatie sunt gandite cu rafinament.

Parc de l’Escorxador – Piata abatorului. Aceasta piata a fost creata pe locul vechilor abatoare demolate ale orasului. Proiectul a rezulatat in urma unui concurs organizat in 1981. Proiectul include doua piete vechi mici ce au fost acoperite cu copertine ce au devenit parte a ansamblului nou. Proiectul este compus in esenta dintr-un pavaj de piatra, intrerupt pe doua colturi opuse de doua suprafete in forma de „L” de spatiu verde. Primul „L” este format din palmieri si pietris, al doilea are o compozitie peisagera libera. Compozitia mai cuprinde o pergola, un bazin cu apa in mijloc cu o statuie de Juan Miro, loc de joaca pentru copii. In parc au mai fost amplasate si alte sculpturi mai mici ale lui Miro. Ansamblul are nivelul de calcare coborat cu doi metri fata de strazile invecinate.

Jardin de Villa Cecilia Barcelona– Gradinile acestea sunt extinderea unor gradini vechi particulare remodelate si extinse. Motivul l-a constituit transformarea unei vile particulare in centrul socio-cultural. Daca in partea veche a gradinii s-au pastrat arborii batrani si sau plantat alti tineri, in partea noua s-a creat o compozitie formata din terase, delimitate cu garduri tunse din diferite specii de arbusti. Terasele si pantele sunt din piatra. Mai exista delimitari din garduri de fier forjat si marmura, pavaje din pietris, zone cu gazon, un canal in lungul zidului de piatra. Formele tunse au diverse forme interesante. Aspectul general este ludic si variat.

La Valencia inundatiile din 1956 au provocat victime si mari pagube orasului. Pentru a preveni o astfel de catastrofa pe viitor, raul Turia a fost deviat intr-un canal ce se scurge in mare. In mijlocul orasului sub poduri, a ramas fosta albie de rau uscata. S-a propus pe locul acestui rau un parc mare, lat de 200m si lung de 8km. Proiectul propus in anii 1980 era ambitios. Vegetatia ar fi trebuie sa fie compusa din arbori locali ce ar fi trebuit sa defineasca formele parcului. Ansamblul ar fi urmat sa cuprinda lacuri, piatete, terenuri de sport. Astazi marele Rau verde din Valencia, cu dotari sportive si culturale, care pe langa parcuri adaposteste spatii sportive dar si un palat cultural este una dintre principalele atractii ale orasului.

In ani 1980 arhitectul Emilio Ambasz a propus pentru diferite orase (Salamanca- Spania, Houston Texas – USA), noi centre urbane formate din vegetal si mineral, compuse intr-o perefcta armonie. Aceste compozitii simetrice amplasate in piete rectangulare se bazeaza pe jocul dintre diverse forme geometrice. Daca in centru se afla de obicei o fantana cu o zona circulara amenaja in jur, in jurul acesteia exista o textura formata din arbori, garduri tunse, sau pergole, ce formeaza un imens labirint, sau o structura prin care se poate circula liber. Aceste incercari si propuneri impleteau perfect arhitectura cu peisagistica, vegetalul cu mineralul.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1185
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site